BED FOR LOVE

Barbatul in smoking si femeia inflorata

2009-12-11T02:26:00.003+02:00

In zorii unei zile un barbat in smoking sta rezemat de un zid pe bulevardul Magheru. Cativa pasi mai incolo, o femeie superba cu fardul imprastiat in jurul ochilor sta pe vine si priveste in gol. Are picioarele goale si sandale. Isi tine sandalele in maini. Ma razgandesc, nu e o rochie de seara. E o rochie lunga de matase inflorata, culoarea visinii putrede. Nimeni nu e trist, desi ai spune ca femeia nu-si poate reveni dintr-un soc resimtit nu cu mult timp in urma. Am mai putea adauga ca oamenii care merg la serviciu, gri si posomorati in dimineata asta de noiembrie, ii privesc ciudat pe cei doi. Dar nu vom adauga asta. Vom lasa trotuarul gol. Nu sunt oameni pe strada la momentul asta.

Barbatul isi aprinde o tigara. Este zgomotul brichetei de metal ceea ce o trezeste pe frumusetea inflorata incremenita intr-un gand fara culoare. Se ridica usor si paseste agale catre barbatul sprijinit. Papionul lui negru atarna spanzurat de gulerul alb al camasii. Lumina zorilor se face din albastra vernil. Femeia se insinueaza molatec la pieptul lui. O mana se incolaceste pe dupa mijlocul dur. Cealalta mana apuca tigara dintre buzele lui, apoi se unduieste prin spatele gatului puternic. Un picior isi face loc intre picioarele lui. Este o potrivire lenta care mai dureaza cateva secunde pana cand cei doi incremenesc ca intr-o pozitie de final de dans. Acum barbatul sta nemiscat si priveste impersonal strada.

Femeia ofera strazii un spate sidefiu si omoplati de marmora care se ivesc dintre florile mari ale rochiei taiate lasciv. Trage adanc din tigara si lasa fumul sa-i invadeze plamanii pentru cateva secunde. Un oftat prelung este semnul ca fumul bate in retragere. Buzele carnoase inrosite intens lasa fumul sa paraseasca definitiv silueta de vis a femeii lipite de pieptul barbatului in smoking. Este o fotografie frumoasa.

Maine cei doi nu vor mai fi. O cearta minora va pune capat povestii lor. El nu va mai purta smoking de foarte multe ori. Probabil ca si ea va detesta rochiile inflorate. Fericirea tradeaza cand ti-e lumea mai draga. Nimic nu va mai fi, in afara mirosului pregnant de pe gat si umerii negri ai sacoului. Niciun picior nu se va mai potrivi asa si nici bratele de marmora nu vor mai atarna cu acea greutate perfecta. Nici lumina nu va mai fi din albastra verde si zgomotul buzelor lipindu-se de tigara nu se va mai auzi vreodata. Viata va merge inainte. Tot inainte.

Traieste clipa e o prostie, caci clipele cu adevarat de Trait sunt rare. Barbatul in smoking si femeia inflorata vor sti asta mereu. Cei doi se desprind din imbratisare si pasesc agale pe Magheru. Soldurile ei deseneaza inimi. E poate doar un vis al povestitorului acela ca s-ar fi certat a doua zi. Nu mai stiu nimic de ei dupa ce i-am pierdut caci au luat-o la dreapta pe o strada laterala.

Avalansa mizeriei

2009-12-10T15:24:00.000+02:00

Horia Roman Patapievici coboara abrupt pe scara mizeriei generate de atacurile politice sub centura, murdarindu-si destul de grav costumul moral la doua randuri. Puteti citi aici.

Nu sunt partizan al niciunei tabere politice si marturisesc ca sunt siderat ca un intelectual de varf poate face o asemenea afirmatie, fie ea si intr-un context politic.

Vama in Tribute

2009-12-09T21:26:00.003+02:00

Uite care e treaba! Pe 20 decembrie, dupa cum afiseaza si calendarul din dreapta, cantam in Tribute. E pe Calea Victoriei dupa Green Hours, cum te indrepti spre Piata Revolutiei. E un club misto si asta e ultima cantare de club Vama pe anul acesta, in Bucuresti. Ne spunem Craciun fericit, La multi ani si cantam mult si bine. Iar voi cu noi. Do we have a deal? Nu ma intrebati inca de bilete si intrare ca revin.

