Actorii și dreptul la muncă

Domnule Klaus Iohannis,  președinte al României,  domnule Ludovic Orban, premier al României, parlamentari, membri ai guvernului și membri ai comitetului național pentru situații de urgenă

Am ales să vă transmit un mesaj video în speranța că voi primi niște răspunsuri la întrebările mele, întrebări care vizează breasla din care fac parte. Sunt actor și muzician. Actor al Teatrului de Comedie din București și actor în diverse proiecte pe care le derulez în regim independent. La fel ca muzica. Înainte de a formula întrebările, am s-o iau un pic pe ocolite ca să pot să vă fac să înțelegeți mai bine contextul în care mă adresez.

În primul rând, aș vrea să spun că înțeleg că trecem printr-o periodă în care trebuie să fim responsabili atât față de noi, cât și față de cei din jur. Am respectat restricțiile impuse de starea de urgență timp de două luni. M-am adaptat cum am putut și am încercat să găsesc soluții de a-mi face meseria fără să pun pe nimeni în pericol și fără să mă expun. În familia mea, ca în orice familie, probabil, există categorii sensibile la COVID-19. Nu m-am văzut cu colegii de formație, nici măcar ca să fac un live cu ei dintr-o cameră, am făcut muzică de la distanță și am respectat ce era de respectat. După două luni, ca orice om normal care vede un început de relaxare pentru anumite profesii, am început să mă gândesc și eu la posibilitatea de a-mi exercita un drept fundamental, dreptul la muncă, în condiții de responsabilitate maximă. Noi, actorii, lucrăm cu publicul. Sigur, nu contribuim la PIB în măsura în care contribuie alte industrii, ni s-a sugerat asta de către autorități, ba mai mult, unii ne consideră inutili deși aș îndrăzni să spun că teatrul e în tot și în toate, este cultură, iar Uniunea Europeană are nenumărate politici de sprijinire a culturii  și industriilor creative. Teatrul e o meserie mai veche decât foarte multe din profesiile din ziua de azi. E mai veche chiar decât creștinismul. Ba, apropo de creștinism, aș spune că religia creștină a împrumutat multe instrumente din arsenalul teatral. Biserica a trebuit să se impună și nu a fost de ajuns doar răspândirea mesajului christic fără un pic de ajutor din partea teatrului. În definitiv, slujbele sunt  forme de spectacol pentru un public divers, iar mesajul creștin se transmite și cu ajutorul costumelor, strucura liturghiei este dramatică, vocea impunătoare a preotului este un avantaj. În fiecare duminică biserica devine un teatru cu scenă (naos) cu spațiu pentru spectatori (pridvor sau pronaos) ba chiar cu culisele actorilor - altarul -acolo unde se întâmplă taina creștină, comuniunea cu Dumnezeu, locul pogorârii harului, nu-i așa? În biserică se cântă căci, iată, mesajul creștin ajunge mai repede la credincioși prin muzică. Există metafizică în psaltica cântecelor liturgice, în înlănțuirea monfonică a notelor și, la ceas de seară, când soarele se pregătește să-și suspende existența fie și temporar, se întâmplă minuni cu partiturile alea. Există personaj principal, să zicem preotul paroh, dar el este ajutat de alți preoți slujitori sau de diaconi. Ba chiar și femeia de la lumânări îndeplinește funcții multiple, ba vinde lumânări sau cărți de rugăciune, plasează oamenii în biserică, îi organizează sau face liniște, după caz. Nu întâmplător auzi credincioși care spun că unele biserici fac slujbe mai frumoase decât altele, deci condiția estetică e importantă. Iar predica nu este oare un monolog bine rostit, bine improvizat? 

