La micul dejun azi am ascultat un cantec imoral. Canta unul din acei "interpreti de muzica usoara" care fac deliciul unei categorii foarte bine determinate de public. Stiti, genul de interpret Gabriel Dorobantu. Linia melodica, o dulcegarie aproape amara. Subiectul insa, fascinant: tipul avea o problema de optiune.
El o iubea pe sotia prietenului sau, dar, in acelasi timp, era un individ moral si cinstit. Cu toate astea, ne dadea de inteles ca i-ar placea ca ea sa realizeze chestia asta, tocmai ca el sa aiba ocazia sa refuze, sa-si reprime pornirile. Gagiul pendula schizofrenic intre lamentari - atat fara sine, cu sine sau de sine si nevoia de a ne face pe noi partasi la drama lui.
Ma intreb care este totusi talcul pentru ca omul parea sa-si biciuie simturile cu rememorarea iubirii pentru sotie grefata pe o prietenie aparent trainica. Spun aparent, pentru ca, la cum canta, cred ca intr-un final si-a calcat peste scrupule si a invitat-o pe sotie la o cafea. Desigur, ce a urmat nu mai e subiect de cantec, ci mai degraba cu cantec.
joi, 30 aprilie 2009
miercuri, 29 aprilie 2009
Granita
Niciodata n-o sa mai am pielea intinsa, neteda. Asa isi spunea in timp ce se indrepta spre granita. Ii venira in cap toate clipele frumoase. Atat de pregnante, viu colorate. Amintiri cu miros intepator. Firele de nisip cu sclipiri jucause imprastiate pe degetele ei de la picioare. Ultimii pe plaja, aproape de algele puturoase. Mereu paraseau plaja ultimii cand lumina incepea sa se murdareasca de intuneric. Atunci pielea ardea mai mult decat oricand. Musca usor din sfarcurile ei intarite de freamatul noptii. Parea ca vor sa sparga invelisul ciocolatiu al sanilor. Povestea aceea durase doar o vara. Isi tarsaia usor picioarele catre granita. Respira greu, frica amestecata cu oboseala. Intr-un fel, se bucura ca va scapa repede. Isi aminti mana puternica a tatalui saltandu-l ca pe-un fulg in aer. Paroasa si aspra, mirosind a colonie de busuioc. Lumea ii parea imensa de-acolo din bratele care-l tineau strans la piept. Tata.
Nu-l alintase prea mult, dar stransoarea aia nu avea cum s-o uite. Ii lipsise toata viata dupa ce barbatul plecase. Noaptea in care fusese inselat prima data. Mii de stele pe cer. Motorul torcand imbufnat pe marginea soselei. Plangea cu fata in sus, lacrimile ii gadilau urechile. In noaptea aia de august tarziu luptase cu sine pana cand zorii ii secasera lacrimile si lumina il impinsese din nou la drum. O iertase spunandu-si ca o iubeste. Era atat de puternica amintirea durerii de sub cerul noptii incat o considera frumoasa. Sau poate puzderia de stele. Un tanar il depasi in alergare. Aparu ca o fantoma. Doamne, oare ce-o fi facut? Tineretea intrerupta. Cat de nedrept si trist pare... Dar el? El oare fusese fericit? Si? Pana la urma ce mai conta? Te lasa sa treci oricum.
La treizeci de ani totul conta. Camasile albe scrobite si colectia de ceasuri. Mii de oameni in subordine. Mii de oameni care il detestau. Isi amintea perfect mirosul de mosc si lavanda care se imprastia cand deschidea dulapul ca sa-si aleaga una din cele peste patruzeci de camasi in culori moarte. Un sentiment de putere il invaluia cand privea randurile de pantofi perfect lustruiti. Isi aminti seara in care privise orasul de acolo de sus, din blocul turn. Fusese pentru prima data cand gandul ca totul se va termina intr-o zi ii incoltise in minte. Avea treizeci de ani si conducea mii de oameni. In toti anii aceia in care escaladase viata puterea avusese pentru el un miros intepator de sange si menta. De fiecare data cand se clatinase narile i se umplusera cu aroma de menta amestecata cu aburi de sange. Ca o rana deschisa, iarna.
Memoria mirosului il facu sa zambeasca amar. Isi privi hainele ponosite si se gandi ca tanarul care il depasise ajunsese deja pe partea cealalta. O sa-mi lipseasca soarele si muzica, se gandi. Si imbratisarea ei o sa imi lipseasca si privirea intrebatoare. Ochii i se umezira si asta il mira oarecum. Isi adorase fiica. Pierduse totul ca sa ramana cu ea. Ziua in care se nascuse fusese ziua in care sotia sa murise. Ii placea sa isi aduca aminte de ea ca sotie, nu ca nevasta. Ziua in care a inteles nebunia.
Inmormantarea sotiei la nasterea fiicei. Cand durerea si fericirea starneau in el aceeasi senzatie. Marginile maronii ale cosciugului si geamul ingalbenit si zgariat al incubatorului. Garoafele in exces. Mirosul mortii. Din ziua aceea nimic n-a mai fost la fel. Doar imbratisarile. Toata viata si-a imbratisat fiica. Si mereu s-a gandit ca-si imbratiseaza si sotia. Toata viata a simtit mirosul de lapte al fiicei sale. Mainile i-au tremurat la fiecare incercare a ei. A imbratisat-o strans in ultima zi de liceu. Atunci a stiut ca a ramas singur. Parfumul laptelui de pe gatul timpuriu n-o parasise nici macar in seara aceea. Muzica era prea puternica si era intuneric acolo, in sala de bal.
Plecase cu gandul la parul ei blond sclipind in lumina reflectoarelor care il mangaiau din cand in cand. Si-a privit chipul in oglinda in noaptea aceea. Noaptea balului fiicei sale. Ridurile, pielea ingalbenita, parul cenusiu, tremurul mainilor si harta sangelui desenata de venele groase. A zambit atunci. Abdicase cu mult timp in urma. S-a asezat intr-un fotoliu si si-a asteptat fiica toata noaptea gandindu-se la fericirea zilelor din excursiile de la munte. Fosnetul muschilor si bataia inimii tinere. Variatiunile vantului i-au strabatut mereu viata. Mai era putin pana la granita. Aparatele functionau in ritm normal.
Tubul introdus in gura batranului facea sa-i tresalte toracele in cadenta. Sunetele care vegheau viata se auzeau de peste tot. Fata isi pierduse din expresia cotidiana. Parea un stop cadru deformat. Totul parea ca o ia in jos. Pometii, colturile gurii, sprancenele pleoapele. La capul patului, o fata blonda framanta inlacrimata picioarele ingalbenite de boala si batranete. In dreapta, un tanar se lupta cu viata, horcaind. In salon era teribil de cald. Pe celelalte paturi oamenii se aflau in situatii asemanatoare. Distanta fata de moarte era singura diferenta intre ei. Ce-ati hotarat? intreba medicul de garda. Apoi se simti oarecum obligat sa adauge: - Acum nu mai simte nimic si functiile se denatureaza.
Fata il privi cu ochii mari, intrebatori si revoltati. Rochia alba de in flutura in bataia ventilatorului dintre paturi. Stranse cu putere picioarele tatalui. Apoi ridica usor marginea pijamalei. Pe burta batranului moartea incepea sa-si intre in drepturi invinetind totul in cale. Fata gemu de durere si il privi inca o data pe medic. - Poate ca ar fi bine sa mergeti afara, spuse barbatul. Soseaua parea ca se termina undeva in zare. Simtea o presiune crescanda si nu-si mai putea stapani gandurile. Imagini si senzatii se invalmaseau in spatele ochilor.
Incerca sa prinda din zbor aducerile aminte. Oboseala ii juca feste. Reusi sa fixeze pentru o clipa chipul Ei si o senzatie de bine ii curenta trupul. Lacrimile tasnira in tot corpul. I se paru ca se umple cu lacrimi de dor. Parca lacrimile ii copleseau sangele. Apoi soseaua incepu sa vibreze sub talpile obosite. Simtea cum pierde in greutate cu fiecare pas. Si parca se inalta. Nu, era o iluzie... Sau... - Il detubam, spuse medicul asistentelor. Il detubam. Au ramas doar aparatele acum. Retine apa, blocaj renal, fibrilatii. Nu mai e nimic de facut, dupa parerea mea. Dupa aia se umfla si-o sa le fie mai greu cu el.
Aparatele se oprira. In dreapta, tanarul horcaia. Incepu sa alerge catre panza de ceata care se lasa in departare, ca o cortina gri. Din sens opus strapunse perdeaua aburinda tanarul care il depasise mai devreme. Apuca sa-i zambeasca si se mira ca nu ii raspunse. Tanarul se departa fugind. Asistenta inchise monitoarele si ridica cearsaful peste capul batranului.
Nu-l alintase prea mult, dar stransoarea aia nu avea cum s-o uite. Ii lipsise toata viata dupa ce barbatul plecase. Noaptea in care fusese inselat prima data. Mii de stele pe cer. Motorul torcand imbufnat pe marginea soselei. Plangea cu fata in sus, lacrimile ii gadilau urechile. In noaptea aia de august tarziu luptase cu sine pana cand zorii ii secasera lacrimile si lumina il impinsese din nou la drum. O iertase spunandu-si ca o iubeste. Era atat de puternica amintirea durerii de sub cerul noptii incat o considera frumoasa. Sau poate puzderia de stele. Un tanar il depasi in alergare. Aparu ca o fantoma. Doamne, oare ce-o fi facut? Tineretea intrerupta. Cat de nedrept si trist pare... Dar el? El oare fusese fericit? Si? Pana la urma ce mai conta? Te lasa sa treci oricum.
La treizeci de ani totul conta. Camasile albe scrobite si colectia de ceasuri. Mii de oameni in subordine. Mii de oameni care il detestau. Isi amintea perfect mirosul de mosc si lavanda care se imprastia cand deschidea dulapul ca sa-si aleaga una din cele peste patruzeci de camasi in culori moarte. Un sentiment de putere il invaluia cand privea randurile de pantofi perfect lustruiti. Isi aminti seara in care privise orasul de acolo de sus, din blocul turn. Fusese pentru prima data cand gandul ca totul se va termina intr-o zi ii incoltise in minte. Avea treizeci de ani si conducea mii de oameni. In toti anii aceia in care escaladase viata puterea avusese pentru el un miros intepator de sange si menta. De fiecare data cand se clatinase narile i se umplusera cu aroma de menta amestecata cu aburi de sange. Ca o rana deschisa, iarna.
Memoria mirosului il facu sa zambeasca amar. Isi privi hainele ponosite si se gandi ca tanarul care il depasise ajunsese deja pe partea cealalta. O sa-mi lipseasca soarele si muzica, se gandi. Si imbratisarea ei o sa imi lipseasca si privirea intrebatoare. Ochii i se umezira si asta il mira oarecum. Isi adorase fiica. Pierduse totul ca sa ramana cu ea. Ziua in care se nascuse fusese ziua in care sotia sa murise. Ii placea sa isi aduca aminte de ea ca sotie, nu ca nevasta. Ziua in care a inteles nebunia.
Inmormantarea sotiei la nasterea fiicei. Cand durerea si fericirea starneau in el aceeasi senzatie. Marginile maronii ale cosciugului si geamul ingalbenit si zgariat al incubatorului. Garoafele in exces. Mirosul mortii. Din ziua aceea nimic n-a mai fost la fel. Doar imbratisarile. Toata viata si-a imbratisat fiica. Si mereu s-a gandit ca-si imbratiseaza si sotia. Toata viata a simtit mirosul de lapte al fiicei sale. Mainile i-au tremurat la fiecare incercare a ei. A imbratisat-o strans in ultima zi de liceu. Atunci a stiut ca a ramas singur. Parfumul laptelui de pe gatul timpuriu n-o parasise nici macar in seara aceea. Muzica era prea puternica si era intuneric acolo, in sala de bal.
Plecase cu gandul la parul ei blond sclipind in lumina reflectoarelor care il mangaiau din cand in cand. Si-a privit chipul in oglinda in noaptea aceea. Noaptea balului fiicei sale. Ridurile, pielea ingalbenita, parul cenusiu, tremurul mainilor si harta sangelui desenata de venele groase. A zambit atunci. Abdicase cu mult timp in urma. S-a asezat intr-un fotoliu si si-a asteptat fiica toata noaptea gandindu-se la fericirea zilelor din excursiile de la munte. Fosnetul muschilor si bataia inimii tinere. Variatiunile vantului i-au strabatut mereu viata. Mai era putin pana la granita. Aparatele functionau in ritm normal.
Tubul introdus in gura batranului facea sa-i tresalte toracele in cadenta. Sunetele care vegheau viata se auzeau de peste tot. Fata isi pierduse din expresia cotidiana. Parea un stop cadru deformat. Totul parea ca o ia in jos. Pometii, colturile gurii, sprancenele pleoapele. La capul patului, o fata blonda framanta inlacrimata picioarele ingalbenite de boala si batranete. In dreapta, un tanar se lupta cu viata, horcaind. In salon era teribil de cald. Pe celelalte paturi oamenii se aflau in situatii asemanatoare. Distanta fata de moarte era singura diferenta intre ei. Ce-ati hotarat? intreba medicul de garda. Apoi se simti oarecum obligat sa adauge: - Acum nu mai simte nimic si functiile se denatureaza.
Fata il privi cu ochii mari, intrebatori si revoltati. Rochia alba de in flutura in bataia ventilatorului dintre paturi. Stranse cu putere picioarele tatalui. Apoi ridica usor marginea pijamalei. Pe burta batranului moartea incepea sa-si intre in drepturi invinetind totul in cale. Fata gemu de durere si il privi inca o data pe medic. - Poate ca ar fi bine sa mergeti afara, spuse barbatul. Soseaua parea ca se termina undeva in zare. Simtea o presiune crescanda si nu-si mai putea stapani gandurile. Imagini si senzatii se invalmaseau in spatele ochilor.
Incerca sa prinda din zbor aducerile aminte. Oboseala ii juca feste. Reusi sa fixeze pentru o clipa chipul Ei si o senzatie de bine ii curenta trupul. Lacrimile tasnira in tot corpul. I se paru ca se umple cu lacrimi de dor. Parca lacrimile ii copleseau sangele. Apoi soseaua incepu sa vibreze sub talpile obosite. Simtea cum pierde in greutate cu fiecare pas. Si parca se inalta. Nu, era o iluzie... Sau... - Il detubam, spuse medicul asistentelor. Il detubam. Au ramas doar aparatele acum. Retine apa, blocaj renal, fibrilatii. Nu mai e nimic de facut, dupa parerea mea. Dupa aia se umfla si-o sa le fie mai greu cu el.
Aparatele se oprira. In dreapta, tanarul horcaia. Incepu sa alerge catre panza de ceata care se lasa in departare, ca o cortina gri. Din sens opus strapunse perdeaua aburinda tanarul care il depasise mai devreme. Apuca sa-i zambeasca si se mira ca nu ii raspunse. Tanarul se departa fugind. Asistenta inchise monitoarele si ridica cearsaful peste capul batranului.
marți, 28 aprilie 2009
Stanley Kubrick - A life in pictures
Am vazut documentarul cu titlul de mai sus. Pentru mine Kubrick ramane unul dintre cei mai mari regizori ai lumii.
