Sinucuigasul.Moartea dupa plutire (1)

Cu cat mai mare distanta cu atat mai lunga plutirea.Nu se gandea la socul aterizarii.Erau un detaliu de care se ferea.Detestase oamenii, mai ales in ultima vreme, nu ii mai putea diferentia si nici nu facea vreun efort considerandu-i o masa mare si diforma de rau si tocmai din cauza asta se mira ca acum in ceasul al doisprezecela era cuprins de grija de a nu omori pe vreunul dintre ei in cadere.Oare ideea mortii te face mai bun? Se gandea si la Ea.Incerca o bucurie voluptoasa la gandul ca va afla si nu va mai putea face nimic.Fie si jumai pentru aceasta razbunare care-i gadila orgoliul inca in viata, merita sa creada in existenta lui Dumnezeu.Se imagina privind-o cum isi smulge parul din cap de durere sau cel putin asa vedea el scena in care ea afla.Aproape ca zambea l-a gandul farsei pe care o pregatea.Ii spusese de atatea ori c-o s-o faca.Esti nebun, spunea ea de fiecare data.Ideea ca ar fi putut fi nebun o acceptase demult, ba chiar I se parea ca facuse fata cu brio provocarilor vietii in calitate de nebun. Acum in pragul saltului nu se mai considera deloc nebun.I se parea ca este mai responsabil decat oricand.