La micul dejun azi am ascultat un cantec imoral. Canta unul din acei "interpreti de muzica usoara" care fac deliciul unei categorii foarte bine determinate de public. Stiti, genul de interpret Gabriel Dorobantu. Linia melodica, o dulcegarie aproape amara. Subiectul insa, fascinant: tipul avea o problema de optiune.
El o iubea pe sotia prietenului sau, dar, in acelasi timp, era un individ moral si cinstit. Cu toate astea, ne dadea de inteles ca i-ar placea ca ea sa realizeze chestia asta, tocmai ca el sa aiba ocazia sa refuze, sa-si reprime pornirile. Gagiul pendula schizofrenic intre lamentari - atat fara sine, cu sine sau de sine si nevoia de a ne face pe noi partasi la drama lui.
Ma intreb care este totusi talcul pentru ca omul parea sa-si biciuie simturile cu rememorarea iubirii pentru sotie grefata pe o prietenie aparent trainica. Spun aparent, pentru ca, la cum canta, cred ca intr-un final si-a calcat peste scrupule si a invitat-o pe sotie la o cafea. Desigur, ce a urmat nu mai e subiect de cantec, ci mai degraba cu cantec.
joi, 30 aprilie 2009
miercuri, 29 aprilie 2009
Granita
Niciodata n-o sa mai am pielea intinsa, neteda. Asa isi spunea in timp ce se indrepta spre granita. Ii venira in cap toate clipele frumoase. Atat de pregnante, viu colorate. Amintiri cu miros intepator. Firele de nisip cu sclipiri jucause imprastiate pe degetele ei de la picioare. Ultimii pe plaja, aproape de algele puturoase. Mereu paraseau plaja ultimii cand lumina incepea sa se murdareasca de intuneric. Atunci pielea ardea mai mult decat oricand. Musca usor din sfarcurile ei intarite de freamatul noptii. Parea ca vor sa sparga invelisul ciocolatiu al sanilor. Povestea aceea durase doar o vara. Isi tarsaia usor picioarele catre granita. Respira greu, frica amestecata cu oboseala. Intr-un fel, se bucura ca va scapa repede. Isi aminti mana puternica a tatalui saltandu-l ca pe-un fulg in aer. Paroasa si aspra, mirosind a colonie de busuioc. Lumea ii parea imensa de-acolo din bratele care-l tineau strans la piept. Tata.
Nu-l alintase prea mult, dar stransoarea aia nu avea cum s-o uite. Ii lipsise toata viata dupa ce barbatul plecase. Noaptea in care fusese inselat prima data. Mii de stele pe cer. Motorul torcand imbufnat pe marginea soselei. Plangea cu fata in sus, lacrimile ii gadilau urechile. In noaptea aia de august tarziu luptase cu sine pana cand zorii ii secasera lacrimile si lumina il impinsese din nou la drum. O iertase spunandu-si ca o iubeste. Era atat de puternica amintirea durerii de sub cerul noptii incat o considera frumoasa. Sau poate puzderia de stele. Un tanar il depasi in alergare. Aparu ca o fantoma. Doamne, oare ce-o fi facut? Tineretea intrerupta. Cat de nedrept si trist pare... Dar el? El oare fusese fericit? Si? Pana la urma ce mai conta? Te lasa sa treci oricum.
La treizeci de ani totul conta. Camasile albe scrobite si colectia de ceasuri. Mii de oameni in subordine. Mii de oameni care il detestau. Isi amintea perfect mirosul de mosc si lavanda care se imprastia cand deschidea dulapul ca sa-si aleaga una din cele peste patruzeci de camasi in culori moarte. Un sentiment de putere il invaluia cand privea randurile de pantofi perfect lustruiti. Isi aminti seara in care privise orasul de acolo de sus, din blocul turn. Fusese pentru prima data cand gandul ca totul se va termina intr-o zi ii incoltise in minte. Avea treizeci de ani si conducea mii de oameni. In toti anii aceia in care escaladase viata puterea avusese pentru el un miros intepator de sange si menta. De fiecare data cand se clatinase narile i se umplusera cu aroma de menta amestecata cu aburi de sange. Ca o rana deschisa, iarna.