"Filmul nu este o reprezentare a realitatii, ci o reprezentare a fotografiei realitatii", spune Kubrick si asta mi se pare o sinteza a ceea ce ar trebui sa-i preocupe pe cineasti.
Barry Lindon mi se pare filmul care se inscrie cel mai bine in definitia de mai sus.
Un documentar emotionant, care te pune pe ganduri vis-a-vis de locul tau in lume, vis-a-vis de preocupari, directie si viziune.
Trebuie sa vedeti.
"Filmul nu este o reprezentare a realitatii, ci o reprezentare a fotografiei realitatii", spune Kubrick si asta mi se pare o sinteza a ceea ce ar trebui sa-i preocupe pe cineasti.
Barry Lindon mi se pare filmul care se inscrie cel mai bine in definitia de mai sus.
Un documentar emotionant, care te pune pe ganduri vis-a-vis de locul tau in lume, vis-a-vis de preocupari, directie si viziune.
Trebuie sa vedeti.
Laptop Freak
Ieri am avut o sedinta si Alina mi-a dat o foaie alba cu un tabel lucrat in Excel. Un buget. Aveam laptopul deschis in fata si am sprijinit hartia pe ecranul laptopului. A mai ramas putin spatiu si din ecran. Peste doua minute nu intelegeam de ce sageata mouse-ului nu apare peste tabelul cu Excel, ba mai mult eram contrariat de faptul ca nu gaseam "X"-ul de inchidere. Totodata mi se parea ciudat ca fereastra cu tabelul era mult mai alba decat restul. Mouse-ul refuza sa apara. Colegii ma priveau mesmerizati. S-a ras alte vreo doua minute pe seama mea.
luni, 27 aprilie 2009
Dezamagire sau sut in fund?
Marturisesc ca nu ma asteptam ca atat de multa lume sa puna la indoiala Asociatia Caritabila a Fanilor Vama.
Asta insa nu face decat sa ma inversuneze in legatura cu acest proiect. Voi face aceasta asociatie impreuna cu voi, cei care credeti in ea, si vom reusi sa ajutam oameni. Si indiferent de cata suspiciune va trezi in randul celor de rea credinta VOI MERGE INAINTE.
Imi este de ajuns ca oamenii apropiati mie cred in acest proiect. Imi sunt de ajuns si voturile pentru. Imi sunt de ajuns si voluntarii care au sarit sa-si ofere contributia (alta decat financiara) imediat.
E o primavara frumoasa si imi dau seama din nou ca lucrurile pe care vreau sa le fac depind in mare masura de mine. Si in cea mai mare masura de sanatatea pe care mi-o da Dumnezeu.
Viziunea si "drive"-ul am sa le pastrez curate, nepangarite de mizerii colaterale. Va sfatuiesc sa faceti acelasi lucru.
Asta insa nu face decat sa ma inversuneze in legatura cu acest proiect. Voi face aceasta asociatie impreuna cu voi, cei care credeti in ea, si vom reusi sa ajutam oameni. Si indiferent de cata suspiciune va trezi in randul celor de rea credinta VOI MERGE INAINTE.
Imi este de ajuns ca oamenii apropiati mie cred in acest proiect. Imi sunt de ajuns si voturile pentru. Imi sunt de ajuns si voluntarii care au sarit sa-si ofere contributia (alta decat financiara) imediat.
E o primavara frumoasa si imi dau seama din nou ca lucrurile pe care vreau sa le fac depind in mare masura de mine. Si in cea mai mare masura de sanatatea pe care mi-o da Dumnezeu.
Viziunea si "drive"-ul am sa le pastrez curate, nepangarite de mizerii colaterale. Va sfatuiesc sa faceti acelasi lucru.
duminică, 26 aprilie 2009
O degustare
Soarele se hotaraste sa ne incalzeasca mai puternic decat ar fi de obicei dispus in luna aprilie si se strecoara printre salciile de pe malul raului. Curgerea molcoma creaza reflexii aproape tacite. Parca sunt ridurile unei femei batrane. Potrivim greu in decor un Mercedes lung si frumos. Nimic din linistea aproape transcedentala nu vorbeste despre seara nebuna care tocmai a trecut.
Fratelli nu mai e un club de noapte acum. Este o cladire cu terasa pe malul Begai si asteapta sa-si recastige magia de-abia in weekend-ul viitor. Premizele unei dupa-amieze demne de o scriitura mediocra din secolul 19 au fost create. Salcia, raul, soarele, stralucirile apei, eu si Bogdan. Vom degusta propuneri de meniu pentru viitorul restaurant. Ne asezam. Soseste primul antreu. Odata cu el soseste si tehnicianul de la firma de sonorizare. Mar caramelizat cu branza mucegai. Trebuie sa schimbe niste cabluri. Sa probeze difuzoarele de pe terasa. Linistea precara ne e amenintata. Inca o lingurita. House-ul izbucneste zgomotos. Imi sare sufletul si pofta. Radem. O masina cu arabi trece molcom prin dreptul nostru.
Vine al doilea antreu, la pachet cu muncitorii care trebuie sa intinda o rasina. E inca o dupa amiaza linistita. Mucegaiul danseaza prin intestine. Drum'n bass. Muncitorii incep cercetarea. Suntem niste dandy aspiranti, inconjurati de clasa muncitoare. Asezati la mese albe inca raspandim parfumuri proaspete si ne dam cu parerea in legatura cu antreurile. Muncitorii ne privesc mirati. Nu ne potrivim in decor. Totul e fusion. Arabii trec din nou cu masina. Ne salutam inca o data. Soseste supa de ciuperci. Echilibristica pentru fata ale carei trasaturi aproape ca s-au deformat de concentrare. Imi doresc nebuneste sa scape o farfurie pe jos. Ar fi in ton cu dizarmonia care se creeaza organizat. Cadem de acord ca nu ne place.
Incercam sa legam o conversatie interesanta. Maioneza cuvintelor e taiata de sunetul ascutit al unui telefon. E al lui Bogdan. Vorbeste. Intre timp, muncitorii trag concluzii. Unul intinde o ruleta. Ceilalti patru fumeaza preocupati si incruntati. Asteapta masuratorile fara sa fie dispusi sa dea vreo mana de ajutor. E o traditie la noi. Unul munceste, patru supervizeaza. Unul e supervizor calificat, doi sunt aspiranti. Al patrulea e inca lenes. Acum deprinde sportul contemplarii. Ruletistul termina masuratorile. Cei patru sunt sceptici. House si mai tare. Nu merge deloc cu Chablis si supa de ciuperci. Ne uitam unii la altii. O duba de un alb indoielnic mascheaza raul. Fixam tabla alba fara sa clipim.
Suntem prea obositi sa protestam. Si minoritari. Ne trece prea repede prin cap gandul sa ne mutam in spate undeva, astfel ca nu apucam sa realizam ca ne-am gandit la asta. Sa recapitulam. Salcie, soare generos, umbra, curgere molcoma a unei ape verzi, doua mese albe inconjurate de scaune negre, terasa umbroasa a unui club de moravuri medii, trei tineri aratosi, un tehnician de sunet, gustari cu pretentii exclusiviste, arabi in trecere, cinci muncitori nehotarati, un Mercedes superb, o duba de constructii, lancezeala, telefoane, nimicuri...
Realizez ca nu mai am mult timp pana la avionul care ma va duce la Bucuresti. Ca prin minune, vinul isi face datoria si dintr-odata totul mi se pare bucolic si placut. Muncitorii imi spulbera orice fel de inceput de reverie si pornesc o masina de egalizat sapele. E la concurenta cu house-ul care porneste mai abitir. Dar vai, nu se poate. Au sosit deserturile. Placinta cu branza, mousse au chocolate, negrese. Suntem paralizati. Praful se ridica in tempo de clubbing. Muncitorii se apropie amenintator. Desertul e divin. Bogdan vorbeste la telefon. Pierde. Bega curge la fel de molcom. Banuiesc asta, pentru ca nu pot decat intui raul care este mascat de duba cu materiale de constructii. Soferul e orc. Si e stirb. Dar ranjeste condescendent. O fi sticla de vin, deserturile sau farmecul meu personal? Ma indoiesc sincer in legatura cu ultima varianta. Suntem veseli. In curand o sa ne mature si pe noi. Nu ne lasam.
Ne bem vinul linistiti. Linistiti, dar nu in liniste. Muncitorii sunt intransigenti si nepasatori. Aristocratia pierde. Mai luam o gura. Ma indrept spre toaleta din interiorul clubului. La intrare observ o biblioteca decorativa. Imi atrage atentia un album de pictura. Matisse, scrie pe cotor. Imi continui drumul spre toaleta cu gandul ca Matisse e butaforie. La iesire verific. Nu, este un album de arta cu picturile lui Matisse. La intrarea in Fratelli. Mi se pare seducator. Am fost la Timisoara si am degustat incercari culinare pe terasa unui club de fite. La iesire am luat un album cu Matisse din biblioteca decorativa de la intrarea in club. Tare, nu? Am ajuns la aeroport la timp. Bogdan conduce elegant. La Guerrilla, Dumnezeu nu apare la stiri a fost highest new entry direct pe locul opt. Noaptea se lasa peste gandurile mele ingalate...
Fratelli nu mai e un club de noapte acum. Este o cladire cu terasa pe malul Begai si asteapta sa-si recastige magia de-abia in weekend-ul viitor. Premizele unei dupa-amieze demne de o scriitura mediocra din secolul 19 au fost create. Salcia, raul, soarele, stralucirile apei, eu si Bogdan. Vom degusta propuneri de meniu pentru viitorul restaurant. Ne asezam. Soseste primul antreu. Odata cu el soseste si tehnicianul de la firma de sonorizare. Mar caramelizat cu branza mucegai. Trebuie sa schimbe niste cabluri. Sa probeze difuzoarele de pe terasa. Linistea precara ne e amenintata. Inca o lingurita. House-ul izbucneste zgomotos. Imi sare sufletul si pofta. Radem. O masina cu arabi trece molcom prin dreptul nostru.
Vine al doilea antreu, la pachet cu muncitorii care trebuie sa intinda o rasina. E inca o dupa amiaza linistita. Mucegaiul danseaza prin intestine. Drum'n bass. Muncitorii incep cercetarea. Suntem niste dandy aspiranti, inconjurati de clasa muncitoare. Asezati la mese albe inca raspandim parfumuri proaspete si ne dam cu parerea in legatura cu antreurile. Muncitorii ne privesc mirati. Nu ne potrivim in decor. Totul e fusion. Arabii trec din nou cu masina. Ne salutam inca o data. Soseste supa de ciuperci. Echilibristica pentru fata ale carei trasaturi aproape ca s-au deformat de concentrare. Imi doresc nebuneste sa scape o farfurie pe jos. Ar fi in ton cu dizarmonia care se creeaza organizat. Cadem de acord ca nu ne place.
Incercam sa legam o conversatie interesanta. Maioneza cuvintelor e taiata de sunetul ascutit al unui telefon. E al lui Bogdan. Vorbeste. Intre timp, muncitorii trag concluzii. Unul intinde o ruleta. Ceilalti patru fumeaza preocupati si incruntati. Asteapta masuratorile fara sa fie dispusi sa dea vreo mana de ajutor. E o traditie la noi. Unul munceste, patru supervizeaza. Unul e supervizor calificat, doi sunt aspiranti. Al patrulea e inca lenes. Acum deprinde sportul contemplarii. Ruletistul termina masuratorile. Cei patru sunt sceptici. House si mai tare. Nu merge deloc cu Chablis si supa de ciuperci. Ne uitam unii la altii. O duba de un alb indoielnic mascheaza raul. Fixam tabla alba fara sa clipim.
Suntem prea obositi sa protestam. Si minoritari. Ne trece prea repede prin cap gandul sa ne mutam in spate undeva, astfel ca nu apucam sa realizam ca ne-am gandit la asta. Sa recapitulam. Salcie, soare generos, umbra, curgere molcoma a unei ape verzi, doua mese albe inconjurate de scaune negre, terasa umbroasa a unui club de moravuri medii, trei tineri aratosi, un tehnician de sunet, gustari cu pretentii exclusiviste, arabi in trecere, cinci muncitori nehotarati, un Mercedes superb, o duba de constructii, lancezeala, telefoane, nimicuri...
Realizez ca nu mai am mult timp pana la avionul care ma va duce la Bucuresti. Ca prin minune, vinul isi face datoria si dintr-odata totul mi se pare bucolic si placut. Muncitorii imi spulbera orice fel de inceput de reverie si pornesc o masina de egalizat sapele. E la concurenta cu house-ul care porneste mai abitir. Dar vai, nu se poate. Au sosit deserturile. Placinta cu branza, mousse au chocolate, negrese. Suntem paralizati. Praful se ridica in tempo de clubbing. Muncitorii se apropie amenintator. Desertul e divin. Bogdan vorbeste la telefon. Pierde. Bega curge la fel de molcom. Banuiesc asta, pentru ca nu pot decat intui raul care este mascat de duba cu materiale de constructii. Soferul e orc. Si e stirb. Dar ranjeste condescendent. O fi sticla de vin, deserturile sau farmecul meu personal? Ma indoiesc sincer in legatura cu ultima varianta. Suntem veseli. In curand o sa ne mature si pe noi. Nu ne lasam.
Ne bem vinul linistiti. Linistiti, dar nu in liniste. Muncitorii sunt intransigenti si nepasatori. Aristocratia pierde. Mai luam o gura. Ma indrept spre toaleta din interiorul clubului. La intrare observ o biblioteca decorativa. Imi atrage atentia un album de pictura. Matisse, scrie pe cotor. Imi continui drumul spre toaleta cu gandul ca Matisse e butaforie. La iesire verific. Nu, este un album de arta cu picturile lui Matisse. La intrarea in Fratelli. Mi se pare seducator. Am fost la Timisoara si am degustat incercari culinare pe terasa unui club de fite. La iesire am luat un album cu Matisse din biblioteca decorativa de la intrarea in club. Tare, nu? Am ajuns la aeroport la timp. Bogdan conduce elegant. La Guerrilla, Dumnezeu nu apare la stiri a fost highest new entry direct pe locul opt. Noaptea se lasa peste gandurile mele ingalate...
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Severin
Si a fost Severin. Superb si va multumim. Uitasem putin ce inseamna sa canti pentru 3000 de oameni. Sunt obosit, dar fericit. Revin. Tot azi.
Am vazut la stiri niste oameni care au salvat un cal. E un sentiment greu de egalat acela de a salva un animal. Sau un om. Cred ca face parte din Olimpul simtirilor omenesti. Si cred ca o data ce ai putut sa faci asta, esti iremediabil schimbat.
De aceea, poate lucrul cel mai greu e sa te salvezi pe tine. Suntem facuti sa realizam pericole aparente, nu profunde.
Un drum in noapte, obosit, e ca un interogatoriu fortat, cu tine insuti.
Farurile masinilor din sens opus echivaleaza cu constiinta care in mod repetat iti pune intrebari cu lampa atintita spre ochi.
Am vazut la stiri niste oameni care au salvat un cal. E un sentiment greu de egalat acela de a salva un animal. Sau un om. Cred ca face parte din Olimpul simtirilor omenesti. Si cred ca o data ce ai putut sa faci asta, esti iremediabil schimbat.
