marți, 4 martie 2014

Scuze

Folosesc acest spațiu pentru a prezenta  public scuzele mele domnului Paul Surugiu cunoscut și sub pseudonimul Fuego. Fac acest lucru pentru că am derapat de la un comportament pe care la rândul meu am încercat să-l impun de-a lungul timpului. Nu am considerat niciodată ortodoxă maniera de a specula excesiv comic pe seama diverselor personalități publice. Pamfletul agresiv nu a fost vreodată instrumentul meu preferat. Cu atât mai mult, deci, regret ieșirea mea din concertul de vineri. 

Se impun niște precizări, totuși. Adesea, în concertele noastre alegem să pastișăm diverse genuri muzicale interpretând câte o piesă Vama în genurile vizate, bineînțeles un efect hazliu. Muzica domnului Surugiu se înscrie într-un astfel de gen fără ca asta să însemne o minimalizare a genului în sine. În definitv umorul se naște din suprapunerea unor paradigme sociale sau morale antagonice. 

La capitolul sensibil mama aș vrea să mentionez că nu am avut niciun moment intenția de  a o ataca pe mama domnului Surugiu, o persoană despre care nu știu nimic, al cărei prenume nici măcar nu îl cunosc. Referirea mea a fost mai degrabă la mama arhetipală care s-a născut prin frecventa mențiune în cântecele domnului Surugiu, devenind un soi de mamă ideală la care ascultătorii sunt invitați să se raporteze. Desigur această explicație nu justifică și nici nu scuză momentul de vineri seara ci doar încearcă să nuanțeze semnificația atribuită gestului. 

Nu în ultimul rând aș vrea să-i mulțumesc domnului Surugiu pentru lecția pe care mi-a oferit-o printr-o atitudine elegantă, care l-a poziționat deasupra oricărui conflict ( spre dezamăgirea unei părți a presei). Acest spirit anti-revanșard ar trebui să contamineze mai des viața publică de la noi pătată grav prin degradarea dialogului sau abandonul definitiv al normelor de bun simt. Din păcate vineri seara am alunecat și eu în această situație condamnabilă. 

Nu-mi rămâne decât să-mi însușesc lecția domnului Surugiu, să învăț din ea și să-i prezint din nou scuzele mele. 

90 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Such apologizing topic it was, but there are also very effective and highly authorized Assignment Help UAE actively available in giving you their best academic success efficiently.

      Ștergere
  2. in sfarsit....il recunosc pe Acel Tudor Chirila...:welcome back! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Este omeneste sa-ti ceri scuze. Dovada de mare caracter, mai ales in spatiul public.

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos,Tudor ! Paul Surugiu este cel care a stiut sa gestioneze momentul .Daca ti-ar fi raspuns cu aceeasi masura,nu stiu cata politete ar mai fi cuprins intamplarea,fie ea pamflet sau ba.Asa cum Tudor Gheorghe spunea "eu vorbesc in toate cuvintele limbii romane",si tu,cum bine spui mai sus,poti "alcatui" efecte hazlii pe teme date si binecunoscute,deja.Nu uita masura. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand mai "pleci" sa ne anunti :) Cand te intorci, nu-i nevoie ca stim! Tot respectul pentru acest articol.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu zic sa faceti o piesa impreuna.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pt gestul asta ...incep sa te apreciez....dupa ce un an de zile m-am intrebat: De ce tipi asa tare ca sa ne convingi ca e " PERFEEEEEECT FARA TINE!!!!" ?? cand e perfect nici nu mai mentionezi asta, de obicei :D ...
    Nu stiu ce s-a intamplat in concertul tau sau ce ai facut...dar logica, gestul si atitudinea ta sunt JOS PALARIA!! Like!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Este un fest firesc pe care nu l-ai facut pentru Surugiu si nici pentru a creste in ochii fanilor ci l-ai facut pentru tine. Sunt sigur ca ti-e mult mai bine acum. Bafta in tot ce vrei sa faci!

    RăspundețiȘtergere
  9. Tudor din acest motiv Te iubesc eu neconditonat in tacere !
    Te iubesc si mai mult pentru rafinamentul tau !

    RăspundețiȘtergere
  10. apreciez pozitia corecta si scuzele, sunt bucuros pentru ca apreciez activitatea ta de artist complet.Ai facut ceea ce trebuie sa facem fiecare, atunci cand "derapam".Exemplu bun de luat in seama!