Memoria mirosului il facu sa zambeasca amar. Isi privi hainele ponosite si se gandi ca tanarul care il depasise ajunsese deja pe partea cealalta. O sa-mi lipseasca soarele si muzica, se gandi. Si imbratisarea ei o sa imi lipseasca si privirea intrebatoare. Ochii i se umezira si asta il mira oarecum. Isi adorase fiica. Pierduse totul ca sa ramana cu ea. Ziua in care se nascuse fusese ziua in care sotia sa murise. Ii placea sa isi aduca aminte de ea ca sotie, nu ca nevasta. Ziua in care a inteles nebunia.
Inmormantarea sotiei la nasterea fiicei. Cand durerea si fericirea starneau in el aceeasi senzatie. Marginile maronii ale cosciugului si geamul ingalbenit si zgariat al incubatorului. Garoafele in exces. Mirosul mortii. Din ziua aceea nimic n-a mai fost la fel. Doar imbratisarile. Toata viata si-a imbratisat fiica. Si mereu s-a gandit ca-si imbratiseaza si sotia. Toata viata a simtit mirosul de lapte al fiicei sale. Mainile i-au tremurat la fiecare incercare a ei. A imbratisat-o strans in ultima zi de liceu. Atunci a stiut ca a ramas singur. Parfumul laptelui de pe gatul timpuriu n-o parasise nici macar in seara aceea. Muzica era prea puternica si era intuneric acolo, in sala de bal.
Plecase cu gandul la parul ei blond sclipind in lumina reflectoarelor care il mangaiau din cand in cand. Si-a privit chipul in oglinda in noaptea aceea. Noaptea balului fiicei sale. Ridurile, pielea ingalbenita, parul cenusiu, tremurul mainilor si harta sangelui desenata de venele groase. A zambit atunci. Abdicase cu mult timp in urma. S-a asezat intr-un fotoliu si si-a asteptat fiica toata noaptea gandindu-se la fericirea zilelor din excursiile de la munte. Fosnetul muschilor si bataia inimii tinere. Variatiunile vantului i-au strabatut mereu viata. Mai era putin pana la granita. Aparatele functionau in ritm normal.
Tubul introdus in gura batranului facea sa-i tresalte toracele in cadenta. Sunetele care vegheau viata se auzeau de peste tot. Fata isi pierduse din expresia cotidiana. Parea un stop cadru deformat. Totul parea ca o ia in jos. Pometii, colturile gurii, sprancenele pleoapele. La capul patului, o fata blonda framanta inlacrimata picioarele ingalbenite de boala si batranete. In dreapta, un tanar se lupta cu viata, horcaind. In salon era teribil de cald. Pe celelalte paturi oamenii se aflau in situatii asemanatoare. Distanta fata de moarte era singura diferenta intre ei. Ce-ati hotarat? intreba medicul de garda. Apoi se simti oarecum obligat sa adauge: - Acum nu mai simte nimic si functiile se denatureaza.
Fata il privi cu ochii mari, intrebatori si revoltati. Rochia alba de in flutura in bataia ventilatorului dintre paturi. Stranse cu putere picioarele tatalui. Apoi ridica usor marginea pijamalei. Pe burta batranului moartea incepea sa-si intre in drepturi invinetind totul in cale. Fata gemu de durere si il privi inca o data pe medic. - Poate ca ar fi bine sa mergeti afara, spuse barbatul. Soseaua parea ca se termina undeva in zare. Simtea o presiune crescanda si nu-si mai putea stapani gandurile. Imagini si senzatii se invalmaseau in spatele ochilor.