De aceea, poate lucrul cel mai greu e sa te salvezi pe tine. Suntem facuti sa realizam pericole aparente, nu profunde.
Un drum in noapte, obosit, e ca un interogatoriu fortat, cu tine insuti.
Farurile masinilor din sens opus echivaleaza cu constiinta care in mod repetat iti pune intrebari cu lampa atintita spre ochi.
joi, 23 aprilie 2009
Prea Orb Sa Poti Iubi. Muntele Luminii.
Iubita mea, cat esti de frumoasa, acolo sus, pe Muntele Luminii. Un glob de clestar esti, iubita mea. Nici o imperfectiune, lumina nu poate zabovi, caci aluneca pe deasupra ta, atat de frageda si marmoreana ti-e pielea, iubito. Vino, Frumosule, vino catre mine. Imbratiseaza-ma aicea sus, pe Muntele Luminii. Alerg, iubita mea, catre tine. Doamne, cat esti de frumoasa in zorii diminetii. Ce binecuvantare sa te am, iubita mea. Din tine se reflecta toata minunea lumii. Frumosul arde si eu alerg sa ma topesc in tine. Iubesc tot ce e-n juru-ti, caci e de tine atins, cu mii de straluciri imbogatesti natura.
Vino, iubitul meu, si ia-ma de pe Muntele Luminii sa-ti luminez in Casa. E drumul greu, iubito, dar in dorinta se intareste aluatul inimilor noastre. Pe drumul catre Muntele Luminii noptile-s reci, eu insa, ma-ncalzesc cu amintirea rotunjimii tale. Dar maine-i dimineata si iar scurta-vei calea care te-aduce aicea sus, unde lumina-i oarba si nu-si gaseste rostul si pleaca spre Pamant. Ne vom iubi mereu, asa-i, iubita mea? Te voi iubi, iti jur pe marginile-mi nesfarsite si oglindite vesnic in toti atomii lumii, voi fi a ta, doar ia-ma. Nu mie mi se intampla, nu eu sunt fericitul, imi crapa-n mine pieptul, si uit ce e sfarsitul. Alerg spre perfectiune, spre inima-n jumate, alerg spre negandire, spre negrairi, spre soapte.
Ce rece e deodata aici, e intunecime... Nu te speria, iubite, e Muntele Luminii. Ai grija sa te tii de drumul drept, spre mine. Ce umbra si ce rece-i, privesc in sus spre tine. Dar ce-mi vad ochii acum, sa fie adevarat? Lumina nu mai cade pe globul de clestar... Vad crapaturi adanci in fiinta ta, iubito... le vad printre stejari... Vad lacrimi eu acum, pe sfera ideala... Se ciondaneste dorul fierbinte cu inserarea si se transforma-n lacrimi... Nu te speria, iubite, ci urca inspre mine... Ma rog, daca zici tu, eu sper c-asa o fi... dar parca nu e vocea care m-a fermecat... Dar tu esti tot frumos, te vad acum mai bine, se umfla pieptul brun si vinele se umfla si ce privire mandra arunci tu catre mine...
Dorinta-mi se sleieste sau mi se pare mie? Au sfera nu-i perfecta, lumina o fi galbuie? Cum sa ma oglindesc in crapaturi de sticla? Cum sa iubesc in cioburi, imaginea-mi pripita? Iubitule, e noapte, te simt atat de-aproape... de ce nu faci tu focul? Vorbeste-mi despre toate... La inceput de drum imi povesteai atatea... si glasu-ti cand radeai din departari de vis se auzea ca intr-o incapere cu lemn de abanos... Maine vei fi aicea si-mbratisarea ta ne va uni pe veci, vom depasi lumina, caci suntem impreuna de-atata amar de timp...
Se face dimineata, nu, nu ma-nseala vazul... iubito, esti crapata, lumina face umbre cand iti atinge trupul... Ce vrei sa spui cu asta? Iti e crapat clestarul, lumina te tradeaza... Iubite, inceteaza... esti langa mine-acuma... lumina nu conteaza... Dar cand veneam spre tine erai un vis in spatiu care-ncerca sa curga, dar nu-l lasa difuzia... Erai perfecta toata... Tu intrupai iluzia... Dar ma iubesti acum, nu, mai mult ca niciodata! Clestarul mi-e crapat, dar eu a ta sunt, iata... Noi ne iubim, iubite, si depasim lumina... astupa-mi crapatura... repara-mi stralucirea... tu esti puternic, nu? Si ma vei duce acolo, in casa ta de jos... departe de-naltime... sa transformam iubirea!
In ce? In ce s-o transformam? Iubirea? Iubirea e lumina, iubirea-i perfectiune, iubirea nu astupa, iubirea nu-i genune... Te parasesc, iubito, nu suntem impreuna, nu pot sa-ti sufar umbra, nu vreau sa-ti dau alt nume... Ce cruda-i despartirea, de-abia-i urcat pe Munte... Fii blestemat, Iubite... Sa-ti iasa coborarea si sa-ti gasesti si drumul pana in Satul Negru de unde ai venit... Dar te blestem, odata ajuns, sa-ntorci privirea, sa-mi vezi din nou clestarul, perfect si stralucirea... In tine sa renasca ghemul ce te-a starnit sa vii odata aici... si sa te pui pe drum indragostit si palid... si pana-n varf sa urci si iar sa-mi vezi greseala si umbrele, Tristetea... si-asa pentru ca nu ai vrut sa depasesti Lumina... asa, Iubitul meu, sa-ti vezi tu Batranetea... de mii de ori sa urci pana cand orb vei fi... prea orb ca sa mai vezi, prea orb sa poti Iubi.
Vino, iubitul meu, si ia-ma de pe Muntele Luminii sa-ti luminez in Casa. E drumul greu, iubito, dar in dorinta se intareste aluatul inimilor noastre. Pe drumul catre Muntele Luminii noptile-s reci, eu insa, ma-ncalzesc cu amintirea rotunjimii tale. Dar maine-i dimineata si iar scurta-vei calea care te-aduce aicea sus, unde lumina-i oarba si nu-si gaseste rostul si pleaca spre Pamant. Ne vom iubi mereu, asa-i, iubita mea? Te voi iubi, iti jur pe marginile-mi nesfarsite si oglindite vesnic in toti atomii lumii, voi fi a ta, doar ia-ma. Nu mie mi se intampla, nu eu sunt fericitul, imi crapa-n mine pieptul, si uit ce e sfarsitul. Alerg spre perfectiune, spre inima-n jumate, alerg spre negandire, spre negrairi, spre soapte.
Ce rece e deodata aici, e intunecime... Nu te speria, iubite, e Muntele Luminii. Ai grija sa te tii de drumul drept, spre mine. Ce umbra si ce rece-i, privesc in sus spre tine. Dar ce-mi vad ochii acum, sa fie adevarat? Lumina nu mai cade pe globul de clestar... Vad crapaturi adanci in fiinta ta, iubito... le vad printre stejari... Vad lacrimi eu acum, pe sfera ideala... Se ciondaneste dorul fierbinte cu inserarea si se transforma-n lacrimi... Nu te speria, iubite, ci urca inspre mine... Ma rog, daca zici tu, eu sper c-asa o fi... dar parca nu e vocea care m-a fermecat... Dar tu esti tot frumos, te vad acum mai bine, se umfla pieptul brun si vinele se umfla si ce privire mandra arunci tu catre mine...
Dorinta-mi se sleieste sau mi se pare mie? Au sfera nu-i perfecta, lumina o fi galbuie? Cum sa ma oglindesc in crapaturi de sticla? Cum sa iubesc in cioburi, imaginea-mi pripita? Iubitule, e noapte, te simt atat de-aproape... de ce nu faci tu focul? Vorbeste-mi despre toate... La inceput de drum imi povesteai atatea... si glasu-ti cand radeai din departari de vis se auzea ca intr-o incapere cu lemn de abanos... Maine vei fi aicea si-mbratisarea ta ne va uni pe veci, vom depasi lumina, caci suntem impreuna de-atata amar de timp...
Se face dimineata, nu, nu ma-nseala vazul... iubito, esti crapata, lumina face umbre cand iti atinge trupul... Ce vrei sa spui cu asta? Iti e crapat clestarul, lumina te tradeaza... Iubite, inceteaza... esti langa mine-acuma... lumina nu conteaza... Dar cand veneam spre tine erai un vis in spatiu care-ncerca sa curga, dar nu-l lasa difuzia... Erai perfecta toata... Tu intrupai iluzia... Dar ma iubesti acum, nu, mai mult ca niciodata! Clestarul mi-e crapat, dar eu a ta sunt, iata... Noi ne iubim, iubite, si depasim lumina... astupa-mi crapatura... repara-mi stralucirea... tu esti puternic, nu? Si ma vei duce acolo, in casa ta de jos... departe de-naltime... sa transformam iubirea!
In ce? In ce s-o transformam? Iubirea? Iubirea e lumina, iubirea-i perfectiune, iubirea nu astupa, iubirea nu-i genune... Te parasesc, iubito, nu suntem impreuna, nu pot sa-ti sufar umbra, nu vreau sa-ti dau alt nume... Ce cruda-i despartirea, de-abia-i urcat pe Munte... Fii blestemat, Iubite... Sa-ti iasa coborarea si sa-ti gasesti si drumul pana in Satul Negru de unde ai venit... Dar te blestem, odata ajuns, sa-ntorci privirea, sa-mi vezi din nou clestarul, perfect si stralucirea... In tine sa renasca ghemul ce te-a starnit sa vii odata aici... si sa te pui pe drum indragostit si palid... si pana-n varf sa urci si iar sa-mi vezi greseala si umbrele, Tristetea... si-asa pentru ca nu ai vrut sa depasesti Lumina... asa, Iubitul meu, sa-ti vezi tu Batranetea... de mii de ori sa urci pana cand orb vei fi... prea orb ca sa mai vezi, prea orb sa poti Iubi.
Cele mai profitabile investitii
O chitara Hohner - 250 eur - am compus cu ea Cantec prost, Fericire, Zmeul, La radio, Pe Sarma, Boogie, Buze Blonde...
O pianina Korg - 700 eur - Fotomodele, Scrisoare catre fat Frumos, Cartita, Undeva in Vama etc
Un laptotp Sony Vaio - 1700 eur - am scris cu el versurile de la doua discuri: Fericire in Rate si Vama. Am dezvoltat cu el blogul pe care il cititi.
Un reportofon cu patru canale - opt milioane - a inregistrat deja 5 melodii de pe urmatorul disc Vama, mai multe marturii ale unui proiect secret si o parte buna de Chirila Gaga Show.
Mai multe perechi de conversi - m-au scos basma curata in tot felul de situatii:)
Un cd player Marantz - 500 eur - imi reda muzica clasica de vreo opt ani.
Un bilet la Coldplay - 90 eur - am inteles atunci ca in muzica nu trebuie sa faci compromisuri si ca sinceritatea trebuie sa iti fie stea calauzitoare. Am mai inteles ca simplitatea e un diamant greu de slefuit.
Un bilet la Madonna - 100 eur - printr-un exemplu negativ mi s-a confirmat ceea ce am inteles la Coldplay.
Cadourile facute celor dragi - m-au facut sa ma simt util, mai bun si mai bland.
O pianina Korg - 700 eur - Fotomodele, Scrisoare catre fat Frumos, Cartita, Undeva in Vama etc
Un laptotp Sony Vaio - 1700 eur - am scris cu el versurile de la doua discuri: Fericire in Rate si Vama. Am dezvoltat cu el blogul pe care il cititi.
Un reportofon cu patru canale - opt milioane - a inregistrat deja 5 melodii de pe urmatorul disc Vama, mai multe marturii ale unui proiect secret si o parte buna de Chirila Gaga Show.
Mai multe perechi de conversi - m-au scos basma curata in tot felul de situatii:)
Un cd player Marantz - 500 eur - imi reda muzica clasica de vreo opt ani.
Un bilet la Coldplay - 90 eur - am inteles atunci ca in muzica nu trebuie sa faci compromisuri si ca sinceritatea trebuie sa iti fie stea calauzitoare. Am mai inteles ca simplitatea e un diamant greu de slefuit.
Un bilet la Madonna - 100 eur - printr-un exemplu negativ mi s-a confirmat ceea ce am inteles la Coldplay.
Cadourile facute celor dragi - m-au facut sa ma simt util, mai bun si mai bland.
miercuri, 22 aprilie 2009
Camera secreta
Lucrez la un proiect despre care nu am vorbit aici pe blog. Si nici nu o voi face. Este inca parte din intimitatea mea. Ceea ce nu las sa se vada. Avem nevoie de incaperea secreta. Avem nevoie de camera in care sa putem fugi din calea furtunilor zilnice. Deschidem usa cu greu, contra vantului si apoi se tranteste puternic in urma noastra si respiram usurati. Nu ne vede nimeni aici. Suntem singuri in linistea mormantala a celor patru pereti. E racoare. Daca articulam vreun cuvant se transforma in ecou si se pierde pe undeva prin captuseala intunericului.
Proiectul la care lucrez se afla inca in aceasta camera. Tot aici in camera asta se afla visele, fricile, temerile si fanteziile mele cele mai ascunse. Un om fara acest depozit secret al sufletului e aidoma unei prostituate bete care canta imnul vreunei galerii gata sa se ofere primului trecator cu ceva bancote. Nu e al insingurarii locul despre care vorbesc. E un loc al cautarii de sine. De multe ori camera secreta nu e pe placul nostru. E musai insa sa intram acolo de cateva ori pe luna.
Camera secreta este tiuitul din urechi la iesirea din discoteca. Daca uitam s-o vizitam vom deveni noi insine o discoteca. Si vom surzi. Iar cand vom fi surzi nu ne va mai ramane decat camera secreta. Este o extrema periculoasa. Conservati-va intimitatea. Nu lasati usa deschisa prea des. Vara intra praf, toamna se aduna frunze, iarna e frig. Camera secreta e centrala termica a sufletului. Trebuie intretinuta regulat.
In rest, e primavara si soarele mangaie cumva griful chitarii sprijinita de canapeaua bej. Imi prepar triumfator o salata dupa ce am tradus o piesa intr-un act. Ce ciudat. La ora asta soarele se plimba pe acordul fa major, dar mai tarziu se va muta in sol si apoi in la si tot mai sus interpretandu-si propriul cantec. Lumina lunii nu-i atat de puternica pentru un cantec la chitara. Luna se va multumi cu un lied sau un blockflote...
Proiectul la care lucrez se afla inca in aceasta camera. Tot aici in camera asta se afla visele, fricile, temerile si fanteziile mele cele mai ascunse. Un om fara acest depozit secret al sufletului e aidoma unei prostituate bete care canta imnul vreunei galerii gata sa se ofere primului trecator cu ceva bancote. Nu e al insingurarii locul despre care vorbesc. E un loc al cautarii de sine. De multe ori camera secreta nu e pe placul nostru. E musai insa sa intram acolo de cateva ori pe luna.