    RăspundețiȘtergere
  11. ma inclin, ai dat dovada de mare caracter! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  12. Mă bucur că azi ai făcut să fie o zi ..anticutremur" prin gestul tău de apreciat. Numai un om de mare caracter îşi asumă greşelile, ba mai mult, încearcă să le corecteze. Felicitări Paul Surugiu, felicitări Tudor Chirilă!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ma bucur tare mult ! Frumos gestul tau, dar nu pot sa te felicit. Sper sa fie o lectie pentru toti cei care scriu, vorbesc urat la adresa unor persoane publice! Sper sa fie o lectie binevenita si pentru presa care alimenteaza asfel de articole.

    RăspundețiȘtergere
  14. Iminenta unui moment ca cel de vineri (cadere libera) ne-a determinat sa nu mai calcam pe la concertele voastre, am simtit ca se apropie inca de acum un an si imi pare bine ca ne-am menajat, in felul acesta, de inca o dezamagire...

    RăspundețiȘtergere
  15. jenant. dar...totul e bine cand se termina cu bine

    RăspundețiȘtergere
  16. Ti-ai permis sa faci glume pe seama unei mame; de dragul apluzelor presupun. Nu exista scuza care sa stearga un asemenea comportament. Nu conteaza ce spune omul, ci de ce o spune.

    RăspundețiȘtergere
  17. bravo, respectul meu pentru scuza eleganta !

    RăspundețiȘtergere
  18. Asa se procedeaza , bravo :-) . In ziua de azi mare lucru sa vezi pe cineva care isi cere scuze cand greseste .

    RăspundețiȘtergere
  19. Ma bucur sa constat ca in Romania zilei de astazi a mai ramas o doza, chiar daca infima, de bun simt. Este placut sa constati ca exista si persoane publice care prefera sa ramana intr-o sfera a decentei.

    RăspundețiȘtergere
  20. Sabiile au ramas in teaca, spre dezamagirea unora. Eleganta lui Fuego ne retrimite la scoala pentru a invata definitia BUNULUI SIMT.
    Repetentul bun simt romanesc.

    RăspundețiȘtergere
  21. This honors you. Oricine greseste dar nu oricine cere scuze.

    RăspundețiȘtergere
  22. In ziua de azi, e considerat erou cel care isi cere scuze in final, prins, dupa ce in repetate randuri si la nenumarate concerte s-a comportat ca un taran ordinar si lumea il aplauda in timp ce scuipa pe scena si injura publicul care nu batea din palme la comanda. A devenit ea, scuza imbracata in cuvinte actoricesti, o virtute a omului

    RăspundețiȘtergere
  23. Mesajul tau este rece si distant. Nici nu cred ca l-ai scris tu, de fapt pe tine te-am vazut acolo pe scena, ala nu ar fi stiut sa scrie mesaje din astea.
    Ca sa fiu la inaltime, as fi dat un raspuns sincer si neprelucrat, gen:
    "am facut o greseala mare zilele trecute, am crezut ca sunt amuzant dar de fapt nu eram. eram doar sub influenta. iti multumesc fuego pentru lectia data. iarta-ma!"
    lumea ar fi apreciat sinceritatea ta, latura umana, mesajul ala scris de vreun pr.
    dupa cum ai procedat, ai castigat iertarea prietenelor tale de 14-17 ani, restul tot te injura.
    nu-i nimic, stii data viitoare. bafta!

    RăspundețiȘtergere
  24. nasol abuzul de glorie efemera si ceva pastile :( auzi tu, mama arhetipala... un personaj real X are o singura mama, cea de gradul 1, de sange. Gresala recunoscuta e pe jumatate iertata. Am inceput sa-l vad pe Fuego cu alti ochi. Mai buni si mai blanzi.

    RăspundețiȘtergere
  25. Felicitări Tudor , Felicitări Fuego ! Ați dovedit tărie de caracter , ceea ce ar trebui să vedem mai des pe „ plaiurile mioritice ” . Vă mulțumesc !

    RăspundețiȘtergere
  26. Pentru că atunci când îți ceri scuze în public, există o anumită parte a publicului care te va pupa în cur în public.
    Pentru că Chirilă, ești exact genul de om care se simte cu 10 centimetri mai înalt atunci când fetele de clasa a 10-a te pupă în pulă pentru dovada de "maturitate și simț civic" pe care ai dat-o pentru că ți-ai cerut scuze față de Fuego, de care toți râd și în care toți aruncă cu căcat.
    Bravo, ai demonstrat că încă depinzi de atenția și susținerea proastelor de liceu.

