Infasurat in dureri suportabile

Soarele lasa umbrele sa se plimbe linistite pe suprafata pe care o lumineaza. Fire de praf se ridica aproape insesizabile din covorul de lana bej. Infasurat in dureri suportabile, stau intins pe canapea, incremenit in proiect. Ma viziteaza trecutul in dupa-amiaza asta. E vremea cartilor cu aura pozitiva in librarii. Sunt tot felul de imbecili cu dantura perfecta care te invata sa ai succes. Viitorul imi pare nesigur azi. Ce inseamna nesigur, imi sopteste cu miros de mosc Ariel. Nesigur inseamna ca nu corespunde cu visele mele. Dar va fi un viitor, in orice caz.

M-au vizitat azi-noapte personajele intamplarilor trecute. Erau camere de hotel decadente, cu pereti bordeaux spalaciti si paturi albe ca de spital. Priveam idolatru catre lenjeria de mult disparuta a vreuneia din intamplarile mele. Ma scurgeam bolnavicios din coridor in coridor ca sangele unei crime violente pe o suprafata care atenueaza frecarea. Erau toti timpii vietii mele de pana acum adunati in sedinta intr-o camera de vreo suta de metri patrati. Acolo am aflat: Odata ce comiti o fapta ea nu va ramane niciodata trecut. Mi-au spus ca trecut nu exista. Se folosesc de el ca sa defineasca apropierea de moarte. Tot ce faptuiesti te schimba si nu o data, de doua ori, ci de mii si milioane de ori, mananca din tine si te modeleaza intr-un sens sau in altul, perpetuu. Stau pe canapea si privesc umbrele cum se misca in voia soarelui.

N-a durat mult in economia lumii ca sa fie nevoie de balsam pentru detergenti. Hainele au nevoie de un miros mai placut, din ce in ce mai placut. Vom gusta poate din ele intr-un viitor apropiat. Apoi vom constata ca moleculele fibrelor reactioneaza la vorbe dulci si vom inventa cd-uri cu lecturi placute pentru pastrarea camasilor albe de matase amestecata cu bumbac de cea mai fina calitate. Ma scurgeam bolnavicios pe coridoarele trecutului nesatul de prezent. Acolo, in trecut, e pepenele care imi alina setea intr-un mod bolnavicios. Caci apa din pepenele trecutului nu-mi foloseste la nimic aici in prezent. Nu, e nevoie de fibrele si proteinele timpului meu ca sa cresc si sa ma indrept sanatos catre moarte. Gandeste pozitiv, dobitocule. Amesteca filosofia zen cu trecutu-ti crestin si nevoia de jihad si sa vezi ce bine o sa te simti. Urmareste-ti Karma, dar nu uita sa mergi la biserica de Sfanta Maria. Mananca sushi si vorbeste sarmale sa vezi ce bine ai sa te simti. Cunoastere, cunoastere, cunoastere, striga fiinta ta din toate puterile. Poti sa cunosti cat vrei, dar, daca nu esti statornic, vei sfarsi ca un puzzle nerezolvat. Statornic, cui? Hahahahaha daca ar fi atat de simplu raspunsul la intrebarea asta n-ar mai fi fost nevoie sa ne exorcizam fricile prin scris, iar Dante ar fi mancat toata viata struguri admirand dupa-amiezele perfecte de pe colina Palatin.

Nici fricile nu stim prea bine sa ni le explicam si oferim semenilor nostri tablouri incomplete ale ruinelor sub care se ascunde ceea ce eram odata. Cum de m-am schimbat asa? Rasuna intrebarea in capul ai carui pereti o fac sa rezoneze de mii si mii de ori. Trecutul lucreaza, dobitocule, tine cont de asta si ai grija de acum inainte. Oricum, nimeni nu va avea acces pe de-a-ntregul la panza pictata de tine. "Uite, iubita mea, in coltul asta sunt eu infaptuind un lucru maret, nu se vede?" E dupa-amiaza si nu stiu ce sa aleg. Viitorul danseaza nesigur in fata-mi ca o balerina incepatoare care se desprinde de bara. Atat de fragili suntem incat am simtit nevoia sa construim piramidele... ma scurg inca pe coridoarele trecutului... va trebui sa m-adun de pe aici cand se va face seara care prevesteste dimineata de maine...