duminică, 17 octombrie 2010

Am vazut un OZN

Azi noapte am visat un OZN. A fost intens. Ma aflam intr-o casa pe marginea unui drum. Casa era asezata mai jos decat nivelul drumului, cum sunt casele din apropierea cailor ferate usor inaltate.

Am iesit din casa si am urcat niste trepte catre sosea. Timpul zilei era incert. O lumina verzuie albastra invelea peisajul. Intre sosea si capatul treptelor pe care le urcasem era o peluza larga de gazon. Ma indreptam spre capatul ei cand am vazut pe cer o coada de lumina arzand si venind spre mine. La inceput m-am gandit ce ar putea fi un avion in flacari sau niste artificii speciale, un exercitiu militar. Dar nu era nimic din toate astea.

Fara prea mult zgomot sau nu imi mai amintesc eu bine, nava in forma de dreptunghi, extrem de plata, s-a oprit deasupra mea. M-am intins pe iarba cu fata in sus. Inima a accelerat. Simteam bucurie si frica. Dreptunghiul era perfect slefuit, superb slefuit, argintiu, ca Pasarea Maiastra a lui Brancusi. Niciodata nu mai vazusem ceva atat de perfect. Dintr-o data a inceput sa se deschida, nu mai era un dreptunghi plin, ci, usor, usor, devenea o rama prin care vedeam cerul, nu interiorul navei.

Acum nava era exact deasupra mea. Parea ca fusesem reperat. Din mijlocul ramei stralucitoare s-a format o raza cu un diametru de cativa metri care a coborat spre mine. Am incremenit de frica, dar nu parea decat o scanare lipsita de durere. Nu simteam nimic altceva decat nemiscare. Raza a zabovit pe mine cateva zeci de secunde timp in care am inceput sa ma bucur timid. Apoi s-a retras. Nava si-a schimbat din nou forma, intr-un fel aproape ludic, nu stiu de ce, asa mi s-a parut, dar parca se pregatea sa-mi ofere un spectacol.

Dreptunghiul s-a modficat in mai multe forme geometrice, iar in centrul prin care pana acum vedeam cerul am inceput sa vad o serie de holograme care se succedau fara graba. Parea sa aiba legatura cu mine toata expozitia asta. Parea ca-mi ofereau niste raspunsuri la intrebari necunoscute care aveau legatura cu mine. As vrea sa-mi amintesc exact ce reprezentau toate fotografiile alea, dar nu pot si nu cred ca am reusit sa vad bine nici acolo, intins pe iarba.

Au stat asa, deasupra mea, pret de alte cateva zeci de secunde, apoi au disparut. M-am ridicat din iarba, emotionat, dar nu stupefiat si m-am grabit sa traversez soseaua si sa ma indrept spre un restaurant din apropiere unde aveam sa le povestesc oamenilor ce am vazut. Dar m-am trezit inainte de a ajunge acolo si v-am spus voua.


Raman intrebarile nerostite si raspunsurile incerte. Ramane senzatia pe care n-o pot explica prin cuvinte. Si convingerea ascunsa pe care nici macar aceasta fraza n-o poate dezvalui, aceea ca a fost adevarat.

18 comentarii:

  1. Astrologii spun ca exista aproximativ 100 de miliarde de galaxii in Univers iar o galaxie contine tot cam atatea planete. Am fi lipsiti de realism sa credem ca suntem singurii.
    Referitor la visul tau, eu patesc sa visez de cateva ori pe an ca sunt pe ulita copilariei, la varsta de atunci, ca simt bucurie imensa in suflet care ma face sa pot sa levitez usor, tot mai aproape de cer. Este un fel de Nirvana alcatuita din atomi de primavara si adrenalina.

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte interesant visul tau...cred ca ai raspunsurile deja dar va mai dura pana sa le poti integra in sistem.

    RăspundețiȘtergere
  3. E bine sa ai vise de acest gen, inseamna ca subconstientul tau simte schimbarea si se pregateste pentru a trece in noua energie...

    RăspundețiȘtergere
  4. daca inchei prin a spune ca intuiesti ca a fost real,... de ce scrii c-ai avut un vis? chiar si tu te indoiesti de propria experienta ...hmmm...
    dar daca noi am crede ca a fost realitate, atunci ai rescrie totul, din noua perspectiva? cea a experientei avute, nu visate? eu cred!

