miercuri, 13 ianuarie 2010

Cafeneaua

S-a intamplat ieri. Si m-a rascolit. Mi-a facut sufletul valuri. Ca un lac batut de vant. Si mi-a starnit doruri de mult apuse in spatele lumii mele. Am intrat in cafenea pe la patru. Ora e importanta, macar pentru faptul ca la patru e lumina aceea care mangaie muntii si zapada intr-un anumit fel. Se apropie noaptea si in jurul zilei se invarte o tristete inexplicabila, ca un blestem pagan care-ti roade pantecele creierilor. As fi vrut sa gasesc loc la fereastra sa ma strecor in noapte, odata cu muntii. Nu era. Mi-am gasit o masuta inghesuita intr-un colt, de unde vedeam insa intreaga cafenea. O cafea neagra cu coniac de mere si struguri, un strudel, o placinta cu branza. In trei limbi, vocile oamenilor se amesteca molatec in capul meu racorit de inaltimile de peste zi.

Incerc sa citesc si cuvintele ma sustrag dintre vocile cafenelei. Doar in rastimpuri se mai ridica cate un glas care ma trage de mana, ma vrea intors acolo, in prezent, printre oamenii cafenelei peste care se lasa seara. Mai toti batranii din jur au pielea fetei batuta de vanturi si arsa. Roscata pe alocuri sau cu pete maronii, botita ca folia de aluminiu, caci pergamentul nu mai e un termen de comparatie al zilelor noastre.
Ochii lor sunt insa tineri si jucausi. Imi pare oarecum dramatic contrastul asta dintre limpezimea ochilor si pielea care ameninta sa cedeze, ca o tesatura prea distrusa de curatatoriile chimice. In fata mea, dincolo de vreo doua mese la care nimeni nu e asezat, un batran imi ofera un profil, citind ziarul. Are un nas coroiat care trimite la zgarcenie, e slab si colturile unei guri subtiri ii dau un aer rautacios. Pare stapan pe sine, in ciuda unui tremur usor al capului. Il fixez indelung, sa vad daca e permanent. Este.

Batranul are ochi albastri spalaciti care nu spun nimic. Mai degraba iti stimuleaza imaginatia si gandul imi zboara la un ofiter nazist. Mana care nu tine ziarul isi roteste degetele peste o ceasca de cafea. Pare un om sigur pe sine, ca toti bogatasii din Valea Binecuvantata, ma gandesc ca poate a distrus cateva mii de scrupule ca sa-si bea cafeaua linistit, cu privirea asta aroganta, si siguranta asta de sine a unui tren elvetian sau poate o tipografie digitala. E imbracat elegant, insa nestudiat. Eleganta vine din puloverul visiniu, lalau, de sub care rasar gulerele lungi ale unei camasi albe peste care se infasoara, asa, aruncat parca intr-o doara, un fular tricotat cu modele din culori moarte, ca un fel de colaj de toamna de prin Apuseni amestecat cu Baragan. Mi-e antipatic si nu inteleg de ce.

Nu schiteaza nicio miscare in afara tremurului pe care nu-l poate controla si degetele lungi, zbarcite care incanteaza marginile cestii de cafea. Il abandonez, pret de cateva pagini bune. Ca prin vis, chelnerii se deruleaza pe la periferia ochilor mei care poate ca vor obosi cat mai tarziu, mult dupa ce pielea va fi cedat in lupta asta absurda cu gravitatia timpului. Oamenii vin si pleaca din cafeneaua eleganta. Eleganta nu pentru fetele de masa impecabil scrobite sau pentru mobilierul solid, din lemn muntos, frumos slefuit. Nici macar pentru vitrina imensa care se intuneca. E ceva mai mult decat atat. Parca eleganta vine din toate fantomele care bantuie locul asta la care nu s-au mai putut intoarce ca sa retraiasca un moment de suprema fericire.

