A venit toamna. E timpul sa ne lepadam de bronz ca de o credinta pagana. Stii ca a venit toamna. Au mai fost zile innorate si racoroase si, chiar daca nu ti s-ar spune ce data e, tot ai sti. Pentru ca te mananca pe dinauntru un dor dupa tot ce ai facut sau n-ai facut vara asta, un dor care te macina pe dinauntru dintr-o parte in alta... se plimba prin tine dorul asta ca nisipul pe gresia fierbinte a terasei tale batute de vantul dinspre mare. Si, uite asa, intr-o dimineata te trezesti cu sufletul usor indurerat si cu mintea-ntepenita-n vara. E greu sa te scuturi de amintirile astea si sa privesti inainte.
Toamna va fi blanda, iar soarele nu-ti va mai arde pielea asa de tare. Nici vantul nu-ti va mai slefui fata dupa bunu-i plac. Si totusi, e ceva acolo, in miezul verii, ceva de neinlocuit, un dans ametitor imbatat de sudoarea apusului, o puzderie de stele indiferente la goliciunea ta nocturna, un sarut vascos, infinit, unic si doar prin mugetul din acea noapte al marii - irepetabil. Da, toamna este fotografia fetei frumoase care ti-a luat mintile si a plecat invartindu-se, cu flori in par si blugii rupti, cu sani impecabili si genunchii juliti. Toamna este fotografia acelei fete. Vara este fata insasi. M-am trezit in dimineata asta si am stiut ca a venit toamna: nu pentru ca am vazut data in calendar si nici pentru ca a plouat azi-noapte cu boabe de orez. Nu. Nu pentru ca e mai racoare decat de obicei sau pentru ca norii sunt grosi si gri. Ci pentru ca am gasit langa perna fotografia verii. Stiu ca am s-o privesc nostalgic pana la Craciun, cand dorul dupa ce va sa vina o va fi facut uitata, marturie nerecunoscuta a trecerii mele prin lume...
inca o vara care a trecut, totusi toamna nu e cum era acum cativa ani, dar traiesc cu speranta ca va mai veni o vara:)
RăspundețiȘtergeredar imi place si toamna... in felul ei, are farmecul ei, dar si mirosul specific. si daca ar fi o vara vesnica, poate n-ai mai ravni atat dupa ea, si poate nu ai mai aprecia-o ca acum... si n-ai mai vorbi despre ea ca despre ceva magic, mistic. :) Da, a venit toamna... am simtit-o acum o saptamana, deja aveam sentimentul ACELA pe care il am de fiecare data cand Septembrie se apropie.
RăspundețiȘtergereploua...ploua...ploua...canta Alifantis...cam repede anul asta
RăspundețiȘtergereDepresie.Toamna.Scoala(pentru cei care inca mai sunt).Colegi.Dragoste.Si apoi iarna.
RăspundețiȘtergeredar ce frumos legi cuvintele...
RăspundețiȘtergerecred ca as vrea sa te intalnesc sa povestesc cu tine cateva ore;))
Toamna e preludiul iernii.Vara traiesti,te bucuri.Apoi vine anotimpul aramiu.Si te tintuieste intr-un loc.Toamna nu inaintam.Visam la vara.Si cu fiecare clipa ce trece se formeaza amintirea unei alte veri trecute.Toamna plangem.Tot plange.Copacii dezgoliti,florile uscate,vantul trist.
RăspundețiȘtergereO singura imagine pot avea cand ma gandesc la toamna:o banca situata niciunde si nicicand,un covor tesat cu suferinta odata nu stiu cand si atat!
Fain ai zis Tudor. Imi place foarte mult cum ai facut analogia.
RăspundețiȘtergereVara v-a ramane in gand pana la prima ninsoare, cand v-om sti ca s-a dus deabinelea, dar se va intoarce, mai frumoasa!
Mi-a fost dor de blogul asta!Dupa o luna in care am muncit zi de zi ca sa pun pe picioare un bar, acum am un moment de respiro!Iti multumesc Tudore, desi nu suntem pe mal in Vama!
RăspundețiȘtergereAaah, cat de bine suna! Nu tot atat de adevarat pentru mine, insa suna bine. Toamna, are si esa farmecul ei. E blanda si suava. Te incalzeste usor so te linisteste. Vara, in schimb, e un dute-vino continuu si multa aitatie. Fiecare sezon are farmecul lui si trebuie trait in conformitate cu natura si schimabrile ei. O chestie tipic romaneasca!
RăspundețiȘtergerefoarte frumos spus
RăspundețiȘtergereai dreptate upanishada, daca ar fi vara vesnic nu am mai ravnii dupa ea..
