Moartea Suferintei

Cred ca mi-am negat niste dureri in ultimii doi ani. Niste lovituri. Aparent a fost bine. Pare ca te simti mai puternic. Aproape reuseti sa-ti vinzi iluzia asta. Ca esti mai puternic. Pana cand intr-o zi un singur cuvant declanseaza in tine durere nevindecata, netratata, netraita, peste care ai aruncat zeci de kilograme de uitare asa cum arunci nisip peste jarul unui foc de plaja dupa ce s-a terminat o noapte magica si te duci sa te culci pe unde nu conteaza.
Apoi, cand durerea izbucneste, mai proaspata ca niciodata, vulcanoida, purulenta, acneica, te trezesti ca ai pierdut timp, ca sunt conturi nereglate si in tot timpul asta - cat ai crezut ca ceea ce pui la spate ramane pe veci acolo si nu-ti va mai iesi niciodata in cale - n-ai facut altceva decat sa fii mai putin om.

E vremea vracilor optimisti care-ti vand energie pozitiva impachetata colorat in cateva sute de pagini, calugari de ocazie care au descoperit reteta fericirii si ne-o vand prin librarii cu generozitatea celui care stie ca va incasa, este vremea vizionarilor care spun ca viata merge inainte orice s-ar intampla ( ce truism idiot) si ca tu nu trebuie sa te opui acestui curent, e vremea profetilor care stiu cum se traieste viata si ne lumineaza din studiouri de televiziune.

Fericirea e pe buzele tuturor. Toata lumea o vinde, toata lumea o cumpara, nimeni nu o pastreaza caci este cel mai pretios activ care se tranzactioneaza la Bursa Imaginatiei. Nimeni nu vorbeste despre Suferinta ca unica solutie pentru a incheia conturile cu tine. Lumea evita sa ia in seama acest cuvant. Suntem din ce in ce mai slabi si mai fricosi. Nu vreau sa ma achit de trecut prin suferinta, nu, conturile cu ea trebuie inchise pe loc. Suferinta trebuie impuscata atunci cand ridica ochii spre mine, dau fuga la o librarie si-mi cumpar o carte despre energii sau cure de optimism in variante asiatice.

N-am curaj sa las suferinta sa ma priveasa in ochi. Fara sa-mi dau seama hranesc cea mai mare hidra din toate cate au bantuit prin mine. Suferinta ar fi putut sa-mi aline suferinta, dar o ucid zilnic si ii inmultesc capetele care or sa ma inconjoare intr-o buna zi, acea scena americaneasca cu strazile ude si eroul negativ incercuit de masinile victorioase ale Politiei care ajunge doar ca sa aiba pe ce curge genericul. Fiecare girofar e un cap de hidra care ma va forta sa-l privesc, intr-un final.