tag:blogger.com,1999:blog-20305169644158968912024-03-18T22:19:00.773+02:00tudor chirilătudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.comBlogger1751125tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-52144532100354528872022-07-27T23:02:00.003+03:002022-07-27T23:02:47.125+03:00Doamna Duțescu<p> Este 8 30. A murit doamna Duțescu, sună anunțul sec, oricine ți l-ar comunica. Mă uit buimac la telefon și încep conversația. Ar trebui să curgă amintirile sau să se rostogolească o lacrimă. Nimic. Doar o imensă dorință de a dormi din nou. Da' asta nu iese. Când oamenii mor, nu funcționează somnul. Poți să vrei să uiți cât vrei tu. Doamna Duțescu a murit. Propoziția e acolo ca un ad pe internet care are X-ul pre mic ca să-l poți bifa. Anunțul nu se închide. Doamna Duțescu a murit. - Prima dată când ai venit la mine eram în concediu, n-aveam niciun chef să te primesc. Ai sunat la ușă și când ai văzut că nu-ți răspund, te-ai urcat pe gard. Și m-ai văzut în curte. Nu mai aveam ce să fac.</p><div><br /></div><div>Eram mic, au fost primii mei noduli pe corzi. Mereu am avut probleme cu vocea. Și ea a fost acolo cu puterea ei fantastică de a-mi da încredere. La început o enervam. - Ce tot întrebi de ce?, zicea. Că așa vreau eu, de aia. Apoi a început să-mi explice. Eram prea mic ca să înțeleg câtă nevoie am să înțeleg. </div><div><br /></div><div>Aveam 22 de ani când am început totul: muzica și teatru. Au fost timpi morți, am dispărut din viața ei, însoțit, aproape marcat om la om de aroganța tinereții, de siguranța că nimic nu ți se poate întâmpla dacă ai succes. Dar ajungeam, mereu, invariabil, în fața pianului negru, cu jumătate de coadă, pe care probabil că tronează și acum, pentru mulți ani de acum înainte, clopoțeii de sticlă, suveniruri de prin lume pe care iubea să le adune peste capacul negru al pianului. - Hai, ușor, mim-mam-oa-oa-oa. Pune sunetul sus, lasă laringele jos, limba jos. - Pune suntetul sus! În mască. Zece ani mi-a luat să înțeleg ce înseamnă asta. Se plimba fetița pe acolo. Fetița era maidaneză, era mică și neagră cu pete albe și devotată. A fost apoi Linda, care mă iubea mult, deși nu mă vedea des. Și eu o iubeam pe Linda și o iubeam și pe doamna Duțescu care devenise o parte prea prezentă în viața mea. </div><div><br /></div><div>Privești dealurile cum se mișcă odată cu mașina. Transilvania sau Dobrogea. Galați, Iași, Cluj, Constanța, drumuri interminabile către "cântările" noastre. - Sărumâna, facem? - Unde ești, mă? - Sunt pe drum spre Alba Iulia, doamnă. - La cât cânți, mă? - La opt, doamnă! - Și dormi acolo? - Nu, mă întorc după cântare! - Aoleo, vai de capul tău! Hai să facem! Poate că acest "hai să facem" era mai important decât orice am fi făcut după aia. Acel "hai să facem" care conținea toatea atributele siguranței, perfecțiunii. O să facem vocea ta să sune bine și în seara asta, iar mâine dimineață o să fii perfect, gata de cântat. Plasa de siguranță era acolo. Visul oricărui cântăreț. Să fie bine după concert. Puterea ei de a da încredere, era aproape enervantă. </div><div><br /></div><div>Am petrecut sute de ore în fața pianului. Eu și o mare parte din soliștii din România. Avea metodă doamna Duțescu. Moare o parte din viața ta. E idioată formularea pentru că e prea folosită. Dar găsește alta mai bună acum. Moare o parte din viața ta. E idioată formularea, că tu suferi și vrei să împarți cu cineva asta, iar când scrii "moare o parte din viața ta", lumea fuge ca de o telenovelă, dar pe bune că nu am timp să caut ceva mai plastic, mai bine scris: înțelege naibii că a murit o parte din viața mea, că deocamdată nu e nicio șmecherie să am amintiri cu doamna Duțescu și să zâmbesc senin când știu că e mult mai confortabil ca amintirile tale să fie în viață. Deocamdată e de căcat, da, chiar de căcat, că a murit și nimic nu prevestea asta, într-o țară în care nimeni nu poate anticipa nimic. </div><div><br /></div><div>A trebuit să cresc ca să înțeleg imnportanța ei în viața mea. Viața mea era în muzică și în teatru și aveam mereu nevoie de voce. Am început s-o frecventez mai des pe doamna Duțescu. Am devenit de-al casei, iar ea parte din familia mea. Și, cu toate astea, când vocea mergea bine-bine, uitam de doamna Duțescu. Așa cum uităm de oricine. Că uităm, când noi suntem bine. Când vrem un prezent egoist. Doar că acolo, în fața pianului, eram în siguranță, printre sudalmele ei simpatice și îmbrățișările Lindei care se urca peste mine pe canapea sub privirile aprobatoare ale doamnei Duțescu care păreau să rostogolească convingerea că oamenii sunt mai buni decât animalele. Habar n-am dacă e adevărat, ideea e că n-am să mai stau niciodată în fața pianului, copil la patruzeci ca la optsprezece, "mim-mam-oa-oa-oa", ce faci, lasă limba jos și nu mai comenta, păi cum să nu comentez că vreu să înțeleg, bine mă, prăpăditule, ce vrei să înțelegi, păi de ce tre' să las limba jos, păi ca să se formeze sunetul corect mă, că gura funcționează ca o cutie de rezonanță și sunetu' se lovește de cerul gurii, apoi de dinți și dacă ai dinții în exterior, ai un ambitus mai mare că nu închizi sunetul. </div><div><br /></div><div>Poarta de tablă se închide în spatele meu. Niciodată nu știam când am să mă întorc și cred că asta o enerva tare pe Gabi. Gabi. Așa îi ziceau ăia de la Hociotă, spitalul de foniatrie unde am cunoscut-o, severă rău, în fața unei clape din anii șaptezeci, dar în anii nouăzeci. Am cunoscut-o în prag de pensionare, lucra cu profesorul Bogdan pe atunci. Când am ajuns la Vocea României am invitat-o să facem echipă. După primul an de Voce am făcut un polip pe coarda vocală și m-am operat. Eram din nou în fața pianului când am scos primul sunet după operație. Ca un pui de căprioară pe gheață. Doamda Duțescu, acolo, stâlp, sigură pe ea. Primele sunete: hai mă, nu-ți fie frică, împinge un pic acolo. Hai, gata, doar trei minute, azi, da? Mă, da taci, nu mi te apuci să vorbești ca moară stricată, cum faci tu, da? Nu vorbeam. Nu-i ieșeam din cuvânt. Asta îi plăcea. A fost crescută cazon. A fost disciplinată de mică. Și cumva, aștepta disciplină. La capitolul ăsta nu mă calificam. Eu doar întrebam de ce și asta o enerva și o amuza, în aceeași măsură. </div><div><br /></div><div>Toate camerele de hotel care au auzit vocalizele mele, toate sunetele care au sărit dintr-un perete în altul. - Gata, doamnă, trebuie să cobor mă așteaptă băieții la mașină. Bine mă, du-te, suuces, mamă și câștig. - Sărumâna, fug. - Pa, mamă. Apoi, repede și sever: da' mă suni, mă, după concert, da? Că până la unu nu mă culc. Și ea s-a îmbolnăvit acum șapte ani. Și-a dus boala cu demnitate. Demnitate și pozitivism. Nu știu pe cineva mai pozitiv, în situația dată. A avut mereu pentru mine speranță. Iar eu îi reproșam că speranța ei contrazice realitatea, rațiunea. Era genul de om care alegea să facă din speranță realitate. Sau să transmită asta. Pe sine n-a putut să se ajute. </div><div><br /></div><div>Deocamdată e înfricoșător. Și trist. Ce sens mai au vocalizele alea într-o cameră goală? Care mai e puterea lor șamanică? Cum o să mă mai însoțesască pe mine speranța din glasul ei sever? - Hai mai dă-te-n căcat că o să fii bine. Ce te tot gândești la ce nu merge? O să meargă. Sună-mă într-o oră, mă da' să nu uiți, ai înțeles? Mi-e greu să cred că mai pot stabili o asemenea conexiune cu cineva. Adevărul că am vrut ca textul ăsta să fie despre ea și, nu știu de ce, parcă e mai mult despre mine. Poate așa se întâmplă cu oamenii generoși, în generozitatea lor devin roluri secundare în poveștile egoiștilor, chiar și aunci când e evident că e exact invers. </div><div><br /></div><div>Îmi vin în minte drumurile. Șoselele noastre interminabile. - Sărumâna, facem? Se mai pierdea semnalul și reveneam. - Hai, din nou... A găsit mereu timp pentru mine. Am fost o echipă strașnică. Aș vrea să scriu mai mult. Așa ar fi normal, să scriu mai mult, că nu e nimic aici. Dar dacă scriu mai mult nu mai pun în seara asta. Și morții fug, se duc, și noi fugim de ei, că ne e frică de moarte. Și fugim și de amintiri că se duc greu în primă fază. Tre' să treacă timp ca să zâmbim. Gabi zâmbea, deși viața ei a fost grea. </div><div><br /></div><div>Peste douăzeci de ani de când mă cocoțam pe gardul ei. Te urci pe un gard și uite ce se întâmplă. Sărumâna, doamna Duțescu. Vă sun eu un pic mai târziu că tre să fug acum...</div>tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com16tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-14702177746486453192022-06-10T14:49:00.000+03:002022-06-10T14:49:03.027+03:00România îngropată sau legile supravegherii naționale<p>Capturarea statului român se petrece de o bună bucată de timp sub ochii noștri indulgenți și neputincioși. Se petrece pas cu pas. Fără mișcări bruște care să atragă atenția noastră și așa anesteziată de asalturile si confuzia din social media. Și cu încercarea lentă și mai perfidă de a sufoca orice fel de formă de opoziție a societății civile. </p><p>Să pornim prin a ne aduce aminte de ce s-a ieșit în stradă în 2017: că oamenii se săturaseră să fie furați, să asiste la nesfărșitele încercări ale politicienilor de a adopta măsuri care să-i protejeze de justiție (pe ei și eșaloanele secundare) și să le asigure o ciordeală liniștită din banul public. Oamenii au ieșit în stradă pentru că se vedea cu ochiul liber legătura între corupție și incompetență pe de-o parte, și tot ce ne lipsește de partea ailaltă: spitale, autostrăzi, administrație publică onestă, justiție independentă, poliție cu adevărat în slujba și în folosul cetățeanului, reforma sistemului de învățământ, reforma din sănătate, absorbția fondurilor europene în beneficiul proiectelor mari pentru Romania și lista o puteți continua încă mult și bine.</p><div><br /></div><div>Liviu Dragnea a reușit să devină personificarea destul de reușită a aparatului corupt peste care domnea atunci demonstrând importante calități autocratice. Părea că nimeni nu mișcă în front în fața lui. A reușit performanța ca oamenii din stradă să-l deteste chiar mai mult decât pe PSD. Și asta pentru că până atunci nimeni nu prea îndrăznise și nici nu reușise să-și însușească un partid cu totul. Într-un final, nici Liviu Dragnea nu a reușit. Pentru că nu a înțeles că ceea ce încercase el să facă limita accesul facțiunilor rivale la resursele de furat. Or, în momentul în care te ridici deasupra intereselor partidului (a se citi desupra intereselor grupărilor din partid) ești eliminat, chiar dacă există loialitate din partea unui cerc mai mic de susținători. Liviu Dragnea a căzut pentru că a fost prea lacom. Lucrarea lui, de fapt lucrarea oligarhiei de partid și de stat, continuă. Și se realizează cu succes. Pentru toate părțile implicate. Perdanții? Cetățenii României, cine altcineva? </div><div><br /></div><div>La cinci ani de la protestele din Piața Victoriei și la patru ani de la protestele din 10 august suntem într-o situație mai nasoală decât atunci. Măcelărirea legilor justiției, trâmbițată de toate partidele din opoziție (care s-au folosit de protestele din 2017), nu s-a reparat. Desființarea secției speciale s-a făcut de mântuială fără respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția. Pensiile speciale au crescut în unele cazuri, nici gând să se procedeze la eradicarea acestei anomalii discriminatorii, iar președintele în exercițiu al României care a fost votat de un număr mare de români ca alternativă la PSD și pentru că și-a construit discusul electoral pe critica constantă a PSD, s-a dovedit un ticălos fără scrupule care nu a avut niciun fel de problemă să gireze refacerea USL și să instaleze din partea PNL premieri marionete, cozi de topor, dispensabili când și-au îndeplinit misiunea. Asta într-un moment istoric când România primește prin PNRR cel mai mare ajutor finanaciar din ultimii treizeci de ani, destinat refacerii structurale a țării. Păi cum se poate rata o asemenea oportunitate care poate hrăni pe toată lumea? Adică lumea lor. Doar că, pentru a putea să-i cuplezi în liniște - pe toți - la mufele banilor publici, e nevoie ca instituțiile statului să nu mai fie independente, ci să se concentreze în mâna celor care au nevoie de ele în subordinea lor. Șleahta, gașca, junta. Asta trăim acum. Asta trăim de treizeci de ani. </div><div><br /></div><div>După o pandemie care prin efectele ei a devenit sursa tuturor relelelor și a împărțit societatea în două tabere în care statul român s-a dovedit din nou neputincios, incapabil să medieze între polii scoiali, incompetent, incapabil să reacționeze în folosul cetățenilor (mă refer mai ales la gestionarea măsurilor din învățământ cu impact dezastruos asupra sănătății psihice a copiilor), incapabil să comunice coerent și să gestioneze o asemenea calamitate (avem un număr uriaș de vieți care ar fi putut fi poate salvate) s-a trecut la asaltul de care vorbeam mai sus. De fapt, asaltul a început în timpul pandemiei. De data asta se merge mai departe. Pas cu pas, fără gălăgie, sinuos. </div><div><br /></div><div>Avem, de exemplu, un judecător suspendat din magistratură (Cristi Danileț) pe motiv de filmulețe afișate pe tiktok (karate) sau mai nou pe motiv că "face politică" în ong-ul de educație juridică din care face parte. Mai mult, deși suspendat de cinci luni nu are încă motivarea deciziei de suspendare, deci nu are ce ataca. </div><div><br /></div><div>Avem o jurnalistă curajoasă care a dezvăluit plagiatul prim ministrului Ciucă (Emilia Șercan) și care a fost victima unei încercări de compromitere și defăimare cu acordul tacit al instituțiilor statului, în cazul de față Ministerul de Interne care în repetate rânduri în ultimii doi ani ne-a demonstrat că e mai prieten cu interlopii decât cu cetățenii. </div><div><br /></div><div>De dată recentă avem o decizie CCR care spune că titlul de doctor poate fi retras "doar dacă nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Bine ați venit în Absurdistan locul unde se amnistiază plagiatorii și unde dai titlul fals de doctor înapoi doar dacă nu te-ai folosit de el. Apropo de CCR avem acolo o numire nouă în persoana unui incompetent de serviciu, dar loial puterii care îl hrănește. Un individ cu diplomă de doctor de la Academia SRI sub îndrumarea altei figuri academice cunoscute, Gabriel Oprea. </div><div>Dar CCR a devenit demult brațul lung al mafiei politice. Când s-au prins că nu mai merge cu ordonanțe de urgență strecurate noaptea în ședințe de guvern au transformat CCR în instrumentul care să legalizeze furtul și conservarea intereselor transpartinice. CCR și-a făcut bine treaba în toți anii ăștia, slujește cauza. Iar de dată avem o decizie CCR care riscă să facă scăpate sute de dosare penale printre care și multe ale marilor corupți. Nu știu cum se face că în ultimii ani deciziile importante ale CCR aveau lagătură cu diverse procese de corupție care beneficiau de pe urma pronunțărilor. Dar, desigur, deciziile CCR trebuie respectate. Chiar dacă vedem că incompetenția începe să populeze acest grup "elitist". </div><div><br /></div><div>Avem și un jurnalist (CTP) concediat de la Digi 24 pentru că s-a pronunțat împotriva conținutului legilor securității naționale, scăpat pe surse în câteva redacții care au fost ulterior amenințate de chiar garantul statului de drept, președintele Klaus Johannis. Cam ce-și propuneau autorii draftului? </div><div><br /></div><div><span style="color: red;"><b>Atenție!!!</b></span></div><div><br /></div><div>Păi uite câteva puncte pe care le-am extras din motivarea petiției Declic care cere renunțarea imediată la măsurile de mai jos. </div><ul><li><span style="color: #333333;">SRI și SIE vor noi puteri și super-imunitate în fața anchetatorilor că așa e în statul polițienesc: personalul SRI și SIE va putea fi anchetat doar de procurori desemnați special iar perchezițiile se vor face doar cu anunțul prealabil al șefului SRI și al Președintelui (în calitatea sa de șef CSAT)</span></li><li><span style="color: #333333;">doar șeful CSAT, adică Președintele, îl poate demite pe șeful SRI și pe șeful SIE. Asta înseamnă că Președintele va putea constrânge și folosi aceste instituții în interes propriu, fără grija răspunderii legale (în prezent, doar Parlamentul poate demite șefii SRI și SIE, la propunerea Președintelui).</span></li><li><span style="color: #333333;">cetățenii și firmele au obligația să colaboreze cu SRI la cerere și să păstreze secretul operațiunii - vă amintiți de securitatea lui Ceaușescu? </span></li><li><span style="color: #333333;">Banii cu care serviciile își finanțează operațiunile, verificați doar de Președinte: controlul Curții de Conturi și al comisiilor parlamentare dispare și lasă loc abuzului</span></li></ul><div><br /></div><div>România se îndreaptă în direcția greșită. Asta dacă mai credem un pic în democrație, în separarea puterilor în stat, în importanța jurnalismului independent și în general în valorile pe care vrem să le deprindă copiii noștri. Dictatura ceaușistă ne-a transformat în monștrii duplicitari care nu au reușit să facă altceva din țara asta. Pentru că în comunism am învățat să fentăm sistemul, să nu spunem exact ce gândim, să mințim ca să supraviețuim. Defecte intrate în reflex. Frica - instrument de navigare prin viață. Cu toții știm ce a însemnat capturarea României post revoluționare din momentul în care s-a respins punctul 8 de la Timișoara. Acea mișcare produce efecte și acum. Dar dacă nu ieșim în stradă ca să apărăm bruma de democrație care ne-a rămas înseamnă că suntem complici la toată această restaurație pusă la cale de două, trei partide politice și de niște structuri securiste care-și apără trecutul și "agoniseala". </div><div><br /></div><div>Înainte de pandemie, în toate momentele în care s-a protestat în Piața Victoriei oamenii aveau valori comune, că de aia se aflau în piață. Apoi, pandemia ne-a scindat în pro vaccin, anti vaccin. Ne-am ironizat, ne-am înjurat, am pledat fiecare pentru cauza în care credea, ne-am etichetat, nu ne-am ascultat, a fost dialogul surzilor. Ok, dar acum ce facem? În numele acelei scindări nu reușim să înțelegem că asta le convine cel mai mult? Da, au fost multe dezamăgiri, da, multă lume se simte trădată și se întreabă ce rost mai are mersul la vot, dar chiar suntem pregătiți să predăm viețile copiilor noștri fără niciun pic de luptă, doar cu speranța că o să fie fericiți în altă țară când vor ajunge la 18 ani? Refuz să capitulez așa pentru că asta mai mult mi-ar face rău. Așa că sâmbătă de la ora 18 mă duc și eu în Piața Victoriei alături de toți cei care mai gândesc ca mine și cu care mai am niște aspirații de împărțit. Și am să mă duc până când o să renunțe ăștia la legile supravegherii naționale. </div>tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com17tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-29869964139683527182022-03-27T21:25:00.014+03:002022-03-27T21:50:13.377+03:00De ziua teatrului, despre mine<div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">La cinci ani priveam intrigat din culise forța luminii reflectorului care mă orbea de pe scenă. Acolo era ceva inexplicabil, frumos și misterios. Apoi mă trezeam în scenă și mama trăgea de mine dintr-o parte, iar Sanda Toma din cealaltă. Înlocuiam un alt copil care se îmbolnăvise, scena era despre două femei care revendicau copilul în Cercul de cretă caucazian (Bertolt Brecht). Am crescut mult în curtea <a href="http://www.comedie.ro/" target="_blank">Teatrului de Comedie</a>, alergam prin decorurile de la Preșul sau Arma secretă a lui Arhimede, eram copilul tuturor mașiniștilor și tehnicienilor. Mi-aduc aminte de Iulică, șeful mașinist de legendă cu ochii lui albaștri buni, dominând autoritar curtea, șuierând sudalme mobilizatoare la adresa echipei. Mă trezeam în cabina de sunet care era în culise, urcam pe o scară în intimitatea unei încăperi împodobite cu afișe cu modele din generația Adesgo. Poate erau și ceva nemțoaice pe pereți, lumina chioară venită de la o lampă de deasupra mixerului și Dan Georgescu (memoria mă poate înșela asupra numelui) - sigur avea păr lung și blugi, mă lăsa să umblu la butoanele mixerului, tot timpul cu degetul la gură indicând spre scenă. Nea Nelu, electricianul, era secondat de nea Mihai, mereu vesel și cu o dicție care rostogolea bolovani, nu cuvinte. Acum îl imit aproape perfect și cei care l-au prins se prăpădesc de râs. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Mama era de o frumusețe care mă făcea să uit că e mama. În serile în care nu mă lua la teatru urlam și mă zvârcoleam la despărțirea despre care doar acum înțeleg cât de grea era (pentru ea), până când ușa verde scorojit a liftului se închidea și zgomotul metalic punea punct acelui episod peste care se lăsa lumina chioară de pe palier. Apoi, diminețile, mama la fel de frumoasă, de data asta naturală, fără fond de ten, rimel, ruj sau dermatograf se târa către bucătărie unde pregătea micul dejun, îmbrăcată în trening și într-un tricou lălâu. Mereu m-am întrebat cum m-a format pe mine, în ce fel, această suprapunere a două ipostaze radical diferite, actrița de la Comedie în cabina ei magică pe care o împărțea pe atunci cu Stela Popescu unde asistam aproape inconștient la devenirea femeii care urma să fie adulată de atâta lume peste doar o oră acolo pe scenă, o zeiță mamă. Și Mioara Tănase, cabiniera arhetipală desprinsă parcă din orice scenă de film cu dive care au nevoie de ajutor în cabinele lor luminate de șirurile de becuri pe marginea oglinzilor plus fotografiile din spectacolele cele mai iubite. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"> Am crescut în Teatrul de Comedie cu afișele lui unitare, galbene cu litere mari, negre și fotografiile imense, mereu excelente, din fața teatrului. Cornel Vulpe, Mihai Pălădescu, Dumitru Rucăreanu, Silviu Stănculescu, Vasilica Tastaman, Ștefan Tapalagă, Dumitru Chesa, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Racoți, curtea interioară care vibra în zgomot de zaruri și table înainte de spectacole, cu mese albe și scaune grele din fier forjat, ca o terasă interbelică. Gangul teatrului pe care m-am perindat de atâtea mii de ori în viața asta, ticsit de afișele spectacolelor trecute. Palatul culiselor și podul teatrului unde mă urca vreun mașinist ca să privesc cu sufletul la gură, aproape amețit către scena din scândură vopsită în negru. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Am văzut-o pe mama jucând în Turnul de Fildeș regizat de Ion Cojar unde Stela Popescu era excepțională făcând o compoziție atât de departe de cupletele de pe scena de la Boema. La un moment dat, într-o scenă memorabilă, mama (Iskra) era femeia înșelată silită s-o confrunte pe amanta soțului ei. Sufeream ca un câine și, probabil în felul meu, am înțeles atunci că teatrul bun nu poate fi desprins de viață. Mă durea fiecare cuvânt de acolo. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Am bifat și turneele de la mare prin grădinile de vară care nu lipseau nicăieri între Constanța și Mangalia. Plita așezată pe două cărămizi organizată de Titi Rucăreanu și scoicile care se deschideau încet. Și gustul ăla nou și bun de miez de scoică cu lămâie. Mănâncă, Tudorele. Mi-a tras o palmă într-una din verile alea, a fost iute și grea, eram obraznic după criteriile de atunci și copiii se pedepseau, mi s-a părut nedrept, am plâns cu lacrimi adevărate, mama suferea, iar tata nu era acolo. Apoi otita dintr-o vară tot pe plajă când mă uitam suferind la mare și mama îmi picura ulei cald în ureche și era groaznic, nispul fierbinte, ureche fierbinte, iar camera de hotel e mereu mică la mare, se strânge în jurul tău mai ales dacă ai otită. Aleea din spatele vilelor de la Mamaia unde Cristian Șimonca forfeca la nesfârșit o tricicletă roșie, un păr blond strălucitor, aducea mult cu puștiul din Shining pedalând pe holurile hotelului bântuit. Gheorghe Șimonca patrona parcarea din spatele vilelor într-un costum alb cu un aer de vilegiaturist la Odesa. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Am crescut și m-am îndepărtat de teatru, n-am mai petrecut atât de mult timp în culise cu toată lumea aia veselă care mă manipula încoace și încolo. Veneam mai rar și mai mult în sală ca s-o vedem pe mama jucând. În 85 am fost la Hamletul lui Tocilescu, aveam 11 ani și m-am plcitisit, iar la sfârșit mi s-a părut că nenea care juca Horațio ar fi fost mai bun în Hamlet. Era Marcel Iureș. Gândul mă duce acum la Ducu Darie și la Consuela, mama lui, actrița cu ochii negri care mă intimidau, erau pătrunzători și ceva neliniștitor venea dinspre ei de fiecare dată deși Consuela era bună cu mine. Toată lumea a fost bună cu mine acolo în curtea Teatrului copilăriei mele. Am crescut și am început să-mi câștig independența, dar am și început să mă uit la teatru altfel. Începeam să mă prind că nu e ușor ce se întâmplă acolo și poate chiar începeam să visez că o să fiu pe scenă. Unui copil care crește în culise existența pe scenă i se pare mult mai posibilă. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Am crescut, am crescut, s-au făcut anii nouăzeci, lecturile mă formau, Mantaua lui Gogol, cât de mult din Rusia bolnavă e în Mantaua lui Gogol. Pe la paisprezece ani, într-o zi luminoasă m-am prezentat în sufragerie în fața alor mei cu textul Însemnărilor unui nebun (Gogol) în mână. Am încercat să-l joc, dar textul se juca singur, el îmi dicta ritmul, pauzele, el îmi spunea când și cât să mă emoționez, era o vrăjitorie, nu jucam nimic, textul se juca cu mine. Mi-aduc aminte că am avut curaj să dau drumul glasului meu poate în schimbare, nu mai știu și tata s-a emoționat un pic. Poate că totuși teatrul ar putea fi posibil, mi-am zis. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Peste ani am jucat Nebunul lui Gogol la Comedie "...de o parte e marea, de cealaltă Italia... iată se zăresc izbele rusești.. a mea e oare căsuța aia care strălucește în depărtare, e mama aceea care stă la fereastră, salvează-ți fiul nenorocit, măicuță... varsă o lacrimă pe căpșorul lui bolnav, uite cum ți-l chinuie, nu-i loc pe lumea asta pentru el... ți-l prigonesc mereu..." apoi o pauză și lui Gogol i se face milă de nebunul lui și îl absolvă, nu-l lasă să se zbată în realitatea noastră imposibilă și îl trimite înapoi în ceața aia caldă numită iluzie "...stiți că beiul algerian are o bubă chiar sub nas?" Întuneric. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Am văzut Fuga lui Bulgakov la Teatrul de Comedie unde toți erau superbi, de la Ștefan Iordache la Dorina Chiriac și George Mihăiță, spectacolul rușilor albi în exil. Cătălina Buzoianu regizând unul din cele mai mari spectacole ale teatrului, prin 95, cred. Maică-mea făcând pereche cu Iordache. M-am trezit în facultate și am început să iubesc teatrul. Mă trezeam din alte percepții ca să alunec ușor, ușor într-o înțelegere superioară, una care pregătea mai mult. Am fost adoptat de o clasă superbă, am început să mă joc de-a iubirea, m-am furișat pe peronul Gării de Nord, petrecând cu sufletul la gură, prin spatele coloanelor, o fată care nu era a mea, cândva de Paști, m-am înhăitat cu Giani, cu Ovidiu, cu Andrei, cu Mihai, cu Marius și Țife, Claudia, Oana, Ada, Cătălin, Medeea, Laura, Dani și toți ceilalți, clasa Zamfirescu și Doru Ana, mi-am iubit profesorii, am rupt cu ei, i-am detestat ca orice adolescent nesigur, am fugit din școală ca să mă cuibăresc cu Ovidiu pe podeaua autocarului care ducea Richardul lui Măniuțiu de la Odeon la Târgu Mureș, Zamfirescu: - Ce căutați mă, aici? Aveți examen! Noi: -Vă rugăm mult dom' profesor, vă rugăm mult. Lasă-i mă, Florine, dac-au venit până aici. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Am terminat facultatea, a durut despărțirea, a acoperit-o tinerețea și speranța, am jucat în Trupa pe Butoaie a lui Victor Ioan Frunză, prin piețe, teatru itinerant, am luat bătaie groznică la Târgoviște pentru vina de a fi bucureștean și eu și Titieni și Balasz Atilla, fețe desfigurate, am jucat la Lăptărie, apoi am intrat în Tamerlan cel Mare, am repetat, am cunoscut umilința Victor Frunză m-a ținut pe bară, în sală, ca dublură, doar pentru faptul că am îndrăznit, în timpul repetițiilor care nu se mai terminau, să mă duc la Comedie să joc la Tocilescu în Mireasa Mută (țac, pac, două luni, gata), pentru că repetiiile lui durau și durau, n-am mai fost binevenit, dar nici nu mi s-a spus...Ovidiu Iuliu Moldovan: lasă-l mă Victore să intre și el să repete...Victor: Nu e pregătit, o să intre... au repetat peste un an jumătate, n-am intrat, a durut, teatrul doare, teatrul e ca viața, suntem cruzi și răi, suntem demiurgi nepăsători, empatia e doar pe scenă, acolo e nevoie de ea, am suferit...am crescut, am suferit și la Comedie în Mireasa Mută, nu mă auzeam, vocea mea formată între pereții fostei granizoane de jandarmi sau închisoare chiar, acum UNATC, atunci ATF, acolo nu se formează vocea, ajungi pe scenă, nu te auzi, lumea e crudă cu debutanții, respectă-i pe actorii teatrului, de ce răspunzi, nu fii obraznic, nu se aude până în fundul scenei, cum fac aici Toca, ce fac cu monologul ăsta lung, nu știu repetă-l ți-am dat o direcție, nu mă mai freca la cap. Nu mai am cinci ani, teatrul nu mai e al meu, nu toată lumea mă iubește, șocul e mare, culisele sunt mici, ne îngrămădim în întuneric să ieșim în scenă, nu sunt confortabil, nu mă înregimentez, sunt enervant și lumea nu mă place, dar Sandu Pop e drăguț, e colegul meu și împărțim cabina 3...mă îmbolnăvesc de ulcer, vomit pe scenă într-o zi, beau paharul cu barium la spitalul lipit de teatru, ulcer, odihnă, ce odihnă, am premieră, e șansa mea, e musical, e Tocilescu, maică-mea suferă, se perpelește, băiatu ei...se termină facultatea iese și Mireasa Mută, mă trezesc fără roluri, liniște nimic, dau probe, nu le iau, fac Vama Veche cu Liviu și cu Traian, nu mai am doar teatru, nu mai sunt doar al lui, Vama Veche crește, e altă viață, una care se umflă pe lângă teatru, Doamne trec anii, trec și mă trezesc singur pe trapele mobile scufundate în înteriorul scenei Naționalului bucureștean, nu știu nimic, vestea ar fi că sala e pe jumătate goală, noi stăm acolo în cușca gladiatorilor, m-a îmbrăcat Levința în soldat, am un pistol casat în mână, mă uit în sus, Andrei Dușe îmi dă semnalul, merg pe mijlocul trapei, duc pistolul la tâmplă, trapa se pune în mișcare, se ridică, ajunge aproape de nivelul scenei, încep să văd sala, e plină, începe Traian cu tonul ăla de bas..."Mai e o clipă până când glonțul îmi va mângâia tâmpla dreaptă..." </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Am douzecișinouă de ani și pe Vera pe care o iubesc și m-a sprijinit doi ani să fac Am să mă întorc bărbat, dar acum Colceag îmi oferă Malvolio în A douăsprezecea noapte, Malvolio, Doamne, nu pot să fac Malvolio, Malvolio are vreo 45 de ani, sunt prea tânăr, ce naiba să fac mă, mamă, nu se refuză Shakespeare, dar Vera vrea un pic de timp, nu am mers de mult într-o vacanță, Vera, Vera, e Malvolio, Tudor am nevoie să fiu cu tine, mă duc să-l fac pe Malvolio, ne vom despărți, o să mă uit nopți întregi pe pereți singur, cu dureri de mușchi venite din suflet, dar asta mai târziu, nu mult mai târziu, dar fac Malvolio, Marin Moraru mă îmbrățișează, Tocilescu găsește ceva bun de spus, fără cinism (wow), Olga Tudorache îmi face un compliment, mă trezesc pe scenă la Uniter, iau premiu pentru rol secundar, ce tâmpenie, A douăsprezecea noapte s-a numit la început Malvolio, rolul nu e secundar, nu contează, sunt fericit, sunt nominalizat lângă Rebengiuc, pe bune?, timpul trece, joc, cânt, joc, cânt e obositor, e frumos, fac spectacole cu maică-mea, multe, plecăm în turneu cu Biloxi Blues, ce lungă prietenie cu Paul Ipate pe care-l văd cum crește ca om, ca actor, tata nu mai e din 99, ce mândru ar fi fost de toate astea, și vorbele alea din gangul teatrului de Comedie când mă agățam de Ducu Darie care mă luase în Iluzia Comică, Ducu care nu lăsa pe nimeni în scenă fără rost, noi doi pe gangul teatrului, fără afișele alea galbene cu negru, fără nea Iulică mașinistul, și Puiu Coc de la ateliere era mai bătrân și Ducu care mă ținea de gât și îmi spunea ceva ce m-a marcat mulți ani de atunci și nici tata, tatăl meu nu mai era. </div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Acolo la Iluzia Comică m-am simțit iubit, mă uitam fascinat la Dorina Chiriac, ce minune sexoasă și talentată era și noi urma să nu mai fim, iar ea plutea peste tot spectacolul ăla cu ochii ăia mari, imenși, de parcă era pariul lui Ducu și după aia Marinete Râlea și Ivașcu, Serban Cellea, Delia Nartea, Florin Anton și scena aia în pantă din scândură lăptoasă și nea Mihai, parcă la fel de tânăr ca în copilăria mea minunându-se la progresul tehnolgic al unei lumini inteligente, sparge tăcerea: Don' Ducu, ai mai văzut lună mov? Nu mai știu dacă tata a văzut Iluzia...parcă da...ani de zile am tânjit după încă un spectacol cu Ducu...n-a fost să fie... Ducu la mine în apartament, pe canapea, ascultăm Handel și fumăm și bem whiskey și nimic nu e pentru el mai presus de Handel și Monteverdi...face luminile de la Chirița of Bârzoieni la Comedie, ce echipă, ce muzical, am făcut muzica cu Gelu, Emilia Popescu e superbă, Cotleț și Ipate sunt minunați în Guliță, ce spectacol a făcut Iarina, nenea Șimi e genial în Ion, e a doua lui tinerețe, cântă, dansează e o bomboană, apoi moare, moare nenea Șimi...și noi ne întristăm, dar mergem înainte, alte spectacole, Coada la Bulandra, muzică, teatru, muzică, teatru, tic, tac, tic, tac...</div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []"><br /></div><div data-en-clipboard="true" data-pm-slice="0 0 []">Mă trezesc în Tartuffe, impostorul, întruchiparea răului, dușmanul de clasă al burgheziei cu aspirații burgheze, Tartuffe revanșardul, copilul sângeros al revoluției nepornite, Tartuffe...apoi vin protestele ieșim în stradă, mulți foarte mulți, pentru chestii în care credem, pentru valori pe care nu le mai avem, împotriva răului sistemic... și Ducu vrea să facem Coriolan și începem, Ducu e slăbit și eu nu mai am răbdare, durează mult, țin la el, dar nu ne înțelegem, întâlnirea noastră nu e ce trebuie, suntem consumați în direcții diferite, eu am crescut, Ducu a obosit, e influențabil și trist... și simte sfârșitul...eu nu pot să-l ajut...mă dă afară...plec, sufăr, scriu, mă revolt, vreau să mă întorc, Ducule e nedrept, teatrul e autoritate, Camelia Maxim e incredibilă și delicată și o simt aproape...Ducu e autocrat, iar eu ies în stradă pentru democrație... lucrurile se amesteacă, e teatrul democrație...? până unde poate vorbi un actor? Până unde...? Mă simt dat afară pe nedrept... se rupe o prietenie... l-am venerat pe Ducu, i-am acceptat defectele...mereu... am furat de la el, m-a dominat, am luptat... apoi brusc s-a rupt... se lasă tăcerea...Ducu o să moară... sunt la Oslo cu Iulia, mergem la operă, ce clădire gândită ca spațiu colectiv, piață publică, loc de adunare, comunitar, nimic din greutatea de "fortăreață teatrală" a clădirilor de la noi... oamenii privesc portul de pe acopreriș...înăuntru începe Don Giovanni, opera preferată a lui Ducu...eu nu voi fi Coriolan... opera e superb montată... superb cântată...un labirint imposibil de uși...intrări și ieșiri...intrări și ieșiri... iar la final Don Juan nu moare...îi păcălește...Îi scriu lui Ducu: Suntem la Oslo la Don Giovanni, ne gândim la tine... răspunde: Vă pup... apoi... va muri...un an mai târziu, poate mai puțin... N-am văzut Coriolan, n-am putut, poate că acum aș putea... ne trezim în pandemie, devenim actorași, dispensabili, neimportanți, lumea trebuie să supraviețuiască...teatrul e un cal care și-a luxat piciorul... ne mutăm online...refuz...am dreptul ăsta să refuz...fac câteva proiecte mici...dar nu, nu teatru...trec doi ani și mă duc din nou spre maică-mea...Visul American, te bagi? Se bagă. În două luni jumate suntem gata, visez de cinci ani la spectacolul ăsta... am cumva sentimentul că sunt într-un vârf de maturitate profesională... reușesc să mă stăpânesc, să caut, nu mă mai sperii, îmi țin personajele în mână.. e bine așa, cred... m-am întors la Comedie după doi ani... nu mai regăsesc nimic acolo din curtea copilăriei mele, nici din zilele Iluziei, nici din libertatea nopților albe în care Vama Veche se forma pe scenă...căutând linii melodice până dimineața...e un alt moment, e normal să fie așa...e o echipă minunată la Visul...ce ciudat... cât de mult iubesc teatrul ăsta care mi se pare că e al meu din ce în ce mai puțin....</div><div>......................................................................................................................................................................................................................................................</div>tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com93tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-85793896429658037922020-11-12T14:38:00.002+02:002020-11-12T14:38:39.864+02:00VAMA FEST / Primul festival digital al unei trupe românești. Comunicat oficial. <p></p><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjup_MCY_e7KlUyW7OepUxQFr-lsSAS9zvLFyJiNSNA2aC4O0NMLwHJmpU202uyJkwdLn_Qq-dwcYovY_lkwnLIEkKAzQwqi4h6a5csR-5e210fH_QfsXl0eyQmCHjVEXcXa-Kmf9EL6eg/s2048/VAMAFEST_KV_2_ALL.gif" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="2048" data-original-width="1463" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjup_MCY_e7KlUyW7OepUxQFr-lsSAS9zvLFyJiNSNA2aC4O0NMLwHJmpU202uyJkwdLn_Qq-dwcYovY_lkwnLIEkKAzQwqi4h6a5csR-5e210fH_QfsXl0eyQmCHjVEXcXa-Kmf9EL6eg/s320/VAMAFEST_KV_2_ALL.gif" /></a></div><br />VAMA, una din cele mai iubite trupe pop-rock din România, va susține primul festival<div>digital din România - un maraton de muzică, educație și storytelling în stilul consacrat deja almembrilor formației. Peste cincizeci de cântece adunând șapte ore de muzică din repertoriul VAMA și Vama Veche (unele dintre ele interpretate în premieră în această formulă) organizate în sesiuni întinse pe 2 zile, ateliere de instrument sau vocal coaching ale membrilor formației, dezbateri și povești desprinse din experiența profesională a trupei, concursuri sau testimoniale toate sub umbrella VAMAFEST, un eveniment infuzat de UNTOLD cu arome intense de festival!</div><div><br /></div><div>VAMA FEST se va desfășura în zilele de 27 si 28 noiembrie. Cele trei direcții alefestivalului sunt #vamaliveshow, #vamaeducatie, #vamastorytellling, ele fiind desprinse din pasiunile și experiențele profesionale și sociale ale celor cinci membri ai formației: Tudor Chirilă - voce, Eugen Caminschi - chitară, Gelu Ionescu - clape, Dan Lucian - bas și Lucian “Clopo” Cioargă - tobe. Festivalul digital este structurat pe sesiuni de muzică și module de educație și storytelling sub formă de ateliere și dezbateri pe tot parcursul celor două zile. Programul complet al festivalului poate fi găsit pe www.vamafest.ro .</div><div><div class="separator" style="clear: both; text-align: left;"><br /></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">Activitățile celor două zile vor putea fi urmărite live pe paginile de facebook <a href="www.facebook.com/VamaMusic">VAMA </a> și <a href="www.facebook.com/TudorChirilaOfficial">Tudor Chirilă</a>, și pe Kiss FM. Prima zi a festivalului va culmina cu un show live pe PRO TV, începând cu ora 00:30, unde trupa VAMA va organiza un KARAOKE SHOW cu cele mai iubite piese VAMA și va mai susține un recital “best of” cu invitați surpriză. Unul din momentele speciale din sesiunile #vamaliveshow va fi recitalul cufragmente din opera rock “Am să mă întorc bărbat” care o va avea ca invitat special pe Irina Rimes.