RăspundețiȘtergeredar ,vine o toamna frumoasa..anotimpurile sunt in noi.
Un dor care ne macina?..Nu stiu ce e...dar simt ca e ceva care ma macina si pe mine...si cred ca pe multi ii macina acest ceva ....
RăspundețiȘtergereCineva imi spunea ca mai profund sunt loviti de aceasta trecere catre anotimpul rece ce-i nascuti vara, oare asa o fi?..la mine se aplica :)
Felicitari!.. nu intru foarte des pe blog..dar de fiecare data cand citesc cate ceva simt un strop de culoare in amalgamul cenusiu al vietii de zi cu zi!Multumesc!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereN-am ajuns anul asta la mare dar am visat-o de multe ori.Noaptea trecuta de exeplu.Doar ca de data asta era pustiu si era frig.Mi-as fi dorit sa-mi inec in valuri golul din suflet dar un vant rece ma tinea la mal,asa, incremenita intre ceea ce mi-as fi dorit si ceea ce aveam. Si atunci am ales sa ma trezesc. Afara ploua. Am simtit un nod in gat.Ca si cum nu o sa mai fie niciodata vara, n-o sa mai vad marea si nici nu o sa-mi mai fie vreodata cald.Dar mai sacaitor decat ploia, mai apasator decat ceata si mai chinuitor decat fosnaitul frunzelor uscate e glasul acela care iti spune ca nu poti pastra in minte soarele de vara cum nu poti ascunde poza fiintei iubite in buzunar. De cate ori le "privesti" ele iti ard sufletul si nici un ocean de lacrimi nu a reusit vreodata sa stinga focul inainte sa simti ca te-ai tranformat in cenusa. Si ce e mai trist e ca din realitate nu s-a trezit inca nimeni.
RăspundețiȘtergerese bucura Brenciu ca vine septembrie :))
RăspundețiȘtergerece frumos.
RăspundețiȘtergere@ stalight, septembrie luni este o melodie foarte frumoasa:D
RăspundețiȘtergereDa,a venit toamna!Nu trebuie decat sa iesi afara si sa ridici fata spre cer;o vei simti pe pleoape!!
RăspundețiȘtergereduci dorul unui infinit de sperante, de vise, de iluzii...duci dorul arsitei coplesitoare din iulie si al adierii caldute si blnde.
RăspundețiȘtergereploua...desi iti place ploaia, acum esti trist. si ultima frunza a toamnei tocmai a cazut, iar sufletul ti-e rece si ursuz...
inceput de septembrie, de amortire...da!sticluta aia cu amintiri pe care o mai scoti la lumina uneori se varsa in sufletul tau si te ineaca cu un dor amar, dar dulce...
vise... hey! deschide ochii si incearca sa te trezesti! e toamna...iar vara a lasat in spate doar o urma.
"Hai, frunza galbena, ceas nesfarsit, de ce vrei tu sa cred ca toamna a si venit?!" Da, asa e..a venit toamna...Am observat ca la fiecare inceput de toamna ma incearca aceleasi sentimente: de neputinta, de dor si de melancolie! Prietenii imi spun ca de la zodie, eu nu pot sa imi explic! Cum sa iti mai vina sa visezi cand afara totul stagneaza, cand magazile sunt pline de rechizite, fructele si-au pierdut aroma si inghetzata nu mai are acelasi gust? (poate pt ca a expirat:D)...Dar, cred ca ai dreptate...O sa imi treaca pana la Craciun sau sper macar ca pana de 1 iunie, cand copilul din mine va reinvia!
RăspundețiȘtergereAtata timp cat ai vara in suflet, e perfect :)
RăspundețiȘtergereVara ta e toamna mea...
RăspundețiȘtergereFoarte foarte faina "postarea" ta! Sa gasesti cuvintele care sa descrie sfarsitul verii...poza fericirii si a cantecului vesel al verii...este o calitate indubitabila de scriitor!
RăspundețiȘtergereLove it!
Ce superb bate frunza la usa toamnei tale..Ce magic se innoada zilele-ti-nopti a trecere de timp..Si cate intrebari adasta raspuns la poarta sufletului tau..Te-ndemnam, noi ce te cetim sa-ti tot..razvratesti la nesfarsit cuvintele spre noi.. :) In orice timp..in orice anotimp..
RăspundețiȘtergereIar ai scris cu pene din aripi de inger...
RăspundețiȘtergerebai sentimentalistule drag... esti tare...
RăspundețiȘtergereesti tare rau. sper intr-o colaborare pe viitor. te voi anunta cand va fi momentul.
sa ne traiesti, ca ne trebuiesti.
frumos , tare frumos spus . dar eu maine plec la mare . un dor care ma termina .