Incerca sa prinda din zbor aducerile aminte. Oboseala ii juca feste. Reusi sa fixeze pentru o clipa chipul Ei si o senzatie de bine ii curenta trupul. Lacrimile tasnira in tot corpul. I se paru ca se umple cu lacrimi de dor. Parca lacrimile ii copleseau sangele. Apoi soseaua incepu sa vibreze sub talpile obosite. Simtea cum pierde in greutate cu fiecare pas. Si parca se inalta. Nu, era o iluzie... Sau... - Il detubam, spuse medicul asistentelor. Il detubam. Au ramas doar aparatele acum. Retine apa, blocaj renal, fibrilatii. Nu mai e nimic de facut, dupa parerea mea. Dupa aia se umfla si-o sa le fie mai greu cu el.
Aparatele se oprira. In dreapta, tanarul horcaia. Incepu sa alerge catre panza de ceata care se lasa in departare, ca o cortina gri. Din sens opus strapunse perdeaua aburinda tanarul care il depasise mai devreme. Apuca sa-i zambeasca si se mira ca nu ii raspunse. Tanarul se departa fugind. Asistenta inchise monitoarele si ridica cearsaful peste capul batranului.
Nu-l alintase prea mult, dar stransoarea aia nu avea cum s-o uite. Ii lipsise toata viata dupa ce barbatul plecase. Noaptea in care fusese inselat prima data. Mii de stele pe cer. Motorul torcand imbufnat pe marginea soselei. Plangea cu fata in sus, lacrimile ii gadilau urechile. In noaptea aia de august tarziu luptase cu sine pana cand zorii ii secasera lacrimile si lumina il impinsese din nou la drum. O iertase spunandu-si ca o iubeste. Era atat de puternica amintirea durerii de sub cerul noptii incat o considera frumoasa. Sau poate puzderia de stele. Un tanar il depasi in alergare. Aparu ca o fantoma. Doamne, oare ce-o fi facut? Tineretea intrerupta. Cat de nedrept si trist pare... Dar el? El oare fusese fericit? Si? Pana la urma ce mai conta? Te lasa sa treci oricum.
La treizeci de ani totul conta. Camasile albe scrobite si colectia de ceasuri. Mii de oameni in subordine. Mii de oameni care il detestau. Isi amintea perfect mirosul de mosc si lavanda care se imprastia cand deschidea dulapul ca sa-si aleaga una din cele peste patruzeci de camasi in culori moarte. Un sentiment de putere il invaluia cand privea randurile de pantofi perfect lustruiti. Isi aminti seara in care privise orasul de acolo de sus, din blocul turn. Fusese pentru prima data cand gandul ca totul se va termina intr-o zi ii incoltise in minte. Avea treizeci de ani si conducea mii de oameni. In toti anii aceia in care escaladase viata puterea avusese pentru el un miros intepator de sange si menta. De fiecare data cand se clatinase narile i se umplusera cu aroma de menta amestecata cu aburi de sange. Ca o rana deschisa, iarna.
Memoria mirosului il facu sa zambeasca amar. Isi privi hainele ponosite si se gandi ca tanarul care il depasise ajunsese deja pe partea cealalta. O sa-mi lipseasca soarele si muzica, se gandi. Si imbratisarea ei o sa imi lipseasca si privirea intrebatoare. Ochii i se umezira si asta il mira oarecum. Isi adorase fiica. Pierduse totul ca sa ramana cu ea. Ziua in care se nascuse fusese ziua in care sotia sa murise. Ii placea sa isi aduca aminte de ea ca sotie, nu ca nevasta. Ziua in care a inteles nebunia.
Inmormantarea sotiei la nasterea fiicei. Cand durerea si fericirea starneau in el aceeasi senzatie. Marginile maronii ale cosciugului si geamul ingalbenit si zgariat al incubatorului. Garoafele in exces. Mirosul mortii. Din ziua aceea nimic n-a mai fost la fel. Doar imbratisarile. Toata viata si-a imbratisat fiica. Si mereu s-a gandit ca-si imbratiseaza si sotia. Toata viata a simtit mirosul de lapte al fiicei sale. Mainile i-au tremurat la fiecare incercare a ei. A imbratisat-o strans in ultima zi de liceu. Atunci a stiut ca a ramas singur. Parfumul laptelui de pe gatul timpuriu n-o parasise nici macar in seara aceea. Muzica era prea puternica si era intuneric acolo, in sala de bal.
