Nu plecati in vacanta cu grupul. Va rog!

Cea mai mare tampenie mi se pare ideea de a pleca in vacanta cu "grupul". Nimic nu poate fi mai obositor si mai deprimant. Te intorci acasa alga. Totul e pe fuga, o ora aici, patruzeci si cinci de minute dincolo, acum avem doua ore program de voie sau shopping. Ideea de a "beneficia" de "program de voie" in vacanta - care se traduce, de altfel, prin posibilitatea desprinderii de grup pentru scurt timp - mi se pare uluitoare. Ca si cum e unanim acceptat ca vacanta e o datorie si o responsabilitate, iar cele doua ore "de voie" sunt libertatea pe care o pot gusta turistii.

Dincolo de asta, operatorii si toate rotitele sistemului - ghizi, soferi, receptioneri - trateaza grupurile ca pe niste baloturi pe care le incarca dintr-o parte in alta. Grupul este injectat cu ingrasaminte culturale, uite colo o biserica, colo un monument, dar haideti repede ca o sa cada soarele si pierdem partea cea mai interesanta, hai faceti poze, hei, hei, lasa suvenirurile acum; avem maine 2-3 ore si pentru suveniruri. De multe ori turistii sunt transpirati si debusolati la sfarsitul zilei, incurcand vreun ctitor de manastire cu un guvernator roman care a inecat o provincie intr-o baie de sange.

Nimic nu se sedimenteaza, nu e timp de reflectie, se apropie seara si grupul e obosit, nici vorba de prea multa distractie pentru ca maine la opt se da adunarea si trebuie sa fim cu totii pregatiti in fata receptiei cu burtile burdusite de micul dejun continental, gata sa mai exploram vreo pestera, un munte sau vreun sit arheologic din care n-o sa intelegem nimic.

Grupul tanjeste dupa cateva ore de plaja, dar programul e program, trebuie sa vizitam pentru ca pe traseu asteapta infrigurati colaboratorii de turism sa-si primeasca partea de contributie la marele festin din saptamana asta. Intotdeauna ghizii cunosc un loc special, ceva ce nu stie toata lumea si prin care s-au perindat miile de oameni care au semnat un contract cu asta sau ailalta agentie.

Aseara stateam intr-o taverna cu o sticla de vin in fata si priveam luminile portului din insula de pe malul opus. Cateva mese de indragostiti populau micutul restaurant din piatra si var. Soapte dulci, muzica in surdina. Sufletul mi-era uns cu alifia tamaduitoare a nepasarii. In stanga mea, o masa de vreo douazeci de oameni. La inceput am crezut ca era o reuniune de afaceri pentru ca mai apoi sa constat ca erau vreo zece cupluri. Mesenii pareau ca incearca din rasputeri sa lege o conversatie comuna, care sa-i priveasca pe toti cei douazeci. Tacerea, insa, isi facea loc cu coatele printre oamenii si-asa derutati. Cuplurile se priveau reciproc, dar nu indrazneau sa-si adanceasca intimitatea. Stinghereala plutea in aer ca un parfum greu. Ghidul simte si preia conducerea: - Pot sa imit orice limba, vreti sa vedeti? Nimeni nu pare curios, dar el incepe spectacolul catorva limbi de circulatie universala. Japonezi cu urlete prelungi, indieni care stalcesc consoanele in engleza, francezi afectati si, bineinteles, nemti autoritari si isterici. Grupul zambeste condescendent si aplauda timid dupa fiecare numar aproape complet lipsit de umor. Ghidul, insa, e de nestavilit si se agata de orice zambet, smulgand in final un hohot de ras de la unul din barbatii mai chercheliti si loviti in moalele capului de caldura de peste zi.

Asta e atmosfera pret de inca vreo douazeci de minute. Dupa care, surpriza! Ghidul dispare pentru ca sa apara dupa cateva zeci de secunde care au trecut ca anii pentru grupul neomogen, purtand pe brate un tort cu o lumanare. Aveam sa aflam astfel ca e ziua uneia dintre fetele din grup. Se canta la multi ani si oamenii, prea obositi ca sa mai poata disimula, schiteaza ranjete schizofrene semn ca prietenia legata in vreo trei zile de haituala prin caldurile Greciei ar fi una solida. Fata pare inteligenta, prin urmare cu atat mai stinghera, cerandu-si cumva scuze ca trebuie sa supuna lumea la o efuziune nedorita.

Apoi, mai trec zece minute si ghidul sare brusc in picioare si, asemeni unui dirijor inaintea alegro-ului de la uvertura Cotofanei Hoate, face de trei ori un semn scurt cu ambele maini in sus. Hai, ridicarea. Pentru o secunda mesenii privesc buimaciti gestul nepotrivit de autoritar, dupa care se ridica resemnati indreptandu-se spre iesire. Ghidul trece pe langa mine si sopteste ceva sefului de sala. E mic de statura are vreo cincizeci de ani si fata brazdata de soare. Are o fata ca din cauciuc, impersonala, dar extrem de mobila gata sa scoata la iveala cele mai ciudate atitudini si sa le imprime pe bucata de piele arsa de vanturile croazierelor. Acum este insa serios, schimba cuvinte abrupte cu seful de sala, verifica mobilul si se indreapta spre iesire, nu inainte de a-si trage peste fata cel mai hlizit ranjet cu putinta. Turistii il intampina cascand. Maine e o noua zi de vacanta.

Seful de sala se apropie de mine zambind: - You want some more wine? - No, it's ok. - Come on have the bottle, it's on me! - I can't drink that much! - Yes, you can my friend, you can... come have it all… it's a beautiful night… and maybe we have wind tomorrow...