Dumnezeu arunca oameni intr-un pahar cu apa

Viata e paharul cu apa in care Dumnezeu arunca oameni care se dizolva ca aspirina. Pe buza paharului, ingeri si diavoli pescuiesc hohotind. Dumnezeu arunca oamenii in apa gandindu-se ca ii vor purta noroc asemenea banutilor care se scufunda parca in ralenti scapati din mainile turistilor care viziteaza Fontana di Trevi.

Gala Unicef 2009

Un film excelent azi

Numai intr-o tara care fiinteaza si pe asasinatele politice sau tradarile Romei decadente sau intr-o tara care i-a dat pe Machiavelli si familia Borgia, coruptia poate sa capete dimensiuni nebanuite de rafinament.

Povara adevarului e de multe ori mai grea decat cea a minciunii.

Nu intotdeauna binele se salveaza prin bine.

In definitiv, adevarul e un bec incandescent catre care orbecaim in necunostinta de cauza.

Un film despre cele cateva propozitii de mai sus. Excelent jucat. Coloana sonora impecabila si surprinzatoare. Profund si suprarealist pe alocuri.

Nu in ultimul rand, un film despre adevar ca valoare ce tine de perspectiva.

Si, nu in ultimul rand, despre iubirea care te poate salva din mijlocul tenebrelor tale.

Un film superb despre o perioada din viata lui Giulio Andreoti.

IL DIVO

Tudor la TIFF

Ma indrept spre TIFF. Abia astept sa ajung la Cluj fara sa fiu "impovarat" de programul vreunui concert. In seara asta vad filmul lui Mungiu. Revin cu detalii curand. Nu va asteptati insa la o cronica de film. Am avut o discutie interesanta cu Mungiu in aeroport si am fost fericit sa descopar ca apreciaza foarte mult ideea de poveste intr-un scenariu, structura in trei acte, asa cum o propune si Syd Field in Screenplay. Se vede asta si in 4 3 2, un film cu poveste si structura solide. Premiza se instaleaza repede, in primele zece minute de film si totul se desfasoara pe fondul unui interes crescand fata de deznodamant. Cred ca povestea e elementul principal in reusita unui film. Restul e discutabil. Povestea nu.
Revin.

Tiesto nu merge cu Gazpacho

Nu exista o politica muzicala ambientala la terase. Oamenii asculta house in miezul zilei si se mira ca sunt nervosi. Stau pe terasa la Hilton impreuna cu un prieten. Comand un gazpacho rece, iute. Simt nevoia unei muzici tihnite, ceva care sa cadreze intr-un fel cu ideea de pranz. N-avem nicio sansa. Bum-bum plus arpegiatoarele care fac deliciul celor ce simt nevoia sa-si spele creierii. Nu simt nevoia sa-mi spal creierii la pranz. N-au facut vreun efort deosebit pana la amiaza, iar genul asta de "muzica" mai degraba mi-i irita.

Oricat as vrea sa ma armonizez cu porcaria asta de minimal house sau ce-o mai fi, nu-mi iese. Nu la pranz. E o chestiune de gust sa nimeresti muzica pe o terasa. Intr-un oras dement iesi la pranz sa mananci tihnit si-l asculti pe Tiesto. Dupa care ne miram ca suntem isterici.

Cred ca sunt putine terase in Romania unde patronii se preocupa de alegerea muzicii. Daca mananci mici pe Valea Oltului risti sa o faci pe ritmuri dance. Manelele mi se par mult mai potrivite pentru mici. Nu pentru mine. Insa mici cu dance si cu bere este o schema mortala.

O sa spuneti ca e o chestiune fara importanta. Cu toate astea, din tot soiul de lucruri mici, neinsemnate se creeaza Disconfortul. Daca o pereche de butoni eleganti fac diferenta la o camasa alba, scrobita, de ce ambianta sonora n-ar face diferenta in creierii nostri?

Zi de zi, orasul asta propune prost-gust, din ce in ce mai mult prost-gust. Si prostul gust oboseste, enerveaza, alimenteaza tensiuni. Citeam undeva ca vacile dau mai mult lapte cand asculta muzica clasica. Sunt ferm convins ca ar livra lapte gri si in cantitati destul de mici daca ar fi supuse la o cura de drum'n bass in fiecare dimineata.

Sunt soparla si cal in acelasi timp.

Ar trebui sa va distrez azi, nu? Sa fiu cireasa de pe tort, maslina fara sambure, frisca de pe marginea frappe-ului. Sa fim fericiti. Clovnul sa se lupte cu bufonul, regele sa rada incert. A ras de mine sau de mine? Fericire cu orice pret. Neaparat tampa. Fericirea tampa e grand cru. Fericirea intrinseca e premier cru. Un spumant rose intr-o seara de vara cu matase neagra la care doar tanjesti. Fraierii nu stiu sa sarute picioarele. Una e sa-ti prelingi balele, alta e sa le controlezi. Vai, omule Tudor Chirila, cat de bine te cunosc! Nu zau, dar nu esti interesat(a) de broasca Tudor Chirila? Oracaie adorabil cand ti-e lumea mai draga! Are un talent surprinzator in a-ti recita versuri corporatiste. Stie sa strice o seara. Amesteca socata cu icre negre si o venereaza pe bunica-ta. Vai, iarta-ma, bunica-ta a murit? Nu cred, e prea posibil sa fie o stea pe cer. Aia care mi-a atras atentia cand era sa intorc masina cu rotile-n sus. Era in august. Nu stii ca in august universul se umple de mediocritate? Mii de stele printre care si bunica-ta. Ok, nu ma mai iau de ea.

Fii fericit, atata lume te iubeste. Sunt o caprioara ranita care are nevoie de ajutor. Sunt si cativa care s-ar pisa pe mine. Doar ca impun sindromul prostatei. Stii, emotivii se apropie de pisoar gata sa elibereze jetul, dar ca prin minune se propteste un mitocan langa ei si nimic nu mai merge. Te intrebi de ce? Pentru ca gandurile sunt in pula. Firave, avortone, au blocat fluxul pisarii intimidate de vecinul de pisoar. Daca vreti sa va pisati pe mine accept, dar va rog sa o faceti cu capul. Hmmm! Cum spuneam, hai sa ne distram, primavara si-a intrat in drepturi fara sa-si asume vreo obligatie. Mai, Primavaro, mai; tarfa sezoniera care te futi cu vara de frica iernii, nu ti-e rusine sa nu-mi dai nimic la schimb? Ce tarfa sentimentala esti! Stii bine ca ma multumesc doar cu puful pe care il zburatacesti prin aer... Primavara e o imensa gaina beata pe care o jumuleste Zeus la marginea Pamantului in speranta c-o sa-i desopere pizda. Nuuu, va anunt solemn, Primavara nu are pizda pentru simplul fapt ca Fericirea nu e-n Pizda. Acolo e doar placerea. Vara are pizda. Mda. Nu va oripilati. Vara transpira, asuda, se racoreste cu tequilla la 40 de grade si delireaza in versuri. Vara e prea beata ca sa realizeze ca se ofera primului sofer de tir care vrea sa se racoreasca. E normal. Totul pluteste in aer. Pana si filosofia. Nu prea suntem atenti, asta e problema.

Nu stiu, dar am de gand sa-mi arat adevarata tripla fata. Am sa incep cu impostura, un as de pica, dupa parerea mea, voi continua cu egoismul exacerbat incat n-am putut sa-l fac decat jolly joker si voi sfarsi cu dorinta, care e o dama in mii de culori, mai multe de patru, mai putine de cinci, undeva pe acolo. Ca sa puteti numara si voi, simpaticilor. Vreau sa va vad, smecherilor, cum ma bateti voi cu cartile astea, huh? Uite unde erau cartoforii! Ma pis pe sinceritatea ta! Nu face cat un careu de asi sau un ful de popi! Ahhh, vrei sa-mi numeri cartile, mai smechere? Ma cunosti tu pe mine, nu? Eu ti-am dezbracat iubita la poker vara trecuta? Nu, boule, nu eu ti-am dezbracat-o, prostule! Eu doar am castigat jocul, tu ai stabilit miza, ma supraurasti! Ma urasti pentru mai mult decat e cazul, imbecilule. Ok, nu esti imbecil, scuza-ma. Esti doar becil. Ca sa fii imbecil trebuie sa te supra califici. Ma rog, acum ca am dat cartile pe fata si nimeni n-a castigat, teama mi-e c-au ramas niste dorinte nesatisfacute.

N-am ce sa va fac pentru ca azi sunt cangur si voi flegmati in contratimp. Timpul unu, scuipi, timpul doi sari, timpul unu scuipi, timpul doi cangurul sare si uite asa flegma ta rateaza persoana mea. Muzica e o chestiune de coordonare, dobitocule. Ma rog, daca eram arici era mai usor, dar cine vrea sa scuipe-n tepi? Hahahaha. Bufonul nu e vesel azi, dar nici agresiv. Are starea zero. Liftul e in revizie. Tusam terenul. Umflam mingile. Ascutim cutitele. Azi nu curge sange. Nu sunt replici. Nu e teatru. Nimeni nu comenteaza. Lumea nu se confunda cu mine azi. Ce bine. Ma simt mai curat. Fara sa ma spal. Haha.

Prea multa lume vorbeste despre prea putine lucruri. Ma inscriu si eu la cuvant.