Camera secreta este tiuitul din urechi la iesirea din discoteca. Daca uitam s-o vizitam vom deveni noi insine o discoteca. Si vom surzi. Iar cand vom fi surzi nu ne va mai ramane decat camera secreta. Este o extrema periculoasa. Conservati-va intimitatea. Nu lasati usa deschisa prea des. Vara intra praf, toamna se aduna frunze, iarna e frig. Camera secreta e centrala termica a sufletului. Trebuie intretinuta regulat.
In rest, e primavara si soarele mangaie cumva griful chitarii sprijinita de canapeaua bej. Imi prepar triumfator o salata dupa ce am tradus o piesa intr-un act. Ce ciudat. La ora asta soarele se plimba pe acordul fa major, dar mai tarziu se va muta in sol si apoi in la si tot mai sus interpretandu-si propriul cantec. Lumina lunii nu-i atat de puternica pentru un cantec la chitara. Luna se va multumi cu un lied sau un blockflote...
Biloxi Blues maine, ultimele bilete!!!
Aici pe blog lumea se plange ca niciodata nu sunt bilete la teatru. Iata ca, spre surprinderea noastra, puteti sa mai gasiti 40 de bilete pentru spectacolul de maine( 23 aprilie) seara de la ora 19 00 la Teatrul de Comedie. Este ultimul spectacol din luna aprilie.
Parerea mea e ca daca vreti sa vedeti Biloxi Blues cu Tudor Chirila et company sa va grabiti de azi. Sper ca anuntul sa va fie de folos. Noi suntem in forma:)
Numarul de telefon al casei de bilete este 021 315 91 37.
Parerea mea e ca daca vreti sa vedeti Biloxi Blues cu Tudor Chirila et company sa va grabiti de azi. Sper ca anuntul sa va fie de folos. Noi suntem in forma:)
Numarul de telefon al casei de bilete este 021 315 91 37.
marți, 21 aprilie 2009
Despre criza economica la noi
Consumatorul nu este inca afectat de criza aici, in Romania. Consumatorul, individul. Spun asta pentru ca lucrurile au inceput aici prin noiembrie. Multinationalele si marile companii si-au inghetat bugetele. Asta a afectat furnizorii constituiti in companii mai mici, care in prima faza au incercat sa-si conserve capacitatea de productie, oamenii. De-abia apoi au inceput disponibilizarile.
La inceput cei disponibilizati vor trai din economii, dar vor reduce drastic consumul. Asta cred ca se va intampla mai consistent de-abia de-acum incepand. Una din masurile pe care asteptam cu infrigurare sa o vad era reducerea TVA-ului la alimente. Asta ar fi incurajat atat productia, cat si consmul. In schimb, am vazut impozitul forfetar care va inchide firmele mici. Apoi, mi se pare nejustificat ca impozitul forfetar sa nu creasca direct proportional cu cifra de afaceri. La 12.000 euro cifra de afaceri platesti 500 si la 30 de milioane platesti 10 mii. Nemaivorbind de faptul ca ai fi putut percepe acest impozit la cifre de afaceri mai mari de un milion incurajand astfel micii intreprinzatori.
Publicarea testului de stres al bancilor ramane marele adevar al acestei crize. Se pare ca si Obama e destul de incurcat de aceasta situatie, mai ales ca zvonistica vine sa spuna ca doar vreo trei banci americane sunt pregatite sa il treaca. Asta inseamna ca celelate banci trebuie sa-si mareasca cifra capitalizarii. Or, ce actionar va fi dispus sa vina cu bani de acasa pe foamea asta? Asa ca, vor vinde! Si daca vor vinde va fi cam rau. Ar fi interesant de stiut care e testul de stres la bancile din Romania. Viitorul suna incert...
Inca ceva, in conditiile in care ECB-ul nu va reduce dobanda le euro e posibil sa vedem leul curand peste 4.30. Zic si eu, nu dau cu paru'!
La inceput cei disponibilizati vor trai din economii, dar vor reduce drastic consumul. Asta cred ca se va intampla mai consistent de-abia de-acum incepand. Una din masurile pe care asteptam cu infrigurare sa o vad era reducerea TVA-ului la alimente. Asta ar fi incurajat atat productia, cat si consmul. In schimb, am vazut impozitul forfetar care va inchide firmele mici. Apoi, mi se pare nejustificat ca impozitul forfetar sa nu creasca direct proportional cu cifra de afaceri. La 12.000 euro cifra de afaceri platesti 500 si la 30 de milioane platesti 10 mii. Nemaivorbind de faptul ca ai fi putut percepe acest impozit la cifre de afaceri mai mari de un milion incurajand astfel micii intreprinzatori.
Publicarea testului de stres al bancilor ramane marele adevar al acestei crize. Se pare ca si Obama e destul de incurcat de aceasta situatie, mai ales ca zvonistica vine sa spuna ca doar vreo trei banci americane sunt pregatite sa il treaca. Asta inseamna ca celelate banci trebuie sa-si mareasca cifra capitalizarii. Or, ce actionar va fi dispus sa vina cu bani de acasa pe foamea asta? Asa ca, vor vinde! Si daca vor vinde va fi cam rau. Ar fi interesant de stiut care e testul de stres la bancile din Romania. Viitorul suna incert...
Inca ceva, in conditiile in care ECB-ul nu va reduce dobanda le euro e posibil sa vedem leul curand peste 4.30. Zic si eu, nu dau cu paru'!
duminică, 19 aprilie 2009
Miracol. Crede cineva?
Hristos a inviat!!! Am raspuns la slujba de aseara cu voce puternica si sigura, cu speranta. Adevarat a inviat! A fost frumos. Foarte frumos. S-a cantat si s-a citit din evanghelii. Pe fetele oamenilor puteai sa citesti liniste, speranta, impacare sau oboseala. Pe niciuna insa, nu era rautate. Copiii s-au strecurat printre picioarele crestinilor ca sa ajunga primii la impartasanie. In definitiv, ce e mai frumos decat zambetul pe care ti-l starneste un copil in biserica, cand se grabeste sa primeasca painea muiata in vin. Au fost copii de un an, cercetand curiosi, cu ochii mari, scenele de pe peretii manastirii Stavropoleos. A fost frumos si plin de speranta.
Parintele Iustin ne-a vorbit la inceputul slujbei despre lumina care in acest an vine de la Ierusalim de la Sfantul Mormant. Romania a fost privata pana acum de aceasta legatura stransa a luminii.
Dimineata cand m-am trezit am vazut un mail de la matusa mea care imi trimisese povestea luminii de la Ierusalim, una din marile minuni ale Ortodoxiei. Este impresionanta si va invit sa o cititi aici. Si nu este o poveste. Este o relatare.
In rest, un Paste fericit!
Parintele Iustin ne-a vorbit la inceputul slujbei despre lumina care in acest an vine de la Ierusalim de la Sfantul Mormant. Romania a fost privata pana acum de aceasta legatura stransa a luminii.
Dimineata cand m-am trezit am vazut un mail de la matusa mea care imi trimisese povestea luminii de la Ierusalim, una din marile minuni ale Ortodoxiei. Este impresionanta si va invit sa o cititi aici. Si nu este o poveste. Este o relatare.
In rest, un Paste fericit!
vineri, 17 aprilie 2009
Alchimistii Mizeriei
La fel cum pe oameni nu-i obliga nimeni sa consume mizeria de la televiziune nici pe televiziuni nu le impiedica nimeni sa promoveze cultura sau continut cu adevarat interesant. Ideea ca le scade business-ul nu reflecta decat orientarea exclusiva catre afaceri si lipsa oricarui dram de responsabilitate fata de public. Cand televiziunile vor privi publicul si ca pe propriul popor atunci o sa ne fie mai bine.
Spunea cineva aseara ca daca nu faci rating esti nimeni. Ce s-ar fi intamplat daca Iisus ar fi tinut cont de asta acum doua mii de ani si le-ar fi dat Iudeilor exact ceea ce voiau sa auda?
Si iata ca doisprezece apostoli fara ajutorul punctelor de rating sau al mecanismelor de publicitate au resusit sa transforme povestea Noului Testament in cea mai cunoscuta poveste din Istoria Omenirii. De ce? Pentru ca este Profunda si pentru ca Oamenii aceia au dorit sa lase in urma lor si altceva decat puncte de rating.
Hai sa fim seriosi! Cine vrea sa educe, educa. Cine vrea sa faca doar bani, face doar bani. Noi sa fim sanatosi!
Pana la noi schimbari ii voi numi pe cei care fac din scursuri eroi, din pitici porno vedete, din tarfe doamne, din hoti predicatori, ii voi numi pe aceia simplu: Alchimistii Mizeriei.
In definitiv, ei au reusit, spre deosebire de predecesorii lor care nu au putut transforma vreodata cositorul in aur.
Spunea cineva aseara ca daca nu faci rating esti nimeni. Ce s-ar fi intamplat daca Iisus ar fi tinut cont de asta acum doua mii de ani si le-ar fi dat Iudeilor exact ceea ce voiau sa auda?
Si iata ca doisprezece apostoli fara ajutorul punctelor de rating sau al mecanismelor de publicitate au resusit sa transforme povestea Noului Testament in cea mai cunoscuta poveste din Istoria Omenirii. De ce? Pentru ca este Profunda si pentru ca Oamenii aceia au dorit sa lase in urma lor si altceva decat puncte de rating.
Hai sa fim seriosi! Cine vrea sa educe, educa. Cine vrea sa faca doar bani, face doar bani. Noi sa fim sanatosi!
Pana la noi schimbari ii voi numi pe cei care fac din scursuri eroi, din pitici porno vedete, din tarfe doamne, din hoti predicatori, ii voi numi pe aceia simplu: Alchimistii Mizeriei.
In definitiv, ei au reusit, spre deosebire de predecesorii lor care nu au putut transforma vreodata cositorul in aur.
joi, 16 aprilie 2009
Dumnezeu nu apare la stiri
Am terminat videoclipul piesei Dumnezeu nu apare la stiri care a fost deja trimisa radiourilor din Bucuresti si din tara. Mi s-a parut o coincidenta interesanta faptul ca, nefortat, aceasta piesa a iesit in Postul Pastelui.
Poate ca de pe discul Vama este cantecul cu cel mai important mesaj. Si, atata vreme cat incercam sa facem muzica cu mesaj, care sa-l puna pe ganduri fie si pentru o secunda pe cel care asculta, inseamna ca schimbam ceva. Este forma noastra de a lupta cu raul din jur.
In curand, poate chiar in cateva ore, videoclipul aici pe blog.
PS.
De cateva saptamani ma gandesc la o formula de prezentare care sa inglobeze viata mea, telurile si aspiratiile, visele. Daca ar fi sa ma introduc ar suna asa: Sunt Tudor Chirila si incerc sa fac lucruri frumoase.
Poate ca de pe discul Vama este cantecul cu cel mai important mesaj. Si, atata vreme cat incercam sa facem muzica cu mesaj, care sa-l puna pe ganduri fie si pentru o secunda pe cel care asculta, inseamna ca schimbam ceva. Este forma noastra de a lupta cu raul din jur.
In curand, poate chiar in cateva ore, videoclipul aici pe blog.
PS.
De cateva saptamani ma gandesc la o formula de prezentare care sa inglobeze viata mea, telurile si aspiratiile, visele. Daca ar fi sa ma introduc ar suna asa: Sunt Tudor Chirila si incerc sa fac lucruri frumoase.
miercuri, 15 aprilie 2009
Cum te-ai simti sa stii ca nu esti?
Cum te-ai simti sa stii ca salariul pe care-l primesti indobitoceste mii de oameni? Sau ca le creeaza iluzii desarte si ieftine? Sau, mai rau, ca esti o oglinda stramba? Cum te-ai simti daca ai sti ca in fiecare luna primesti bani pentru ca ai scos la lumina un ticalos, un hot, un pervers sau un psihopat si l-ai impachetat intr-o poleiala sclipitoare? Cum te-ai simti sa stii ca nimeni nu invata nimic de la tine? Mai ales ca ai instrumentele cu care ai putea sa faci asta? Cum te-ai simti sa stii ca primesti bani ca sa ciopartesti suflete tinere? Si ca bisturiul tau in loc sa taie, sfasie? Cum te-ai simti sa stii ca in loc sa bandajezi rani, astupi urechi si inchizi guri?
Cum te-ai simti sa stii ca esti platit lunar ca sa arunci gunoiul in mintile oamenilor, nu ca sa-l strangi? Cum te-ai simti sa stii ca primesti bani ca sa te minti pana si pe tine ca esti util societatii? Ba mai mult sa ajungi s-o faci atat de bine incat sa incerci sa-i convingi si pe altii? Cum te-ai simti sa stii ca esti platit ca sa zambesti scursurilor si sa le strangi mana? Cum te-ai simti sa stii ca o sa ajungi sa-ti tresalte inima de bucurie ca o ora cu un ticalos in fata lumii s-ar putea sa-ti aduca mai multi bani? Si mai multa faima?
Cum te-ai simti sa fii platit pentru toate cele de mai sus si sa lupti sa nu-ti fie rusine? Sau sa-i invinuiesti pe altii pentru esecul tau moral? Cum te-ai simti sa fii platit pentru a uita ce inseamna moral? Sau esec? Cum te-ai simti sa fii platit pentru a uita de principii? Si de responsabilitate? Sa fii platit pentru a pronunta un singur cuvant in fata oricarui atac la profesia ta? Cuvantul altei limbi: business! Cum te-ai simti sa fii platit pentru toate cele de mai sus?
Vrei sa afli? Ia-ti de lucru intr-o televiziune, la stiri sau fa-te prezentator TV in Romania zilelor noastre.
PS. Exceptiile sunt foarte putine si intaresc o regula din ce in ce mai trista!!!
Cum te-ai simti sa stii ca esti platit lunar ca sa arunci gunoiul in mintile oamenilor, nu ca sa-l strangi? Cum te-ai simti sa stii ca primesti bani ca sa te minti pana si pe tine ca esti util societatii? Ba mai mult sa ajungi s-o faci atat de bine incat sa incerci sa-i convingi si pe altii? Cum te-ai simti sa stii ca esti platit ca sa zambesti scursurilor si sa le strangi mana? Cum te-ai simti sa stii ca o sa ajungi sa-ti tresalte inima de bucurie ca o ora cu un ticalos in fata lumii s-ar putea sa-ti aduca mai multi bani? Si mai multa faima?
Cum te-ai simti sa fii platit pentru toate cele de mai sus si sa lupti sa nu-ti fie rusine? Sau sa-i invinuiesti pe altii pentru esecul tau moral? Cum te-ai simti sa fii platit pentru a uita ce inseamna moral? Sau esec? Cum te-ai simti sa fii platit pentru a uita de principii? Si de responsabilitate? Sa fii platit pentru a pronunta un singur cuvant in fata oricarui atac la profesia ta? Cuvantul altei limbi: business! Cum te-ai simti sa fii platit pentru toate cele de mai sus?
Vrei sa afli? Ia-ti de lucru intr-o televiziune, la stiri sau fa-te prezentator TV in Romania zilelor noastre.
PS. Exceptiile sunt foarte putine si intaresc o regula din ce in ce mai trista!!!
marți, 14 aprilie 2009
Noaptea in care i-am rupt colantii
E frumos sa fii ingropat acolo unde oamenii se opresc sa faca dragoste. Mormant necunoscut intr-un lan de porumb.
