[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

miercuri, 7 iulie 2010

Insula. Marea

Azi am plutit pe apa. Am stat in apa ca in copilarie. Ma tot gandesc ca paradisul e o chestiune atat de subiectiva care tine mai degraba de o increngatura psihanalitica a fiecaruia dintre noi decat de vreun concept bine determinat. Marea e absoluta si paradisiaca. Necrutatoare, s-ar grabi sa spuna unii. Fascinanta, altii. Cate valuri, atatea definitii. Cert este ca de la vladica la opinca marea exercita asupra noastra, a tuturor, un tip de fascinatie indescriptibil. Si asta aproape ca nu e comentabil. Poate ca doar in fata marii si in celula unei inchisori ajungi sa-ti pui cele mai profunde intrebari, sa cauti cele mai intortocheate raspunsuri. Am plutit pe mare azi si probabil ca se va gasi vreun tabloid care sa minimalizeze ceea ce simt cu vreun titlu vulgar, un comentariu penibil si un copy paste cu mentionarea blogului (nicidecum vreun link), dar eu va impartasesc voua, celor care veniti pe aici, sentimentul asta ca absolutul se gaseste in mare. Ma bantuie un paradox: fascinat de nesfarsit, omul face tot posibilul sa-l limiteze si sa-i aplice constrangeri. Nu exista forma mai mare si paralizanta de frica.

P.S. Vinetele cu marar mi-au reinnodat sirul amintirilor din copilarie. E fermecator si dureros in acelasi timp. Localnicii privesc zmeele noastre cu un zambet pisicher, curiozitate si condescendenta. Turcii de pe insula asta sunt cinstiti si puri. N-au sentimentul grecilor, acela ca totul li se cuvine (Of, Grecia, Grecia). Hagi ramane cartea noastra de vizita. I-am batut la fotbal pe kiterii turci cu 5-4. Nu ne-au dat berea ca vor revansa. Sunt draguti, dar joaca agresiv. Calamarii la gratar sunt dulci, iar shaworma n-are nicio legatura cu ce mancam in Romania. Mujahedinul continua sa ma trezeasca la ora cinci ca spulberandu-mi visele in diverse colturi ale creierilor si camerei mele.

13 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Marea e atat de mare ca da senzatie de absolut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Și oceanul e o mare și mai mare! Cum o fi în fața lui? Dacă senzația în fa
    ța mării e absolută, în fața oceanului este cum? Superabsolută? Din păcate absolut este gradul cel mai ridicat de comparație ”Superlativul absolut”

    RăspundețiȘtergere
  4. In fata marii te simti gol, nemarginirea si frumusetea ei purifica. Cred ca nu m-as plictisi niciodata de mare!
    M-ai pierdut deja, pe ce meleaguri esti? La greci sau la turci?
    Anyway, vacanta placuta in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  5. ah, cât de frumos, îmi dai un dor profund de călătorii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoase aduceri aminte. Amintirile sunt trecutul nostru. Scurta incursiune in trecut te face un calator in timp. Te face sa iubesti prezentul si sa astepti cu zambetul pe buze viitorul. Te face sa controlezi timpul si spatiul. Te face sa fi TU.

    RăspundețiȘtergere
  7. @alice,
    daca la mare simti absolutul ,in apa oceanului esti purificat,renasti:)are cea mai puternica energie din cate am simtit pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  8. Esti norocoasa Camelia. Eu pot sa-ti spun o senzatie de Mare Moarta...e senzatia de ....NIMIC, chiar nimic, lipseste cu desavarsire absolutul sau purificarea!

    RăspundețiȘtergere
  9. @alice dupa nimic vine totul. toti suntem norocosi daca ne facem singuri"norocul".

    RăspundețiȘtergere
  10. Nimeni nu își face singur norocul! CIne și-l face înseamnă ca e ateu!

    RăspundețiȘtergere
  11. acelasi sentiment il am si eu fata de mare: http://danisiatat.blogspot.com/2010/07/mare.html

    RăspundețiȘtergere
  12. Salve!Tudor, in fata ti se arata ,,absolutul" !De ce strici totul aducand vorba de tabloide?

    RăspundețiȘtergere
  13. Salve!Tudor in fata ti se arata "absolutul"!De ce trebuie sa srtici totul aducand vorba de tabloide?

    RăspundețiȘtergere