Sa-ti provoci insingurarea este o blasfemie...Este impotriva naturii umane care tinde sa se adune...izolarea ca forma de refuz a lumii exclude dupa parerea mea cel mai frumos si crestinesc sentiment: iubirea pentru aproapele tau. Fuga de semeni nu are nici o legatura cu Iisus. Ce frumos a venit Iisus catre oameni.Ce usor fugim noi cateodata de ei.Sub masca si chipul insinguratului se ascund egoismul, frica si mai tarziu nebunia.Marii insingurati ai omenirii au sfarsit rau.Ce paradox.Omul care a capacitat simultan IUBIREA si URA intregii lumi a sfarsit singur pe cruce.Dar Isus nu s-a insingurat.Isus a fost parasit.Recunostinta nu e apanajul multimilor...
Intr-adevar, teama te duce la insingurare; odata ce ai inceput sa te apropii de singuratate, nu prea mai poti scapa de ea pentru ca nu mai stii sa comunici, sa relationezi cu semenii tai. Poate si semenii ar trebui, insa, sa nu te lase sa te izolezi..
RăspundețiȘtergereSi inca ceva (fara suparare): Isus se scrie cu 2 "i": Iisus :)
Se spune ca talentele se formeaza printre oameni, iar geniile in singuratate (exprimarea nu e cea mai fericita, dar sper ca se intelege ideea). Si imi mai aduc aminte de niste versuri ale lui virgil Ierunca parca: "Cuvantul scapa cuvantului/ Dar nu pustiului/Pustiul nu pustieste, ci adevereste".Sunt mai multe tipuri de singuratate/insingurare. Una e insingurarea la care faci referire (si care e apanajul oamenilor slabi sau lasi in general) si alta e singuratatea asumata, a sihastrilor din Pateric ce traiesc in pustiu si a calugarilor care traiesc in izolare totala. Cred ca pot spune: singuratatea nu e pentru oricine si sminteste pe cei nepregatiti pentru ea. Si pentru ca Dumnezeu e infinit si caile prin care ne apropiem de El sunt infinite. Iar singuratatea este si ea o cale spre mantuire, insa nu e accesibila oricui.
RăspundețiȘtergereDacă am pleca urechea la ce spune Octavian Paler, ar fi trei motive pentru care anumiţi oameni au rămas singuri: unii din întîmplare, alţii din nefericire şi unii pentru că... ei înşişi au ales singurătatea. Aşa, ca o izbăvire după o suferinţă îndelung purtată şi prea greu depăşită. dar nu-i judecati pe cei care sunt singuri - se judeca ei destul, sau cel putin eu. si simt singuratatea ca pe un stigmat, omul e animal social nu? si atunci singuratatea e un semn al esecului. nu vreau sa invinovatesc pe nimeni, dar nici vreau sa iau toata vina asupra mea. societatea nu a inclus in scoala o materie obligatorie care sa ma invtete cum ar trebui sa procedez, parintii m-au sfatuit sa invat ca asa voi reusi in viata, prietenii si-au gasit jumatatile si au plecat fericiti fara a mai privi in urma...nu stiu daca doar eu am ales sa fiu singura sau am fost si "ajutata". pana la urma cred ca sunt singura pentru ca nu pot insela si nu ma pot insela
RăspundețiȘtergerespun doar atat: frumos... iti sade bine cand scrii calm:))
RăspundețiȘtergereglumesc...
ganditi frumos:)