A inceput scoala Spermatozoidul fecundeaza ovulul.

Stefan ma priveste cu ochii mari, seriosi de la inaltimea celor sase ani ai lui. Ma priveste si imi spune cu gravitate: - Spermatozoidul se intalneste cu ovulul. Apoi pentreaza membrana acestuia. Spermatozoidul fecundeaza ovulul si astfel ia nastere zigotul. Imi impinge in fata un desen facut de mana lui, reprezentand un spermatozoid care-si ia viteza si diversele faze ale fecundarii. Adauga solemn, fixandu-ma: - Asa se fac copii. Incerc sa nu rad si spun: - Ai vazut ca Dinamo a batut Steaua, ce te faci? Atacul meu il ia pe nepregatite. Isi coboara barbia si privirea in podea, inciudat. Solutia salvatoare ii lumineaza fata si revine triumfator: - Am sa tin cu Manchester.

Stefan e adorabil, are opinii si citeste perfect la cei sase ani ai lui. Ieri a fost la scoala. L-am sfatuit sa nu dezvolte foarte mult discutia legata de "cum se fac copiii". Probabil ca un argument colectiv al prichindeilor ar avea darul de a o incurca definitiv pe "doamna invatatoare". I-am spus ca nici fetele nu trebuie abordate cu teoria spermatozoidului. I-am zis: - Te duci la cea mai frumoasa fata din clasa si ii ceri prietenia, din prima zi. Stefan ciuleste urechile cu un zambet de mare pisicher. Uite asa. Te duci direct la ea, te prezinti si ii spui, "vrei sa fii prietena mea"? Daca te refuza, caci trebuie sa luam si asta in calcul nu? Daca te refuza ii spui asa: "Nu vreau sa te presez, stiu ca e o decizie grea pentru tine, vreau sa-ti dau timp sa faci alegerea potrivita. Sunt un baiat minunat si e nevoie de timp ca sa ma pretuiesti cu adevarat. Stefan ma priveste circumspect. De ce e nevoie sa spun ca sunt un baiat minunat, nu este evident, pare sa spuna privirea lui. I-am mai explicat ca va face tot felul de betigase pe niste coli albe si ca nu vor putea sa joace Bakugan in timpul orelor. S-a tavalit putin prin birou fara nicio legatura cu discutia de mai sus si a vrut sa-mi cante Pe Sarma. L-am refuzat politicos. Politicos e si baietelul de doi ani al lui Gelu care de fiecare data cand ma vede ma intreaba sincer: - Te servesc cu ceva? Sau daca il surprind mancand: - Vrei sa gusti?

A inceput scoala. Ma intreb ce semnificatie reala mai are inceputul scolii pentru copiii de-acum. Intr-o vreme in care ne izolam in comunicare. Intr-o vreme in care, tot mai mult, aud parinti carora le e frica sa-si lase copiii sa zburde in spatele blocului.Pentru noi scoala era momentul magic al inscrierii in comunitate. Puteai sa pleci dupa ore la unul dintre copii acasa. Maica-sa facea mancare pentru amandoi. El era mandru de ea. Eu eram fericit ca mananc. Ne jucam dupa care plecam la mine acasa.

In spatele blocului se cimentau prietenii. Eram o gasca unita de forta indestructibila a jocului. Politicenii ar trebui sa invete de la copii. Copiii nu isi fura caciula iar energia lor e canalizata intr-un singur sens. Sa faca jocul SA MEARGA. Cand jucam " castel" si nu ne conveneau legile impuse de unii sau altii constituiam o majoritate care facea o lege pentru toti. Si pe care o respectam. Si jocul mergea, pana seara tarziu in zilele de vara, pana cand alergam pe scari catre casa unde ne astepta suprema bucurie: paharul cu apa.

Mult mai tarziu am aflat ca spermatozoidul fecundeaza ovulul. Si am ras pe infundate prin colturile bancilor cand ni s-a comunicat lucrul asta. Pentru Stefan asta nu e lucru de ras. Ma intreb care e ponderea reala a comunitatii in viata copiilor lumii noastre. Pentru ca, vrem nu vrem, si asa e de cand lumea, anumite valori( prietenia, solidaritatea, altruismul, curajul) se invata in gasca. Se invata in spatele blocului, acolo unde am vazut disperati cum Laurentiu si-a frant coloana sub greutatea unui prefabricat de beton, disperati si neputinciosi ca nu puteam sa-l ajutam sa-l scoatem de acolo pana a venit un "nene". Apoi am mers in gasca la spital si l-am asteptat cu infrigurare printre noi sa joace "frunza" si sa alerge cel mai repede la fotbal.

Ma intreb ce ar putea inlocui felul in care ne priveam unii pe altii, certurile, bataile, hohotele de ras. In spatele blocului faceam comert, trafic, sedinte, urzeli, planuri, incropeam vise sau schimbam informatii vitale pentru viitorul nu mai indepartat de o zi. Toate astea ne-au invatat sa traim IMPREUNA. Era o vreme cand parintii nu se amestecau in acest soi de comunitate. Nimeni nu veghea in spatele blocului. Eram in siguranta acolo.

Acum, in realitatea spatiului nostru, comunicam din ce in ce mai mult si ne vedem din ce in ce mai rar. Lumea noastra e lumea lui " fiecare trage pentru el" o lume in care in spatele blocului copiii nu se mai aduna de frica stirilor de la ora cinci. Nu mai e loc in spatele blocului pentru ca masinile sunt parcate claie peste gramada. Copiii stau linsititi in casa si se joaca pe calculator. In spatele blocului s-a mutat pe net. Nu stiu cat de bine sau rau e. Pentru copiii din ziua de azi nu e rau sau bine. Pur si simplu asa e. Noi am vazut messenger-ul cum se naste. Noi suntem generatia care stie cum era fara internet. Noi am tinut in mana primele telefoane mobile. Am vazut primele fire ale retelei. Copiii lumii noastre se nasc deja in retea. Daca cineva trebuie sa faca schimbarea aceia suntem noi. Singura problema este ca valorile care se invata in comunitatea reala, aceea a lui " fata in fata" vor fi din ce in ce mai greu de predat.

A inceput scoala...Stefan si ai lui se intalnesc pentru prima data. Le tin pumnii stransi si caut locuri comune cu generatia lor. Si nu stiu de ce, imi vine in minte Beethoven.