Vama @ Fratelli Timisoara

Credite foto: BiLoo Tza

Teatrul ca schimbare

Buna seara, doamnelor si domnilor. Sper ca nu ati uitat ca sunt actor. Da, da, sunt actor. Ma joc cu emotii, stari, cuvinte. Ma transpun, imprumut cate ceva din mine personajelor mele, iar ele fac la fel. Nu intotdeauna acest transfer este confortabil caci nu toate personajele pe care le interpretez sunt pozitive. E insa un travaliu de cunoastere de ambele parti. Asta stiu eu sa fac cel mai bine. Sa joc teatru. Asa ca, sambata 28 mai, la sala ArCuB se joaca cea de-a treia reprezentatie cu O lume pe dos. Multi dintre voi ati vazut acest spectacol. Sunt insa si mai multi care poate ca nu l-au vazut. Asa ca nu e rau sa transmiteti vestea acestei reprezentatii. Pentru ca este un spectacol diferit de ceea ce gasiti pe piata. Diferit pentru ca te face sa-ti pui intrebari. Printre hohote de ras iti pui intrebari. Iar intrebarile te ajuta sa cauti raspunsuri. Iar cand cauti raspunsuri cauti in tine. De aceea e bine ca oamenii sa mearga la teatru. Rostul artei este sa-i faca pe oameni mai buni, sa-i zguduie, sa-i schimbe, sa-i ajute sa realizeze o conditie sau alta. Daca vreti sa faceti parte dintr-un alt tip de divertisment decat oferta criminala a televiziunilor, veniti la teatru. Sambata 28 mai, ora 19:00, sala ArCuB, vis-a-vis de Ambasada Americana. Daca nu, dati vestea acestui spectacol pe bloguri, pe facebook, pe orice forma de internet care va apartine. Eu va multumesc in numele distributiei si promit sa fiu in forma.

Sunt convins ca multi dintre voi simt nevoia de evadare in propriul sine, de schimbare, de cautare. Raspunsul este simplu: TEATRU.

Un sfat

Este foarte important sa va alegeti cu grija oamenii cu care plecati la drum. Va rog frumos sa va asigurati ca sunt oameni cu care impartasiti aceleasi idealuri si aspiratii. O sa va petreceti mare parte din timpul zilelor muncind cot la cot cu ei. Prin urmare e vital sa fiti pe aceeasi lungime de unda pentru ca daca atunci cand e bine diferentele dintre oameni sunt o disfonie acceptabila, la greu ele devin fracturi care nu pot fi recuperate.

E nevoie de o tonalitate comuna la care sa fie dispusi sa se acordeze toti membrii unei echipe. Daca banii nu inseamna un scop in sine pentru voi, ci sunt doar o consecinta a unei munci pasionale, feriti-va de zgarciti; daca sunteti dispusi sa munciti pana la epuizare pentru visele voastre, feriti-va de lenesi, ei n-au sa va inteleaga niciodata pentru ca disponibilitatea lor de a investi in orice e limitata de propria neputinta; daca aveti initiativa si entuziasm, feriti-va de fricosi si blazati.

Feriti-va de prosti mai mult decat orice. Si nu pentru ca prostii fac greseli, asta ar mai fi cum ar mai fi, greselile pot fi reparabile, ci pentru ca prostilor le lipeseste un singur lucru cu adevarat important: viziunea. Ei nu vad marea, ci valurile, nu vad painea, ci firimitura, cand se uita pe fereastra cred ca cerul e reprezentat doar de marginile ei, prostul nu-si imagineaza ce se intampla in stanga si in dreapta scenei, in culise, dincolo de arlechini. Savoir c'est prevoir spune francezul, dar sigur nu se refera la prosti. Cand porniti la drum cercetati-i bine pe cei care va vor fi alaturi. Drumurile frumoase sunt lungi si anevoioase.

Intre cer si trecut

Am promis acum cateva zile dupa concertele de la Silver Church si Cluj ca voi posta versurile unui cantec nou pe care l-am cantat in premiera.