“În aceste vremuri complicate am avut surpriza să găsim timp pentru lucruri pe care nu puteam să le facem înainte de Pandemie. Cum ar fi să adunăm toate pasiunile și muzica noastră la un loc. Așa s-a născut conceptul VAMAFEST. O umbrelă pentru pasiunile VAMA. Concertele noastre aveau o limită de timp, fie că era vorba de un festival, un club sau alt context. Dar noi avem muzică cât pentru 10-15 ore de concert. S-a născut astfel, firesc, ideea unui festival în care să oferim publicului acces la toate piesele pe care nu am apucat să le cântăm prin concerte, fie că e vorba de Vama sau Vama Veche. Și pe care publicul ni le-a tot cerut. Tot firesc a apărut ideea de a organiza ateliere ale membrilor formației pentru că avem convingerea că educația în 2020 nu se mai întâmplă doar la școală, ci oriunde în societate există oameni care vor să împărtășească din ce au învățat. Apoi, poveștile sunt una din cele mai vechi forme de educație, iar la capitolul ăsta Vama stă binișor. Avem ce povesti despre profesia noastră:). Și pentru că toate trebuiau să poarte un nume, i-am zis VAMAFEST. </div><div class="separator" style="clear: both; text-align: left;"><br /></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">E un moment oportun să fim alături de publicul nostru, avem nevoie să le spunem că suntem aici, că existăm, că dincolo de restricțiile impuse avem încă șansa să ne conectăm și să le oferim într-un singur eveniment mai mult decât am putut s-o facem până acum. VAMAFEST nu este doar un eveniment pentru fanii noștri, ci pentru oricine vrea să învețe ceva nou dintr-o experiență mult mai intensă decât unsimplu concert. VAMAFEST este un festival. Vă așteptăm să vă potolim setea :). Și, mai important, să ne distrăm :). Pentru că te poți lăsa folosit de pandemie sau s-o folosești tu pe ea. Noi am ales varianta a doua. Ar fi nedrept dacă aș încheia această declarație fără a mulțumi sponsorilor noștri care cred în acest proiect, prietenilor de la UNTOLD și partenerilor care aleg să amplifice această încercare frumoasă care ne-a adunat pe toți”, a declarat Tudor Chirilă.</div><p>Anul 2020 a însemnat pentru industria de evenimente din întreaga lume o pauză în întâlnirile cu fanii. În acest context, UNTOLD a organizat două producții transmedia de succes, OVERNIGHT și SPARKS OF MAGIC, la care s-au uitat peste 2 milioane de oameni din țară și din străinătate, iar trupa Vama a organizat ABSOLVIRUS PARTY, o întâlnire digitală dedicată absolvenților de liceu, care în acest an nu s-au putut bucura de balul de absolvire.</p><p>Parteneriatul dintre trupa VAMA și festivalul UNTOLD a început în 2016, când organizatorii l-au invitat pe solistul trupei, Tudor Chirilă, să susțină campania BAC DE 10, Tudor fiind o voce puternică și atunci când vine vorba de educație. Un an mai târziu, în 2017, întreaga trupă a susținut această campanie și, mai mult decât atât, fanii au putut să îi vadă pe mainstage-ul UNTOLD, când VAMA și-a lansat primul album în limba engleză “Better”. În 2018, trupa Vama a concertat și pe scena principală a festivalului Neversea, an în care a susținut, din nou, campania BAC DE 10. </p><p class="p1" style="-webkit-text-stroke-color: rgb(255, 255, 255); font-stretch: normal; font-variant-east-asian: normal; font-variant-numeric: normal; line-height: normal; margin: 0px; text-align: justify;"><span class="s1" style="font-kerning: none;"><span style="color: #444444; font-family: courier;">EDY CHEREJI, DIRECTOR DE COMUNICARE UNTOLD&NEVERSEA "Prietenia dintre UNTOLD și trupa VAMA s-a nascut natural și a crescut in fiecare an, din 2016 și până în prezent anual adăugând câte o colaborare, câte o idee pe care am dezvoltat-o împreună. Chiar dacă în acest an nu am reușit să ne vedem fizic la festivaluri, ne-am păstrat promisiunea de a fi alături de fani și iată că reușim să mai aducem un proiect, dedicat iubitorilor de muzică. Sunt convins că publicul se va bucura de întâlnirea cu VAMA, că vor afla lucruri nemaiauzite despre băieți, că vor învăța ce înseamnă munca și eforturile unui artist și, nu în ultimul rând, se vor simți mai aproape de bucuria și emoția festivalurilor preferate”</span></span></p><p class="p2" style="-webkit-text-stroke-color: rgb(255, 255, 255); font-stretch: normal; font-variant-east-asian: normal; font-variant-numeric: normal; line-height: normal; margin: 0px; min-height: 14px; text-align: justify;"><span style="color: #444444; font-family: courier;"><span class="s1" style="font-kerning: none;"></span><br /></span></p><p class="p2" style="-webkit-text-stroke-color: rgb(255, 255, 255); font-stretch: normal; font-variant-east-asian: normal; font-variant-numeric: normal; line-height: normal; margin: 0px; min-height: 14px; text-align: justify;"><span style="color: #444444; font-family: courier;"><span class="s1" style="font-kerning: none;"></span><br /></span></p><p class="p1" style="-webkit-text-stroke-color: rgb(255, 255, 255); font-stretch: normal; font-variant-east-asian: normal; font-variant-numeric: normal; line-height: normal; margin: 0px; text-align: justify;"><span class="s1" style="font-kerning: none;"><span style="color: #444444; font-family: courier;">Alături de UNTOLD si NEVERSEA, VAMA FEST este susținut și de BCR, KAUFLAND, DR OETKER și FINLADIA.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></span></p><p><br /></p></div>tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com242tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-44852256774068924332020-06-17T12:19:00.000+03:002020-06-17T12:19:55.562+03:00Scrisori interesa(n)te: Absolvirus Party<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<i>Textul de mai jos face parte din seria Scrisori interesa(n)te, newsletter-ul meu la care, dacă vreți, vă puteți abona <a href="http://tudorchirila.com/scrisoriinteresante">AICI</a>.</i><br />
<br />
<br />
Sergiu și Violeta se iubeau, iar eu stăteam în ultima bancă pe rândul din mijloc. Pe rândul din dreapta, respectiv stânga, stăteau Sergiu și Violeta. Biletul venea din stânga, de la Sergiu, trecea pe la mine, apoi ajungea la Violeta, în dreapta mea. O bună perioadă de timp am fost mesager. Violeta avea ochi albaștri imenși, ochii ăia în care vezi toate poveștile pe care nu știi să le spui și în care ești (cum altfel?) protagonist. Ce frumoși sunt ochii care te reflectă ca erou. Mai era și sarafanul care urmărea fidel formele ei și sfârșea revoluționar deasupra genunchiului. Atunci nu știam să definesc, doar simțeam că era <i>sexy </i>tot ce venea dinspre Violeta. Sergiu și Violeta se iubeau, iar eu eram mesager. Până când, într-o, zi mi-am făcut curaj și n-am mai pasat biletul în dreapta mea. De fapt, gestul l-am făcut. Dar de data asta pe bucățica de hârtie mâzgălisem eu cu scrisul meu incalificabil. Surprinzător, Violeta a răspuns. Și nu doar o dată. Bănuiesc că aveam ceva talent la scris de am reușit să umplem vreo două agende cu coperți lucioase, verde închis, genul “diplomat”. Presupun că s-a înțeles că Violeta nu l-a mai iubit pe Sergiu. Puterea cuvântului e sacră.<br />
<br />
Nu poate fi nimic mai frumos în viață decât <b>promisiunea </b>unor momente extraordinare. Frumusețea adolescenței este în <b>promisiunea </b>iubirii, nu în consumul efectiv. Și fiecare mesaj era un buștean gros și uscat aruncat în focul de tabără al promisiunilor noastre.<br />
<br />
Nu-mi aduc aminte detalii. Știu însă că eram îndrăgostit lulea de Violeta, cred că am luat și bătaie din cauza ei de la niște “băiețași” din cartier care au venit la liceu special pentru mine. Și mai știu că bucuria de a ocoli mărturisirea dragostei mele prin schimbul de epistole a fost extraordinară. Tineri, frumoși și pasionali am aruncat agendele alea într-un moment de “ceartă”. Bănuiesc că atunci cearta făcea și ea parte din promisiunea iubirii, anume aia că marile iubiri presupun suferință, așa că Violeta, într-un acces de furie, a aruncat agenda într-un tomberon, iar eu, placid plus teribilist, n-am schițat nici cel mai mic gest de a o recupera. La întâlnirea de 20 de ani am căzut de acord cu Violeta că am fost idioți. Totuși această concluzie mă sperie, pentru că realizez că sunt aproape de punctul în care devin adultul ăla care nu poate să vadă complexitatea sufletului de adolescent și raporturile acestuia cu lumea. N-am fost idioți, am fost disperați să trăim ceva intens, să ne convingem că suferim unul pentru altul ca doi “oameni mari”, că suntem maturi și că ne iubim arzând, relația noastră e totală, despărțirea așijderea, deci e musai ca iubirea să sfârșească într-un tomberon. Pardon, agenda. Acum, adulți, ne doare că nu putem să revendicăm memoria și că suntem privați de nostalgia întâlnirii cu niște pagini scrise când lumea stătea în loc ca să prindem noi autobuzul sau ca să dăm țeapă chelnerilor de la Poiana. Doamne, ajută-mă să-i înțeleg mereu pe tineri, nu-mi închide în nas ușa asta.<br />
<br />
Dacă mă gândesc la liceu nu am cum să nu mă gândesc la Violeta și la agenda noastră. Violeta avea ochi frumoși și după douăzeci de ani, dar trăiseră deja destule. Merg pe stradă și mă uit la găștile care ies de la liceu și încerc să mă găsesc pe mine. Mă uit la cocoșii obraznici, la simpaticii meselor, la misterioșii retrași, la șmecheri și la lideri, la toți. Mă întreb pe unde sunt eu. Mă întreb cine stă în ultima bancă, în grupurile astea. Mă uit la ochii maturi ai fetelor care caută răbdarea și sunt speriate de insistența mânjilor. Violeta nu mi-a dat niciodată sentimentul că sunt un puști. M-a luat de bun, așa cum eram eu atunci, cu hainele mai lălâi și trupul necoordonat. Un student mi se părea un bărbat în toată regula. Violeta avea ochi pentru mine. Iar asta a fost poate una din puținele lecții de încredere pe care le-am primit în liceu. Profesorul de istorie mă făcea ratat. Violeta îmi răspundea la bilete. Și era cea mai frumoasă fată din clasă.<br />
<br />
Știți, copiii ăștia ai voștri sunt sensibili. Există hormoni și necunoscut. Asta e o combinație mortală care se așează în fața ușii ăleia pe care scrie “intrare în viață” și ticăie. Te caci pe tine de frică și aproape că nu mai vrei să deschizi ușa. Iar noi, aduții, ne uităm la ei apatici și ne gândim că ar trebui să crească naibii mai repede ca să îmbrățișeze problemele noastre și să vadă lumea așa cum e ea de fapt. Nu trebuie s-o mai spun eu, a spus-o marea literatură, e o falie, nu știm să-i ajutăm. Doamne, ajută-mă să fiu un părinte ok cu copiii mei puberi. Dă-mi mintea pentru asta. Ce frumos fug ei de acasă și se refugiază unii în brațele altora, ce frumos nu se au ei decât unii pe alții, ce minunată e frăția asta întru tinerețe și ce amintiri fără egal lasă în noi.<br />
<br />
Generația 2020 a terminat școala risipită, care-ncotro. Nu s-au mai avut unii pe alții copiii ăștia. N-au mai sprijinit caloriferele vechi de pe holuri, n-au mai fumat în wc-uri, n-au mai chiulit prin cafenele, nu s-au mai amușinat în recreații, n-au mai vibrat împreună la tot felul de nimicuri și nu și-au mai arătat unii altora telefoanele, n-au mai ascultat muzică tare de pe ele, n-au mai ars-o aiurea pe străzi, n-au prea mai vorbit pe la colțuri. Nu s-au mai văzut. Am zis-o deja de multe ori în perioada asta. Tre să fie greu să nu poți termina școala cu o ceremonie și un banchet. Cu o AMINTIRE. Numai din lagăr și din închisoare pleci fără petrecere. Altfel, o etapă ca asta trebuie marcată. Psihologic e destul de greu.<br />
<br />
Nu avem pretenția că putem înlocui asta, dar cred că putem ajuta. Așa că ne-am gândit (noi, VAMA) să organizăm online un party de absolvire. Absolvirus Party. Un concert Vama pentru elevii și studenții care termină liceul sau facultatea și care vor să-și ia rămas bun unii de la alții. Și pentru profesorii lor. Am organizat un site vamamusic.ro unde toți cei care vor să participe sunt invitați să lase un mesaj video sau să facă o dedicație sau să urle de bucurie și să ne trimită urletul ăsta filmat sau o declarație de dragoste pentru Violeta sau de prietenie pentru Marcel sau un gând bun pentru un profesor care a avut un umăr solid la greu sau un mesaj pentru cei pe care nu îi pot întâlni în această perioadă sau pur și simplu un gând despre toată perioada asta nebună și aparte. Cu telefonul, simplu ca un story de instagram. Toate filmulețele astea ne dorim să apară în aceste trei, patru ore de #absolvirusparty joi, 18 iunie, începând cu ora 19. Vom fi live pe Facebook (Vama, Tudor Chirilă, Kiss Fm), YouTube (Vama, Kiss Fm) și pe protvplus.ro.<br />
<br />
Am invitat și mulți oameni mișto să vorbească despre începuturile sau absolvirea lor. Să vorbească despre meseriille lor. În sfârșit, sperăm să putem conecta o bună parte din elevii și studenții 2020 care se află în situația de a lăsa în urmă o LUME. Hai să nu-i lăsăm să o facă oricum, nu ziceți?<br />
<br />
E mult stres acum cu examene, sesiune, bac, dar mereu ar trebui să existe timp pentru singurul lucru cu adevărat important din viețile noastre: amintirile. Las mai jos o descriere a petrecerii noastre și de la tine, cel care citești asta am nevoie să dai vestea mai departe și să le spui alor tăi (elevi, studenți, profesori) despre Absolvirus Party 2020 și că nu-i costă nimic să participe.<br />
<br /></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com247tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-52068944660612918672020-05-16T21:39:00.001+03:002020-05-16T21:39:07.928+03:00Actorii și dreptul la muncă<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<div style="-en-clipboard: true;">
Domnule Klaus Iohannis, președinte al României, domnule Ludovic Orban, premier al României, parlamentari, membri ai guvernului și membri ai comitetului național pentru situații de urgenă
</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Am ales să vă transmit un mesaj video în speranța că voi primi niște răspunsuri la întrebările mele, întrebări care vizează breasla din care fac parte. Sunt actor și muzician. Actor al Teatrului de Comedie din București și actor în diverse proiecte pe care le derulez în regim independent. La fel ca muzica. Înainte de a formula întrebările, am s-o iau un pic pe ocolite ca să pot să vă fac să înțelegeți mai bine contextul în care mă adresez.
</div>
<div>
În primul rând, aș vrea să spun că înțeleg că trecem printr-o periodă în care trebuie să fim responsabili atât față de noi, cât și față de cei din jur. Am respectat restricțiile impuse de starea de urgență timp de două luni. M-am adaptat cum am putut și am încercat să găsesc soluții de a-mi face meseria fără să pun pe nimeni în pericol și fără să mă expun. În familia mea, ca în orice familie, probabil, există categorii sensibile la COVID-19. Nu m-am văzut cu colegii de formație, nici măcar ca să fac un live cu ei dintr-o cameră, am făcut muzică de la distanță și am respectat ce era de respectat. După două luni, ca orice om normal care vede un început de relaxare pentru anumite profesii, am început să mă gândesc și eu la posibilitatea de a-mi exercita un drept fundamental, dreptul la muncă, în condiții de responsabilitate maximă. Noi, actorii, lucrăm cu publicul. Sigur, nu contribuim la PIB în măsura în care contribuie alte industrii, ni s-a sugerat asta de către autorități, ba mai mult, unii ne consideră inutili deși aș îndrăzni să spun că teatrul e în tot și în toate, este cultură, iar Uniunea Europeană are nenumărate politici de sprijinire a culturii și industriilor creative. Teatrul e o meserie mai veche decât foarte multe din profesiile din ziua de azi. E mai veche chiar decât creștinismul. Ba, apropo de creștinism, aș spune că religia creștină a împrumutat multe instrumente din arsenalul teatral. Biserica a trebuit să se impună și nu a fost de ajuns doar răspândirea mesajului christic fără un pic de ajutor din partea teatrului. În definitiv, slujbele sunt forme de spectacol pentru un public divers, iar mesajul creștin se transmite și cu ajutorul costumelor, strucura liturghiei este dramatică, vocea impunătoare a preotului este un avantaj. În fiecare duminică biserica devine un teatru cu scenă (naos) cu spațiu pentru spectatori (pridvor sau pronaos) ba chiar cu culisele actorilor - altarul -acolo unde se întâmplă taina creștină, comuniunea cu Dumnezeu, locul pogorârii harului, nu-i așa? În biserică se cântă căci, iată, mesajul creștin ajunge mai repede la credincioși prin muzică. Există metafizică în psaltica cântecelor liturgice, în înlănțuirea monfonică a notelor și, la ceas de seară, când soarele se pregătește să-și suspende existența fie și temporar, se întâmplă minuni cu partiturile alea. Există personaj principal, să zicem preotul paroh, dar el este ajutat de alți preoți slujitori sau de diaconi. Ba chiar și femeia de la lumânări îndeplinește funcții multiple, ba vinde lumânări sau cărți de rugăciune, plasează oamenii în biserică, îi organizează sau face liniște, după caz. Nu întâmplător auzi credincioși care spun că unele biserici fac slujbe mai frumoase decât altele, deci condiția estetică e importantă. Iar predica nu este oare un monolog bine rostit, bine improvizat?
</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Acum eu înțeleg, domnule Iohannis și domnule Orban, parlamentari sau miniștri, că v-ați gândit cu toții că biserica poate să își țină slujbele în aer liber, în curțile lor, cu respectarea măsurilor de distanțare, deși aici eu am o îndoială că ați reușit să explicați bine tuturor creștinilor ce înseamnă asta. Mai înțeleg și că biserica e o organizație puternică care a făcut lobby în sensul ăsta. La fel cum înțeleg că există mulți creștini care au nevoie de rugăciune și cărora intimitatea propriei case nu le este de ajuns în această perioadă. Nu o spun în sens ironic. Dar oare de ce disperarea preoților de a sluji este mai ascultată decât disperarea actorilor de a juca? Care este oare diferența între teatru în aer liber și o slujbă în aer liber? De ce credeți dumneavoastră că lucrătorii din teatru nu pot avea grijă de publicul lor într-un spațiu deschis? De ce noi nu putem să ne facem profesia, așa cum preoții o fac pe a lor? De ce, dacă intenționați să deschideți centre comerciale sub 15000 de mp care au magazine de până la 500 de mp care pot funcționa, noi nu putem, de exemplu, să jucăm spectacole de unul, două sau trei personaje în fața unui public de cincizeci de pesoane sau chiar șaptezecișicinci cu respectarea distanței de un metru și jumătate? Oare de ce nu putem folosi vara asta și în favoarea actorilor, mai ales a celor independenți? De ce nu elaborați împreună cu actorii și tehnicienii din teatre un set de reguli care să îi poată ajuta să-și facă meseria? Sigur, teatrul nu aduce voturi, actorii nu vorbesc în fiecare duminică în fața credincioșilor. Dar suntem cetățeni ai României și munca este un drept fundamental. Și, oricât vi s-ar părea de ciudat, cunosc mulți actori care preferă să joace decât să apeleze la indemnizații. În acest moment autoritățile din România practică, din comoditate, dublul standard. Pentru că teatrul se poate face și în fața unui singur spectator. Și totuși, nu ne lăsați să jucăm. Repet întrebarea mea: într-un spațiu deschis de, să zicem, 1500 de metri pătrați sau într-un teatru de vară, dacă trei actori reprezintă o piesă respectând distanța, dacă sunt 75 de spectatori care respectă distanța, dacă personalul tehnic care ajută la reprezentarea spectacolului respectă distanța, dacă există structură (culoare, cabine separate, etc) cu ce este mai periculos decât un muzeu, un spațiu închis? Cunosc cel puțin un specialist care poate “desena” un teatru improvizat în aer liber pe a cărui scenă să se întâmple spectacol în siguranță. Nu fac parte din nicio organizație, sindicat sau structură care să militeze pentru drepturile actorilor. Dar îndrăznesc să spun că formulez aceste întrebări în numele unui număr mare de actori sau tehnicieni din teatre. Ați avut domnule Orban o întâlnire cu AROC Asociația Română a Organziatorilor de Concerte. Oare ați avut vreo întâlnire cu managerii teatrelor independente sau teatrelor municipale? Încercarea de a reveni la normalitate nu se poate face discreționar pentru că sunteți acolo, fie și vremelnic ca să reprezențati interesele tuturor. Dincolo de aspectul financiar care guvernează lumea în zilele astea există demnitatea profesională, dreptul de a-ți putea face profesia. Este frustant pentru actori să știe că sunt considerați insignifianți, cantitate neglijabilă, cei care pot să aștepte sine die pentru că deh, nu contribuie la PIB. Nici biserica ortodoxă nu contribuie la PIB și totuși va ține slujbe ăn aer liber. Aș vrea să fie limpede că mesajul meu nu se îndreaptă împotriva unei instituții, ci pentru egalitate de șanse în fața dreptului de a ne exercita profesia, toți cei care operăm cu aceleași principii lucrative. În speranța că mesajul meu nu va trece neobservat aștept un răspuns la întrebările mele. Acest mesaj nu este un îndemn la deresponsabilizare față de criza COVID-19, ci o pledoarie pentru muncă în condiții de siguranță și solicitarea către autorități de a opera și cu soluții, nu doar cu restricții discriminatorii.