    RăspundețiȘtergere
  27. Gandeste Tudore inainte de a vorbi!

    RăspundețiȘtergere
  28. Ascultam vechile albume Vama Veche in bucatria mea din UK de dorul ala nebun de acasa si ma intrebam, ce mai face domne al nostru caracter Chirila, prin ce tranzitii lae vietii mai trece, ca omul cam zice de toate probleme existentiale. Dau un google si citesc asta.
    Multumesc. Vreau sa cred ca un blog chiar reprezinta o parte transparenta a scriitorului. Zi faina

    RăspundețiȘtergere
  29. Mergi într-un cub, la un concert şi cere-ţi scuze. Ascuns în spatele unui calculator nu eşti deloc plauzibil...

    RăspundețiȘtergere
  30. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  31. Ce avocat ti-a scris scuzele? :) Asta nu este un limbaj pe care il poti dezvolta la minut. Ori te-ai gandit foarte mult cum sa sune pompos, ori ti l-a scris un avocat. Mai bine foloseai cuvintele tale. Punct.

    RăspundețiȘtergere
  32. spovedania face mereu bine,te curata de pacate.
    ...sa nu devina o obisnuita,ca asta distruge tot ce mai e curat in om.

    RăspundețiȘtergere
  33. Felicitari,Tudor!Frumos gestul tau de a-ti cere scuze.Fuego ne-a dat tuturor, de fapt,o lectie.Ramai asa cum te stim si te respectam!

    RăspundețiȘtergere
  34. Observ ca e foarte periculos sa le vorbesti romanilor folosind cuvinte pe care nu le inteleg probabil de aici se trage lasitatea si prabusirea acestui neam. E foarte periculos SA FOLOSESTI CUVINTE pe care le "inveti" prin simpla idee de a citi .Si nu in ultimul rand cum se trezesc toti maimutoii sa corecteze ei o intentie personala si cum toti isi dau cu parerea cum ar fi fost mai bine sa procedezi.Nu uitati ca sunteti un neam de prabusiti total fara nici un fel de ordine in viata ,analfabeti,japcari si nu in ultimul rand lasi.

    RăspundețiȘtergere
  35. A-ți recunoaște erorile, limitele propriei ființe este ceva ce toți învățăm. Mereu. Tu, Tudore, faci astfel încă un exercițiu de echilibru. Deloc ușor, deloc nedureros.

    RăspundețiȘtergere
  36. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  37. Mai bine s-ar lasa de muzica "artistul" acesta. Nu sunt deloc fan Fuego. Dar in niciun caz nu voi fi vreodata fan Tudor Chirila.

    RăspundețiȘtergere
  38. Este incredibil câtă ipocrizie vad în unele comentarii. Mulți văd paiul din ochiul altora, dar nu văd bârna din propriul ochi.
    Va spun doar atât: Cine e fără păcat să arunce prima piatră!

    RăspundețiȘtergere
  39. ok chirila :) cred ca ai fost iertat ! fie tu , ca si fuego .. sunteti 2 Domni

    RăspundețiȘtergere
  40. Este omeneste de a gresi sau de a te-a lua gura pe dinainte cum se spune. Ati dat dovada de caracter dle. Chirila Tudor si asa ar trebui sa fie toti cetatenii sa stie sa-si ceara scuze atunci cand gresesc. Bravo.

    RăspundețiȘtergere
  41. E usor sa iti ceri scuze dupa ce jignesti pe cineva gratuit... Oricat de reale ar parea cele scrise de tine, Tudor Chirila, nu pot sa nu remarc ironia intregului text. Mama, "arhetipala" sau nu, e mama. Si astfel, intentionat sau nu, ai jignit toate mamele, inclusiv pe a ta, CULMEA, in luna femeii si, implicit, a mamelor...Nu stiu daca astfel de scuze ar trebui acceptate, ceea ce stiu, cu certitudine, este ca Paul Surugiu va da, din nou, dovada de bun simt, pentru ca a fost educat de acea mama pentru care, in opinia ta, Tudor Chirila, ar fi trebuit sa pastram un moment de... reculegere. Eu as spune, mai degraba, ca astfel de mame sunt un model demn de urmat!!!

