Anti marketing

Scriu mult. Scriu la un proiect intim. Mi-e frica sa scriu. Mi-am inaltat o stacheta la care ma uit si ma gandesc cum sa o sar. De multe ori gandirea paralizeaza. De cele mai multe ori lucrurile sunt puse in miscare de impulsuri ale momentului. N-am nevoie de incurajarile voastre. Cineva spunea: Hollywood is the only place where you can die from encouragement.

Pe de alta parte, daca e sa scrii prost, incurajarile sunt personificarea groparului. Ceea ce scriu, insa, tine de o nevoie ascunsa pe care o resimt mai mult ca oricand. Mi-e dor sa scap de o obsesie. Scrisul acum e un medicament pentru un soi de ulcer al sufletului care nu-mi da pace in perioada asta. E o explicatie a faptului ca nu am mai postat atat de des pe blog. As prefera sa nu comentati. Ma infricoseaza posibilele voastre lectii de viata. Stiu ca nu par prietenos, dar hai sa fim seriosi. Cine si-ar insusi lectii de viata ale unor personaje fictive, preocupate doar de magia reprezentarii pe un blog...

Stiu ca procedez impotriva regulilor de internet marketing. In loc sa va invit sa comentati sau sa va fac vreun concurs va sugerez delicat ca n-am nevoie de comentariile voastre. Da, cam asa e. N-a murit nimeni, dimpotriva, se naste ceva, dar departe de ochii lumii, acolo unde se involbura apele si vartejurile curata mizeriile. Acolo unde raspunsul la ecourile nascute in cavitatea goala a sufletului tau esti tot tu. Nimic nu se intampla in cutia unui violoncel pana cand cineva nu freaca arcusul cu o intensitate doar de el stiuta. Altminteri, violoncelul ramane o cutie frumos sculptata in ale carei maruntaie nu intra decat soarele care cauta muzica.