Blocuri construite in gradinile sasilor, amintirea ierbii, gunoaie, betivi, barfitoare, copii fara viitor si desupra lor cerul; se sprijina pe dealurile din fata, pe munti.
Imi place cand sunt nori de furtuna, grei, de un albastru inchis, spre gri. Soarele e mai bland, parca nu mai sufoca, blocurile contrasteaza cu cerul, se albesc. Incepe ploaia...
Au fost odata un baiat si o fata. Asemanatori. Si atat de diferiti. Amandoi scriau, dar cititorii puteau sa-si rasfete ochii doar printre randurile lui. Amandoi erau rebeli. Dar numai el a stiut sa pastreze o rebeliune constructiva. Amandoi erau artisti. Si doar a lui fire s-a lasat condusa pe trepte pana sus, in lumina reflectoarelor. Asa cresteau amandoi, pe fiecare zi, fara ca asemanarea sa li se para ciudata si fara ca deosebirile sa poata fi observate. Si timpul trecea, totul in jur schimbandu-se, luand forme, culori si chiar fete noi. Si totusi, de la inceput, un singur lucru ramanea neschimbat. Total nechimbat: obsesia ei. EL. Si ceea ce e cel mai frumos in toata astea, e ca asemanari sau diferente, evolutii si schimbari, nimic nu vor face ca ei sa se cunoasca vreodata. Si nimic nu va putea schimba obsesia. Adio. Fii fericit!
"intunecat" ... de la geamul meu
RăspundețiȘtergereBlocuri construite in gradinile sasilor, amintirea ierbii, gunoaie, betivi, barfitoare, copii fara viitor si desupra lor cerul; se sprijina pe dealurile din fata, pe munti.
Imi place cand sunt nori de furtuna, grei, de un albastru inchis, spre gri. Soarele e mai bland, parca nu mai sufoca, blocurile contrasteaza cu cerul, se albesc. Incepe ploaia...
Un contrast bun si o cromatica potrivita alcatuiesc o fotografie care te indeamna sa iei o pauza si sa tragi aer in piept. Frumos.
RăspundețiȘtergereStii ca m-am uitat de cateva ori la poza si mi se parea ca norii se misca...:)
RăspundețiȘtergereOricum e frumos surprins momentul..
frumos!!!imi plac norii, cu toate ca uneori imi cam strica planurile sau diminetile...
RăspundețiȘtergerePS am inceput sa-ti citesc si eu blogul si-l gasesc interesant....imi place!
Au fost odata un baiat si o fata. Asemanatori. Si atat de diferiti. Amandoi scriau, dar cititorii puteau sa-si rasfete ochii doar printre randurile lui. Amandoi erau rebeli. Dar numai el a stiut sa pastreze o rebeliune constructiva. Amandoi erau artisti. Si doar a lui fire s-a lasat condusa pe trepte pana sus, in lumina reflectoarelor.
RăspundețiȘtergereAsa cresteau amandoi, pe fiecare zi, fara ca asemanarea sa li se para ciudata si fara ca deosebirile sa poata fi observate. Si timpul trecea, totul in jur schimbandu-se, luand forme, culori si chiar fete noi.
Si totusi, de la inceput, un singur lucru ramanea neschimbat. Total nechimbat: obsesia ei. EL.
Si ceea ce e cel mai frumos in toata astea, e ca asemanari sau diferente, evolutii si schimbari, nimic nu vor face ca ei sa se cunoasca vreodata. Si nimic nu va putea schimba obsesia.
Adio. Fii fericit!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere