Aeroportul (1)

Aeroportul este forma suprema de organizare a rasei umane. Daca ar fi sa ne reprezentam in vreun fel in fata altor altor civilizatii cu siguranta ar trebui sa evocam aerportul. Manualul de prezentare al capacitatilor omului. Aici se manifesta la maximum inteligenta si coordonarea noastra. Tehnologia folosita la paroxism.

Pe marile aeroporturi avioanele aterizeaza si decoleaza la fiecare treizeci de secunde. Burdufurile se pun in miscare, autobuzele traverseaza pistele urmand linii aparent fara sens alte cateva zeci de masini cu diverse destinatii alearga spre pasarile de fier care tocmai au aterizat. Mii de tone de combustibil se vehiculeaza in siguranta. Mii de oameni isi dezleaga centurile simultan si multumesc providential pentru inca o aterizare in viata lor. Sute de bagaje se inroleaza pe benzi kilometrice de cauciuc.

Te aliniezi, astepti, intrebi, esti directionat te inscrii intr-un principiu de miscare. La un moment dat iti devine familiar. Esti pasager. Si odata cu tine bagajul tau emotional. O data, de doua ori sau de zeci de ori pe an fiecare om isi aduce contributia la templul de intalnire al destinelor lumii. Printr-o simpla calatorie. Poate ca e singurul loc unde se aduna zilnic toate trairile noastre. Zburam ca sa ne vedem copii aflati la captul pamantului. Zburam in vacanta. Zburam doar dus pentru ca parasim pentru totdeauna un loc in care nu vrem sa ne mai intoarcem. Zburam cu speranta unei intorsaturi fericite. Zburam obositi sau veseli. Zburam apatici. Ne imbatam ca sa zburam.Zburam cu lacrimiin ochi. Ne e frica sa zburam si totusi o facem. Zburam sfasiati de dor. Zburam cu ea in gand. Zburam pentru ca ni s-a impus asta. Zburam ca sa ajungem mereu in alt loc al vietii noastre. Mii de oameni isi impart o bucata de viata sub acoperisurile imense din otel si sticla.

Pentru cateva ore esti obligat sa-ti imparti viata si intimitatea cu mii de oameni in locul vostru comun: aeroportul. Trebuie sa recunoasteti ca este apogeul capacitatii noastre de coordonare. De multe ori oamenii pica in plasa propriei retele create cu migala, asemeni unui painjen urias dotat cu creier. Atunci lucrurile se poticnesc si isi ies din matca. Dar pentru putin timp. Prea putin ca sa poata bloca aceasta organizare fara precedent.

Se pierd avioane sau bagaje se starnesc furtuni de cuvinte sar scantei dar banda rulanta merge inainte pentru ca mii de destine nu vor sta in loc pentru alte cateva si atunci esti inghitit de retea si astepti alt avion si faci plangere la biroul de bagaje pierdute si nimeni nu e foarte responsabil dar in economia retelei nu esti important pentru ca ceea ce e conteaza e ca raul de oameni si avioane sa curga. Se recicleaza ganduri suflete si povesti pe marile aeroporturi ale lumii, labirinturi uriase ale inscriptiilor multilingve.

Desi pline de oameni aceste mari aglomerari nu sunt totdeauna prietenul tau. Te poti pierde lesne in noianul de obligatii pe care le ai in calitate de pasager. Sistemul nu sta dupa tine. Sistemul nu gestioneaza drame mici, ratacite. Daca te-ar baga in seama atunci cand nu reusesti sa te descurci singur ar insemna sa-si pericliteze buna functionare. Asa ca batranica din Serbia care isi viziteaza baiatul in Spania cu escala la Franfurt si calatoreste pentru a treia oara in viata nu are de unde sa stie ca o ora intre avioane e foarte putin.

va urma