Parca e un loc bantuit de toate zambetele si privirile care l-au populat de la infiintare si pana acum, cand eu citesc retras intr-un colt la o masa mica pentru doua persoane. Caci e un loc unde cu siguranta intri cand esti fericit. Apoi, intr-o zi, pleci si tu de pe lumea asta draga si te intorci mahnit sa-ti vanturi fantoma prin fata celor care gusta din fericire inlocuindu-te pe tine si pe altii ca tine. Dar sufletul doar rataceste pe le mese, nimeni n-aude, nu vede. De aici vine eleganta locului astuia intesat de blanuri scumpe si caciuli de schi, pahare de sampanie si ceasuri de legenda, pulovere fine de casmir sau obraji de fete, rumeni de frig si netezi ca un perpetuum mobile. Aroma extravaganata de trabuce, aici, in varf de munte si ciocolata calda sau fanteziile lumii intrupate in zeci de prajituri.

Surpriza. La masa batranului se aseaza o femeie in varsta. Gatul lung si subred este infasurat intr-o helanca de cafea cu lapte. Chihlimbar la gat. Fardul nu e ostentativ, doamna este coafata recent si atent, cu volum. Pantaloni barbatesti maronii si un inel de argint cu piatra sclipitoare. E o femeie calda cu un are de pedagog. Nu stiu de unde vine o aparenta severa care nu reuseste sa mascheze sufletul unui om bun. Un om bun, un om rau. Stau si ma gandesc cum atribui eu etichete, asa, ca un baiat care lipeste impersonal afise electorale. Le-am facut celor doi o viata, o istorie. El e rau, ea e sotia dominanta severa si dedicata. Mai bine ma intorc la citit. Mai cer un ceai. Batranul zambeste si se apleaca spre doamna maro-crem. Ii vorbeste. Nu mi-as fi imaginat gura subtire capabila sa mai zambeasca. Lasa ziarul de-o parte si articuleaza linistit, rar. Pot sa ghicesc dupa pauzele buzelor sale. Ea incuviinteaza. Dintr-o data ma cuprinde un soi de liniste sau armonie sau ambele, privind asa la cei doi batrani apropiati peste masa, vorbindu-si.

E ceva ca o muzica de camera in conversatia lor. Jocul buzelor, tremurul, aprobarile elegante ale doamnei crem, ziarul, ceasca de cafea, chelnerul alb-negru care se apleaca usor intreband ce poate dori doamna si tinand cont de batranul desirat si sever care probabil ca nici lui nu i-a zambit pana acum.

O geaca albastra soseste furtunos la masa si-mi da planurile peste cap. Apuc sa vad un barbat solid si brunet la vreo treizeci si cinci de ani care priveste scurt jur, imprejur, apoi se aseaza mangaindu-si mama usor pe spate. Nici un gest catre mos. Se aseaza cu spatele la mine. Costumul de schi a navalit abrupt in povestea asta. E o familie venerabila si atat, imi spun. Ma intorc la citit. Cei trei intetesc o conversatie normala. Vorbesc nimicuri de peste zi sau poate despre cate o ruda, fiul lor iata ca si-a facut timp si-i mai pune la punct cu viata personala, poate despre familie sau alte nimicuri fara vreo rezonanta cu ceva. La un moment dat am impresia ca spatiul s-a micsorat. Ma uit spre vitrina imensa. Intr-adevar, intunericul ne-a redus dimensiunile si s-a instalat confortabil la geam, ca un copil razgaiat care isi lipeste nasul de sticla, dinspre afara catre inauntru, in timp ce parintii exasperati il cheama sa-si termine piureul cu pui.

In fata mea barbatul schior cere nota. Redevin atent. Cei trei tac, acum. Doamna crem e usor tensionata si-si priveste ingrijorata sotul care-si trage o pereche de manusi maronii peste degetele zbarcite. Niciun cuvant. De parca urmeaza un moment solemn ca o decernare de premii sau un discurs. Chelnerul e prompt. Barbatul plateste. Cash. Am impresia ca ma holbez. De fapt, ma holbez, fara sa ma pot abtine, in fata unei scene normale. Apoi batranul se ridica. Nu, nu se ridica, face eforturi. Cei doi nu schiteaza niciun gest. E un tremur usor in tot corpul, batranul stie ca nu trebuie sa-si abandoneze zambetul fortat. E ca si cum ar spune, “stiu ca vreti sa ma ajutati, dar trebuie sa intelegeti ca e important pentru demnitatea mea sa ma ridic singur”. Mama si fiul stau la panda. Ma trece un fior. Pot sa simt inclestarea mainii, pe marginea mesei. Si iata-l in picioare. Nu stiu de ce, ma induiosez. De fapt, stiu de ce, dar alung gandul asta imediat. Nu vrea sa plece, se cuibareste intr-un colt al mintii si ma priveste intrebator. Barbatul ii ofera haina batranului. Doamna imbraca singura o blana roscata pe care mosneagul elegant si desirat o priveste cu admiratie. Isi trage si el haina cu greu. Barbatul se pune in fata lui. Batranul il priveste sever dar nu pentru mult timp. O fractiune de secunda. Ultima scanteie a barbatiei. Apoi, acceptarea, resemnarea amestecata cu bucuria ca e fiul lui acela care ii inchide haina.

