România îngropată sau legile supravegherii naționale

Capturarea statului român  se petrece de o bună bucată de timp sub ochii noștri indulgenți și neputincioși. Se petrece pas cu pas. Fără mișcări bruște care să atragă atenția noastră și așa anesteziată de asalturile si confuzia din social media. Și cu încercarea lentă și mai perfidă de a sufoca orice fel de formă de opoziție a societății civile. 

Să pornim prin a ne aduce aminte de ce s-a ieșit în stradă în 2017: că oamenii se săturaseră să fie furați, să asiste la nesfărșitele încercări ale politicienilor de a adopta măsuri care să-i protejeze de justiție (pe ei și eșaloanele secundare) și să le asigure o ciordeală liniștită din banul public.  Oamenii au ieșit în stradă pentru că se vedea cu ochiul liber legătura între corupție și incompetență pe de-o parte, și tot ce ne lipsește de partea ailaltă: spitale, autostrăzi, administrație publică onestă, justiție independentă, poliție cu adevărat în slujba și în folosul cetățeanului, reforma sistemului de învățământ, reforma din sănătate, absorbția fondurilor europene în beneficiul proiectelor mari pentru Romania și lista o puteți continua încă mult și bine.

Liviu Dragnea a reușit să devină personificarea destul de reușită a aparatului corupt peste care domnea atunci demonstrând importante calități autocratice. Părea că nimeni  nu mișcă în front în fața lui. A reușit performanța ca oamenii din stradă să-l deteste chiar mai mult decât pe PSD. Și asta pentru că până atunci nimeni nu prea îndrăznise și nici nu reușise să-și însușească un partid cu totul. Într-un final, nici Liviu Dragnea nu a reușit. Pentru că nu a înțeles că ceea ce încercase el să facă limita accesul facțiunilor rivale la resursele de furat. Or, în momentul în care te ridici deasupra intereselor partidului (a se citi desupra intereselor grupărilor din partid) ești eliminat, chiar dacă există loialitate din partea unui cerc mai mic de susținători. Liviu Dragnea a căzut pentru că a fost prea lacom. Lucrarea lui, de fapt lucrarea oligarhiei de partid și de stat, continuă. Și se realizează cu succes. Pentru toate părțile implicate. Perdanții? Cetățenii României, cine altcineva?

La cinci ani de la protestele din Piața Victoriei și la patru ani de la protestele din 10 august suntem într-o situație mai nasoală decât atunci. Măcelărirea legilor justiției, trâmbițată de toate partidele din opoziție (care s-au folosit de protestele din 2017), nu s-a reparat. Desființarea secției speciale s-a făcut de mântuială fără respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția. Pensiile speciale au crescut în unele cazuri, nici gând să se procedeze la eradicarea acestei anomalii discriminatorii, iar președintele în exercițiu al României care a fost votat de un număr mare de români ca alternativă la PSD și pentru că și-a construit discusul electoral pe critica constantă a PSD, s-a dovedit un ticălos fără scrupule care nu a avut niciun fel de problemă să gireze refacerea USL și să instaleze din partea PNL premieri marionete, cozi de topor, dispensabili când și-au îndeplinit misiunea. Asta într-un moment istoric când România primește prin PNRR cel mai mare ajutor finanaciar din ultimii treizeci de ani, destinat refacerii structurale a țării. Păi cum se poate rata o asemenea oportunitate care poate hrăni pe toată lumea? Adică lumea lor.  Doar că, pentru a putea să-i cuplezi în liniște - pe toți - la mufele banilor publici, e nevoie ca instituțiile statului să nu mai fie independente, ci să se concentreze în mâna celor care au nevoie de ele în subordinea lor.  Șleahta, gașca, junta. Asta trăim acum. Asta trăim de treizeci de ani. 

După o pandemie care prin efectele ei a devenit sursa tuturor relelelor și a împărțit societatea în două tabere  în care statul român s-a dovedit din nou neputincios, incapabil să medieze între polii scoiali, incompetent, incapabil să reacționeze în folosul cetățenilor (mă refer mai ales la gestionarea măsurilor din învățământ cu impact dezastruos asupra sănătății psihice a copiilor), incapabil să comunice coerent și să gestioneze o asemenea calamitate (avem un  număr uriaș de vieți care ar fi putut fi poate salvate) s-a trecut la asaltul de care vorbeam mai sus. De fapt, asaltul a început în timpul pandemiei. De data asta se merge mai departe. Pas cu pas, fără gălăgie, sinuos.

Avem, de exemplu, un judecător suspendat din magistratură (Cristi Danileț) pe motiv de filmulețe afișate pe tiktok (karate) sau mai nou pe motiv că "face politică" în ong-ul de educație juridică din care face parte. Mai mult, deși suspendat de cinci luni nu are încă motivarea deciziei de suspendare, deci nu are ce ataca. 

Avem o jurnalistă curajoasă care a dezvăluit plagiatul prim ministrului Ciucă (Emilia Șercan) și care a fost victima unei încercări de compromitere și defăimare cu acordul tacit al instituțiilor statului, în cazul de față Ministerul de Interne care în repetate rânduri în ultimii doi ani ne-a demonstrat că e mai prieten cu interlopii decât cu cetățenii.