Beton si dragoste

2009-12-09T21:28:00.001+02:00

As vrea sa fotografiez un cuplu de indragostiti, care sa pozeze nud, intr-o increngatura a trupurilor. Vreau sa fac aceasta fotografie intr-un spatiu mare, inchis, in care sa predomine betonul. Ca o expresie a ideii ca iubirea se poate naste oriunde si poate sfida orice.

Moartea educatiei

2009-12-08T13:41:00.002+02:00

Celor care au participat la fotografia cu tema "Moartea educatiei" le multumesc din nou si le spun ca o pot vedea la marimea de 1,27 pe 2 metri la sediul Agentiei de Vise in strada Nicolae Filipescu 53 - 55, etajul 5. Fotografia se va inscrie intr-o campanie care se vrea un semnal de alarma fata de situatia din invatamant si un indemn la schimbare.
Pentru ca nu vrem ca oamenii cu educatie sa ajunga o specie pe cale de disparitie.

Forta copiilor

2009-12-08T13:48:00.002+02:00

Cea mai duioasa, mai copilareasca si mai sincera afirmatie la post-ul cu jucariile mi se pare cea a Ralucai : "Si am mai avut un urs de plus cu care dormeam, dar nu pentru ca mi-era urat sa dorm singura. Nu. Pentru ca am crezut ca lui ii e urat sa doarma singur. Pana la urma s-a descusut si a iesit plusul din el".

Pentru ca doar copiii au aceasta forta incredibila de a atribui umanitate jucariilor lor. Si pana si un urs de plus se poate simti "singur". Pierdem aceasta capacitate de substituire cand ajungem adulti. Si mai grav e ca o pierdem fata de semenii si apropiatii nostri.

Expozitia noastra de jucarii

2009-12-07T20:15:00.002+02:00

Comentariile voastre de la postul anterior m-au dus cu gandul la ideea acestuia.

Va propun sa facem o expozitie a jucariilor voastre preferate in preajma Craciunului. Hai sa descriem jucaria preferata. Din orice timp sau anotimp. Cat mai multe detalii sunt binevenite. De la soldatelul de plumb la bicicleta Pegas, de la "Dacii si Romanii" la Playstation. De la papusi la trusa de traforaj. Si cate si mai cate. Hai sa ne inseninam cu expozitia noastra virtuala. Orice varsta e binevenita.

Eu am dat tonul cu trenuletul meu. Si mai am niste cowboy PlayMobil cu accesorii. Centuri, pusti, caii lor. Apoi ar mai fi celebrele masinute MatchBox. Puteti sa trimiteti si fotografii ale jucariilor, promit sa le postez.

Deci?

Trenuletul electric

2009-12-06T16:21:00.002+02:00

Mi s-a facut un dor cumplit sa-mi montez trenuletul electric. Trenuletul copilariei mele. Pe ecartament de 12 mm. Mi-aduc aminte ca eram invidios pe un vecin care avea linii cu largimea de 16 mm si trenulet mostenit de la bunicul lui.

Dincolo de asta, el avea si dealuri si chiar si o gara ceea ce era dincolo de puterea mea de imaginare in acele zile. Cand am vazut prima data trenuletul ruland peste dealuri si oprind in gara, am amutit.

Astazi, dupa multi ani, nu stiu ce imbold launtric m-a facut sa-mi aduc aminte de copilarie. Transformatorul de 12 volti, locomotivele noastre, una neagra cu aburi, una verde electrica, vagoanele de marfa si de calatori si oh, Doamne, doua macazuri actionate electric. Macazul era din nou o chestie absolut senzationala pentru noi, copiii. Acea lume in miniatura avea dublu rol: pe de-o parte era o lectie de mecanica si de electrica sau de functionare a mijloacelor de transport. Pe de alta parte, odata stabilit traseul si trenul pus in miscare, imaginatia noastra o lua razna prin vagoane, peste dealuri, in gara cea mica unde calatorii isi urmau povestile inventate de noi.