Acum eu înțeleg, domnule Iohannis și domnule Orban, parlamentari sau miniștri, că v-ați gândit cu toții că biserica poate să își țină slujbele în aer liber, în curțile lor, cu respectarea măsurilor de distanțare, deși aici eu am o îndoială că ați reușit să explicați bine tuturor creștinilor ce înseamnă asta. Mai înțeleg și că biserica e o organizație puternică care a făcut lobby în sensul ăsta. La fel cum înțeleg că există mulți creștini care au nevoie de rugăciune și cărora intimitatea propriei case nu le este de ajuns în această perioadă. Nu o spun în sens ironic. Dar oare de ce disperarea preoților de a sluji este mai ascultată decât disperarea actorilor de a juca? Care este oare diferența între teatru în aer liber și o slujbă în aer liber? De ce credeți dumneavoastră că  lucrătorii din teatru nu pot avea grijă de publicul lor într-un spațiu deschis? De ce noi nu putem să ne facem profesia, așa cum preoții o fac pe a lor? De ce, dacă intenționați să deschideți centre comerciale sub 15000 de mp care au magazine de până la 500 de mp care pot funcționa, noi nu putem, de exemplu, să jucăm spectacole de unul, două sau trei personaje în fața unui public de cincizeci de pesoane sau chiar șaptezecișicinci cu respectarea distanței de un metru și jumătate? Oare de ce nu putem folosi vara asta și în favoarea actorilor, mai ales  a celor independenți? De ce nu elaborați împreună cu actorii și tehnicienii din teatre un set de reguli care să îi poată ajuta să-și facă meseria? Sigur, teatrul nu aduce voturi, actorii nu vorbesc în fiecare duminică în fața credincioșilor. Dar suntem cetățeni ai României și munca este un drept fundamental. Și, oricât vi s-ar părea de ciudat, cunosc mulți actori care preferă să joace decât să apeleze la indemnizații. În acest moment autoritățile din România practică, din comoditate, dublul standard. Pentru că teatrul se poate face și în fața unui singur spectator. Și totuși, nu ne lăsați să jucăm. Repet întrebarea mea: într-un spațiu deschis de, să zicem, 1500 de metri pătrați sau într-un teatru de vară, dacă trei actori reprezintă o piesă respectând distanța, dacă sunt 75 de spectatori care respectă distanța, dacă personalul tehnic care ajută la reprezentarea spectacolului respectă distanța, dacă există structură (culoare, cabine separate, etc) cu ce este mai periculos decât un muzeu, un spațiu închis? Cunosc cel puțin un specialist care poate “desena” un teatru improvizat în aer liber pe a cărui scenă să se întâmple spectacol în siguranță. Nu fac parte din nicio organizație, sindicat sau structură care să militeze pentru drepturile actorilor. Dar îndrăznesc să spun că formulez aceste întrebări în numele unui număr mare de actori sau tehnicieni din teatre. Ați avut domnule Orban o întâlnire cu AROC Asociația Română a Organziatorilor de Concerte. Oare ați avut vreo întâlnire cu managerii teatrelor independente sau teatrelor municipale? Încercarea de a reveni la normalitate nu se poate face discreționar pentru că sunteți acolo, fie și vremelnic ca să reprezențati interesele tuturor. Dincolo de aspectul financiar care guvernează lumea în zilele astea există demnitatea profesională, dreptul de a-ți putea face profesia. Este frustant pentru actori să știe că sunt considerați insignifianți, cantitate neglijabilă, cei care pot să aștepte sine die pentru că deh, nu contribuie la PIB. Nici biserica ortodoxă nu contribuie la PIB și totuși va ține slujbe ăn aer liber. Aș vrea să fie limpede că mesajul meu nu se îndreaptă împotriva unei instituții, ci pentru egalitate de șanse în fața dreptului de a ne exercita profesia, toți cei care operăm cu aceleași principii lucrative. În speranța că mesajul meu nu va trece neobservat aștept un răspuns la întrebările mele. Acest mesaj nu este un îndemn la deresponsabilizare față de criza COVID-19, ci o pledoarie pentru muncă în condiții de siguranță și solicitarea către autorități de a opera și cu soluții, nu doar cu restricții discriminatorii.