Am durere in buzunare. Monede de cinci, de zece, de douazeci si cinci. Le-am primit pentru fiecare aripa franta. Am frant aripi de pasari dezorientate. Si m-au platit pentru asta. Da, m-au platit cu monede de durere.
Vanzatorul de la supermarket s-a uitat lung. Nu mai vazuse bani ca ai mei. Nu luasem multe lucruri. Niste apa, tigari si paine cu iaurt. Mi-a cerut bani adevarati. L-am privit lung. Eu stiu sa privesc lung. - Banii astia ce au, l-am intrebat. - Pai nu sunt bani de pe aici. - Ce-ai zice sa-ti fac mormantul acolo unde fac oamenii dragoste? S-a uitat si mai lung la mine. - Eh, ce zici? am adaugat. Vrei sa simti sudoarea iubirii cum ineaca viermii care-si fac de cap cu tine? N-o sa-ti manance urechile asa repede si-o sa te mai poti bucura de sunetul lanului de porumb, acolo sub pamant.
- Lasa-l in pace, mi-a zis ea. Ea, cu trenciul bej si ciorapi verde electric. Distrusa-n par. Si ea venise dupa tigari, de la capatul lumii. - Da-mi mie monedele alea de durere... Ti le cumpar eu. Si-ti dau bani adevarati la schimb. La ce-ti trebuie, am intrebat. - Mi-am pierdut biletul de intors, e un tren in vreo doua ore. I le-am dat, nu voiam scandal. Am dus-o la tren, undeva la marginea orasului. Am ajuns mai devreme si ne-am intins pe sine.
I-am rupt ciorapii verzi si mi-am vazut viitorul in aburii care-i ieseau din coapse. Plamanii faceau zgomot. Am gemut eu primul. Mi-a raspuns. Regula era asa. Un geamat pentru fiecare stea cazatoare. Pana la orgasm. Nu m-am tinut de ea. N-am atins-o. Am gemut amandoi pana ne-am dat drumul. Suieratul trenului. Au scartait rotile si a plecat cu nasul turtit pe geamul nespalat.
Mi-am cautat drumul catre autostrada, sa-mi mananc iaurtul si sa fumez tigarile-n linistea noptii.
Trageam adanc in piept, timp in care iaurtul imi colora stomacul in alb. Destinele urlau prin masinile care-mi zburleau parul. Treceau aproape si claxonau. Ma vedeau cam tarziu pe mijlocul sensului. S-a rostogolit un mar muscat inspre mine. Am simtit miros de dinti de femeie nefericita si parfumul de pe mana unui barbat care avusese marul inainte. Mi-a venit sa ucid.
Imi vine sa ucid din cand in cand si-asa mi-a venit si-atunci. M-am tarat catre marginea soselei sa respir praf. Au oprit langa mine. - Lasa-l in pace, i-a spus ea. Poate ca e baut. - Poate ca ii e rau, a zis el si m-a facut sa zambesc. M-a intors cu fata in sus. Din doua miscari, eram deasupra lui. Ea tipa neajutorata. Ii simteam sangele cum se involbura speriat si-mi masa buricele degetelor. Asa de mult imi place sa ucid cateodata. - Orgasmu' asta n-are valoare daca termini, i-am zis. I-am privit ochii mari. I-am simtit gatul. I-am dat drumul. Am alergat putin dupa masina sa-l vad cum pretuieste viata. Sa-i vad chipul mai usurat. Ea plangea-n hohote. Acum avea sa-i spuna ca i-a spus ea sa nu opreasca. Ca e prost de bun. Mi-am indesat mainile in buzunare. Am o salopeta de blugi. Cu buzunare adanci. Am simtit colantii verzi si mi-am amintit. Unde-o fi trenul ei acum? Ce coapse fierbinti... Si aburii... Ea nu s-a speriat.
Trebuie sa-i sperii din cand in cand pe oameni, ca sa-si pretuiasca viata. Ea nu s-a speriat. Si voia monezi de durere. Stia despre ele. Stia sa geama cand cadeau stele. Poate ar fi trebuit s-o opresc. In definitiv locul ala pentru mormant poate fi oriunde. Oamenii fac dragoste pe unde apuca. Mai ales pe camp. Nu trebuie sa stie ca acolo-i un mormant. Trebuie doar sa faca dragoste deasupra ta. Sa le simti vibratia. Ar fi trebuit s-o opresc.
Eh, n-are cum sa ajunga departe cu monedele alea...
Am durere in buzunare. Monede de cinci, de zece, de douazeci si cinci. Le-am primit pentru fiecare aripa franta. Am frant aripi de pasari dezorientate. Si m-au platit pentru asta. Da, m-au platit cu monede de durere.
Vanzatorul de la supermarket s-a uitat lung. Nu mai vazuse bani ca ai mei. Nu luasem multe lucruri. Niste apa, tigari si paine cu iaurt. Mi-a cerut bani adevarati. L-am privit lung. Eu stiu sa privesc lung. - Banii astia ce au, l-am intrebat. - Pai nu sunt bani de pe aici. - Ce-ai zice sa-ti fac mormantul acolo unde fac oamenii dragoste? S-a uitat si mai lung la mine. - Eh, ce zici? am adaugat. Vrei sa simti sudoarea iubirii cum ineaca viermii care-si fac de cap cu tine? N-o sa-ti manance urechile asa repede si-o sa te mai poti bucura de sunetul lanului de porumb, acolo sub pamant.
- Lasa-l in pace, mi-a zis ea. Ea, cu trenciul bej si ciorapi verde electric. Distrusa-n par. Si ea venise dupa tigari, de la capatul lumii. - Da-mi mie monedele alea de durere... Ti le cumpar eu. Si-ti dau bani adevarati la schimb. La ce-ti trebuie, am intrebat. - Mi-am pierdut biletul de intors, e un tren in vreo doua ore. I le-am dat, nu voiam scandal. Am dus-o la tren, undeva la marginea orasului. Am ajuns mai devreme si ne-am intins pe sine.
I-am rupt ciorapii verzi si mi-am vazut viitorul in aburii care-i ieseau din coapse. Plamanii faceau zgomot. Am gemut eu primul. Mi-a raspuns. Regula era asa. Un geamat pentru fiecare stea cazatoare. Pana la orgasm. Nu m-am tinut de ea. N-am atins-o. Am gemut amandoi pana ne-am dat drumul. Suieratul trenului. Au scartait rotile si a plecat cu nasul turtit pe geamul nespalat.
Mi-am cautat drumul catre autostrada, sa-mi mananc iaurtul si sa fumez tigarile-n linistea noptii.
Trageam adanc in piept, timp in care iaurtul imi colora stomacul in alb. Destinele urlau prin masinile care-mi zburleau parul. Treceau aproape si claxonau. Ma vedeau cam tarziu pe mijlocul sensului. S-a rostogolit un mar muscat inspre mine. Am simtit miros de dinti de femeie nefericita si parfumul de pe mana unui barbat care avusese marul inainte. Mi-a venit sa ucid.
Imi vine sa ucid din cand in cand si-asa mi-a venit si-atunci. M-am tarat catre marginea soselei sa respir praf. Au oprit langa mine. - Lasa-l in pace, i-a spus ea. Poate ca e baut. - Poate ca ii e rau, a zis el si m-a facut sa zambesc. M-a intors cu fata in sus. Din doua miscari, eram deasupra lui. Ea tipa neajutorata. Ii simteam sangele cum se involbura speriat si-mi masa buricele degetelor. Asa de mult imi place sa ucid cateodata. - Orgasmu' asta n-are valoare daca termini, i-am zis. I-am privit ochii mari. I-am simtit gatul. I-am dat drumul. Am alergat putin dupa masina sa-l vad cum pretuieste viata. Sa-i vad chipul mai usurat. Ea plangea-n hohote. Acum avea sa-i spuna ca i-a spus ea sa nu opreasca. Ca e prost de bun. Mi-am indesat mainile in buzunare. Am o salopeta de blugi. Cu buzunare adanci. Am simtit colantii verzi si mi-am amintit. Unde-o fi trenul ei acum? Ce coapse fierbinti... Si aburii... Ea nu s-a speriat.
Trebuie sa-i sperii din cand in cand pe oameni, ca sa-si pretuiasca viata. Ea nu s-a speriat. Si voia monezi de durere. Stia despre ele. Stia sa geama cand cadeau stele. Poate ar fi trebuit s-o opresc. In definitiv locul ala pentru mormant poate fi oriunde. Oamenii fac dragoste pe unde apuca. Mai ales pe camp. Nu trebuie sa stie ca acolo-i un mormant. Trebuie doar sa faca dragoste deasupra ta. Sa le simti vibratia. Ar fi trebuit s-o opresc.
Eh, n-are cum sa ajunga departe cu monedele alea...
luni, 13 aprilie 2009
Despre actor ca spectator
Un bun actor trebuie sa-si fie siesi cel mai bun spectator. Afirmatia poate fi interpretata ca un paradox, dar este o conditie sine qua non, dupa parerea mea. Sa repeti fara dedublare sau obiectivare permanenta te poate duce la pierderea legaturii cu personajul. Asa ca, poti sfarsi prin a o sugruma pe Desdemona, Otello fiind. Bine, asta intr-un registru care frizeaza putin patologicul. A fost o paranteza, aceasta din urma.
Ce vreau insa sa accentuez ar fi ca bunul simt, nuantele, culoarea sau latura psihologica a unui personaj nu pot fi dezvoltate fara un permanent ochi critic care sa ne apartina, mai presus de regizor sau parteneri de scena. Masura in care stim ceea ce ne dorim de la un personaj, trebuie contrabalansata cu contemplarea lui din exterior, in toate momentele repetitiilor.
De fiecare data cand descoperi ceva nou, trebuie sa lasi la o parte pentru o fractiune de secunda actorul si sa te transformi in spectatorul propriei descoperiri, s-o analizezi, s-o rumegi, s-o validezi sau din contra sa o amendezi.
Aceasta dubla calitate presupune insa si o educatie solida ca spectator. Repere culturale, filme si spectacole bifate, insusirea interpretarilor unor mari actori, stiluri de joc etc. Spectatorul din tine iti foloseste doar in masura in care el este avizat si are un sistem de referinta.
Toate astea sunt valabile in situatia actorului creator, a actorului care vrea sa depaseasca stadiul de instrument in mana regizorului, actorul care propune. Exista actori mari, in categoria "instrumentelor", care executa perfect drumul trasat de regizor. Asta in conditiile unui regizor experimentat, stapan absolut al propriei viziuni pe care nu este dispus sa-o impartaseasca cu actorii sai.
Asemenea cazuri sunt insa rare. Regizorul demiurg, actorul "instrument".
Exemplele mai frecvente ale duetelor regizor-actor definite prin schimbul de idei care sa reveleze viziunea finala solicita in schema actorul-spectator.
M-am surprins adesea la inmormantari (va rog sa nu ma judecati prea aspru) privindu-ma curios si incercand sa-mi fixez pe retina propriile reactii. Suna cinic, stiu, dar face parte din exemplul de mai sus.
Imi spuneam ca daca vreodata voi avea de jucat situatia respectiva sa pot confrunta realitatea cu fictiunea pe care ar trebui s-o transfigurez intr-o realitate artistica. Astfel, din participant la inmormantare, deveneam propriul spectator acumuland si stocand informatii pe care ulterior sa le pot folosi tot din perspectiva spectatorului, de aceasta data in relatie cu actorul.
Cine spune ca actoria e o profesie de opt ore pe zi cu weekenduri libere se insala amarnic.
Poate cea mai consumanta parte a unui rol este in afara repetitiilor.
Mi-aduc aminte ca pe Malvolio l-am descoperit intr-un restaurant.
Ce vreau insa sa accentuez ar fi ca bunul simt, nuantele, culoarea sau latura psihologica a unui personaj nu pot fi dezvoltate fara un permanent ochi critic care sa ne apartina, mai presus de regizor sau parteneri de scena. Masura in care stim ceea ce ne dorim de la un personaj, trebuie contrabalansata cu contemplarea lui din exterior, in toate momentele repetitiilor.
De fiecare data cand descoperi ceva nou, trebuie sa lasi la o parte pentru o fractiune de secunda actorul si sa te transformi in spectatorul propriei descoperiri, s-o analizezi, s-o rumegi, s-o validezi sau din contra sa o amendezi.
Aceasta dubla calitate presupune insa si o educatie solida ca spectator. Repere culturale, filme si spectacole bifate, insusirea interpretarilor unor mari actori, stiluri de joc etc. Spectatorul din tine iti foloseste doar in masura in care el este avizat si are un sistem de referinta.
Toate astea sunt valabile in situatia actorului creator, a actorului care vrea sa depaseasca stadiul de instrument in mana regizorului, actorul care propune. Exista actori mari, in categoria "instrumentelor", care executa perfect drumul trasat de regizor. Asta in conditiile unui regizor experimentat, stapan absolut al propriei viziuni pe care nu este dispus sa-o impartaseasca cu actorii sai.
Asemenea cazuri sunt insa rare. Regizorul demiurg, actorul "instrument".
Exemplele mai frecvente ale duetelor regizor-actor definite prin schimbul de idei care sa reveleze viziunea finala solicita in schema actorul-spectator.
M-am surprins adesea la inmormantari (va rog sa nu ma judecati prea aspru) privindu-ma curios si incercand sa-mi fixez pe retina propriile reactii. Suna cinic, stiu, dar face parte din exemplul de mai sus.
Imi spuneam ca daca vreodata voi avea de jucat situatia respectiva sa pot confrunta realitatea cu fictiunea pe care ar trebui s-o transfigurez intr-o realitate artistica. Astfel, din participant la inmormantare, deveneam propriul spectator acumuland si stocand informatii pe care ulterior sa le pot folosi tot din perspectiva spectatorului, de aceasta data in relatie cu actorul.
Cine spune ca actoria e o profesie de opt ore pe zi cu weekenduri libere se insala amarnic.
Poate cea mai consumanta parte a unui rol este in afara repetitiilor.
Mi-aduc aminte ca pe Malvolio l-am descoperit intr-un restaurant.
duminică, 12 aprilie 2009
De Florii
Un gand bun azi. Liniste si pace. Bucurie la intrarea lui Iisus in Ierusalim, inainte de Saptamana Patimilor.
sâmbătă, 11 aprilie 2009
Ganduri la moartea pisicii
Am oprit masina vis-a-vis de blocul meu. In dreptul cadavrului unei pisici. Zace intins aproape de linia tramvaiului. Imaginea e intrerupta periodic de masini care trec printre noi. Una dintre ele loveste cadavrul si ii schimba usor pozitia. Ma trec fiori. Intotdeauna m-am intrebat cine ridica animalele moarte din mijlocul strazii. Alta masina loveste in plin. E o imagine sfasietoare. Forta cauciucului peste un trup inert de animal. Farurile masinilor care se apropie lumineaza burta alba a micutei feline. Vantul adie prin blana. Labele incrucisate. Nu pare sa fi murit in spasme.