Mi-e dor de copilarie si cred ca zilele astea o sa-mi desfac trenuletul si o sa-l montez, sina cu sina, am sa pun cele doua macazuri in functiune, locomotivele in miscare si poate ca mintea mea va zbura din nou peste dealuri, printr-o gara, printre destinele unor calatori misteriosi si se va naste inca o poveste care sa ma entuziasmeze ca in copilarie.

Cred in iubire

2009-12-05T16:08:00.001+02:00

Acum cinci ani Basescu spunea de alegeri : "Ce pacat ca Romania are de ales intre doi fosti comunisti". Acum, dupa cinci ani, afirmatia ramane in picioare.

Este foarte interesant ca niciunul dintre candidati nu s-a referit la ziua de maine, a alegerilor, ca la Duminica Sfantului Nicolae. Cu atat mai mult cu cat Sfantul Nicolae s-a aratat ca fiind ocrotitorul saracilor si al celor neputinciosi.

Este in afara legilor morale aceasta campanie si conduita candidatilor vine sa sustina cu tarie acest lucru. Sunt la fel de vinovati in fata noastra cei doi. Si nu pentru felul in care s-au luptat in aceste zile. Ci pentru faptul ca era nevoie de un singur lucru cu adevarat important: iubirea si respectul pentru oameni. Nu exista iubire in nimic din ceea ce spun sau fac Geoana si Basescu. Exista doar frica de a nu pierde.

Aceste alegeri nu sunt intemeiate pe dorinta de a castiga, ci pe frica de a nu pierde. Iar din frica nu s-a nascut niciodata nimic bun.

Sunt convins ca cel care ar fi aratat cea mai mica farama, samanta de dragoste fata de un popor chinuit ar fi castigat fara drept de apel inca din primul tur.

In absenta iubirii fata de aproape raman doar strategii subversive, acuze si o neostoita ura.

Mai grav este ca si noi, maine suntem fortati sa facem o alegere plina de lehamite, oricare ar fi candidatul care primeste votul nostru.

Cu toate astea, indemnul meu este sa mergeti si de data asta la vot. Nu va voi spune ce sa votati pentru ca nu cred nimic din ce se spune: nu cred ca noi suntem adevarata majoritate, nu cred in Romania bunului simt, nu cred in aliante atat de conjucturale.

Cred in iubire. Doar ca ei nu ne iubesc.

E gata. Nu se mai poate face nimic.

2009-12-03T15:55:00.005+02:00

E gata. Nu se mai poate face nimic. Cu gandul asta linistitor m-am trezit azi, pe la pranz. Dupa trei luni de zile in care sambata a fost o zi ca oricare alta, mi-am permis sa spun asta: E gata. Nu se mai poate face nimic.

Este ora trei. Mai sunt patru ore si jumatate pana la primul spectacol cu "O lume pe dos". Prima reprezentatie - pentru prieteni, colegii de teatru si oamenii importanti din jurul nostru. PRIMUL SPECTACOL.

Am emotii, multe emotii, pentru ca am pus mult din mine aici. Toti am facut asta. Si am emotii pentru ca miza acestui proiect a crescut pentru noi cu fiecare repetitie, cu fiecare replica sau intentie. Si acum sunt convins ca fac parte dintr-un spectacol profund, ale carui sensuri pot sa dea de gandit publicului. Un spectacol la care sa te gandesti si peste doua saptamani dupa ziua in care l-ai vazut. In trei ore am sa confrunt toate gandurile astea cu primii spectatori. Da, am emotii, dar mai puternica decat emotiile este convingerea ca am facut un lucru frumos. Si asta vine din tristetea care m-a cuprins la gandul ca repetitiile s-au terminat. Pentru ca am repetat serios si intens si am vazut sub ochii nostri cum creste un lucru cu semnificatii neasteptate.

Am repetat patru, cinci, sase ore pe zi. Am ras, ne-am chinuit, ne-am framantat, ne-am certat, am disperat, unii au cedat, altii le-au luat locul si au intregit echipa care suntem astazi si care prezinta "O lume pe dos" la Teatrul de Comedie. Stiu ca o sa-mi fie dor de astea trei luni. Pentru ca au fost trei luni care m-au obligat sa privesc in mine. Trei luni care m-au fortat sa fug de omul social si urban pe care mediul inconjurator ma obliga sa-l intruchipez.