</div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /></div>
<!--?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?-->
<br />
<div>
<br /></div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com205tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-714648288941808222020-05-01T17:11:00.000+03:002020-05-01T17:11:13.377+03:001 Mai<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<iframe allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/NhZgOH9nq_E" width="400"></iframe></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com397tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-5368528205931858622020-03-12T08:59:00.001+02:002020-03-12T08:59:48.923+02:00Despre încredere<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<i>Varianta integrală a textului de mai jos a fost trimisă acum două săptămâni prin email celor care s-au abonat la newsletterul meu, <a href="http://tudorchirila.com/scrisoriinteresante" target="_blank">Scrisori interesa(n)te</a>. În seara asta trimit a treia scrisoare. Dacă vrei să te abonezi, o poți face <b><a href="http://tudorchirila.com/scrisoriinteresante" target="_blank">aici</a></b>.</i><br />
<br />
Relația profesor-elev funcționează la noi după modelul fără randament al autorității nechestionabile. În România profesorii nu sunt pregățiți în niciun fel pentru relația cu elevul. Nu sunt prietenii elevilor, nu cooperează cu ei și nu fac nici cel mai mic efort să colaboreze, nu doar să dicteze. Ba, mai mult, relațiile cât de cât acceptabile funcționează adesea pe criterii discriminatorii (am un interes la taică-său, au dat mai mulți bani la fondul clasei etc.) Parteneriatul nu este înțeles nicicum. Desigur, e nevoie de multă pregătire pedagogică, de vocație, pricepere și de curaj pentru a-ți face prieteni din proprii elevi. E nevoie de training-ul competențelor emoționale care la ora actuală nu se face la scară națională și cu continuitate. Desigur că se poate ajunge la o relație mai puțin formală fie numai și prin redesenarea modului de predare care dacă ar fi mai prietenos și interactiv ar atrage după sine un alt tip de legătură prof-elev.<br />
<br />
În secolul nostru toate modelele educaționale de succes pun accentul pe stimularea gândirii critice, a curiozității și a competențelor emoționale și de comunicare. Într-o lume în care automatizarea multor meserii și dispariția lor vor conta din ce în ce mai mult, abilitățile care încă diferențiază omul de robot țin mult mai mult de partea noastră de creier, cea care gestionează emoțiile. Empatia, capacitatea de substituție, abilitățile de relaționare, capacitățile de integrare, gestionarea emoțiilor negative, abilitățile de conectare socială vor face diferența. Educația viitorului nu mai este de mult pe de rost. Toată informația lumii e la un click distanță. Dar cum faci să dai peste cea relevantă? Profesorii trebuie să aibă competențe pedagogice sporite. Formarea lor continuă în acest sens este singura soluție pemtru creșterea calității educației. Noi am fost o generație care a crescut cu frica de a întreba. Curiozitatea noastră a fost reprimată constant. Ni s-a livrat informație cu forța. Cine a tocit a terminat școala bine, dar de fapt nu a învățat nimic. Pentru că nimeni nu și-a prea bătut capul să ne învețe să gândim critic. Să apreciem, să evaluăm informația, să punem și să ne punem întrebări. Exemplul cu care am început această scrisoare vorbește despre incapacitatea unui profesor universitar de a da încredere studentului său. Dar cred că putem spune că eșecul modelului nostru educațional vine din superficialitatea actului de predare, cu tot ce implică el. A fi profesor nu este pentru cei incapabili să coopereze real cu copiii, cei care se ascund în spatele unei autorități disfuncționale. A fi profesor înseamnă abilitatea de a gestiona un copil în toate formele lui de expresie, chiar dacă asta înseamnă să înțelegi viața lui dincolo de școală. În tot angrenajul educațional cu profesori-părinți-autorități copilul este lăsat la margine. Nu merge așa. Nu va funcționa. Se va opri. Pentru că nimeni nu va mai învăța nimic cu forța. Vor mima învățarea, în cel mai bun caz. Profesorii trebuie să ofere dragoste și prietenie. E al naibii de greu, mai ales când nu-s copiii tăi, dar profesorii trebuie să învețe să fie profesori.<br />
<br />
Profesorii viitorului trebuie să fie blindați la nivelul abilității de a coopera cu copilul. Pentru asta este nevoie de formare constantă la nivel național. Iar asta nu se poate face decât prin voință politică și coagularea în jurul unei viziuni unice pe educație. Cred că noi ca cetățeni avem obligația să-i forțăm pe politicieni să depolitizeze și să reformeze educația. Modele există, experți străini există, know how există, voință politică nu există. Fără presiune din partea nostră nu va exista. Eu am încercat să-i fac să înțeleagă că nu mai avem răbdare, că nu există altă soluție decât un pact pe educație în jurul unei viziuni unice care să producă reforma. Poate unii dintre voi ați văzut povestea de mai jos. Dacă nu credeți-mă că merită.<br />
<br />
<iframe allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/Y1vYfRfaCMM" width="460"></iframe><br />
<br />
Am demarat și această petiție care nu stă rău deloc, dar care are nevoie să crească. Dacă n-ați făcut-o o puteți semna <b><a href="https://campaniamea.declic.ro/petitions/va-uniti-pentru-educatie?gclid=CjwKCAiAy9jyBRA6EiwAeclQhKSstV0rpfpemYDYUCcp2MGuz4pn67pV0oOymajLcF7pcMsMo3YdrRoC6jEQAvD_BwE" target="_blank">aici</a></b>. Nu trebuie să-i lăsăm în pace. Am văzut unde ne-a adus atitudinea asta. </div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com205tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-54785869268773039102020-03-04T00:05:00.000+02:002020-03-04T00:05:06.274+02:00Vama - Prăbușire (necenzurat) <div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
Cel mai nasol e când trebuie să explici un cântec. Sau versurile lui. Prefer să n-o fac, dar pentru că știu că va fi un pic de controversă legat de partea explicită a refrenului zic doar atât: nu plecați după fentă. <br /><br />Orice poveste are un substrat. Noi, oamenii, avem acest dar de a putea să ascundem chestii (sentimente, stări, idei) pe sub cuvinte. De multe ori cuvintele sunt soldații din prima linie a imperiului nostru de idei. Câteodată suntem vizitați de curaj și, dacă cineva se uită la armata noastră uriașă, nemișcată, aliniată pe un câmp fără sfârșit, poate observa cum din ultimele rânduri se produce o mișcare imperceptibilă. Un soldat rupe rândurile și își face loc cu greu, spre uimirea și indignarea celorlalți, până în față. Vine și se așează în fața armatei cuvintelor și spune: eu sunt, eu am fost, despre mine e vorba în tot războiul ăsta.<br /><br />Am vrut un cântec brutal de onest. Am sacrificat posibilitatea de a fi o baladă pe gustul tuturor> cum se face azi. Azi muzica nu deranjează, pentru că oamenii trebuie să fie atenți la volan. Nu ne-am propus să deranjăm pe nimeni, ci să spunem o poveste dureroasă. Da, există și durere în viață, nu doar Instagram.<br /><br /><iframe allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/RZeg0DVwGVw" width="450"></iframe><br /><br /><br /><br /></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com195tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-42961832379429699962020-02-26T18:26:00.000+02:002020-02-26T18:26:52.546+02:00Când urlă carnea pe tine și inima e moartă<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
"O dată vreau să te mai fut" e un vers din refrenul ultimei balade Vama. E conținut explicit. Într-o lume muzicală în care conținutul explicit nu e neapărat cea mai gravă ofensă adusă moralei. E plină piața de versuri promiscue sau chiar abjecte din care lipește conținutul explicit. Totuși, parcă îi aud pe puritani și cârcotași: “ia uite, ăsta vorbește despre educație și uite ce versuri folosește” sau mai des folositul “nu mai știe ce să inventeze ca să-l băgăm în seamă”, “vrea să epateze”, “da’ nu se mai poate face dom’łe muzică fără să înjuri”, “ăștia ne educă copiii” etc.<br />
<br />
Nu trăim într-o lume în care să ne pierdem timpul să verificăm dacă prima impresie, aia exclusiv emoțională, este și cea care ar trebui să ne dicteze aprecierea unui produs. Ne-o însușim și livrăm eticheta. Ce vreau să spun este că “fut” poate să pară destul de șocant încât să te abată de la adevăratul drum către cântec.<br />
<br />
Deși am avut toate astea în cap când am scris versurile, am hotărât să nu renunț la ceea ce mi s-a părut cea mai potrivită formă de expresie a unei pasiuni sexuale paroxistice. Intimitatea sexuală a cuplurilor nu trăiește în corectitudinea academică a limbajului. Nu îți arde de formule reverențioase când vrei să te fuți, pardon, să faci dragoste cu partenerul tău. Am sentimentul că “iubita mea, ai vrea să facem dragoste în dormitor?” (lift, bucătărie, parc, clasă, toaletă, mașină, pădure etc.) e adesea înlocuit cu “hai să ne futem”, “băi, da’ nu ne-am futut de mult”, “nu mai pooot, vreau să te fut”, “iubitule, tu mai ai chef să mă fuți?”…<br />
<br />
Nu vreau să mai intru acum și în hățișul nesfârșit al sensurilor pe care îl joacă limbajul murdar și capacitatea de imaginare în viețile oamenilor. Numai whatsapp-ul știe câte a văzut. Așa că am decis să nu fiu ipocrit, cu riscurile de rigoare, și să îmi asum ceea ce am încercat întotdeauna când a venit vorba de versuri: o atitudine onestă. Știu că pot fi corectat, “puteai să zici <span i-o="" trag="">”. Da, puteam să zic în câteva feluri (între noi fie vorba, “să ți-o trag” mi se pare mai vulgar), dar așa am simțit că este drumul cel mai scurt. </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">Relația prăbușită dintre doi oameni disperați, captivi ai propriilor frici, incapabili să rupă o legătură carnală puternică, singura legătură pe care o mai au, relația lor merită un pic de sinceritate. Așa văd eu lucrurile. Am scris peste douăzeci de balade în perioada Vama Veche și Vama. Și sper că de fiecare dată am reușit să găsesc o perspectivă diferită, să spun altceva, dar un ceva în care oamenii să se regăsească, într-un fel sau altul. Da, am fost în situația din cântec (când urlă carnea pe tine și inima e moartă) și mi se pare important să cânt despre asta. Culmea, cântecul ăsta e mult mai mult despre toate celelalte versuri decât despre cel căruia i-am dedicat toată polologhia de mai sus. Așa e-n viață, sexul iese-n față. </span><br />
<span i-o="" trag=""><b><br /></b></span>
<span i-o="" trag=""><b>Prăbușire</b> </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">Si ușa e-nchisă, </span>iar eu sunt beat criță<br />
<span i-o="" trag="">Mă clatin și urlu pe hol </span><br />
<span i-o="" trag="">Complet descompusă, tu plângi după ușă, </span><br />
<span i-o="" trag="">Privirea fixată în gol. </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">R: </span><br />
<span i-o="" trag="">O dată vreau să te mai fut, </span><br />
<span i-o="" trag="">Atât mai e ca la-nceput </span><br />
<span i-o="" trag="">Suntem bolnavi și n-o să ne mai facem bine, </span><br />
<span i-o="" trag="">Dar nu pot acum…s-o iau pe alt drum </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">Mai mint înc-o dată, că-mi dau viața toată, </span><br />
<span i-o="" trag="">Dar știm amândoi că nu e </span><br />
<span i-o="" trag="">Vreo șansă să meargă, ceva ce-o să dreagă </span><br />
<span i-o="" trag="">O ciorbă stricată de mult </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">R: </span><br />
<span i-o="" trag="">Mai lasă-mă să te mai fut </span><br />
<span i-o="" trag="">Să fiu în tine laș și mut </span><br />
<span i-o="" trag="">Suntem bolnavi și n-o să ne mai facem bine </span><br />
<span i-o="" trag="">Dar nu pot acum… s-o iau pe alt drum </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">Bridge: </span><br />
<span i-o="" trag="">Mi-a zis o dată un străin că-s norocos </span><br />
<span i-o="" trag="">Dacă iubesc măcar o dată-n viață în </span><br />
<span i-o="" trag="">loc să rătăcesc prin zeci de paturi fără rost… </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">Paralizat că poate nu-s decât o carne fără sens, </span><br />
<span i-o="" trag="">Un suflet neînceput, mă rog de tine să deschizi, ajută-mă </span><br />
<span i-o="" trag="">Să uit </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">Deschide, o dată! </span><br />
<span i-o="" trag="">O ultimă dată! </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">Mai lasă-mă-n tine, </span><br />
<span i-o="" trag="">Să plâng când ne vine, </span><br />
<span i-o="" trag="">Să urlu că nu vom mai fi </span><br />
<span i-o="" trag=""><br /></span>
<span i-o="" trag="">Cu mintea-n durere </span><br />
Cu carnea-n plăcere<br />
Leproși alinați de-un orgasm<br />
<br />
O dată doar să te mai fut<br />
Să fiu în tine laș și mut<br />
Sindromul victimă-călău<br />
Aș vrea să știu cine sunt eu…<br />
<br />
*Fragmentul de mai sus e un extras din primul newsletter <a href="http://eepurl.com/dLPYSs"><i>Scrisori interesa(n)te</i></a> pe care l-am trimis în urmă cu două săptămâni celor abonați. Dacă vrei să intri în listă și să primești textele mele bilunar, te poți abona <a href="http://eepurl.com/dLPYSs">AICI</a>.<br />
<br />
**Cântecul se lansează pe 3 martie. </div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com357tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-87866613081246435672019-10-29T16:14:00.002+02:002019-10-29T16:14:59.316+02:00Valea Electronicii<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<style type="text/css">
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 30.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 12.0px}
p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
span.s1 {font-kerning: none}
span.s2 {text-decoration: underline ; font-kerning: none}
</style>
<br />
<div class="p1">
<span class="s1"><b>Valea Electronicii</b></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Impulsul de a scrie s-a diminuat consistent în ultimii ani. Probabil că o să recuperez pofta asta într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Totuși, având în vedere că aseară am trăit una din cele mai intense experiențe muzicale din viața mea, m-am trezit cu o nevoie urgentă de a scrie despre ea. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să mă pierd în muzică ca în meditație. Să-mi scot căștile de pe urechi și să simt că mă clatin ca după vreo câteva sticle de vin. Să mă uit la colegii mei care păreau întorși dintr-o experiență de capsula timpului. Să ne privim unii pe alții misterios și năuc încă conectați la o poveste imposibil de povestit. Să fii împreună cu cineva deși în izolare fizică, legat doar printr-un singur simț. Să descinzi dintr-o lume de sunete atât de aparte și totuși familiare (auzite în diverse etape ale vieții), unde tu ești creator și colaborator în același timp. Suntem de câteva zile la Londra pentru două cântece la care lucrăm cu un producător cu un cv excepțional. Unul dintre cântece este ceva ce n-am mai făcut până acum, o fuziune între muzică electronică și rock. I-am spus lui Matt Lawrence<span class="Apple-converted-space"> </span>că ne-am dori și o colaborare cu un producător de muzică electronică care să aducă o perspectivă nouă asupra unuia dintre cântece. Și uite așa a apărut Eddie.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">În seara în care a intrat pe ușa studioului am dat nas în nas cu un individ subțire, cu ochii vii și frenetici și un tremur imperceptibil în tot corpul. S-a prezentat, ne-a scanat, apoi a remarcat că suntem în mijlocul celuilalt cântec și s-a retras. Am hotărât să ne oprim și să vorbim despre ziua următoare. Eddie a reluat discuția, câteva amabilități, apoi a urmat un monolog furtunos dar coerent despre ce urma să facem a doua zi. Ne-a spus cât de mult l-a inspirat cântecul, că i se pare foarte deșteaptă ideea unui singur vers care să lege toată povestea muzicală și că are în cap o construcție tehnică în care ne va implica pe toti. Trebuie să facem lucruri unice, sunete unice, trăim într-o lume a prefabricatelor, toți avem acces la sample-uri, la mostre de sunet, loop-uri de tobe și, mai devreme sau mai târziu, asta se vede. Sunetul trebuie să fie amprenta artistului, ochii începeau să-i sclipească, discursul prindea viteză, da, da, am înțeles conceptul, tranziția de la electronic la rock o să fie domoală, o să decurgă firesc, asta ne interesează, dar sunetele trebuie să ne reprezinte, să vă reprezinte, dar mai ales să le faceți împreună. De aia o să vă rog să aveți răbdare, este o construcție complexă, nu e simplu și când ne vom așeza la butoane vom fi siguri că nici un impediment tehnic nu ne va sta în cale și vom crea muzică și ne vom lua ce ne trebuie din ce am creat, dar sunetele alea trebuie să fie unice, unice, unice și să fiți voi în ele </span><span class="s2">împreună.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Eddie nu dă doi bani pe cum e îmbrăcat, de aia nici nu mi-aduc aminte exact cum era îmbrăcat, poate niște pantaloni largi de culoare bej, o cămașă spălăcită și ceva ce semăna a trenci. Și totuși era ceva personal în toată nepăsarea asta modestă. Poate tocmai nepăsarea. A doua zi ne-am adunat la ora fixată, Eddie și echipa de la studio se mișcau frenetic între camera mixerului și sala de imprimare. Nu păreau că sunt foarte interesați de noi, nu mai eram personajul principal. Guys, bear with us, as there’s gonna be some science to be done, a încercat Matt să ne pună în gardă. Estimarea era undeva pe la trei ore. După șase ore încă nu era montat. Apăruseră ceva probleme, niște drivere care nu mergeau cu programul de operare, niște conexiuni greșite. Timpul începea să curgă contra noastră, dar Eddie era în control, absorbit total de ce făcea. A fost o scurtă întrerupere ca să ne zică că nu-și permite să mai oprească toată treaba din momentul în care ne apucăm de lucru. Din când în când ne mai punea câte o întrebare despre cântec și strucutura lui. Venise foarte bine pregătit. Ascultase toate cele trei variante de orchestrație pe care le trimisesem în urmă cu o săptămână. Făcuse o hartă a cântecului ale cărei regiuni curgeau liniar, delimitate de măsuri. Cunoștea perfect toate părțile. Am ajuns la un numitor comun ca să putem ști în orice moment unde ne aflam în cântec.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Prin studioul care avea mai multe spații de imprimare începuse să umble vorba că se întâmplă ceva neobișnuit în “The pool” cu unul din cântecele băieților din România. O să încerc să explic un pic toată “instalația”. Dintr-un laptop în care Eddie simulase ritmul de tobe cu care începea prima parte a cântecului trimitea semnal într-un mixer analog, iar semnalul ăsta trecea mai departe prin niște efecte de chitară sau de bas sau prin două sintetizatoare, după care se întorcea din nou în mixer. Fiecare dintre noi era responsabil de un efect și fiecare dintre noi avea pe mână câte un element al ritmului de tobe care pleca din laptopul lui Eddie: la mine venea toba mică, la Eugen toba mare, Dănuț de la bas le controla pe toate, iar Gelu adăuga peste asta partitura de clape originală. Eu mă jucam cu două oscilatoare și cu un modulalor de frecvență de pe sintetizatorul prin care trecea semnalul venit de la Eddie prin mixerul analog. Ideea era că toți puteam să modificăm partea noastră de elemente de tobe la nesfârșit, dar adevărata nebunie este că în timp ce făceam asta auzeam în căști și tot ce făceau ceilalți și aveam posibilitatea de a regla volumul fiecărei surse în parte. Puteam să ridicăm volumul efectelor lui Eugen sau Dan sau puteam să ne dăm noi mai tare și pe ei să-i reducem la tăcere, puteam jongla cu nivelele de audiție cum voiam. Eddie ne-a explicat ce aveam de făcut și ne-a lăsat un pic să ne jucăm. A mai fost nevoie de un tehnician de studio care să participe la acest “concert” de efecte. Ca să recapitulăm, toți cei prezenți în studio primeam un ritm de tobe pe care le puteam modifica la nesfârșit prin contribuția individulă la câte un element. Posibilitățile? Infinite.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Am început să mă scufund. Mă jucam cu oscilatoarele mele și ascultam povestea care se năștea. Era ciudat să aud și ce făceau toți ceilalți pentru că se instaura o luptă pentru timpanul meu între sunetul controlat de mine și cele ale colegilor. De fiecare dată când cream o lume ea se surpa într-una mai mare, pentru ca apoi să găseasă o portiță sau un tunel care ducea într-un alt spațiu unde se ridica din nou și domina până când o altă lume prelua din nou controlul. Universul prin care orbecăiam la început nu era format din note, nu avea armonie, erau doar texturi care se zbăteau prin simțurile noastre. Aveam control doar asupra distorsiunii sunetului, iar rezultatul ăsta controla mintea mea într-un fel la care nu eram părtaș. Eram și nu eram acolo cu mine. O parte din mine era responsabilă pentru un proces care să nască un sunet cât mai interesant și potrivit cu ce venea prin căști dinspre colegii mei, cealaltă parte era plecată într-o călătorie aproape mistică, cu destinație necunoscută. O imperceptibilă rotire de potențiometru putea să transforme o catedrală gotică întunecată într-un tirbușon care scârțâia sfredelind dopul de plută. Experiența semăna pe alocuri cu relația dintre auz și zgomotul instalației de RMN. Când stai întins și auzi ritmica agresivă ca de bormașină a RMN-ului, o ritmică învăluitor violentă ale cărei cicluri se sparg periodic și nu mai ești sigur dacă ce auzi acum e același lucru cu ritmica de acum treizeci de secunde.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Concentrarea asta te poartă din lume în lume, mintea se ușurează și pleacă fără s-o mai poți aduce înapoi, e începutul unei meditații profunde. La un moment dat Eddie ne-a spus că începem și că urmează să intervină când i se va părea că unul dintre noi a dat de un filon interesant. Omul ne conduce din umbră. Frumusețea instalației este că rămânem împreună, un grup, o formație. Nu te gândești că muzica electronică se poate crea în regim de live. Am pierdut noțiunea timpului. Eram absorbit întrutotul. Am auzit vag câteva indicații de la Eddie. Totul se înregistra. După vreo cinci, zece minute ne-am oprit.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Trecuseră 45 de minute ale lumii reale. Doar că nu mai eram sigur de lumea reală. Revenirea pe pământ era dureroasă, ca întoarcerea din hipnoză, ca trezirea din somnul greu de după amiază când se amestecă viața vâscos în capul omului. 45 de minute trecusră ca 5. E=mc2. Mi-era greu să comunic. Pe unde umblasem? Ce am văzut? Negru lichid, forme ciudate, spații fără sens, alinare, teamă, trecuturi transformate în decoruri, amintiri imposibile, umbre nesincronizate cu sursa lor, poezie, bucuria muzicii fără note, muzica întunecată, sute de kilograme de imagini, curgere, curgere, curgere…Primul gând pe care l-am articulat e că avem material pentru zece cântece, apoi am avut dimensiunea unei simfonii electronice pe care s-o reprezentăm live, variațiuni pe tema acestui cântec “Îmi pare rău”, un cântec care să se transforme în spectacol cu proiecții video complementare iar noi să pictăm cu instrumentele noastre peste tot universul ăsta intrigant. Eddie aproape că țopăia de bucurie. “Exact la asta m-am gândit și eu că putem extinde materialul ăsta”.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Am început să ascultăm frânturi din imprimare. Nimic din universul pe care tocmai îl trăisem nu mai revenea. O cu totul altă poveste venea din difuzoare. Parcă nici nu fusesem în studio. Chestia asta contribuia la o perepție încă nesigură a prezentului. Încă mă întorceam…mă întorceam…dintr-un loc în care nu mai fusesem niciodată și unde nu știu dacă voi mai ajunge. Stau singur în studio și trăiesc deja nostalgia unei experiențe care se mai derulează în mine. Tânjesc după ceva ce mă părăsește continuu. Am, pierd și aspir. Revin. Lucurile sunt din nou palpabile. Ne pregătim de celelalte părți ale cântecului. Cana de ceai e cană de ceai. Ceaiul e bun, negru cu lapte. Sorb ritmic, pauze scurte. Privesc în gol. Ce mișto e să te împingă cineva ușor de pe curs, s-o apuci pe alt drum, să vezi alte lucruri. Ce bine e să te întâlnești, să te ciocnești, să deviezi. Am lăsat “Îmi pare rău” acolo, nu am ascultat prea mult din ce am făcut în acele 45 de minute misterioase. Va fi o surpriză și pentru noi. S-a deschis însă o ușă…sau s-a spart un perete. Intră lumină. Intră, lumină. Intră. Lumină.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<br /></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com55tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-49375173728242862192019-09-05T23:34:00.000+03:002019-09-05T23:34:05.005+03:00VAMA - Victoria ta<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<span style="background-color: #f9f9f9; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;"><span style="color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif;"><iframe allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/LDrHTQcB8zQ" width="500"></iframe></span></span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;"><br /></span>
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">Uşa se trântea
Sec în urma ta
Deschideam ochii şi mă simţeam
Fără rost</span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">
Mult prea timid eram
Aşa că m-ai invitat la dans
Fricos şi arogant
Eu îmi doream un one night stand</span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">
Şi uite-aşa am ajuns la mine în pat
Şi delicat, dimineaţa, </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">Ai plecat
Fără să mă trezești
Ca un vis pe care nu ţi-l aminteşti </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;"><br /></span>
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">"De ce pleci aşa?"
Strig în urma ta
"Dimineaţa e pentru cei ce iubesc"
Ai răspuns </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">
Nopţile ne vedeam
Eu numai trupul ţi-l doream
Prea prost şi orgolios
Ca să înţeleg că e pe dos </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">
Câtă răbdare ai avut
Atâtea nopţi
Şi dimineaţa ruşinată iar plecai
Fără să mă trezeşti </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">
Ca un vis pe care nu ţi-l aminteşti
"De ce pleci aşa?"
