The King's Speech

Adevarul e ca de douazeci de ani in Romania nu s-a mai auzit un DISCURS. Un discurs a carui definitie sa fie urmatoarea:

O insiruire de cuvinte rostita cu o asemenea credinta si hotarare incat rostogolirea lor si sunetul produs ca atare vor schimba radical multimea de oameni care asculta si o vor indemna la actiune.

Asta este rostul unui discurs adevarat. Sa schimbe ceva in tine si sa te faca sa pornesti la drum inarmat cu speranta, curaj si vointa de a schimba.
Nu exista DISCUSURI in Romania. Pentru ca nu exista ORATORI. Sau OAMENI MARI.

Aseara am vazut King's Speech si am plans. Am plans mult dupa terminarea filmului si nu numai pentru ca am vazut o poveste magistral spusa si interpretata, ci pentru ca aceasta poveste m-a facut sa-mi fie dor sa simt maretia poporului meu. M-a facut sa am nevoie, ca roman, sa fiu electrizat de un discurs. Sa fiu iubit cu adevarat de conducatorul meu. De Regele meu.

In 1947 Romania a ramas fara REGE. Din ce motive s-a intamplat asta, care sunt vinovatii istorici, daca regele insusi a fost vinovat, pentru mine asta nu mai conteaza. Pentru ca REGELE, mai mult decat o entitate oficiala, a fost o IDEE. De care poporul roman a avut mare nevoie.

De la plecarea regelui Romania a avut parte de doi dictatori( Dej si Ceausescu) si apoi de cateva figuri nefaste al caror nume nu merita mentionat.

Aseara am plans pentru ca am vazut lumea adunata in fata palatului Buckingham sorbind fiecare cuvant al Regelui. Si stiu, da, o stiu foarte bine, ca acea situatie nu este o inchipuire cinematografica. Oamenii s-au adunat mereu la Buckingham in momentele grele asteptand un DISCURS de le Regele sau Regina lor. Trimisul lui Dumnezeu pe pamant.

Am plans aseara pentru ca sunt neputincios in fata tuturor mizerabililior din Parlament. Otrepelor din partidele politice. Am plans pentru ca m-am simtit nedreptatit asa cum sunt, neputincios in fata unor inculti care conduc aceasta tara fara sa-si cunoasca istoria.

Dupa ce am vazut filmul am simtit nevoia sa intalnesc un mare roman. Contemporan. Fie si macar cu mintea. Un roman capabil sa ma conduca. Si mai ales un roman pe care sa-l pot accepta ca lider. Ca lider adevarat, nu in urma unui vot acordat in lehamite. De douazeci de ani Romania acorda voturi in lehamite. Nu exista romanul acela.

Si atunci m-am dus pe youtube si am cautat filmele cu Petre Tutea vorbind despre Romania.

Mi-a ramas in minte Tutea, citandu-l pe Bergson:

"Democratia este singurul sistem compatibil cu demnitatea si libertatea umana. Dar are un sigur viciu incurabil: n-are niciun criteriu de selectiune a valorilor de conducere. Niciunul."

Ce sinteza mai simpla a vremurilor pe care le traim?

Am hotarat aseara sa nu mai recunosc conducatorii acestei tari daca ei fac parte din clasa politica contemprana. Nu vreau sa-i mai recunosc. Pentru ca ei nu starnesc ce e mai bun in mine. Ei nu fac decat sa scoata RAUL din mine si din toti romanii. Asa ca ma protejez si nu-i mai recunosc.

Ultimul conducator pe care l-a avut aceasta tara a fost REGELE. Monarhia. A urmat dictatura si consecintele ei deformate.

Nu stiu ce imi ramane de facut. Ce ne ramane de facut. Vom merge inainte incercand sa ne luminam calea cum putem. Fara conducatori nu vom fi mai putini romani. Vom fi doar extrem de saraci. Si ne va lipsi mereu acea scanteie pe care numai un DISCURS, o ATITUDINE, o pot trezi in noi.

Speranta va ramane si ea cu noi pentru ca in absenta ei nu s-ar mai naste copii.




PS. Toti cei care ne-au condus in ultimii douazeci de ani nu vor fi eroii niciunui film. Poate doar triste personaje secundare.