Da, a trebuit sa privesc adanc in mine ca sa-mi gasesc resursele pentru cel care voi fi in seara asta pe scena. Nu e putin lucru. Este un cadou imens care mi s-a facut si pentru asta multumesc lui Dumnezeu. O sa-mi fie dor si de fetele de la Gregory’s care au invatat pe de rost ca-mi trebuie in fiecare dimineata doua pateuri cu branza si un ceai negru cu lapte in cel mai mare pahar, cu o lingurita de zahar si inca una rasa.

Va marturisesc ca am enorm de mult de scris despre asta si as vrea s-o fac foarte bine, insa ma preseaza emotia. Nu mai am rabdare nici sa scriu un text sincer si care sa aiba rostul sa va faca sa va doriti sa vedeti acest spectacol. Pentru asta cred ca o sa ma opresc aici. Ar trebui sa fiu la teatru la ora cinci, dar nu mai pot sta in casa. Nu mai vreau sa ma uit nici pe text, nu vreau decat sa se faca 19:30 si sa incepem. Pentru ca atunci, in primul minut, in prima situatie de lumina, la prima respiratie, voi sti ca nu se mai poate face intr-adevar nimic si ca spectacolul nu mai e doar al nostru, ci si al celor care-l privesc.

Inainte sa plec spre teatru ar trebui sa multumesc mamei mele. Se numeste Iarina Demian si este regizorul acestui spectacol. Trebuie sa-i multumesc pentru intelegere si sprijin, pentru tenacitate, viziune si pentru felul in care a lucrat cu noi toti. Dupa multi ani, in seara asta, ea se intoarce pe scena si face un rol exceptional. Si pentru asta ii multumesc.

Apoi trebuie sa-i multumesc Smarandei Caragea pentru ca este o actrita (tanara) inteligenta si talentata si un partener de scena cald si onest.
Simonei Stoicescu trebuie sa-i multumesc pentru dedicare si seriozitate si pentru entuziasm.
Ii multumesc lui Marius Drogeanu pentru sprijin si pentru un excelent “supporting part”.
Lui Andrei Runcanu ii multumesc pentru bancuri, preocupare si implicare.
Noi suntem cei de pe scena in seara asta reprezentand O lume pe dos.
Ar mai fi multe de adaugat, dar trebuie sa plec. Meseria mea nu este blogul. Meseria mea este sa fiu actor, asa ca ma duc la TEATRU. Va astept si pe voi…

Zile de foc

2009-12-03T02:03:00.002+02:00

Ultimele trei zile au fost de foc. A trebuit sa privesc in mine si n-a mai fost timp pentru extrovertire. Acum am cate ceva de spus. Stati pe aproape.

O lume pe dos

2009-11-30T23:25:00.001+02:00

O lume pe dos. Teatrul de Comedie. Ultima suta de metri. Ai centrat moving headurile? Pune si tu 201. Bai, se poate sa avem acelasi volum doua zile la rand? E posibil??? N-are sens sa joci asa gros. Esti prea de fata. Joaca cu ea ca nu esti singura pe scena. Masinistii unde sunt? Bai, n-am vazut asa ceva. Trebuia sa fie la schimbare. Cum vreti, ma, sa facem asa? Mai sunt patru zile si n-avem un snur cu lumini? Fracul vine miercuri. Miercuri? Pai mai bine il aduceati dupa premiera, nu? Pe bune. Baga-ti picioarele, ma, ca esti pe salariu. Nu poti sa pui tabloul ala in fata boxelor. Nu de la inceput. S-ar modifica volumele. Vreau si eu sa dau un text, va rog. Cum era aici? De doua ori "trebuie". Trimiteti perdelele la croitorie; sunt oribile. Stai, ma, ca nu raman astea, vin altele. Sa fie tot transparente, da? Bai, e atat de complicat sa potrivesti volumele alea? Incredibil. Ma vezi ca urlu si lasi muzica incet, ma vezi ca vorbesc si-o dai tare. Invers!! Intelegi cuvantul asta? Invers!!! Erau doua pahare aici... doua. Unul cu whiskey, unul cu apa. Ala cu apa e important. Verifica si tu recuzita. S-a facut referat pentru consumabile? Imi place mult nuanta aia de albastru pe fata ei. Liniste!!! Linisteee!! Incepem? Incercati sa va simtiti unii pe altii, sa fiti impreuna, urmariti-va... nu impinge atat de mult vocea in fata... e urlata; mai bine te ridica din lavaliera. Incepem?

