duminică, 31 ianuarie 2010
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
vineri, 29 ianuarie 2010
joi, 28 ianuarie 2010
Cruciada Culturii are site
www.cruciadaculturii.ro pentru inceput el este un site de prezentare a evenimentelor cruciadei si o selectie a evenimentelor notabile de pe "frontul frumosului". In sase luni, insa, va pregatim o surpriza. In care va trebui sa va bagati pana in gat :))
miercuri, 27 ianuarie 2010
Moartea Educatiei. Fotoconcept de Tudor Chirila
Cu ceva timp in urma am lansat un anunt pentru voluntarii care ar fi dorit sa participe la o sedinta foto legata de educatie.
Titlul de lucru al campaniei este moartea educatiei. Nu este tocmai o campanie, ci mai degraba o idee concretizata in fotgrafiile de mai sus care ar putea sta la baza unei campanii. Plecand de la premiza ca exista o epidemie in invatamant, o epidemie care ii poate nenoroci pe elevi si studenti(in egala masura) s-a nascut ideea acestor fotografii. M-am gandit ca moartea spiritului poate fi cel mai bine redata prin imagini sugestive ale mortii fizice. Nu cred ca fotografiile trebuie explicate mai mult decat atat.
La sediul Agentiei de Vise le puteti gasi la dimensiuni mari de aproape 2 metri patrati. M-am gandit ce impact ar avea fotografia amplasata vizibil, fara niciun comentariu, la intrarea elevilor sau studentilor in liceu/facultate. Doar o fotografie pe care s-o privesti cand vii la scoala. Oare asemenea lucruri mai pot sa miste ceva in noi? Sau e nevoie de cutremure launtrice ca sa intelegem pericolul in care ne aflam? Cei care doresc sa faca testul pot expune fotografia in liceul/facultatea lor timp de o saptamana. Detalii la carina.sava[at]agentiadevise[dot]ro
Vor veni si alte fotgrafii in curand. As ramane recunoscator publicitarilor care s-ar gandi la un concept prin care sa putem dezvolta o campanie legata de "moartea educatiei" si care sa contina un indemn dincolo de insight-ul care e reprezentat de fotografii. Vreun director de creatie e pe faza?
marți, 26 ianuarie 2010
Cantece noi de la Vama
Primul cantec de pe noul disc Vama se apropie de finalul primei versiuni. Am lucrat mult azi. Mai ales toba si basul care vor fi usor sintetice. Ma gandesc la versuri. Mi-ar suna mai bine in engleza, dar vom face doua versiuni. Am descoperit o secventa de viori sintetice care suna foarte bine. Ca un fel de motor al piesei. Probabil in doua saptamani vom avea un prim extras pe single. Nu ma intrebati cum se numeste cantecul ca nu stiu si deocamdata n-am pe cine intreba nici eu. Poate diseara sa ma viziteze un gand sau un vis. Va tin la curent.
luni, 25 ianuarie 2010
America dicteaza
Una din marile probleme ale Americii este ca nu are ce nega. Dandysmul s-a nascut din incremenirea scortoasa si pretins eleganta a conservatorilor englezi. Impresionismul s-a enervat pe reproducerea fidela a realitatii si a inventat unghiul subiectiv. Curente au negat curente. Ca sa poata sa se nasca.
America a fabricat democratia perfecta. America nu are ce nega. Supararile ei nu tin niciodata de sine, ci de restul lumii. Or, fara sa vrei, asa devii arogant. Cand n-ai nimic de negat in ceea ce te priveste. Oamenii fac progrese din revolta fata de ei insisi. Natiunile la fel. E un ciclu firesc. In absenta acestor conflicte interne e foarte usor sa dictezi. Iar cand dictezi, se numeste...?
America a fabricat democratia perfecta. America nu are ce nega. Supararile ei nu tin niciodata de sine, ci de restul lumii. Or, fara sa vrei, asa devii arogant. Cand n-ai nimic de negat in ceea ce te priveste. Oamenii fac progrese din revolta fata de ei insisi. Natiunile la fel. E un ciclu firesc. In absenta acestor conflicte interne e foarte usor sa dictezi. Iar cand dictezi, se numeste...?
Libraria Engleza
Astazi am fost la Libraria Engleza din Bucuresti. Imediat dupa Humanitasul de langa Orange Store. Pentru cei interesati, exista o serie de carti cu interviuri ale cineastilor celebri. Mai multe interviuri adunate in cate un volum. Seria se numeste "Conversations with filmmakers". Eu mi-am luat Greenaway si Jean Renoir, desi as fi cumparat toata colectia :)
Foarte multe carti interesante mai ales in zona de istorie si psihologie. O cazuistica a Isteriei, Naopleon vs Nelson a fost un alt titlu care m-a atras sau un volum gros dedicat Bataliei de la Hastings. Si, cireasa de pe tort, Comics Books si Manga. Check it out!!!
Foarte multe carti interesante mai ales in zona de istorie si psihologie. O cazuistica a Isteriei, Naopleon vs Nelson a fost un alt titlu care m-a atras sau un volum gros dedicat Bataliei de la Hastings. Si, cireasa de pe tort, Comics Books si Manga. Check it out!!!
duminică, 24 ianuarie 2010
Terry Gilliam si Visele noastre
Aseara am vazut The Imaginarium of Doctor Parnassus, ultimul film al lui Terry Gilliam. Absolut fabulos. Construit pe paradigma mitului faustian, filmul este un regal de imaginatie si creativitate. Alterneaza forme de expresie video, de la animatie 2D la morfisme si suprapunere de texturi sau mai stiu eu ce nazbatii video. De parca Gilliam, fara absolut niciun efort, si-a transpus pe pelicula in "no time" unul din cele mai colorate si intense vise. Filmul lui Gilliam m-a acaparat atat de tare incat mi-a fost eradicata absolut orice manifestare spontana de spectator avizat. Spiritul critic sau macar cel voit obiectiv au fost anihilate complet de acest demers cinematografic. Si asta are legatura, cred, cu un fel de manipulare prin imagini pe care nu am mai vazut-o la niciun film recent.
The Imaginarium of Doctor Parnassus nu-si propune sa reprezinte o realitate prezenta, imediata. In niciun caz. Nu jongleaza cu mesajele sau metaforele lumii noastre. Nu este nimic altceva decat reinterpretarea intr-o maniera cinematografica fabuloasa a unui mit pe care, de la Marlowe sau Goethe la Oscar Wilde sau Bulgakov, l-au frecventat toti marii artisti ai lumii.
Prin ce e mai mult decat important filmul? Dupa parerea mea sunt doua chestiuni: 1. Nevoia mereu crescanda a omului modern de Poveste. 2. Ca o consecinta, prin poveste, posibilitatea de a evada si de a-ti configura o noua realitate obtinuta prin visare.
Poate ca e periculoasa accentuarea nevoii omului modern de a fugi de un prezent capacana, din ce in ce mai imbelsugat si tot atat de nesatisfacator, dar de-abia asta e o realitate. Or, Gilliam viseaza abracadabrant timp de doua ore tocmai pentru a reusi sa ne arate ce (ne) lipseste. Visul, reveria, fanteziile, momeala asta autoimpusa care a impins omenirea inainte. Intr-o lume care iti ofera totul pe tava si in care oamenii privesc plictisiti pe pereti in asteptarea orgasmului, filmul lui Gilliam e un manifest care spune ca Arta este mai mult decat oricand in visare. Iar Visul risca sa devina o a doua realitate.
Ma intreb (aproape retoric) ce-i lipseste cinematografiei romanesti ca sa viseze? Ce ne lipseste fiecaruia dintre noi ca sa visam mai mult? Succese ca Lord of the Rings si Avatar vorbesc despre acelasi lucru: intr-o perioada in care stirile abuzeaza de dramele oamenilor transformandu-le in cea mai vulgara si normala realitate, publicul e insetat de poveste si de vis.
Terry Gilliam a inteles asta si si-a acordat luxul de a-si imparti fanteziile cu publicul sau. Poate este cea mai frumoasa forma de sinceritate a unui artist. Pentru ca, in definitiv, sa visezi presupune o doza enorma de subiectivism, inatacabil.
The Imaginarium of Doctor Parnassus nu-si propune sa reprezinte o realitate prezenta, imediata. In niciun caz. Nu jongleaza cu mesajele sau metaforele lumii noastre. Nu este nimic altceva decat reinterpretarea intr-o maniera cinematografica fabuloasa a unui mit pe care, de la Marlowe sau Goethe la Oscar Wilde sau Bulgakov, l-au frecventat toti marii artisti ai lumii.
Prin ce e mai mult decat important filmul? Dupa parerea mea sunt doua chestiuni: 1. Nevoia mereu crescanda a omului modern de Poveste. 2. Ca o consecinta, prin poveste, posibilitatea de a evada si de a-ti configura o noua realitate obtinuta prin visare.
Poate ca e periculoasa accentuarea nevoii omului modern de a fugi de un prezent capacana, din ce in ce mai imbelsugat si tot atat de nesatisfacator, dar de-abia asta e o realitate. Or, Gilliam viseaza abracadabrant timp de doua ore tocmai pentru a reusi sa ne arate ce (ne) lipseste. Visul, reveria, fanteziile, momeala asta autoimpusa care a impins omenirea inainte. Intr-o lume care iti ofera totul pe tava si in care oamenii privesc plictisiti pe pereti in asteptarea orgasmului, filmul lui Gilliam e un manifest care spune ca Arta este mai mult decat oricand in visare. Iar Visul risca sa devina o a doua realitate.
Ma intreb (aproape retoric) ce-i lipseste cinematografiei romanesti ca sa viseze? Ce ne lipseste fiecaruia dintre noi ca sa visam mai mult? Succese ca Lord of the Rings si Avatar vorbesc despre acelasi lucru: intr-o perioada in care stirile abuzeaza de dramele oamenilor transformandu-le in cea mai vulgara si normala realitate, publicul e insetat de poveste si de vis.
Terry Gilliam a inteles asta si si-a acordat luxul de a-si imparti fanteziile cu publicul sau. Poate este cea mai frumoasa forma de sinceritate a unui artist. Pentru ca, in definitiv, sa visezi presupune o doza enorma de subiectivism, inatacabil.
joi, 21 ianuarie 2010
Fa nani cu RedBull
Acest tanar dormea de zor intr-un tren care strabatea Alpii pe la sapte dimineata. Din cand in cand se trezea somnoros si mai lua o gura de RedBull de parca voia sa se asigure ca va dormi tot drumul. Oare capacitatea noastra de adaptare a devenit atat de puternica incat RedBull e pe cale sa devina un relaxant?:))
Manifestul Cruciadei Culturii
Agenţia de Vise a iniţiat Cruciada Culturii, o luptă pentru reînvierea frumosului şi răspândirea artei. Mai jos se regăseşte Manifestul Cruciadei, rândurile care exprimă crezul nostru şi, mai ales, speranţa că, în timp, tot mai mulţi cruciaţi se vor alătura cauzei frumosului. Pe 14 februarie, începând cu ora 19:00, la Ateneul Român, Sarah Chang conduce Bătălia Viorii. Prima confruntare din cadrul Cruciadei Culturii este susţinută de LG şi Uniunea Compozitorilor din România.
Manifestul Cruciadei Culturii. Luptă pentru frumos
Cruciada Culturii este ideea unei mişcări de reacţie. Reacţie la prost gust. La superficial. La vulgaritate. La mimetism. La submediocru. La subcultură. Ofensiva lor este, în zilele noastre, fără precedent. Într-o propoziţie: Cruciada Culturii este o reacţie împotriva Urâtului.
Cum am putea să contracarăm expansiunea Urâtului dacă nu prin lupta pentru Frumos? Atât de simplu. Frumosul autentic. Frumosul care se strecoară în orice Act de cultură la fel cum firul de nisip se strecoară în interiorul scoicii ca să nască incredibila perlă.
Câte Perle adevărate zac îngropate sub mâlul care s-a depus în toţi anii în care Urâtul, cu toate formele lui publice, s-a instaurat infestându-ne simţul estetic? La această întrebare numai Frumosul, recâştigându-şi teritoriile, poate să răspundă. Iar noi, cei care ne vom alătura Cruciadei, putem să luptăm pentru Frumos.
Misiunea noastră este foarte grea în condiţiile în care cultura nu pare să mai fie nici măcar o preocupare de nişă. Noi sperăm că asta este doar o aparenţă. Credem cu putere că oamenii de cultură există, dar, izolaţi, preocupaţi de propria evoluţie pe scara individuală şi scârbiţi de spectacolul colectiv al falselor valori.
Frumosul şlefuieşte elitele, iar elitele şlefuiesc poporul. Pentru asta e nevoie ca elitele să-şi recapete conştienţa şi conştiinţa de sine, astfel încât, cei care aspiră la statutul de oameni de cultură să poată privi către un tărâm bine conturat şi nu către un arhipelag de insule aruncate la întâmplare.