Sunt atat de previzibil incat ma cunoasteti. Asta e tot ce puteti? Sa judecati un bolovan? Stiu, te arde-n buricele degetelor sa raspunzi. Imi arati tu mie orgoliu si rasfat si daca ai ceva coaie s-ar putea sa-mi arati si talent. Nu-i asa ca nimeni nu voia sa-ti paseze cand erai mic? Dar acum s-a schimbat treaba. Mingea e la tine. Si n-o mai dai la nimeni. O ingrasi cu tot ce prinzi. Te caci in ea pana creste mare si-o sa dai tu sutul suturilor si poate golul golurilor, nu? Plantezi copaci, opresti furtuni si abati rauri de la matca lor si uite asa ne-arati tu noua tuturor. Si dupa ce te faci mare carnivor, lucrurile o sa se linisteasca. Despre asta e vorba acum, nu?

Devoreaza. Scapa cu viata. Scuipa oase ca sa nu te ineci. Suge carnea de pe ele. Plescaie multumit din dinti. Schimba dintii, dupa caz. Sunt urat la suflet, nu? Ah, futu-i inocenta ma-sii si eram la un pas sa te pacalesc. Pe naiba. Mi se rupe daca ti-au servit berea rece. Mi se rupe daca nu s-a potrivit oglinda cu asteptarea. O fi fost inclinata putin asteptarea si s-a deformat in oglinda. Ma lasi? Sunt ca si tine. Aceeasi compozitie. Limfa, sange, sperma, celule, atomi, ba chiar protonii seamana. Difera cantitatile. Iti dai seama ca au gresit la gramaj? Tu esti mai prost, eu sunt mai rau? Eh, sa te vad acum ca numeri celule ca sa te inalti. Ma faci sa rad.

Undeva in culise Zeus jumuleste gaina primordiala. De aia luna mai e plina de fulgi. In spatele lui, Hermes e beat mort si se joaca cu gramajele. Hefaistos vinde aur. E o porcie in toata regula. Sunt o broasca si o caprioara in acelasi timp. Sunt un gandac de bucatarie, striveste-ma, dar asuma-ti imaginea organelor mele ca o pasta alba care se imprastie pe gresia de la en gros. Sunt o soparla si un cal in acelasi timp. Nu stiu cum naiba fac ca sar si ma tarasc in acelasi timp. Daca vrei sa ma strivesti, e musai sa ascultam aceeasi muzica.

Chirila in licee. Cuza si Cosbuc.

E greu in licee. Am impresia uneori ca n-o sa obtin nimic. Ca trecerea mea pe acolo nu va insemna decat un eveniment fugar in mintea elevilor. Si nu spun asta ca sa aud comentariile voastre de incurajare. Ar fi gretos, cumva. Pe de alta parte, mi-e greu. Nu credeam ca aceste doua ore de travaliu explicativ ma vor suge de atata energie. Realizez ca o conferinta nu presupune un schimb energetic, ca la teatru sau muzica. Intr-o conferinta tu dai, publicul ia.

Armele cu care lupt eu par slabe: cultura, pasiune, vocatie, dominatie intelectuala. Cu atat mai slabe cu cat societatea e mai bolnava. Iar la noi societatea e bolnava rau. Cancerul isi face de cap cu trupul unei Romanii slabite. Incerc sa le spun copiilor ca nu traim doar in Romania, ci in Europa. Ca sansele de interactiune cu cetatenii sanatosi mintal din Paris, Zurich, Haga, Stockholm, Londra, Barcelona, Hamburg etc., sunt mari.

Dar toate incercarile mele se lovesc de spectrul aiuritor al banului care se prefigureaza ca o umbra crescanda pe un perete alb plin de crapaturi. Banul si valorile pe care le propune este bine inradacinat in sufletele si viziunile copiilor. Nu ma intrebati cum s-a ajuns aici, nu ma intrebati daca noi am avut alta educatie. Habar n-am. Nu cred in generatii. Cred in momente.De multe ori stau in fata lor si imi dau seama ca par ridicol, cum fac eu apologia lecturii intr-un moment al goanei dupa cariera. Imi pare ca vorbesc aiurea si ma surprind considerandu-ma ridicol. De ce copiii astia ar trebui sa simta ca mine? Poate ca instinctul de conservare este cel care trebuie sa ghideze omul. Si-atunci? Instinctul lor de conservare le spune ca de bani trebuie sa se apere cu bani.

Ce sens are sa le vorbesc despre goliciunea spiritului? Despre pustiu si monstruozitatea necunoasterii? N-are nicun sens. Aseara ma gandeam ca oamenii cultivati au multe probleme pe care le realizeaza, lupta cu ele. Incultii au poate la fel de multe, dar nu realizeaza nimic. Nu stiu ce-i doare, ce le creeaza un disconfort. Omul necultivat e asemeni cainelui care umbla cu ciulinele in labuta si cand incerci sa i-l scoti, te musca pentru ca ai vrut sa-i faci rau. De ce experienta mea ar fi una de urmat? Cum sa-i conving ca daca vrei sa scrii trebuie sa citesti? N-am arme destul de performante pentru aceasta batalie.

Cu toate astea am sa merg pe drumul asta pana la capat. Am sa vorbesc si poate ca ochii mei vor spune mai multe decat cuvintele. Da, am ochii vii. Poate ca sunt tristi, dar sunt vii si iscoditori. Da-mi o chitara si-am sa ma joc cu ea o noapte intreaga, du-ma pe o scena si fac in asa fel sa iasa teatru, da-mi o coala alba de hartie si-o sa-ti scriu ceva cu sens, daca nu frumos, o sa-ti scriu cu sens. Asta cred ca poti citi in ochii mei, asta cred ca se numeste pasiune.

Si stiti ce mai inseamna pasiune? Cand realizezi ca visele tale sunt tot acolo, desi o mare parte dintre ele le-ai implinit. Ma rog, mai e mult de visat, mai e frumos de trait, mai sunt replici de dat...

Barbat, sosea, copac, caine, lan de grau, clovn.

Lacrimile alunecau usor pe blana din care inca se mai desprindeau smocuri. Ca o poveste care se dezintegra. Nu ii trecuse prin cap ca va fi atat de greu. Trupul animalului se intarise considerabil. Nu putuse sa-i inchida ochii si avea impresia ca nu se despartisera de el nici macar acum. Sa fie masinile blestemul vietii lui? Cainele se zbatuse zece minute in spasme regulate. Niciodata nu mai vazuse o asemenea privire. Nu era uimire si nici macar suferinta in privirea lui, era durerea ca va trebui sa-l paraseasca. Da, fara indoiala in acele ultime clipe cainele se gandea ca n-ar fi trebuit sa-si lase singur stapanul. Nu era momentul. Mai ales atunci. Mai ales atunci.

“Iarta-ma, dar efectiv nu l-am vazut” pareau sa spuna ochii blanzi, care nu cereau ajutor, ci mai degraba ofereau ultimele licariri de viata barbatului care statea ingenuncheat pe strada si ii tinea capul in maini. Ca din alta lume, separata cu pereti grosi din vata de sticla, se auzeau claxoane, injuraturi si balbele soferului care izbise animalul in plin. Sangele cald anula orice speranta. Barbatul stia ca va muri. Si cainele muri. Simplu, onest, tremurand si privindu-si pentru ultima oara stapanul in ochi, fericit ca mana plina de sange ii sprijina capul. Refuza sa inchida ochii si, mai apoi, cand moartea instala un sablon de pupila, ochii ramasera deschisi. Acum pareau ca privesc cerul senin. Barbatul il tinea in brate si-si stergea din cand in cand ochii, ridicandu-i trupul in asa fel incat sa poata atinge blana cu pleoapele. Altmineri ar fi trebuit sa se opreasca si nu mai voia. Lasase masina undeva pe marginea soselei. Acum cauta copacul. Acel copac.

Amintirile soselei ii veneau in minte cu fiecare masina care trecea intr-un sens sau altul. Un om cu un caine mort in brate lacrima cautand un copac. Niciodata nu te gandesti la situatia in care poti sa ajungi. Copacul trebuia sa fie pe undeva pe acolo. Parca erau mai putini acum zece ani. Ea radea ingrozitor de tare. Era o caldura incredibila. Era propozitia lor preferata. Este incredibil de cald, tipau amandoi in cor si lungeau toate cele trei “I”- uri. “Iiiiincrediiiibiiiilll de cald” si radeau de nebuni.

Copacul avea trunchiul gros si se ramifica in trei craci lungi. Parea o furca scurta si groasa infipta acolo de o mana zeiasca. Ea isi tinea picioarele sprijinite pe bord si nisipul inca ii mai lucea intre degetele ciocolatii. Se apleca spre ele, abandonand drumul si tinand volanul usor, doar cu o mana. Isi sara limba printre firele de nisip in timp ce ea il impingea inapoi cu un tipat amestecat cu un chicot fericit. "Uita-te la drum, ma, nebunule". Apoi taceau fericiti o perioada. Ea isi mangaia urmele limbii lui pe degetele mici. Soarele inabusea simturile. Se cuibarea cu capul pe umarul lui si adormea cateva zeci de kilometri. Incerca sa n-o trezeasca si umarul ii amortea in bucuria nemiscarii. Daca frana o tinea usor cu mana pentru ca nu-si punea niciodata centura. “Daca e sa mor, mor”, asa se alinta.