Plecase cu gandul la parul ei blond sclipind in lumina reflectoarelor care il mangaiau din cand in cand. Si-a privit chipul in oglinda in noaptea aceea. Noaptea balului fiicei sale. Ridurile, pielea ingalbenita, parul cenusiu, tremurul mainilor si harta sangelui desenata de venele groase. A zambit atunci. Abdicase cu mult timp in urma. S-a asezat intr-un fotoliu si si-a asteptat fiica toata noaptea gandindu-se la fericirea zilelor din excursiile de la munte. Fosnetul muschilor si bataia inimii tinere. Variatiunile vantului i-au strabatut mereu viata. Mai era putin pana la granita. Aparatele functionau in ritm normal.
Tubul introdus in gura batranului facea sa-i tresalte toracele in cadenta. Sunetele care vegheau viata se auzeau de peste tot. Fata isi pierduse din expresia cotidiana. Parea un stop cadru deformat. Totul parea ca o ia in jos. Pometii, colturile gurii, sprancenele pleoapele. La capul patului, o fata blonda framanta inlacrimata picioarele ingalbenite de boala si batranete. In dreapta, un tanar se lupta cu viata, horcaind. In salon era teribil de cald. Pe celelalte paturi oamenii se aflau in situatii asemanatoare. Distanta fata de moarte era singura diferenta intre ei. Ce-ati hotarat? intreba medicul de garda. Apoi se simti oarecum obligat sa adauge: - Acum nu mai simte nimic si functiile se denatureaza.
Fata il privi cu ochii mari, intrebatori si revoltati. Rochia alba de in flutura in bataia ventilatorului dintre paturi. Stranse cu putere picioarele tatalui. Apoi ridica usor marginea pijamalei. Pe burta batranului moartea incepea sa-si intre in drepturi invinetind totul in cale. Fata gemu de durere si il privi inca o data pe medic. - Poate ca ar fi bine sa mergeti afara, spuse barbatul. Soseaua parea ca se termina undeva in zare. Simtea o presiune crescanda si nu-si mai putea stapani gandurile. Imagini si senzatii se invalmaseau in spatele ochilor.
Incerca sa prinda din zbor aducerile aminte. Oboseala ii juca feste. Reusi sa fixeze pentru o clipa chipul Ei si o senzatie de bine ii curenta trupul. Lacrimile tasnira in tot corpul. I se paru ca se umple cu lacrimi de dor. Parca lacrimile ii copleseau sangele. Apoi soseaua incepu sa vibreze sub talpile obosite. Simtea cum pierde in greutate cu fiecare pas. Si parca se inalta. Nu, era o iluzie... Sau... - Il detubam, spuse medicul asistentelor. Il detubam. Au ramas doar aparatele acum. Retine apa, blocaj renal, fibrilatii. Nu mai e nimic de facut, dupa parerea mea. Dupa aia se umfla si-o sa le fie mai greu cu el.
Aparatele se oprira. In dreapta, tanarul horcaia. Incepu sa alerge catre panza de ceata care se lasa in departare, ca o cortina gri. Din sens opus strapunse perdeaua aburinda tanarul care il depasise mai devreme. Apuca sa-i zambeasca si se mira ca nu ii raspunse. Tanarul se departa fugind. Asistenta inchise monitoarele si ridica cearsaful peste capul batranului.
marți, 28 aprilie 2009
Stanley Kubrick - A life in pictures
Am vazut documentarul cu titlul de mai sus. Pentru mine Kubrick ramane unul dintre cei mai mari regizori ai lumii.
"Filmul nu este o reprezentare a realitatii, ci o reprezentare a fotografiei realitatii", spune Kubrick si asta mi se pare o sinteza a ceea ce ar trebui sa-i preocupe pe cineasti.