Prin oameni de cultură nu înţelegem doar scriitori, muzicieni, artişti plastici, fotografi, actori, regizori, critici sau istorici de artă, ci şi consumatorii, spectatorii, cei care îşi doresc să se cultive, să evolueze prin cunoaştere şi prin consumul de artă autentică.
Cruciada Culturii îşi propune să devină o umbrelă la adăpostul căreia oamenii de cultură să poată să-şi urmărească viziunile şi credinţele într-un cerc cât mai larg.
Vom lupta pentru spaţii de expresie şi de întâlnire cât mai extinse ale oamenilor de cultură. Cei care iubesc frumosul şi promovează arta au datoria să se cunoască bine unii pe alţii. Ei trebuie să facă ideile să circule, să se lepede de propriile idei şi să fuzioneze cu idei noi pe care să le filtreze tocmai pentru a face loc altor idei şi mai noi. Pentru asta e nevoie de spaţii de întâlnire pe care ne vom lupta să le asigurăm.
Cruciada Culturii trebuie să producă şi să reprezinte evenimente culturale Frumoase, Memorabile, a căror existenţă să aibă rostul de a-i inspira pe participanţi căci marile întâlniri dau naştere marilor idei.
Fiecare eveniment care poartă semnătura Cruciadei trebuie să fie o bătălie câştigată. Împotriva urâtului şi împotriva şabloanelor comerciale care potenţează blazarea şi favorizează coma noastră spirituală.
Multe proiecte culturale rămân la stadiul de idei pentru că autorii lor nu au forţa sau priceperea de a coopta oameni sau echipe care să ducă aceste proiecte la capăt. Ne propunem să asigurăm un spaţiu virtual în care aceste proiecte să fie vizibile, un loc în care autorul să-şi facă public proiectul şi unde cei care rezonează cu ideile lui să-l poată cunoaşte, să se poată implica şi, eventual, să asigure finalitatea ideii.
Vom lupta din răsputeri să explicăm importanţa Culturii pentru dezvoltarea Individului. Vom explica acest lucru mai ales generaţiilor recente. Ştim cu toţii unde ne-a adus incultura şi ignoranţa clasei noastre politice. Criza noastră morală este şi o consecinţă a unei crize culturale.
Credem cu putere că un individ preocupat de Frumos şi căutând să-l descopere dincolo de perdeaua de ceaţă a spectacolelor media e susceptibil de a găsi mai uşor adevăratele valori şi semnificaţia reală a acestora pentru o viaţă corectă.
Nu ne propunem o nouă ordine şi nici vreo doctrină mobilizatoare. Ne propunem să redescoperim şi să recâştigăm ceea ce România a uitat că posedă: gustul pentru Frumos, pasiunea pentru Autentic. Fiecare dintre noi ar trebui să răspundă la o întrebare simplă: ce am făcut eu pentru cultură, pentru frumos? Cu ce am contribuit la o lume mai profundă?
Pe cei care nu şi-au pus încă întrebarea aceasta îi invităm să reflecteze şi să ni se alăture. Pe cei care îşi simt o parte din idealuri reprezentate în textul de mai sus îi invităm să abandoneze propriile gherile şi să lupte pentru Cruciada Culturii.
În condiţiile în care existenţa noastră cotidiană a devenit mai mult decât oricând un câmp de bătaie, “a lupta pentru frumos” îşi pierde valoarea simbolică şi devine un îndemn din cele mai concrete, un slogan: Luptă pentru frumos. Acesta este sloganul nostru.
Cruciada Culturii nu este un partid. Nu e nevoie de adeziuni. Nu are membri fondatori şi nici autori morali. Ea nu poate fi revendicată de nimeni pentru că este ascunsă în interiorul fiecăruia dintre noi şi nu aşteaptă decât o scânteie ca să ne împingă la luptă. Nu este o mişcare cu beneficii concrete şi vizibile imediat, căci şlefuirea sufletului prin Frumos nu e ceva care să se vadă. Nu sclipeşte.
Bătăliile Cruciadei sunt, însă, cele care se vor vedea. Acolo este nevoie de cei care împărtăşesc idealurile ei. Acolo este nevoie de soldaţii Frumosului. Eşti unul dintre ei ? La această întrebare nu poţi răspunde decât privind adânc înăuntrul tău. În rest, vei şti unde să ne găseşti.
Manifestul Cruciadei Culturii. Luptă pentru frumos
Cruciada Culturii este ideea unei mişcări de reacţie. Reacţie la prost gust. La superficial. La vulgaritate. La mimetism. La submediocru. La subcultură. Ofensiva lor este, în zilele noastre, fără precedent. Într-o propoziţie: Cruciada Culturii este o reacţie împotriva Urâtului.Cum am putea să contracarăm expansiunea Urâtului dacă nu prin lupta pentru Frumos? Atât de simplu. Frumosul autentic. Frumosul care se strecoară în orice Act de cultură la fel cum firul de nisip se strecoară în interiorul scoicii ca să nască incredibila perlă.
Câte Perle adevărate zac îngropate sub mâlul care s-a depus în toţi anii în care Urâtul, cu toate formele lui publice, s-a instaurat infestându-ne simţul estetic? La această întrebare numai Frumosul, recâştigându-şi teritoriile, poate să răspundă. Iar noi, cei care ne vom alătura Cruciadei, putem să luptăm pentru Frumos.
Misiunea noastră este foarte grea în condiţiile în care cultura nu pare să mai fie nici măcar o preocupare de nişă. Noi sperăm că asta este doar o aparenţă. Credem cu putere că oamenii de cultură există, dar, izolaţi, preocupaţi de propria evoluţie pe scara individuală şi scârbiţi de spectacolul colectiv al falselor valori.
Frumosul şlefuieşte elitele, iar elitele şlefuiesc poporul. Pentru asta e nevoie ca elitele să-şi recapete conştienţa şi conştiinţa de sine, astfel încât, cei care aspiră la statutul de oameni de cultură să poată privi către un tărâm bine conturat şi nu către un arhipelag de insule aruncate la întâmplare.
Prin oameni de cultură nu înţelegem doar scriitori, muzicieni, artişti plastici, fotografi, actori, regizori, critici sau istorici de artă, ci şi consumatorii, spectatorii, cei care îşi doresc să se cultive, să evolueze prin cunoaştere şi prin consumul de artă autentică.
Cruciada Culturii îşi propune să devină o umbrelă la adăpostul căreia oamenii de cultură să poată să-şi urmărească viziunile şi credinţele într-un cerc cât mai larg.
Vom lupta pentru spaţii de expresie şi de întâlnire cât mai extinse ale oamenilor de cultură. Cei care iubesc frumosul şi promovează arta au datoria să se cunoască bine unii pe alţii. Ei trebuie să facă ideile să circule, să se lepede de propriile idei şi să fuzioneze cu idei noi pe care să le filtreze tocmai pentru a face loc altor idei şi mai noi. Pentru asta e nevoie de spaţii de întâlnire pe care ne vom lupta să le asigurăm.
Cruciada Culturii trebuie să producă şi să reprezinte evenimente culturale Frumoase, Memorabile, a căror existenţă să aibă rostul de a-i inspira pe participanţi căci marile întâlniri dau naştere marilor idei.
Fiecare eveniment care poartă semnătura Cruciadei trebuie să fie o bătălie câştigată. Împotriva urâtului şi împotriva şabloanelor comerciale care potenţează blazarea şi favorizează coma noastră spirituală.
Multe proiecte culturale rămân la stadiul de idei pentru că autorii lor nu au forţa sau priceperea de a coopta oameni sau echipe care să ducă aceste proiecte la capăt. Ne propunem să asigurăm un spaţiu virtual în care aceste proiecte să fie vizibile, un loc în care autorul să-şi facă public proiectul şi unde cei care rezonează cu ideile lui să-l poată cunoaşte, să se poată implica şi, eventual, să asigure finalitatea ideii.
Vom lupta din răsputeri să explicăm importanţa Culturii pentru dezvoltarea Individului. Vom explica acest lucru mai ales generaţiilor recente. Ştim cu toţii unde ne-a adus incultura şi ignoranţa clasei noastre politice. Criza noastră morală este şi o consecinţă a unei crize culturale.
Credem cu putere că un individ preocupat de Frumos şi căutând să-l descopere dincolo de perdeaua de ceaţă a spectacolelor media e susceptibil de a găsi mai uşor adevăratele valori şi semnificaţia reală a acestora pentru o viaţă corectă.
Nu ne propunem o nouă ordine şi nici vreo doctrină mobilizatoare. Ne propunem să redescoperim şi să recâştigăm ceea ce România a uitat că posedă: gustul pentru Frumos, pasiunea pentru Autentic. Fiecare dintre noi ar trebui să răspundă la o întrebare simplă: ce am făcut eu pentru cultură, pentru frumos? Cu ce am contribuit la o lume mai profundă?
Pe cei care nu şi-au pus încă întrebarea aceasta îi invităm să reflecteze şi să ni se alăture. Pe cei care îşi simt o parte din idealuri reprezentate în textul de mai sus îi invităm să abandoneze propriile gherile şi să lupte pentru Cruciada Culturii.
În condiţiile în care existenţa noastră cotidiană a devenit mai mult decât oricând un câmp de bătaie, “a lupta pentru frumos” îşi pierde valoarea simbolică şi devine un îndemn din cele mai concrete, un slogan: Luptă pentru frumos. Acesta este sloganul nostru.
Cruciada Culturii nu este un partid. Nu e nevoie de adeziuni. Nu are membri fondatori şi nici autori morali. Ea nu poate fi revendicată de nimeni pentru că este ascunsă în interiorul fiecăruia dintre noi şi nu aşteaptă decât o scânteie ca să ne împingă la luptă. Nu este o mişcare cu beneficii concrete şi vizibile imediat, căci şlefuirea sufletului prin Frumos nu e ceva care să se vadă. Nu sclipeşte.
Bătăliile Cruciadei sunt, însă, cele care se vor vedea. Acolo este nevoie de cei care împărtăşesc idealurile ei. Acolo este nevoie de soldaţii Frumosului. Eşti unul dintre ei ? La această întrebare nu poţi răspunde decât privind adânc înăuntrul tău. În rest, vei şti unde să ne găseşti.
miercuri, 20 ianuarie 2010
Propunerile voastre pentru Cruciada Culturii
Lumea comenteaza la diverse articole aici, pe blog, si se plange ca nu sunt schimbari concrete. Dar, cand vine vorba de pus osul la munca, sunt putini cei care propun ceva concret. Am primit cateva idei pentru Cruciada Culturii, dintre care le-am selectat pe cele mai relevante.
"…Printr-o pagina web, pentru ca prezentul si viitorul apartin internetului. Pe aceasta pagina as scrie despre evenimente culturale de peste tot, as prezenta carti actuale sau clasice, as scrie despre oameni de cultura."
"Poti sa faci niste filmulete cu camera proprie (un fel de emisiuni culturale) si sa le postezi pe blog. Sa nu fie lungi, maxim 10 minute, pt ca tineretul se plictiseste repede." (Romania10 Blog)
"As numi in fiecare scoala un general, un guvernator al scolii care sa promoveze aceasta campanie a cruciadei. Acest "general" sa faca diverse buletine informative in scoala sa pe diferite domenii, teatru, muzica, sa descopere talente sau pur si simplu oameni interesati, sa le deschida apetitul catre cunoastere. Acesta sa aibe o continua comunicare cu cei ce au demarat aceasta campanie, promovand evenimentele Cruciadei." (Sorin Gazi)
"Tu ai facut un prim pas facand public acel concert Sarah Chang, dar eu si multi altii nu putem ajunge pentru ca nu locuim in Bucuresti. Deci am putea recomanda fiecare evenimente culturale din orasele noastre. Un orasel mic nu e neaparat lipsit de cultura." (Diana Andreea Homoc)
"O idee ar fi sa puneti la dispozitia noastra posibilitatea sa postam pe blog-uri un banner identic cu al tau sau diferit, intitulat "Cruciada Culturii" si, eventual, un link catre evenimentele organizate sub egida acesteia." (DMC)
Later edit
Inca ceva. Agentia de Vise nu e in criza de idei sau executii, nu de aceea am propus tema "Cum ai promova (TU) Cruciada?". A fost mai mult o provocare creativa decat solicitarea unui ajutor. Oricum, se pare ca mai avem de lucrat. Cultura nu pare un domeniu de interes, iar de Sarah Chang (destul de jenant) nu pare sa stie prea multa lume.
"…Printr-o pagina web, pentru ca prezentul si viitorul apartin internetului. Pe aceasta pagina as scrie despre evenimente culturale de peste tot, as prezenta carti actuale sau clasice, as scrie despre oameni de cultura."