    RăspundețiȘtergere
  42. Eu zic ca ai fost un MAAAARE NESIMTIT, Tudore. Ai postat mesajul asta pt a incerca sa surmontezi decalajul dintre tine si Paul Surugiu, care ti-a raspuns cu o delicatete de care tu nu vei fi in stare niciodata. Caci daca nu ar fi avut acea reactie admirabila la grobianismul tau, sunt sigur ca te-ar fi durut la 2 metri in spatele propriului tau k*r si nici prin coltul mintii nu ti-ar fi trecut sa iti ceri scuze!
    Fara admiratie,
    Eu.

    RăspundețiȘtergere
  43. In primul rand felicitari pentru atitudinea lui Fuego,pentru caracterul sau deosebit...Ma bucur sa vad totusi ca ti-ai recunoscut vina,e pacat ca apar asemenea lucruri atat de urate intre artisti...Ar trebui pe viitor Chirila sa-ti revizuiesti comportamentul si sper ca ai invatat bine lectia care ti-a dat-o Fuego...

    RăspundețiȘtergere
  44. O scuza nu este eleganta, ci este doar o scuza menita sa acopere un comportament deviat de la normele morale. Cuvintele sunt frumoase, dar era mai frumos ca ele sa fie in alte circumstante si nu acelea de scuze publice pentru niste cuvinte rostite "la voia intamplarii". Respect pentru maturitate ambilor!

    RăspundețiȘtergere
  45. Bravo, Tudor. Nu cred ca ti s-ar fi golit salile de concerte daca nu-ti cereai scuze. Cei care asculta ce cinti tu, indeobste nu asculta muzica lui Fuego. Asa ca mi se pare cu atit mai frumos ca ai facut asta. Nu mi se par cuvinte false, era normal sa te gindesti bine cum sa formulezi parerea de rau si sa alegi cu atentie fiecare cuvint, dupa ce o gluma ti-a scapat de sub control si te-a facut sa-ti fie rusine de ea. E evident ca te refereai la mama care impodobeste bradul, mama simbol, mama lui Fuego, nu mama lui Paul Surugiu. Devenim rai uneori de dragul unei glume, de dragul mistoului, nu esti tu singurul, toti facem asta. Una peste alta, reactia omului te-a facut sa-ti dai seama ca el chiar e un om, ca si tine, nu doar un nume pe un afis, nu doar reprezentant al unui gen muzical care tie nu-ti spune nimic. Si cred ca, tragind linie, multi dintre noi il simpatizam acum pe Paul Surugiu sau Fuego, sau cum vrem sa-i spunem, mai mult decit inainte. Eu una, chiar am fost atinsa de reactia lui. Asa cum m-a bucurat si reactia ta, care a fost a unui om normal, nu a unei vedete care nu vrea sa piarda simpatia maselor. Cei care comenteaza negativ scuzele tale presupun ca nu si-au luat portia de scandal pe care o asteptau de la intimplarea asta. Pot deschide televizorul si sa se adape cit vor.

    RăspundețiȘtergere
  46. Cred ca artisti nu ar trebui sa existe asemenea derapaje. Fuego este genul de artist care nu deranjeaza pe nimeni. Isi face propriile spectacole, compozitii si uneori emisiuni. Cand preia o melodie spune despre cine este vorba si nu-si asuma rolul de compozitor in mod gratuit asa cum fac altii care plagiaza. Personal nu sunt un adept al muzicii Fuego dar modul in care a reactionat ma face sa-l respect.
    Este bine ca ti-ai cerut scuze Tudor dar pe viitor fi mai atent. S-ar putea ca urmatorul sa nu mai fie politicos si sa nu mai lase loc de Buna ziua!

    RăspundețiȘtergere
  47. mars, ma! tu vorbesti serios?! esti ultimul nesimtit si apoi te caci pe tine pe blog, ca mai apoi lumea sa te pupe in cur?! tu vorbesti serios?! in ce lume traim?! recunoaste ca iti place sa fii pupat in cur de "dobitoci", chiar si atunci cand intreci orice masura. iris h.

    RăspundețiȘtergere
  48. There are two things you can never get back... bullets getting out of your gun and words getting out of your mouth.