Barry Lindon mi se pare filmul care se inscrie cel mai bine in definitia de mai sus.
Un documentar emotionant, care te pune pe ganduri vis-a-vis de locul tau in lume, vis-a-vis de preocupari, directie si viziune.
Trebuie sa vedeti.
"Filmul nu este o reprezentare a realitatii, ci o reprezentare a fotografiei realitatii", spune Kubrick si asta mi se pare o sinteza a ceea ce ar trebui sa-i preocupe pe cineasti.
Barry Lindon mi se pare filmul care se inscrie cel mai bine in definitia de mai sus.
Un documentar emotionant, care te pune pe ganduri vis-a-vis de locul tau in lume, vis-a-vis de preocupari, directie si viziune.
Trebuie sa vedeti.
Laptop Freak
Ieri am avut o sedinta si Alina mi-a dat o foaie alba cu un tabel lucrat in Excel. Un buget. Aveam laptopul deschis in fata si am sprijinit hartia pe ecranul laptopului. A mai ramas putin spatiu si din ecran. Peste doua minute nu intelegeam de ce sageata mouse-ului nu apare peste tabelul cu Excel, ba mai mult eram contrariat de faptul ca nu gaseam "X"-ul de inchidere. Totodata mi se parea ciudat ca fereastra cu tabelul era mult mai alba decat restul. Mouse-ul refuza sa apara. Colegii ma priveau mesmerizati. S-a ras alte vreo doua minute pe seama mea.
luni, 27 aprilie 2009
Dezamagire sau sut in fund?
Marturisesc ca nu ma asteptam ca atat de multa lume sa puna la indoiala Asociatia Caritabila a Fanilor Vama.
Asta insa nu face decat sa ma inversuneze in legatura cu acest proiect. Voi face aceasta asociatie impreuna cu voi, cei care credeti in ea, si vom reusi sa ajutam oameni. Si indiferent de cata suspiciune va trezi in randul celor de rea credinta VOI MERGE INAINTE.
Imi este de ajuns ca oamenii apropiati mie cred in acest proiect. Imi sunt de ajuns si voturile pentru. Imi sunt de ajuns si voluntarii care au sarit sa-si ofere contributia (alta decat financiara) imediat.
E o primavara frumoasa si imi dau seama din nou ca lucrurile pe care vreau sa le fac depind in mare masura de mine. Si in cea mai mare masura de sanatatea pe care mi-o da Dumnezeu.
Viziunea si "drive"-ul am sa le pastrez curate, nepangarite de mizerii colaterale. Va sfatuiesc sa faceti acelasi lucru.
Asta insa nu face decat sa ma inversuneze in legatura cu acest proiect. Voi face aceasta asociatie impreuna cu voi, cei care credeti in ea, si vom reusi sa ajutam oameni. Si indiferent de cata suspiciune va trezi in randul celor de rea credinta VOI MERGE INAINTE.
Imi este de ajuns ca oamenii apropiati mie cred in acest proiect. Imi sunt de ajuns si voturile pentru. Imi sunt de ajuns si voluntarii care au sarit sa-si ofere contributia (alta decat financiara) imediat.
E o primavara frumoasa si imi dau seama din nou ca lucrurile pe care vreau sa le fac depind in mare masura de mine. Si in cea mai mare masura de sanatatea pe care mi-o da Dumnezeu.
Viziunea si "drive"-ul am sa le pastrez curate, nepangarite de mizerii colaterale. Va sfatuiesc sa faceti acelasi lucru.
duminică, 26 aprilie 2009
O degustare
Soarele se hotaraste sa ne incalzeasca mai puternic decat ar fi de obicei dispus in luna aprilie si se strecoara printre salciile de pe malul raului. Curgerea molcoma creaza reflexii aproape tacite. Parca sunt ridurile unei femei batrane. Potrivim greu in decor un Mercedes lung si frumos. Nimic din linistea aproape transcedentala nu vorbeste despre seara nebuna care tocmai a trecut.