Strig în urma ta
"Dimineaţa e pentru cei ce iubesc"
Ai răspuns </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">
La luptă tu n-ai renunţat
Până-n Infern te-ai scufundat
La suprafaţă, victorioasă ai apărut
Cu sufletul meu </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">
Nu mai pleci
Nu te las să mai pleci
Am să-ţi şterg de pe faţă nopţile reci </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">Şi alarma ta n</span><span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">u va mai suna </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">Dimineaţa e pentru cei ce iubesc
</span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">Nu mai pleci
Nu te las să mai pleci
Am să-ţi şterg de pe faţă nopţile reci </span><br />
<span style="background-color: #f9f9f9; color: #0d0d0d; font-family: Roboto, Arial, sans-serif; font-size: 14px; white-space: pre-wrap;">Şi alarma ta nu va mai suna
Dimineaţa e pentru cei ce iubesc</span></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com207tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-45018035030745405862019-06-11T13:34:00.000+03:002019-06-11T13:34:00.081+03:00Un acord pe educație. Suntem în stare?<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<style type="text/css">
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 12.0px}
p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
span.s1 {font-kerning: none}
span.s2 {text-decoration: underline ; font-kerning: none}
</style>
<br />
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1"><b>Premize<span class="Apple-converted-space"> </span></b></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">S-au terminat alegerile. Foarte multă lume are așteptări mari de la noii câștigători. Atât de mari încât au început să confunde alegerile europarlamentare cu cele parlamentare sau locale. Este normal. Mizeria de la vârful țării este irespirabilă și lumea a echivalat votul pentru parlamentul european cu cel al schimbării definitive. Din păcate, nu este așa. Alegerile care tocmai au trecut trebuie privite ca un exercițiu reușit de democrație. Prezența la vot a fost mare și ar fi putut fi și mai mare. Numai că trebuie să înțelegem că adevăratul test de-abia urmează: alegerile de anul viitor. Parlamentare și locale. Acolo este testul cu adevărat important. De-abia acolo o prezență mare este absolut necesară pentru ca legitimitatea celor aleși să reflecte în mod real o voință populară.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">În condițiile astea am tot auzit imediat după alegeri că opoziția ar trebui să preia puterea, Guvernul Dăncilă să-și dea demisia și să se termine o dată pentru totdeauna cu PSD-ul. Mie mi se pare că este o greșeală și că nu e atât de simplu. Orice măsuri de guvernare au inerție, fie că sunt bune sau rele. Cei care preiau puterea în mijlocul unui termen vor moșteni inerția măsurilor luate de guverarea anterioară, iar cei care sunt adevărații autori ai măsurilor vor fi în opoziție ( PSD, ALDE în cazul nostru) descotorosiți binemersi de proprietatea răului pe care l-au făcut (vezi legile justiției, brambureala fiscală, promovarea incompetenței în funcțiile cheie, guvernare centrată pe clientelă, starea învățământului) și vor critica partidele nou sosite care riscă astfel să piardă capital electoral chiar înainte de cele mai importante alegeri.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">PSD conduce România în baza rezultatului ultimelor alegeri parlamentare. Intrând acum în opoziție vor face exact ce au făcut și la momentul Colectiv când au pus tunurile pe guvernul tehnocrat al lui Cioloș cu ajutorul televiziunilor penalilor. Cred că numai lupta internă pentru putere nu-i lasă să demisioneze acum. Pentru ei ar fi o poziție care le-ar aduce voturi la următoarele alegeri. Așa însă, măcinați intern, incompetenți, speriați de ce a mai rămas din lupta anticorupție vor face greșeală după greșeală, pentru că sunt incapabili să guverneze, au demonstrat-o cu prisosință. Numai că nu trebuie să uităm că ascensiunea lui Liviu Dragnea a fost posibilă doar pe asigurarea că toți infractorii vor scăpa de pușcărie, într-un fel sau altul, conectați la afaceri cu statul. Așa a rezistat în vârful partidului. Iar cei care l-au ținut acolo sunt noii disperați. În lipsa unui lider care să conducă lupta anti justiție situația e dramatică. Deși ar avea avantaje dacă ar ajunge în opoziție pe termen scurt ar fi dezastruos pentru PSD, căci justiția nu a fost subordonată până la capăt. Sunt într-o poziție ingrată: dacă rămân la putere vor pierde și mai mult capital electoral, iar dacă pleacă de la putere pierd controlul unor instituții pe care s-au chinuit atâta să le subordoneze.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Pe de altă parte, opoziția are de demonstrat niște lucruri celor care i-au votat. PNL, de exemplu, trebuie să arate că forțele care vor reforma partidulului sunt mai puternice decât alea care nu de mult făceau monstruoasa alianță numită USL. Nu avem memoria scurtă. USR-PLUS au o enormă responsabilitate față de alegătorii care au dat 1. un masiv vot anti PSD, 2. un vot pentru un alt fel de politică care presupune mai ales </span><span class="s2">transparență, </span><span class="s1">apoi o viziune coerentă pe termen lung. Momentul preluării puterii, oricând ar veni el, trebuie să găsească partidele din opoziție pregătite să SCHIMBE, nu să se bâlbâie. Au fost deja tot soiul de poziții echivoce și un dans periculos al declarațiilor politice lucru care nu prea seamănă a siguranță. Prin urmare, după părerea mea, opoziția trebuie să-și facă temele pentru guvernare. Altminteri riscăm să rămânem în cercul politic vicios care macină România de câțiva ani.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1"><b>Acțiune responsabilă</b></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Unul din testele de maturitate politică este poziționarea opoziției față de dezastrul din educație. Eu cred că opoziția trebuie să facă primul pas către un angajament comun, al tuturor partidelor, față de politicile care ar putea să pornească reforma. Fără un acord politic prin care măcar la acest capitol partidele suspendă orice fel de adversitate, nu vom avea niciodată un început. Dacă partidele vor continua să se prefacă că nu înțeleg acest moment 0 și importanța adoptării unei viziuni comune la care să adere toți factorii politici suntem pierduți pe acest palier. Depolitizarea sistemului educațional care creează false criterii de performață și menține o subordonare păguboasă a profesorilor față de minister, curricula, inspectorate și inhibă tentativele de creativitate în relația profesor-elev este, paradoxal, o decizie politică pe care partidele au obligația să o asume și să o respecte, de acum înainte. Copiii noștri sunt expuși de ani de zile cârpelilor manageriale și deciziilor politice care fac din educație o bilă prea mare care se rostogolește de colo, colo, funcție de cine se află la butoane. O bilă într-o mișcare browniană, fără o destinație clară.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Când Ministerul educației a pus în dezbatere publică viziunea despre care am scris <a href="http://tudorchirila.blogspot.com/2019/06/de-1-iunie-sauun-numar-intr-un-sistem.html" target="_blank">aici</a>, și care este profund inspirată de reforma finlandeză din educație, partidele din opoziție nu au făcut decât să o critice fără să identifice eventualele punctele bune. Radu Szelely (consilier al ministrului și expert în educația finlandeză) și echipa lui nu sunt membri PSD, dar, una peste alta, lucrând la minister sunt identificați cu partidul. </span><span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">Eu înțeleg că e nevoie de opoziție constantă împotriva unui partid care sfidează toate valorile democratice, însă cred că era mai simplu să existe nuanțe. S-ar fi putut recunoaște punctele bune ale viziunii puse în discuție și s-ar fi putut manifesta suspiciunea rezonabilă că PSD nu are niciun interes să implementeze elementele pozitive din documentul propus de ei. Adică avem o viziune cu multe puncte bune, dar un partid de guvernământ care nu are niciun interes pe termen lung ca nivelul educației să crească, din simplul motiv că un votant educat e mai greu de manipulat. Pe de altă parte, partidele din opoziție nu au venit cu nimic în loc, în sensul unei propuneri coerente care să se poată numi viziune pe termen lung. Viziune în sens de obiective, idealuri, așteptări.</span><span class="Apple-converted-space" style="-webkit-text-stroke-width: initial;"> </span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">E momentul ca partidele politice să realizeze că suntem într-o situație extrem de gravă și că niciun guvern nu e veșnic. De aceea e nevoie de o uniune politică, măcar în acest domeniu. Politizarea educației este o mișcare extrem de păguboasă care nu are cum să aducă vreodată ceva bun României. Este inacceptabil ca copiii noștri să tot plătească prețul politizării educației care îî deposedează de o relație acceptabilă, decentă cu sistemul. Copiii noștri nu pot fi crescuți de un sistem ale cărui sclăbiciuni sunt exploatate tacit de participanții obedienți la actul educațional. Un sistem care vrea să controleze cu orice preț informația livrata <a href="https://www.youtube.com/watch?v=8kGpwUb6LF4" target="_blank">#pederost</a> copiiilor. Un sistem care bifează “performanța” doar pe hârtie sau la număr de ore. Un sistem desprins total de realitățile și politicile educaționale din lumea anului 2019. </span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Fără un acord politic pe implementarea reformei educaționale suntem în prag de a deveni un <b>popor fără identitate</b>. Sincer, aștept ca opoziția să facă primul pas în direcția acestui acord. Educația este un capitol de importanță națională. Subminarea ei prin divizare politică echivalează cu o crimă lentă împotriva propriului popor. Pasivitatea te face părtaș la această crimă, indiferent câte argumente invoci. Mingea e la politicieni acum.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">În calitate de cetățean al României, fiind la curent cu situația precară a învățământului românesc, lansez un apel public către toate partidele politice: procedați cu responsabilitatea de care pretindeți (la nivel declarativ) că dați dovadă, așezați-vă la o masă împreună cu consilierii pe probleme de educație și ajungeți să elaborați o viziune unitară, comună, multi-anuală, pe care s-o implementați prin măsuri executive și legislative. Depolitizați sistemul și începeți să construiți împreună un nou sistem care să pună cu adevărat în centrul său elevul, iar profesorii să aibă libertatea dar și competențele de a lua decizii pentru dezvoltărea echilibrate a copiilor/elevilor/studenților în spiritul valorilor desprinse din bunele practici educaționale.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Se aude USR-PLUS, PNL, PMP, PSD, ALDE, PRO România, UDMR?<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<br /></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com103tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-8957551802168537762019-06-02T20:42:00.001+03:002019-06-03T09:31:22.786+03:00De 1 IUNIE sau...un număr într-un sistem<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<style type="text/css">
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 12.0px}
p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Arial; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 12.0px}
p.p4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Arial; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
span.s1 {font-kerning: none}
span.s2 {font: 11.0px Symbol; font-kerning: none}
span.s3 {font: 11.0px Arial; font-kerning: none}
</style>
<br />
<div class="p1">
<span class="s1">A trecut încă o zi a copilului. Marketingul a funcționat, ca de obicei, puzderie de oferte de activități pentru “cei mici”. Părinții cumpără, loviți revelator de importanța momentului. E o zi în care toată lumea mimează vesel importanța copilului în societatea noastră. Poate că de 1 iunie lumea chiar e convinsă de rolul copilului în societate. Sigur este că această convingere se duce pe apa sâmbetei, duminică, 2 iunie, să zicem. Nu, copilul nu este în centrul societății noastre. Nu este nici măcar în centrul sistemului nostru de educație. Copilul nu este important în România și asta se reflectă în momentul nostru de țară. Societățile scandinave sunt cele care s-au transformat și au beneficiat de reforma educației și de filosofia creșterii copiilor. Statul a venit la întâlnirea dintre părinți și toate provocările (mari) care decurg din parenting, contribuind înțelept și eficient la descărcarea părinților. Adulții cresc copii și reușesc să fie fericiți în Danemarca, Suedia, Finlanda sau Norvegia. Aceleași societăți (și nu numai ele) au înțeles și asumat importanța creșterii unor copii cu adevărat independenți, creativi și conștienți, de la vârste timpurii, de impactul lor în societate. No one is left behind nu e un slogan de campanie, ci o filosofie de viață, când vine vorba de copii. Starea de bine a copilului nu e un concept abstract despre care discută profesori universitari la ceas de seară, ci o stare de fapt, obținută la nivel de pregătire profesională, a celor care lucrează cu copiii.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1">Unde suntem noi? Cum ne creștem copiii? De câte ori ne punem întrebarea asta? Dacă te uiți pe studii răspunsul ar fi că nu prea ne punem genul ăsta de întrebări. Un studiu din 2017 al Fundației World Vision România care analizează tipologii de părinți în raport cu copiii lor e de-a dreptul înfricoșător: doar 1 din 10 (9%) părinți români <b>nu şi-ar lovi niciodată copilul; </b>atitudinea violentă față de copii se regăsește portretizată în 7 tipologii distincte de părinţi care justifică violența în moduri diferite - 1 din 2 părinţi (51%) cred că <b>lovirea este pentru binele copilului</b>;</span><span class="s2"> </span><span class="s1">1 din 10 (10%) consideră că lovirea <b>apare din cauza copilului;</b></span><span class="s2"> </span><span class="s1">8% ar lovi copiii dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle; </span><span class="s2"> </span><span class="s1">8% invocă motivații religioase;</span><span class="s3"> </span><span class="s1">6% lovesc copiii gratuit, fără motiv;</span><span class="s3"> </span><span class="s1">5% afirmă că ar lovi copilul pentru că <b>toată lumea face la fel</b>;</span><span class="s3"> </span><span class="s1">3% se simt foarte vinovaţi după ce lovesc.</span><span class="s3"> </span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Nu era nevoie de studiul ăsta ca să putem afirma că autoritarismul (în toate formele lui, chiar și cele extreme) este politica preferată de majoritatea părinților români. Sigur, într-o țară în care psihologul e confundat adesea cu psihiatrul e posibil și chiar probabil ca părinții să nu fie la curent cu descoperirile din ultimele zeci de ani în domeniul psihologiei pediatrice. Apoi, e foarte greu să lupți cu o moștenire culturală sedimentată în sute de ani, mai ales dacă ai trecut printr-o perioadă profund dezumanizantă, cum a fost comunismul românesc.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">În societatea românească copiii sunt bătuți. Sunt umiliți. Agresați verbal. Zilnic și nu o dată. Sunt însămânțați cu frici pentru a fi controlați mai ușor (dacă nu ești cuminte vine stewardesa și îți face injecție), creativitatea este reprimată constant căci li se refuză mai tot ce încearcă și asta doar pentru confortul părinților (nu desena pe perete, nu umbla cu sticlele alea, nu țipa că x,y,z, n-ai voie cu ulei, făină, ciocan, stropitoare, șervețele umede, nu alerga, nu vorbi urât, nu te închide în baie, nu ieși din cameră, nu da muzica tare, nu mai freca întrerupătorul, stai frumos la masă, nu mai pune atâtea întrebări și în continuare puteți completa cu mii de exemple, sunt convins). În societatea românească copiii cresc fără părinți (nu toată lumea care muncește afară își poate lua copiii) sau în instituții de stat unde abuzul asupra lor îmbracă cele mai variate forme. Noi trăim în societatea lui “faci așa pentru că așa am zis eu” suprema formă de închidere a unei conversații în care logica adultă se declară învinsă, dar nu acceptă să piardă.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">La nivel declarativ toți părinții vor să crească copii <b>fericiți, independenți, creativi și empatici. </b>Doar că pentru asta e nevoie de o resetare totală a modului autoritar de creștere a copiiilor, altul decât ăla în care strategia e pedeapsa cu declinările ei sau diverse forme de coerciție. În societățile funcționale abuzurile de mai sus duc fără prea multe discuții la decăderea din drepturile părintești. Și asta pentru că acele societăți au înțeles mult înaintea noastră că iubirea necondiționată, răbdarea și o dezvoltare emoțională constantă și fără fluctuații contribuie la un viitor adult echilibrat care să participe activ și pozitiv la creșterea societatății.</span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Nu există părinte să nu se plângă de sistemul nostru de educație. Pe oricine întrebi este deranjat că sistemul nu contribuie la dezvoltarea independenței copiiilor, nu le stimulează gândirea critică, abilitățile emoționale sau cele de relaționare, nu integrează aspectele practice ale vieții, nu formează reflexe empatice, ca să nu mai vorbim de filosofia comunitară sau educația civică. Sistemul este învechit, apăsător, frustrant, copiii îngurgitează informație nefolositoare, învață pe de rost și termină liceul incapabili să-și formeze o viziune proprie asupra lumii și drumului lor în viață.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
Dar oare sistemul de educație românesc nu este după chipul și asemănarea majorității părinților? Oare profesorii nu împlinesc așteptările părinților? Sau, dacă la rândul lor sunt părinți autoritari, de ce ar adopta o altă strategie de învățare/predare, din moment ce ei sunt mulțumiți cu ideea de subordonare a copilului? Oare nu este normal ca profesorul și sistemul să compună reflexia comportamentului și așteptărilor părinților?<span class="Apple-converted-space"> </span><span class="s1"></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">La nivel declarativ părinții sunt nemulțumiți de sistem, dar abia așteaptă să se mândrească cu rezultatele bune ale copilului care se chinuie să performeze într-un sistem pe care tot părinții îl critică. Suntem gata să considerăm că o notă mică este expresia unei capacități scăzute de învățare și aproape întotdeauna copilul este vinovat pentru asta, foarte rar este ascultat. Cam de câtă frustrare se poate umple un copil care nu poate să le explice părinților că <b>școala nu-i împlinește nicio nevoie</b>? Oare câți părinți au curajul de a nu se mai așeza la teme cu copiii lor mai mult de treizeci de minute pe zi?<span class="Apple-converted-space"> </span>Apoi să meargă la școală și să comunice profesorilor că o împovărare excesivă cu teme afectează relația părinte-copil, aia în care familia trebuie să fie complementară școlii și nu să devină un afterschool după afterschool?<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Câți părinți sunt dispuși să renunțe la încercările de a intra în grațiile învățătoarei sau profesorilor doar ca odrasla lor să beneficieze de mai multă “atenție” și eventual de un “pole-position” la explicațiile suplimentare? Câți părinți nu așteaptă de la școală să corecteze “comportamentul inadecvat” al copiilor lor, ăla ale căror cauze nici măcar nu se sinchisesc să le chestioneze.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Lasă că e bine să-l ordoneze școala, lasă că puțină ordine nu strică, lasă că știu ăia mai bine ce să facă cu ei, lasă că nu e dracu chiar așa de negru, plus că ăsta al nostru e răsfățat.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Când autoritatea fundamentează un model de parenting, școala nu va fi niciodată altfel. Copiii noștri nu au nimic de spus în ceea ce privește viața lor, alegerile lor. În societățile avansate este exact invers. Când am vizitat o grădiniță din Helsinki am întrebat-o pe directoare care crede că sunt cele mai importante valori cu care un copil trebuie să plece de acolo. A răspuns fără ezitare: <b>abilitatea de a-și face prieteni și conștientizarea impactului pe care acțiunile lui le au în societate și în mediul înconjurător</b>. Însă directoarea a putut să-mi ofere acest răspuns pentru că există o <b>unitate de viziune între părinți, profesori și agenția națională de educație</b>.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Și la noi există o unitate de viziune în fapt, chiar dacă la nivel declarativ părinții se delimitează de sistem: autoritatea. Părinți autoritari, profesori autoritari, sistem autoritar. Culmea că, la rândul lor, profesorii se subordonează docil altei autorități, una kafkiană de data asta: ministerul. Nu spun că nu există excepții, dar majoritatea profesorilor bifează performanța pe hârtie, nicidecum s-o demonstreze prin copiii pe care se presupune că-i formează. Contează mai mult să completăm documente decât să arătăm copii cu aptitudini socio-emoționale înalte. Pe de rost Luceafărul și e bine. Un număr de ore bifate și e bine. Inspectoratele au nevoie de dosare cu șină care să ateste calitatea actului educațional. Monstrul birocratic trebuie hrănit și profesorii se conformează. Părinții la fel. Iar copiii ajung să se plimbe pe marginea acestui sistem - singuri, abătuți și înfricoșați de lumea pe care nu le-o explică nimeni cu dragoste și răbdare. </span><br />
<span class="s1"><br /></span>
Nu-i nimic, nu e grav că educatoarele desenează planșele copiilor în vederea inspecției, nici că presiunea părinților decide că din septembrie copiii n-ar mai trebui să iasă în aer liber că răcesc. Important e ca toată lumea să iasă bine. Copiii ies rău. Și devin adulții ăia speriați, închiși în ei, preocupați să depisteze mereu vinovății în altă parte decât în curtea lor, incapabili să lucreze în echipă, să gândească proactiv sau să înfrunte un sistem care le dăunează. Păi de ce ai lupta cu un sistem corupt, de exemplu, dacă tu ai fost crescut în spiritul obedienței indiscutabile. Cum putem spune că în România copilul este în centrul educației? Cum pot profesorii să-și dorească să reformeze un sistem nefuncțional ai cărui<span class="Apple-converted-space"> </span>beneficiari sunt? Până la urmă meditațiile în particular (nefiscalizate, desigur) nu sunt o formă de a împlini un venit nesatisfăcător? Nu sunt ele locul în care profesorii devin adulții ăia mai înțelegători și mai dispuși la dialog? Dar sunt în același timp o formă de a încuraja un cerc vicios care se învârte amețitor în jurul unui copil derutat, împovărat și confuz. Părinții cresc copiii în spiritul sistemului, sistemul răspunde în oglindă, părinții se revoltă, apar soluții alternative de la actorii din sistem (meditațiile), copiii obosesc și nu mai au putere să se revolte și percep societatea ca pe un loc prearanjat pentru ei, un loc în care nu au multe de spus și trebuie să aștepte să crească mari ca să-și ia revanșa (subconștient) cu copiii lor.<span class="Apple-converted-space"> </span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Când am mers prin licee într-un turneu în care vorbeam despre cum ai putea să-ți descoperi pasiunea pentru o profesie și cât de important este să faci această descoperire, foarte mulți copii mi-au spus că părinții decid pentru ei, fără să le dea șansa să-și urmeze visul. În general frica părinților era aia că odraslele lor vor alege o meserie care nu le va putea asigura confortul financiar sau statutul social. Fericirea copilului era trecută în planul doi, iar asta părea să genereze un clivaj serios între părinți și adolescenții care intrau în viață.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Ieri am postat pe contul meu de Instagram o fotografie cu o tablă pe care scria “există viață și după notă mică”, versuri desprinse dintr-un cântec pe care urmează să-l lansăm curând. O mamă a reacționat: “dacă aș fi văzut asta înainte n-aș fi certat-o pe fii-mea pentru nota ei mică” și a adăugat că probabil a procedat așa dintr-un reflex al educației primite de la părinții ei. Toată discuția m-a dus cu gândul la o remarcă din cartea lui <i>Alfie Kohn, Unconditional parenting: Moving from rewards and punishment to love and reason</i> care spune cam așa, într-o traducere aproximativă: oamenii tind să reproducă comportamentul și modelul de creștere pe care le-au aplicat părinții lor, tocmai pentru a putea să continue să-i iubească.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">În numele iubirii ne permitem multe cu copiii noștri plecând de la premiza că sunt niște ființe incomplete. Iar noi alegem să le “completăm” subordonându-i în fiecare clipă. Sunt părinți care lovesc, urlă, sperie, înfricoșează, condiționează, umilesc și suspendă dragostea. Toate astea în numele iubirii. Nu pun la îndoială că orice părinte își iubește copilul. Chiar nu pun la îndoială asta. Pun însă la îndoială că un părinte care subordonează și dictează e mai eficient decât unul care colaborează. Sistemul este mereu după chipul și asemănarea noastră. Iar reforma aia din educație de care vorbim de treizeci de ani nu poate începe decât cu noi. </span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Semnat, Tudor Chirilă,<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">fost număr în sistem</span></div>
<br /></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com108tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-83871017174428926542019-05-31T18:59:00.000+03:002019-06-03T09:42:07.997+03:00VAMA - Pe de rost <div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
În curând și muzica. Abonează-te <a href="https://www.youtube.com/channel/UCwZ7rOdBpOxhEK-z8Mz8yKQ" target="_blank">AICI</a>.<br />
<br />
<br />
643445523456433<br />
<br />
Am note mari, dar nu-mi place nimic<br />
Sunt un număr, într-un sistem<br />
N-am voie să-ntreb, invat pe de rost<br />
Numa' proștii întreabă, e rușinos<br />
<br />
Școală, îți amintești<br />
Ce mic eram, cum mi-ai promis că-ai să ma crești<br />
Școală, cum naiba vrei să cresc<br />
Dacă e o rușine să greșesc<br />
<br />
643445523456433<br />
<br />
Am 16 ani și aș vrea să dispar<br />
Undeva unde să pot conta<br />
Tată, dacă te sună azi, spune-le că-s plecat<br />
Azi chiulesc pentru că m-am săturat să ascult, <br />
Vreau să gândesc<br />