"Poti sa faci niste filmulete cu camera proprie (un fel de emisiuni culturale) si sa le postezi pe blog. Sa nu fie lungi, maxim 10 minute, pt ca tineretul se plictiseste repede." (Romania10 Blog)
"As numi in fiecare scoala un general, un guvernator al scolii care sa promoveze aceasta campanie a cruciadei. Acest "general" sa faca diverse buletine informative in scoala sa pe diferite domenii, teatru, muzica, sa descopere talente sau pur si simplu oameni interesati, sa le deschida apetitul catre cunoastere. Acesta sa aibe o continua comunicare cu cei ce au demarat aceasta campanie, promovand evenimentele Cruciadei." (Sorin Gazi)
"Tu ai facut un prim pas facand public acel concert Sarah Chang, dar eu si multi altii nu putem ajunge pentru ca nu locuim in Bucuresti. Deci am putea recomanda fiecare evenimente culturale din orasele noastre. Un orasel mic nu e neaparat lipsit de cultura." (Diana Andreea Homoc)
"O idee ar fi sa puneti la dispozitia noastra posibilitatea sa postam pe blog-uri un banner identic cu al tau sau diferit, intitulat "Cruciada Culturii" si, eventual, un link catre evenimentele organizate sub egida acesteia." (DMC)
Later edit
Inca ceva. Agentia de Vise nu e in criza de idei sau executii, nu de aceea am propus tema "Cum ai promova (TU) Cruciada?". A fost mai mult o provocare creativa decat solicitarea unui ajutor. Oricum, se pare ca mai avem de lucrat. Cultura nu pare un domeniu de interes, iar de Sarah Chang (destul de jenant) nu pare sa stie prea multa lume.
marți, 19 ianuarie 2010
Cum ai face tu Cruciada?
Cruciada Culturii se doreste a fi o miscare deschisa accesibila tuturor. Ma gandesc ca nu este destul sa consumi cultura, teatru, muzica, film, pictura de buna calitate. Ma gandesc ca fiecare dintre noi are datoria de a face ceva util pentru cultura si propagarea frumosului, calitatii si bunului gust.
Astfel, mi-a venit in minte ideea unei provocari. Daca ideea Cruciadei Culturii ti-ar apartine, cum te-ai gandi sa promovezi aceasta miscare? Trimite-ne pe bedforlove at gmaildotcom viziunea ta: poate sa fie o idee de spot sau un spot chiar, poate fi un scenariu de viral, o strategie, un eseu, orice idee care poate fi de folos Cruciadei din perspectiva TA. Ce ai face TU ca sa promovezi Cruciada Culturii? Poate fi un .jpeg, un .doc sau un .mov si, de ce nu, un .wav. Idei sub orice forma care frizeaza concretul.
Pentru ca toti vorbesc pe aici de schimbare, dar multi se multumesc doar sa contemple si sa critice. Exista printre voi si oameni de actiune? Cu idei? Sa vedem.
Astfel, mi-a venit in minte ideea unei provocari. Daca ideea Cruciadei Culturii ti-ar apartine, cum te-ai gandi sa promovezi aceasta miscare? Trimite-ne pe bedforlove at gmaildotcom viziunea ta: poate sa fie o idee de spot sau un spot chiar, poate fi un scenariu de viral, o strategie, un eseu, orice idee care poate fi de folos Cruciadei din perspectiva TA. Ce ai face TU ca sa promovezi Cruciada Culturii? Poate fi un .jpeg, un .doc sau un .mov si, de ce nu, un .wav. Idei sub orice forma care frizeaza concretul.
Pentru ca toti vorbesc pe aici de schimbare, dar multi se multumesc doar sa contemple si sa critice. Exista printre voi si oameni de actiune? Cu idei? Sa vedem.
luni, 18 ianuarie 2010
Buletin de stiri
Stiri din muzica - Vama se apuca de treaba si pana la mijlocul lunii februarie lucram ca sa avem gata doua extrase pe single din noul album pe care preconizam a-l lansa in vara.
Stiri din teatru - O lume pe dos, productia ale carei prime spectacole au avut deja loc in decembrie se joaca deja la Teatrul de Comedie si va avea premiera oficiala tot la mijlocul lunii februarie. In aceasta saptamana, joi si vineri, mai au loc doua spectacole cu O lume pe dos.
Cultura - Cruciada Culturii - un eveniment marca Agentia de Vise - a demarat. Sarah Chang vine la Ateneul Roman pe 14 februarie.
Stiri utile - O viata sanatoasa ajuta la vindecarea depresiei. Mancati moderat, fara excese, consumati peste din belsug, legume, fructe si beti multe lichide. Fericirea este un concept invechit pe care oamenii il vehiculeaza ca sa-si puna bete in roate. Cum viata omului modern se desfasoara pe cateva zeci de planuri e imposibil sa fii fericit sau nefericit pe toate, simultan. Conduceti cu prudenta in aceasta perioada si folositi timpul petrecut in masina pentru a va cultiva: recomandam audiobook-uri.
Gripa porcina surprinde mai ales organismele cu imunitate deficitara si care sufereau de afectiuni cronice. Mai ales acelor organisme li se poate recomanda vaccinarea. Oamenii sanatosi si vitaminizati nu au a se teme.
Stiri din teatru - O lume pe dos, productia ale carei prime spectacole au avut deja loc in decembrie se joaca deja la Teatrul de Comedie si va avea premiera oficiala tot la mijlocul lunii februarie. In aceasta saptamana, joi si vineri, mai au loc doua spectacole cu O lume pe dos.
Cultura - Cruciada Culturii - un eveniment marca Agentia de Vise - a demarat. Sarah Chang vine la Ateneul Roman pe 14 februarie.
Stiri utile - O viata sanatoasa ajuta la vindecarea depresiei. Mancati moderat, fara excese, consumati peste din belsug, legume, fructe si beti multe lichide. Fericirea este un concept invechit pe care oamenii il vehiculeaza ca sa-si puna bete in roate. Cum viata omului modern se desfasoara pe cateva zeci de planuri e imposibil sa fii fericit sau nefericit pe toate, simultan. Conduceti cu prudenta in aceasta perioada si folositi timpul petrecut in masina pentru a va cultiva: recomandam audiobook-uri.
Gripa porcina surprinde mai ales organismele cu imunitate deficitara si care sufereau de afectiuni cronice. Mai ales acelor organisme li se poate recomanda vaccinarea. Oamenii sanatosi si vitaminizati nu au a se teme.
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
Contemplare
Imi privesc copilaria pe fereastra.
Desi nu sunt diferente de temperatura, geamul se abureste.
Desi nu sunt diferente de temperatura, geamul se abureste.
Intepeciune
Inchipuiti-va mintea ca o intersectie cu sens giratoriu.
Mii de drumuri sosesc in intersectie.
Mii de drumuri sosesc in intersectie.
Dau ocol si schimba directia.
Cateodata un gand se blocheaza in intersectie si se-nvarte de mii de ori pana cand un altul mai indraznet deblocheaza sensul giratoriu.
In mijlocul mijlocului troneaza desertaciunea alaptand neputinta.
Zaruri aruncate-n infinit...
Nu se mai intorc nicicand...
Nu se mai intorc nicicand...
Farfuria cu tentatii,
Asfinteste rasarind...
Soarta sta pe razatoare...
Sfasie bucati de viata...
Vand tiganii clipa creata...
Mortii rad prosteste-n gand...
Farfuria cu tentatii...
Se-nvarteste pe pamant...
Sosul vietii naste gratii..
Timpul ragaie aburind...
Mor mintuele-n libatii..
Moartea linge-n spate bland...
Combina-te la deces.
Daca simti ca mori suna-ti prietenii din retea si combina-i.Cu fiecare moarte prietenii primesc minutele celui decedat. Doar cu Vodafone. Vodafone. Traieste clipa.
vineri, 15 ianuarie 2010
Milioane de Ulise
"Iubiti itacieni, luati aminte de ce-am sa spun. Nenorocirea asta
Din slabiciunea noastra ni se trage"
Homer, Odiseea.
Din slabiciunea noastra ni se trage"
Homer, Odiseea.
Citesc Odiseea. Si realizez ca noi, romanii care mai speram ceva de la pamanturile astea si ne trezim zi de zi cu mahnirea stampilata pe suflete, sapata in riduri, opritoare de zambet, noi speram aidoma lui Ulise ca ne vom intoarce intr-o zi acasa. Stim, fiecare dintre noi, cum arata acest "acasa", Romania de care am auzit ca a fost odata ca o Itaca peste care domnea linistea si bunastarea.
Idealizam imaginea tarii in care am vrea sa traim. Si, amagiti etern, incercam cu disperare sa ne intoarcem acasa. Cu sufletele gatuite de nedreptatea celor care ne ascund zi de zi Romania si care ne indeamna sa ratacim departe de tarmurile ei, speram, speram si iar speram ca zeii se vor indura si ne vor arata drumul.
Zi de zi, ne trezim pe insula in care Calypso, personalizata astazi sub forma unei clase politice asupritoare, indiferente si indolente, va fi induplecata sa ne lase sa plecam Acasa. Zi de zi, ne amagim la gandul ca Circe va rupe vraja mediocritatii si superficialului si ne va impinge corabiile Acasa.
Suntem victimele unui ciclop mai mare decat Polifem, al carui ochi ne zbatem in zadar sa-l scoatem si astfel sa curmam canibalismul care ne pierde sufletele. Ulise a castigat cu rabdare, iar puterea sufletului sau a venit din dor de casa si din dragoste si statornicie pentru Penelopa vietii sale.
Avem atata intelepciune ca sa ne recapatam Romania? Cu lacrimi in oase, zi de zi, fiecare dintre noi tanjim dupa tara care ne asteapta undeva, poate la capatul zilelor noastre, poate la mijlocul vietii copiilor nostri. Cat va dura cu adevarat Odiseea noastra? Fiecare roman este Ulise. Dar oare Romania viselor noastre e cu adevarat Itaca? Oare si ea ne este statornica precum Penelopa? Oare la capatul dorului nostru rasplata va fi pe masura zbuciumului la care ne-au supus zeii? Milioane de Ulise se trezesc in fiecare dimineata si merg la munca, vrajiti si neputinciosi. Ramane speranta ca intr-o zi, cu obrajii siroind, vom vedea tarmurile Romaniei noastre dragi si credincioase. Si atunci, de pe varful Omu' zeii nostri buni vor ridica blestemul care apasa asupra acestei tari si care se numeste Prezent. Voi sti de acum ca fiecare om care ma priveste in ochi pe strada are Odiseea lui la capatul careia se afla Romania. Voi sti asta si poate voi iubi mai mult pe fiecare dintre voi. Si, uite asa, din dragostea asta, ar trebui sa ne regasim casa.
Pentru ca daca ne mai uneste ceva, alungati din propria Tara, este Odiseea.
Eminescu
Somn, a gândului odină,
O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna,
Or de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcïe!
---------------
Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.
---------------
Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,
Aş pune lege lumii râzândul tău delir,
Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,
Şi lacrimile-ţi mir
---------------
Mihai Eminescu
O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna,
Or de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcïe!
---------------
Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.
---------------
Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,
Aş pune lege lumii râzândul tău delir,
Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,
Şi lacrimile-ţi mir
---------------
Mihai Eminescu
joi, 14 ianuarie 2010
Feriti-va de UNICA
Astazi, desi in ultima zi de vacanta, am acordat un interviu legat de Cruciada Culturii versiunii on-line a revistei Unica. Am reluat in mare ideile din comunicatul de presa pe care ati putut deja sa-l cititi pe acest blog.
Ce credeti ca a iesit? Una din afirmatiile mele, in viziunea redactorului Unica, suna asa: „Proiectul este o ofensivă a subculturii, a superficialului şi a mizeriei intelectuale care trebuie contracarate". Prin urmare, echipa Agentiei de Vise si cu mine depunem mari eforturi sa sprijinim ofensiva subculturii care totusi trebuie contracarata.
Sangele s-a urcat abrupt la cap peste cateva zeci de randuri. Intrebat ce evenimente vom incerca sa mai desfasuram anul acesta am raspuns ca ne luptam sa-i mai aducem pe contra-tenorul Philip Jaroussky si pe pianistul Boris Berezovsky. Am rugat-o pe preopinenta mea sa nu se bazeze pe conexiunea telefonica si pe perceptia auditiva si sa caute pe google sau youtube numele exacte ale celor doi artisti. Ce credeti ca a iesit? Un anume Djerzinsky sau ceva de gen pentru ca la ora acestor randuri, cand am vrut sa fac copy paste-ul, redactorul, in urma unei discutii furibunde cu mine, a corectat. De fapt, a eliminat pasajul.
Sunt prea nervos si scarbit ca sa-mi mai pun intrebari de genul: Cine-i angajeaza pe acesti oameni? De ce atata indolenta? Cum poti sa pretinzi ca te numesti redactor cand nu reusesti sa stapanesti limba romana? De ce suni daca, de fapt, nu te intereseaza?
Renunt sa mai raspund la aceste intrebari sau sa ridic altele si va spun doar atat: Feriti-va de revista Unica si in general de INDOLENTA.
Iata ca unul din membrii echipei noastre a salvat screenshot-ul ca marturie a celor de mai sus.