Maine dimineata nu va mai fi aici, in mijlocul drumului. Toata ziua m-am gandit ca pana la Iisus, nimeni nu l-a mai iubit pe OM. Vechiul Testament vorbeste mai degraba de coduri morale decat despre iubirea de aproape si iertarea prin iubire. Iisus a venit sa ne invete ceva cu totul nou, aproape imposibil de realizat. Miraculos. Iubirea pentru aproapele tau. Ma uit la o pisica moarta in mijlocul drumului. Sute de vieti trec printre noi in masinile lor...
Ce surprindere amestecata cu frica trebuie sa fi trait Omul in fata primei morti... Prima moarte a umanitatii... Primul om martor al primei morti... primele cuvinte... cata moarte s-a intamplat pana cand Omul a descoperit cuvantul "Destin". Cate cuvinte care asteapta sa mai fie descoperite? De ce caut sa gasesc un sens ascuns in moartea pisicii? Acum masinile trec arareori printre noi. Sunt doar eu si cadavrul linistit al pisicii.
Ar fi multe de spus... intotdeauna e mai mult de spus. Am sa intorc masina si-am sa caut un loc de parcare.
Maine dimineata nu va mai fi aici, in mijlocul drumului. Toata ziua m-am gandit ca pana la Iisus, nimeni nu l-a mai iubit pe OM. Vechiul Testament vorbeste mai degraba de coduri morale decat despre iubirea de aproape si iertarea prin iubire. Iisus a venit sa ne invete ceva cu totul nou, aproape imposibil de realizat. Miraculos. Iubirea pentru aproapele tau. Ma uit la o pisica moarta in mijlocul drumului. Sute de vieti trec printre noi in masinile lor...
Ce surprindere amestecata cu frica trebuie sa fi trait Omul in fata primei morti... Prima moarte a umanitatii... Primul om martor al primei morti... primele cuvinte... cata moarte s-a intamplat pana cand Omul a descoperit cuvantul "Destin". Cate cuvinte care asteapta sa mai fie descoperite? De ce caut sa gasesc un sens ascuns in moartea pisicii? Acum masinile trec arareori printre noi. Sunt doar eu si cadavrul linistit al pisicii.
Ar fi multe de spus... intotdeauna e mai mult de spus. Am sa intorc masina si-am sa caut un loc de parcare.
vineri, 10 aprilie 2009
Targu Mures. Big thanx
Si a fost Targu Mures... comentati voi ca eu de-abia am ajuns. M-ati rupt, fratilor... :)
joi, 9 aprilie 2009
Copilul si durerea
S-ar putea sa va irite toate aceste articole despre cazuri umanitare pe care le-am publicat in ultima vreme pe blog. Presupun ca sunteti aici ca sa ma cititi si poate frecventa mai mare a ajuns suparatoare. Din pacate, situatia e foarte trista... Primesc tot mai multe mailuri prin care mi se cere ajutorul si ma simt cumva vinovat ca nu pot sa le raspund tuturor. In definitiv, acest blog e important si datorita voua si prezenta masiva l-a transformat intr-o raza de speranta. Ma simt apropiat de acest nou caz care mi-a fost sesizat si de aceea nu pot sa nu vi-l supun atentiei. E vorba de un copil de 2 ani si 8 luni care are nevoie de noi.
Amintiti-va de niste versuri:
Copilul si durerea stau imbratisati...
Doar ochii lui respira inca si inca sunt curati...
Nici boala nu mai stie dac-a terminat cu el...
Putea sa fie inger, dar am scos si sufletul din el.
Amintiti-va de niste versuri:
Copilul si durerea stau imbratisati...
Doar ochii lui respira inca si inca sunt curati...
Nici boala nu mai stie dac-a terminat cu el...
Putea sa fie inger, dar am scos si sufletul din el.
Amintiri la cheie, cu finisaje de lux
Ce pacat ca nu putem sa ne silim constiinta sa sune zilnic precum desteptatorul.
Zi de zi construim amintiri. Poti s-o faci sa planga in sughituri. Sunteti in bucatarie si spui vorbe grele. Te scalzi in voluptatea usurarii. Arunci povara peste ea si-o faci sa planga in hohote. Soarele ii lumineaza fata in ziua asta de primavara pe care tocmai ai transformat-o intr-o amintire urata. Superlativ al cinismului, gandul ca e frumoasa cand plange te scarbeste de propria-ti (ne)fiinta. In rest, doua cutite manjite de gem, ea nu si-a terminat oul ochi si salata de rosii. Doua pahare de vin rosu stau marturie ca aseara ai reusit sa fie bine. Firimituri, cateva folii de medicamente, albastrul transparent al unei sticle de apa plata care se confrunta cu mobila maro inchis de bucatarie. Servetele rosii, o sticla de sampanie nedesfacuta la care nu indraznesti sa speri. Toate iti sar in ochi si se fixeaza pe retina, condimentele din jurul imaginii cu ea suferind. Dar nu te gandesti ca va fi o amintire grea, candva.
Te gandesti sa scapi din bucatarie, sa aprinzi o tigara sau sa gasesti o solutie ca sa impingi la mama naibii tacerea asta care te preseaza precum apropierea unui tavan japonez. Mila si ura, vene si artere. Nu mai e oxigen, iar constiinta lucreaza in defavoarea ta. Si plansul asta care nu se mai opreste. Vrei sa tipe, ai vrea poate sa te loveasca, pentru ca numai plansul asta inmulteste un sentiment de vinovatie care, culmea, nu te indoaie, te revolta pentru ca nu, tu nu esti vinovat si toate ti se imbulzesc in cap si-ti vine sa urli si sa ceri socoteala. Secundele sunt supraelastice. Tacerea va mai dura tulburata molcom de plansul transformat in scancet si apoi, spre sfarsit, in lungi oftaturi si cateva tigari pe care le va fuma cu sete in timp ce ochii rosii si umflati te vor privi indiferent, sentinta muta a unei amintiri urate pe care tocmai ai dat-o in folosinta, la cheie, cu toate finisajele.
Nu, din pacate constiinta nu e reglabila precum un ceas desteptator.
Ar fi atat de simplu sa ne amintim zilnic ca trebuie sa construim amintiri frumoase.
Zi de zi construim amintiri. Poti s-o faci sa planga in sughituri. Sunteti in bucatarie si spui vorbe grele. Te scalzi in voluptatea usurarii. Arunci povara peste ea si-o faci sa planga in hohote. Soarele ii lumineaza fata in ziua asta de primavara pe care tocmai ai transformat-o intr-o amintire urata. Superlativ al cinismului, gandul ca e frumoasa cand plange te scarbeste de propria-ti (ne)fiinta. In rest, doua cutite manjite de gem, ea nu si-a terminat oul ochi si salata de rosii. Doua pahare de vin rosu stau marturie ca aseara ai reusit sa fie bine. Firimituri, cateva folii de medicamente, albastrul transparent al unei sticle de apa plata care se confrunta cu mobila maro inchis de bucatarie. Servetele rosii, o sticla de sampanie nedesfacuta la care nu indraznesti sa speri. Toate iti sar in ochi si se fixeaza pe retina, condimentele din jurul imaginii cu ea suferind. Dar nu te gandesti ca va fi o amintire grea, candva.
Te gandesti sa scapi din bucatarie, sa aprinzi o tigara sau sa gasesti o solutie ca sa impingi la mama naibii tacerea asta care te preseaza precum apropierea unui tavan japonez. Mila si ura, vene si artere. Nu mai e oxigen, iar constiinta lucreaza in defavoarea ta. Si plansul asta care nu se mai opreste. Vrei sa tipe, ai vrea poate sa te loveasca, pentru ca numai plansul asta inmulteste un sentiment de vinovatie care, culmea, nu te indoaie, te revolta pentru ca nu, tu nu esti vinovat si toate ti se imbulzesc in cap si-ti vine sa urli si sa ceri socoteala. Secundele sunt supraelastice. Tacerea va mai dura tulburata molcom de plansul transformat in scancet si apoi, spre sfarsit, in lungi oftaturi si cateva tigari pe care le va fuma cu sete in timp ce ochii rosii si umflati te vor privi indiferent, sentinta muta a unei amintiri urate pe care tocmai ai dat-o in folosinta, la cheie, cu toate finisajele.
Nu, din pacate constiinta nu e reglabila precum un ceas desteptator.
Ar fi atat de simplu sa ne amintim zilnic ca trebuie sa construim amintiri frumoase.
miercuri, 8 aprilie 2009
Domnu' Boc, Domnu' Basescu, aveti coaie?
O reactie oficiala la adresa evenimentelor din Moldova intarzie sa apara. Nici presedintele, nici prim-ministrul nu spun nimic.
Ambasadorul Romaniei este expulzat si avem doar pozitia MAE. Oare cine trebuie sa ia atitudine in numele Romaniei?
Mi-ar placea sa vad "determinarea" si "hotararea" si "patriotismul" conducatorilor nostri. E nevoie de o luare de pozitie tactica, de acord.
Sa nu uitam insa ca oamenii din acel Chisinau vorbesc romaneste si ca pana la urma e de datoria noastra sa-i facem sa simta ca nu sunt singuri.
In schimb, pana la aceasta ora, nimic. Zero.
Emma Nicholson are deja o pozitie sceptica fata de validitatea alegerilor, noi insa, prin conducatorii nostri, nimic.
Nu pot sa nu sesizez, in alta ordine de idei, ca a fost nevoie de o revolutie in Republica Moldova ca televiziunile noastre sa isi aduca aminte ca exista si altfel de stiri. Trist.
Traiesc cu certitudinea ca exista o cortina de fier, intre noi si voi, domnilor conducatori.
Si mai traiesc cu certitudinea ca nu aveti coaie.
Ambasadorul Romaniei este expulzat si avem doar pozitia MAE. Oare cine trebuie sa ia atitudine in numele Romaniei?
Mi-ar placea sa vad "determinarea" si "hotararea" si "patriotismul" conducatorilor nostri. E nevoie de o luare de pozitie tactica, de acord.
Sa nu uitam insa ca oamenii din acel Chisinau vorbesc romaneste si ca pana la urma e de datoria noastra sa-i facem sa simta ca nu sunt singuri.
In schimb, pana la aceasta ora, nimic. Zero.
Emma Nicholson are deja o pozitie sceptica fata de validitatea alegerilor, noi insa, prin conducatorii nostri, nimic.
Nu pot sa nu sesizez, in alta ordine de idei, ca a fost nevoie de o revolutie in Republica Moldova ca televiziunile noastre sa isi aduca aminte ca exista si altfel de stiri. Trist.
Traiesc cu certitudinea ca exista o cortina de fier, intre noi si voi, domnilor conducatori.
Si mai traiesc cu certitudinea ca nu aveti coaie.
Mama, le-am ars steagul!!! Libertateeee!!!
Sangele iti infierbanta gura si apoi ti se prelinge pe gat. N-ai timp sa te sperii. Nu acum. Alergi cu multimea care nu urla, ci vuieste. Alergi. Vrei sa-ti aduni gandurile in fuga. Nu mai gandesti. Stomacul o face pentru tine. Tresalta aritmic. Ti-e frica. Nu poti sa-ti inghiti nodul din gat. Incepe sa te friga moalele capului. Iti dai seama ca sangerezi rau, dar nu e timp. Ce bine ca alergam toti in aceeasi directie. Vrei sa urli. Ce bine e cand urli. Parca nu mai ti-e frica. Nu, nu ti-e frica. Nu-i cunosti, dar sunt cu tine. Uite ca te ajuta sa alergi odata cu ei. Ce bine ca nu te lasa in urma. Din spate vin altii. Te sprijina si ei. Asta iti da putere. Aerul rece isi face loc violent prin gatul tau. Parca-ti racoreste stomacul. Nu poti sa articulezi si nici macar nu-ti recunosti vocea. Uite unu’ de-al lor. Vrei sa ajungi mai repede acolo. Ah, loveste, loveste-l. Vrei si tu sa lovesti. Lovesti cu sete in spatele lui. Ce bine ti se infige bocancul intre coaste. Scuipi cu sange. L-ai nimerit pe fata si te-a privit ca o fiara haituita. Ca un porc la taiere. Ti s-a facut mila. Nu mila. Nu trebuie sa-ti fie mila. Ei n-au avut mila si ti-au furat viitorul si vor sa ti-l mai fure. Inca o data si inca o data.
Uite cladirea. Ti-e frica. Cei din fata s-au oprit. Vin altii din urma. Te-nghesuie. E bine. Toate rasuflarile infricosate se amesteca. Multimea respira cu mii de guri. Ai gura inca plina de sange. Simti buza cum iti atarna moale, carnoasa. Buza ta. Te gandesti la oglinda. N-ai timp. Multimea urla innebunita de frica si speranta. Castile negre se reped catre voi. Multimea nu da inapoi. Nu-ti vine sa crezi. Iar ti se gatuie sufletul si nedreptatea si ura se involbura-n tine. Vrei sa lovesti, si-ti faci loc cu coatele. Bastonul iti spulbera obrazul, dar nu simti decat puterea, nu durerea. Te arunci inainte. Cu capul in cordonul negru. Odata cu tine inca vreo zece. Multimea vine greu dupa voi, toata odata. Cordonul negru se rupe. Multimea se prelinge ca o miere vascoasa peste ei. Uite cladirea. E mai inalta ca de obicei. Intri printre primii. Foc, foc, iti vine in minte, dar altii ti-au luat-o inainte. Uite scarile. Iti iese capul din cap de durere. Uite aici si aici. Aici stateau ei. Si noi acolo, pe strazi. Si ei isi bateau joc si ne umileau. Nu mai poti sa urli. Scarile. Furia. Ochii multimii. Acum fiecare e pe cont propriu. Bricheta. Uite hartiile. Asa, asa. Arde-le. Da foc. Uite, hotarari peste hotariri. Da-le foc. Iti tremura mana, da-le foc. Iesi la geam. Arata-le. Ce departe e jos. Urli. Nu te aud. Nu te vad. Mai multe hartii. Nu, scaunul asta! Ah, ce sete ti-e. Da, arunca-l acum. Daa! Ce bine l-ai aruncat. Fix in mijlocul lor. Uite-i ca te vad. Libertaaateeeeee! Libertateeeeeee! Nu te aud. Mama! Ce-o face mama acum? Libertataaeeee!
Mai sus, pe cladire. Ah da, la steag. Uite-i ca toti fug la steag. Sa-l tii in mana, sa-l fluturi. Respira. Ce bun e gustul de sange acum. E libertate si e inca lumina. Trebuie sa facem ceva pana seara. Sa vina multi. Steagul. Ah, glezna asta. Hai, urca. Tine-te de asta. Rade. Radem impreuna. Te iubesc fratioare, te iubesc. Si tu mergi la steag? Hai, hai pe cladire! Hai, nu acolo, nu la dosare, da-le naiba, hai sus la steag sa-l fluturam pentru oameni. Te-a lasat ala si nu mai urca cu tine. Ce naiba zic toti astia? E ecou mare. Nu-i nimeni pe aicea. Gata, se termina liftul aici. Unde sunt toti? Astia n-au ajuns pana aici… E posibil sa fie doar al tau, uite. Sa-i dai tu foc? Sa-l fluturi arzand, singur, doar tu cu el si ei jos acolo urland de fericire. Nu e posibil. Ba da!