O ultima incercare. Cordonul. Nu va reusi, imi zic. Intr-adevar, mainile tremurande incearca sa imperecheze acul de la catarama cordonului cu una din gauri. Batranul e concentrat. Cum sta asa, cu capul in jos, pare un scolar scos la tabla rusinat ca nu stie nimic despre lectia din ziua aceea. Nu renunta mosneagul. E o incurcatura acolo. Barbatul ii atinge mainile cu delicatete. Cu multa delicatete. I le atinge si le departeaza usor. Mainile cad pe langa corp, cuminti, invinse. Batranul priveste in zare, asa pare. Apoi cu un gest care umple toata cafeneaua de tandrete si electrocuteaza toate emotiile din jur, doamna crem il ia de brat ca in vremurile trecute cand bratul asta subtire era pentru ea polul sigurantei si iubirii. Fiul isi incinge tatal cu cordonul ca si cum ar justifica astfel o strangere la piept, nedemna de doi barbati adevarati. Dupa ce il priveste scurt in ochi, cu recunostinta, batranul isi trage pe cap o caciula bej, de lana, menita poate sa-i dea un aer tineresc. Sau sa-i tina de frig. Totul e gata. Cei doi pasesc agale afara din restaurant. Barbatul mai arunca o privire peste masa. Tata n-a uitat nimic. Iese.

26 de comentarii:

  1. ...Vezi Tudor, oricum ar fi: "prea" înalt, zgarcit, "nazist" sau antipatic... pentru altcineva este "tata"
    ...Si mie i-mi este dor Tudor, si mie....

    Sent from my iPhone

    RăspundețiȘtergere
  2. excelent barosane.excelent redata scena.

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta e Tudor Chirila!!!!
    Fara comentarii!
    Tudore, poate si de asta ai fost invocat in discursul unui anume candidat cu putin timp in urma....

    Cu stima,

    Costi

    P.S. Mi-am permis sa preiau scrierea ta si pe blogul meu. Sper ca nu te deranjeaza.

    RăspundețiȘtergere
  4. fara cuvinte,doar sentimente

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai dreptate. De cele mai multe ori etichetele puse unei persoane la prima vedere se dovedesc gresite. Scena la care ai fost martor este o lectie de demnitate si de dragoste...Un portret de familie induiosator.Este de admirat capacitatea ta de a reda astfel de scene . Batranul, fiul si sotia mi s-a perindat prin fata ochilor de parca ar fi fost aivea...

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumos. Felicitari!
    In fiecare zi iti vizitez site-ul si ma rasfas cu scrierile tale. Multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. oare de ce in timp ce citeam ma simteam prin preajma...in cafenea, analizandu-i pe cei trei?...iti spun doar.:felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  10. Frumos.Asa imi place de tine cand scrii cu logica.Imbatranim si ne intristam. Lucrurile curg pe langa noi si nu mai stim sa le apucam de manere. Avem copii, avem poate nepoti. Ne simtim din ce in ce mai inutili. Timpul aluneca, viata palpaie, devenim obtuzi si ne copleseste viitorul. Cateodata ne copleseste si trecutul iar prezentul nu ne place niciodata.
    Cade noaptea peste noi, vin norii, ne napadeste melancolia.
    Auzim veselie dar nu o intelegem.
    Vedem zambete dragi dar ele sfasaie din noi.
    Suntem batrani.
    Avem doar o sansa: moartea.

    RăspundețiȘtergere
  11. Fiul e un fericit...tatal e inca acolo...