<br />
Tată, nu-ți fie frică,<br />
Există viață după notă mică<br />
Școală, cum naiba vrei să cresc<br />
Dacă e o rușine să gândesc<br />
<br />
643445523456433<br />
<br />
Pe de rost, pe de rost, pe de rost ca un prost<br />
Nu mai vreau pe de rost, pe de rost, ca un prost<br />
Deci școală, la revedere<br />
Ești prea departe, de visele mele<br />
<br />
Școală, la revedere,<br />
Mă duc să învăț de la visele mele.<br />
<br />
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjiLEZiyJZl7FeZ7MJoBpb8fqyhzloMlAhB7F6qqqwjo6dLRzWGT9FLTixCc4ekVJpqsVbXOwSEQADxeaQnxCbekKqOzyDmdWDIME-Shqi_z4La8yNy_29qQ8BLyTTK6wdmpSf3lU33z3s/s1600/Pe+de+rost_fb_1200x627.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="627" data-original-width="1200" height="208" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjiLEZiyJZl7FeZ7MJoBpb8fqyhzloMlAhB7F6qqqwjo6dLRzWGT9FLTixCc4ekVJpqsVbXOwSEQADxeaQnxCbekKqOzyDmdWDIME-Shqi_z4La8yNy_29qQ8BLyTTK6wdmpSf3lU33z3s/s400/Pe+de+rost_fb_1200x627.jpg" width="400" /></a><br />
<br />
<br />
<div style="-webkit-text-stroke-width: 0px; background-color: white; color: #222222; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; font-size: small; font-style: normal; font-variant-caps: normal; font-variant-ligatures: normal; font-weight: 400; letter-spacing: normal; orphans: 2; text-align: start; text-decoration-color: initial; text-decoration-style: initial; text-indent: 0px; text-transform: none; white-space: normal; widows: 2; word-spacing: 0px;">
</div>
<div style="text-align: left;">
<br /></div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com73tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-42836457204511152782019-04-16T13:27:00.000+03:002019-04-16T14:33:07.991+03:00Ciudata viziune a Ecaterinei Andronescu <div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<div class="m_8116637051942412976gmail-m_-7629894750027051527m_6349992903805682650ydp2e7aff8cyiv8322851987gmail-p1" style="color: #1a1a1a; font-family: Arial; font-stretch: normal; line-height: normal; margin: 0px;">
<style type="text/css">
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 20.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 12.0px}
p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
p.p4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Helvetica; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
p.p5 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Helvetica; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 13.0px}
li.li3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Neue'; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
li.li4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Helvetica; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
span.s1 {font-kerning: none}
span.s2 {font: 13.2px 'Helvetica Neue'}
span.s3 {text-decoration: underline ; font-kerning: none}
span.s4 {font: 13.2px Helvetica}
ul.ul1 {list-style-type: disc}
</style>
</div>
<div class="p1">
<br /></div>
<div class="p2">
<span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">Ministerul Educației a publicat și pus în dezbatere viziunea pe educație până în 2030, sub</span><span class="s1"></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1">forma unui document care se numeste “Educația care unește”. Am și eu câteva lucruri de spus, dar înainte aș vrea să fac un preambul.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1"><b>Context<span class="Apple-converted-space"> </span></b></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">În iunie anul trecut am participat la un workshop pe tema educației finlandeze organizat la<span class="Apple-converted-space"> </span>București de Ambasada Finlandei. Au participat oficiali de rang înalt de la Agentia Națională de Educație din Finlanda, profesori sau specialiști. Au fost diverse prezentări care au acoperit diferite subiecte: trainingul profesorilor, organizarea sistemului de învățământ finlandez, relația profesor-elev, învățământul vocațional, conceptul de long life learning și reconversie profesională, etc.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Workshop-ul m-a entuziasmat și mi-am dorit să aflu mai multe despre sistemul finlandez. A durat ceva până am reușit să găsesc timp pentru o vizită în Finlanda ca să văd la fața locului care e treaba cu educația finlandeză. Mi-am finanțat această excursie (la începutul lui aprilie) și am reușit, cu ajutorul Ambasadei Finladei, să stabilesc un număr de vizite și întâlniri care să mă ajute să-mi fac o imagine mult mai detaliată asupra reformei finlandeze a educației. De pe urma acestei vizite cred că m-am ales cu niște articole de blog (vor urma) și câteva vloguri pe youtube pe care le voi lansa curând. Vreau să ajut părinții, profesorii și elevii români să înțeleagă mai mult</span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Ministrul<span class="Apple-converted-space"> </span>Educației din România este Ecaterina Andronescu al cărui nume se leagă în mod nefericit de educația românească din ultimii douăzeci de ani. Incapabilă să formuleze o viziune coerentă și pe care s-o pună în practică doamna Andronescu a adoptat de multe ori măsuri care au creat confuzie în rândul actorilor din educație, ineficiență administrativă, haos curicular și organizatoric la nivelul diverselor instituții de învățământ.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Mai mult, doamna Andronescu face parte dintr-un partid care a demonstrat în repetate rânduri că nu privește educația ca pe un domeniu fundamental pentru dezvoltarea individului și a unei societăți care ar să poată construi și apăra o democrație. În general, partidul se adresează unui electorat needucat și ușor manipulabil.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Același partid a ajuns în situația de a fi condus de oameni cu probleme penale și de corupție, oameni cu un nivel îngrijorător de scăzut al competențelor profesionale și administrative. Practic, se poate spune că partidul este condus de inculți, incompetenți a căror unică preocupare este să conserve un sistem de guvernare bazat pe<span class="Apple-converted-space"> </span>o organizare piramidală de tip mafiot, fără legătură cu încurajarea depolitizării instituționale și organizarea unui aparat adminstrativ bazat pe meritocrație ca formă de accedere în funcții publice.</span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Acesta este contextul în care Ministerul Educației lansează documentul despre care voi vorbi mai jos și pe care îl puteți accesa <a href="https://www.edu.ro/sites/default/files/Educatia%20ne%20uneste%20-%20Viziune%20asupra%20viitorului%20educatiei%20in%20Roma%CC%82nia.pdf" target="_blank">aici</a>.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1"><b>"Educația ne unește"<span class="Apple-converted-space"> . O viziune.</span></b></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">În primul rând cred că trebuie să vorbim despre ce e aia o viziune. O viziune nu este același lucru cu un proiect de reformă, nu este nici un scenariu de implementare în detaliu a unei reforme. Viziunea nu este nici măcar un document care să țină cont de realitate. Din contră, viziunea se rupe de realitatea imediată, ea reprezintă proiecția unor așteptări și obiective pe termen lung. Este o fotografie din viitor.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1">Din perspectiva acestor precizări mie mi se pare că Educația ne unește este un document bun. Fără să folosesc cifre, aș zice că un procent extrem de mare din document este inspirat de modelul finlandez și afirm asta pentru că am încercat să studiez recent modelul finlandez, după cum am și scris în deschiderea acestui text. Aș vrea să trec în revistă câteva din numeroasele idei “importate” din educația finlandeză:<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"></span><br /></div>
<ul class="ul1">
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">organizarea ciclurilor de învățământ: toată organizarea este </span><span class="s3">identică </span><span class="s1">cu modelul finlandez actual</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">centrarea pe elev - relația profesor elev pe orizontală, nu pe verticală, adică cooperare în loc de subordonare</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">autonomia școlară urmată implicit de autonomia curiculară (scoala este finanțată de autoritățile publice locale)</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">accentul pe long life learning (învățare continuă)<span class="Apple-converted-space"> </span></span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">regândirea importanței aspectelor și provocărilor sociale în dezvoltarea armonioasă a copilului</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1"><u>implicarea părinților</u> în actul educațional<span class="Apple-converted-space"> </span></span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">eliberarea elevului de povara curiculară care la noi se traduce prin teme complexe care necesită timp + meditații.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">pregătirea profesionistă a profesorului și ideea de</span><span class="s3"> reprofesionalizare permanentă</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">folosirea funcției pedagogice a evaluării și eliberarea elevului de evaluarea inhibitorie</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">profesorul creează contexte de învățare individuale (provocarea învățământului de masă)</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">autoevaluarea ca instrument principal de măsurare a profesorului</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">dreptul porfesorului de a preda se menține prin participarea la programe de formare continuă (long life learning)</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">flexibilitatea ca principiu de organizare a învățării și colaborarea/cooperarea în actul de învățare</span></li>
<li class="li3"><span class="s2"></span><span class="s1">rolul sporit al cercetării ca instrument pentru predare și învățare (în condițiile în care cercetarea este descurajată în prezent)</span></li>
<li class="li4"><span class="s4"></span><span class="s1">școala asigură hrană pentru toți copiii pe durata programului școlar, precum și rechizite și alte mecanisme de suport social care să garanteze egalitatea de șanse. (în Finlanda reforma a început cu introducerea unei mese calde/zi în timpul școlii)<span class="Apple-converted-space"> </span></span></li>
<li class="li4"><span class="s4"></span><span class="s1">în școala primară și gimnazială “a învăța să înveți” devine obiectiv curicular</span></li>
<li class="li4"><span class="s4"></span><span class="s1">posibilitatea, la finele ciclului superior, de a suplimenta cu încă un an încercarea de a te perfecționa la anumite materii pentru a putea ridica media generală de admitere la liceu</span></li>
<li class="li4"><span class="s4"></span><span class="s1">accent mult sporit pe educația civică din timpul liceului (acum inexistentă)</span></li>
<li class="li4"><span class="s4"></span><span class="s1">reformarea bacalaureatului pe categorii de pregătire</span></li>
</ul>
<div class="p5">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p5">
<b><span class="s1"></span>Reformă? </b></div>
<div class="p5">
<br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Din punctul meu de vedere această viziune pe educație până în 2030 invită la un anumit tip de <u>reformă</u>. De exemplu, autonomia școlară reclamă treptat </span><span class="s3">reformarea inspectoratelor</span><span class="s1"> și, de ce nu, într-un final, desființarea lor în momentul în care școala, sub conducerea liderului educațional și în parteneriat cu autoritățile locale ajunge la autonomie reală și capacitate de autoevaluare. Deasemenea, accentul pe pregătirea intensă și continuă a profesorilor, responsabilizarea lor față de elev, curiculă și actul educațional propune o nouă abordare, dar și </span><span class="s3">depolitizarea treptată</span><span class="s1"> a unui sistem de ale cărei slăbiciuni la ora actuală beneficiază (adesea) chiar profesorii.<span class="Apple-converted-space"> Extrem de bizar venind de la PSD pentru care <u>politizarea ministerelor și instituțiilor publice reprezintă deja ideologie de partid</u></span></span></div>
<div class="p5">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Am văzut foarte multe reacții contra acestei viziuni și mai ales comentarii care intră într-un soi de micro lectură, la lupă, a fiecărei măsuri în parte. Nu e rău să despici firul în patru, dar nu cred că o viziune de ansamblu este atăt de mult despre detalii, cât despre un soi de cadru general pentru împlinirea reformei, un set de valori la care să simți că poți să aderi și care să te guverneze pe parcursul schimbării. Valori pe care să le urmărești. <u>Din această prespectivă </u>rămân la părerea că în ansamblul ei viziunea este bună, un punct de plecare de la care ar trebui pornită o dezbatere care să ducă într-adevăr discuția ÎNAINTE.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p5">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Din păcate, cel mai mare obstacol în calea împlinirii acestei viziuni este chiar ministrul care o promovează. Și asta nu cred că face dreptate colectivului care a elaborat acest document. Radu Szekely cel care a condus această echipă are o experiență bogată în educația finlandeză, a fost profesor în Finlanda, este expert în educație și a asistat la diversele etape ale reformei finlandeze.<span class="Apple-converted-space"> Ar fi păcat ca el și colegii lui să ajungă victimele încă unui exercițiu de imagine al Ecaterinei Andronescu. </span></span></div>
<div class="p5">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Pe de altă parte o bună parte din opinia publică consideră (pe bună dreptate) că această viziune este idealistă în contextul socio-politic din România. Oamenii nu pot să-și imagineze că un partid care beneficiază de analfabetismul funcțional<span class="Apple-converted-space"> </span>al unei bune părți din electorat și un partid care defilează cu incompetența la cel mai înalt nivel ar putea să elibereze voința poltică necesară schimbării. Deasemenea, scepticismul vine și de la realități sociale dure, cum ar fi tratamentul la care sunt supuși copiii în familiile din România unde autoritatea bazată pe pedepse corporale, agresivitate, coerciție sau violență de limbaj este privită ca o formă de educare acceptabilă. Prin urmare există un clivaj profund între viziune și realitatea de la care s-ar putea pleca spre împlinirea ei.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p5">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Eu nu cred că România se află într-o poziție în care poate elabora o viziune educațională creativă, originală, izvorâtă din realitățile ei imediate. Cred că în foarte multe domenii ne aflăm în situația de a i</span><span class="s3">mporta lucruri bune, testate în alte părți.<span class="Apple-converted-space"> </span></span><span class="s1"> Ăsta este motivul pentru care am fost entuziasmat să văd o viziune care se revendică de la un model de succes și să aplaud lucrurile pozitive conținute în document.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p4">
<span class="s1"><br /></span></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Aș avea câteva remarci critice, doar din perspectiva profanului sau, dacă vreți, a părintelui. Sau, mai degrabă, a unui individ căruia încă îi place să învețe. Cunoscând importanța pe care o acordă Finlanda actului de pregătire a profesorilor aș spune că în viziunea românească lucrurile sunt mai diluate și asta pentru că centrele de formare pedagogică (responsabile cu formarea profesorilor) ar trebui să fie integrate în acțiunile de reformă, nivelul de specializare al trainerilor ar trebui să fie o preocupare asumată chiar în document. Chiar la acest moment este în derulare un program în colaborare cu UE de abilitare curriculară a 55000 de profesori, programul CRED. Detalii <a href="https://www.edu.ro/etichete/cred" target="_blank">aici</a>. Mi-ar fi plăcut să văd o legăură între propunerile din viziune și acest program despre care nu poți afla foarte multe de pe site-ul ministerului (schimbul de mailuri s-a oprit când am cerut adresa de mail a managerului de proiect). Tocmai pentru că viziunea propune o reformare a curriculum-ului, iar programul presupune “abilitare curriculară”.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p4">
<span style="-webkit-text-stroke-width: initial;"><br /></span></div>
<div class="p4">
<span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">La fel cum cred că importanța educației timpurii în formarea individului competent socio-emoțional, independent și mai ales conștient de impactul său în societate, a fost un pic neglijată de echipa ministerului în cadrul viziunii. Cred că se pot găsi numeroase obiecții viziunii puse în dezbatere, dar aș vrea să mă concentrez pe aspectele pozitive. </span></div>
<div class="p4">
<span class="s1"><br /></span></div>
<div class="p4">
<b>Marea Unire?</b></div>
<div class="p4">
<span class="s1"><br /></span></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Educația românească este într-o situație atât de critică încât numai o abordare pozitivă (oricât de idealist ar suna, dat fiind contextul) ne mai poate ajuta. Și pentru toate argumentele enumerate mai sus consider că "Educația care unește" este un prim pas bun pentru a vorbi despre reformarea sistemului într-un mod organizat și etapizat. </span></div>
<div class="p5">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p4">
<span class="s1">Însă aici cred că e momentul ca </span><span class="s3">politicienii să se responsabilizeze (știu, sună absurd) </span><span class="s1">o dată pentru totdeauna (…și utopic) Asta înseamnă ca toate partidele politice să se unească și s<u>ă împărtășească o viziune unică asupra educației naționale</u>. Este un domeniu care are nveoie de o strategie multianuală, nu de ciuntiri, reșapări, adăugiri sau cosmetizări la fiecare patru ani. Dacă partidele politice ar semna un memorandum, “dom'le ăsta este documentul care conține principiile și obiectivele pe care vrem să le atingem în următorii zece ani și ne angajăm să legiferăm și să guvernăm doar în sensul și limitele acestui document”, atunci poate că am mai avea o șansă. <br />
<br />
La un an după centenarul Unirii cea mai bună reparație pentru scindarea națională în care ne-a adus clasa politică în ultimii treizeci de ani ar fi un acord asupra unei viziuni multianuale pe educație. Iar la desăvârșirea acestei viziuni ar trebui să contribuie cu adevărat toți actorii implicați: profesori, părinți, elevi, minister, autorități locale și partidele politice. Pentru că de-abia atunci am avea un document de autoritate colectivă, iar participarea la elaborarea lui ar trebui să însemne și o garanție pentru implementare. Asta dacă ne mai intersează să ne salvăm ca popor.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<br />
<br />
<div>
<br /></div>
<style type="text/css">
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Helvetica; color: #000000; -webkit-text-stroke: #000000}
span.s1 {font-kerning: none}
</style>
<br />
<div class="p1">
<span class="s1">PS. Uniunea Europeană deține un instrument, începând cu 2020, prin care un stat poate cere auditarea propriului sistem de învățământ, pentru a identifica problemele, dar mai ales soluțiile care să poată demara reforma.<span class="Apple-converted-space"> </span>Despre document aici.<a href="https://ec.europa.eu/education/sites/education/files/document-library-docs/et-2020-peer-counselling-brochure_en.pdf" target="_blank">https://ec.europa.eu/education/sites/education/files/document-library-docs/et-2020-peer-counselling-brochure_en.pdf</a> Auditarea se face atât cu experți/strategi în politici educațoinale de pe lângă Comisia Europeană, căt și cu experți independenți din mediul academic euripean. De acest proiect am aflat vizitând Liceul franco-finlandez din Helsinki al cărui director (Kari Kivinen) este consilier european pe problem de educație. Dealtfel, una din misiunile lui era evaluarea nivelului de democratizarea învățământului în Danemarca. Doamna Andronescu are șansa de a folosi acest instrument pentru a identifica lucrurile care merg rău în sistemul românesc privit din perspectivă academică europeană. Activarea acestui instrument ar însemna o dovadă de bună credință și ar mai împrăștia un pic din suspiciunea că viziunea pusă în dezbatere este doar un exercițiu de imagine, nicidecum un prim pas către reformă.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com43tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-8362197119612916182018-09-27T11:12:00.003+03:002018-09-27T11:23:08.863+03:00REFERENDUMUL UNIRII<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<style type="text/css">
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 30.0px Helvetica; -webkit-text-stroke: #000000}
p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Helvetica; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 13.0px}
p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Helvetica; -webkit-text-stroke: #000000}
span.s1 {font-kerning: none}
</style>
<br />
<div class="p1" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;">Referendumul pe tema redefinirii familiei în constituție este o aberație juridică și declanșatorul unui fenomen de ipocrizie socială fără precedent. Din aceste prime rânduri cred că se înțelege că voi boicota acest referendum în speranța că așa el nu va întruni cvorum. Deocamdată nu mă interesează să dezvolt pledoaria contra absurdității acestui demers ci să observ câteva lucruri strategice.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;"></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Fumul ridicat de petarda numită “redefinirea familiei” funcționează perfect. Evenimentul este trending pe toate rețelele sociale, deci cortina a coborât. În spatele ei s-au mutat adevăratele priorități ale guvernării PSD-ALDE.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Prioritatea numărul unu este <b>evitarea condamnărilor pentru dosarele de corupție, fuga de pușcărie și pregătirea deturnării constante a banilor publici fără frica de judecată</b>. Pentru asta trebuie blocat sistemul judiciar (vezi pensionarea magistraților) și continuarea în regim de urgență a modificărilor la codul penal, legile răspunderii magistraților, etc. Ce poate fi mai simplu decât distragerea atenției publice de la asediul infractorilor asupra a ceea ce a mai rămas din România decât organizarea unui referendum atât de controversat?<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Dacă ne amintim bine, acum vreo două săptămâni locul întâi pe agenda publică era ocupat de jandarmeriada din 10 august. Chiar și atunci PSD-ul era preocupat la vedere de încetinirea și dicreditarea anchetei parchetului militar, procurorul prezent la intervenția jandarmeriei a fost brusc anchetat pentru niște declarații mai vechi apoi, ca într-o apocalipsă a absurdității, jandarmeria face plângere penală la DIICOT alimentând ideea loviturii de stat, răspândită de liderii PSD. Pe scurt, după ce îți gazezi și lovești propriul popor faci plângere penală împotriva lui. Un asemenea gest de trădare a propriilor cetățeni ar fi trebui să fie de ajuns să scoată în stradă, de două ori mai mulți oameni decât în 10 august, dar indignarea poate că nu a fost destul de<span class="Apple-converted-space"> </span>mare cât să șteragă umilința publică de la mitingul diasporei. Sau, dimpotrivă, ar fi trebuit să fie declanșator. Totuși, ce poate fi mai util decât un referendum controversat ca oamenii să uite că sunt conduși de o gașcă de infractori care folosesc bătăuși plătiți din bani publici ca să-i pună cu botul pe labe?<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Vrei ca lumea să nu se mai indigneze că în fruntea guvernului este o păpușă incultă și incompententă mânuită de un lider de partid cu dosare penale și care <b>nu e în stare să justifice o avere uriașă </b>(după standardele celor mai mulți dintre votanții lui) dobândită într-unul din cele mai sărace județe din România? Declanșezi un referendum.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Vrei ca lumea să treacă cu vederea că <b>pregătești o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea al cărei unic scop e să te scape de pușcărie</b>? Declanșezi un referendum care să polarizeze societatea. Mai ales când știi că o ordonanță mult mai puțin periculoasă a scos în stradă sute de mii de români.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Vrei ca poporul să nu mai observe că ești <b>incapabil să guvernezi și nu poți să începi nici măcar o reformă coerentă fie că e vorba de sănătate, educație, infrastructură, administrație publică</b>? Declanșezi un referendum.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Vrei ca poporul să nu realizeze că <b>măririle de salariu sunt praf în ochi </b>pentru că inflația începe să se simtă iar puterea de cumpărare scade? Declanșezi un referendum.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Poate însă cel mai important rezultat al manevrei strategice numite referendumul pentru redefinirea familiei este că reușește să spargă opoziția civică de care s-a ciocnit PSD-ul în utlimii ani. Asta este adevărata lovitură de maestru. Până la discuția despre referendum, exista o pătură socială unită de visul unei Românii fără corupție, fără penali, o Românie în care meritocrația să prevaleze, o Românie în care respectul față de lege, responsabilitatea funcționarilor publici și statul de drept să<span class="Apple-converted-space"> </span>nu fie doar cuvinte mari, ci valori asumate. Pentru asta s-a ieșit în stradă mai bine de un an de zile, pentru că un segment social important a înțeles că în marea ei majoritatea clasa politică din România nu poate și nu vrea să participe la visul lui. Scindarea acestui segment social în care oamenii se poziționează diferit vis-a-vis de tema referendumului este adevărata reușită a mafiei politice care a paralizat România.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">În anul centenarului România este mai împărțită decât oricând, iar politicienii profită de populația săracă și needucată în mentalul căreia inseminează teme false menite să declanșeze frica și să creeze dușmani imaginari care îi vor deposeda și de precara bunăstare pe care o mai au. Concomitent cu <b>divizarea celor care înțeleg dezastrul guvernării și strategia mafiotă de acaparare a României</b>.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Dacă te uiți din perspectiva lor, referendumul poate fi privit ca unul al unității românilor împotriva pericolului homosexual, de natură să ne stârpească pe viitor ca nație. Scriu rândurile astea și îmi vine să râd. Numai redefinirea familiei în Constituție poate salva integritatea României și probabil tot ea îi va aduce acasă pe cele peste cinci milioane de români alungați din țară de cine altcineva decât de homosexuali, nu? Trebuie să recunoaștem că le-a ieșit pentru moment.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2" style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><span class="s1"></span><br /></span></div>