RăspundețiȘtergere:)
sa nu fie vara mereu... sa tanjim mereu dupa caldura si iubirea ei:) cea care a fost si cea care o sa vina. sa o simtim, sa ne bucuram de ea si sa o pastram in suflet chiar si in cele mai reci ierni:)
RăspundețiȘtergereSi pe-aici tot cu fotografia mandrei sub perna... hei, ce femeie rapitoare, cata patima, energie, cat consum! ieri ni se parea sufocanta, de o caldura cleioasa, azi ii cersim doar inca o zi cu ea, hai si inca una cu soare, macar sambata.. Credeam ca am obosit de atata vara, dar cand vin ploile cu bobi de orez :) (a se vedea aici si nuntile, apropo :), ramanem agatati in parul ei ars de soare, nu ne-am terminat fanteziile cu marea, mai vrem inca putina dulcea epuizare si senzatia ca mai e timp de toate pana la toamna
RăspundețiȘtergereIn iunie aveam nostalgia copacilor infloriti, neimbatati noi indeajuns de ei, mirositi mai indeaproape taman cand au inceput sa se scuture. in iulie jeleam disparutele cirese, in septembrie tot ce trece prea repede. ca sa degustam suficient, sa ne imbatam de dorurile duse, aduse cateva si din cealalta vara trecuta, parca si ea nu de tot implinita. Incepe mahmureala verdelui. caut cu panica o bucatica de iarba inca nearsa sa ma dreg. Incep sa traiesc cu obsesia aprozarului, a legume-fructelor care se vor termina inainte sa asimilez chintale, toata recolta de soare strecurat in ele, am mila lor si a mea ca le-am ignorat pana la putrezirea in frigider, teama ca frigul ma va pedepsi, ca pana la urmatorul dat in parg ma voi trezi nesatula si doar cu rumenelile de sticla/plastic ale pomului de Craciun, aho-aho
Cu poza fetei-vara sub perna se termina visul rebel si incepe, draga,cosmarul dresurilor (prietenele stiu de ce…), tristetea manecilor lungi, teroarea ceva-urilor de pe cap si a temutelor fermoare, lupta generala cu toate rasele de copci, nasturi si nesfarsitele sireturi. Cu tot ce incorseteaza
Vine toamna si ne aduna oile acasa… incet-incet ne simtim sufletul tot mai aproape de corp, ii facem inventarul, e intreg? a pierdut, i-a mai crescut ceva? e mai cristalizat si…si..si asta e!
Fiecare anotimp te invie,in felul lui.Toamna ne invie cu acele culori arzatoare,dar usor stinse. Iarna cu raceala ei,inghetandu`te. Primavara trezindu`te la viata,si la basm,si la culori.Iar vara,arzandu`te. ..Am descoperit ca fiecare anotimp e foarte special,deci Pamantul numai vrea sa fie clare,frumoase ca inainte,iar asta cu ajutorul oamenilor.
RăspundețiȘtergereParca mi`era dor de plimbarile cu bicicleta seara,zburand printre frunzele abia cazute pe strazi.:)
ar trebui sa scri.si nu ma refer la blog.ai prea multe de zis.prea multe idei faine:)
RăspundețiȘtergere@ANNA! Anna.. te rog, am tot vrut sa te intreb... VERSURILE pe care le-ai 'rostit' la postarea Praga II "Daca noi suntem doua fantani si-i atata sete intre noi [....]ne iubim numai atat/ prin acei ce beau din noi",
RăspundețiȘtergereCUI APARTIN? Mi-au placut mult, as vrea sa mai citesc alte asemenea
Acelasi trusted...
RăspundețiȘtergere"Închide fereastra, perdeaua o lasa,
Da zgomotul marii afara din casa,
Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec,
S-ascult al rodirii si-al tainelor cântec,
Sa fiu tot o rana, sa fii tot o rana,
Materia-n fierberea ei grosolana,
Sa trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind catre noi ca barbarii.
Eu las adevarul acesta sa steie,
Esti cea mai fierbinte si dulce femeie,
La noapte, plângând lânga tot ce ma doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.
Da marea afara din casa si vino,
Nestinso, neblândo si iar nestraino,
Pereche de umbra noptateca pune
În contul durerii ca esti slabiciune,
Ca inima-mi pica din piept si ma cheama,
Ca sufletul meu te considera mama,
Ca norii se-aduna si vremea se strica
Si eu, stând sub grija, te tin ca pe-o fiica,
Dar tu dintre toate mai noua, mai vechea,
Îmi esti dulcea umbra, împasul, perechea,
Tu, drama cu mii de solutii gresite,
Te plâng pâna ochii îmi ies din orbite.
