marți, 5 iulie 2011

Marea, femeia, norii

11 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar putea fi Maria, o femeie pe care o cunosc... :)

    Ah, dar daca ma uit mai bine, ar putea fi o mama, plangand, chiar si dupa atata timp, moartea fiului inghitit de valuri.

    E trist...tare trist...

    RăspundețiȘtergere
  3. Marea asta e ciudata! Nu se deosebeste clar decat silueta femeii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Parca ar fi o maicuta catolica :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Bravo! nu sunt cel mai bun critic literar dar se vede la o posta ca ai talent:) Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. demult, tare demult, m-am regasit emotional intr-u peisaj de genul asta si am gandit: "Nu permite nimanui sa te convinga ca nu stii sa iubesti."
    ~*~
    am invatat in timp sa-mi spun lucruri mai frumoase, si uneori, mai simple: "stii".

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Bed for love,

    De ce nu raspunzi intrebarilor celor care iti urmaresc blogul?

    RăspundețiȘtergere
  8. 99,9% cred ca e Andreea;)Va citesc blogurile amandurora si fara sa vreau am vazut asemanarea intre pozele voastre: acelasi decor,subiecte diferite insa.
    Oricum...frumoasa marea,frumoasa femeia,frumosi norii...

    RăspundețiȘtergere
  9. Interesant! S=ar putea tese un poem cu aceste cuvinte.
    Sau ... femeia intre valuri si nori.

    RăspundețiȘtergere
  10. Marea, femeia, norii... parca lipseste ceva, poate un barbat, sau, poate ploaia... i may be rude but i attempt to make things...different:)

    RăspundețiȘtergere