Sucevita.Suceava.Biloxi Blues.

- M..A...R..Y..1802...Nu pot sa cred!Peretii astia chiar sunt scrijeliti la 1802!- Da...Si atunci si mai devreme de atit...- Pina la urma oamenii erau la fel si atunci...- De cativa ani nu prea mai zgarie lumea..Ne mai uitam si noi...Eu sunt mereu aici dar nu pot sa-I urmaresc pe toti...- Cat sunt astea? – 3 mii.- Dati-mi si mie zece.- Luati-le de acolo.- De cand sunteti aici?- Din ’88.Aveam saispe ani.- Cate maici sunt aici?- Suntem siazeci de maicute...-Unde putem sa aprindem lumanarile...- Cum iesiti in stanga...- Doamne ajuta – Doamne ajuta...
Sucevita.Numai zgomotul unei drujbe indepartate tulbura linistea manastirii cand am ajuns acolo.Nu era nimeni.Nu parea a fi nimeni.Soare caldut, rafale de vant si nori trecatori ne insoteau pe mine si pe mama in curtea verde, larga.Pastelurile tomnatice de pe ziduri ne atrageau jucaus atentia.Adevarul e ca se opreste timpul la Sucevita.In biserica e frig.Atat de frig ca-ti da senzatia unei intoarceri in timp ca si cand aerul nu ar fi plecat de acolo din vremuri imemoriale.-Ieremia Movila a lasat ceva in urma lui, imi spune mama.Incercam sa aprindem lumanarile.Vantul ne face o concesie pentru scurt timp atita cat flacarile jucause sa ne aduca aminte de mortii si vii nostri.Incerc sa fac poze in jurul meu.Nu prea imi ies.Parca nici de poze nu iti arde in acest loc.Linistea te obliga sa te intorci in tine.Se aud rasetele maicilor.Maicutele rad.E o muzica neasteptata.Rad oamenii lui Dumnezeu.Ma bucur ca sunt cu mama in locul asta.De mult nu am mai avut parte de o asemenea plimbare.La magazinul manastirii un chip frumos cu ochi de cer asteapta sa ne hotarim.Nu stie sa vinda.Nimic din politetea si puterea de convingere a unui comerciant. Broboada neagra si atitudinea severa se lupta in zadar sa ascunda chipul frumos care in afara zidurilor ar starni dorinta.Pe chipul acesta dorinta e de mult impietrita.Reprimata.Ne hotarim.Maicuta ne intoarce brusc spatele si se indreapta spre chilii.Plecam si noi.Spre Suceava.Spre lume.
Surprinzator de atent publicul din Suceava.Multe dintre reactiile pe care mi le doream la Biloxi.De multe ori cred ca lumea pierde nostalgia si tristetea sau durerea din spatele unor replici.Nu si la Suceava.In general lumea rade la replica lui Jerome:” -As vrea o poza in care sa pot sa-ti mangai pielea”.Nu si la Suceava.Frumos.Atenti la nuante.As spune un public muzical.Atat pentru azi.Coboram spre Iasi.Cu Sucevita in suflet si cu o fotografie imaginara a chipului cu ochi de Voronet, intiparita pe retina.Cele mai frumoase fotografii nu le realizam niciodata.