    RăspundețiȘtergere
  12. vizual..kinestezic..auditiv. Bvo

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, ati reusit. Au trecut 20 de ani de la deranju` din decembrie si in sfarsit suntem in genunchi. De 20 de ani sunteti aceeasi - doar va rotiti la pupitre. N-ati facut altceva decat sa prosperati permanent pe spinarea noastra. Ne-ati distrus scolile, ne-ati distrus si speranta ca macar copiii nostri sa aiba un viitor mai bun. Ne-ati inchis fabricile si le-ati vandut voi. Ne-ati transformat intr-o rasa de pseudo pensionari chinuiti de nevoia de a inghiti medicamente. Ne-ati vandut sclavi unui occident care mai are nevoie de noi doar ca sa-i stergem praful de pe mobila si mucii copiilor. Ne considerati niste tampiti buni doar sa haleasca vorbele voastre goale de la televizor. Ne-ati vandut si apa si energia. Faceti vacante in Caraibe si ne spuneti ca suntem prea cheltuitori si ca nu strangem cureaua. Muncim pentru 10 milioane iar voi ne furati pe 20.000 de euro pe luna. Bancile straine ne jefuiesc cu nerusinare iar voi radeti si ne spuneti ca e mai bine asa - e semn de stabilitate. Mai existam doar ca numar de platitori de biruri. E complicat si scump sa murim. E complicat si scump sa traim. Faceti intentionat legi de neanteles pentru noi. Dupa ce ne-ati ucis in puscariile comuniste elitele, i-ati gonit pe cei mai destepti dintre noi in toate colturile lumii. Pentru toate astea nu sunteti decat niste tradatori si ar fi trebuit sa va impuscati singuri odata cu tatucul vostru Nicolae Ceausescu

    RăspundețiȘtergere
  14. Revin cu un comentariu facut acum cateva luni: ai putea fi un scriitor grozav...
    De fapt, cred ca devii un scriitor grozav...
    Si suntem copiii parintilor nostri.

    RăspundețiȘtergere
  15. Suntem oameni si faptul ca simtim ceva, chiar si durere privind un asemenea moment, ne facem sa fim si mai mult oameni si ii facem si pe cei dragi noua sa fie mandri de noi oriunde s-ar afla

    RăspundețiȘtergere
  16. am inceput sa cunosc acea lumina cu adevarat acu cativa ani de zile...e cea mai lina,blanda,cuminte lumina...cred lb. romana are pentru ea cea mai frumoasa denumire: lumina asfintitului. "asfintit"- adica Dumnezeu a sfintit pamantul

    RăspundețiȘtergere
  17. superb! no comment!
    As putea spune ca ai acel ceva din Calinescu (George Calinescu)!
    Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  18. Ce frumos.. it made me feel warm inside.
    Iti multumesc

    RăspundețiȘtergere
  19. "Tata n-a uitat nimic".Tu l-ai uitat pe "tata"...

    RăspundețiȘtergere
  20. am recitit povestioara azi, si fara sa-mi fi amintit ca am lasat demult un comment,am avut acelasi gand, sa scriu despre lumina de care vorbesti la inceput. In diferite ipostaze am avut ocazia sa vorbesc cu prieteni, colegi, in natura sau nu,si am incercat sa aflu daca au observat...dar nu am mai intalni un om sensibil la aceasta lumina, desi probabil exista multi, pentru ca spune si rugaciunea " Lumina lina".
    Eu o admir aproapre in fiecare seara de vara, e o splendoare.

    RăspundețiȘtergere
  21. artist te-ai nascut artist esti artist vei fi

    RăspundețiȘtergere
  22. S-a intamplat la ferestrele unui etaj din imagistica. Langa Casin, in dimineata asta. Un batran si-a luat sotia in brate abia stapanindu-si lacrimile. Iar eu, dupa noua ore printre perfuzii l-am vazut pe Iov. M-am scufundat apoi in parcare ca in trecut si am ramas la zona albastra ceva timp. "Zona abonati" Mereu abonat, mereu albastru ...am gandit si mainile mi s-au destins ca o pana de inger. Cafeneaua actorilor apoi mi-a amintit ceva ce am uitat sa-ti spun...

    RăspundețiȘtergere