    RăspundețiȘtergere
  49. Cine-și recunoaște o grelșeală se ridică deasura ei și rămâne acolo dacă nu o mai repetă. Bravo celor ce se iau suficient de în serios ca să-și analizeze și repara trecutul.

    RăspundețiȘtergere
  50. MIe mi se pare OK ca ti-ai cerut scuze. Cunosc o multime de oameni care n-ar face-o nici morti si pun pariu ca si o parte dintre cei care te condamna mai sus ar face la fel. Adica nici morti nu si-ar cere scuze desi de la altii au mari pretentii.
    Nu cunosc intamplarea, nu-s fan Fuego cum nu-s nici fanul tau deci sunt perfect echidistanta.

    RăspundețiȘtergere
  51. Cind am citit ce ai zis de mama lui a trebuit sa-ti dau unlike pe facebook. Inteleg ca regreti acum, dar anumite lucruri nu se mai pot sterge. Ai pierdut un fan.

    RăspundețiȘtergere
  52. Cred ca era mai ok sa dezactivezi comentariile la postarea asta. Modul corect de a-ti cere scuze era acela care nu implica aplauze. Poate ca nu le-ai cautat, dar sigur le-ai primit. Pina dezactivezi comentariile eu o sa consider ca ce ai scris aci nu fu scuza, ci fuEGO.

    RăspundețiȘtergere
  53. Iti ceri scuze pentru ca Fuego ti-a raspuns in cel mai elegant mod posibil. Cred ca acest articol este tot pentru publicitate, pentru dorinta de a fi in prim plan, dupa ce toata lumea te-a criticat pentru acel act josnic si Fuego a fost apreciat. Oricum, neluand in seama motivul acestui articol, e de apreciat ca ti-ai calcat pe mandrie, dar sa stii ca lumea nu uita asa usor.

    RăspundețiȘtergere
  54. Iti ceri scuze pentru ca Fuego ti-a raspuns in cel mai elegant mod posibil. Cred ca acest articol este tot pentru publicitate, pentru dorinta de a fi in prim plan, dupa ce toata lumea te-a criticat pentru acel act josnic si Fuego a fost apreciat. Oricum, neluand in seama motivul acestui articol, e de apreciat ca ti-ai calcat pe mandrie, dar sa stii ca lumea nu uita asa usor.

    RăspundețiȘtergere
  55. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  56. Mai grav e ca daca ar fi facut Fuego acele "parodii" si remarci referitoare la "mama arhetipală" a lui Chirila, Tudor Chirila nu i-ar fi raspuns niciodata cu acelasi bun simt. Dar la asta Chirila nu se gandeste...

    RăspundețiȘtergere
  57. Cu totii gresim. Uneori fata de parinti, alteori fata de prieteni si de foarte multe ori fata de noi insine. Cei care-l critica pe Tudor, nu au inteles nimic din ,,lectia" data de Fuego. Cei care apreciaza reactia lui Fuego, nu au inteles afirmatiile lui Tudor. Oamenii, cei mai multi, critica si lauda fara sa cunoasca adevarul. Oamenii destepti inteleg, accepta si invata. (majoritatea din greseli)

    RăspundețiȘtergere
  58. Mare gest si mult mai greu de facut asta decat de comentat si de dat cu parerea. Putine persoane publice sunt dispuse sa recunoasca (tot PUBLIC!) cand gresesc. Felicitari pentru asta! Nu stiu ce ai facut sau ce ai zis, cert e ca toti o mai dam de gard .... unii mai des, unii mai rar ... putini insa sunt suficient de sinceri si ajug sa isi sicera scuza dupa ce isi dau seama si recunosc ca au gresit. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  59. Unii nu stiu de gluma. Altii nici glume proaste nu stiu sa faca, necum sa inteleaga glume facute de altii. Eu cred ca odata cerute scuzele in mod public, vina ar trebui iertata. Cine nu e in stare sa ierte, nu e in stare nici sa iubeasca, poate doar numai sa f* !
    Ca sa fiu de tot cinstit cu voi, frati comentatori, ar trebui sa recunosc o chestiune: nici mie fuego nu-mi trezeste decat zambete condescendente, nicidecum... fiori artistici. Asta nu insdeamna ca i-as dispretui pe cei care il pot admira, ci doar ca ma delimitez net de ei. Spre deosebire de Fuego, insa, Tudor Chirila canta cate ceva care pe mine, om de 62 de ani (intamplator consatean si ruda tare indepartata cu bunicul matern al lui tudor Chirila, profesorul universitar Traian Ionescu Niscov) ma face sa ma despart cu greu de melodie si de text. As numi in acest sens "Epilog", ca sa intelegeti ce vreau sa zic. Daca nu, nu-i nimic, si neintelegerea tot omeneasca este. Felicitari pentru gest, Tudore!