As vrea sa adaug cateva lucruri. Cum s-a nascut acest cantec? S-a nascut din ideea ca noi in prezent actionam adesea strans legati de ceea ce ni s-a intamplat in trecut cand eram copii si ne formam ca indivizi. E o tema psihologica. Sau psihanalitica, daca vreti. Felul in care trecutul ne afecteaza prezentul cred ca este de o importanta capitala pentru descoperirea sinelui nostru. Copiii sunt niste plastiline modelate de parinti in primii lor ani de viata. Universul matern, descoperirea lumii, triunghiul tata - mama - fiu sunt elemente determinante pentru psihismul unui individ. Atunci se formeaza practic o mare parte din ceea ce ne va diferentia ca indivizi. Am invatat, mergand la psiholog, ca nimeni nu poate fi blamat pentru prezent. Viciile noastre sentimentale sau comportamentale au legatura cu momente in care noi nu dispuneam de propria noastra constiinta. Pe de alta parte a creste un copil este o aventura uriasa care tine de atatea necunoscute. E greu sa trasezi granitele relatiei cu propriul tau copil in asa fel incat sa obtii educatia perfecta, rolul parintelui perfect. Iubirea se manifesta in mii de feluri insa niciodata nu stim sigur cat, ce, cand si cum e bine pentru copilul nostru.
Cred ca la maturitate avem obligatia sa cautam in noi din ce in ce mai mult si sa aflam cine suntem cu adevarat si ce ne trebuie ca sa fim impliniti. Pentru ca este foarte posibil sa nu existe echivalenta intre ceea ce ne dorim si ce ne trebuie cu adevarat ca sa ne desoperim pe noi insine.

Cred ca cele cateva randuri de mai sus au depasit tema cantecului meu dar am simtit nevoia sa le impartasesc. Iata si versurile:

Intre cer si trecut( titlul de lucru)

Cad moale in trecut
barbatul care sunt, copilul care am fost

E un scurtcircuit, daca il repar
poate functionez

Ajung pe un camp,
tata-i foarte inalt,
Zambeste bland

Un lan de grau
si langa tatal meu
e un carusel

De mana as vrea
pe tata sa-l apuc,
dar nu ajung

La pieptul lui
aproape sunt de cer
eu vreau in carusel...

Acuma' sunt in carusel
tata-i sus pe cer eu rad
arunc cu vorbe catre el
ele nu ajung nici nu se intorc, ce fac?

Iubito-mi reprosezi ca nu stiu sa dau nu stiu sa primesc
Acolo sus pe cer chemarile se pierd, raspunsurile pier
Iubito nu-ntelegi, am invatat sa zbor, dar nu stiu sa merg
Aicea pe pamant cuvintele se intorc, raspunsurile dor...

Tata era inalt
dragostea prea sus
raspunsuri nu veneau

Iubito-am grija acum
cu tine pot sa merg
la tine pot sa ajung...

Vama @ Cluj

Cateva sfarsituri de lume

Adrian Georgescu scrie bine. Asta nu mai e un secret pentru nimeni. El a si fost, de altfel, castigator si de mai multe ori nominalizat la Premiile Ioan Chirila.

Acum aflu ca lanseaza o carte intitulata "Cateva sfarsituri de lume". Ma bucur foarte mult sa pot sa promovez aceasta carte pe care inca nu am citit-o. As avea insa curajul - si cred ca nu gresesc - sa o recomand inainte de lectura. Pentru ca Adrian Georgescu scrie bine.


"Câteva sfârşituri de lume", o carte de Adrian Georgescu from billy boy on Vimeo.

Multumiri fanilor nostri

In Romania concertul unei formatii rock nu mai e de mult o stire care sa merite atentia presei. In definitiv ce face o formatie rock care sa merite sa fie consemnat? Canta, se simte bine cantand, transmite un mesaj si bucurie unui numar mare de oameni. Mare cacat, ar spune presa noastra. Nu curge sange, nu e nimeni dezbracat, nimeni nu se porcaieste, nu e interesant. Cititorii n-au nevoie de asemenea platitudini. Si uite asa, nimeni nu mai comunica un concert sau un turneu. Nu am scris randurile de mai sus ca sa-mi exprim vreo frustrare. As vrea sa spun ca in contextul dat este cu atat mai importanta prezenta fanilor nostri de aseara care au umplut clubul Silver Church.
E foarte important pentru noi ca s-au adunat atat de multi la un concert care n-a avut parte de sprijinul presei. Pentru asta va multumim. Poate ca word of mouth ramane cea mai puternica forma de comunicare.

Ati fost un public absolut senzational!

Tudor

Salveaza Vieti

Dicteu de parc

Adevarata tragedie s-ar intampla cand copacii nu s-ar mai indoi sub povara vantului. Sau daca cerul n-ar mai fi albastru, atat de albastru. O tragedie ar fi sa percepem acest albastru la fel. Daca albastrul meu ar fi egal cu al tau asta ar fi o adevarata tragedie. Stau in parc si o alta generatie galagioasa trece pe langa mine. Si-mi dau seama ce obositor e sa incerci sa fii profet. Cred sincer ca Iisus a fost fiul lui Dumnezeu. Pentru ca se comporta ca si cum a invatat din toate greselile milenare ale semenilor lui. Or un om normal nu invata din greseli. El practica repetitia. Mai trece prin fata mea un barbat pe role care-si plimba copilul impingand un carucior. Copacii se indoaie batuti de vant. Eu incerc sa stau drept in fata deciziilor mele. Inutil. Sentimenul asta perfid care-ti da senzatia ca decizi. Putere. Corporatie. Constructie. Echipa. Pozitivism. Pozitiv. Pozitiv. Masinile au invadat piata copilariei mele. Acum douazeci de ani nu erau masini. Si nici pungi pentru rahatul cainilor. Asta e un lucru bun. Desi asta va duce la disparitia mustelor verzi. Imi dau tarcoale doi porumbei. Cine stie ce destine or mai fi survolat azi? Zece minute pe o banca in parc. E un lux pe care mi l-am permis fara sa vreau.
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Un cantec nou

