Iata un poem al lui Fernando Pessoa scris sub heteronimul Ricardo Reis. Ma fascineaza de cateva zile pentru ca ma viziteaza ideea ca trebuie sa ducem o lupta acerba cu fantezia si mai ales cu ceea ce ne face sa proiectam. Ideea ca suntem dispusi sa traim mai degraba ca umbre decat ca entitatea care le proiecteaza cu ajutorul luminii.
Fructe dau numai arborii vii,
Nu iluzoriul spirit, ce se impodobeste
Doar cu flori livide
Din abisul intim.
Ce de imparatii inchipuite si cate lucruri Ti-ai mai creat si tu in imaginatie! Cate Cetati visate, Pierdute, dar neavute!
Abdica si fii
Rege tie insuti.
ti se potrivesc versurile
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAspiratiile, nepretuitele noastre idealuri. Conditionarile, orice tip de constrangeri mentale nasc neincredere. Miracolul se naste din inspiratia crezului care deschide aripa ultimului zbor.Pentru a intelege, receptivitatea devine destin pentru ca veritabilul... implineste. Nu fantezia e lipsita de rod. Doar ce am semanat noi in ea. Asa cum simtim tandretea, asa simtim si visul. Cine le va arata vreodata? Cane de seara frumoasa : cand exista un conflict intre imaginatie si vointa, invinge intotdeauna imaginatia...
RăspundețiȘtergereAnna, frumos, asa este constrangerile si interpretarile personale, directia care o da 'societatea sunt intre noi si noi.
RăspundețiȘtergereIdealul este imaginatia si ratiunea unite intr-un tot care suntem ,Sufletul exprimat in fizic, prin minte, corp, emotii..constiinta constienta.
Deci frumoase versurile Tudor dar nu"votez"pentru nici o lupta din noi..
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereFara lumina nu cred ca am face umbra..Cat despre lupta cu fantezia, cum ramane cu cei care nu o au? Ei sunt cei tristi..Ii prefer pe cei pentru care Greuceanu inca mai exista. Degeaba ai un palos daca nu ai cu cine sa te lupti si degeaba ai un bec daca nu ai curent.. Asa ca suntem o combinatie de umbre si lumini mai mult sau mai putin difuze. Depinde cat de transparenta este perdeau prin care ne privim...
RăspundețiȘtergereNu as vedea dusmanul atat in fantezie, cat in incapacitatea sau refuzul de a o distinge din realul pe care ni-l construim.
RăspundețiȘtergere@maria, realul in care traim nu il construim oare si cu ajutorul fanteziei? Cum ar fi realul construit doar rational?
RăspundețiȘtergeresau te referi la cei care traiesc doar in fantezii rupti de real?
@Camelia
RăspundețiȘtergere1."Realul in care traim nu il construim oare si cu ajutorul fanteziei?"
Din păcate/fericire DA.
Din punctul meu de vedere e destul de greu / poate imposibil doar să reflectezi în mod obiectiv realul, fără a-l reconstrui, printr-un proces viciat de mecanisme de distorsiune proprii.
2."Cum ar fi realul construit doar raţional ?"
Nu ştiu. Mi-ar plăcea doar să îl pot reflecta cât mai aproape de adevăr, fără a-l construi eu.
3. "...sau te referi la cei care ..."
Mă refer la toţi.
Fanteziile se amesteca cu realitatea. Realitatea cu fanteziile nu prea.
RăspundețiȘtergereAi citit `Anul mortii lui Ricardo Reis` de Jose Saramago? Merita sa o citesti, daca n-ai facut-o inca ;)
RăspundețiȘtergereFantezie anti fandacsie..:)
RăspundețiȘtergereDecat stapan al feluritelor in ne-real, mai bine stapan doar pe tine in realitate
in cautarea formulei perfecte de vis, de intentie si a curajului/inconstientei faptuirii prompte, imaginatiile statute si neabandonate devin iluzii fetide, naluciri sufocante. In absenta pornirii, a oricarei munci pt rodiri, riscam cersetoria tot mai nesatula la poarta imaginatiei; in ignorarea fanteziei, decaderea in concretul altora. Ca la carciuma: un pahar-doua te imbujoreaza, transporta, dezleaga, fericesc, mai multe te duc in delir sau chiar putin f..batut acasa