Acum se gandea ca ar fi trebuit sa-i faca un cosciug. Cateva lemne macar. Totul fusese prea repede, plus ca ii venise prea greu sa suporte ochii mari care refuzau sa se inchida. Asta il facu sa se grabeasca. Sa termine mai repede cu tot. Rataci de mai multe ori inainte si inapoi, cautand copacul. Niciunul, insa, cu trei craci, ca o furca mare. Stateau insiruiti si il priveau cum incearca sa-si ingroape cainele la umbra trecutului. Un claxon in viteza il facu sa se intoarca. Pe partea cealalta a drumului, cat cuprindeai cu ochii, un singur copac cu trei craci ca o furca mare se profila pe cerul albastru la capatul unui lan de grau. Pentru o fractiune se bucura, uitand parca de moartea din ochii cainelui si de momentul greu ce avea sa urmeze. Nici macar nu se intreba cum de nu vazuse de prima data copacul in solitudinea lui varateca. Nu se intreba de ce nu aparusera copaci decat pe o parte a drumului. Nu se intreba nimic. Traversa si lasa sa-i scape usor la baza trunchiului gros cainele intepenit, cu ochii deschisi. Apoi alerga spre masina ca sa ia lopata. Lopata cu care iarna deszapezea masina.

Se gandi inca o data ca nu stii niciodata unde poti ajunge. “Papusa”, isi zise si o insfaca de pe bancheta din spate. Era un clovn cu hainele sfasiate si un singur ochi, o margica din plastic negru, lucitor. Cealalta se pierduse printre coltii cainelui. Cateva fire blonde de lana galbena aminteau de originea lui suedeza . Inca mai avea pantalonasii trei sferturi ecosaize si bretele albastre desirate de canini si de vreme. Picioarele groase cat un trabuc se balabaneau pesimist. Trona fericit cu un zambet larg pe bancheta din spate cu zece ani in urma. Oprise sa se usureze pe marginea drumului. Asta o enerva pe ea si il facea sa rada. “Natura n-are nevoie de hidratarile tale, stii? Exista benzinarii.” Iar el riposta razand: “Nimic nu e mai bun ca un pipi in natura, dragutzule.” Asa ii spunea, dragutzule. Insa acea oprire nu avea sa fie doar un pipi simplu pe marginea drumului.

In umbra copacului tremura o minge de tenis alba. Atat era de mic, atunci. Cat o minge de tenis. Atat de fragila era fiinta care respira sacadat in fata lui incat nu lasa loc decat unei singure variante. Se apleca, isi aducea bine aminte acum, cand se apleca sa sape o groapa adanca de macar un metru, se apleca si ridica botul care scancea abia perceptibil si mijea doi ochi negri care peste ani nu vor mai fi voit sa se inchida cu niciun chip. Ea tipa de bucurie cand il vazu si il lipi de obraz, apoi rase, caci cainele se scapa. “Inca un pisacios”, hohoti cristalin in timp ce el privea norii si-si spunea ca e fericit. Pamantul era uscat la suprafata si ii lua ceva vreme sa sape. Nu putea sa evite ochii animalului asa ca il intoarse cu spatele si continua sa sape cu ochii baltind. De atunci, clovnul devenise jucaria lui preferata. Din ziua in care se intalnisera pe bancheta din spate.

Realiza brusc ca n-o sa-l mai vada niciodata si se opri din sapat. Privi lanul de grau incremenit intr-o nemiscare ireala. Norii traversau cerul doar pe partea cealalta a drumului. Pe partea lui, linia orizontului impartea lumea in doua jumatati. Una galbena, mangaiata de un soare portocaliu care se pregatea sa paraseasca lumea si cealalta de un albastru a carui nuanta se inchidea pe masura ce minutele se scurgeau impotriva zilei. Bucuria acelei zile frumoase i se parea nepotrivita sufletului greu . Se intinse langa cainele care-l privea cu ochi morti. Ultimele clipe cu ultima lui legatura cu ea. Lacrimile se adunara in gat ca intr-un suvoi care astepta sa formeze destula durere cat sa dea pe-afara. Un icnet nascut undeva in stomac ii iesi pe gura si incepu sa planga in sughituri. Pe soseaua parca fara de sfarsit un barbat zacea intins pe iarba la umbra unui copac langa un caine alb, teapan si o papusa de carpa. Se zguduia de plans si mangaia cu miscari lente blana din care se desprindeau fire ca o poveste care se grabea catre sfarsit. N-o sa mai fie niciodata fierbinteala limbii pe obraz.

Isi aminti cum i-l adusesera la spital inainte sa il anunte ca ea murise. Apoi, cand ii spusera, i-l dadura in brate, sa aiba ce strange la piept.Cauciucul din gura condamnatului pe scaunul electric. S-ar fi salvat daca ar fi purtat centura si daca n-ar fi stat cu picioarele pe bord. A vazut-o iesind prin parbriz, cioburile desenau sfarsitul pe pielea mirosind a mare, cu picioarele inainte si a mai vazut-o plina de sange cu cativa oameni care se invarteau neputinciosi in jurul ei. Apoi durerea il lovi, cu intarziere il lovi si lesina, cu capul pe volanul care ii zdrobise pieptul. Nu apucase sa simta asta. Speranta ca ea va scapa invinse durerea pentru cateva secunde. Lesina cu gandul ca spasmele iubitei din mijlocul drumului sunt semne de viata si nicidecum moartea care-si face loc cu miscari pagane in fiinta femeii celei mai iubite. Apoi, la spital ii spusera si ii dadura cainele in brate si cainele se lasa strans, aproape sufocat si nu scoase niciun sunet si isi tinu respiratia si planse deodata cu stapanul sau caci intelese si el ca nu vor mai fi decat doi. Mult timp dupa aceea asculta cu sufletul strans gemetele stapanului sau la ore tarzii in noapte. Se ducea doar chemat acolo, in dormitor, si isi punea capul pe marginea patului slobozind oftatul cel mai lung care sa-i arate barbatului ca stie cat este de greu.

Privea ochii morti ai cainelui si realiza ca plangea din recunostinta pentru animalul care-l salvase de la nebunie, atunci cand amintirea ei parea mai reala decat moartea, dar la fel de intangibila. Caci refuzase moartea ei zi de zi, ora de ora, noapte de noapte si si-ar fi luat zilele fara animalul care devenise un soi de constiinta a vietii care trebuie traita chiar si in mijlocul mlastinii de durere in care imaginile ei se scufundau zi de zi, mai mult, tot mai mult. Cainele mort din fata lui isi plimba delicat fiinta prin apartamentul golit de prezenta ei. Dar fusese acolo, langa el, lovind usor parchetul cu ghearele si asteptandu-si stapanul sa zambeasca. Nu avu nevoie decat de mancare in tot rastimpul asta. Nu ceru mangaiere de acolo de unde nu spera ca va mai veni, isi puse botul pe labe cu o demnitate pe care doar animalele o pot atinge si suferi langa stapanul sau pana cand acesta realiza ca el, catelul din apartament, a fost atat de iubit de ea. Atunci zambi pentru prima data si isi saruta cainele si il privi in ochi incercand sa gaseasca si zambetul ei acolo.

Da, nu plangea de durere, ci de recunostinta pentru gratia cu care fusese ingrijit si recuperat din moartea sufletului. Acum isi spuneau adio. Incapatanat in iubire si devotament, animalul ramase cu ochii deschisi. Se apuca de sapat cu o putere ciudata. Cand groapa se facu de un metru, lua cainele si fara sa ezite, il aseza cu grija pe fundul ei. Apoi lua clovnul de carpa si, uitandu-se in alta parte, il aseza lipit de botul animalului. Ii ingropa pe amandoi si batatori pamantul negru care delimita acum micul mormant din umbra copacului. Nu infipse nici o cruce, nu lasa niciun semn. Copacul era indeajuns.

Privi soseaua. Se gandi ca o parte din viata lui se incheia acolo. Apoi se gandi ca viata te poate duce oriunde, absolut oriunde. Se indrepta agale spre masina care-l astepta cu portbagajul deschis. Durerea ii apasa pieptul si ii incurca respiratia. Privi cerul, trase aer in piept. Norii se buluceau unii peste altii doar pe partea cu copaci multi, insiruiti. Pe partea cealalta lanul de grau se colorase sangeriu, iar cerul era de un albastru intunecat. Un singur copac strajuia privelistea. Avea trunchiul gros, trei craci care il faceau sa para o furca infipta in pamant de o mana zeiasca. La umbra lui era ingropat trecutul unor oameni si al unui caine. Din cei trei, doar unul singur mai ratacea prin lumea de aici cautand un nou inceput.

Teatru caritabil pentru Selena

Sute de copii sunt diagnosticati cu leucemie limfoblastica, o boala care, in cazuri fericite, poate fi tratata. Insa costurile sunt atat de mari incat sansele copilului de supravietuire scad direct proportional cu veniturile parintilor. Erika, un copil de numai 2 ani, care sufera de acesta boala, a avut norocul ca Parazitii, Vita de Vie, Directia 5, Spin, Vama, Maximilian, Zale, Grasu XXL si Bitza sa cante pentru ea in scop caritabil. Astazi, fetita se simte mult mai bine si se bucura din nou de viata.

Tatal Erikai, Josian Wipper, un om care stie sa intoarca binele ce i-a fost facut, a infiintat Asociatia Erika, pentru a ajuta si alti copii care se lupta cu leucemia limfoblastica. Primul caz pe care incearca sa il rezolve este cel al Selenei, o fetita de numai 2 ani si 8 luni care a fost diagnosticata cu aceeasi boala de care suferea Erika. Astfel, pe 25 si 26 mai, la Teatrul Foarte Mic, se vor juca piesele de teatru-dans “Promised Land” si “Nu-i nimic”. Incasarile se vor duce in contul Selenei. Biletele, in valoare de 25 RON, au fost puse in vanzare incepand cu 18 mai, la Teatrul Foarte Mic.