    RăspundețiȘtergere
  5. @cana cu cirese - atunci cand esti sigura de ceva, poti afla mai mult?

    RăspundețiȘtergere
  6. E real. Le-am vazut si eu saptamana asta. Curios, nu?

    RăspundețiȘtergere
  7. In cazul in care ai dorit sa ii testezi pe cei de la Cancan sau de aiurea, afla cu sunt la post, ca de obicei :))
    http://www.stireazilei.info/cancan/tudor-chiril-am-v-zut-un-o-z-n/
    Partea misto la presa copy-paste este ca in curand nu o sa mai fie nevoie de reporteri, pentru ca oricum se poate cita integral, fara vreun aport, chiar si necalificat.
    Anyway, astept cu nerabdare sa vad pe unde si in ce tinuta o sa te mai plimbi la urmatoarea lansare de album :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Interesant vis. Cu toate acestea, subconștientul uman este un loc foarte complex (asemănat cu capacitatea infinită).

    Interpretarea unui vis este foarte grea și este de preferat să nu o dezvolți (sau dacă o faci, cel puțin păstreaz-o pentru tine). Visele de cele mai multe ori trădează cele mai ascunse gânduri (uneori urâte, egocentrice, alteori absolut teribile) iar simpla lor povestire lasă loc de o mare vulnerabilitate. Ideea de bază este că, în genere, sunt de preferat să le păstrezi (chiar și da, să le scrii), oricât de criptate ar fi ele. Însă doar atât. Tu tocmai te-ai servit și te-ai dezbrăcat în fața a 1000 de oameni (și totuși, poate asta nu-i neapărat ceva rău ... depinde cum privești tu lucrurile și mai ales, depinde de perdea).

    (Nu trebuie să iei în seamă neapărat ce spun. Verosimilitatea este relativă. Totul este relativ ... ca să fac puțin pe Einstein. :)))

    Toate cele bune!
    Toujour

    RăspundețiȘtergere
  9. Am uitat să adaug, ca o completare, îmi place foarte mult maniera ta de a scrie și de a relata. Ai o narare absolut plăcută.

    RăspundețiȘtergere
  10. http://chipurile.blogspot.com/2010/09/poemul-de-luni-24.html

    M

    RăspundețiȘtergere
  11. @ sophia, desigur! atunci si de acolo incepe aventura cunoasterii, recunoasterii, indoielii, autocunoasterii etc(in cazul de fata, de ex. "sunt sigura ca exista OZN-uri, ramane sa demonstrez sau sa ma razgandesc, ... prin cunoastere!).:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi place mult cum scrii, imi place mult cum canti si te felicit si pentru acea initiativa deosebita, numita Cruciada Culturii.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ai atatea argumente sa crezi ca nu esti singur cat numarul contraargumentelor

    RăspundețiȘtergere
  14. :)), deci nu era niciun OZN! era bicicleta mea upgradata cu luminite verzi taiwaneze. ma bucur ca am putut sa ajut la elucidarea "misterului"...o intalnire de gradul 4 asadar

    RăspundețiȘtergere
  15. Ti-as spune eu ca trebuie sa aflii mai multe despre tine, dar mi-e teama ca o sa imi sa-mi spui iarasi ca sunt analfabeta..................

    Se intampla mult mai multe cu tine iar misiunea ta e un pic mai complexa decat crezi tu....

    Dar, intr-o zi.....cu soare...vei afla, evident poti sa aflii mai devreme sau mai tarziu, caci soarele rasare de mai multe ori....

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu exista extraterestri! dar exista "dracusori"

    RăspundețiȘtergere
  17. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  18. am gasit acest blog cautand pe google ''vis ozn'', din motive care cred ca le intuiti. Vinovata a fost noaptea de ieri. Incerc sa descriu visul. Eram (pluteam de fapt, orizontal) pe terenul de baschet de la liceul unde am invatat, cand apare o lumina albastru neon pe cer, se mareste, (forma rotunda), capata modele/detalii simetrice, apoi isi pierde conturul in niste arcuri electrice de acelasi albastru (ca marile tropicale putin adanci), insa devine ceva violent, la care eu fug. Visul scade in intensitate apoi, povestesc la altii, rationalizez, caut explicatii, etc, nu e genul de vis din care poti sa te trezesti brusc, trebuie un tampon cu realitatea.

    RăspundețiȘtergere