Aseara dupa o zi foarte apasatoare am plecat sa ma plimb prin orasul vechi. Era foarte putina lume sus langa galeriile de arta.Arhitectura imperiului domina linistita aerul rece...Am avut senzatia Orasului Interzis din Ultimul Imparat al lui Bertolluci. Accentuata probabil de absenta oamenilor si de spatiile largi. Plimbandu-ma aveam senzatia ca trebuie sa descopar ceva dintr-un moment in altul. Nu m-am gandit la muzica, nu m-am gandit la nimic. Mergeam si atat.
Luminile orasului de la baza cetatii clipoceau lenese. Dunarea curgea ca uleiul varsat dintr-o sticla rasturnata. In toata amorteala asta friguroasa mi-a incoltit in minte o intrebare fara raspuns:
Oare Cain daca nu l-ar fi omorat pe Abel soarta noastra ca Oameni ar fi fost alta? Mi-am infasurat fularul strans si mi-am ridicat gulerul hainei. Am mers mai departe. Nu se auzea decat linistea. Ma gandeam la singuratea care trebuie sa-l fi cuprins pe Cain cand si-a vazut fratele la pamant.Ce pedeapsa mai mare decat linistea intregului Pamant? Oare cine e atat de puternic incat sa ramana vesnic cu sine?
Singuratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur.
RăspundețiȘtergereOctavio Paz
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAvem nevoie de singuratate si lacrimi...Uneori lacrima topeşte şi spală durerea...
RăspundețiȘtergerecred ca singuratatea este cea mai crunta dintre suferinte... noi oamenii suntem, prin natura noastra, fiinte sociale, iar singuratatea este foarte apasatoare.
RăspundețiȘtergereUneori te gandesti la singuratate atunci cand dragostea ta este departe de sufletul tau ..
RăspundețiȘtergeredesi am descoperit recent blogul, il citesc in fiecare zi si astept cu nerabdare o noua veste despre Vama sau o noua framantare a lui Tudor! Sunt impresionata de ceea ce scrii!
RăspundețiȘtergereSi legat de Cain si Abel, unori ma gandesc la ei ca mai mult decat la niste oameni, mi se pare ca au rezonanta chiar in viata de azi. In fiecare zi il omoram pe Abel din viata noastra. De cate ori egoismul nu trece peste smerenie?... superba ultima intrebare, intr-adevar egoismul nostru e ingropat adanc in noi, si totusi cine ar putea trai doar cu sine??
singuratatea vesnica este iadul. nu fost conceput o astfel de stare initial pentru vre-o persoana. si nu tine de a fii puternic. e contra firii. dumnezeu daca nu ne-ar fii avut pe noi, sau alte persoane in afara de Dumnezeire nu ar fii singur pentru totdeauna pentru ca sunt 3 persoane.
RăspundețiȘtergeredar suntem atat de bolnavi, unii, intre care si eu,ca ni se pare mai grea comuniunea decat singuratatea.
OMUL CARE ARE CREDINTA NU E SINGUR NICIODATA!
RăspundețiȘtergeresinguratatea e buna. singuratatea practic nu exista. se poate spune ca esti singur cu tine, atat. "singuratatea" te ajuta sa te intelegi si sa te reinventezi. schimbarea provenita ucide monotonia.
RăspundețiȘtergeresinguratatea e buna. ne ajuta sa ne intelegem pe noi insine (daca e posibil) si de multe ori ne ajuta sa ne recreem: mai buni, mai rai, importanta e schimbarea. monotonia ucide !
RăspundețiȘtergereLEGATURA CU DUMNEZEU II LIPSEA LUI CAIN...
RăspundețiȘtergeremai stati mult pe-acolo? ca mi-e si mie tare dor de unul din voi...
RăspundețiȘtergereCu toata sfortarea de a nu fi sappy-crappy si excessively soapy, recunosc ca no men is self-sufficient. Destul de mult timp am incercat sa imi trag eu mie tzeapa asta cum ca imi sunt suficienta mie insami. Bullshit. 1+1 face intotdeauna 2. For God`s sake, we live in such a material world, nu ii inteleg pe cei ce overrate atata cliseicul calcul stupid 1+1=1. Cand vine vorba de utopii si de idealuri, suntem maestri cu totii, dar cand ne numaram gologanii, nu facem erori dintr-astea matematice. Ok, punct. Si de la capat.
RăspundețiȘtergereAseara m-am plimbat prin frig si praf singura. Nu-mi placea zgomotul linistii, dar totusi ma linistea. Stiam sigur ca vine furtuna, deci era un zgomot productiv.
N-am plans, nu m-am gandit la nimic special, nu faceam asta din teribilism. Initial voiam sa vin pe jos acasa, ma simtisem prea statica stand o ora jumate pe scaun, la teatru.
Am dat fata-n fata cu un grup de "baeti" frezati conform modei strutz ce n-au avut nicio jena in a imi adresa niste vorbe pline de tupeu jegos.
Nici n-aveam chef sa ma enervez. Ma gandeam ca inca sunt acasa. Totul era familiar.
Mi-am dat seama ca peste cateva luni plec. Si nu ca tine, in scopuri profesionale sau in vreo excursie. Plec altundeva. Si altundeva-ul acela va deveni casa mea. Da, voi fi singura. Fara mama, tata, prieteni, si toata suita de lucruri cu care sunt acum familiarizata. I`m not afraid. Yet.
Si stii ce?
Singuratatea ti-o poti popula, impodobi, schimba. Dar mie mi se pare ca ea trebuie purtata ca atare, mereu, intr-un buzunar, la tine. Sa poti sa te retragi cand ai chef in propria ta singuratate este un lux. Si nu o boala, nu o povara, as it is popularly believed. E un gest narcisist pe care trebuie din cand in cand sa-l faci, ca sa nu te apuce euforica stare de "1+1=1". Si nu care cumva sa se creada ca unul din 1 din calcul tine loc de iubitul/iubita ta. Cateodata te confunzi cu cele mai cretine chestii, de la filmele pe care le vezi, la produsele pe care le folosesti, sau cu un brand anume... si atunci e cazul sa vezi la ce e buna singuratatea. Te gasesti pe tine, vrei nu vrei.
Cat despre Cain, destept individ. A rupt randul, pana la el, toate erau frumoase in Biblie. El a fost intriga de la care am ajuns eu sa scriu un comment mai lung decat original post-ul tau. Scuze. Seara faina.