In ciuda faptului ca suma stransa nu va fi foarte mare, pentru Selena si alti copii care sufera de aceasta boala este un pas spre o viata normala!

Detalii despre cazul Selenei si conturile unde puteti face donatii le gasiti accesand acest link.

De ce e BOC premier?

Noi zambim, radem si ne amuzam cu superioritate pe seama faptului ca Boc e premier. Uitam insa un amanunt esential, care se pierde intre hohotele noastre ironice: BOC este PREMIER.

Elitele noastre sunt dispuse la o stare de tampa si superioara contemplare.

Tragedia acestei natiuni este aceea ca spiritul de actiune, initiativa si combativitatea au apartinut mereu, in mult mai mare masura, hotilor.

PS. Acum vor sa mareasca salariul minim pe economie. Cica si in functie de rezultatele economice din prima parte a anului (hahaha)! Ma intreb, daca tot sunt gata sa comita o asemenea idiotenie, de ce nu au dat bani la profesori? Ah, scuze, nu era asa aproape de alegeri!

Povestea mea

Astazi, putin mai tarziu, voi publica si varianta mea de poveste la concursul pe care l-am initiat. Sosea, lan de grau, om, caine, papusa.

Pana atunci ma duc la Cuza de la 12:30 sa vorbesc cu elevii. Apoi am sa scriu.

Am inceput deja lecturile pentru un nou si foarte greu proiect de teatru. Faptul ca m-am reapucat de teatru ma face sa ies din sevraj. Tremuram si mi-era rau, eram palid si slabisem, imi venea sa vomit toate cuvintele pe care le digeram zilnic. Fara teatru. Acuma, ca am dezlegat garoul si am inceput sa scurg in mine proiectul asta, ma simt mai bine.

Maine, Vama la Sibiu.

Vorbim mai pe seara.

Gandul de azi

La adapostul abstractului se naste impostura. Realismul e hrana pentru mediocritate. Geniile sunt in no man's land.

Vodafone. Traieste clipa

Vestea falimentului celui mai bun prieten. Sms-ul prin care afli ca ai fost concediat. Ultima convorbire cu EA. Unul din miile de momente in care te albesti la fata. Mana care tine telefonul si coboara incet pe langa corp. Privirea pierduta. Vodafone. Traieste clipa.

Castigator concurs povestiri lan de grau, sosea, om, caine, copac

Am hotarat, in sfarsit, castigatorul concursului de povestiri lansat in urma cu 2 saptamani pe blog. A durat ceva pentru ca ati trimis multe texte pe care a trebuit sa le citesc. Ca observatie, multi dintre voi ati trimis descrieri, desi eu am precizat ca astept povesti cu introducere, cuprins si incheiere. Mai jos aveti textul castigator. Maine voi publica si povestea mea.


Teodor Tatu - A fi infirm sentimental

Nu am mai sarit pana atunci dintr-un tren aflat in miscare. Saritura nu mi-a starnit vreo senzatie. Eu… incercam sa-mi sterg trecutul. Cat timp am stat in tren am incercat sa ma dizolv, am incercat sa-mi alterez sentimentele. Nu a functionat. Cautam un loc in care sa pot deveni infirm sentimental.
M-am oprit sa-mi aprind o tigara. Promisesem ca nu mai fumez. O faceam numai pentru ca fumatul era una dintre fetele viciului si nestapanindu-ma aveam cel putin impresia ca alterez celelalte sentimente, acelea care ma apropie de nevoia de a face bine. Dupa ce mi-am inundat plamanii cu fum, l-am lasat sa se ridice usor si sa se strecoare printre buze. Se ridica elegant spre cer. Semana perfect cu norii aceia de spuma care manjeau albastrul din loc in loc. Pentru un moment m-am intrebat daca norii nu sunt chiar fum de tigara. Ce gand! M-a amuzat numai faptul ca am reusit sa concep un asemenea gand.



Am intors capul de cateva ori. Stanga, dreapta… Nu eram prea incantat. Locul acesta nu ma putea ajuta sa nu mai simt nimic. Trebuia sa plec de acolo. Dupa ce am strivit tigara pe care abia o incepusem m-am intors spre stanga. Aveam in fata o adevarata mare de culori calde. Nu mi-am putut da seama daca vedeam ceva galben, ceva portocaliu sau o combinatie intre acestea doua. Am hotarat sa nu aleg. Fiecare alegere nu ar fi fost altceva decat hrana starii mele de luciditate. Multe sentimente se nasc atunci cand sunt lucid.

Am inceput sa alerg prin galben si portocaliu. Spicele imi intepau usor varfurile degetelor. Se miscau, imi vorbeau si incepeam sa imi amintesc. Nu voiam sa le aud, asa ca mi-am acoperit urechile cu mainilie. Le-am calcat strivindu-le cu pofta.

Pret de cateva minute am continuat sa ma bucur de faptul ca viata spicelor se consuma datorita mie. Eram constient insa ca si bucuria este tot un sentiment, oricare ar fi motivul acesteia. Am incercat sa scap de ea, dar era ca si cum m-as fi scuturat de panza unui paianjen. Trebuia sa astept, sa am rabdare. Rabdarea a fost intotdeauna un chin pentru mine. Iata ca s-a ivit totusi si leacul pentru chinul meu. Strada. Se afla la cativa metri de mine. Nu strada era de fapt leacul, ci prezenta ei. Ma vindeca de rabdare pentru ca ma facea sa uit bucuria atragandu-mi atentia.

N-am mai vazut vreodata o strada atat de pustie. Imi plac strazile pustii. Pasii mei erau firavi. Incercam sa ma inchipui de undeva din spate, dar imi venea in minte numai imaginea sacoului meu plutind prin aer. Sacoul luase totusi forma trupului meu sau… chiar el ii dadea forma. Nu imi pot da seama. Nici macar nu vreau sa imi dau seama.

Curand am ajuns sa vad un copac undeva in dreapta. Pentru ce rasarise un copac tocmai in acel loc? Imi dadea senzatia ca peisajul seamana cu capul unui om chel de pe care mai crestea un singur fir de par. Nu avea o forma deosebita. Tocmai pentru ca era singurul copac trebuia sa arate diferit de ceilalti pe care ii vazusem pana atunci.

Nu mi-am propus sa ma apropii de copac, dar cred ca asa se intampla atunci cand cineva vede un copac langa un lan de grau. Tinde sa se apropie de el. La cativa metri departare de copac, chiar pe mijlocul strazii am zarit o silueta. Trebuia sa fie un om. Pentru un moment am vrut sa ma intorc. Nu am facut-o. Orice urma de ezitare a fost stearsa totusi deoarece am realizat ca imi doream sa stau in prezenta unui om. Imi doream sa aud vocea unui seaman de al meu.

Odata ajuns langa, am simtit otrava unui miros deja cunoscut mie – miros de les. Printre picioarele omului care statea cu spatele la mine am urmat cu privirea o dara de sange uscat.
- A avut ghinion…
Vocea grava a barbatului m-a facut sa tresar. Ma apropiasem atat de usor. Cum de ma auzise ? Am intaintat pana cand am ajuns umar la umar cu el.
- Da, a avut ghinion, am adaugat eu dupa cateva momente de liniste.
Nu stiu nici acum cum arata barbatul. Dintr-un motiv pe care nici acum nu-l cunosc, mi-a fost teama sa-l privesc atent. Stiu doar ca avea un rucsac verde din care a scos o papusa din carpa. Am considerat ca era o papusa numai pentru ca imita cu aproximatie forma corpului uman. Imi puteam da singur seama ca era uzata. Nu avea ochi, gura, nici macar par. Cateva fire de ata se ridicau anapoda din panza verde.

Barbatul a asezat-o atent langa trupul aflat in descompunere, trupul unui caine mort. O papusa langa un caine mort… De ce? Chiar trebuia sa aflu.
- De ce ?
- De ce… ce ?
- De ce ati lasat papusa langa el? Este doar un caine mort.
- Intocmai. E un caine mort. Stii ce se spune despre animale?
Se spun multe despre animale. De unde sa stiu eu la ce se referea mai exact?
- Ca nu au sentimente,a continuat el.
Avea dreptate.
- Bine, dar tot nu vad de ce…
- Pentru ca nici papusa nu are sentimente. Este un simplu obiect. Obiectele pot avea valoare sentimentala, dar nu si sentimente. Pentru mine papusa nu mai are valoare sentimentala de ceva vreme. Voiam s-o arunc, dar i-am gasit locul. Se completeaza ca un puzzle, nu? Morti, inerti, fara sentimente.

- Ati putea foarte bine sa asezati si un om peste lesul cainelui. Un om viu.
- Gresesti. Nu poti fi om fara sa ai sentimente. Asta ne face superiori lor. Iti poti inchipui ca nu ai sentimente si le poti nega, dar ar insemna sa te imbeti cu apa rece. Negi sentimentele numai pentru ca iti e teama de ele, iar teama este la randul ei un sentiment. Nu-i asa? Sentimentele iti imbraca existenta.
- Sentimentele mi-au mutilat existenta.
- Nu fi prost! Cu sentimente iti slefuiesti existenta. A fi infirm sentimental inseamna a nu exista.