    RăspundețiȘtergere
  60. Ah, era sa uit: lumea e atat de diversa si de complexa, incat intelegerea intre indivizii umani e inlocuita, in societatile cat de cat evoluate, de respectul reciproc. In Romania insa, respectul a ajuns sa fie distanta politicoasa pe care ti-o iei fata de ceilalti, doar ca sa-i poti dispretui mai usor. Iar sinceritatea adevenit, iata, cea mai grava forma a indecentzei!

    RăspundețiȘtergere
  61. Doua exemple pozitive de comportament! E bine de luat aminte!

    RăspundețiȘtergere
  62. Ei,salutari,domnule!
    Tot citind la articole de pe blogul tau,am dat si de acesta,si,dupa ce l-am citit cu atentie,mi-am zis ca n-ar fi rau sa iti si raspund.
    O sa vorbesc raportandu-ma la mai multe puncte de vedere:personal si profesional-creativ.
    Referitor la punctul 1:nu te cunosc personal,nici macar nu stiu cum arati-pozele si video-urile in care apari imi sunt,zic,suficient ca sa te stiu.Stiu cate putin despre tine,in functie de ceea ce comenteaza presa si de pe internet am invatat sa te descifrez.
    La prima impresie mi-ai aparut imatur,insensibil,superficial si iresponsabil.Dupa aceea am vazut ca esti de o dualitate de necontestat,si de un comportament mai degraba oscilant,dar ca lumea te judeca in functie de...naturaletea de care se zice ca dai dovada.Faci greseli si lumea se repede sa te judece,si eventual critici si tu cu sau fara masura.
    In functie de comportamentul tau,pe care unii il considera reprobabil,altii laudabil,ti-ai facut tu un portret in ochii altora.Drept ceea ce te consideri tu este o alta treaba.
    Dar,sa nu iti fie cu suparare:dupa ce iesi cu toti stricatii si stricatele,facand o lauda din asta,te mai poti simti mandru mai tarziu de acele amintiri!?
    Nu iti pot citi ce ai in minte cand imi citesti randurile.Vei ignora cele spuse de mine?Vei spune ca ti-am dat si eu o lectie?Nu prea cred.
    N-o sa iti torn fraze folosite de toata lumea.Vorbesc strict la subiect,ca un om care ii vorbeste unui necunoscut din spatele unui calculator,iar tu,tot din spatele unui calculator,ai dreptul sa ma judeci pentru ce ti-am scris.
    De m-as afla fata in fata cu tine:te-as masura cap picioare si as zice ca inca am timp sa invat sa te cunosc.Atat.
    Din punct de vedere profesional creativ acum iti vorbesc.Muzica trupei Vama incurajeaza sexul,nu dragostea,desfraul,nu iubirea.Astea ti le spune o domnisoara pentru ca imi pari orbit de celebritate si deh,faima nu imi place cand il face pe un om sa declare in Garajul Europa Fm ca...fetele se dezbraca acolo si pot urca sa isi ia hainele...cum adica,garajul ala era garajul destrabalatilor intr-un loc unde erau si copii?
    Ti-am ascultat cu atentie concertul la radio si ai cantat Perfect.Incontestabil lucru,dar nu mi se pare ca la voi in formatie canta toti ca oricum nu se prea aud toti.
    La capitolul creativitate stai bine,ti-am auzit episoadele date la radio din cartea ce ai scris-o si pot zice ca am inteles ce ai vrut sa spui.
    Ca actor esti bun.Totusi cred ca ai amestecat putin actoria cu ale tale concerte si asa ai derutat lumea,care nu stie ce sa mai creada despre tine.
    Si un ultim lucru.La interactiuni cu fanii stai foarte prost.Esti de un fals egoism.Lumea iti da like sau unlike pe facebook in functie de toanele tale de moment.
    Si chiar si adresa ta de email este prea perversa ca sa o listez aici.