Fii azi râzatoare, fii azi optimista,
Solutia buna e-n noi si exista
Si daca, iubito, femeie visata,
Ar fi sa ne stingem curând, nu odata,
Din dragostea noastra nebuna si buna,
Cu marea în casa, si-n pat arsi de luna,
Eu stiu ca s-or naste sub cinice astre
Alti doi sa repete-ntrebarile noastre.
T;i-ai naste copilul, ti-as naste copila,
În pumni de olar ar surâde argila
Si daca nu e Dumnezeu sa auda
Ce lupta dam astazi cu moartea cea cruda,
Din dragostea noastra, prin timpul prea greu
S-ar naste el, vindecator Dumnezeuul,
Pe tronuri sarace suindu-si fiinta
Ar face sa cânte prin noi suferinta.
Iubito, amâna secunda fatala,
Sa dam alor nostri si drama si boala,
Copiilor nostri sa dam sa învinga
Prin ei tragedia cu chip de seringa.
Da zgomotul marii afara din casa,
Vreau liniste, liniste, marea m-apasa.
Vreau moartea sa vina sa lupte cu mine,
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.
Si muta din tine în mine durerea,
Ca tot ti-o voi lua folosind mângâierea
Te-nchina si crede, în mine te muta,
Cu jale cu tot si cu clipa temuta.
Si daca se-ngaduie fapta aceasta,
Cu pumnii aprinsi mergi si sparge fereastra,
Sa intre barbara si tulburea mare
Prin noi în pamântul pe care nu-l doare,
Sa intre saratele zbateri si unde
Sub toti cei ce n-au simtaminte profunde,
Sa-mi spele armura, sa-ti treaca de coapsa,
Caci marea e singura lumii pedeapsa,
Sa rupa, în val, santinele de veghe,
Caci marea e singura mortii pereche,
Sa vina fatal, consfintând cu toti solii
Mutarea în mine a dramei si bolii,
Sa vina sa stinga cu tot viclesugul
Si lampa din casa si ochii si rugul
Si-apoi sa ma duca departe, departe,
Satulul de viata, bolnavul de moarte,
Sa-ti scriu carti postale pe piele de cega
Din Marea Nipona, din Marea Norvega,
Din Marea de Flacari ce plânge sub mare,
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare,
Iubito de neguri, iubito de luna,
Iubito de taina si jale-mpreuna,
Iubito de carne, iubito de soapte,
Suav miazazi si brutal miazanoapte,
Dar astea sunt simple si bune cuvinte,
Sint legile care fac vieti si morminte,
Dar astea nimic nu înseamna când vine
O grija la mine si moartea la tine.
Apleaca-ti fiinta prin ceata albastra
Sa nastem salvarea din dragostea noastra
Si roaga-te fiului tau ce e-n tine,
Sa vina mai repede, sa-ti fie bine.
Sa vina sa urle ca mama si tatal
Îi sunt dusi la moarte; el sovaie, iata-l,
Da sângele tau, pur si tânar, sa-l creasca
În ritm fara pauza neomeneasca,
Da pantecul tau, rodniciei, semintei,
Fii gazda nu bolii, ci vietii, fiintei,
Tu meriti pamântul sa-ti stea sub picioare,
Regina prea blânda si nemuritoare,
Din mare sa-ti bata matanii catargul,
Cum buzele tale îsi tânguie arcul,
Cum inima mea te-a gasit si te stie
Si esti bucurie, si esti tragedie.
Hai, vino, în linistea mea neguroasa,
Da zgomotul marii afara din casa
Si-n larmele lumii si-n templele marii
Sa nasti Dumnezeul cinstit al salvarii..."
Adrian Paunescu
BINGO!
RăspundețiȘtergeremi-a placut si asta
"Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea"
multumiri, nici nu stii cate
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere"A venit toamna.
RăspundețiȘtergereAcopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac.
Sau mai bine,
cu umbra ta."
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergeretoamna e seducatoare...toamna schimba natura si o invarte dupa bunul ei plac...toamna e misterioasa,e posesiva,e persuasiva...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereImpresionant eseu. Iubesc sa citesc, si pot spune ca aceste randuri mi-au atras atentia. Poate pentru profunzimea pe care o contine fiecare cuvant.. sau poate pentru ca au fost dictate de vocea inimii.:) felicitari, tudor.
RăspundețiȘtergeremda......toamna ce nasol
RăspundețiȘtergereToamna ne dezbraca sufletul de amintirea noptii de vara, de rasaritul din mare si de mirosul racoros al valului inspumat ce se sparge de mal.
RăspundețiȘtergere