Camera secreta

Lucrez la un proiect despre care nu am vorbit aici pe blog. Si nici nu o voi face. Este inca parte din intimitatea mea. Ceea ce nu las sa se vada. Avem nevoie de incaperea secreta. Avem nevoie de camera in care sa putem fugi din calea furtunilor zilnice. Deschidem usa cu greu, contra vantului si apoi se tranteste puternic in urma noastra si respiram usurati. Nu ne vede nimeni aici. Suntem singuri in linistea mormantala a celor patru pereti. E racoare. Daca articulam vreun cuvant se transforma in ecou si se pierde pe undeva prin captuseala intunericului.

Proiectul la care lucrez se afla inca in aceasta camera. Tot aici in camera asta se afla visele, fricile, temerile si fanteziile mele cele mai ascunse. Un om fara acest depozit secret al sufletului e aidoma unei prostituate bete care canta imnul vreunei galerii gata sa se ofere primului trecator cu ceva bancote. Nu e al insingurarii locul despre care vorbesc. E un loc al cautarii de sine. De multe ori camera secreta nu e pe placul nostru. E musai insa sa intram acolo de cateva ori pe luna.

Camera secreta este tiuitul din urechi la iesirea din discoteca. Daca uitam s-o vizitam vom deveni noi insine o discoteca. Si vom surzi. Iar cand vom fi surzi nu ne va mai ramane decat camera secreta. Este o extrema periculoasa. Conservati-va intimitatea. Nu lasati usa deschisa prea des. Vara intra praf, toamna se aduna frunze, iarna e frig. Camera secreta e centrala termica a sufletului. Trebuie intretinuta regulat.

In rest, e primavara si soarele mangaie cumva griful chitarii sprijinita de canapeaua bej. Imi prepar triumfator o salata dupa ce am tradus o piesa intr-un act. Ce ciudat. La ora asta soarele se plimba pe acordul fa major, dar mai tarziu se va muta in sol si apoi in la si tot mai sus interpretandu-si propriul cantec. Lumina lunii nu-i atat de puternica pentru un cantec la chitara. Luna se va multumi cu un lied sau un blockflote...