    RăspundețiȘtergere
  63. o metoda usoara si sigura de a face bani pe net fara efort si fara investii gasiti pe: http://www.bani-pe.net/

    RăspundețiȘtergere
  64. sincere felicitari! putini oameni accepta sa recunoasca faptul ca au gresit, mai ales in public :)

    RăspundețiȘtergere
  65. Nu sunt fan Tudor Chirila si nici Fuego...am descoperit acest articol pe Facebook...nu ma omor dupa stirile din ziare, emisiuni de doi lei de la TV si nici dupa tot felul de personaje care apar pe la TV, dar...sa zicem, acest conflict, dezvoltat mai mult de ziaristi, m-a facut sa-mi schimb oarecum atitudinea fata de cei doi artisti!
    Jos palaria in fata lui Paul Surugiu, ai dovedit ca esti un mare domn si respectele mele domnului Tudor Chirila...sper ca acele scuze sunt scrise din tot sufletul...

    RăspundețiȘtergere
  66. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  67. bai Chirila ... esti de kk ... ti-ai strans in jurul tau o haita de rahati , nebuni ratati si refulati , retardati si avortati , te-ai etalat ca un veritabil rahat ce se ridica-n slavi de unul singur de frica ca n-o va face niciunul ... pacat de tine , pareai bun si promiteai , aveai potential ce-i drept dar nimeni n-a vazut mormanul de rahat ce zace-n tine si care-ti curge adanc prin vene ...

    RăspundețiȘtergere
  68. Domnule Chirila esti un idiot alaturi de toti cretinii care apreciaza "scuzele" tale. De ce nu recunosti ca nu iti pare rau de nimic, esti doar fortat de imprejurari ca sa iti mai speli un pic din imaginea terfelita de propria prostie.

    RăspundețiȘtergere
  69. Buna ziua,
    Vă invităm să vizualizați prima platformă de donatii online in scop caritabil din Romania cu recompense pentru donator. Fiecare persoana care doneaza online direct de pewww.salveazaoinima.ro primeste automat pe e-mail un cod de voucher care il va folosi pentru a obtine reduceri pe magazinele partenere platformei. În primul rand doresc sa mentionez ca platforma realizeaza in mod automat timpul campaniei, nr. donatori, persoane care au donat si suma realizata din donatii online. Prin acest lucru dorim sa oferim transparenta totala pentru:donator, cauza si companiile partenere si nu in ultimul rand pentru fiecare vizitator care intra pe site.
    Va deranjez pentru cateva minute pentru a veni cu rugamintea la dvs daca doriti sa puneti banner-ul/link-ul in blogroll platformei de donatii online http://salveazaoinima.ro pe blogul dvs.de aici puteti prelua bannerele:http://salveazaoinima.ro/promoveaza-ne/
    Cu respect,
    Placinta Vlad 0752.753.540
    Va multumim!

    RăspundețiȘtergere
  70. Mie imi suna a spirit de turma "slefuit".Toata lumea are ceva impotriva lui Fuego , hai si eu .Doar ca eu o sa o fac cu stil.

    RăspundețiȘtergere
  71. Mie imi suna a spirit de turma "slefuit".Toata lumea are ceva impotriva lui Fuego , hai si eu .Doar ca eu o sa o fac cu stil.

    RăspundețiȘtergere
  72. Bravo domnule Chirila,
    Este cea mai frumoasa dovada de barbatie pe care am vazut-o in ultimul timp. Un gest onest, o nevoie venita sper din suflet te-a facut sa regreti o fapta urata.
    Bravo inca o data pentru nevoia de ati cere scuze.

    RăspundețiȘtergere
  73. Hai frate mai lasati omul in pace

    RăspundețiȘtergere
  74. mesaj adresat tuturor care cred ca aceste scuze nu sunt scrise de Chirila, celor care spun ca acesta nu este decat un idiot...Dragi idioti, vreau sa va informez ca aceste scuze au fost scrise de el si Tudor Chirila nu este un idiot si cum mai ziceti voi.Dupa parerea mea e un om onest, cu bun simt si atunci cand isi cere scuze, isi cere scuze din tot sufletul...Asa ca daca nu va place de el, nu va place ce scrie, nu va place cum canta, dragilor din aceasta cauza exista Florin Salam, Guta si alti manelisti care sa va strige in urechi niste melodii de taiat venele...
    Cu sinceritate, cea mai mare fana a lui Tudor Chirila si a trupei Vama. Respect Tudor Chirila