Eu cred ca asemenea manifestari NU trebuie tolerate, mai ales cand ti se spune senin: "am consemnat exact asa cum ati zis dumneavoastra".
Sunt rau si ticalos, nu? Si o judec prea aspru pe biata fata!!!
PS. Poate nu m-am facut inteles: femeia, ca sa-si termine articolul, a inventat doi violonisti al caror nume nu il gasesti nici pe youtube, macar intamplator.
Ce credeti ca a iesit? Una din afirmatiile mele, in viziunea redactorului Unica, suna asa: „Proiectul este o ofensivă a subculturii, a superficialului şi a mizeriei intelectuale care trebuie contracarate". Prin urmare, echipa Agentiei de Vise si cu mine depunem mari eforturi sa sprijinim ofensiva subculturii care totusi trebuie contracarata.
Sangele s-a urcat abrupt la cap peste cateva zeci de randuri. Intrebat ce evenimente vom incerca sa mai desfasuram anul acesta am raspuns ca ne luptam sa-i mai aducem pe contra-tenorul Philip Jaroussky si pe pianistul Boris Berezovsky. Am rugat-o pe preopinenta mea sa nu se bazeze pe conexiunea telefonica si pe perceptia auditiva si sa caute pe google sau youtube numele exacte ale celor doi artisti. Ce credeti ca a iesit? Un anume Djerzinsky sau ceva de gen pentru ca la ora acestor randuri, cand am vrut sa fac copy paste-ul, redactorul, in urma unei discutii furibunde cu mine, a corectat. De fapt, a eliminat pasajul.
Sunt prea nervos si scarbit ca sa-mi mai pun intrebari de genul: Cine-i angajeaza pe acesti oameni? De ce atata indolenta? Cum poti sa pretinzi ca te numesti redactor cand nu reusesti sa stapanesti limba romana? De ce suni daca, de fapt, nu te intereseaza?
Renunt sa mai raspund la aceste intrebari sau sa ridic altele si va spun doar atat: Feriti-va de revista Unica si in general de INDOLENTA.
Iata ca unul din membrii echipei noastre a salvat screenshot-ul ca marturie a celor de mai sus.
Eu cred ca asemenea manifestari NU trebuie tolerate, mai ales cand ti se spune senin: "am consemnat exact asa cum ati zis dumneavoastra".
Sunt rau si ticalos, nu? Si o judec prea aspru pe biata fata!!!
PS. Poate nu m-am facut inteles: femeia, ca sa-si termine articolul, a inventat doi violonisti al caror nume nu il gasesti nici pe youtube, macar intamplator.
Sarah Chang: „România este incredibilă.”
„Bătălia Viorii” este prima confruntare din cadrul Cruciadei Culturii. Pe 14 februarie, începând cu ora 19.00, Ateneul Român va fi gazda unui recital de excepţie, susţinut de violonista de renume mondial Sarah Chang alături de pianistul Andrew von Oeyen.
Cu această ocazie, violonista a acordat un interviu în exclusivitate pentru Radio România Muzical. Monica Isacescu a stat de vorbă cu Sarah despre recitalul din 14 februarie, dar şi despre amplul său turneu internaţional din 2010.
„Acesta este primul turneu de recitaluri din ultimii trei ani şi sunt foarte entuziasmată.”
„Ceea ce este diferit de această dată este faptul că va fi un turneu de recitaluri. Cea mai mare parte a concertelor pe care le susţin sunt împreună cu o orchestră, sunt concerte mari. Nu dau prea multe recitaluri. Acesta este primul turneu de recitaluri din ultimii trei ani şi sunt foarte entuziasmată.”, declară Sarah Chang.
„Este un program superb. Mă caracterizează foarte mult, pentru că este un program romantic.”
În cadrul recitalului din 14 februarie artista le-a pregătit melomanilor un program de recital deosebit: „Voi cânta Sonata de Brahms, Sonata de Franck şi o piesă nouă care a fost scrisă pentru mine de compozitorul american de origine greacă Christopher Theofanidis. Este un program superb[...]Mă caracterizează foarte mult, pentru că este un program romantic. Acesta este tipul de repertoriu în care mă simt cel mai confortabil.
Fantezia de Christopher Theofanidis, în premieră românească
Brahms este unul dintre compozitorii mei favoriţi. Tocmai am înregistrat Concertul său pentru vioară şi mi-am petrecut în compania lui Brahms un an întreg, aşa că sunt încântată să interpretez acum Sonata. Despre Sonata lui Frank pot spune că este preferata mea. O piesă absolut minunată. Iar lucrarea nouă, cea care mi-a fost dedicată (Fantezia de C. Theofanidis) caracterizează preocupările mele actuale. Încerc să cânt cât mai multe piese contemporane, lucrez mai mult cu compozitorii actuali. Cred că întregul program mă reprezintă foarte, foarte bine.”, declară artista.
„România este incredibilă. Îmi amintesc de publicul deosebit de entuziast şi de cultivat din punct de vedere muzical.”
Sarah Chang nu se va afla pentru prima dată în faţa publicului romănesc. Violonista a concertat şi în cadrul ediţiilor 2001 şi 2003 ale Festivalului Internaţional George Enescu, experienţă în urma căreia a rămas cu impresii plăcute: „România este incredibilă. Îmi amintesc de publicul deosebit de entuziast şi de cultivat din punct de vedere muzical. Am fost impresionată de cât de iubită este muzica clasică. Festivalul „George Enescu” are un renume internaţional şi toată lumea îl cunoaşte. Ştiu că am mâncat prea mult în România, pentru că mâncarea era foarte bună. Îmi amintesc ce ţară frumoasă este şi de-abia aştept să mă întorc acolo.”
„Este un turneu foarte amplu şi sunt foarte încântată.”
De-a lungul carierei sale, violonista a avut ocazia de a concerta în cadrul celor mai mari centre muzicale ale lumii, iar turneul din 2010 nu face excepţie. După cum i-a împărtăşit Monicăi Isăcescu: „În cadrul acestui turneu am fost deja în Asia – Coreea, Vietnam, Hong Kong. În Europa voi cânta în România, apoi în Marea Britanie, la Londra, în Elveţia, la Zürich, în Italia, Germania şi în multe alte locuri. După ce voi străbate Europa, voi merge în SUA, la New York, Los Angeles, San Francisco. Este un turneu foarte amplu şi sunt foarte încântată.”
Biletele pentru recital se găsesc la Sala Palatului, Magazinul Muzica, reţelele de magazine Germanos şi Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas sau online la www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro.
LG a ales să lupte pe frontul frumosului şi să susţină „Bătălia Viorii”: "În 2010, LG continuă să investească în marketingul cultural pentru a-şi consolida poziţia de brand premium. Angajamentul LG este de a promova arta şi educaţia prin susţinerea unor proiecte culturale de mare impact în România. Susţinerea concertului renumitei violoniste Sarah Chang vine ca o urmare firească a proiectelor susţinute de către LG în anii trecuţi, precum: turneul MusicOn LG, ce promovează muzica clasică şi concursul "Artă fără limite", organizat de către LG pentru elevii Liceului de Artă N. Toniţa. În plus, LG a fost sponsor tehnologic al festivalului TIFF 2009, demonstrând încă o dată implicarea în proiecte de impact", a declarat Dl. Roh Pan Och, Preşedinte al LG Electronics România.
Recitalul susţinut de către Sarah Chang alături de pianistul Andrew von Oeyen se desfăşoară în cadrul Cruciadei Culturii, o luptă pentru eliberarea oraşului asuprit de urât, iniţiată de Agenţia de Vise. „Bătălia Viorii” este doar prima confruntare din cadrul Cruciadei Culturii. De-a lungul timpului, prin diverse manifestări culturale din cadrul proiectului, tot mai mulţi cruciaţi se vor alătura cavalerilor frumosului.
Cu această ocazie, violonista a acordat un interviu în exclusivitate pentru Radio România Muzical. Monica Isacescu a stat de vorbă cu Sarah despre recitalul din 14 februarie, dar şi despre amplul său turneu internaţional din 2010.
„Acesta este primul turneu de recitaluri din ultimii trei ani şi sunt foarte entuziasmată.”
„Ceea ce este diferit de această dată este faptul că va fi un turneu de recitaluri. Cea mai mare parte a concertelor pe care le susţin sunt împreună cu o orchestră, sunt concerte mari. Nu dau prea multe recitaluri. Acesta este primul turneu de recitaluri din ultimii trei ani şi sunt foarte entuziasmată.”, declară Sarah Chang.
„Este un program superb. Mă caracterizează foarte mult, pentru că este un program romantic.”
În cadrul recitalului din 14 februarie artista le-a pregătit melomanilor un program de recital deosebit: „Voi cânta Sonata de Brahms, Sonata de Franck şi o piesă nouă care a fost scrisă pentru mine de compozitorul american de origine greacă Christopher Theofanidis. Este un program superb[...]Mă caracterizează foarte mult, pentru că este un program romantic. Acesta este tipul de repertoriu în care mă simt cel mai confortabil.
Fantezia de Christopher Theofanidis, în premieră românească
Brahms este unul dintre compozitorii mei favoriţi. Tocmai am înregistrat Concertul său pentru vioară şi mi-am petrecut în compania lui Brahms un an întreg, aşa că sunt încântată să interpretez acum Sonata. Despre Sonata lui Frank pot spune că este preferata mea. O piesă absolut minunată. Iar lucrarea nouă, cea care mi-a fost dedicată (Fantezia de C. Theofanidis) caracterizează preocupările mele actuale. Încerc să cânt cât mai multe piese contemporane, lucrez mai mult cu compozitorii actuali. Cred că întregul program mă reprezintă foarte, foarte bine.”, declară artista.
„România este incredibilă. Îmi amintesc de publicul deosebit de entuziast şi de cultivat din punct de vedere muzical.”
Sarah Chang nu se va afla pentru prima dată în faţa publicului romănesc. Violonista a concertat şi în cadrul ediţiilor 2001 şi 2003 ale Festivalului Internaţional George Enescu, experienţă în urma căreia a rămas cu impresii plăcute: „România este incredibilă. Îmi amintesc de publicul deosebit de entuziast şi de cultivat din punct de vedere muzical. Am fost impresionată de cât de iubită este muzica clasică. Festivalul „George Enescu” are un renume internaţional şi toată lumea îl cunoaşte. Ştiu că am mâncat prea mult în România, pentru că mâncarea era foarte bună. Îmi amintesc ce ţară frumoasă este şi de-abia aştept să mă întorc acolo.”
„Este un turneu foarte amplu şi sunt foarte încântată.”
De-a lungul carierei sale, violonista a avut ocazia de a concerta în cadrul celor mai mari centre muzicale ale lumii, iar turneul din 2010 nu face excepţie. După cum i-a împărtăşit Monicăi Isăcescu: „În cadrul acestui turneu am fost deja în Asia – Coreea, Vietnam, Hong Kong. În Europa voi cânta în România, apoi în Marea Britanie, la Londra, în Elveţia, la Zürich, în Italia, Germania şi în multe alte locuri. După ce voi străbate Europa, voi merge în SUA, la New York, Los Angeles, San Francisco. Este un turneu foarte amplu şi sunt foarte încântată.”
Biletele pentru recital se găsesc la Sala Palatului, Magazinul Muzica, reţelele de magazine Germanos şi Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas sau online la www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro.
LG a ales să lupte pe frontul frumosului şi să susţină „Bătălia Viorii”: "În 2010, LG continuă să investească în marketingul cultural pentru a-şi consolida poziţia de brand premium. Angajamentul LG este de a promova arta şi educaţia prin susţinerea unor proiecte culturale de mare impact în România. Susţinerea concertului renumitei violoniste Sarah Chang vine ca o urmare firească a proiectelor susţinute de către LG în anii trecuţi, precum: turneul MusicOn LG, ce promovează muzica clasică şi concursul "Artă fără limite", organizat de către LG pentru elevii Liceului de Artă N. Toniţa. În plus, LG a fost sponsor tehnologic al festivalului TIFF 2009, demonstrând încă o dată implicarea în proiecte de impact", a declarat Dl. Roh Pan Och, Preşedinte al LG Electronics România.
Recitalul susţinut de către Sarah Chang alături de pianistul Andrew von Oeyen se desfăşoară în cadrul Cruciadei Culturii, o luptă pentru eliberarea oraşului asuprit de urât, iniţiată de Agenţia de Vise. „Bătălia Viorii” este doar prima confruntare din cadrul Cruciadei Culturii. De-a lungul timpului, prin diverse manifestări culturale din cadrul proiectului, tot mai mulţi cruciaţi se vor alătura cavalerilor frumosului.
miercuri, 13 ianuarie 2010
Cafeneaua
S-a intamplat ieri. Si m-a rascolit. Mi-a facut sufletul valuri. Ca un lac batut de vant. Si mi-a starnit doruri de mult apuse in spatele lumii mele. Am intrat in cafenea pe la patru. Ora e importanta, macar pentru faptul ca la patru e lumina aceea care mangaie muntii si zapada intr-un anumit fel. Se apropie noaptea si in jurul zilei se invarte o tristete inexplicabila, ca un blestem pagan care-ti roade pantecele creierilor. As fi vrut sa gasesc loc la fereastra sa ma strecor in noapte, odata cu muntii. Nu era. Mi-am gasit o masuta inghesuita intr-un colt, de unde vedeam insa intreaga cafenea. O cafea neagra cu coniac de mere si struguri, un strudel, o placinta cu branza. In trei limbi, vocile oamenilor se amesteca molatec in capul meu racorit de inaltimile de peste zi.