Uite scara de serviciu. Ce soare e azi afara. Ce bine ca-i frumos. Putea sa ploua. Si pe ploaie era mai greu. Ce uscat si rece era bastonul ala. Uite chepengul. Inima aproape ca se frange in tine. Stomacul te doare de speranta si placere si de frica. Esti primul. Daca o sa traga? Daca o sa traga-n tine? Pe ma-sa o sa traga! Impingi chepengul. Doamne, ce jos e orasul. Uite steagul. Iti dau lacrimile-n liniste. Horcai. In liniste. Ah, nu poti sa-ti tii rasuflarea. Urli. Uite pasari. Si piata!! Si parcul!! Ah Doamne, cand o sa-i spui si-o sa te tina-n brate si buzele ei moi…Tragi de steag. Ce bine infipt e. Trage, trage. Mirosul ei in parc. Sarutul avea gust de salam. Si parfumul. Aaaaaaahhhh… A iesit. Esti pe margine. Flutura-l intai. Stergeti sangele de pe gura. Scuipa-l acum. Te-au vazut. Uite-i ca ridica mainile. Te-au vazut. Repede. Da-i foc. E vant. Ghemuieste-l sub haina si da-i foc acolo. Asa. Arde. S-a stins. Hai. Stai calm, putin. Ce liniste e. Arde. Usor. Usor. Asa, o ia acum. Flutura-l. Libertateeeee!!
Sangele si focul si steagul lor care arde, futu-le norocul sa le stea. Aaaaaahhhhh…Uite multimea. Iti curg mucii cu sange si picaturi de transpiratie. Libertatea are gust de saliva si sange amestecat cu transpiratie si miros de geaca din bar cu fum si parfumul ei si sarutul cu gust de salam si frica si nod in gat si placere. Libertatea are gust de placere si aaaahhh!! Te mai ia unu in brate, sunteti doi pe acoperis si asta e plin sudoare pe gat si te strange in brate si urla te lasi pe spate si privesti cerul si te cotropeste durerea… libertatea are gust de sange si miros de cer… aaaahhhhh…… le-ai ars steagul… o sa fie bine… o sa fie bine… n-o sa ne prinda… o sa fie bine… o sa fie bineee… o sa fie… bine… mama… sunt aici sus pe cladirea javrelor si le-am ars steagul mama… si-acum o sa ma odihnesc putin si ma duc dupa steagul nostru ca am uitat sa-l iau de jos….
Se dedica celor care au iesit in strada la Chisinau insetati de Libertate
Uite cladirea. Ti-e frica. Cei din fata s-au oprit. Vin altii din urma. Te-nghesuie. E bine. Toate rasuflarile infricosate se amesteca. Multimea respira cu mii de guri. Ai gura inca plina de sange. Simti buza cum iti atarna moale, carnoasa. Buza ta. Te gandesti la oglinda. N-ai timp. Multimea urla innebunita de frica si speranta. Castile negre se reped catre voi. Multimea nu da inapoi. Nu-ti vine sa crezi. Iar ti se gatuie sufletul si nedreptatea si ura se involbura-n tine. Vrei sa lovesti, si-ti faci loc cu coatele. Bastonul iti spulbera obrazul, dar nu simti decat puterea, nu durerea. Te arunci inainte. Cu capul in cordonul negru. Odata cu tine inca vreo zece. Multimea vine greu dupa voi, toata odata. Cordonul negru se rupe. Multimea se prelinge ca o miere vascoasa peste ei. Uite cladirea. E mai inalta ca de obicei. Intri printre primii. Foc, foc, iti vine in minte, dar altii ti-au luat-o inainte. Uite scarile. Iti iese capul din cap de durere. Uite aici si aici. Aici stateau ei. Si noi acolo, pe strazi. Si ei isi bateau joc si ne umileau. Nu mai poti sa urli. Scarile. Furia. Ochii multimii. Acum fiecare e pe cont propriu. Bricheta. Uite hartiile. Asa, asa. Arde-le. Da foc. Uite, hotarari peste hotariri. Da-le foc. Iti tremura mana, da-le foc. Iesi la geam. Arata-le. Ce departe e jos. Urli. Nu te aud. Nu te vad. Mai multe hartii. Nu, scaunul asta! Ah, ce sete ti-e. Da, arunca-l acum. Daa! Ce bine l-ai aruncat. Fix in mijlocul lor. Uite-i ca te vad. Libertaaateeeeee! Libertateeeeeee! Nu te aud. Mama! Ce-o face mama acum? Libertataaeeee!
Mai sus, pe cladire. Ah da, la steag. Uite-i ca toti fug la steag. Sa-l tii in mana, sa-l fluturi. Respira. Ce bun e gustul de sange acum. E libertate si e inca lumina. Trebuie sa facem ceva pana seara. Sa vina multi. Steagul. Ah, glezna asta. Hai, urca. Tine-te de asta. Rade. Radem impreuna. Te iubesc fratioare, te iubesc. Si tu mergi la steag? Hai, hai pe cladire! Hai, nu acolo, nu la dosare, da-le naiba, hai sus la steag sa-l fluturam pentru oameni. Te-a lasat ala si nu mai urca cu tine. Ce naiba zic toti astia? E ecou mare. Nu-i nimeni pe aicea. Gata, se termina liftul aici. Unde sunt toti? Astia n-au ajuns pana aici… E posibil sa fie doar al tau, uite. Sa-i dai tu foc? Sa-l fluturi arzand, singur, doar tu cu el si ei jos acolo urland de fericire. Nu e posibil. Ba da!
Uite scara de serviciu. Ce soare e azi afara. Ce bine ca-i frumos. Putea sa ploua. Si pe ploaie era mai greu. Ce uscat si rece era bastonul ala. Uite chepengul. Inima aproape ca se frange in tine. Stomacul te doare de speranta si placere si de frica. Esti primul. Daca o sa traga? Daca o sa traga-n tine? Pe ma-sa o sa traga! Impingi chepengul. Doamne, ce jos e orasul. Uite steagul. Iti dau lacrimile-n liniste. Horcai. In liniste. Ah, nu poti sa-ti tii rasuflarea. Urli. Uite pasari. Si piata!! Si parcul!! Ah Doamne, cand o sa-i spui si-o sa te tina-n brate si buzele ei moi…Tragi de steag. Ce bine infipt e. Trage, trage. Mirosul ei in parc. Sarutul avea gust de salam. Si parfumul. Aaaaaaahhhh… A iesit. Esti pe margine. Flutura-l intai. Stergeti sangele de pe gura. Scuipa-l acum. Te-au vazut. Uite-i ca ridica mainile. Te-au vazut. Repede. Da-i foc. E vant. Ghemuieste-l sub haina si da-i foc acolo. Asa. Arde. S-a stins. Hai. Stai calm, putin. Ce liniste e. Arde. Usor. Usor. Asa, o ia acum. Flutura-l. Libertateeeee!!
Sangele si focul si steagul lor care arde, futu-le norocul sa le stea. Aaaaaahhhhh…Uite multimea. Iti curg mucii cu sange si picaturi de transpiratie. Libertatea are gust de saliva si sange amestecat cu transpiratie si miros de geaca din bar cu fum si parfumul ei si sarutul cu gust de salam si frica si nod in gat si placere. Libertatea are gust de placere si aaaahhh!! Te mai ia unu in brate, sunteti doi pe acoperis si asta e plin sudoare pe gat si te strange in brate si urla te lasi pe spate si privesti cerul si te cotropeste durerea… libertatea are gust de sange si miros de cer… aaaahhhhh…… le-ai ars steagul… o sa fie bine… o sa fie bine… n-o sa ne prinda… o sa fie bine… o sa fie bineee… o sa fie… bine… mama… sunt aici sus pe cladirea javrelor si le-am ars steagul mama… si-acum o sa ma odihnesc putin si ma duc dupa steagul nostru ca am uitat sa-l iau de jos….
Se dedica celor care au iesit in strada la Chisinau insetati de Libertate
Deci… se poate!
"In mod nesperat, mitingul nostru organizat in mai putin de 24 de ore, a avut peste 100 de participanti, iar rezultatele, cel putin la nivel declarativ, sunt extraordinare. Secretarul General al Ministerului Sanatatii, dl.Pavelescu, m-a sunat cu un mesaj din partea Ministrului Bazac: toate cele 7 dosare au primit toate avizele necesare si maine sunt pe ordinea de zi a Guvernului. Pentru ca ne-am aratat sceptice, dl.Pavelescu a venit personal in Piata; a fost supus unui tir de intrebari si a plecat foarte repede.
Ulterior am fost invitate in cladirea Guvernului si am stat de vorba cu Secretarul General al Ministerului Muncii, dl.Valentin Mocanu, care ne-a asigurat ca si din punctul de vedere al acestui minister, dosarele au toate avizele. Teoretic, nu mai e nici o problema; practic vom vedea maine.
Simtim bucurie, dar totodata un gust amar: numai cazurile care devin publice se rezolva... si e tare nedrept. Oricum, munca noastra de o luna a dovedit ca se poate si ca societatea civila inactiva are o mare parte din vina pentru modul in care merg lucrurile in tara.
Va tin la curent cu ceea ce se intampla.
Fara voi, n-am fi reusit!
Oana Gheorghiu”
marți, 7 aprilie 2009
Blestemul Sotilor Ceausescu
Pe 25 decembrie 1989, de Craciun, sotii Ceausescu au fost executati in urma unui simulacru de proces.
Atunci, am castigat libertatea.
Patruzeci si cinci de ani am fost condusi de catre doi analfabeti.
De douazeci de ani, dintre douazeci si trei de milioane de romani nu s-a putut alege un conducator.
In 1989 aproape o mie de oameni au murit ca noi sa castigam libertatea.
am castigat libertatea de a fi furati
am castigat libertatea de a fi mintiti
am castigat libertatea de a fi umiliti
am castigat libertatea de a fi inselati
am castigat libertatea de a sta cu mainile in san
am castigat libertatea de a fi nepasatori
am castigat libertatea de a fi folositi
am castigat libertatea de a fi scarbiti
am castigat libertatea de a pierde
Nu e nimic special in ceea ce am scris mai sus. In general nu mai e nimic special in nimic. Ma cuprinde un sentiment de frica. Am senzatia ca ne apropiem de haos. Nimic nu mai conteaza.
Cuvintele pur si simplu nu mai au valoare. Nu mai exista cuvinte pentru ca nu mai exista semnificatii. Cuvintele nu mai pot schimba pe nimeni. Sunt doar cartofi care se arunca dintr-o tabara in alta. Sunt rosii, oua si castraveti care se strivesc de ziduri. Romania nu mai este formata din cuvinte care sa modeleze ceva. Sunt doar legume storcite de zidurile prea groase ale obrajilor nostri. Atunci cand nimic nu ne mai mira, s-a terminat sau este aproape de a se fi terminat...
Ce fac eu aici? Nu exista arme pentru un asemenea razboi. Indiferenta nu poate porni un razboi. Noi suntem indiferenti. E o stare de fapt. Contemplam fatalist propria mizerie. Pana cand cuvintele au ajuns legume. Pana cand televizoarele vor refuza sa mai functioneze si cablurile sa mai transporte imaginile ahtiate dupa audienta. In Romania avem nevoie de cabluri si de televizoare sa faca revolutia pentru noi. Sa spuna ele: - Gata!!!! Gata!!!!! Eu, televizor cu diagonala de 51 cm, refuz sa mai transmit aceste imagini familiei mele. - Da, si eu, cablu optic de mare viteza, te sustin. Suntem vinovati cu totii. In egala masura.
Hotii si victimele au un loc comun aici, pe acest pamant: indiferenta. De aia nu va fi niciodata razboi. Inclinatia catre fatalism nesimtit a acestui popor reclama monarhie sau dictatura. Cuvintele nu mai ajuta. Sunt doar legume storcite. Nu traim. Executam matricea indiferentei. Filtrele ni s-au infundat. Suntem prea indiferenti ca sa ni le curatam. Am ales sa nu mai filtram. Inghitim si nu evacuam. Camara e un loc special la romani. Cate nu pot sa incapa acolo, claie peste gramada. Niciodata camara nu va fi plina. Mizerie va fi mereu de inghitit. Stropita cu indiferenta si impachetata bine, va avea loc mult timp de acum inainte in casa sufletelor noastre.
PS. Intrebati vreun candidat europarlamentar cine a avut primul visul unei Europe unite... grandoarea acelui Om nu va starni ecouri in mintile unor "merge si-asa"...
Atunci, am castigat libertatea.
Patruzeci si cinci de ani am fost condusi de catre doi analfabeti.
De douazeci de ani, dintre douazeci si trei de milioane de romani nu s-a putut alege un conducator.
In 1989 aproape o mie de oameni au murit ca noi sa castigam libertatea.
am castigat libertatea de a fi furati
am castigat libertatea de a fi mintiti
am castigat libertatea de a fi umiliti
am castigat libertatea de a fi inselati
am castigat libertatea de a sta cu mainile in san
am castigat libertatea de a fi nepasatori
am castigat libertatea de a fi folositi
am castigat libertatea de a fi scarbiti
am castigat libertatea de a pierde
Nu e nimic special in ceea ce am scris mai sus. In general nu mai e nimic special in nimic. Ma cuprinde un sentiment de frica. Am senzatia ca ne apropiem de haos. Nimic nu mai conteaza.
Cuvintele pur si simplu nu mai au valoare. Nu mai exista cuvinte pentru ca nu mai exista semnificatii. Cuvintele nu mai pot schimba pe nimeni. Sunt doar cartofi care se arunca dintr-o tabara in alta. Sunt rosii, oua si castraveti care se strivesc de ziduri. Romania nu mai este formata din cuvinte care sa modeleze ceva. Sunt doar legume storcite de zidurile prea groase ale obrajilor nostri. Atunci cand nimic nu ne mai mira, s-a terminat sau este aproape de a se fi terminat...
Ce fac eu aici? Nu exista arme pentru un asemenea razboi. Indiferenta nu poate porni un razboi. Noi suntem indiferenti. E o stare de fapt. Contemplam fatalist propria mizerie. Pana cand cuvintele au ajuns legume. Pana cand televizoarele vor refuza sa mai functioneze si cablurile sa mai transporte imaginile ahtiate dupa audienta. In Romania avem nevoie de cabluri si de televizoare sa faca revolutia pentru noi. Sa spuna ele: - Gata!!!! Gata!!!!! Eu, televizor cu diagonala de 51 cm, refuz sa mai transmit aceste imagini familiei mele. - Da, si eu, cablu optic de mare viteza, te sustin. Suntem vinovati cu totii. In egala masura.
Hotii si victimele au un loc comun aici, pe acest pamant: indiferenta. De aia nu va fi niciodata razboi. Inclinatia catre fatalism nesimtit a acestui popor reclama monarhie sau dictatura. Cuvintele nu mai ajuta. Sunt doar legume storcite. Nu traim. Executam matricea indiferentei. Filtrele ni s-au infundat. Suntem prea indiferenti ca sa ni le curatam. Am ales sa nu mai filtram. Inghitim si nu evacuam. Camara e un loc special la romani. Cate nu pot sa incapa acolo, claie peste gramada. Niciodata camara nu va fi plina. Mizerie va fi mereu de inghitit. Stropita cu indiferenta si impachetata bine, va avea loc mult timp de acum inainte in casa sufletelor noastre.