Fratelli nu mai e un club de noapte acum. Este o cladire cu terasa pe malul Begai si asteapta sa-si recastige magia de-abia in weekend-ul viitor. Premizele unei dupa-amieze demne de o scriitura mediocra din secolul 19 au fost create. Salcia, raul, soarele, stralucirile apei, eu si Bogdan. Vom degusta propuneri de meniu pentru viitorul restaurant. Ne asezam. Soseste primul antreu. Odata cu el soseste si tehnicianul de la firma de sonorizare. Mar caramelizat cu branza mucegai. Trebuie sa schimbe niste cabluri. Sa probeze difuzoarele de pe terasa. Linistea precara ne e amenintata. Inca o lingurita. House-ul izbucneste zgomotos. Imi sare sufletul si pofta. Radem. O masina cu arabi trece molcom prin dreptul nostru.
Vine al doilea antreu, la pachet cu muncitorii care trebuie sa intinda o rasina. E inca o dupa amiaza linistita. Mucegaiul danseaza prin intestine. Drum'n bass. Muncitorii incep cercetarea. Suntem niste dandy aspiranti, inconjurati de clasa muncitoare. Asezati la mese albe inca raspandim parfumuri proaspete si ne dam cu parerea in legatura cu antreurile. Muncitorii ne privesc mirati. Nu ne potrivim in decor. Totul e fusion. Arabii trec din nou cu masina. Ne salutam inca o data. Soseste supa de ciuperci. Echilibristica pentru fata ale carei trasaturi aproape ca s-au deformat de concentrare. Imi doresc nebuneste sa scape o farfurie pe jos. Ar fi in ton cu dizarmonia care se creeaza organizat. Cadem de acord ca nu ne place.
Incercam sa legam o conversatie interesanta. Maioneza cuvintelor e taiata de sunetul ascutit al unui telefon. E al lui Bogdan. Vorbeste. Intre timp, muncitorii trag concluzii. Unul intinde o ruleta. Ceilalti patru fumeaza preocupati si incruntati. Asteapta masuratorile fara sa fie dispusi sa dea vreo mana de ajutor. E o traditie la noi. Unul munceste, patru supervizeaza. Unul e supervizor calificat, doi sunt aspiranti. Al patrulea e inca lenes. Acum deprinde sportul contemplarii. Ruletistul termina masuratorile. Cei patru sunt sceptici. House si mai tare. Nu merge deloc cu Chablis si supa de ciuperci. Ne uitam unii la altii. O duba de un alb indoielnic mascheaza raul. Fixam tabla alba fara sa clipim.
Suntem prea obositi sa protestam. Si minoritari. Ne trece prea repede prin cap gandul sa ne mutam in spate undeva, astfel ca nu apucam sa realizam ca ne-am gandit la asta. Sa recapitulam. Salcie, soare generos, umbra, curgere molcoma a unei ape verzi, doua mese albe inconjurate de scaune negre, terasa umbroasa a unui club de moravuri medii, trei tineri aratosi, un tehnician de sunet, gustari cu pretentii exclusiviste, arabi in trecere, cinci muncitori nehotarati, un Mercedes superb, o duba de constructii, lancezeala, telefoane, nimicuri...
Realizez ca nu mai am mult timp pana la avionul care ma va duce la Bucuresti. Ca prin minune, vinul isi face datoria si dintr-odata totul mi se pare bucolic si placut. Muncitorii imi spulbera orice fel de inceput de reverie si pornesc o masina de egalizat sapele. E la concurenta cu house-ul care porneste mai abitir. Dar vai, nu se poate. Au sosit deserturile. Placinta cu branza, mousse au chocolate, negrese. Suntem paralizati. Praful se ridica in tempo de clubbing. Muncitorii se apropie amenintator. Desertul e divin. Bogdan vorbeste la telefon. Pierde. Bega curge la fel de molcom. Banuiesc asta, pentru ca nu pot decat intui raul care este mascat de duba cu materiale de constructii. Soferul e orc. Si e stirb. Dar ranjeste condescendent. O fi sticla de vin, deserturile sau farmecul meu personal? Ma indoiesc sincer in legatura cu ultima varianta. Suntem veseli. In curand o sa ne mature si pe noi. Nu ne lasam.