<div class="p3" style="text-align: left;">
<span class="s1" style="font-size: small;">Nu am să mă duc la referendum. Poate și pentru faptul că sunt actor, am crescut de mic în teatru și am văzut ce se întâmplă în culise, cum toate mașinăriile nevăzute publicului contribuie la tabloul de pe scenă, singurul la care au acces vizual spectatorii. Cu toate astea spectactolul se întâmplă și în culise. Nu mă duc la referendum pentru că nu sunt orb și văd destul cât să nu vreau să girez o imensă manipulare și pentru că înțeleg că adevăratele priorități ale regizorilor ieftini care conduc spectacolul României sunt contra intereselor acestei țări și ale cetățenilor ei.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div style="text-align: left;">
<span style="font-size: small;"><br /></span></div>
<div style="height: 0px; text-align: left;">
<span style="font-size: small;">x</span></div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com472tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-41930657602111534262018-04-02T19:41:00.000+03:002018-04-02T19:41:04.916+03:00Adevăratele efecte ale legilor justiției <div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<style type="text/css">
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 36.0px; font: 14.0px 'Courier New'; -webkit-text-stroke: #000000}
span.s1 {font-kerning: none}
</style>
<div class="p1">
<span class="s1">1. De ce se insista cu infiintarea unei Sectii specializate de anchetare a magistratilor?</span></div>
<div class="p1">
<span class="s1">Nu pentru a se eficientiza cercetarea penală în cauzele în care sunt aduse acuzații penale magistraților, ci pentru că se doreşte crearea unei unități, care ar putea fi folosită punctual împotriva unui judecător sau procuror „incomod”. Să ne amintim că şi în privinţa SIPA s-a susţinut că a fost creată pentru “protecţia magistraţilor”, însă, în fapt, a fost structură de spionaj, stocând informaţii despre viaţa privată a magistraţilor, cu scopul de a fi utilizate împotriva acestora. De asemenea, secția specială ar putea prelua toate cauzele de corupție care implica magistrati. E usor sa faci o plangere penala unui magistrat in orice dosar in care este cercetat pentru coruptie un politician si dosarul va merge la sectia speciala. Practic, DNA va fi slabit major. </span></div>
<div class="p1">
<br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1">2. Dispozitia referitoare la obligația magistraților ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă și executivă – reprezintă o formă de reducere la tăcere a corpului magistraţilor. Termenul de ”defăimare” presupune atâtea sensuri în Dicționarul explicativ al limbii române încât, în plan juridic, este un concept imprevizibil și imprecis definit, ceea ce va permite legislativului şi executivului să formuleze sesizări împotriva unui magistrat care, în exercitarea atribuţiilor, face aprecieri asupra conduitei unei autorități a statului. Spre exemplu, într-o hotărâre judecătorească sau într-un act de urmărire penală judecătorul sau procurorul face aprecieri asupra conduitei nelegale, ilicite sau abuzive a unei autorități sau a unui reprezentant al acesteia. Teama de sancțiuni poate avea un efect descurajator pentru judecători în a-și exprima punctele de vedere cu privire la alte instituții publice sau politici publice. Un magistrat temător nu este un magistrat independent.</span></div>
<div class="p1">
<br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1">3. Pensionarea la 20 ani vechime numai în funcția de judecător sau procuror - în jur de 2000 de magistrați, care se află la apogeul profesional, ar putea părăsi imediat sistemul (inclusiv 90% dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție), prin coborârea pragului acordării pensiei de serviciu și în condițiile în care cuantumul acesteia depășește deja substanțial indemnizațiile magistraților aflați în activitate. La 42 de ani un judecător sau procuror va fi proaspăt pensionar. Cine va mai judeca dosarele de mare corupţie dacă 90% dintre judecătorii ÎCCJ se vor pensiona? Scopul acestei dispoziţii este vulnerabilizarea sistemului judiciar.</span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"><span class="Apple-converted-space"> </span>Dacă 2000 de magistrati părăsesc sistemul, dosarele vor rămâne în nelucrare. Dosarele penale de mare corupție riscă să de prescrie. Se încearcă “mituirea” magistraților cu pensii cu 30% mai mari decât indemnizațiile primite ca judecători sau procurori în activitate.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1">O politică similară în cazul poliției a avut rezultate dezastruoase. La acest moment, în poliţie, se fac incadrări din sursă extrernă. “Peste noapte”, persoane care nu au minime cunoştinte juridice ajung poliţişti.</span></div>
<div class="p1">
<br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1">4. Corpul magistraților va putea fi controlat prin șeful Inspecției Judiciare, iar magistrații procurori își vor pierde independența, devenind simpli executanți ai dispozițiilor conducătorilor parchetelor, și, implicit, ai dispozițiilor ministrului justiției.</span></div>
<div class="p1">
<br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1">5. Înlăturarea oricărei forme de concurs/examen meritocratic în vederea promovării (inclusiv în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție). Va promova cine trebuie, pe baza unei “evaluări”. Ne dorim magistraţi nepregătiţi profesional ? Pentru a opri magistratii tineri, pregatiti sa lupte impotriva coruptiei, vor sa limiteze posibilitatea acestora de a promova. Este evident ca promovarea in baza unei evaluari nu este una transparenta. Vor promova cei pregatiti sa asculte ordine si sa dea solutii dupa cum li se dicteaza, cei ajunşi in magistratura cu interviuri in trecut. Nu sunt multi, dar sunt suficienti pentru a fi asigurate solutiile in dosare importante. Va scăpa cine trebuie sa scape.</span></div>
<div class="p1">
<br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1">6. Dispoziţiile privind revenirea în magistratură, fără examen, a persoanelor care au ocupat minim 10 ani funcția de judecător sau procuror. Un magistrat care optează pentru un alt sistem, din motive financiare (pentru avocatură), politice sau din orice alte motive, trebuie să își asume consecințele deciziei sale.</span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"><span class="Apple-converted-space"> </span>O astfel de poartă deschisă înspre sistemul magistraturii deschide și posibilitatea jonglării cu intrări și ieșiri din sistem, fundamentate pe alte considerente decât cel profesional și avându-se în vedere și alte interese decât cele ale sistemului de justiție. Un magistrat poate lua o pauză de la incompatibilități pentru a-și spori substanțial veniturile în avocatură sau prin alte metode, lipsit de constrângeri, sau pentru a-și dobândi glorie și sistem de relații politice.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1">La ce sa ne asteptam de la un magistrat care a optat sa paraseasca sistemul temporar pentru a avea o functie politica?</span></div>
<div class="p1">
<br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1">7. Înlăturarea fără temei a unor atribuţii ale Președintelui României în procedura de numire în funcțiile de conducere de la instanța supremă ori în funcțiile de conducere de rang înalt de la nivelul PICCJ, DNA și DIICOT - goleşte de conținut atribuţiile Președintelui. Dreptul Președintelui statului de a refuza, motivat, propunerile venite de la CSM reprezintă o garanție suplimentară că se păstrează independența justiției.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1">Presedintele este cel care echilibreaza puterile statului și mediază între ele. Se tinde la a inlatura un element de echilibru pentru a putea fi uşor controlate numirile in funcţii importante ale sistemului judiciar.</span></div>
<div class="p1">
<br /></div>
<div class="p1">
<span class="s1">8. Norme imprevizibile sau deficitare în materia răspunderii materiale a judecătorilor și procurorilor. Textele sunt în continuare neclare (se vorbește despre ”drepturi absolute”, ”încălcarea în mod vădit incontestabil a normelor de drept material sau procesual”, termeni juridici impreciși), şi dau naștere unor interpretări tendențioase împotriva magistraților. Textul adoptat introduce în ecuație Inspecția Judiciară, care întocmește un raport consultativ, neatacabil în instanță, esențial pentru exercitarea acțiunii în regres. Or, imposibilitatea contestării pe cale judiciară a unui act al Inspecției Judiciare ce produce consecințe extreme asupra carierei unui magistrat este inadmisibilă.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1">Totodată, Ministerul Finanțelor Publice realizează o proprie evaluare asupra gravei neglijențe sau a relei credințe cu care ar fi acționat un judecător sau procuror, aspect care afectează inependența justiției. Legarea erorii judiciare de perspectiva modului de desfăşurare a procedurii [lipsa de celeritate, amânări, redactarea cu întârziere a hotărârii], așa cum s-a sugerat prin Decizia nr.45 din 30 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională României, este nepotrivită. Pentru durata procedurilor judiciare, culpa aparține frecvent puterii legislative, având în vedere normele de procedură inflexibile, de natură să prelungească soluţionarea litigiilor, fie prin mecanismul casărilor succesive cu trimitere spre rejudecare, fie prin soluţiile de amânare/suspendare a judecăţii impuse de necesitatea respectării normelor de procedură. Din nou se pune presiune asupra magistratilor.</span></div>
<div class="p1">
<span class="s1">Nu se ia in considerare ca nu orice dosar poate fi redactat in 30 zile (sunt dosare care au sute, mii de volume), intarzierile sunt determinate de legislatia proastă in 90% dintre cazuri. Acestea sunt dovezi că Parlamentul incearca sa facă din orice abatere de la norme o abatere disciplinara.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1">Ar fi bine ca oamenii sa stie ca magistratii isi asuma de foarte multe ori raspunderea si, prin interpretare, ajung sa suplineasca lipsurile legilor. Legile sunt foarte multe si foarte proaste. Daca ar fi aplicate asa cum sunt scrise, solutiile ar fi dezastruoase. Ar mai trebui sa se stie ca exista mii de legi, ordonante de urgenta, ordonante, hotarari de guvern, protocoale, regulamente etc si că nimeni nu are cum sa le stie pe toate.</span></div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com69tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-21859776843033126582018-03-26T16:00:00.000+03:002018-03-27T02:43:28.527+03:00CONFORTUL MEU, DUMNEZEUL MEU. <div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<style type="text/css">
p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Light'; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 13.0px}
p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px 'Helvetica Light'; -webkit-text-stroke: #000000}
p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 10.0px Helvetica; -webkit-text-stroke: #000000}
p.p4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 10.0px Helvetica; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 12.0px}
p.p5 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 11.0px Helvetica; -webkit-text-stroke: #000000; min-height: 13.0px}
span.s1 {font-kerning: none}
span.s2 {font: 11.0px Helvetica; font-kerning: none}
</style>
<br />
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p1">
<span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">Plec de la premisa că în România există oameni care își propun să respecte legea. Este principalul reproș pe care societatea civilă, “strada”, îl face politicienilor. Suntem deranjați că fac doar legi pentru ei, ba mai mult, până și pe astea la încalcă și încearcă orice ca să nu suporte niciun fel de consecință. Pe principiul ăsta, mă gândesc că toți cei care se vaită despre cât de rău a ajuns România ar trebui să contracareze prin conduita personală viciile catastrofale ale clasei politice, printre care nerespectarea legii. Pe scurt: “be the change you wanna see in the world”.</span><span class="s1"></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span></div>
<div class="p1">
<span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">E deja mai bine de un an de când s-a adoptat legea fumatului. O lege propusă de un senator PSD și susținută de mai toate partidele politice. A fost hărmălaie mare între cele două tabere într-o țară în care prin anii 2000 procentul de fumători era de peste 50 la sută. Dar acum avem o lege care interzice fumatul în spațiile publice pe care, de altfel, le și definește.</span><span class="Apple-converted-space" style="-webkit-text-stroke-width: initial;"> </span><span class="s1"></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span></div>
<div class="p1">
<span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">Am să vă povestesc un pic despre cum se respectă legea în anturajul meu format din oameni educați, cu studii superioare, artiști sau indivizi cu diverse profesii liberale, majoritatea nemulțumiți de țara în care trăiesc, de politicieni sau de mentalitățile păguboase care gravitează în jurul nostru.</span><span class="Apple-converted-space" style="-webkit-text-stroke-width: initial;"> </span><span class="s1"></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1"><b>CASA SCĂRII UNEI CLĂDIRI CU DIVERSE SPAȚII CREATIVE</b></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Un artist foarte cunoscut și gașca lui fumau în fiecare zi pe casa scării din clădirea unde se află studioul de înregistrări la care ascultam un mix, acum câteva săptămâni. Am dat nas în nas cu artistul și gașca lui care trăgeau în piept relaxați lângă o scrumieră de exterior pe care o aduseseră de undeva. Le-am zis ceva de genul: “băi, presupun că sunteți nemulțumiți de PSD, Dragnea, partide politice care încalcă legile și de cum merg lucrurile în țara asta. Totuși există o lege a fumatului și voi nu o respectați, mi se pare destul de nașpa”. "Da, Tudor, ai dreptate ne cerem scuze." “Mie n-aveți de ce să-mi cereți scuze, dar prietenul meu care are studio aici și v-a închiriat spațiul e susceptibil de o amendă destul de mare pentru că firma lui a subînchiriat acest spațiu, v-ați gândit la asta?”. A rămas că nu mai fumează acolo. Peste două zile cobor de la studio și îi găsesc în același loc. Mă duc la ei și le zic ceva de genul ăsta: "Nu-i așa că dacă sun acum poliția și reclam că se fumează în clădire o să ziceți că sunt un turnător bulangiu? În schimb voi care fentați legea și vă doare-n cot de noi, nefumătorii, sunteți ok, nu?" Artistul răspunde arțăgos: "Da’ de unde vrei să știu când vii tu pe aici ca să nu mai fumez?" Am rămas perplex vreo câteva secunde, dar am zis totuși să încerc să-l luminez pe om: "Moșule, nu pentru mine <b>nu</b> fumezi pe holuri, ci pentru că se presupune că vrei să respecți o lege. Că așa toți suntem tari, zicem că ce<span class="Apple-converted-space"> </span></span><span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">nașpa sunt politicienii care fură și li se rupe de lege și după aia noi facem la fel. Not ok. Înțelegi?" "Da de ce vorbești așa urât? E frumos?" schimbă el direcția (am vorbit și cu P, da' nu direcționat către el). "Băi, prietene, poate vorbesc urât, dar eu cred că acțiunile ne definesc mai mult. Tu fumezi aici și n-ai voie, ai înțeles? Io îmi cer scuze că am vorbit urât, tu o să te oprești din fumat?" Am înțeles de la prietenul meu sunetist că nu mai fumează pe casa scării, ci în sala de repetiție. Tot aia.</span><span class="Apple-converted-space" style="-webkit-text-stroke-width: initial;"> </span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span></div>
<div class="p1">
<b style="-webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 10px;"><br /></b></div>
<div class="p1">
<b style="font-family: helvetica;"><br /></b>
<b style="font-family: helvetica;">DOUĂ TEATRE DIN BUCUREȘTI<span class="Apple-converted-space"> </span></b><span class="s1"></span><br />
<b style="-webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 10px;"><span class="Apple-converted-space"><br /></span></b></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span></div>
<div class="p4">
<span style="font-family: "helvetica light";">Într-un teatru municipal din București actorii fumează înghesuiți într-o cabină obscură. Diverși actori, de altfel destul de vocali la adresa sistemului corupt. Totul până la confortul lor. Mi-a fost și rușine să-i admonestez, oricum nu era treaba mea și nu am făcut-o decât în momentul în care m-a afectat direct. Le-am devenit antipatic. “Ce căcat vrea și ăsta de la noi?” Să nu mai fumați în teatru, ci în curte. Într-o zi la intrarea în clădire un mașinist fuma liniștit lângă ușă, dar în interior. I-am zis că se fumează afară. Mi-a răspuns că e transpirat și nu-și permite să răcească. I-am zis că nu e treaba mea, poa’ să fumeze când se usucă.</span><span class="Apple-converted-space" style="font-family: "helvetica light";"> </span></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Alte două situații au arătat cam așa. Am vrut să salut o colegă mai în vârstă și am intrat într-o cabină năclăită de fum. Mi-a fost rușine de rușinea ei și am lăsat-o așa. O altă colegă mai tânără m-a chemat la ea în cabină să repetăm textul. Tocmai stingea țigara. I-am zis că mi se pare lipsă de respect față de colegii ei care fumau în curte. Nu părea afectată prea tare. Astea două exemple au fost în cel de-al doilea teatru.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1"><b><br /></b></span></div>
<div class="p3">
<span class="s1"><b>CLUB CU PRETENȚII ÎN BUCURESTI</b></span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Când am intrat în camera din spate, rezervată trupei, trosnea a fum. Am întrebat dacă și de ce se fumează în “backstage”? N-avem cum controla pe toată lumea, mi-au zis, mai vin trupe care se îmbată și fumează. Ai naibii englezii ăia care nu se îmbată deloc și fumează afară. Și mai au și cântece prin TOP 50 UK. În seara aia după ce ne-am dat jos de pe scenă pe holurile din spate băieții din personalul clubului fumau. Altminteri, hipstereală, fițe și #rezist e cool, da' numa dacă nu cere prea mult de la noi.</span></div>
<div class="p1">
<span class="s1"></span><br /></div>
<div class="p3">
<span class="s1"><b>CLĂDIREA SĂLII DE REPETIȚIE VAMA <span class="Apple-converted-space"> </span></b></span></div>
<div class="p4">
<span class="s1"><b></b></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Repetăm într-o clădire care s-a transformat de câțiva ani încoace într-un soi de hub creativ al industriei muzicale din RO. Artiști cunoscuți, firme de distribuție muzicală, studiouri, săli de repetiție etc. Se fumează în clădire. Unul din răspunsuri a fost că iarna e greu să fumezi afară și că fumează lângă ușa de la intrare. Alții artiști care închiriază săli de repetiție fumează chiar în respectivele săli. Fumul circulă, se insinuează ușor prin uși la noi în sală, se simte, e deranjant mai ales dacă ești nefumător. Colegii mei coboară două etaje ca să fumeze afară. Și alți chiriași la fel. Doar că unii sunt mai șmecheri decât alții. Și șmecheria e să fentezi legea fără vreun gând la disconfortul pe care îl creezi celorlalți</span><span class="s2">.<span class="Apple-converted-space"> </span></span>Si legea e simplu de fentat pentru că e greu de aplicat.<br />
<div class="p5">
</div>
</div>
<div class="p3">
<b><br /></b></div>
<div class="p3">
<b>UN SOI DE ÎNCHEIERE</b></div>
<div class="p4">
<span class="s1"><b></b></span><br /></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Nu vreau să fac pe nebunul pe aici. Am încălcat și eu de multe ori legea, fie din teribilism, fie din prostie (când am condus băut sau când am călcat-o peste viteza legală). Uneori am scăpat, alteori am plătit pentru asta așa cum e normal. Dar cred că e de datoria noastră să încercăm să ne indreptăm, să<span class="Apple-converted-space"> </span>evoluăm. Si dacă acțiunea de a te sui băut la volan vine pe fondul unui stări psihice în care discernământul e discutabil, alegerea de a fuma în interior (când știi că încalci o lege care reglează și confortul nefumătorilor) nu prea îți oferă circumstanțe atenuante pentru că </span><span class="s2"><b>tot ce trebuie să faci este să ieși afară</b></span><span class="s1">. Mai mult decât atât <b>legea fumatului nu-ți interzice viciul </b>(cum e cazul limitării de viteză), <b>ci îți limtează doar cadrul lui de desfășurare</b>. Am întâlnit mult mai multe cazuri de fumat aiurea decât cele expuse mai sus. Oamenii pur și simplu nu vor să accepte acest “atac” la confortul lor. Păi în cazul ăsta ar trebui să-i înțelegem pe corupți. Nici ei nu vor să renunțe la confortul de a fura fără a fi prinși. De aia încearcă acum să pună justiția la dispoziția lor.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1"><span class="Apple-converted-space"><br /></span></span></div>
<div class="p2">
<span class="s1">Am fost acum câțiva ani într-o vacanță pe Coasta de Azur. Pe pereții unui bloc dintr-o zonă rezidențială din Cannes puteai citi: "Attention! Voisins vigilants". Pe scurt, dacă o ardeai aiurea și suspect prin cartier te puteai trezi cu jandarmii care erau sunați de vreun locatar în baza unui soi de acord<span class="Apple-converted-space"> </span>moral în care poliția și vecinii găseau de cuviință să colaboreze. Cu alte cuvinte, comunitatea și valorile ei (siguranță, respect, curățenie, ordine) nu sunt protejate doar de lege prin aplicarea ei, ci și de responsabilitatea/responsabilizarea membrilor respectivei comunități. Nouă ne lipsește înțelegerea fenomenului comunitar, noi nici măcar într-o asociație de locatari nu reușim să oprim bormașinile în orele de liniște pentru că situația aia în care ne gândim la confortul celor cu care împărțim un spațiu pur și simplu nu există sau nu ne interesează. Așa că poate ar trebui să pornim de la asta: nu suntem singuri pe lume și confortul nostru se sfârșește când afectează confortul celui de lângă noi. Altminteri, nicio lege din lume nu ne va face mai buni. Și când vine vorba de legea fumatului respectarea ei este mai greu de verificat pentru că nu poți popula toate spațiile publice cu polițiști. Intervine doar empatia socială și responsabilitatea. Dacă le avem.<span class="Apple-converted-space"> </span></span></div>
<br /></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com211tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-16556608799139440112018-02-07T16:46:00.002+02:002018-02-07T16:46:40.357+02:00Romania + Încredere = NOT LOVE<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<div style="text-align: justify;">
<span style="font-size: x-small;"><br /></span></div>
<div class="gmail_quote" style="background-color: white;">
<div style="color: #222222; font-family: arial, sans-serif; text-align: left;">
<span style="font-family: "helvetica" , sans-serif; font-size: x-small; text-align: justify;">Orice psiholog mai de Doamne-ajută citești, înțelegi ponderea enormă pe care încrederea o are în formarea unui copil. Alăptarea și conectarea la sân înseamnă o primă investiție consistentă în raportarea lui la lumea exterioară. Apoi, primii pași, blândețea comunicării, o balanță sănătoasă între da și nu, felul în care un părinte îi revelează lumea sunt tot atâtea pârghii care lucrează la încrederea copilului în lume și în sine. Nu întâmplător copiii din familii dezorganizate au un raport distorsionat cu încrederea. În unele cazuri lipsește cu desăvârșire și profilele psihologice se creionează diform, în suferință, frustrări și frică. Rezultatele inseminării unui individ cu încredere se văd în adultul ce va deveni. Și uite așa, în funcție de responsabilitatea pe care părinții și-o asumă în relație cu copiii lor (și de cât sunt dispuși să învețe), lumea e populată mai mult sau mai puțin de adulți sănătoși emoțional. Treaba se complică însă la vârsta la care copilul ia contact cu societatea care se presupune că ar trebui să preia și să dezvolte de la părinți investiția în formarea copilului. Pasul către standardizarea socială a individului, înregimentarea în diverse paradigme de formare și dezvoltare, e un moment dureros. </span></div>
<div>
<div>
<div>
<span class="" style="color: #222222; font-family: "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif;"><span style="font-size: x-small;"></span></span><br />
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<span class="" style="color: #222222; font-family: "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif;"><span style="font-size: x-small;"><br /></span></span></div>
<span class="" style="color: #222222; font-family: "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif;"><span style="font-size: x-small;">