Chirila in licee. Neculce

Si am fost la Neculce. Am facut din nou drumul spre liceu. Pe jos. Poate sa para un sablon, dar a fost emotionant. Au aparut cateva case noi pe Neculce. Foarte frumoase unele dintre ele. Am avut emotii si amintirile si-au facut de cap cu mine. A fost o discutie buna. Cineva din presa m-a intrebat ce au invatat elevii de la mine. Nu cred ca problema se pune in termenii astia.

Nu merg in licee ca sa predau. Merg ca sa spun ce cred despre pasiune si drum in viata. Fara pretentii axiomatice. Daca in urma acestor intalniri se ridica intrebari si elevii incep sa poarte un dialog mai profund cu sinele, asta e bine. Eu nu detin adevaruri incontestabile. Cunosc un drum si am trecut prin cateva intersectii. Si am descoperit cateva indicii. Si le impartasesc. Despre asta e vorba. A fost o discutie pigmentata cu intrbari din partea publicului. Am dialogat o buna parte din intalnire si asta a fost iarasi foarte bine. Nu stiu daca a fost o intalnire de succes, dar sigur a avut consistenta. Va tin la curent!

P.S. Pentru cei prezenti. Chiar am fost emotionat :))

Despre "Chirila in licee" la 'Neatza cu Razvan si Dani

Tudor Chirila la 'Neatza cu Razvan si Dani
Vezi mai multe video din Divertisment »

Are nevoie de ajutorul nostru...

Ionela Linte este o profesoara de 28 de ani. Ea se lupta cu o tumora maligna foarte grava care ii desfigureaza jumatate de fata. Trăieşte cu emoţie fiecare zi, deoarece boala îi poate curma în orice moment viaţa. Disperată, a apelat la autorităţi care i-au raspuns sec: să mai aştepte. Ajutorul, însă, s-ar putea să ajungă mult prea tarziu. Medicii din Germania i-au acordat o şansă la viaţă, dar operaţia costă 100.000 de euro, bani pe care tânăra nu-i poate obţine dintr-un salariu de profesoară.



Conturi deschise
Titular Linte Ionela - Antuanela
SUCURSALA BRD HURMUZACHI
RON RO31BRDE441SV49728014410
EURO RO26BRDE441SV49729084410

Pactul cu Rock'n Roll-ul

Fratilor, acest articol n-are nevoie de nici un fel de nuanta sau incercare stilistica. Voi fi aspru si direct intocmai ca spectacolul de aseara. Spectacol? Ce spectacol, frate, ca-mi curge sange din urechi si mai am nevoie de doi plamani. Ne-au spart. Batranetea pur si simplu nu se potriveste anumitor oameni. Nu lui Angus Young sau Brian Johnson. Iar nemtii stiu sa asculte AC/DC.

Spectacolul tribunei a fost halucinant. Inainte de intrarea in stadion se predasera armele. Cei trecuti de primul filtru si care erau mai sus cu un damb decat noi, cei care veneam, se pisau linistiti in vazul lumii. WC-urile nu mai faceau fata pentru ca la AC/DC se vindea bere la litru. Cred ca eram singurul fara tricou cu inscriptie. La Shook me all night long eram la coada la bere, dar cand a inceput m-am napustit inapoi in stadion. Imaginea era apocaliptica. Nu stiai unde sa te uiti. 80.000 de mii de oameni erau ca unul. A inceput o ploaie torentiala.

Angus Young dezbracat. In short si la bustul gol. Cortina de ploaie. Nemtii in delir. Tribunele tremurau la propriu, se clatinau pentru ca zeci de mii de oameni sareau. Nimeni nu statea jos. Nimeni. Erau doua variante: or erai dupa bere, or in picioare. Sunetul iti sfasia urechile efectiv. Brian Johnson avea patru mii de coaie in voce. Si canta zid. Rock'n roll fara nuante, fara figuri, simplu si direct. Despre tarfe bune si barbati transpirati cu greutate-n pantaloni si bratu' greu. Muzica despre sex si bautura. Fara depresii si dezamagiri. S-a cantat o singura balada. Hahahaha. The Jack. La Let there be rock Angus a facut solistica aia care te scoate din minti. S-a tavalit pe scena care baltea de apa.

Stadionul urla, noi urlam. Bere, multa bere. Betivi, da, betivi. Angus parca nu se mai opreste. Ploua si mai tare. Nu misca nimeni. Highway to hell. Mi se zbarleste parul. La refren ai senzatia ca tuna. Nu tuna. E reverbul care se intoarce din 80.000 de piepturi. Nu poti sa nu canti. Nu poti, pur si simplu. Brian Johnson fuge de nebun. Unde naiba se duce? Se arunca inainte si se agata de o franghie. E funia unui clopot imens. Au umflat-o si pe Rosie. Mare de tot. Tate mari carne multa. Decolteu imens. Nu mai poti sa gandesti. Gandesti doar chitara si chitara si chitara si chitara. Ce naiba fac astia cu noi? Ce naiba fac ei cu noi? Nu te poti opune. Te duci cu muzica si cu berea si cu Angus Young pana la capat.

Trag tunurile, normal. We salute you. Nu pot sa nu ma gandesc la razboi. Parca e o chemare la razboi. 80 de mii de nemti care au baut bere din halbe de 1 litru canta versuri si refrene simple cu ochii tulburi. E o reteta infailibila. Angus e un zeu. E zeul Gibsonului. E mai mult decat chitara. E religia chitarii. Si-a vandut sufletul chitarii. In schimb, a primit tineretea vesnica. Chipul imbatranit? Mare cacat! Doar o problema de estetica. Ieri seara am vazut pactul cu rock'n roll-ul. Ieri seara am inteles despre ce e vorba in rock. Rock'ul nu e despre libertate, sex sau droguri. Rock'ul este despre AC/DC!!!!!

P.S. Daca AC/DC ar canta cu clapa ar fi cea mai mare jignire adusa rockului pur :)
Cel mai mare dezastru al trupei ar fi ca Brian Johnson sa-si piarda raguseala :)
Am citit ca un ziarist englez spune ca AC/DC nu aduce nimic nou. Mi se pare o afirmatie imbecila. E ca si cum am vrea sa evolueze painea.

AC/DC Munchen

Ajutor, va rog! Pierdut aparat foto!!! Ajutor!

Am pierdut aparatul de fotografiat. Este ca si cum s-ar fi rupt ceva din mine. Sunt zapacit si nu am nici cea mai mica idee pe unde e. De aceea, ii rog pe toti cei care m-au intalnit in ultima luna (hoteluri, restaurante, cluburi etc) si au vreun indiciu sau l-au gasit (Canon 5D cu obiectiv 24-70 intr-o gentuta neagra) sa-mi scrie pe mailul de pe blog. Va rog!!! Ofer recompensa!!!

Chirila in licee. Primul turneu de mentorship al unui lider de generaţie

Sa-ti alegi gresit profesia e ca si cum ai construi o asezare de cateva casute dobrogene langa Casa Poporului. Caci ele vor tanji mereu dupa mare, iar Casa Poporului, dupa dictatura. Or dictatura nu se poate naste pe mare. Pe mare se naste doar soarele, in fiecare zi, de-a pururi.

Tudor Chirila


Chirila in licee. Spot radio
Asculta mai multe audio Divertisment »

Chirila in licee. Primul turneu de mentorship al unui lider de generaţie

Locuri în facultăţi care foarte rar se traduc în locuri de muncă
Meserii în culisele cărora uităm să privim
Părinţi care cred că profesia e moştenire de familie
Moda care încurajează alegerile de sezon

Meseria nu e un simplu accesoriu, dar de cele mai multe ori alegerea ei e tratată ca atare. În acest context, Tudor Chirilă iniţiază primul turneu de mentorship al unui lider de generaţie în liceele din Bucureşti – Chirilă în licee. Proiectul se va desfăşura pe parcursul anului 2009 în 20 de licee: 5 în luna mai şi 15 în toamnă. Campania stă sub sloganul Descoperă ce-ţi place accentuând ideea că, înainte de orice, este important să fii pasionat de ceea ce faci.

În perioada 19 – 27 mai, Tudor se va întâlni cu elevii din Liceul Teoretic Ion Neculce (19 mai), Liceul Teoretic Al.I.Cuza (21 mai), Liceul George Coşbuc (25 mai), Colegiul Naţional Ion Creangă (26 mai) şi Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr (27 mai). În cadrul întâlnirilor, Tudor le va vorbi liceenilor despre cum pot descoperi ce vor să facă în viaţă şi, mai ales, despre alegerea carierei în cunoştinţă de cauză. Aceasta pentru că, în funcţie de opţiunea fiecăruia, munca poate însemna o condamnare pe viaţă sau o viaţă fără frustrări.

Dovadă a faptului că tinerii au nevoie de repere solide stă Scrisoarea către liceeni publicată de Tudor Chirilă pe blogul său, prin care le aminteşte elevilor că superficialitatea poate fi depăşită doar prin cunoaştere şi bun-simţ. Scrisoarea a generat extrem de multe reacţii: peste 200 de bloggeri şi unele dintre cele mai importante cotidiene au preluat textul, mii de tineri şi-au trimis link-uri pe msessenger sau pe mail.

Întâlnirile din licee vor fi dublate şi de un studiu psihologic care urmăreşte să identifice gradul de încredere al elevilor în ei înşişi, cât şi modelele pe care le admiră. Rezultatele vor fi puse la dispoziţia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti în vederea dezvoltării unor programe educaţionale.

Turneul în licee va culmina cu un concert VAMA la Sala Palatului. Participanţii la întâlniri se vor bucura de acces gratuit, având ocazia să-l vadă pe Tudor Chirilă la locul său de muncă.