Vama @ Buzau, T'Essence Pub

2009-11-30T01:59:00.003+02:00

Credite foto: Raluca Costache

Bacau

2009-11-29T12:30:00.002+02:00

Foarte frumos la Bacau aseara. Multumim frumos pentru atmosfera :) Ne indreptam usor spre Buzau, in seara asta.

Am remarcat si aseara revenirea unei parti din publcul Vama Veche la concertul Vama. Lor le-am dedicat in mod special "Undeva in Vama". Cantecul care vorbeste despre locul ideal, asa cum era Vama Veche intre 96 si 99. Doua, trei terase asuprite de zgomotul marii. Acum e invers, marea e asuprita de poluarea fonica a teraselor. Dar avem cantecul... si nostalgia ne face mai umani, nu? Faceti un exercitiu de imaginatie si incercati sa vedeti cum ar fi sa traim fara amintiri... acea Vama e o amintire care ne mai hraneste in prezent..

Vama @ The Stage, Bacau

2009-11-29T10:22:00.010+02:00

Credite foto: Simina Cernat

Casa din lapte luminat de luna.

2009-11-26T18:45:00.002+02:00

Intr-o camera cu pereti de lapte cald,
Fara tavan.
Intins pe spate privesc cerul senin.

Stelele nu sunt stele, ci gauri intr-o catifea neagra care ne desparte de o alta lume, luminoasa.

Stau cu tine in pat, iubita mea, ti-e trupul umbre si alb din reflexiile laptelui luminat de luna.

Daca te ating, atingerea e atat de cumva, incat pare ca ma ating pe mine.
Pe mine ma mangai daca te mangai pe tine, iubita mea.

As putea sa-ti fac un ceai negru cu lapte. N-am nevoie decat sa scobesc cu ceasca in peretii casei noastre fara tavan...

Ce fac eu pentru tara asta?

2009-11-25T16:20:00.003+02:00

Diferenta dintre oamenii care vor sa faca ceva si tabloidele care vor sa distruga si sa faca bani din asta prevalandu-se de "gustul si cerintele publicului" este simpla si poate fi ilustrata astfel: Juriul Premiilor Ioan Chirila i-a acordat lui Marian Dragulescu distinctia "Sportivul anului" in timp ce tabloidele au insistat constant sa ne convinga ca este sotul rau al anului sau tatal denaturat al anului, fara niciun fel de beneficiu in afara exemplarelor vandute.

Premiile Ioan Chirila sunt o institutie care incearca sa incurajeze jurnalismul sportiv de calitate si ii premiaza pe adevaratii eroi din sport.

Tabloidele ii dezbraca pe eroi si pun pe ei reflectoare cu lumini diforme "ca asa vrea lumea".
Problema, in definitiv, nu este existenta lor, a tabloidelor, ci calea deschisa spre disparitia celor care mai pot sa reflecte valorile si modelele noastre.

Iar acum, asta este o lupta inegala. De aia, daca cineva ma intreaba ce am facut eu in tara asta ca sa schimb ceva pot raspunde ca sunt multe lucruri printre care si Premiile Ioan Chirila care anul acesta, mai greu decat oricand, si-au desemnat invingatorii. Poate ca e putin, dar nu e NIMIC.
Si intr-o zi, cand lucrurile se vor schimba, voi fi mandru ca impreuna cu o echipa inimoasa, am traversat o mare de orgolii si suspiciuni si AM INCERCAT sa imbracam valoarea in cuvinte frumoase si nu sa o dezbracam de ele.
Da, Premiile Ioan Chirila sunt accesul nostru de moralitate. Si sunt mandru de asta.

P.S. Anul acesta e al treilea in care le finantez si din buzunarul propriu (asta pentru cei care cred ca sunt profitabile)

Pretuieste viata

2009-11-24T22:07:00.006+02:00

Andreea Marin Banica a scris o carte care se numeste "Pretuieste viata". Poate va intrebati de ce postez aici anuntul despre cartea ei. Din doua motive: unu - este o incercare, cred, sincera de a-i ajuta pe cei din jur in a se recupera din momente grele. Doi - e o carte ale carei incasari se duc catre oameni bolnavi.

