Un soi de "bine ai venit, stai linsitit, nu-ti dam ocazia sa te instrainezi".
Huruitul metroului, plansetul acordeoanelor, tiganii, calatorii autisti, peretii nedefiniti ai tunelului, oboseala de dupa drum, toate conduc catre acea stare familiara de impersonalitate, ca un soi de peron dintr-o halta uitata pe undeva intre doua statiuni de la munte. Mereu te napadeste gandul obisnuintei cand trenul care te duce la schi se opreste in halta aia. Faci aceleasi lucruri: iti verifici bocancii, privesti la varfurile manusilor si asculti amuzat zgomotul fasului prilejuit de miscarile plictisite ale corpului tau. Pe scurt, nu faci nimic in asteptarea momentului in care vei face ceva.
"St.Michel-Notre Dame", se aude inregistrarea vocii de femeie frantuzoaica politicoasa. Cobor fara sa realizez sutele de ani care se ascund in spatele celor doua cuvinte. Imi tarasc bagajele cu aceeasi stare zero, prilejuita de acordeoane, drum, calatori autisti, huruitul metroului. Ma indrept spre lumina.
O orchestra de paisprezece mii de viori si suflatori imi suna deodata in ureche. Chiar in momentul in care picioarele mele au parasit si ultima treapta a scarii ce urca de la metrou. E orice muzica din lume care te inalta si-ti face maruntaiele sa vibreze rivalizand cu sufletul. Scad in greutate. Zambesc. Inspir de patru ori mai adanc. E de patru ori mai mult loc in mine. Simt lumina in celule. Dragoste in oase. Licurici pe vene si mii de canoe pe artere.
In fata mea, asa cum stau, impovarat de genti se inalta majestuoasa catedrala Notre Dame. Sena curge agale si confirma plictisita: esti la Paris. Bine ai venit, tinere. Amesteca-te cu miile de oameni care sunt aici pentru tot atatea mii de motive. Eu imi vad de drum, mi-a parut bine, ma numesc Sena. Au revoir!
Da, iesirea de sub pamant la Paris e mai mult decat revenirea la viata. E un soi de proiectie automata in trecut ca si cum tu ai fi singura din miile de flori care lipseste de pe covorul tesut de mana de o frumoasa tunisiana intunecata, victima sarmului irezistibil a unui capitan in trecere al armatei franceze colonialiste.
Revin...
Cata dreptate ai... Eu mi-am dorit mult sa vad Parisul si anul trecut cand am reusit am fost tare dezamagita...Il vedeam ca pe un oras perfect si am fost nevoita sa accept ca nu exista asa ceva...
RăspundețiȘtergerein bucuresti e soare. Si m-am oprit la un stop. Mulţumesc ca m-ai plimbat azi putin prin paris.
RăspundețiȘtergereMulta bafta!
RăspundețiȘtergerepe mine ca la Paris nu m-a injurat niciun cersetor. a presupus ca nu il inteleg in limba aia a lui bizara(romana). si acum aud in ecou:)) *&^%%
RăspundețiȘtergereParis...mie una imi place cum suna, cu toate acordeoanele si tiganii lui. Nu in asta consta frumusetea sau uratenia lui. Sunt lucruri mult mai frumoase acolo, daca stii sa le vezi, care anuleaza orice urma de uratenie. Orasul acesta a avut parte de prea multe povesti de iubire, de prea multa muzica buna si de prea multe vise pentru a-i vedea acum doar partile rele... Profita de timpul acolo...si sa stii ca noi ne gandim la tine.
RăspundețiȘtergereApp: astept sa revii la Cluj :D
in bucuresti nu prea mai avem "acordeonisti" de metrou :))
RăspundețiȘtergeredin pacate...
Asteptam culorile diminetii.
RăspundețiȘtergerede fapt...nu stiu daca e chiar "din pacate"
RăspundețiȘtergerept ca multi "acordeonisti" se ocupa si cu alte lucruri...mai nemuzicale..sa zicem
@annie benny: si mie mi s-a intamplat la fel la Tour Eiffel cu niste tiganci dupa ce si-au dat seama ca sunt romanca pentru faptul ca nu le-am dat bani si le-am trimis la munca :( Ne fac de ras.
RăspundețiȘtergereE visul meu...:)
RăspundețiȘtergereAcolo si raul, uratul, mizeria, aglomeratia etc au farmec. E... Parisul, nu incape in definitii, descrieri... Cine poate il simte. Si atat. Tu l-ai simtit.
RăspundețiȘtergereai avut noroc sa intalnesti tigani europenizati, care se incadrau perfect in peisaj. ce ar mai fi parisul fara celebrele bascute, fara cantaretii stradali care indiferent de nationalitate sau gen muzical participa cu succes la completarea aurei romantice, sau fara celebrele parfumuri frantuzesti care desi la inceput au avut rolul ingrat de a fi folosite doar pentru a acoperii mizeria trupului, treptat au capatat o personalitate proprie avansand pana la rangul de etalon al curateniei?
RăspundețiȘtergereparisul ca si roma au un aer special pentru ca respira istorie prin toti porii, pacat ca orasele noastre desi poate ca au povesti mai interesante de spus,sta cam prost cu povestitorii.
te invit la roma, aici ai sansa sa te simti chiar ca acasa!tiganii de aici inca nu au invatat "La vie en rose" iar daca nu gasesc ceva acceptabil pentru memoria lor scurta, se pun pe zdranganit pe romaneste...si uite asa ajungi sa asculti "casuta noastra" in varianta re-editata (in cel mai fericit caz) prin metrou.
RăspundețiȘtergereIndraznesc sa te intreb: ce faci la Paris? Ne-ai promis un cantec nou pe 1 Martie....
RăspundețiȘtergereAceeasi senzatie am avut in prima zi din Roma cand intamplator am iesit de la metrou chiar in fata la Colosseum :) Ni s-au inmuiat picioarele si ne-am oprit in loc sa ne revenim :)
RăspundețiȘtergereAm fost la Paris acum 5-6 ani, lucram la vremea aceea pe un vas de croaziera. Am pierdut autobuzul cu care eu plecat colegii si am ajuns singur, cu un grup de turisti straini.
RăspundețiȘtergereMi-a placut, l-am pus primul pe lista oraselor favorite.
In schimb, m-am plimbat singur toate ziua oe bulevarde, incercand sa descopar orasul si sa-mi gasesc colegii.
Nu e de vazut singur. Ori cu prietenii ori cu perechea. sunt multe lucruri frumoase pe care iti vine sa le arati cu degetul, si daca nu ai cui, te simti neimplinit.
Uneori este o mare diferenta inrtre ce ne imaginam noi ca esxista inafara granitelor tari noastre si ce este de fapt.Dar asta este mergem mai departe.
RăspundețiȘtergerehttp://www.registrufirme.ro
Iubesc Franta desi am fost doar in regiunea Evian. Sper sa ajung cat mai repede in Paris si sa traiesc senzatia despre care vorbesti :)
RăspundețiȘtergereParisul trebuie simtit, si cu bune, si cu rele. In momentul in care traiesti aici (cum fac eu de mai mult de un an), te bucuri cand auzi Casuta noastra in metrou....
RăspundețiȘtergereEu zic sa nu exageram cu negativismul si sa vedem daca putem face ceva, mai mult decat sa plecam capul!
Tudor, m-as bucura sa te vad ratacind pe strazile pariziene :)...pozele sunt super!