Chirilă în licee este un proiect despre exercitarea opţiunii iniţiat de Tudor Chirilă, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Agentia de Vise si Fundatia artEST

Studiu despre liceeni

Totul pleaca de la o intrebare foarte simpla: “Cine sunt tinerii nostri?” Si nu oricare tineri: cei usor de plamadit, cei cruzi, nemanjiti, neatinsi de tavalugul ipocriziei pe care viata reala ti-l imprima: liceenii.

Este o incercare de a stabili orizontul generatiei actuale de liceeni. Punctul de plecare este anul 2009: aceasta e zona la care ne raportam temporal, cu bune si rele. Am stabilit o coloana vertebrala: nivelul aspirational.

…Si am tesut pe ea retele ce tin de capacitatea de identificare, modele sociale, interese, respect, apartenenta la grupul mic al familiei, raportarea la grupul de prieteni, valori simple, universal valabile, adaptabilitate s.a.m.d.

Am vizat doua grupuri, sensibil egale la prima vedere: elevii de clasa a IX-a, a X-a si cei de clasa a XI-a, a XII-a. Primii – puberi; cei din grupul doi – adolescenti. Teoria ne spune ca primii au sufletul captiv in amalgamul de schimbari fizice care ii preseaza si-i obosesc; ceilalti, adolescentii, se deschid in cautarile lor de redescoperire a eului, a propriei identitati.

Am stabilit pentru fiecare intrebari specifice, create in concordanta cu interesele lor si capacitatea de dezvoltare psihica. Intrebarile sunt gandite in asa fel incat sa nu oboseasca, ci sa destinda si sa amuze. Exista intrebari cu raspuns inchis si cu raspuns deschis. Fiecare intrebare ii motiveaza sa se imagineze intr-o situatie (intrebari-poveste), sa creeze, sa gandeasca.

Dupa ce chestionarele vor fi aplicate, ele vor fi citite, studiate, interpretate. Toate notele de final vor fi intoarse spre elevii ce au participat pentru ca si acestia sa poata fi informati cu privire la zona in care se situeaza, in general. Concluziile finale vor fi directionate spre Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti cu recomandari si propuneri, in functie de rezultatele obtinute.

Scarlett Onica
psiholog

AC/DC!!! NU ma invidiati!!!!! :)))

Fratilor, pe scurt! In seara asta ma duc la AC/DC. La Munchen. Nu va suparati pe mine :)) Asa ceva nu se poate rata!!! Yupeeeeeee!!!!!!

Later edit
Cu Clopo teleleu prin Munchen! :) Mai sunt cateva ore :))

Ilustrata

Din avion cimitirul pare o mancare de spanac in care sunt infipte multe scobitori in forma de cruce.

Chirila in licee. Preview

"Chirila in licee"
Vezi mai multe video din Divertisment »

Che faro senza Euridice?

Gluck sigur l-a influentat pe Mozart. Simti asta mai ales in Don Giovanni si Requiem.

Pentru amuzament: Credeti ca politicienii nostri au ascultat Gluck? Cum ar fi sa-si inceapa ziua pe muzica lui? Ar fi o dulce perversiune a mizeriei! Stati linistiti ca nu exista imaginea asta. Doar dictatorii germani erau capabili de asemenea rafinament.

Iadul

Pentru ca iadul este cadere in gol. La inceput, o saritura intr-o groapa mica, de cativa metri. Pamantul se departeza vertiginos chiar in momentul in care ai fi crezut ca-i sa-l atingi. Si apoi, incepe neinceputul. E o prapastie fara sfarsit cu peretii de pamant, perfect rotunda, cilindrica. Te departezi de lumina pana cand un singur punct tremurator iti va mai aminti ca a existat. Si totusi vezi, vezi prin intuneric. Cazi in gol cu o viteza incredibila.

De jur imprejur, pe peretii din pamant noroios, neregulat, se perinda amintiri frumoase, dar nu e timp sa zabovesti asupra lor. Nu-ti este dat sa le mai poti contempla vreodata. Durerea creste cu fiecare imagine pe care nu reusesti s-o fixezi. Esti copil balai cu sandalele murdare de praf pentru prea putin timp. Esti doar o secunda cufundat in Ea, plangand de placere. Esti victorios a mia parte dintr-o secunda si e prea putin timp si caderea prea repede ca sa-ti recunosti copiii in prima lor zi de scoala, cum iti cauta incurcati privirea, pierduti in grupul de prichindei care se fotografiaza in sala de clasa. In schimb, urateniile vietii tale tasnesc sub forma unor lipitori teribile care se fixeaza muscand din pielea-ti deja infierbantata de aerul cald din cilindrul fara sfarsit.

Raul pe care l-ai facut oamenilor e acum lipit de tine si te face greu, mai greu, tot mai greu. Minciunile, tradarea, lasitatea si cinismul, nepasarea si trufia s-au transformat in viermi umezi cu ochi bulbucati, de foc. Cazi in gol cu viteza mai mare, pamantul se apropie de tine cateodata, dar e o iluzie doar. N-o sa-l mai atingi in veci. Pentru eternitate ai sa aluneci in hau, tragand dupa tine tot raul pe care l-ai proferat vreodata. Va fi o cadere muta, vesnica, eterna, caci in cilindrul de pamant care nu duce nicaieri si nu justifica nimicul sunetele sunt reprimate inainte sa se formeze.

O sa tanjesti dupa atingerea pamantului fie macar si dintr-o greseala care nu se va intampla pentru ca iadul e perfectiunea raului si-o sa tot cazi si-ai sa te umpli de lipitori verzui care-ti vor aminti de suferinta pe care ai uitat s-o oblojesti in timpul vietii. Vei fi singur in groapa vesniciei, ingrozit vei privi ochii de foc ai viermilor raului, unica sursa de lumina care-ti va insoti caderea. Nu, nu te vei mai opri vreodata, iar salvarea nu va mai fi in cuvant si nici in pocainta. Vei fi uitat ce este speranta si o frica cum n-ai mai pomenit in timpul vietii iti va fi imobilizat gandurile. Acolo, in groapa de pamant a nesfarsitului, acolo vei deveni nimic. Trupul tau va purta greutatea pacatelor tale in vesnicia de pamant. La capatul vesniciei...

- Stai, opreste-te te rog, ii spuse fata cu ochii mari, inlacrimati. E mult prea dureroasa viziunea ta. Era o fata inalta si slaba, nesfarsita. O frumusete nepamanteana, neatinsa, fusese asternuta pe chipul ei. Ca o zapada timpurie care a albit surprinzator campuri verzi, neatinse. - Opreste-te, striga inca o data cu gatul ei de lebada inclestat in stransoarea emotiei. Nu poate fi asa... speranta ne insoteste peste tot, pana si in iad. Iubirea!!!

Batranul se lasa pe spate in fotoliul masiv de piele acoperit de o patura. Privi in jur la sufrageria inalta cu peretii incarcati de tablouri. Intunericul isi facea loc din spatele ferestrelor cu vitralii. Fata il tinea de mana, intrebator.

- Iadul... ofta batranul, iubirea... Inchise ochii si adormi respirand agale. Pleoapele i se zbateau spasmodic vestind cine stie ce calatorie incurcata. Fata il saruta pe fruntea zbarcita si il acoperi grijuliu cu patura. Parasi apoi sufrageria inalta cu candelabre de cristal. Se strecura afara ca o fantoma in rochie de seara abandonand un trup prea chinuit de propriul suflet.

Alegerea profesiei

Sa-ti alegi gresit profesia e ca si cum ai construi o asezare de cateva casute dobrogene langa Casa Poporului. Caci ele vor tanji mereu dupa mare, iar Casa Poporului, dupa dictatura. Or dictatura nu se poate naste pe mare. Pe mare se naste doar soarele, in fiecare zi, de-a pururi.

Concurs povestiri lan de grau, sosea, om, caine, copac

Fratilor, ati scris peste 100 de povestiri. Aveti putintica rabdare ca n-am asa mult timp de citit. Cei care n-au vazut despre ce e vorba, uitati-va aici.

Comentarii inutile

Cred ca drama internetului sta in comentarii inutile. Exista o fervoare inexplicabila de a refomula ideile autorului. Slava Domnului ca marii scriitori nu au apucat sa publice pe internet. Sa te tii comentarii la mistica lui Dostoievski sau la metanoia lui Tolstoi din finalul vietii. Intr-o zi am sa fac un exercitiu. Am sa scriu un text, dar inainte de a-l publica voi publica comentariile (scuzati cacofonia).

Tragedia viziunii

Atunci cand ai o viziune nu te astepta sa-ti fie impartasita de cei cu care lucrezi. Oamenii se simt confortabil in postura de executanti. Asta este tragedia liderilor. A regizorilor, a antreprenorilor, a directorilor de creatie in agentiile de publicitate, a celor care creeaza proiecte grandioase, a dirijorilor carora le-au incaput pe mana orchestre mediocre.

Talentul de a-i capacita pe oamenii din jurul tau este ceva rar. Cu mediocritatea se lupta greu. Sa-i faci pe oameni sa-si depaseasca simpla conditie de rotita dintata (atat de necesara, dealtfel, angrenajului) necesita talent si efort supraomenesc de comunicare. Oamenii nu sunt dispusi sa-si insuseasca viziuni, ci mai degraba sa execute, multumiti cu rasplata de la sfarsitul zilei. Foarte putini din cei care constituie masa de manevra a unui proiect se apuca sa gandeasca fata de acel proiect si altfel decat in calitatea de simplu instrument.

