Cel mai mare violonist al lumii nu s-a ridicat la pretentiile catorva ascultatori exigenti care n-au facut un arpegiu simplu pe o vioara in viata lor. Dar cand mi-au tasnit lacrimile din ochi si un nod in gat s-a instalat pentru vreo zece minute, ce a fost? Cand mi-am revazut copilaria, langa tatal meu si am simtit ca tanjesc dupa ceva necunoscut, ceva ce nu pot defini, cum as putea sa denumesc asta? Cand stateam in scaun si plangeam cu zambetul pe buze in fata unui siberian care fixa o sala intreaga cu demnitate si mirare, asta cum se numeste?
Pana la urma nu este rostul muzicii acela de a-ti provoca introspectie? Nu trebuie ea sa te ajute sa cazi in tine ca sa gasesti sau sa regasesti? Daca muzica nu creaza stari e degeaba. Si nu orice stari. Ci stari profunde, abisale, ca impactul unei sedinte de hipnoza din care, desi nu stii nimic din ce ai facut, ceva ti s-a revelat.
Pentru mine concertul lui Repin a fost mai mult decat reusit. M-a frapat modul in care atingea corzile mai groase ale viorii astfel incat se nastea un sunet plin, viril, ca de violoncel, intr-o sala fara acustica. N-am mai auzit sunet ca al lui Repin. Joshua Bell e mai construit, unda sunetului se formeaza in valuri simetrice, fara surprize. Unda lui Repin e imprevizibila ca rusii. Are mojicie, fatalism si candoarea unui betiv care iubeste in zorii zilei. Si dor.
Si mai are ceva Repin. O gravitate plina de liniste in privire. In scurtele pauze ale instrumentului, cand orchestra se dezlantuie eliberata de stransoarea viorii, Repin sta drept si priveste sala patrunzator, grav si seren. Si parca ceva din fiinta lui adauga: stai linistit, asisti la un mare concert, nu ti se pare.
Nu mi s-a parut. A fost un mare concert. Poate nu cel mai bun al lui Repin. Dar oare nu e femeia pe care o iubesti cea mai frumoasa?
Buna dimineata Tudor
RăspundețiȘtergereAm citit cu maxima curiozitate comentariul tau despre Repin.Sensibilitatea ta si intensitatea trairilor tale ma facea sa caut la 10 dimineata concertul lui Repin.Tu si cu cafeaua imi faceti diminetile mai frumoase.
Ieri am reascultat flautul fermecat.Multumesc.
PS Ne vedem pe 15 octombrie la concert.
Destul de obiectiv comentariul deşi pare prin finalul său că deschide o poartă subiectivităţii. Nu deschide. Ea intră pe geam. Inundă. Ca sentimentalismul rusesc.
RăspundețiȘtergerepentru ca desi aveam bilete pentru seara asta la spectacolul Preludiu şi Liebestod din FTS-ORADEA, m-am dus sa mai iau un loc si pentru fiica mea. Dar, nu am mai gasit decat unul singur, izolat in fundul salii; nu banuiam nimic la acel moment, ce surpriza ciudata mi se va oferi;
RăspundețiȘtergerem-am indreptat, la momentul inceperii spectacolului la locul meu; dar, am constatat ca e ocupat; si e ocupat chiar de regizorul Iarina Demian; am recunoscut-o din prima clipa, fara sa o fi vazut vreodata in realitate; mi-a fost rusine sa o abordez, asa ca am asteptat sa va daca nu va fi inca un loc liber; si a doua surpriza- langa dumneaei nu s-a ocupat locul; asa ca m-am asezat linistit langa regizor; extrem de modesta; uimitor de modesta; fara "fite" de regizor; dar cu o distinctie in orice gest, in orice privire; calda, mi-a dat cateva lamuriri depre ce aveam sa vad;
spectacol exterm de curajos si de profund;
la sfarsit, bucuros ca am putut ceda locul meu, i-am cerut doamnei, in loc de autograf, sa atinga biletul cu numarul 3 din randul 14.
@ ning multumim pentru aprecieri. Ii voi trimite comentariul dumneavoastra.
RăspundețiȘtergere