Cand eram copil

Cand eram copil se auzeau zgomotele copitelor cailor lovind asfaltul. Cand eram copil bucuria nemasurata era aceea a paharului de apa pe care il beam pe nerasuflate dupa ce veneam de la fotbal. Cand eram copil toate lucrurile erau mari. Atat de mari incat nu-mi faceam probleme ca as putea vreodata sa le ating sus, in varful lor. Cand eram copil credeam cu strasnicie in biletele de la casuta loto pe care le fabricam singur. Cand eram copil vis-a-vis de blocul nostru era o biserica de pocaiti. Saream gardul bisericii, nu pentru credinta, ci ca sa bem apa de la cismeaua fermecata. Cand eram copil imi faceam curaj sa merg cu tramvaiul. Atunci, tramvaiul ar fi putut sa ma duca oriunde. Cand eram copil am vazut un mort pentru prima data. Pe doamna Dezideriu. A fost atunci cand m-am gandit ca painea de la mort are gust de lumanare. Ma furisasem in dormitorul alor mei si am privit mult cum doamna Dezideriu se uita la cer cu ochii inchisi de pe platforma unui camion pe care asezasera cosciugul ei. Cand eram copil numaram nucii de pe drumul spre mare. Cand eram copil aveam unde sa ma cuibaresc. Cand eram copil toamna era speranta, iar vara nesfarsita. Cand eram copil doamna Marioara ma striga inapoi acasa. Cand eram copil nu transpiram abundent. Nu imi era cald. Imi era doar frig atunci cand era frig cu adevarat. Cand eram copil plangeam fara sa ma gandesc la alte lucruri in acelasi timp. Cand eram copil plangeam si ma gandeam la lacrimile mele. Cand eram copil radeam pana ma durea burta. Cand eram copil nu tanjeam si nu mi-era dor. Cand eram copil iubeam fara sa stiu. Ii iubeam pe ei. Ei doi. Cand eram copil erau mari si se aplecau catre mine. Nu-mi faceam griji ca as putea sa-i ating pe crestetul capului.