Oamenii isi insusesc doar micile lor tragedii sau vise. Sa-ti pui mintea la contributie pentru dezvoltarea visului altcuiva este o chestiune de orgoliu personal si de blazare. De ce sa-i indeplinesc viziunea? Ajunge ca lucrez pentru el. De ce-mi cere, oare, omul asta nebun sa ma preocupe proiectul si dupa orele de serviciu? Astfel ca marile viziuni se implinesc cu biciul si cu dictatura.

Liderii vor fi rar iubiti. Mai degraba respectati pentru o minte sclipitoare si putere de munca. Foarte rar ei vor reusi sa capaciteze mai mult de cateva persoane cu functii cheie in indeplinirea viselor. Marea masa va prefera sa execute, fara initiativa, visand cu ochii deschisi la propriul moment de leadership, la momentul lansarii propriei afaceri. Foarte putina lume a inteles de ce Napoleon a vrut sa ajunga la Moscova. Si pana la urma infrangerea de la Waterloo s-a datorat unei intarzieri. Cata lume a inteles oare beneficiile pe termen lung ale diverselor politici sau vizuni artistice?

Tragedia liderilor ramane aceea de a nu putea impartasi o viziune care in curand va sluji tutuor celor care, desi nu si-au asumat-o, au executat-o. Tragedia vizionarilor este aceea ca sunt singuri.

Galati si o revelatie

A fost frumos la Galati. A fost un concert cald. Un public cald. Mai presus de asta, la Galati am asociat pentru prima data Undeva in Vama cu momentul de gratie care a inspirat aceasta melodie. Am realizat, cantand, ca sunt fericit pentru ca am fost, fie si pentru putin timp, in locul ideal pe care il evoca acest cantec.

Da, candva intr-un trecut nedefinit, am stat intins noaptea undeva prin iarba sau graul dintre Vama si 2 mai. Am privit puzderia de stele si am ascultat marea cu inima ciulita la orice zgomot care mi-ar fi putut invada linistea. Undeva in spate soseaua era deja o alta lume. Am stat intins pe spate, am privit cerul si am iubit. Am iubit pe pamantul uscat, cu vantul in fata si marea in nari, printre iarba sau grau. Si toate astea mi-au venit ieri in memorie, cu un miros intepator, ca acela al sangelui sanatos care iti buseste pe nas. Cald, aburind, preaplin de viata. Am stat intins intre lumi de betivi, am ascultat marea si am iubit. Pentru asta sunt fericit. Despre asta este acest cantec, de fapt. Asta am simtit cantand...

Pentru concurentii din povestea soselei cu grau, caine, om, papusa si copac.

Sunt de-a dreptul impresionat de cate povesti a reusit sa nasca ideea concursului meu de mai jos. Am primit peste saizeci de mailuri. Prin urmare, va rog sa aveti rabdare cu mine ca sa le pot citi pe toate si sa desemnez castigatorul. In acelasi timp, vreau sa scriu si varianta mea. Toate astea se vor intampla in editia de luni a blogului.

Imbucurator este ca lumea doreste sa se exprime, sa scrie, sa nasca un lucru frumos sau pur si simplu sa participe la un concurs cu o tema de creatie. Da, asta e foarte imbucurator.

Comunitatea prinde cheag...

Daca...

Eu vin si spun. Cautam fericirea peste tot. Cautam fericirea in cluburi insalubre, imbracati in hainele care ar putea s-o impresioneze pe femeia care nu exista. Cautam fericirea la metrou, in speranta ca ni se va arata cand ne asteptam mai putin. Din senin. Cautam fericirea pe holuri de asteptare. In trenuri sau avioane. Cautam fericirea in bucatariile petrecerilor la care nu am fost invitati. Cautam fericirea in teatre si in sali de cinematograf, mai ales inainte de film. Cautam fericirea in cafenele, in privirile chelneritelor blazate, cu gandul ca nu le asteapta nimeni acasa.

Cautam fericirea la concerte cu formatii obscure si public de nisa. Cautam fericirea in librarii, zabovind mai mult decat e cazul asupra unor rafturi care ne pot arunca intr-o conversatie. Cautam fericirea dedicandu-ne cu orice pret lucrurilor pentru care nu suntem pregatiti. Cautam fericirea in amagiri lenese. Cautam fericirea in adevarurile altora. Cautam fericirea in abandon. Cautam fericirea noaptea, mai ales noaptea. Cautam fericirea in biserici, acolo unde tragem cu ochiul la fericirea celui de langa noi. Cautam fericirea in bratele lui Dumnezeu. Cautam fericirea in dimineti optimiste. Cautam fericirea in tragediile care ne ocolesc. Cautam fericirea in redefinirea ei. Cautam fericirea in colectiv. Cautam fericirea intr-o aventura de-o noapte.

Cautam fericirea in betie. Apoi in abstinenta. Apoi in betie din nou. Cautam fericirea in decadenta si renuntare. Cautam fericirea in salvare. Cautam fericirea in altruism. In speranta si mizerie. In smerenie. Cautam fericirea in hoteluri si excursii. In vacante sau delegatii. In misiuni si acte caritabile. Cautam fericirea in toate momentele reflectarii sinelui nostru in oglinzile murdare ale vietii. Cautam fericirea intr-un tablou vivant. O esarfa. O privire. Un moment in care destinul ar putea sa faca piruete. Cautam fericirea in familie. Cautam fericirea in spitale. In ochii celor care ne asculta. Cautam fericirea in fapte mari. Cautam fericirea in viziuni. In strategii, in arta.

Cautam fericirea in disperare. In lucrurile simple cautam fericirea. Cautam fericirea in copii. Cautam fericirea in toate cotloanele lumilor noastre nesfarsite. Cautam fericirea in imperiul nesfarsit al gandurilor. In prapastia dorintelor. Pe muntele viitorului. In razboaiele sufletului. In victoriile serbede ale orgoliului. Cautam fericirea peste TOT.

O singura intrebare uitam sa ridicam, preocupati de aceasta goana nebuna:

Daca fericirea este cea care ne cauta pe noi si nu ne gaseste pentru ca ne jucam prea mult de-a baba oarba? Daca fericirea cauta in noi tot ce cautam si noi in ea? Daca fericirea reclama fericire?

Celulita la copii, indolenta la adulti

Ma uit la copiii tineri. Si, vreau sa spun, copii. Zece, doisprezece ani. Si ma infior. Ii vad pe marginea bazinului, grasuti si cu celulita. Mi-aduc aminte ca la mine in curte erau copii grasi, dar CELULITA? Parintii nostri nu aveau cum sa faca greseli. Cand lupti cu infometarea nu-ti pui problema grasimilor, ci mai degraba pe cea a lipsei vitaminelor sau a proteinelor. Gasca de la bloc crestea cu mancare facuta in casa, adesea fara carne. Oricum, in niciun caz cu excese. Se facea piata, aia care era. Verdeturi, legume, fructe. Dupa parerea mea, e inspaimantator ce se intampla acum. Si, in aceasta lumea a hiperofertelor, parintii joaca rolul decisiv in alimentatia copiilor.

As interzice cu desavarsire orice Fast Food pana la paisprezece ani. As folosi Coca-Cola ca pe o ciudatenie a gustului, in niciun caz ca pe o sursa de hidratare. As selectiona atent din puzderia de dulciuri. As forta copiii sa se miste. In definitiv, depinde de noi. Exista o educatie a gustului pe care cred ca putem s-o formam foarte usor copiilor. Cred ca limonada cu apa minerala poate sa inlocuiasca cu succes bauturile carbogazoase. Cred ca jocurile pe calculator pot sa apara mai tarziu in viata copiilor. Intre timp, li se poate cultiva pasiunea pentru baschet, fotbal, inot sau orice alt sport care iti solicita conditia fizica.

Fetita prietenului meu, Cristi, are zece ani si nu poseda telefon mobil, desi asta o face unica in anturajul sau. Cu adevarat important este ca a inteles telefonul mobil ca pe un moft la aceasta varsta si poate trai foarte bine fara. Inainte sa ne nastem cu telefonul mobil in mana cred ca e cazul sa ii facem pe copii sa inteleaga ca se poate si fara. Pentru ca altfel vom incepe sa dam nastere unor mutanti care-si pierd instinctele primare, atat de necesare. Recunoasteti ca daca ramaneti in pana cu masina primul gand nu mai este acela de a rezolva sau a depista problema. Vreti mai degraba sa sunati pe cineva. Este un inceput de alienare. Ma lovesc zilnic de prichindei grasi, cu celulita si cu tate in loc de piept. Da, baietei cu tate. Si nu pot sa nu ma gandesc ca respectul pentru corp, care este intr-adevar casa spiritului, se diminueaza pe zi ce trece.

Daca forma fizica a ajuns aidoma unui precept moral transmis din generatie in generatie si nu o preocupare comunicata genetic inseamna ca traim intr-o societate amorala. Burtile televizate, mancaii si colacii de pe solduri vin sa confirme cele de mai sus.

Celor care vin pe aici le sugerez sa incerce sa-si respecte corpul. Ar fi interesant sa fim o comunitate de oameni care isi cultiva trupul si isi salveaza spiritul.