PS. Intrebati vreun candidat europarlamentar cine a avut primul visul unei Europe unite... grandoarea acelui Om nu va starni ecouri in mintile unor "merge si-asa"...
luni, 6 aprilie 2009
Miting
Am primit solicitarea de a posta anuntul referitor la un miting de sustinere a cazului Dragos Croitoru. Mi s-a sugerat ca pot sa il perii si sa-l adaptez.
Textul insa, mi se pare potrivit asa virulent cum e pentru ca el reprezinta o stare de spirit, o senzatie de sufocare pricinuita de nedreptate si indolenta. Iata anuntul si va rog sa participati:
In Romania pedeapsa cu moartea exista! Veniti maine, 07 aprilie 2009, ora 17:00 in Piata Victoriei (in fata muzeului Antipa)!
Trebuie sa militam pentru abolirea pedepsei cu moartea in Romania.
Dragos Croitoru si alti 5 tineri sunt condamnati la moarte de catre Guvern.
Guvernul a refuzat, in sedinta de 1 aprilie, tratamentele in strainatate pentru sase pacienti, printre care un copil bolnav de leucemie care necesita, urgent, transplant de celule stem.
Nu vrem bani, ci doar solidaritate. Copilul nostru, prietenul nostru sau chiar noi putem fi oricand in locul acestor tineri.
IMPORTANT: minorii neinsotiti de parinti trebuie sa aiba asupra lor acordul scris al parintilor
COSTUMATIE: TRICOU ALB
MATERIALE: pancarde daca aveti, foi mari albe, foi A4 pe care sa le punem in piept cu ace pe care sa screim mesaje de genul:
“ABOLIREA PEDEPSEI CU MOARTEA”
“DEBLOCAREA FONDURILOR”,
“EGALITATE DE SANSE PENTRU BOLNAVII DE LEUCEMIE”
“DRAGOS CROITORU-UN CAZ CE TREBUIE SA SCHIMBE UN SISTEM”
Textul insa, mi se pare potrivit asa virulent cum e pentru ca el reprezinta o stare de spirit, o senzatie de sufocare pricinuita de nedreptate si indolenta. Iata anuntul si va rog sa participati:
In Romania pedeapsa cu moartea exista! Veniti maine, 07 aprilie 2009, ora 17:00 in Piata Victoriei (in fata muzeului Antipa)!
Trebuie sa militam pentru abolirea pedepsei cu moartea in Romania.
Dragos Croitoru si alti 5 tineri sunt condamnati la moarte de catre Guvern.
Guvernul a refuzat, in sedinta de 1 aprilie, tratamentele in strainatate pentru sase pacienti, printre care un copil bolnav de leucemie care necesita, urgent, transplant de celule stem.
Nu vrem bani, ci doar solidaritate. Copilul nostru, prietenul nostru sau chiar noi putem fi oricand in locul acestor tineri.
IMPORTANT: minorii neinsotiti de parinti trebuie sa aiba asupra lor acordul scris al parintilor
COSTUMATIE: TRICOU ALB
MATERIALE: pancarde daca aveti, foi mari albe, foi A4 pe care sa le punem in piept cu ace pe care sa screim mesaje de genul:
“ABOLIREA PEDEPSEI CU MOARTEA”
“DEBLOCAREA FONDURILOR”,
“EGALITATE DE SANSE PENTRU BOLNAVII DE LEUCEMIE”
“DRAGOS CROITORU-UN CAZ CE TREBUIE SA SCHIMBE UN SISTEM”
In Romania suntem demiurgi
Romania ne obliga sa fim demiurgi. Multi dintre noi am ajuns la concluzia ca nu traim intr-o lume frumoasa. Frumosul, la nivel de acceptiune mediocra, a suferit atacuri si lovituri sub centura. El a fost redefinit, pur si simplu. Nu se regaseste acolo unde ar fi normal sa il cautam. Asa ca, fiecare dintre noi se vede pus in postura de a-si crea o lume paralela celei cotidiene. O lume in care sa se inconjoare de bine si frumos. Este o incercare de evadare, dar este mai cu seama o redefinire.
Te gandesti sa-ti alegi cu grija prietenii stabilind matrice care sa-i indeparteze de mitocanii din lumea reala. Cauti cu disperare locuri linistite, romantice sau pur si simplu decorate cu bun gust si populate de lume "normala". Incerci din rasputeri sa mentii un cod al unei minime moralitati, sa nu fii victima compromisurilor la tot pasul. Toate astea te transforma insa, intr-un soi de demiurg, creatorul propriei tale lumi, alternativa la cea de care fugi. Or, incercarea de a crea o lume in interiorul alteia doar pentru ca prima nu mai confirma considerentele noastre morale, este un gest de lasitate si in definitiv un pacat. Plus ca din coliziunea celor doua lumi vom avea de suferit tot noi, ambivalenti de serviciu, victime ale propriilor escapade.
In Romania sa-ti propui o viata frumoasa fara sa tii cont de realitatile celei urate este ca si cum ai incerca sa construiesti o statiune de lux in mijlocul unei puscarii. Mai devreme sau mai tarziu tot trebuie sa mergi la culcare...sau la toaleta..
Te gandesti sa-ti alegi cu grija prietenii stabilind matrice care sa-i indeparteze de mitocanii din lumea reala. Cauti cu disperare locuri linistite, romantice sau pur si simplu decorate cu bun gust si populate de lume "normala". Incerci din rasputeri sa mentii un cod al unei minime moralitati, sa nu fii victima compromisurilor la tot pasul. Toate astea te transforma insa, intr-un soi de demiurg, creatorul propriei tale lumi, alternativa la cea de care fugi. Or, incercarea de a crea o lume in interiorul alteia doar pentru ca prima nu mai confirma considerentele noastre morale, este un gest de lasitate si in definitiv un pacat. Plus ca din coliziunea celor doua lumi vom avea de suferit tot noi, ambivalenti de serviciu, victime ale propriilor escapade.
In Romania sa-ti propui o viata frumoasa fara sa tii cont de realitatile celei urate este ca si cum ai incerca sa construiesti o statiune de lux in mijlocul unei puscarii. Mai devreme sau mai tarziu tot trebuie sa mergi la culcare...sau la toaleta..
duminică, 5 aprilie 2009
Dumnezeu, biserica, trafic
Dumnezeu e cu noi peste tot. Suntem insa noi cu Dumnezeu pretutindeni? In trafic, la birou, cand aruncam vorbe grele, napditi de stres, la betie sau pe plaja pierduti in carnea dragostei? Ar fi greu...de aceea cred ca trebuie mers la biserica din cand in cand.
Acolo, singur cu tine si cu Dumnezeu poti cauta in liniste. Cei care pretind ca biserica s-a schimbat si ca preotii nu inlesnesc accesul catre Dumnezeu, cauta tapi ispasitori. Lumea intreaga s-a schimbat. Unii, mai mult decat altii. Ghetarii se topesc. Cu atat mai putin il vom gasi pe Dumnezeu in afara bisericii, pe strazile aglomerate ale vietilor noastre. Desi, ma repet, El e pretutindeni.
Noua insa ne trebuie pretextul pentru apropierea si insotirea cu El. Si, vrem nu vrem, biserica e locul. Nu-i putem condamna pe preoti, atata vreme cat ne suna telefoanele in timpul slujbei si folosim blitzuri si camere video la nunti si botezuri incercand sa prindem o farama de altar.
Acolo, singur cu tine si cu Dumnezeu poti cauta in liniste. Cei care pretind ca biserica s-a schimbat si ca preotii nu inlesnesc accesul catre Dumnezeu, cauta tapi ispasitori. Lumea intreaga s-a schimbat. Unii, mai mult decat altii. Ghetarii se topesc. Cu atat mai putin il vom gasi pe Dumnezeu in afara bisericii, pe strazile aglomerate ale vietilor noastre. Desi, ma repet, El e pretutindeni.
Noua insa ne trebuie pretextul pentru apropierea si insotirea cu El. Si, vrem nu vrem, biserica e locul. Nu-i putem condamna pe preoti, atata vreme cat ne suna telefoanele in timpul slujbei si folosim blitzuri si camere video la nunti si botezuri incercand sa prindem o farama de altar.
Copy Paste
baby, i wanna copy your soul
and paste it into mine...
i'm gonna make a hidden folder
out of our secret love...
and paste it into mine...
i'm gonna make a hidden folder
out of our secret love...
vineri, 3 aprilie 2009
Dragos, condamnat la moarte. Facem ceva?
Supun atentiei inca un caz trist pe care il infatisez aici pe blog. Ceea ce decurge insa din toate mailurile pe care le primesc este ca am fi mult mai eficienti functionand sub ideea Asociatiei Caritabile a Fanilor Vama. Este mult mai importanta organizarea sub aceasta umbrela decat infatisarea sporadica a unor cazuri pe care le lasam la latitudinea hazardului oarecum. Asociatia nu va putea rezolva toate cazurile sau cazuri in totalitate, dar echipa ei se va ocupa si de comunicarea lor catre terti, ONG-uri, companii etc. Pana atunci insa iata situatia lui Dragos...
Draga Tudor,
Dragos Croitoru, un tanar licean de 18 ani, din Bucuresti, a fost ieri condamnt la moarte de catre GUVERNUL ROMANIEI. Dragos a fost diagnosticat in noiembrie 2008 cu o forma grava de leucemie, care nu raspunde la chimioterapie si care avanseaza intr-un ritm alert.
Mama lui Dragos, o femeie disperata, a inceput inca din noiembrie demersurile pentru obtinerea fondurilor necesare, insa statul roman, se pare, nu are fonduri pentru asa ceva. Ieri Guvernul i-a respins dosarul, condamnandu-l pe acest tanar la moarte. Mama lui se uita cum singurul ei copil moare cate putin in fiecare zi…
Primesti probabil sute astfel de mailuri, la unele te opresti, la altele nu, ca noi toti de altfel… eu sper ca sansa va fi de partea mea si mai ales a lui Dragos si te vei opri la acest mail. Am incercat sa strangem banii necesari, dar din pacate fara sustinerea unei persoane cunoscute, nu reusim. Ceea ce-ti cer este sa ne sustii, nu stiu cum, tu sigur ai mai multe idei… poate printr-o prezenta la Liceul Dante Alighieri, unde Dragos este elev, poate printr-un concert caritabil, poate doar pur si simplu printr-un apel… poate prin Asociatia caritabila Vama (de altfel ne dorim sa continuam lupta noastra pentru cei suferinzi si o putem face alaturi de voi).
Noi suntem un mic grup de voluntari care nu-l cunoastem pe Dragos decat de putin timp, dar incercam sa-i mobilizam pe colegii lui dupa modelul unor liceeni din Barlad care au strans banii necesari pentru colegul lor Catalin Micu, diagnosticat cu aceeasi boala ca a lui Dragos. Aici in Capitala insa, solidaritatea si moralitatea au “cote de piata” mult mai mici decat in provincie...
Traiesti ca si cum cel drag ar muri maine! Incerc acest exercitiu din cand in cand si ii inteleg mai bine pe ceilalti.
Cred in “minuni posibile”, cred deci ca vei citi acest mail.
Oana Gheorghiu
Later edit
Pentru Dragos conturile sunt deschise la C. R. FIRENZE ROMANIA, titular cont CROITORU CORNELIA FLOARE (mama)
in euro : RO74DARO000600058033EU01
in lei : RO20DARO000600058033RO01
Cainele 2665
Tocmai am mangaiat cainile strazii 2665. Mi-am bagat mana in gura lui si m-a muscat usor cu dintii. Este incredibil cum simt cainii (sper aproape toti) ca te joci cu ei si cum te menajeaza cand stim ca un simplu cuplu de forta ar putea sa-ti injumatateasca oasele sau falangele. Cainele 2665 s-a jucat cu mine, m-a privit in ochi si a plecat.
Eu ma indrept spre teatru. Astazi voi fi nebunul lui Gogol si Regele Spaniei. Pentru o ora lumea prezenta nu va mai insemna nimic. It is my full escape.
Eu ma indrept spre teatru. Astazi voi fi nebunul lui Gogol si Regele Spaniei. Pentru o ora lumea prezenta nu va mai insemna nimic. It is my full escape.
joi, 2 aprilie 2009
Azi, la facultate
Azi de la 15:30 sunt la Facultatea de Litere. Am fost invitat sa le vorbesc liceenilor in cadrul Zilelor Portilor Deschise. De la ora 14 va avea loc o discutie informala intre studenti si liceeni despre facultate in general si despre ce ofera Facultatea de Litere, in particular. Liceenii intreaba, studentii raspund sincer, in absenta profesorilor.
Pe mine m-au invitat sa vorbesc despre mecanismul selectiei, despre criteriile care conteaza cu adevarat in alegerea facultatii, sectiei potrivite, despre importanta studiilor superioare facute cu responsabilitate...
Ne vedem joi cu cei interesati:)) Hai bafta!!
Pe mine m-au invitat sa vorbesc despre mecanismul selectiei, despre criteriile care conteaza cu adevarat in alegerea facultatii, sectiei potrivite, despre importanta studiilor superioare facute cu responsabilitate...
Ne vedem joi cu cei interesati:)) Hai bafta!!
Break up. Don't stay more than love.
In seara asta am simtit sa scriu un cantec. Si l-am scris. Si am mai simtit sa-l pun aici. Cu greseli, necosmetizat, nestudiat, nearanjat. La prima. O voce si o chitara. Insa din foarte suflet. Cinstit. Crud. Nepreparat. Bucuria unui cantec. Ca pe plaja. Atat.
Break up. Don't stay more than love.
Asculta mai multe audio Muzica »
Break up….
Break up when things should go wrong.
Break up. When there's no bond (anymore)
Break up. Break up when you don't belong.
Just break Break up. When there's no rush to the door.
Break up…
Break up when dinner's fast food and no words.
Break up when silence disturbs.
Break up when your heart's left in the woods.
Break up…have no excuse..
Break up. Break up when killing the smile.
Break up. Break up when "sometimes is fun".
Break up when things "should be done".
Break up when jugglin' the figures of love.
Break up. Break up the first time she doesn't need to know.
Break up. Take no pleasure in lying to you both.
Break up when habits are all you have got.
Break up when fear only stops you from breaking it up.
Break up when you feel like you stay more than love.
(Break up when staying in this more than love)
You don’t have to stay more than love..
Break up. Break up when killing the love…
Break up…fly like a dove…
Break up. Don't stay more than love.
Asculta mai multe audio Muzica »
Break up….
Break up when things should go wrong.
Break up. When there's no bond (anymore)
Break up. Break up when you don't belong.
Just break Break up. When there's no rush to the door.
Break up…
Break up when dinner's fast food and no words.
Break up when silence disturbs.
Break up when your heart's left in the woods.
Break up…have no excuse..
Break up. Break up when killing the smile.
Break up. Break up when "sometimes is fun".
Break up when things "should be done".
Break up when jugglin' the figures of love.
Break up. Break up the first time she doesn't need to know.
Break up. Take no pleasure in lying to you both.
Break up when habits are all you have got.
Break up when fear only stops you from breaking it up.
Break up when you feel like you stay more than love.
(Break up when staying in this more than love)
You don’t have to stay more than love..
Break up. Break up when killing the love…
Break up…fly like a dove…