Ne bem vinul linistiti. Linistiti, dar nu in liniste. Muncitorii sunt intransigenti si nepasatori. Aristocratia pierde. Mai luam o gura. Ma indrept spre toaleta din interiorul clubului. La intrare observ o biblioteca decorativa. Imi atrage atentia un album de pictura. Matisse, scrie pe cotor. Imi continui drumul spre toaleta cu gandul ca Matisse e butaforie. La iesire verific. Nu, este un album de arta cu picturile lui Matisse. La intrarea in Fratelli. Mi se pare seducator. Am fost la Timisoara si am degustat incercari culinare pe terasa unui club de fite. La iesire am luat un album cu Matisse din biblioteca decorativa de la intrarea in club. Tare, nu? Am ajuns la aeroport la timp. Bogdan conduce elegant. La Guerrilla, Dumnezeu nu apare la stiri a fost highest new entry direct pe locul opt. Noaptea se lasa peste gandurile mele ingalate...
Fratelli nu mai e un club de noapte acum. Este o cladire cu terasa pe malul Begai si asteapta sa-si recastige magia de-abia in weekend-ul viitor. Premizele unei dupa-amieze demne de o scriitura mediocra din secolul 19 au fost create. Salcia, raul, soarele, stralucirile apei, eu si Bogdan. Vom degusta propuneri de meniu pentru viitorul restaurant. Ne asezam. Soseste primul antreu. Odata cu el soseste si tehnicianul de la firma de sonorizare. Mar caramelizat cu branza mucegai. Trebuie sa schimbe niste cabluri. Sa probeze difuzoarele de pe terasa. Linistea precara ne e amenintata. Inca o lingurita. House-ul izbucneste zgomotos. Imi sare sufletul si pofta. Radem. O masina cu arabi trece molcom prin dreptul nostru.
Vine al doilea antreu, la pachet cu muncitorii care trebuie sa intinda o rasina. E inca o dupa amiaza linistita. Mucegaiul danseaza prin intestine. Drum'n bass. Muncitorii incep cercetarea. Suntem niste dandy aspiranti, inconjurati de clasa muncitoare. Asezati la mese albe inca raspandim parfumuri proaspete si ne dam cu parerea in legatura cu antreurile. Muncitorii ne privesc mirati. Nu ne potrivim in decor. Totul e fusion. Arabii trec din nou cu masina. Ne salutam inca o data. Soseste supa de ciuperci. Echilibristica pentru fata ale carei trasaturi aproape ca s-au deformat de concentrare. Imi doresc nebuneste sa scape o farfurie pe jos. Ar fi in ton cu dizarmonia care se creeaza organizat. Cadem de acord ca nu ne place.
Incercam sa legam o conversatie interesanta. Maioneza cuvintelor e taiata de sunetul ascutit al unui telefon. E al lui Bogdan. Vorbeste. Intre timp, muncitorii trag concluzii. Unul intinde o ruleta. Ceilalti patru fumeaza preocupati si incruntati. Asteapta masuratorile fara sa fie dispusi sa dea vreo mana de ajutor. E o traditie la noi. Unul munceste, patru supervizeaza. Unul e supervizor calificat, doi sunt aspiranti. Al patrulea e inca lenes. Acum deprinde sportul contemplarii. Ruletistul termina masuratorile. Cei patru sunt sceptici. House si mai tare. Nu merge deloc cu Chablis si supa de ciuperci. Ne uitam unii la altii. O duba de un alb indoielnic mascheaza raul. Fixam tabla alba fara sa clipim.
