Educatia, ultimul bal.

Vreau sa demonstrez ca educatia este singurul colac de salvare al Romaniei in contextul actual. Poate ca demonstratia mea nu va fi convingatoare, dar este un punct de plecare.

Sa luam de exemplu muzica. Toti suntem de acord ca in Romania muzica nu suna ca "afara". Multi ani am dat vina pe scule. "Nu sunt mixere performante, microfoane, cabluri, amplificatore". Acum, insa, avem acces la tot echipamentul de care poate beneficia si un studio din Berlin sau Paris. Si totusi muzica nu suna. Ma refer la rock. Si nu suna pentru un singur motiv. De fapt, pentru doua. Primul ar fi ca nu avem ingineri de sunet cu scoala. Sunetul inseamna cel mai mult frecvente care trebuie mixate intre ele. Mixate prost sau puse aiurea ele se anuleaza una pe alta si rezultatul e nul. Intr-un final, frecventele sunt traduse prin functii trigonometrice. Totul este matematica. Ingineria de sunet este o scoala ca oricare alta. Dai rezultate daca faci aceasta scoala. Daca ii urmezi cursurile.
Al doilea motiv pentru care trupele nu suna este orchestratia. La Londra exista producatori muzicali specializati pe genuri: rock, pop, dance, trance, house, trip hop, acid jazz, etc. Rostul lor e sa preia o compozitie si s-o incadreze, s-o slefuiasca pana cand obtin ce este mai bun din ea. Coldplay l-a avut pe Brian Eno care a produs Viva la Vida. El a cautat sunete, a sugerat modalitati de interpretare si a directionat inginerul de sunet la mixaj.
In Romania trupele de rock ideplinesc si functia de producator muzical fara sa aiba vreo scoala in sensul asta, fara sa aiba o perspectiva obiectiva asupra compozitiei lor.
Desi avem acum aceleasi resurse, rezultatele sunt la mare distanta unele de altele.
Acest exemplu se poate aplica mult mai multor domenii.

Daca nu realizam ca educatia este primul loc in care trebuie sa investim suntem morti. Pentru ca prezentul e greu de schimbat. Nu in ultimul rand, educatia atrage dupa sine mentalitatea. Iar educatia inseamna mai mult decat asumarea unor cursuri si absolvirea unei scoli.

Intr-o situatie umilitoare, profesorii nu mai au decat dispret fata de propria meserie, fata de propria persoana. Or profesorii nu trebuie sa-si piarda cea mai importanta calitate a functiei lor: aceea de indrumator psiho-social. Intr-un scenariu normal profesorii sunt si psihologi ai elevilor. Mi-aduc aminte ca profesorii pe care ii iubeam si ii ascultam si de la care eram cel mai dispus sa invat erau aceia care stabileau cu mine un dialog mai presus de comunicarea cursurilor de zi cu zi.

Problema cea mai grava e ca de la o clasa politica semidocta (in cel mai fericit caz) si capatuita prin furaciune si afaceri cu statul nu putem avea pretentia iluminarii poporului prin Educatie, desi unii politicieni si-au trimis copii sa invete in strainatate, prin urmare, realizeaza atat dezastrul educational prezent, cat si importanta Educatiei. Vezi Adrian Nastase care probabil a realizat ca Romania nu mai e un loc in care fiul sau sa merite sa traiasa si si-a trimis odrasla la un liceu-internat din Zuoz, Elvetia.

N-am vazut prea multi politicieni la Sarah Chang sau Joshua Bell, la Hamletul lui Ostermeier sau al celor de la New York, dupa cum n-o sa vedem prea multi politicieni la Bookfest, poate doar daca realizeaza ca se aduna multa lume si e rost de vreo campanie ad hoc.

Nu cred c-o sa-i vedem nici la Tiff si nici la premierele filmelor romanesti care au avut succes la Cannes.

Pana la urma ramane vorba asta amara pe care am ajuns s-o scuipam cu lehamitea lui Ilie Moromete: "n-ai cu cine".

Nu stiu pe moment care sunt solutiile, ca sa propun vreuna. Eu incerc sa deschid ochii catorva dintre prietenii mei mai tineri in asa fel incat sa se substituie rolului de profesor de ocazie pentru cei mai tineri decat ei. O alta solutie este recomandarea de a invata afara, dar cine se mai intoarce?

Ca sa inchei, raman la parerea ca Educatia este primul domeniu care trebuie supra finantat. Altminteri o sa ne plangem de mila pe ritmuri de manele. E si asta o treaba.