La prima vedere, adica aici, cartea pare un mall. Interviuri, experiente, personalitati care scriu, un dvd etc. Andreea spune ca a gasit echilibrul si doreste sa impartaseasca asta cu prietenii si publicul ei. Nu stiu cata lume pe blogul asta se constituie si in publicul ei, dar m-am gandit ca poate fi o experienta. Cartea se lanseaza pe 28 noiembrie la Targul Gaudeamus.

Campionii gazetariei sportive la Premiile Ioan Chirila

2009-11-24T10:14:00.003+02:00

Pentru al cincilea an consecutiv cei mai buni jurnalisti sportivi s-au reunit in cadrul celei mai prestigioase competitii din gazetaria sportiva romaneasca. Luni, 23 noiembrie, la Phoenicia Grand Hotel a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Ioan Chirila, distinctiile celor care au inteles ca in sport trebuie investite, in primul rand, cuvinte.

In competitie au intrat jurnalisti nominalizati de catre cele mai importante institutii media din Romania. Materialele inscrise in concurs au fost notate de juriul format din Iarina Demian, Cristian Tudor Popescu, Florin Iaru, Nichita Danilov, Ioan Grosan, Alex Stefanescu si Mircea Ghitulescu.

Laureatii editiei 2009 a Premiilor Ioan Chirila sunt:
Marele Premiu: CATALIN TOLONTAN si MIRELA NEAG
Editorialistul Anului: ADRIAN GEORGESCU
Reporterul Anului: ANDREI NOURESCU
Fotoreporterul Anului: ALEX NICODIM
Comentatorul Radio al Anului: nu s-a acordat
Comentatorul TV al Anului: BOGDAN COSMESCU
Sportivul Anului: MARIAN DRAGULESCU
Cartea Anului: CATALIN OPRISAN – “STEAUA – LEGENDA UNEI ECHIPE DE FOTBAL”
Talentul Anului: MIHAI CALIN

Castigatorul Talenul anului va avea oportunitatea de a semna un contract pe 3 luni cu Departamentul Sport al unui mare cotidian central, colaborare ce ar putea fi punctul de plecare pentru o cariera in presa sportiva.

Detalii despre Premiile Ioan Chirila, dar si fotografii de la Gala de premiere se gasesc pe site-ul evenimentului – http://www.ioanchirila.ro/. Astfel, a ajuns la final cea de-a cincea editie a Premiilor Ioan Chirila, cu bucuria ca a reusit si in acest an sa ii premieze pe cei care ne lasa in urma o frumoasa istorie a sportului.

Povesti de spus si prezervativul x

2009-11-23T15:23:00.002+02:00

Syd Field spunea ca o data cu explozia tehnologica lumea filmului va fi revolutionata complet. Ieri mi-am dat seama de adevarul continut in aceasta afirmatie. Odata cu aparitia internetului mijloacele de expresie vizuala s-au inmultit. Avem Photoshop, Final Cut, Avid sau mai stiu eu ce programe de editare si efecte. Pelicula nu mai dicteaza in industria filmului. Si nici marii producatori. Filme pe beta, hi8 sau digital au facut deja istorie. Mai mult, orice utilizator are acces la toate mijloacele media. O productie fixata pe suport magnetic sau digital este accesibila acum oricui are o poveste de spus. You Tube te face vedeta peste noapte cu viralul tau care a costat mai nimic.

Mi-am dat seama de asta mai mult decat oricand dupa ce mi-am cumparat un 5 D Mark II de la Canon care filmeaza full HD. Nu e un aparat foarte ieftin, dar comparat cu camerele profi din zona e o afacere. Sunt foarte incantat de el si am senzatia ca ma aflu mult mai aproape de povestile pe care as vrea sa le spun. Ieri am filmat la teatru cateva cadre cu colegii mei care aveau o disputa legata de alegeri. Parea o scena desprinsa dintr-un film suprarealist. Ei, imbracati in costume de epoca, fortandu-si parerile despre vot. Mi se pare extraordinar ca tehnologia ridica barierele de acces catre productiile de film, lasand doar creativitatea si talentul sa faca diferenta. In curand nimeni nu va mai putea spune ca n-are destui bani sa faca un film pentru ca toata lumea isi va putea reduce povestea la dimensiunea unui film independent cu buget minimal.Poti povesti si cu un telefon mobil la urma urmei. Cu un hei-rup din partea tuturor celor implicati (actori, tehnicieni, producatori) orice poveste va putea fi spusa. Nu la dimensiuni hollywoodiene, desigur, dar viata noastra nu e doar o insiruire de cascadorii.

