Mos Craciun sau un kit de instalare de la Ikea?

Pentru mine sarbatorile sunt, dincolo de semnificatia lor religioasa, o incercare de a recrea cumva Universul Pierdut al Copilariei. Pentru ca acolo, de sarbatori, a fost pentru prima data bine. Intr-un fel noi eram miezul universului la care tanjesc acum cu un zambet nostalgic. Da, copiii sunt si ei ratiunea sarbatorilor in familiile fericite. Sunt clopoteii si clinchetul lor. Magia este pentru ei, la fel si spectacolul. Copiii au puterea incredibila de a ne copilari si pe noi in seara de Craciun. Celebrarea Craciunului in copilaria fiecaruia dintre noi nu este altceva decat o amprentare a genelor care ne vor conduce mereu in preajma nasterii lui Iisus. Ceea ce am trait in copilarie devine traditie. Si traim pentru reinvierea acelei traditii.

Pentru mine, ca fiinta cu constiinta de sine, Craciunul a inceput in comunism. Cu toate astea, am avut parte de brad, ca mai toti romanii. De bunici si de colinde. Am avut parte de Mos adevarat la usa noastra si de colindatori care se multumeau si cu covrigi sau mere. Bradul se impodobea cu aceleasi globuri in fiecare an si era luminat de lumanari mici, in suporturi. Multe din globurile noastre erau la a treia generatie de copii si se manevrau cu sporita atentie. Erau si sarmale, salata de boeuf, friptura de porc la tava, muraturi, zacusca si icre de stiuca, toata enumerarea, saracita de memoria mea supraincarcata de nimicuri recente, fiind opera mamei, de multe ori exasperata de atacurile pe care le dadeam la bucate, inainte de termen. Totul era facut in casa, totul era procurat cu mare greutate printre cozi si “relatii”. Bunica era adesea un consultant de exceptie fara de care cina de Craciun nu s-ar fi ridicat la standardele care s-o impuna pe veci memoriei papilelor noastre gustative. Impartirea cadourilor era precedata de ritualul colindelor. Se canta mult, la lumina lumanarilor. Apoi, cadourile nu se ofereau fara o explicatie si fara felicitarile pe care le completau cei mari unii catre altii. Vinul alb curgea din sticle dupa ce in prealabil sosise din “provincie” intr-o damigeana mare din plastic. Plecam cu colindul, in seara de Ajun si bateam strazile, colindand cateva zeci de apartamente si case. Nu intampinam foarte multe refuzuri si eram fericiti cu cei cativa lei pe care ii presaram in pusculitele din ceramica sau, dupa caz, covrigi si mere.

Au trecut ani si viata s-a schimbat... inevitabil... si poate mai brusc decat alte schimbari ale altor epoci. Romanii se confrunta cu tehnologia si lupta cu timpul. Mai niciodata nu castiga. Este vremea fast-food-urilor. A imprimantelor. E vremea inflatiei de colinde pe cd-uri. Oamenii inchid usile caselor speriati si scarbiti de spectacolul social de afara. Nu le mai deschid colindatorilor care trebuie sa lupte cu visul american - Sinatra, Nat King Cole - sau Hrusca si compania. “Ca la mama acasa” gasesti acum la orice supermarket si n-ai timp sa verifici ca e vorba si despre agenti de ingrosare si diverse arome. Pe liniile de productie ale fabricilor de carne se asambleaza atmosfera culinara de Craciun. Sarmale la pachet, muraturi de la vreo bunica arhetipala, zacusca de “casa”. Totul e la indemana, nu trebuie decat sa despachetezi si sa pui pe masa. Ca sa-ti fie mai usor sunt si fete de masa din hartie care inlocuiesc bumbacul desuet si pe alocuri dantelat al copilariei noastre. Jucariile sunt altele si Mos Craciun nu mai e unul singur pentru ca s-a clonat si il gasesti peste tot: in discoteca, pe holurile institutiilor, in scara blocului, la scoala, la gradinita, pe trecerile de pietoni, in hypermarketuri, la Ikea, prin mall-uri, in cinematografe si in benzinarii, la McDonald’s savurand mai stiu eu ce meniu si sorbind cu pofta dintr-o Coca-Cola care, ciudat, nu il face sa ragaie. Problema e ca se afla in toate locurile astea deodata, iar copiii aproape ca-l trateaza cu dispret pentru ca nimic nu mai este magic, nimic nu mai e invaluit de mister. De cativa ani, nici macar nu mai ninge, alta traditie brutal intrerupta.

Categoric, asta nu mai este Craciunul meu, nu este ceea ce incerc eu sa recreez. Dar peste douazeci de ani, daca nu vom fi puternici sa transmitem copiilor nostri traditiile care noua ni s-au transmis, nu vom mai avea nici macar amintirile. Craciunul va fi doar un spectacol multimedia la care-si vor da concursul brandurile corporatiilor nicidecum bunicii, biserica si traditiile, iar pe Mos Craciun fiecare dintre noi il va gasi la Ikea intr-o cutie nu foarte voluminoasa insotita de un kit de instalare. Pentru cativa lei in plus, cei de acolo vor fi destul de amabili sa ti-l monteze si sa-l indese in portbagaj.

P.S. La ora acestor randuri, in oras a inceput sa ninga de parca vremea vrea sa ma contrazica si sa-mi aduca aminte de Craciun, colind si povestea Pruncului din ieslea vizitata de magi la ceas de seara. Poate ca nu e timpul pierdut. Hai sa punem mana si sa cumparam cartile de colinde.

Articolul a fost scris pentru Think Outside de Box, la initiativa hotnews.ro