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<span style="font-family: "helvetica" , sans-serif; line-height: 19.5px;">Mă gândeam recent că românii stau foarte prost la încredere. Nu avem încredere în noi, nu avem încredere în societatea în care trăim, fie că e vorba de instituții sau servicii comunitare. Nu avem încredere în sistemul de educație, în resursa umană care îl populează, auzim de profesori intoleranți fără pic de înclinație către a preda libertatea gândirii, stimularea și dezvoltarea pasiunii. Roboți care aplică ad literam o curiculă bolnavă. “Repetați după mine” este mantra numărul unu a sistemului educațional. Viitorii adulți învață pe de rost noțiuni pe care le uită după diversele examene. Nici vorbă despre o invitație la dezvoltarea gândirii critice, la rațiune ca motor de dezvoltare. Dezbaterea iese din discuție când e vorba de școala primară, gimnazială sau liceu. Nu avem încredere în medici sau spitale, suntem mereu în dubiu și de cele mai multe ori cerem a doua opinie. Oricum, lipsa de încredere în sistemul medical nu a făcut altceva decât să-i îmbolnăvească pe unii doctori de un soi de “demiurgie”, ei se substituie de fapt sistemului, excelența devine instituție care sfidează un sistem deja bolnav. De altfel, în România se merge la medic pe recomandări, fredonând celebrul refren “știi pe cineva?”. Românii nu merg la spital, merg la doctor. Nu avem încredere în administrația locală, birocrația ne îngenunchează și ne transformă într-un soi de jucători la loteria posibilităților, doar că lupta se dă pentru lozul cel mai rău. Nu avem încredere în politicieni (sunt 27 de ani de motive să fie așa), în Parlament, Guvern sau instituția prezidențială. Nivelul competențelor celor care ne conduc este înspăimântător de scăzut astfel că orice fel de relație bazată pe încredere este și mai mult descurajată. La coruptibilitatea majorității funcționarilor publici se adaugă incompetența, o consecință a ascensiunii profesionale pe bază de nepotism și mentalitate de clan. Nu avem încredere în media, deși o consumăm zilnic, fie și indirect. Presa independentă este aproape inexistentă (cu atât mai lăudabile sunt puținele inițiative de pe piață) astfel că suntem obligați să privim cu scepticim și suspiciune orice fel de știre, ba mai mult, trebuie să citim printre rânduri și în câteva locuri apoi să cântărim ceea ce citim. Nu avem încredere în poliție, jandarmi, justiție, bănci sau bancheri, alimentație publică, transport în comun, echipa națională, nu credem în șansele noastre de a avea o viață mai bună în viitorul apropiat. Suntem debusolați, speriați, deprimați, lipsiți de orizont, îngrijorați pentru copiii noștri, într-o veșnică alertă. Nu avem încredere în țara asta și viitorul ei. Nu mai credem în valori și valoare. Sub ochii noștri defilează victorios mizeria morală, întruchipată de cei care ne conduc și acțiunile lor. Lipsiți total de încredere suntem manipulabili. Politicienii au descoperit o nouă strategie: dacă până acum luptau pe toate căile să câștige încrederea poporului, din momentul în care au realizat că oricât de mare e dimensiunea investiției rezultatele vor fi zero, au ales să submineze în mod voit încrederea poporului în stat. Sunt inventați dușmani în toate direcțiile încât totul devine absurd. Este absurd ca politicienii care practic conduc România să trâmbițeze că instituțiile statului sunt nefunționale, nu? Într-un final nu e chiar atât de absurd pentru că lupta de a le face funcționale doar pentru un segment de populație privilegiat, aflat în proximitatea elitelor politice, atrage după sine nefucționalitatea pentru restul populației. </span></div>
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<br /></div>
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<span style="font-family: "helvetica" , sans-serif; line-height: 19.5px;">Încrederea noastră în orice ține de viitorul României primește lovitură după lovitură. Dacă ne întoarcem la copilul de trei ani care are nevoie de dragoste și încredere ca să poată deveni un adult stabil, tabloul e sumbru. România nu poate și nu vrea să pregătească astfel de adulți. Trăim în frică, ne place sau nu să acceptăm asta. Cel mai probabil nu o vom recunoaște niciodată public, poate doar în fața oglinzii, înainte de culcare, sperând că somnul va aduce uitare. </span></div>
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<span style="font-family: "helvetica" , sans-serif; line-height: 19.5px;">Am tot povestit prin interviuri despre o fată care mi-a cerut un autograf. I l-am semnat și am întrebat-o într-o doară ce clasă este. A opta (sau a șaptea), mi-a răspuns, mă pregătesc de capacitate. Și încă învățați comentariile la literatura română pe de rost ?, am glumit eu. A răspuns simplu, cu o mină surprinsă: da. Am repetat întrebarea. Același răspuns, mai apăsat. Au trecut 27 de ani de la Revoluție, suntem în era tehnologiei, se preamăresc diverse metode educaționale menite să dezvolte indivizii în spiritul logicii, gândirii critice, capacității de a raționa, iar noi stimulăm obediența și îngurgitarea nefiltrată și necondiționată a informației, exercitate printr-o autoritate lipsită de orice formă de empatie. Profesorii, în majoritatea lor, sunt forțați de sistem să fie simple canale de comunicare a materiilor, nicidecum formatori de gândire, așa cum ar fi normal să fie. Ei pregătesc adulții de mâine. Cei care ar trebui să construiască țara asta mai bine decât o facem noi, cei crescuți într-un sistem bolnav. Stau și mă întreb dacă sistemul actual nu este mult mai bolnav. </span></div>
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<br /></div>
</span></span><br />
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="color: #222222; font-family: 'Helvetica Neue', Helvetica, Arial, sans-serif; line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<span style="font-family: "helvetica" , sans-serif; line-height: 19.5px;"><span style="font-size: x-small;">Nu am soluții, am încercat să enunț o problemă. Poate că fiecare din noi trebuie să lucreze individual. Avem nevoie de încredere. Și poate că trebuie să riscăm să credem în ceva, fie că e vorba de un om, o atitudine, o idee. Nu vom avea prea curând încredere în cei care ne conduc, în statul căruia îi plătim taxele, în buna funcționare a contractului social. Statul nu ne va da nimic înapoi, prea curând. Este prea ocupat să-i salveze pe cei care ne fură încrederea și banii și viețile. Statul este o mașină de spălat mizerie morală, hoți sau complici ai hoților, iar noi nu facem decât să le furnizăm detergenți. Dacă ar exista un serviciu global de terapie sau consiliere psihologică pentru popoare România ar trebui să fie un client serios. Dar în lipsa acestui serviciu utopic și traumatizați de ceea ce sistemul nu ne-a oferit (în cazul multora nici familiile) trebuie să începem să umblăm la noi. Nu știu, lucruri mici cum ar fi să avem încredere că găsim parcare și la 500 de metri de locul în care avem treabă. Sau că nu vom fi victimele unui tratament discriminatoriu dacă nu șpăguim pe cineva. Ce este șpaga, în afară de a compensa o lipsă și a-ți crea o poziție privilegiată? Este expresia lipsei de încredere în sistem și în cel din fața ta. Justificat sau nu, este un mecanism al fricii. Iar frica le convine al naibii de mult. Lor. Tuturor celor care într-un fel sau altul conduc sau au condus țara asta, emanații ale unei revoluții pe care de fapt nu am făcut-o niciodată. </span></span></div>
<span class=""><span style="font-size: x-small;"></span></span><br />
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="color: #222222; font-family: 'Helvetica Neue', Helvetica, Arial, sans-serif; line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<span class=""><span style="font-size: x-small;"><br /></span></span></div>
<span class=""><span style="font-size: x-small;">
<div class="m_6591170948351043508ydp9f15449MsoNormal" style="color: #222222; font-family: 'Helvetica Neue', Helvetica, Arial, sans-serif; line-height: 19.5px; margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;">
<span style="font-family: "helvetica" , sans-serif; line-height: 19.5px;">Orice vindecare începe cu conștientizarea afecțiunii. Nu poți merge la pshiholog dacă nu te consideri bolnav. Bolnavii sunt dependenți, iar ei își doresc ca noi să rămănem bolnavi. Prima întrebare este dacă acceptăm că suntem bolnavi. A doua este dacă vrem să ne vindecăm. </span></div>
<div style="text-align: justify;">
<span style="color: #222222; font-family: "helvetica neue" , "helvetica" , "arial" , sans-serif;"><br /></span></div>
</span></span></div>
<div style="color: #222222; font-family: 'Helvetica Neue', Helvetica, Arial, sans-serif;">
<div class="h5" style="color: #500050;">
<div class="m_6591170948351043508yahoo_quoted" id="m_6591170948351043508yahoo_quoted_8420377672">
<div style="color: #26282a;">
<div style="text-align: justify;">
<span style="font-size: x-small;"><br /></span></div>
<div>
<div id="m_6591170948351043508yiv1791914801">
<div dir="ltr">
<div class="m_6591170948351043508yiv1791914801gmail_quote">
<div dir="ltr">
<div style="line-height: normal; min-height: 13px; text-align: justify;">
<span style="font-size: x-small;"><br /></span></div>
<div style="line-height: normal; text-align: justify;">
<span style="font-size: x-small;"><br /></span></div>
<span class="m_6591170948351043508yiv1791914801HOEnZb"><span style="color: #888888; font-size: x-small;"></span></span><br />
<div style="text-align: justify;">
<span class="m_6591170948351043508yiv1791914801HOEnZb"><span style="color: #888888; font-size: x-small;"><br /></span></span></div>
<span class="m_6591170948351043508yiv1791914801HOEnZb"><span style="color: #888888; font-size: x-small;">
</span></span></div>
</div>
</div>
</div>
</div>
</div>
</div>
</div>
</div>
</div>
</div>
</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
<span style="color: #222222; font-family: "arial" , sans-serif; font-size: x-small;"><br /></span></div>
<div style="color: #222222; font-family: arial, sans-serif; font-size: small; text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<div style="background-color: white; color: #222222; font-family: arial, sans-serif; text-align: justify;">
<span style="font-size: x-small;"><br /></span></div>
<br />
<div class="gmail_signature" data-smartmail="gmail_signature" style="background-color: white; color: #222222; font-family: arial, sans-serif;">
</div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com270tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-20805769938421642192017-11-21T17:03:00.003+02:002017-11-22T08:52:20.199+02:0019 ani fără tata<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
Acum 18 ani tata murea într-o dimineață de noiembrie. Între timp ziua asta a pierdut din durere și a rămas un prilej de amintire. Colegii lui spun că a fost cel mai mare gazetar de sport din istoria României. A scris douăzeci și nouă de cărți despre fotbal și alte sporturi. A muncit ca traducător în prima parte a vieții lui, până să ajungă redactor la Sportul Popular. A avut o cronică duminicală la radioul național. Vocea lui era inconfundabilă, la fel cronicile. S-a folosit de o cultură vastă ca să impună un stil unic în care sportul devenea mereu pretext pentru literatură. Cred că a suferit pe ascuns pentru că viața l-a împiedicat să ajungă scriitor. Viața am fost noi, copiii lui pe care a trebuit să-i crească. A fost un tată la care ne-am uitat mereu în sus, deși el era atât de aproape de noi. Pe biroul meu de acasă e o fotografie din care tata privește pătrunzător cu ochii lui căprui în timp ce buzele se întind imperceptibil către un zâmbet ștrengăresc sub nasul lui coroiat, grecesc. </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal; min-height: 13px;">
<br /></div>
<br />
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
Tata era, mai presus de toate, un om bun, generos și modest care nu se sătura să învețe. Una din imaginile care mă urmărește din copilărie e cu tata pe canapea răsfoind concentrat o enciclopedie Larousse. N-am reușit să moștenesc nici generozitatea, nici bunătatea lui cu atât mai puțin curiozitatea care l-a transformat într-un personaj atât de luminat. Mai devreme vorbeam la telefon cu mama și ne întrebam ce rost au toate cuvintele astea. Pe nimeni nu mai interesează cine a fost tata. Cărțile lui vor fi date uitării. O vreme durerea a fost motorul care ne-a ajutat să-i conservăm și prelungim imaginea. Am organizat câteva ediții ale Premiilor Ioan Chirilă pe care le acordam celor mai buni jurnaliști de sport. Între timp am renunțat să le mai organizăm. Ca la orice premiere de pe la noi au fost mereu suspiciuni de “aranjamente”(ce absurd mi se pare), au lipsit banii și, în cele din urmă, parcă și jurnalismul. Cu toate astea au fost jurnaliști care și-au afișat cu mândrie aceste titluri, semn că inițiativa a avut succes și prestanță. După premii numele tatei a fost rostit din ce în ce mai rar. Așa că tot ce scriu acum nu mai are sens decât pentru mine și pentru cei din ce în ce mai puțini cu care tata a impărțit timp. După ce am devenit părinte am înțeles mai profund că un copil își va privi tatăl diferit, la vârste diferite. Aici unde sunt eu acum e mai importantă istoria mea personală cu tata decât nevoia orgolioasă de a aminti unei lumi întregi că el a fost Ioan Chirilă. Astăzi el e tata, care deschidea ușor ușa camerei mele doar ca să verifice dacă citesc și o închidea imediat, la fel de încet, cu delicatețe și un zâmbet satisfăcut pe față. Bărbatul care m-a ținut strâns în brațe în timpul cutremurului din ’77(poate de la strângerea aia puternică nu mi-e mie frică de cutremure). Același tata care cobora din bloc cu pașii ușor târșâiți douăzecișidoi de ani mai târziu ca să vadă mașina formației, să schimbe două vorbe cu colegii mei din Vama Veche și să-i spună drum bun lui fi’su. Umbra impunătoare și grea care își făcea loc timid în somnul meu de dimineață și mă trezea ca să merg la școală. Ouăle năclăite în crutoane și ceașa mare de cacao cu lapte. Îndemnul sever care mă făcea să mă gândesc la ceai: - Mestecă ce-ai în gură. Ghiozdanul. Pe tata nu am apucat să-l văd cum moare. Nu l-am ținut de mână, nu ne-am luat rămas bun. Și cred că e mai bine așa. De puțin timp am început să mă gândesc că pentru tatăl care pleacă e infinit mai greu decât pentru fiul care rămâne. Au trecut optprezece ani fără tata.optsprezece ani cu tata. </div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com307tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-35742868455518874002016-05-28T22:07:00.002+03:002016-05-28T22:07:25.866+03:00Anguished butterflies<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
The hooker in the mirror red lipstick smeared over her face</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Staring hopelessly while losing count of her regrets</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
When daddy made her woman and nothing’s ever been the same</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Waiting all these years for someone to relieve the blame</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Rich woman in the mirror perfect make up on her face </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Questioning that something missing from her silver cage</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Priceless golden bracelet making up for empty soul </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
An ever lasting longing for someone real at the door</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
The questions always rising the answers never fall </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
The sense in senseless lives the chasers of a lure, </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Spinning around the bulb of life like butterflies </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Pursuit of happiness, the fear of loneliness</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
You never break the pattern you foolish Freudian clown,</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
He died for all our sins but I still wear the thorn crown,</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Considering the world it doesn’t look like Love has won…</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
We are anguished butterflies converting fluttering to reason…</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Frozen and detached the hooker gratifies the men </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
The rich woman enrolled her broken heart in charities </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Self delusion is sweet, healing wounds, taking care </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
But the blame is still there every night, everywhere</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
The cage door is open but I won’t fly </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Gloom and routine are safer for now </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Outside of blame nothing’s foregone</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
And I’m scared of…. </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
The questions always rising the answers never fall </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
The sense in senseless lives the chasers of a lure, </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Spinning around the bulb of life like butterflies </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Pursuit of happiness, the fear of loneliness</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
It’s round, so wrong and round, this vicious cycle, we never break out,</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
You never break the pattern you foolish freudian clown,</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
He died for all our sins but I still wear the thorn crown,</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
I’m squirming on the ground to shake away the blame</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
To go back to the baby I was and ease his pain <i> </i></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
<i>Am I</i> strong enough to love him? To show him a new life? </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Assure him he is safe now as they turn off the lights?</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
And can I come again from time to time to watch him sleep?</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
On her day off the hooker goes down to the beach </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Sun is rising the waves gently cover her feet </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
A rich woman, white dress strolls along the shore </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
Seagulls cry flying over the calm blue sea… </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
</div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal; min-height: 18px;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 15px; line-height: normal;">
<br /></div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com172tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-41204461233467035992016-05-12T19:08:00.000+03:002016-05-12T19:08:34.629+03:00Vama - Memories Now<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
Într-o scenă fabuloasă din <i>Once upon a time in America</i> Noodles (Robert DeNiro, ajuns în film la vârsta de 60 de ani) intră în cabina unei faimoase actrițe de la Hollywood pe care o iubise fără speranță toată viața. Nu-mi aduc aminte decât că era o scenă în care regretele păreau că-ți strivesc capul. Și-mi mai aduc aminte replica asta: "Noodles, în viață nu rămânem decît cu amintirile. Dacă ai să ieși pe ușa aceea (o altă ușă a cabinei care dădea spre culise) nu o să le mai ai nici pe alea. În culise, pe un scaun, stătea băiatul celui mai bun prieten al lui Noodles și fiul acestei actrițe.<br />
<br />
Replica asta m-a bântuit toată viața: "Noodles, în viață nu rămânem decît cu amintirile..."<br />
<br />
<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<iframe allowfullscreen="" class="YOUTUBE-iframe-video" data-thumbnail-src="https://i.ytimg.com/vi/afsGufz0zBg/0.jpg" frameborder="0" height="266" src="https://www.youtube.com/embed/afsGufz0zBg?feature=player_embedded" width="320"></iframe></div>
</div>
<br />
There was a time when I walked the fringe of life<br />
Wasted<br />
And if I'm looking back<br />
I see all my regrets<br />
Watching<br />
Nothing stays, nothing lasts, see your future speeding past<br />
<br />
Memories are all we<br />
Memories are all we have<br />
Time will blow everything away<br />
Seize the beauty of life today<br />
Memories are all we<br />
Memories are all we have<br />
<br />
I used to give away the meaning of today<br />
Stupid<br />
My past has taught me how to live the here and now<br />
Building<br />
<br />
Memories are all we<br />
Memories are all we have<br />
Time will blow everything away<br />
Seize the beauty of life today<br />
<br />
Memories are all we<br />
Memories are all we have<br />
Time will blow everything away<br />
Seize the beauty of life today<br />
Nothing stays, nothing lasts, see your future speeding past<br />
Memories are all we<br />
Memories are all we have<br />
<br />
The future’s closer than it shows, just live the moment as it goes and do it beautifully it’s your only fortune<br />
When our journey has no future ahead memories are all we have left<br />
Nothing stays, nothing lasts, see your future speeding past<br />
<br />
Memories are all we<br />
Memories are all we have<br />
Time will blow everything away<br />
Seize the beauty of life today</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com479tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-24324822134048581512016-03-11T15:52:00.000+02:002016-03-11T15:52:11.822+02:00Cum se vede un artist în social media<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
Am un blog pe care scriu din când în când și un blog foto de care nu am prea avut timp să mă ocup. Am și un site, un fel de portofoliu online de actor. Am <a href="https://www.facebook.com/TudorChirilaOfficial" target="_blank">o pagină personală de Facebook</a> pe care scriu destul de des și <a href="https://www.facebook.com/VamaMusic" target="_blank">o pagină Vama</a> pe care o împart cu colegii mei. Am<a href="https://twitter.com/tudor_chirila" target="_blank"> un cont de Twitter</a> pe care sunt mai activ în timpul Vocea României și <a href="https://www.instagram.com/tudorchirila/" target="_blank">unul de Instagram</a> pe care prefer să postez fotografii cu lucruri și locuri care mă inspiră și mai puțin selfiuri. De curând mi-am făcut și un cont de Snapchat, dar nu m-a prins încă rețeaua asta socială. Am <a href="https://www.youtube.com/user/TudorChirilaOnline" target="_blank">un canal de YouTube</a> pentru care intenționez sa creez mai mult conținut începând de anul ăsta și mai avem <a href="https://www.youtube.com/user/theVAMAmusic" target="_blank">canalul oficial Vama</a> pe care urcăm clipurile oficiale și multe materiale din live-uri și backstage. Dincolo de toate astea, există comunitatea <a href="http://vamamusic.ro/">Vamamusic.ro</a>. Fanii noștri se înscriu și primesc constant tot felul de informații în exclusivitate, invitații în backstage și alte surprize de la noi. Am și eu <a href="http://www.tudorchirila.com/newsletter/" target="_blank">un astfel de newsletter</a> în care comunic noutăți legate de celelalte proiecte din care fac parte, în special despre teatru și film.<br />
<br />Cu toate resursele astea la îndemână pentru a comunica direct cu publicul nostru, în ultimii ani am participat la destul de puține emisiuni TV și nu am acordat foarte multe interviuri. Nu prea dau declarații în presă, prefer să le transmit direct prin pagina de Facebook pentru că stiu ca ajung nealterate la public, chiar dacă uneori sunt preluate, interpretate și trunchiate de diverse fițuici. <br />
<br />Mi s-a parut interesantă ideea de a povesti despre relația mea cu social media în cadrul unui masterclass, parte din #ScoalaFlanco. Pe scurt, pe 16 aprilie în magazinul Flanco Băneasa voi participa la o discuție de aproximativ două ore alături de <a href="https://www.facebook.com/tiberiualbuofficial/?fref=ts" target="_blank">Tiberiu Albu</a>, primul meu câștigător la Vocea României și de Carina Sava, artist manager la <a href="https://www.facebook.com/AgentiaDeVise/?fref=ts" target="_blank">Agenția de Vise</a> despre cum se vede un artist în social media. Întâlnirea va fi ghidată de <a href="http://www.bazavan.ro/" target="_blank">Cristina Bazavan</a> și tot pe blogul Cristinei se vor desfășura înscrierile în perioada 5-12 aprilie. Sunt vreo 50 de locuri disponibile la masterclass, dar dacă vă uitați pe macheta de mai jos veți găsi și celelalte cursuri din cadrul #ScoalaFlanco susținute de bloggeri specializați în domeniile lor de activitate.<br />
<br />
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgFHw_fwuKpujuooXa_R-t3_Rcf8CSGzezMtPy9I0EeYyWyXxeJ4cKP6edzdy0aMpSv4EfJNP5Tj1_5WYqhQO0sf2WO_vm3D4N4PUSlWuMZRK1HmVxFSXwO8FarT55uDu4XcX1qkuPP4lY/s1600/vizual+calendar_var+2.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="209" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgFHw_fwuKpujuooXa_R-t3_Rcf8CSGzezMtPy9I0EeYyWyXxeJ4cKP6edzdy0aMpSv4EfJNP5Tj1_5WYqhQO0sf2WO_vm3D4N4PUSlWuMZRK1HmVxFSXwO8FarT55uDu4XcX1qkuPP4lY/s400/vizual+calendar_var+2.jpg" width="400" /></a><br />
<br />
<br />
<br />
<br /></div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com258tag:blogger.com,1999:blog-2030516964415896891.post-23862609839247204902016-02-26T12:53:00.002+02:002016-02-26T12:53:35.524+02:00La Brașov<div dir="ltr" style="text-align: left;" trbidi="on">
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
Stau la o masă și privesc în gol, undeva în orașul Brașov. </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
E bine, că se odihnesc mușchii ochilor. </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
Nu se văd munții și nici măcar nu se simt. Nu e nimic ideal în momentul ăsta în care privesc în gol. <span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">Doar lucruri practice în jurul meu: un pahar cu apă, o scrumieră, dincolo de vitrină o stradă, iar pe stradă mașini.</span><span style="-webkit-text-stroke-width: initial;"> </span></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
Niște chelneri în uniforme negre încearcă să fie altceva decât sunt. </div>
<br />
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
Citesc un text despre oameni care schimbă lumea. Sunt invidios pentru că aș vrea și eu. E mai confortabil să privesc în gol acum. În orașul Brașov. Poate o să iasă un cântec despre asta. Sau poate că o să rămână doar un moment în care am privit în gol. </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
<br /></div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
PS. </div>
<div style="-webkit-text-stroke-color: rgb(0, 0, 0); -webkit-text-stroke-width: initial; font-family: Helvetica; font-size: 11px; line-height: normal;">
<span style="-webkit-text-stroke-width: initial;">Lumina soarelui a atins o parte a mesei timp de câteva minute bune. Șervetele de masă erau maro. În difuzoare se auzea jazz. </span></div>
</div>
tudorchirilahttp://www.blogger.com/profile/03302238293458591115noreply@blogger.com37