De dată recentă avem o decizie  CCR care spune că titlul de doctor poate fi retras "doar dacă nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Bine ați venit în Absurdistan locul unde se amnistiază plagiatorii și unde dai titlul fals de doctor înapoi doar dacă nu te-ai folosit de el. Apropo de CCR avem acolo o numire nouă în persoana unui incompetent de serviciu, dar loial puterii care îl hrănește. Un individ cu diplomă de doctor de la Academia SRI sub îndrumarea altei figuri academice cunoscute, Gabriel Oprea.

Dar CCR a devenit demult brațul lung al mafiei politice. Când s-au prins că nu mai merge cu ordonanțe de urgență strecurate noaptea în ședințe de guvern au transformat CCR în instrumentul care să legalizeze furtul și conservarea intereselor transpartinice. CCR și-a făcut bine treaba în toți anii ăștia, slujește cauza. Iar de dată avem o decizie CCR care riscă să facă scăpate sute de dosare penale printre care și multe ale marilor corupți. Nu știu cum se face că în ultimii ani deciziile importante ale CCR aveau lagătură cu diverse procese de corupție care beneficiau de pe urma pronunțărilor. Dar, desigur, deciziile CCR trebuie respectate. Chiar dacă vedem că incompetenția începe să populeze acest grup "elitist".

Avem și un jurnalist (CTP) concediat de la Digi 24 pentru că s-a pronunțat împotriva conținutului legilor securității naționale, scăpat pe surse în câteva redacții care au fost ulterior amenințate de chiar garantul statului de drept, președintele Klaus Johannis. Cam ce-și propuneau autorii draftului? 

Atenție!!!

Păi uite câteva puncte pe care le-am extras din motivarea petiției Declic care cere renunțarea imediată la măsurile de mai jos.

• SRI și SIE vor noi puteri și super-imunitate în fața anchetatorilor că așa e în statul polițienesc: personalul SRI și SIE va putea fi anchetat doar de procurori desemnați special iar perchezițiile se vor face doar cu anunțul prealabil al șefului SRI și al Președintelui (în calitatea sa de șef CSAT)
• doar șeful CSAT, adică Președintele, îl poate demite pe șeful SRI și pe șeful SIE. Asta înseamnă că Președintele va putea constrânge și folosi aceste instituții în interes propriu, fără grija răspunderii legale (în prezent, doar Parlamentul poate demite șefii SRI și SIE, la propunerea Președintelui).
• cetățenii și firmele au obligația să colaboreze cu SRI la cerere și să păstreze secretul operațiunii - vă amintiți de securitatea lui Ceaușescu?
• Banii cu care serviciile își finanțează operațiunile, verificați doar de Președinte: controlul Curții de Conturi și al comisiilor parlamentare dispare și lasă loc abuzului

România se îndreaptă în direcția greșită. Asta dacă mai credem un pic în democrație, în separarea puterilor în stat, în importanța jurnalismului independent și în general în valorile pe care vrem să le deprindă copiii noștri. Dictatura ceaușistă ne-a transformat în monștrii duplicitari care nu au reușit să facă altceva din țara asta. Pentru că în comunism am învățat să fentăm sistemul, să nu spunem exact ce gândim, să mințim ca să supraviețuim. Defecte intrate în reflex. Frica - instrument de navigare prin viață. Cu toții știm ce a însemnat capturarea României post revoluționare din momentul în care s-a respins punctul 8 de la Timișoara. Acea mișcare produce efecte și acum. Dar dacă nu ieșim în stradă ca să apărăm bruma de democrație care ne-a rămas înseamnă că suntem complici la toată această restaurație pusă la cale de două, trei partide politice și de niște structuri securiste care-și apără trecutul și "agoniseala". 

Înainte de pandemie, în toate momentele în care s-a protestat în Piața Victoriei oamenii aveau valori comune, că de aia se aflau în piață. Apoi, pandemia ne-a scindat în pro vaccin, anti vaccin. Ne-am ironizat, ne-am înjurat, am pledat fiecare pentru cauza în care credea, ne-am etichetat, nu ne-am ascultat, a fost dialogul surzilor. Ok, dar acum ce facem? În numele acelei scindări nu reușim să înțelegem că asta le convine cel mai mult? Da, au fost multe dezamăgiri, da, multă lume se simte trădată și se întreabă ce rost mai are mersul la vot, dar chiar suntem pregătiți să predăm viețile copiilor noștri fără niciun pic de luptă, doar cu speranța că o să fie fericiți în altă țară când vor ajunge la 18 ani? Refuz să capitulez așa pentru că asta mai mult mi-ar face rău. Așa că sâmbătă de la ora 18 mă duc și eu în Piața Victoriei alături de toți cei care mai gândesc ca mine și cu care mai am niște aspirații de împărțit. Și am să mă duc până când o să renunțe ăștia la legile supravegherii naționale.