Suntem prea obositi sa protestam. Si minoritari. Ne trece prea repede prin cap gandul sa ne mutam in spate undeva, astfel ca nu apucam sa realizam ca ne-am gandit la asta. Sa recapitulam. Salcie, soare generos, umbra, curgere molcoma a unei ape verzi, doua mese albe inconjurate de scaune negre, terasa umbroasa a unui club de moravuri medii, trei tineri aratosi, un tehnician de sunet, gustari cu pretentii exclusiviste, arabi in trecere, cinci muncitori nehotarati, un Mercedes superb, o duba de constructii, lancezeala, telefoane, nimicuri...
Realizez ca nu mai am mult timp pana la avionul care ma va duce la Bucuresti. Ca prin minune, vinul isi face datoria si dintr-odata totul mi se pare bucolic si placut. Muncitorii imi spulbera orice fel de inceput de reverie si pornesc o masina de egalizat sapele. E la concurenta cu house-ul care porneste mai abitir. Dar vai, nu se poate. Au sosit deserturile. Placinta cu branza, mousse au chocolate, negrese. Suntem paralizati. Praful se ridica in tempo de clubbing. Muncitorii se apropie amenintator. Desertul e divin. Bogdan vorbeste la telefon. Pierde. Bega curge la fel de molcom. Banuiesc asta, pentru ca nu pot decat intui raul care este mascat de duba cu materiale de constructii. Soferul e orc. Si e stirb. Dar ranjeste condescendent. O fi sticla de vin, deserturile sau farmecul meu personal? Ma indoiesc sincer in legatura cu ultima varianta. Suntem veseli. In curand o sa ne mature si pe noi. Nu ne lasam.
Ne bem vinul linistiti. Linistiti, dar nu in liniste. Muncitorii sunt intransigenti si nepasatori. Aristocratia pierde. Mai luam o gura. Ma indrept spre toaleta din interiorul clubului. La intrare observ o biblioteca decorativa. Imi atrage atentia un album de pictura. Matisse, scrie pe cotor. Imi continui drumul spre toaleta cu gandul ca Matisse e butaforie. La iesire verific. Nu, este un album de arta cu picturile lui Matisse. La intrarea in Fratelli. Mi se pare seducator. Am fost la Timisoara si am degustat incercari culinare pe terasa unui club de fite. La iesire am luat un album cu Matisse din biblioteca decorativa de la intrarea in club. Tare, nu? Am ajuns la aeroport la timp. Bogdan conduce elegant. La Guerrilla, Dumnezeu nu apare la stiri a fost highest new entry direct pe locul opt. Noaptea se lasa peste gandurile mele ingalate...
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Severin
Si a fost Severin. Superb si va multumim. Uitasem putin ce inseamna sa canti pentru 3000 de oameni. Sunt obosit, dar fericit. Revin. Tot azi.
Am vazut la stiri niste oameni care au salvat un cal. E un sentiment greu de egalat acela de a salva un animal. Sau un om. Cred ca face parte din Olimpul simtirilor omenesti. Si cred ca o data ce ai putut sa faci asta, esti iremediabil schimbat.
De aceea, poate lucrul cel mai greu e sa te salvezi pe tine. Suntem facuti sa realizam pericole aparente, nu profunde.
Un drum in noapte, obosit, e ca un interogatoriu fortat, cu tine insuti.
Farurile masinilor din sens opus echivaleaza cu constiinta care in mod repetat iti pune intrebari cu lampa atintita spre ochi.
Am vazut la stiri niste oameni care au salvat un cal. E un sentiment greu de egalat acela de a salva un animal. Sau un om. Cred ca face parte din Olimpul simtirilor omenesti. Si cred ca o data ce ai putut sa faci asta, esti iremediabil schimbat.
De aceea, poate lucrul cel mai greu e sa te salvezi pe tine. Suntem facuti sa realizam pericole aparente, nu profunde.
Un drum in noapte, obosit, e ca un interogatoriu fortat, cu tine insuti.
Farurile masinilor din sens opus echivaleaza cu constiinta care in mod repetat iti pune intrebari cu lampa atintita spre ochi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)