Granita

Niciodata n-o sa mai am pielea intinsa, neteda. Asa isi spunea in timp ce se indrepta spre granita. Ii venira in cap toate clipele frumoase. Atat de pregnante, viu colorate. Amintiri cu miros intepator. Firele de nisip cu sclipiri jucause imprastiate pe degetele ei de la picioare. Ultimii pe plaja, aproape de algele puturoase. Mereu paraseau plaja ultimii cand lumina incepea sa se murdareasca de intuneric. Atunci pielea ardea mai mult decat oricand. Musca usor din sfarcurile ei intarite de freamatul noptii. Parea ca vor sa sparga invelisul ciocolatiu al sanilor. Povestea aceea durase doar o vara. Isi tarsaia usor picioarele catre granita. Respira greu, frica amestecata cu oboseala. Intr-un fel, se bucura ca va scapa repede. Isi aminti mana puternica a tatalui saltandu-l ca pe-un fulg in aer. Paroasa si aspra, mirosind a colonie de busuioc. Lumea ii parea imensa de-acolo din bratele care-l tineau strans la piept. Tata.

Nu-l alintase prea mult, dar stransoarea aia nu avea cum s-o uite. Ii lipsise toata viata dupa ce barbatul plecase. Noaptea in care fusese inselat prima data. Mii de stele pe cer. Motorul torcand imbufnat pe marginea soselei. Plangea cu fata in sus, lacrimile ii gadilau urechile. In noaptea aia de august tarziu luptase cu sine pana cand zorii ii secasera lacrimile si lumina il impinsese din nou la drum. O iertase spunandu-si ca o iubeste. Era atat de puternica amintirea durerii de sub cerul noptii incat o considera frumoasa. Sau poate puzderia de stele. Un tanar il depasi in alergare. Aparu ca o fantoma. Doamne, oare ce-o fi facut? Tineretea intrerupta. Cat de nedrept si trist pare... Dar el? El oare fusese fericit? Si? Pana la urma ce mai conta? Te lasa sa treci oricum.

La treizeci de ani totul conta. Camasile albe scrobite si colectia de ceasuri. Mii de oameni in subordine. Mii de oameni care il detestau. Isi amintea perfect mirosul de mosc si lavanda care se imprastia cand deschidea dulapul ca sa-si aleaga una din cele peste patruzeci de camasi in culori moarte. Un sentiment de putere il invaluia cand privea randurile de pantofi perfect lustruiti. Isi aminti seara in care privise orasul de acolo de sus, din blocul turn. Fusese pentru prima data cand gandul ca totul se va termina intr-o zi ii incoltise in minte. Avea treizeci de ani si conducea mii de oameni. In toti anii aceia in care escaladase viata puterea avusese pentru el un miros intepator de sange si menta. De fiecare data cand se clatinase narile i se umplusera cu aroma de menta amestecata cu aburi de sange. Ca o rana deschisa, iarna.

Memoria mirosului il facu sa zambeasca amar. Isi privi hainele ponosite si se gandi ca tanarul care il depasise ajunsese deja pe partea cealalta. O sa-mi lipseasca soarele si muzica, se gandi. Si imbratisarea ei o sa imi lipseasca si privirea intrebatoare. Ochii i se umezira si asta il mira oarecum. Isi adorase fiica. Pierduse totul ca sa ramana cu ea. Ziua in care se nascuse fusese ziua in care sotia sa murise. Ii placea sa isi aduca aminte de ea ca sotie, nu ca nevasta. Ziua in care a inteles nebunia.

Inmormantarea sotiei la nasterea fiicei. Cand durerea si fericirea starneau in el aceeasi senzatie. Marginile maronii ale cosciugului si geamul ingalbenit si zgariat al incubatorului. Garoafele in exces. Mirosul mortii. Din ziua aceea nimic n-a mai fost la fel. Doar imbratisarile. Toata viata si-a imbratisat fiica. Si mereu s-a gandit ca-si imbratiseaza si sotia. Toata viata a simtit mirosul de lapte al fiicei sale. Mainile i-au tremurat la fiecare incercare a ei. A imbratisat-o strans in ultima zi de liceu. Atunci a stiut ca a ramas singur. Parfumul laptelui de pe gatul timpuriu n-o parasise nici macar in seara aceea. Muzica era prea puternica si era intuneric acolo, in sala de bal.

Plecase cu gandul la parul ei blond sclipind in lumina reflectoarelor care il mangaiau din cand in cand. Si-a privit chipul in oglinda in noaptea aceea. Noaptea balului fiicei sale. Ridurile, pielea ingalbenita, parul cenusiu, tremurul mainilor si harta sangelui desenata de venele groase. A zambit atunci. Abdicase cu mult timp in urma. S-a asezat intr-un fotoliu si si-a asteptat fiica toata noaptea gandindu-se la fericirea zilelor din excursiile de la munte. Fosnetul muschilor si bataia inimii tinere. Variatiunile vantului i-au strabatut mereu viata. Mai era putin pana la granita. Aparatele functionau in ritm normal.

Tubul introdus in gura batranului facea sa-i tresalte toracele in cadenta. Sunetele care vegheau viata se auzeau de peste tot. Fata isi pierduse din expresia cotidiana. Parea un stop cadru deformat. Totul parea ca o ia in jos. Pometii, colturile gurii, sprancenele pleoapele. La capul patului, o fata blonda framanta inlacrimata picioarele ingalbenite de boala si batranete. In dreapta, un tanar se lupta cu viata, horcaind. In salon era teribil de cald. Pe celelalte paturi oamenii se aflau in situatii asemanatoare. Distanta fata de moarte era singura diferenta intre ei. Ce-ati hotarat? intreba medicul de garda. Apoi se simti oarecum obligat sa adauge: - Acum nu mai simte nimic si functiile se denatureaza.

Fata il privi cu ochii mari, intrebatori si revoltati. Rochia alba de in flutura in bataia ventilatorului dintre paturi. Stranse cu putere picioarele tatalui. Apoi ridica usor marginea pijamalei. Pe burta batranului moartea incepea sa-si intre in drepturi invinetind totul in cale. Fata gemu de durere si il privi inca o data pe medic. - Poate ca ar fi bine sa mergeti afara, spuse barbatul. Soseaua parea ca se termina undeva in zare. Simtea o presiune crescanda si nu-si mai putea stapani gandurile. Imagini si senzatii se invalmaseau in spatele ochilor.

Incerca sa prinda din zbor aducerile aminte. Oboseala ii juca feste. Reusi sa fixeze pentru o clipa chipul Ei si o senzatie de bine ii curenta trupul. Lacrimile tasnira in tot corpul. I se paru ca se umple cu lacrimi de dor. Parca lacrimile ii copleseau sangele. Apoi soseaua incepu sa vibreze sub talpile obosite. Simtea cum pierde in greutate cu fiecare pas. Si parca se inalta. Nu, era o iluzie... Sau... - Il detubam, spuse medicul asistentelor. Il detubam. Au ramas doar aparatele acum. Retine apa, blocaj renal, fibrilatii. Nu mai e nimic de facut, dupa parerea mea. Dupa aia se umfla si-o sa le fie mai greu cu el.

Aparatele se oprira. In dreapta, tanarul horcaia. Incepu sa alerge catre panza de ceata care se lasa in departare, ca o cortina gri. Din sens opus strapunse perdeaua aburinda tanarul care il depasise mai devreme. Apuca sa-i zambeasca si se mira ca nu ii raspunse. Tanarul se departa fugind. Asistenta inchise monitoarele si ridica cearsaful peste capul batranului.