Incerc sa citesc si cuvintele ma sustrag dintre vocile cafenelei. Doar in rastimpuri se mai ridica cate un glas care ma trage de mana, ma vrea intors acolo, in prezent, printre oamenii cafenelei peste care se lasa seara. Mai toti batranii din jur au pielea fetei batuta de vanturi si arsa. Roscata pe alocuri sau cu pete maronii, botita ca folia de aluminiu, caci pergamentul nu mai e un termen de comparatie al zilelor noastre.
Ochii lor sunt insa tineri si jucausi. Imi pare oarecum dramatic contrastul asta dintre limpezimea ochilor si pielea care ameninta sa cedeze, ca o tesatura prea distrusa de curatatoriile chimice. In fata mea, dincolo de vreo doua mese la care nimeni nu e asezat, un batran imi ofera un profil, citind ziarul. Are un nas coroiat care trimite la zgarcenie, e slab si colturile unei guri subtiri ii dau un aer rautacios. Pare stapan pe sine, in ciuda unui tremur usor al capului. Il fixez indelung, sa vad daca e permanent. Este.
Batranul are ochi albastri spalaciti care nu spun nimic. Mai degraba iti stimuleaza imaginatia si gandul imi zboara la un ofiter nazist. Mana care nu tine ziarul isi roteste degetele peste o ceasca de cafea. Pare un om sigur pe sine, ca toti bogatasii din Valea Binecuvantata, ma gandesc ca poate a distrus cateva mii de scrupule ca sa-si bea cafeaua linistit, cu privirea asta aroganta, si siguranta asta de sine a unui tren elvetian sau poate o tipografie digitala. E imbracat elegant, insa nestudiat. Eleganta vine din puloverul visiniu, lalau, de sub care rasar gulerele lungi ale unei camasi albe peste care se infasoara, asa, aruncat parca intr-o doara, un fular tricotat cu modele din culori moarte, ca un fel de colaj de toamna de prin Apuseni amestecat cu Baragan. Mi-e antipatic si nu inteleg de ce.
Nu schiteaza nicio miscare in afara tremurului pe care nu-l poate controla si degetele lungi, zbarcite care incanteaza marginile cestii de cafea. Il abandonez, pret de cateva pagini bune. Ca prin vis, chelnerii se deruleaza pe la periferia ochilor mei care poate ca vor obosi cat mai tarziu, mult dupa ce pielea va fi cedat in lupta asta absurda cu gravitatia timpului. Oamenii vin si pleaca din cafeneaua eleganta. Eleganta nu pentru fetele de masa impecabil scrobite sau pentru mobilierul solid, din lemn muntos, frumos slefuit. Nici macar pentru vitrina imensa care se intuneca. E ceva mai mult decat atat. Parca eleganta vine din toate fantomele care bantuie locul asta la care nu s-au mai putut intoarce ca sa retraiasca un moment de suprema fericire.
Parca e un loc bantuit de toate zambetele si privirile care l-au populat de la infiintare si pana acum, cand eu citesc retras intr-un colt la o masa mica pentru doua persoane. Caci e un loc unde cu siguranta intri cand esti fericit. Apoi, intr-o zi, pleci si tu de pe lumea asta draga si te intorci mahnit sa-ti vanturi fantoma prin fata celor care gusta din fericire inlocuindu-te pe tine si pe altii ca tine. Dar sufletul doar rataceste pe le mese, nimeni n-aude, nu vede. De aici vine eleganta locului astuia intesat de blanuri scumpe si caciuli de schi, pahare de sampanie si ceasuri de legenda, pulovere fine de casmir sau obraji de fete, rumeni de frig si netezi ca un perpetuum mobile. Aroma extravaganata de trabuce, aici, in varf de munte si ciocolata calda sau fanteziile lumii intrupate in zeci de prajituri.
Surpriza. La masa batranului se aseaza o femeie in varsta. Gatul lung si subred este infasurat intr-o helanca de cafea cu lapte. Chihlimbar la gat. Fardul nu e ostentativ, doamna este coafata recent si atent, cu volum. Pantaloni barbatesti maronii si un inel de argint cu piatra sclipitoare. E o femeie calda cu un are de pedagog. Nu stiu de unde vine o aparenta severa care nu reuseste sa mascheze sufletul unui om bun. Un om bun, un om rau. Stau si ma gandesc cum atribui eu etichete, asa, ca un baiat care lipeste impersonal afise electorale. Le-am facut celor doi o viata, o istorie. El e rau, ea e sotia dominanta severa si dedicata. Mai bine ma intorc la citit. Mai cer un ceai. Batranul zambeste si se apleaca spre doamna maro-crem. Ii vorbeste. Nu mi-as fi imaginat gura subtire capabila sa mai zambeasca. Lasa ziarul de-o parte si articuleaza linistit, rar. Pot sa ghicesc dupa pauzele buzelor sale. Ea incuviinteaza. Dintr-o data ma cuprinde un soi de liniste sau armonie sau ambele, privind asa la cei doi batrani apropiati peste masa, vorbindu-si.
E ceva ca o muzica de camera in conversatia lor. Jocul buzelor, tremurul, aprobarile elegante ale doamnei crem, ziarul, ceasca de cafea, chelnerul alb-negru care se apleaca usor intreband ce poate dori doamna si tinand cont de batranul desirat si sever care probabil ca nici lui nu i-a zambit pana acum.
O geaca albastra soseste furtunos la masa si-mi da planurile peste cap. Apuc sa vad un barbat solid si brunet la vreo treizeci si cinci de ani care priveste scurt jur, imprejur, apoi se aseaza mangaindu-si mama usor pe spate. Nici un gest catre mos. Se aseaza cu spatele la mine. Costumul de schi a navalit abrupt in povestea asta. E o familie venerabila si atat, imi spun. Ma intorc la citit. Cei trei intetesc o conversatie normala. Vorbesc nimicuri de peste zi sau poate despre cate o ruda, fiul lor iata ca si-a facut timp si-i mai pune la punct cu viata personala, poate despre familie sau alte nimicuri fara vreo rezonanta cu ceva. La un moment dat am impresia ca spatiul s-a micsorat. Ma uit spre vitrina imensa. Intr-adevar, intunericul ne-a redus dimensiunile si s-a instalat confortabil la geam, ca un copil razgaiat care isi lipeste nasul de sticla, dinspre afara catre inauntru, in timp ce parintii exasperati il cheama sa-si termine piureul cu pui.
In fata mea barbatul schior cere nota. Redevin atent. Cei trei tac, acum. Doamna crem e usor tensionata si-si priveste ingrijorata sotul care-si trage o pereche de manusi maronii peste degetele zbarcite. Niciun cuvant. De parca urmeaza un moment solemn ca o decernare de premii sau un discurs. Chelnerul e prompt. Barbatul plateste. Cash. Am impresia ca ma holbez. De fapt, ma holbez, fara sa ma pot abtine, in fata unei scene normale. Apoi batranul se ridica. Nu, nu se ridica, face eforturi. Cei doi nu schiteaza niciun gest. E un tremur usor in tot corpul, batranul stie ca nu trebuie sa-si abandoneze zambetul fortat. E ca si cum ar spune, “stiu ca vreti sa ma ajutati, dar trebuie sa intelegeti ca e important pentru demnitatea mea sa ma ridic singur”. Mama si fiul stau la panda. Ma trece un fior. Pot sa simt inclestarea mainii, pe marginea mesei. Si iata-l in picioare. Nu stiu de ce, ma induiosez. De fapt, stiu de ce, dar alung gandul asta imediat. Nu vrea sa plece, se cuibareste intr-un colt al mintii si ma priveste intrebator. Barbatul ii ofera haina batranului. Doamna imbraca singura o blana roscata pe care mosneagul elegant si desirat o priveste cu admiratie. Isi trage si el haina cu greu. Barbatul se pune in fata lui. Batranul il priveste sever dar nu pentru mult timp. O fractiune de secunda. Ultima scanteie a barbatiei. Apoi, acceptarea, resemnarea amestecata cu bucuria ca e fiul lui acela care ii inchide haina.
O ultima incercare. Cordonul. Nu va reusi, imi zic. Intr-adevar, mainile tremurande incearca sa imperecheze acul de la catarama cordonului cu una din gauri. Batranul e concentrat. Cum sta asa, cu capul in jos, pare un scolar scos la tabla rusinat ca nu stie nimic despre lectia din ziua aceea. Nu renunta mosneagul. E o incurcatura acolo. Barbatul ii atinge mainile cu delicatete. Cu multa delicatete. I le atinge si le departeaza usor. Mainile cad pe langa corp, cuminti, invinse. Batranul priveste in zare, asa pare. Apoi cu un gest care umple toata cafeneaua de tandrete si electrocuteaza toate emotiile din jur, doamna crem il ia de brat ca in vremurile trecute cand bratul asta subtire era pentru ea polul sigurantei si iubirii. Fiul isi incinge tatal cu cordonul ca si cum ar justifica astfel o strangere la piept, nedemna de doi barbati adevarati. Dupa ce il priveste scurt in ochi, cu recunostinta, batranul isi trage pe cap o caciula bej, de lana, menita poate sa-i dea un aer tineresc. Sau sa-i tina de frig. Totul e gata. Cei doi pasesc agale afara din restaurant. Barbatul mai arunca o privire peste masa. Tata n-a uitat nimic. Iese.
Incerc sa citesc si cuvintele ma sustrag dintre vocile cafenelei. Doar in rastimpuri se mai ridica cate un glas care ma trage de mana, ma vrea intors acolo, in prezent, printre oamenii cafenelei peste care se lasa seara. Mai toti batranii din jur au pielea fetei batuta de vanturi si arsa. Roscata pe alocuri sau cu pete maronii, botita ca folia de aluminiu, caci pergamentul nu mai e un termen de comparatie al zilelor noastre.
Ochii lor sunt insa tineri si jucausi. Imi pare oarecum dramatic contrastul asta dintre limpezimea ochilor si pielea care ameninta sa cedeze, ca o tesatura prea distrusa de curatatoriile chimice. In fata mea, dincolo de vreo doua mese la care nimeni nu e asezat, un batran imi ofera un profil, citind ziarul. Are un nas coroiat care trimite la zgarcenie, e slab si colturile unei guri subtiri ii dau un aer rautacios. Pare stapan pe sine, in ciuda unui tremur usor al capului. Il fixez indelung, sa vad daca e permanent. Este.
Batranul are ochi albastri spalaciti care nu spun nimic. Mai degraba iti stimuleaza imaginatia si gandul imi zboara la un ofiter nazist. Mana care nu tine ziarul isi roteste degetele peste o ceasca de cafea. Pare un om sigur pe sine, ca toti bogatasii din Valea Binecuvantata, ma gandesc ca poate a distrus cateva mii de scrupule ca sa-si bea cafeaua linistit, cu privirea asta aroganta, si siguranta asta de sine a unui tren elvetian sau poate o tipografie digitala. E imbracat elegant, insa nestudiat. Eleganta vine din puloverul visiniu, lalau, de sub care rasar gulerele lungi ale unei camasi albe peste care se infasoara, asa, aruncat parca intr-o doara, un fular tricotat cu modele din culori moarte, ca un fel de colaj de toamna de prin Apuseni amestecat cu Baragan. Mi-e antipatic si nu inteleg de ce.
Nu schiteaza nicio miscare in afara tremurului pe care nu-l poate controla si degetele lungi, zbarcite care incanteaza marginile cestii de cafea. Il abandonez, pret de cateva pagini bune. Ca prin vis, chelnerii se deruleaza pe la periferia ochilor mei care poate ca vor obosi cat mai tarziu, mult dupa ce pielea va fi cedat in lupta asta absurda cu gravitatia timpului. Oamenii vin si pleaca din cafeneaua eleganta. Eleganta nu pentru fetele de masa impecabil scrobite sau pentru mobilierul solid, din lemn muntos, frumos slefuit. Nici macar pentru vitrina imensa care se intuneca. E ceva mai mult decat atat. Parca eleganta vine din toate fantomele care bantuie locul asta la care nu s-au mai putut intoarce ca sa retraiasca un moment de suprema fericire.