Varianta de fuga. In re minor cu si bemol major.

sa-ti rupi viata in doua. sa arunci o grenada in mijlocul soselei. sa impusti trecutul. gandurile sar pe pereti in mii de bucati. trantesti usa si iesi. nimeni nu face curat in urma ta. vor veni dupa tine. stii asta. te negi. te renegi. te absolvi. te judeci. ai nevoie de timp. timpul nu are nevoie de tine. te dispretuieste bland. ai evadat. fugi de tine. arunci toate actele in canalul unor suflete. cele cateva lucruri pretioase le ingropi undeva in nord. mai multe zambete, saptesprezece amintiri si cateva legaturi de sange. ai un loc acolo. le ingropi adanc. nu iei nimic cu tine. fugi. nu poti sa rupi totul. stii ca vor veni dupa tine. alergi catre locul unde nu te cunosc. acolo poti sa-i minti. acolo te vor crede. o sa poti sa-i minti cu lacrimi in ochi. lacrimi de dor pentru groapa din nordul orasului. ei vor crede ca esti sincer. si poate asa vei ajunge sa crezi si tu. si-o sa renasti. pana in ziua in care ei vor veni dupa tine. atunci vei deschide usa, impiedicandu-te de mogaldetele blonde de la picioarele tale. ea te va striga din bucatarie. esti ok? alb ca varul vei incerca sa gasesti o solutie intr-o fractiune de secunda. sa explici ce cauta la usa casei voastre saptesprezece amintiri murdare de pamant si o legatura de sange.

Concurs. Pentru cei care vor sa scrie.

O sosea marginita de un lan de grau. Cer albastru intrerupt de nori mari albi. Un om pe mijlocul soselei. Un caine. Mort sau viu. Accidentat sau lenes. Un copac pe marginea drumului. O papusa veche din carpa.

Acestea sunt elementele de baza ale unei povesti pe care va invit s-o scrieti si sa mi-o trimiteti. Voi scrie si eu varianta mea. Nu uitati de elementele principale, apoi povestea poate merge in orice directie. Elementele principale trebuie sa se regaseasca la inceput, mijloc si sfarsit.

Trimiteti povestile la adresa de mail a blogului. E in coloana din dreapta.

Povestea castigatoare si varianta mea vor fi publicate aici pe blog.

Termen pentru depunerea povestii: vineri, opt mai.

Update la postul de mai jos

Nu as schimba nicio virgula la toate versurile pe care le-am scris vreodata.

Nu scriu cu gandul la public.

Faptul ca sunteti aici si cititi acest blog ma bucura, dar nu ma impresioneaza.

Ba Chirila, esti prost? (mic exercitiu schizofren)

Ba Chirila, de ce nu faci ma versuri mai vesele, ma? Cum erau alea cu marea, cand plecai si-ti faceai de cap pe la mare? Ce e aia ma, cu Dumnezeu si cu Fotomodele? Lasa-le ma p-astea, ca lumea vrea distractie! Pe bune, ce e aia ca nu merge si ca Dumnezeu n-apare pe la stiri! Baga si tu ceva mai vesel, de vara, ca vrea lumea sa rada! Ce esti ma asa serios? Nu merg ma astea triste, ca n-are lumea nevoie de tristete, frate ! Omu tre’ sa bea si el un spritz sa se mai relaxeze, sa uite de probleme ! Si aia cu Cartitza ! Ce prostie e aia ma, ca umbla Cartita pe sub pamant si ca tu dormi in oras sau ce? Io tampenia aia n-am inteles-o deloc, ma Chirila! Adica tu esti Cartita sau tu esti ala care a ramas in oras? Da atunci, cine e Cartita? Si de ce te cauta pe tine? Ce treaba ai tu cu ea ? Si alea cu Fotomodele ? Ce cacat ti-a venit tie ma sa canti despre alea? Da-le ma-n pula mea de bagaboande ca nu vor decat sa futa italieni batrani!! Ce sa spun, te-ai gasit tu sa le plangi de mila! Hai mai lasa-ma cu astea, te rog io! Astea-s bune de futut si sa pui niste carpe pa ele ca sa iesi si tu sambata in oras! Da nu sa le faci cantec, da-le-n pula mea de rapandule! Sa mor io, Chirila te-ai prostit? Ce naiba e cu tine? Te-ai gasit tu sa le scoti p’alea in fata ? Pai daca e buna o futi nu? Si daca nu-i asa buna, o iei de nevasta!!Hahaha! Doar n-o sa-ti iei nevasta modea d’alea! Ca toate-s tarfe! Da sa mai le faci si cantec!? Te-ai tampit, ma baiatule! Aoleo, da’ ce m-a enervat aia cu sufletu’ normal!! Mare cacat! Adica ce ma, nu mai ajungi la mare daca esti normal la suflet sau ce? Adica esti tu mai special sau cum? Uite asta e problema, ca io nu ma mai regasesc in versurile tale ma Chirila, stii? Nu mai face tu pa specialu’! Canta ba-n pana mea pentru toata lumea! Ce ma, marea aia e a ta? Iti speli tu sufletu-n ea! Ce tampenie! Pai spala-ti ba sufletu acasa si dupa aia mergi la mare! Ce murdaresti tu marea cu sufletu tau! Aoloeo si aia cu porcu’ ma lasi? Iar aia cu Sarma e de cacat rau de tot frate! Pai ba, tu nu-ti dai seama ca acolo nici nu rimeaza versurile ! Sa mor io, parca e facuta-n sila!! Si panarama aia de videoclip cu aia doi care se misca aiurea! Si ce nume le-ai dat! Adica iar esti special, ca p’aia ii cheama in engleza!! Esti prost, ba Chirila! Io in locu tau faceam sa se rupa sarma! Gen accident! Hahahahaahaha! Adica a montat-o aia prost ma, sarma, intelegi?! Si-atata a frecat-o aia pe sarma ca s-a rupt! Da asa, daca a cazut drogata aia mica, pana mea, aia nici nu s-a prins ca e in aer! Sau mai bine se facea floare cand cadea nu cand a adus-o pulica ala de Henry pa sarma! Prea ma futi la cap cu metaforele ba Chirila! Canta si tu ba mai simplu!! Plus ca nu ne intereseaza frustrarile tale ce pana mea! Mare cacat! Scrisoare catre Fat Frumos! Maaamaaa ce tampenie sa mor io!! Cred ca erai drogat rau frate cand ai facut-o p’asta! Da-te-n cacat de pastilat! Bai, coaie! Lasa-ma ma cu Fat Frumos ala si cu onoare si pula mea! Ti-ai pierdut tu valorile! Pai da-le pierdute, ba, la monitoru oficial da’ nu face ma cantec despre asta! Cine crezi ca asculta ma prostia aia! Cinci minute o freci tu ca ce tare erai tu si Fat Frumos si acum esti singur! Pai ba, esti singur ca esti prost si-ti bei mintile! Pula mea! Ce sa-nvete ma pustoaicele alea ametite de la tine? Ca e greu in viata! Pune mana ba si fa cantece vesele! Si sa vezi c-o sa te iubeasca lumea! Nu-mi veni mie ma, cu tragedii d’astea cu modele si cu societatea fara Dumnezeu! Nu faci bani asa, bai fraiere! Banii ii fac baietii destepti ba, nu tu cu versuri de doi lei pentru pustoaice nefutute si emo d’aia! Hai ca ma enervezi ! Sau aia cu 17 ani infinit! Cica nu are verbe ca esti tu smecher si sugerezi stari! Iti spun io, ai ramas in pana de idei si ai trantit acolo ce ti-a venit in mintea aia de drogat! Hai gata ca ma fut in discu’ asta al tau!!Bai, pune mana si fa versuri ca lumea ca o belesti da? Mai da-te-n pula mea de prost, gata!

Imnul gripei porcine

Am fost vizionari. Imnul gripei porcine este compus demult:) Iata ca il readuc in actualitate. Ar fi genial daca gripa porcina ar reusi sa-i elimine si pe porcii parlamentari. Sa-i bage in carantina pentru vreo cativa ani.

Un vers superb

Pe noul lor disc U2 au un vers care ma face invidios: "Every beauty wants to go out with an idiot, how can you stand next to the truth and not see it?"

Superb?

1 May Rock Party

Aseara, pentru ca fitele s-au bulucit la mare ca sa-si etaleze sclipirile, am ales sa ma duc la Fratelli cu o gasca de prieteni. Si a fost excelent. Oameni decenti care venisera la o distractie cinstita. Am dansat de mi-au sarit mintile si camasile. S-a pus Killers, Coldplay, Prince, AC DC, Kiss, Maiden, Muse si, bineinteles, mixurile clubbing ale momentului. Una peste alta insa, a fost o seara rock. Foarte tare. Si lumea s-a distrat pe rock. Am dansat pana la patru dimineata. Si parca ma bate si azi un gand :))

Sa ne distram cu orice pret

Nu plec nicaieri de 1 mai. Nu imi place sa fiu la mare de 1 mai. Nu asa inteleg eu marea. Nu am serbat aceasta zi niciodata. Nici macar la misto. "Sa ne distram cu orice pret" mi se pare headline-ul potrivit pentru campania de 1 mai.

Pe de alta parte pot intelege ca oamenii isi numara pe degete posibilitatile de descatusare furibunda. Eu am pentru asta teatrul si muzica. Multumesc inca o data lui Dumnezeu ca pot face ceea ce-mi place si ca ma si distrez copios.

In alta ordine de idei, le urez celor care petrec, sprit placut, sa nu amestece, sa foloseasca prezervative si sa fumeze iarba moderat. Nu de alta, dar nu avem nevoie de elemente turbulente care sa porneasca vreo revolutie :)