Iadul

Pentru ca iadul este cadere in gol. La inceput, o saritura intr-o groapa mica, de cativa metri. Pamantul se departeza vertiginos chiar in momentul in care ai fi crezut ca-i sa-l atingi. Si apoi, incepe neinceputul. E o prapastie fara sfarsit cu peretii de pamant, perfect rotunda, cilindrica. Te departezi de lumina pana cand un singur punct tremurator iti va mai aminti ca a existat. Si totusi vezi, vezi prin intuneric. Cazi in gol cu o viteza incredibila.

De jur imprejur, pe peretii din pamant noroios, neregulat, se perinda amintiri frumoase, dar nu e timp sa zabovesti asupra lor. Nu-ti este dat sa le mai poti contempla vreodata. Durerea creste cu fiecare imagine pe care nu reusesti s-o fixezi. Esti copil balai cu sandalele murdare de praf pentru prea putin timp. Esti doar o secunda cufundat in Ea, plangand de placere. Esti victorios a mia parte dintr-o secunda si e prea putin timp si caderea prea repede ca sa-ti recunosti copiii in prima lor zi de scoala, cum iti cauta incurcati privirea, pierduti in grupul de prichindei care se fotografiaza in sala de clasa. In schimb, urateniile vietii tale tasnesc sub forma unor lipitori teribile care se fixeaza muscand din pielea-ti deja infierbantata de aerul cald din cilindrul fara sfarsit.

Raul pe care l-ai facut oamenilor e acum lipit de tine si te face greu, mai greu, tot mai greu. Minciunile, tradarea, lasitatea si cinismul, nepasarea si trufia s-au transformat in viermi umezi cu ochi bulbucati, de foc. Cazi in gol cu viteza mai mare, pamantul se apropie de tine cateodata, dar e o iluzie doar. N-o sa-l mai atingi in veci. Pentru eternitate ai sa aluneci in hau, tragand dupa tine tot raul pe care l-ai proferat vreodata. Va fi o cadere muta, vesnica, eterna, caci in cilindrul de pamant care nu duce nicaieri si nu justifica nimicul sunetele sunt reprimate inainte sa se formeze.

O sa tanjesti dupa atingerea pamantului fie macar si dintr-o greseala care nu se va intampla pentru ca iadul e perfectiunea raului si-o sa tot cazi si-ai sa te umpli de lipitori verzui care-ti vor aminti de suferinta pe care ai uitat s-o oblojesti in timpul vietii. Vei fi singur in groapa vesniciei, ingrozit vei privi ochii de foc ai viermilor raului, unica sursa de lumina care-ti va insoti caderea. Nu, nu te vei mai opri vreodata, iar salvarea nu va mai fi in cuvant si nici in pocainta. Vei fi uitat ce este speranta si o frica cum n-ai mai pomenit in timpul vietii iti va fi imobilizat gandurile. Acolo, in groapa de pamant a nesfarsitului, acolo vei deveni nimic. Trupul tau va purta greutatea pacatelor tale in vesnicia de pamant. La capatul vesniciei...

- Stai, opreste-te te rog, ii spuse fata cu ochii mari, inlacrimati. E mult prea dureroasa viziunea ta. Era o fata inalta si slaba, nesfarsita. O frumusete nepamanteana, neatinsa, fusese asternuta pe chipul ei. Ca o zapada timpurie care a albit surprinzator campuri verzi, neatinse. - Opreste-te, striga inca o data cu gatul ei de lebada inclestat in stransoarea emotiei. Nu poate fi asa... speranta ne insoteste peste tot, pana si in iad. Iubirea!!!

Batranul se lasa pe spate in fotoliul masiv de piele acoperit de o patura. Privi in jur la sufrageria inalta cu peretii incarcati de tablouri. Intunericul isi facea loc din spatele ferestrelor cu vitralii. Fata il tinea de mana, intrebator.

- Iadul... ofta batranul, iubirea... Inchise ochii si adormi respirand agale. Pleoapele i se zbateau spasmodic vestind cine stie ce calatorie incurcata. Fata il saruta pe fruntea zbarcita si il acoperi grijuliu cu patura. Parasi apoi sufrageria inalta cu candelabre de cristal. Se strecura afara ca o fantoma in rochie de seara abandonand un trup prea chinuit de propriul suflet.