Parca e un loc bantuit de toate zambetele si privirile care l-au populat de la infiintare si pana acum, cand eu citesc retras intr-un colt la o masa mica pentru doua persoane. Caci e un loc unde cu siguranta intri cand esti fericit. Apoi, intr-o zi, pleci si tu de pe lumea asta draga si te intorci mahnit sa-ti vanturi fantoma prin fata celor care gusta din fericire inlocuindu-te pe tine si pe altii ca tine. Dar sufletul doar rataceste pe le mese, nimeni n-aude, nu vede. De aici vine eleganta locului astuia intesat de blanuri scumpe si caciuli de schi, pahare de sampanie si ceasuri de legenda, pulovere fine de casmir sau obraji de fete, rumeni de frig si netezi ca un perpetuum mobile. Aroma extravaganata de trabuce, aici, in varf de munte si ciocolata calda sau fanteziile lumii intrupate in zeci de prajituri.
Surpriza. La masa batranului se aseaza o femeie in varsta. Gatul lung si subred este infasurat intr-o helanca de cafea cu lapte. Chihlimbar la gat. Fardul nu e ostentativ, doamna este coafata recent si atent, cu volum. Pantaloni barbatesti maronii si un inel de argint cu piatra sclipitoare. E o femeie calda cu un are de pedagog. Nu stiu de unde vine o aparenta severa care nu reuseste sa mascheze sufletul unui om bun. Un om bun, un om rau. Stau si ma gandesc cum atribui eu etichete, asa, ca un baiat care lipeste impersonal afise electorale. Le-am facut celor doi o viata, o istorie. El e rau, ea e sotia dominanta severa si dedicata. Mai bine ma intorc la citit. Mai cer un ceai. Batranul zambeste si se apleaca spre doamna maro-crem. Ii vorbeste. Nu mi-as fi imaginat gura subtire capabila sa mai zambeasca. Lasa ziarul de-o parte si articuleaza linistit, rar. Pot sa ghicesc dupa pauzele buzelor sale. Ea incuviinteaza. Dintr-o data ma cuprinde un soi de liniste sau armonie sau ambele, privind asa la cei doi batrani apropiati peste masa, vorbindu-si.
E ceva ca o muzica de camera in conversatia lor. Jocul buzelor, tremurul, aprobarile elegante ale doamnei crem, ziarul, ceasca de cafea, chelnerul alb-negru care se apleaca usor intreband ce poate dori doamna si tinand cont de batranul desirat si sever care probabil ca nici lui nu i-a zambit pana acum.
O geaca albastra soseste furtunos la masa si-mi da planurile peste cap. Apuc sa vad un barbat solid si brunet la vreo treizeci si cinci de ani care priveste scurt jur, imprejur, apoi se aseaza mangaindu-si mama usor pe spate. Nici un gest catre mos. Se aseaza cu spatele la mine. Costumul de schi a navalit abrupt in povestea asta. E o familie venerabila si atat, imi spun. Ma intorc la citit. Cei trei intetesc o conversatie normala. Vorbesc nimicuri de peste zi sau poate despre cate o ruda, fiul lor iata ca si-a facut timp si-i mai pune la punct cu viata personala, poate despre familie sau alte nimicuri fara vreo rezonanta cu ceva. La un moment dat am impresia ca spatiul s-a micsorat. Ma uit spre vitrina imensa. Intr-adevar, intunericul ne-a redus dimensiunile si s-a instalat confortabil la geam, ca un copil razgaiat care isi lipeste nasul de sticla, dinspre afara catre inauntru, in timp ce parintii exasperati il cheama sa-si termine piureul cu pui.
In fata mea barbatul schior cere nota. Redevin atent. Cei trei tac, acum. Doamna crem e usor tensionata si-si priveste ingrijorata sotul care-si trage o pereche de manusi maronii peste degetele zbarcite. Niciun cuvant. De parca urmeaza un moment solemn ca o decernare de premii sau un discurs. Chelnerul e prompt. Barbatul plateste. Cash. Am impresia ca ma holbez. De fapt, ma holbez, fara sa ma pot abtine, in fata unei scene normale. Apoi batranul se ridica. Nu, nu se ridica, face eforturi. Cei doi nu schiteaza niciun gest. E un tremur usor in tot corpul, batranul stie ca nu trebuie sa-si abandoneze zambetul fortat. E ca si cum ar spune, “stiu ca vreti sa ma ajutati, dar trebuie sa intelegeti ca e important pentru demnitatea mea sa ma ridic singur”. Mama si fiul stau la panda. Ma trece un fior. Pot sa simt inclestarea mainii, pe marginea mesei. Si iata-l in picioare. Nu stiu de ce, ma induiosez. De fapt, stiu de ce, dar alung gandul asta imediat. Nu vrea sa plece, se cuibareste intr-un colt al mintii si ma priveste intrebator. Barbatul ii ofera haina batranului. Doamna imbraca singura o blana roscata pe care mosneagul elegant si desirat o priveste cu admiratie. Isi trage si el haina cu greu. Barbatul se pune in fata lui. Batranul il priveste sever dar nu pentru mult timp. O fractiune de secunda. Ultima scanteie a barbatiei. Apoi, acceptarea, resemnarea amestecata cu bucuria ca e fiul lui acela care ii inchide haina.
O ultima incercare. Cordonul. Nu va reusi, imi zic. Intr-adevar, mainile tremurande incearca sa imperecheze acul de la catarama cordonului cu una din gauri. Batranul e concentrat. Cum sta asa, cu capul in jos, pare un scolar scos la tabla rusinat ca nu stie nimic despre lectia din ziua aceea. Nu renunta mosneagul. E o incurcatura acolo. Barbatul ii atinge mainile cu delicatete. Cu multa delicatete. I le atinge si le departeaza usor. Mainile cad pe langa corp, cuminti, invinse. Batranul priveste in zare, asa pare. Apoi cu un gest care umple toata cafeneaua de tandrete si electrocuteaza toate emotiile din jur, doamna crem il ia de brat ca in vremurile trecute cand bratul asta subtire era pentru ea polul sigurantei si iubirii. Fiul isi incinge tatal cu cordonul ca si cum ar justifica astfel o strangere la piept, nedemna de doi barbati adevarati. Dupa ce il priveste scurt in ochi, cu recunostinta, batranul isi trage pe cap o caciula bej, de lana, menita poate sa-i dea un aer tineresc. Sau sa-i tina de frig. Totul e gata. Cei doi pasesc agale afara din restaurant. Barbatul mai arunca o privire peste masa. Tata n-a uitat nimic. Iese.
marți, 12 ianuarie 2010
Sarah Chang la Bucuresti
Sarah Chang vine la Bucuresti in cadrul Cruciadei Culturii. 14 februarie 2010. Acum ea are 29 de ani. Filmuletul de mai jos o arata la 14 ani interpretand cadenza la Concertul de Vioara nr 1 al lui Paganini. Bilete si detalii aici
Celor care considera pretul biletelor ridicat nu le vom tine o prelegere despre valoarea intrinseca a artistului, (valoarea fiind, dupa parerea mea, un argument indestulator) ci ne vom limita la a spune ca interesul companiilor pentru acest eveniment este limitat si face imposibila subventionarea biletelor.
Celor care considera pretul biletelor ridicat nu le vom tine o prelegere despre valoarea intrinseca a artistului, (valoarea fiind, dupa parerea mea, un argument indestulator) ci ne vom limita la a spune ca interesul companiilor pentru acest eveniment este limitat si face imposibila subventionarea biletelor.
luni, 11 ianuarie 2010
I call this ART
De mult nu am mai simtit un asemenea sentiment de bine, de liniste si de zambet privind un material video. Parca l-am regasit pe Kubrik in paradis.
Nu ezitati sa priviti pana la capat. Si daca vreti sa aflati mai multe, aici
Nu ezitati sa priviti pana la capat. Si daca vreti sa aflati mai multe, aici
The Third & The Seventh from Alex Roman on Vimeo.
duminică, 10 ianuarie 2010
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Nimic
In fiecare noapte Moartea se asterne peste oameni ca o tesatura din cea mai fina matase acoperind trupul unei fecioare intr-un baldachin din desert. Apoi, dimineata, Dumnezeu dezveleste Viata.
Nefericirea Omului vine din faptul ca nu-si poate contempla Maretia din varful muntelui. Asta ne face mici.
-------------------------------------------------------
"Noi suntem din plamada din care sunt facute visele si scurta noastra viata o intregeste un somn" - Shakespeare.
vineri, 8 ianuarie 2010
Studiu socant despre cuptorul cu microunde!
Incepem acum sau am timp sa ma duc pana la baie
Asta scriu acum
Beep
Arta e beata muci!!
De aia s-a ajuns aici...
La, la, la si mestec o lamaie
Vrei?
la,lalaaa
.......................
ai scris ceva ma?
na, n-am, scris, daca vrei tu, ioana, sa consemnezi... p mea
da ridica-te acum
fa prin rotatie
asa s a nascut arta, hahaha
ce ai scris, ma?
deci zice unu pe twitter ca turcescu e in carti pt sefia sri
s- a dus pe pula secretul de stat
baa, da discutia asta fara ddl nu are sens
aaa, io la creativitate m-as gandi
eu cred ca fara creativitate, discutia ne baga in altzheimer
lasa-ma in durerea mea
eu nu pot sa cred ca arta a ajuns asa ceva.
hai sa gasim un subiect!
frunza?
te referi la codita sau la copac?
ma refer la plutire
am facut tot ce am putut sa mancam bine?
eu cred ca azi nu am acordat niciun pic de timp mintii..
vezi?io ma uit prin berea asta si incerc sa fiu absurd, da nu imi iese
tacanitul asta ...io am senzatia ca ea nu scrie nimic acolo
poti sa imi spui de ce ai africa la gat?
da
de ce?
pt ca m am simtit f bine in aflrica
a fost cald?
cald si multa lume
pai,...tu esti sodomizat intre oamnei multi
io stiu ce ti a facut africsa te a lasat sa citesti
sorin, eu stiu ceva despre tine.tu tre sa stai in locuri unde oamenii mor de foame
dar...nimeni nu murea de foame
problema occidentului fata de africa estre ca este plin de oameni care se considera centrul universului
o dam in s
ce idee cu discutia asta cretina
io de ieri doresc sa fiu absurd
eu decat iti spun - bai, cacatule, te mananc
ti fac io pe tine, bai
deci, sa revenim
tu ziceai ca esti observator
daca freud il analiza pe pinalti
ma intreb daca expresia "da- te- n cacat are vreo radacina in subconstientul nostru colectiv
n-as putea sa iti spun, n-am folosit-o niciodata
te caci pe tine????
razi, pana cand presiunea asupra stomacului e mai puternica decat....
intrebarea e... cand efectiv te-ai cacat pe tine, continui sa razi, ca nu prea e confortabil, raspunde, sorin, ca sa nu spun cine este
slava domnului ca ioana nu tasteaza si ce nu aude
unde s-au dus gandurile noastre, in cacat?
paiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa...
nu cred ca sunt confortabil cu o dicutie despre cacat
la wc ce ai facut?
pisu
pisu vine de la 3,14
3,14-shu
ideea e ca pipi e circuitul apei in natura
lipsa taste corespunzatoare
asaaaaaaaa
fara cacat e ok. mi se pare o discutie de cacat despre cacat
sa iesim din cacat
consemnat
SUNTETI VARZA
de ce nu avem umor, sorin?
absurdul, cred eu, este o treaba mmmmm care nu apare din aleatoriu
abs e o stare, nu o treaba
esti absurd
daca as fi, asta ar fi o discutie reusita
scrie, ma...
ab vine din gernana
de ce din germana
ab este "pe"
calare pe surd, cam asta e absurdul
te bazezi pe surd, deci
ceea ce e o imbecilitate
te bazezi pe surd e o definitie buna a absurdului
nu e universitate?
cine?
hyperion
este o scoala de arte si meserii
e o institutie de luat banii la fraieri
nu se mai face carte
nu se mai face pt ca se face e-book
ne dispar ochii
ab-orb ar fi, practic, o forma de absorb pe orb
exista niste americani care il fac de cacat pe ionesco
iar cacat
apropo de absurd, am avut la un moment dat un cv
cati oameni crezi ca se caca simultan?
era al fiicei dlui ionescu, unu cu autocare
ionescu
smecherii aia, bucuresti-pitesti?
da, scrie mare, ionescu
si dupa, scrie un r cu cerculet?
nu inca
e f buna imaginea asta cu 200 autocare care transporta oamenii prin romania
eu am fost f incantat, vream s-o rog sa-l roage pe taica-su sa schimbe u in o, ionesco
si apropo de ionesco, ce putea sa fie mai tare... stii pe ce stau oamenii in autocarele alea?
pe ce?
pe Scaunele
huahsajgdasjfgdsjhfgsdjkhga
nu mai suport
si firma concurenta... sa fie tzara
ai amutit
esti ab-mut?
mda. e data in p ma-sii treaba asta
si fata ce-a zis?
nu am abordat subiectul asta... sunt un timid si un erou cultural las
eu... cred ca toata lumea viseaza sa o futa pe fata preotului
dar mai cu grija, asa
mai decent!