Asa ca, scrieti-va povestile, scenariile, puneti ideile pe hartie, caci sunt sanse din ce in ce mai mari sa devina filme.
Si daca nici Romania n-are povesti atunci nu stiu ce sa mai zic.
Romania chiar are de toate pentru filme bune. De facturi si din zone diferite.

Ma gandesc acum cand scriu la o reclama pentru prezervative si clasa politica. Sloganul ar putea suna asa:

Daca parintii lor ar fi folosit prezervativul, Romania ar fi fost un loc mai frumos. Prezervativul x. Te fereste de neprevazut.

Poate ca tara asta se poate schimba de la povestile noastre. Multi cunosc profunzimile mizeriilor politice si ale jocurilor de neinchipuit cateodata, dar nimeni nu s-a gandit sa spuna o poveste despre asta. Poate ca daca cineastii le-ar arata oamenilor adevarata fata a culiselor politice fiecare ar fi mai responsabil. Poate ca povestile ne pot salva... poate ca nu... dar daca e un singur lucru pe care nu trebuie sa-l facem acela ar fi sa NU ACTIONAM. Stand pe loc, lumea ne va depasi, iar daca nu vom fi in alt loc prin ACTIUNE sigur vom ramane in acelasi loc doar ca mai batrani, cu o zi, cu un an, cu zece... in acelasi loc...

Mergeti la vot

2009-11-22T18:14:00.002+02:00

Bai, mergeti la vot. Mergeti la vot. Sentimentul ca ai incercat si ca nu ai capitulat nu trebuie inlocuit cu resemnarea si scarba. Astea sunt optiunile, pentru moment, mergeti la vot.

Reper moral sau instrument electoral?

2009-11-21T00:22:00.006+02:00

Stiu ca afirmatia domnului Antonescu m-a facut subiect de dezbatere.

Pentru inceput, trebuie sa spun ca in cadrul intalnirilor din licee pe care le fac in aceasta perioada, una dintre primele propozitii adresate elevilor suna asa:

- Nu ma aflu in fata voastra in calitate de reper moral. Nici nu as putea.

Sunt martori ai aceastei afirmatii sutele de elevi care participa la aceste sesiuni.

Poate ca pasiunea domului Antonescu pentru Scrisoarea catre liceeni si pentru modul in care gandesc, despre care sustine ca i se pare corect, sa fie adevarata, insa poate fi, in acelasi timp, un instrument de marketing electoral.

Nu sunt incantat ca numele meu a fost pomenit intr-o dezbatere electorala la momentul in care Romania pare sa nu mai aiba iesire si in care nu se mai intrevede nici macar SPERANTA.

Am incercat mereu sa raman in afara asocierilor politice atat cu grupurile Vama Veche si Vama, cat si in nume propriu, iar in seara asta, unul dintre candidati mi-a folosit numele incercand sa-si defineasca o reprezentare.

As fi preferat sa nu se intample acest lucru pentru ca nu doresc sa devin un instrument electoral. Or, afirmatia domnului Antonescu exact asta propune .

Prin urmare, trebuie sa rostesc inca o data ceea ce am mai spus aici pe blog:
Nu ma alatur nici unui mesaj politic si nu sustin oficial pe niciunul dintre candidatii la presedintie.

Mai cred ca daca domnul Antonescu este incantat, sincer probabil, de indemnul pe care il propune Scrisoarea catre liceeni ar trebui sa-si asume sa faca mai mult decat o mentiune. Din pacate, ultimii ani ne invata ca acordarea creditului nostru a atras dupa sine nerespectarea promisiunilor lor.

Fundamental gresita mi se pare insa ideea de a-i intreba pe candidati, in contextul nostru socio-politic, care este reperul lor moral. Cum sa intrebi asa ceva? Este ca si cum l-ai intreba pe Michael Schumacher care este modelul lui preferat de bicicleta.