    RăspundețiȘtergere
  75. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a mai vrut să rămână niciodată cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a determinat pe mine și pe copiii mei să suferim dureri severe. Am încercat tot posibilul să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu era să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Deci, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 HPV leac de plante medicinale.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere
  76. salut toată lumea sunt aici pentru a-mi da experiența în timp ce tranzacționez pe platforma de tranzacționare valutară, deoarece am văzut destule recenzii despre modul în care dl Barry ajută și ajută individul să facă tranzacții de succes. strategia sa de masterclass câștigă 10.000 EUR săptămânal și a fost grozav până la capăt, poți lua legătura cu el prin WhatsApp +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  77. Este un privilegiu să împărtășim lumii această mărturie miraculoasă. Aceasta este Beth Walters din Anglia. Soțul meu a divorțat de mine acum 4 luni și eram plin de remușcări pentru că nu știam ce să fac pentru a schimba problemele soțului meu. Am căutat pe internet pentru ajutor cu privire la modul în care aș putea obține ajutor în căsătoria mea și am descoperit martori minunați ai vrăjirii dragostei wight care era progresivă odată cu vrăjile sale. L-am contactat și doctorul Wight mi-a spus că îmi va pregăti o vraja pentru a-l aduce înapoi pe soțul meu. Am fost sceptic, dar nu am avut de ales decât să lucrez cu el. 2 zile mai târziu, soțul meu m-a sunat să vin acasă din acea zi și până acum, am trăit liniștit. S-a întors acum cu atâta dragoste și grijă. astăzi mă bucur să vă anunț că acest vrăjitor are puterea de a aduce înapoi iubitorii și cel mai surprinzător lucru este că dragostea noastră este foarte puternică acum, fiecare zi este fericire și bucurie. și Nu există nimic ca a fi cu omul pe care îl iubești. Îl voi recomanda pe Dr.Wight oricui are nevoie de ajutor. Dacă aveți probleme, contactați Dr.Wight, vă garantez 100% că vă va ajuta !!.
    E-mail: wightmagicmaster@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  78. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  79. Fostul meu iubit ne-a părăsit pe mine și pe fiica mea acum șase săptămâni, după ce am încercat aproape totul pentru a-mi restabili relația, am fost dezamăgit. Nu mi-a ieșit nimic. O săptămână mai târziu, în timp ce parcurgeam Instagram-ul meu, am văzut câteva mărturii despre DR, zori ajutând oamenii să-și reaprindă relația și să repare casele sparte, la început am fost sceptic, dar am decis să încerc și am luat contact cu DR, Dawn pentru ajutorul ei, câteva zile făcând contactul cu ea, totul s-a schimbat automat, tristețea mea a devenit bucurie, zâmbetul era pe toată fața mea, totul s-a întâmplat foarte repede și rezultatul a fost perfect. Folosesc acest mediu pentru a-l aprecia pe Dr, Dawn, dacă aveți dificultăți în relația voastră.
    * Dacă vrei să concepi.
    * Dacă vrei să te reîntâlnești cu iubitul tău.
    * Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    Dr. Dawn Acuna este singura persoană care vă poate ajuta: dawnacuna314@gmail.com
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  80. Kjo është një ditë shumë e gëzueshme e jetës sime për shkak të ndihmës që më dha LORD LARRY duke më ndihmuar të kthej ish-in tim me magjinë e tij të fuqishme, dhe punën e shtatzënisë që ai bëri i jam shumë mirënjohës ndaj tij Faleminderit shumë LORD LARRY për punë e madhe që keni bërë. Tani, mund të them me guxim se më kanë thirrur në vendin tim të punës, vajza ime është kthyer në shtëpi dhe jam testuar shtatzënë këtë mëngjes pas Tekstit Mjekësor që kalova këtë mëngjes në vendin tim të punës. Dua ta përdor këtë medium për t'ju falënderuar shumë dhe do të vij personalisht t'ju them mirënjohje. Ju mund t'i dërgoni email atij dhe ai mund të bëjë më shumë për ju gjithashtu sepse e di që ka njerëz që kanë nevojë për ndihmën e tij si unë. Adresa e tij e emailit:
    (doctorlarry268@gmail.com)

    Whatsapp: +2349045968228

    RăspundețiȘtergere