aber, baronesaaaaah...
hai sa-l lasam pe preot sa-si futa propria fiica
daca toti tatii si-ar fute fiicele, nu ar mai exista escroci sentimehtali
asta vrei? daca asta e o axioma, atunci cel mai important e sa convingem cativa lideri de opinie sa isi futa fiicele
eu cred ca tre convins ala mare...
aici avem o dilema cine trebuie convins
"eu te dau trupeste, dar spiritual te posed"
problema e ce se intampla dupa momentul generatiei actuale, in care sa zicem ca reusim sa-i facem pe toti sa si futa fiicele, dar treaba se va inchide undeva, e un cerc vicios
tre' omorate mamele
tocmai asa nu vom mai avea continuitate, sa stii
nuu, tre convinse si mamele sa isi futa fiii...
de exemplu, adam s-a culcat cu eva, apoi s-au nascut abel si cain
apoi cain l-a omorat pe abel si s-a culcat cu nevasta-sa
intrebare: cine era nevasta-sa?
abela
abela roca
nu, pe bune: cain l-a omorat pe abel si s-a culcat cu sotia
dar eva era singura femeie, in p mea
a futut-o pe ma-sa...
consideri?
proprietarul blogului ameninta cu publicarea
auzi, da' tu esti proprietar la blog?
io-s chirias, google e propietar
deci, revenind
de unde, din panama?
mi-e foame
mai avem o bucata de carne, f mica
asta?
aha
salata am aruncat-o
porumbul a fost bun?
cine a zis ca a fost bun?
manca-ti-as papila ta
nu mai arunca ma pe jos
doresc sa vorbesc despre importanta castii in cultura universala
nu vrei sa vorbim despre importanta gastii in cultura universala?
sau a bastii
pe de alta parte, putem sa vorbim si despre cultura universala in importanta castii
vorbiti foarte repede
ca sa vezi de auaaaaaa
de cand ne preocupam de absurd nu mai canta muzica
da-mi si mie berea aia
tricoul tau e vintage sau e facut
adica interesul meu e sa stiu daca esti cool sau esti imbatranit
e...
se cere un E mare aicea
ai gresit; trebuia sa-l lasi asa si sa mergi pe firul povestirii
burp, scrie
crezi ca moromete era evreu?
o-hooo
ca prea a avut grija de ala micu
o-hooo
ba, ok, mancam bio - dar gandim bio?
adica cum ar fi sa ne interzica sa gandim murdar
frate... gandeste bio
ai gandit murdar... pac! iti fute o sinapsa
"simt o nevoie imperioasa sa-i fut nevasta altuia"
pac! iti fute 16.000 de neuroni
Zece motive pentru care sa faci sport
1. Pentru ca te respecti, daca nu te iubesti.
2. Pentru ca o sa ai un copil si o sa vrei sa alergi cot la cot cu el. Sau sa inoti. Sau sa ll inveti fenta ta favorita.
3. Pentru ca iti spala creierul de toate mizeriile de peste zi.
4. Pentru ca o sa traiesti mai mult.
5. Pentru ca o sa-ti faci prieteni. Neinteresati chiar.
6. Pentru ca sportul iti aminteste ca esti Om.
7. Pentru ca e una din ultimele legaturi pe care le mai ai cu Natura.
8. Pentru ca vrei sa mori sanatos.
9. Pentru ca doar mintea nu-ti ajuta trupul la fel cum trupul nu-ti dezvolta mintea.
10. Pentru ca te oglindeste cinstit.
11. (Bonus) Pentru ca te impaca cu tine.
2. Pentru ca o sa ai un copil si o sa vrei sa alergi cot la cot cu el. Sau sa inoti. Sau sa ll inveti fenta ta favorita.
3. Pentru ca iti spala creierul de toate mizeriile de peste zi.
4. Pentru ca o sa traiesti mai mult.
5. Pentru ca o sa-ti faci prieteni. Neinteresati chiar.
6. Pentru ca sportul iti aminteste ca esti Om.
7. Pentru ca e una din ultimele legaturi pe care le mai ai cu Natura.
8. Pentru ca vrei sa mori sanatos.
9. Pentru ca doar mintea nu-ti ajuta trupul la fel cum trupul nu-ti dezvolta mintea.
10. Pentru ca te oglindeste cinstit.
11. (Bonus) Pentru ca te impaca cu tine.
joi, 7 ianuarie 2010
Cruciada Culturii
Acesta este mai mult decat un comunicat. Este o chemare la lupta. Suntem putini, acum, la ora acestor randuri. Suntem, insa, foarte hotarati. Si, cu ajutorul vostru, vom fi mai multi. Cruciada Culturii incepe acum!
Pornim Cruciada Culturii
Prima confruntare: Batalia viorii. Sarah Chang la Ateneul Roman. 14 februarie, ora 19:00
Prima confruntare: Batalia viorii. Sarah Chang la Ateneul Roman. 14 februarie, ora 19:00
Romania este sub asediu. De ani buni. Mediocritatea, Prostul gust, Facilul, Vulgarul, Valorile Inversate, toate la un loc au lansat o ofensiva fara precedent impotriva Frumosului. Va suna familiar cuvintele de mai sus, nu?
Cultura unui popor este cartea lui de vizita. Este codul genetic dupa care poate fi identificat in Istoria universala. Din aceasta perspectiva, Romania e pe moarte. Criza morala, criza culturala.
Atacurile furibunde ale subculturii, cu reprezentantii ei odiosi si produsele lor de cea mai joasa speta, au reusit sa creeze brese si santuri in teritoriul cultural romanesc. Artistii autentici, oamenii de cultura, spectatorii avizati sunt izolati in grupuri si nu mai stiu unii de altii. Nu se mai gasesc. Nu se mai regasesc. Teritoriul cultural e scindat. E minat. Frumosul risca sa devina o notiune pe cale de disparitie.
Acest asediu trebuie sa se opreasca. Acum.
E timpul sa fim responsabili. Fata de frumos. Fata de cultura. Fata de arta. Fata de noi insine. E timpul sa luptam cu Mizeria. E timpul sa repunem frumosul in drepturi. Fie ca suntem spectatori, artisti, producatori, critici sau promotori ai fenomenului cultural, trebuie sa luptam. Trebuie sa pornim Cruciada Culturii.
Luptam pentru arta, iar frumosul ne este arma si scut. Cu fiecare spectacol de teatru, recital sau expozitie din cadrul Cruciadei culturii recucerim orasul asuprit de urat. Pentru ca in lipsa unei agende culturale incarcate mediocritatea va domina in continuare. Cavalerii frumosului ne vin in ajutor, iar alaturi de ei pornim colonizarea.
Sarah Chang, unul dintre cei mai mari violonisti ai lumii, este primul aliat al Cruciadei Culturii. Sub conducerea ei, pe 14 februarie iubitorii muzicii clasice vor porni Batalia viorii. Incepand cu ora 19:00, Ateneul Roman va fi gazda unui recital de exceptie sustinut de Sarah Chang alaturi de pianistul Andrew von Oeyen.
Dupa ce au incantat publicul celor mai mari orase ale lumii, Sarah Chang si Andrew von Oeyen vin la Bucuresti cu un program de recital deosebit:
Cesar Franck – Sonata in La major pentru vioara si pian
Christopher Theofanidis – Fantezie
Johannes Brahms - Sonata nr. 3 op. 108 in re minor pentru vioara si pian.
Biletele pentru recital vor fi puse in vanzare in reteaua Eventim. Astfel, intr-un an de pauza pentru Festivalul International “George Enescu”, Batalia viorii va raspunde cererii, mereu in crestere, pentru evenimente culturale.
Batalia viorii este doar prima lupta din cadrul Cruciadei Culturii. Noi teritorii asteapta sa fie cucerite. Noi cruciati vor lupta, an de an, pentru cauza frumosului.
Cruciada Culturii este o initiativa Agentia de Vise, agentie care concepe si implementeaza strategii de promovare a produselor prin cultura si entertainment, atat pe media clasice, cat si prin campanii creative de Internet marketing.
Extra info
De-a lungul timpului, Sarah Chang a sustinut recitaluri alaturi de mari orchestre ale lumii precum Orchestra din Philadelphia si din Londra, Filarmonica din New York, Berlin sau cea din Viena. Printre numeroasele premii obtinute de catre Sarah Chang se numara si Avery Fisher Grand Price, cea mai importanta distinctie din domeniul muzicii clasice. In cadrul turneului international din 2010 Sarah Chang va mai concerta si in orase precum Londra, Zurich, Moscova, St. Petersburg si Macao.
Andrew von Oeyen este considerat unul dintre cei mai buni pianisti ai generatiei sale. De la debutul sau alaturi de Filarmonica din Los Angeles, a sustinut recitaluri alaturi de cele mai mari orchestre ale lumii. Printre aparitiile sale mai recente se numara recitaluri la Wigmore Hall din Londra, festivalul francez "Piano en Valois", precum si in toate marile sali de concert ale Japoniei.
marți, 5 ianuarie 2010
Toate cuvintele lumii...
Un publicitar, un actor si un profesor de matematica privesc incurcati la femeia de serviciu care vorbeste portugheza. In Valea Binecuvantata sunt 29 de grade sub zero. Cei patru sunt inghesuiti intr-una din incaperile unui beci. Portugheza se invarte printre tevile unei centrale termice. Ceilalti trei asteapta infrigurati rezultatul conversatiei.
Deasupra lor, la parterul casei, e vin rosu de saint-estephe, niste fripturi aburinde in sos Roquefort. Dimineata s-a mancat paine coapta de la brutaria satului si croissante simple. Apoi, pe la pranz, s-a baut punch de mere cu rom. Fierbinte, cat sa-ti lase frigul doar in amintire. Limbile pamantului se amesteca in timpane. Poate vrei sa schiezi la lumina lunii, Marie-Anne.
Portugheza deschide un robinet. Tasneste apa rece. Si hohote de ras. Suntem departe de caldura. Bat clopotele de la biserica din sat. Sau o fi orologiul. Ce frumos pluteste in aer formula zapezii. Canta Gheorge Dinica mai pe seara, dupa ce s-a trezit si vinul de-a binelea. Nu stiu ce-am facut cu portugheza, da' parca e mai cald acum. Desi Dona Siminica ramane pentru mine cel mai mare lautar al urechilor mele, discul lui Dinica are ceva magic. E forta din spatele acestui om cea care ma face sa-l ascult cu drag.
Nu e amintirea lui Dinica. Nu, e viata lui care se canta prin el. Nu mai conteaza timbru, ureche muzicala, ambitus, nimic... e starea unui om care s-a oglindit toata viata in versurile pe care le aud eu acum. Un om care-si canta trecutul. Nu mai vrea sa demonstreze nimic. Scena nu mai e pentru el. Mlastinile talentului si prapastiile orgoliului au fost depasite. Actorul nu mai vrea sa arate nimic. A ramas omul si un cantec sincer. Nu mai canta pentru nimeni. Miza e disparuta in spatele trecutului. Nimeni nu-si mai aminteste nimic.
Am sa iau toate cuvintele lumii si-am sa le invart pana cand o sa ma linistesc citind cateva propozitii. Cat de putin lipseste sa amesteci perfect cuvintele lumii. Cat de aproape suntem. Alergam paralel cu perfectiunea. Ne uitam la ea si nu reusim sa-i iesim in cale. Si suferim ca niste caini pana cand incepe sa ninga, fierbe vinul, canta Marlene Dietrich si Gogol e mai profund decat Caragiale. Si e mai trist. Pentru ca in stepa ruseasca e loc pentru toata mizeria lumii. E atata spatiu in care mizeria se lafaie pana cand, la capatul drumului, in goana calului, Cicikov are timp sa-si intersecteze privirea cu dragostea pe care n-o s-o atinga niciodata. Dar o vede, Doamne Dumnezeule, o vede...
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
Sa omoram Sindromul Caragiale.
Cred ca una din problemele noatre reale ca popor este un fel de sindrom Caragiale pe care natia pare a-l fi imbratisat cu succes si la umbra caruia lancezim fatalist, anesteziati moral. Personajele lui Caragiale sunt profund imorale, ambivalente.
Pristanda impune cu succes numaratoarea dubla in favoarea stapanilor, Catavencu e in stare sa faca si sa desfaca aliante cu oricine, ba mai mult, linge unde a scuipat in speranta unui viitor in care zarurile sa cada mai fast, Agamita Dandanache propune santajul etern, coana Joitica face un joc amoros dublu fara sa-si puna vreun moment problema adulterului, Trahanache e prea senil ca sa mai fie moral, Tipatescu e junele orgolios prea orbit de putere ca sa fie deranjat de un triunghi amoros promiscuu.