Vama @ Coyote Cafe

2009-11-20T09:44:00.008+02:00

Credite foto Andreea Sararu si Alin Pandaru

Mergeti la vot !?!

2009-11-19T15:08:00.002+02:00

Pe cititorii acestui blog ii indemn sa mearga la vot. In pofida scarbei care ne guverneaza pe toti zilele astea cred ca este important sa ne exercitam acest drept. Paradoxul ar fi ca in momentul de fata acest drept reprezinta de fapt o obligatie. Mergeti, asadar, la vot.

Am tinut sa public acest mesaj pentru ca adesea am fost perceput ca un instigator la neparticipare, desi niciodata nu am facut vreun indemn in sensul acesta.

Cancerul politic, comandantul de nava si bunul simt

2009-11-18T12:27:00.003+02:00

Mircea Geoana ar trebui sa stie multe despre cancer. Sotia lui lupta sa previna cancerul. Ar trebui sa stie ca o data depistat, cancerul are nevoie de un tratament intensiv, ca de multe ori e nevoie de extirparea tumorii si impreuna cu ea, poate, a unui organ intreg. Urmeaza chimioterapie sau radioterapie care inseamna ca se bombardeaza locul cu radiatii care omoara celulele canceroase, dar o data cu ele si altele cu diverse functii. Psihic bolnavul traverzeaza o perioada foarte grea in timpul acestor tratamente. Dupa asemenea bombardamente unii scapa, altii nu. Metastazele sunt de multe ori fatale.

Domnul Geoana nu poate sa trateze cancerul Romaniei. Cancerul Romaniei este clasa politica si Geoana nu va renunta la celulele care se inmultesc ametitor. Metastaza socio-economica nu se poate vindeca decat cu extirparea acestei clase de "celule canceroase". Mai au sens numele? Hai sa fim seriosi.

Domnul Basescu spune ca stie sa conduca o nava. Si poate s-o aduca in port. Nu stiu multe despre navigatie. De fapt, nu stiu mai nimic. Ceea ce stiu e ca ar fi nevoie sa cunosti unde sunt punctele cardinale si care e destinatia. Doar ca Romania e debusolata. Habar n-are ea de puncte cardinale ca sa nu mai vorbim despre destinatie. Oricum nava pare sa se indrepte intr-o directie care nu pare sa convina calatorilor. Domnul Basescu are nevoie de echipaj si mai are nevoie sa stie unde e destinatia ca sa poata sa duca nava aia in port. Din pacate, matelotii dansului fac si ei parte din cancerul pe care nu poate sa-l opereze domnul Geoana. Si nordul? Unde e nordul?

Mai nou, ne vorbeste domnul Crin Antonescu despre Romania bunului simt. Orice american cu scaun la cap i-ar spune "Cut the crap, will you? We're talking about a country here!! What has common sense got to do with being a president? To be a president is about balls, big balls! And friends, good friends! Either you have them or not! With balls and no friends you end up like Kennedy!"

Ii amintesc domnului Antonescu urmatoarele. E presedintele unui partid din care nu s-a chinuit sa elimine vreun nesimtit. Si vrea sa conduca o tara in care pajistile dupa weekend-uri au mai multe pet-uri decat flori. O tara in care s-au lansat site-uri care sa condamne felul in care parcheaza mitocanii. O tara in care asistentele iti cer de la obraz banii pe injectia pe care se presupune ca ti-o garanteaza statul. O tara in care ziaristii comit santaj dupa care vin la televizor sa vorbeasca despre asta. O tara ai carei locuitori fac gratare si nunti in fata blocurilor. O tara in care toate cazurile enumerate mai sus creeaza o majoritate confortabila. Ar fi exagerat sa spunem ca Romania e o tara de nesimtiti, dar putem spune cu mana pe inima ca nesimtirea prevaleaza.

Ce avem, intr-un final: un Geoana care nu poate si nu vrea sa opereze cancerul unei tari, un Basescu fara echipaj, care nici macar nu stie unde e nordul si care vrea sa ajunga la alta destinatie decat calatorii navei sale. Si un Antonescu care incearca sa construiasca o Romanie prospera dintr-o utopie.

Aoleo, am uitat sa fiu pozitiv. Va rog sa ma scuzati.