N-am disparut definitiv. Am luat o pauza de la acest blog, dupa cum am mai spus. Era o vreme cand imi facusem o profesiune de credinta din a scrie in fiecare zi. Mi-am pus ceva din mine aici in fiecare zi. Cateodata am reusit sa fiu extrem de sincer. Nu e putin lucru intr-o lume in care totul se rastalmaceste si se deformeaza. Exercitiile de sinceritate ajung sa fie o joaca intr-o sala de oglinzi care maresc sau micsoreaza. Cred ca absenta mea se datoreaza faptului ca vreau sa aflu mai multe despre mine. Era un miros incredibil de primavara ieri seara pe strada Toamnei, dupa ultima ploaie. Am facut cativa pasi pana la masina. Sigur ca m-am gandit ca nu stau destul pe afara in luna asta frumoasa a lui mai. Sigur ca mi-am pus din nou toate intrebarile legate de rostul meu in lumea moderna. Oare viteza mai e cu adevarat spatiul inmultit cu timp. Oare nu alta necunoscuta a intervenit in ecuatia asta?

Pe Ion Mihalache norii reuseau sa formeze un ochi imens care ma privea impersonal. Ar fi putut fi si altceva in afara unui ochi, dar cred ca imaginatia mea se multumea cu ideea unui ochi. Strazile ude, ca in filmele americane. Ce voiam de fapt sa spun la inceputul acestui post? Ah, da. Ne vedem joi. Pe 12 mai in Silver Church. Ora 22. Avem un cantec nou. Poate-i gasim numele impreuna.


Tudor

La naiba, niciodata n-am titluri bune la post-uri

In seara care tocmai a trecut am vazut un artist mare. Nu, am vazut un spectacol mare. Cel mai bine ar fi sa spun ca am vazut marele spectacol al unui mare artist.

Realizez un lucru care nu are valoare generala. E o constatare personala: Un spectacol mare te face sa te simti bine singur.

Mi-am mai dat seama de ceva aseara si spectacolele care te ajuta sa reflectezi in vederea revelatiei sunt mari. Mi-am dat seama ca eu sunt in cautarea emotiei. Emotia m-a inaripat si m-a facut sa visez aseara. Si imi lipsea asta.

Presupun ca ma incapatanez cu disperare sa caut emotia in cele mai diverse locuri. Uneori nepotrivite. Ca si cum ai cauta apa in desert. Dar ce sens are viata asta daca nu cauti apa tocmai in desert?

Am iesit din teatru si umblam singur pe strazi. A venit un aer retro cu primavara asta. Bucurestiul respira amintiri parca.

Mergeam pe strada rememorand toate momentele care m-au emotionat. Mergeam, cazut in mine, oricine as fi eu. Dintr-o data o voce ca de nicaieri, ca o rafala de vant, ma incremeneste: - Cat e ceasul? Ma intorc, smuls din mine de vocea asta suierata care s-a agatat de launtrul meu ca o cange in care se agata carnurile in macelarii.
In spatele grilajului ferestrei unui apartament de la un parter de bloc ma priveste o batrana cu parul valvoi. Ochii goi se agata dincolo de mine, in mine. Cat e ceasul, repeta disperata batrana. Ma apropii si ii spun: - E zece si optsprezece minute. Ma fixeaza neincrezatoare si aproape ca drama vietii incepe sa i se citeasca in ochii umezi, ca o ceata care se risipeste lasand privirii mlastinile aburinde - Cat? Suiera sever. Ridic tonul speriat: - Zece si optsprezece minute. Batrana incaseaza informatia apoi izbucneste: - Lasa minutele, cat e ceasul, ceasul cat e? - E zece, zic. - Zece. Zece zi, lasa minutele. Pe batrana din spatele grilajului n-o mai intereseaza minutele desi timpul e din ce in ce mai zgarcit cu ea. Plec cu paradoxul asta in cap si cu ochii ei care ma fixau dincolo de mine.

Ma intorc apoi la nebunul din spectacol. La conflictele lui interioare si ma intreb. Ce s-ar fi ales din lumea asta fara eterna cautare care ne sfasie vietile?

Poti sa te conformezi si poti sa alegi sa mori in fiecare zi sau poti sa alegi sa te nasti in fiecare zi. Sau poate nu poti sa alegi nimic. Nimic.