Este numai geniul lui Caragiale acela care ne face toate personajele astea simpatice. De fiecare data cand citim sau privim spectacolele sale, radem de aceste personaje apoi ne multumim sa ridicam in slavi "actualitatea" scrierii lui Nenea Iancu. Nici prin cap nu ne trece sa condamnam vreodata aceste vicii. Rasul este de ajuns. Este pedeapsa capitala. Hazul de necaz e condamnarea definitiva pe care noi ne-am insusit-o mai presus de situatiile si personajele lui nenea Iancu.
Noi am facut din "hahaiala" apoteoza condamnarii morale si, mai mult decat atat, un fel de scut, o imprejmuire care ne scoate pe fiecare dintre noi in afara jocului murdar.
Noi, romanii moderni, suntem oricand dispusi sa pedepsim prin ras, dar numai atat. De parca aceasta "hahaiala" nationala care condamna vicii mai mult sau mai putin grave ar fi de ajuns. In fapt, nu face decat sa-i faca mai simpatici pe autorii faptelor reprobabile, iar pe noi cei care ne hahahim fatalist ne ajuta sa credem ca n-am fost si nu vom fi niciodata condamnabili. Caci razand noi ne constituim intr-un fel de instanta superioara, blajina si condescendenta care nu mai are timp sa observe ca profereaza acelasi tip de rau. Rasul ne ofera doar iluzia excentricitatii noastre morale. De fapt, suntem la fel cu cei de care radem tocmai pentru ca nu-i pedepsim altminteri.
Anii post revolutionari au nascut tot felul de astfel de personaje care mai de care mai pitoresti. Fosti securisti ajunsi in functii de conducere, bancheri fantomatici, politicieni mizerabili care fura cu zambetul fermecator pe buze, afaceristi ai statului, doamne de o calitate indoielnica poleite cu lux la bratul unor tarani imbogatiti peste noapte, mitocani transformati in invitati de onoare ai showurilor tv, miliardari de plastic, moguli securisti, tarfe prospere, jurnalisti decazuti, ziaristi fara ziare, profeti de ocazie, investitori fara investitii, oameni de afaceri, diversi trepadusi.
Toti cei enumerati au in comun un traseu dubios printre jaloanele statului si afaceri cu bani publici. Unicul scop: banul si puterea fara niciun fel de preocupare fata de cei care platesc taxe. Fata de umilul cetatean spectator. Praful si mizeria in spatele carora aceste personaje odioase care par sa fi revalorizat si monopolizat Romania, praful si mizeria in spatele carora scheme simple de praduiala se desfasoara neintrerupte de nimic, au fost ridicate de hohotele noastre de ras.
La adapostul umorului ca forma de izolare a "mizerabililor" ei n-au facut nimic altceva decat sa-si vada de drum. Hahaiala nu i-a impiedicat de la nimic, ba mai mult i-a facut simpatici si cunoscuti. Romanul vrea sa rada. Sa-i dam atunci romanului prilej de ras au urlat televiziunile in cor. Grupurile de umor s-au napustit asupra genului: scenete cu personajele momentului. De parca nimic altceva n-ar mai fi putut sa ne smulga vreun zambet. Caricatura nu a facut altceva decat sa dea amploare personajelor reale. Caci prin definitie caricatura este ingrosarea prin tuse a defectelor unui personaj consacrat. Mizerabilii nostri n-au valoare intrinseca. Hahaiala noastra ii face intai caricaturi pentru ca mai apoi sa-i transforme in personaje credibile. Este exact drumul invers.
Ca un exemplu, Mircea Geoana risca sa devina un personaj simpatic, demn de mila noastra superioara, deloc condamnabil, care prin numarul de bancuri aparute pe seama lui are mari sanse la o viitoare candidatura. E doar un exemplu.
Ce presupune schimbarea? Si ce ar putea sa ne aduca ea? Schimbarea ar insemna pentru inceput sa nu mai radem de ei. Sa nu-i mai confirmam prin ras. Sa salvam acest tip de energie pe care o eliminam razand. Sa nu-i mai hranim cu hohotele noastre de ras. Ar fi un prim pas. O raceala seaca ar trebui sa fie tot ce le oferim acestor "modele mizerabile". Sa nu-i mai folosim pe post de bancuri si sa nu mai condamnam prin ras devierile lor comportamentale si viciile.
Sa nu mai radem de hotie, mitocanie, arivism, duplicitate, minciuna, demagogie, smecherie, falsitate, prost gust, incultura. Sa nu le mai dam votul prin ras. Sa nu-i mai validam. In prima faza, aceasta atitudine s-ar putea sa nu aduca nicio schimbare. Dar in absenta rasetelor noastre se va lasa tacerea. Si in tacere, vocile celor care au curajul sa-i condamne pe cei care ne fura banii, demnitatea si valorile s-ar putea sa se faca auzite.
Fara rasetele noastre se vor auzi doar ragetele lor, dar si vocile celor care vor sa-i pedepseasca cu adevarat. Marea hahaiala a la Caragiale trebuie sa se opreasca. Razand de ei, radem de noi, mai mult, devenim aparatorii lor.
Se spune ca umorul te ajuta sa treci mai usor peste momentele dificile. Daca o sa radem pentru eternintate vom "invesnici" momentul dificil prin care trecem. Rasetele noastre nu trebuie sa mai ascunda si sa hraneasca monstri si moravuri. E de ajuns. Si nu e greu. Putem sa incepem prin a fi seriosi in ceea ce-i priveste pe mizerabilii zilelor noastre. Asta e un lucru pe care putem sa-l facem fiecare dintre noi.
Pentru cei care vor sa rada cu orice pret exista Stan si Bran, Buster Keaton, Charlie Chaplin, Benny Hill, Fernandel, Jerry Seinfeld, Jay Leno, Dem Radulescu, Toma Caragiu, Chevy Chase, Louis de Funes, Birlic si lista poate fi completata de fiecare dintre voi.
Pe aceasta lista insa nu trebuie sa se regaseasca reprezentantii mizeriei zilelor noastre. Pentru ca asta nu mai e si nu mai trebuie sa fie de ras.
Caragiale a scris cateva piese de teatru condamnand cu umor viciile morale ale epocii lui. Noi am transformat lectura acestor piese in strategie de supravietuire prin ras. Nu a functionat. Ba mai mult, a dat nastere unor monstri. Poate ca ar trebui sa incercam si altfel.
Pristanda impune cu succes numaratoarea dubla in favoarea stapanilor, Catavencu e in stare sa faca si sa desfaca aliante cu oricine, ba mai mult, linge unde a scuipat in speranta unui viitor in care zarurile sa cada mai fast, Agamita Dandanache propune santajul etern, coana Joitica face un joc amoros dublu fara sa-si puna vreun moment problema adulterului, Trahanache e prea senil ca sa mai fie moral, Tipatescu e junele orgolios prea orbit de putere ca sa fie deranjat de un triunghi amoros promiscuu.
Este numai geniul lui Caragiale acela care ne face toate personajele astea simpatice. De fiecare data cand citim sau privim spectacolele sale, radem de aceste personaje apoi ne multumim sa ridicam in slavi "actualitatea" scrierii lui Nenea Iancu. Nici prin cap nu ne trece sa condamnam vreodata aceste vicii. Rasul este de ajuns. Este pedeapsa capitala. Hazul de necaz e condamnarea definitiva pe care noi ne-am insusit-o mai presus de situatiile si personajele lui nenea Iancu.
Noi am facut din "hahaiala" apoteoza condamnarii morale si, mai mult decat atat, un fel de scut, o imprejmuire care ne scoate pe fiecare dintre noi in afara jocului murdar.
Noi, romanii moderni, suntem oricand dispusi sa pedepsim prin ras, dar numai atat. De parca aceasta "hahaiala" nationala care condamna vicii mai mult sau mai putin grave ar fi de ajuns. In fapt, nu face decat sa-i faca mai simpatici pe autorii faptelor reprobabile, iar pe noi cei care ne hahahim fatalist ne ajuta sa credem ca n-am fost si nu vom fi niciodata condamnabili. Caci razand noi ne constituim intr-un fel de instanta superioara, blajina si condescendenta care nu mai are timp sa observe ca profereaza acelasi tip de rau. Rasul ne ofera doar iluzia excentricitatii noastre morale. De fapt, suntem la fel cu cei de care radem tocmai pentru ca nu-i pedepsim altminteri.
Anii post revolutionari au nascut tot felul de astfel de personaje care mai de care mai pitoresti. Fosti securisti ajunsi in functii de conducere, bancheri fantomatici, politicieni mizerabili care fura cu zambetul fermecator pe buze, afaceristi ai statului, doamne de o calitate indoielnica poleite cu lux la bratul unor tarani imbogatiti peste noapte, mitocani transformati in invitati de onoare ai showurilor tv, miliardari de plastic, moguli securisti, tarfe prospere, jurnalisti decazuti, ziaristi fara ziare, profeti de ocazie, investitori fara investitii, oameni de afaceri, diversi trepadusi.
Toti cei enumerati au in comun un traseu dubios printre jaloanele statului si afaceri cu bani publici. Unicul scop: banul si puterea fara niciun fel de preocupare fata de cei care platesc taxe. Fata de umilul cetatean spectator. Praful si mizeria in spatele carora aceste personaje odioase care par sa fi revalorizat si monopolizat Romania, praful si mizeria in spatele carora scheme simple de praduiala se desfasoara neintrerupte de nimic, au fost ridicate de hohotele noastre de ras.
La adapostul umorului ca forma de izolare a "mizerabililor" ei n-au facut nimic altceva decat sa-si vada de drum. Hahaiala nu i-a impiedicat de la nimic, ba mai mult i-a facut simpatici si cunoscuti. Romanul vrea sa rada. Sa-i dam atunci romanului prilej de ras au urlat televiziunile in cor. Grupurile de umor s-au napustit asupra genului: scenete cu personajele momentului. De parca nimic altceva n-ar mai fi putut sa ne smulga vreun zambet. Caricatura nu a facut altceva decat sa dea amploare personajelor reale. Caci prin definitie caricatura este ingrosarea prin tuse a defectelor unui personaj consacrat. Mizerabilii nostri n-au valoare intrinseca. Hahaiala noastra ii face intai caricaturi pentru ca mai apoi sa-i transforme in personaje credibile. Este exact drumul invers.
Ca un exemplu, Mircea Geoana risca sa devina un personaj simpatic, demn de mila noastra superioara, deloc condamnabil, care prin numarul de bancuri aparute pe seama lui are mari sanse la o viitoare candidatura. E doar un exemplu.
Ce presupune schimbarea? Si ce ar putea sa ne aduca ea? Schimbarea ar insemna pentru inceput sa nu mai radem de ei. Sa nu-i mai confirmam prin ras. Sa salvam acest tip de energie pe care o eliminam razand. Sa nu-i mai hranim cu hohotele noastre de ras. Ar fi un prim pas. O raceala seaca ar trebui sa fie tot ce le oferim acestor "modele mizerabile". Sa nu-i mai folosim pe post de bancuri si sa nu mai condamnam prin ras devierile lor comportamentale si viciile.
Sa nu mai radem de hotie, mitocanie, arivism, duplicitate, minciuna, demagogie, smecherie, falsitate, prost gust, incultura. Sa nu le mai dam votul prin ras. Sa nu-i mai validam. In prima faza, aceasta atitudine s-ar putea sa nu aduca nicio schimbare. Dar in absenta rasetelor noastre se va lasa tacerea. Si in tacere, vocile celor care au curajul sa-i condamne pe cei care ne fura banii, demnitatea si valorile s-ar putea sa se faca auzite.
Fara rasetele noastre se vor auzi doar ragetele lor, dar si vocile celor care vor sa-i pedepseasca cu adevarat. Marea hahaiala a la Caragiale trebuie sa se opreasca. Razand de ei, radem de noi, mai mult, devenim aparatorii lor.
Se spune ca umorul te ajuta sa treci mai usor peste momentele dificile. Daca o sa radem pentru eternintate vom "invesnici" momentul dificil prin care trecem. Rasetele noastre nu trebuie sa mai ascunda si sa hraneasca monstri si moravuri. E de ajuns. Si nu e greu. Putem sa incepem prin a fi seriosi in ceea ce-i priveste pe mizerabilii zilelor noastre. Asta e un lucru pe care putem sa-l facem fiecare dintre noi.
Pentru cei care vor sa rada cu orice pret exista Stan si Bran, Buster Keaton, Charlie Chaplin, Benny Hill, Fernandel, Jerry Seinfeld, Jay Leno, Dem Radulescu, Toma Caragiu, Chevy Chase, Louis de Funes, Birlic si lista poate fi completata de fiecare dintre voi.
Pe aceasta lista insa nu trebuie sa se regaseasca reprezentantii mizeriei zilelor noastre. Pentru ca asta nu mai e si nu mai trebuie sa fie de ras.
Caragiale a scris cateva piese de teatru condamnand cu umor viciile morale ale epocii lui. Noi am transformat lectura acestor piese in strategie de supravietuire prin ras. Nu a functionat. Ba mai mult, a dat nastere unor monstri. Poate ca ar trebui sa incercam si altfel.