Oxford Street

Multimea curge spre mine. Curge spre mine, efectiv. Ma intreb daca mai are rost sa inaintez. Pare ca ma opun lumii. E o senzatie continua de fluid uman. O magma de trupuri care se scurge intr-un singur sens. Din fata, de pe strazile laterale, din catacombele metroului. Raul este marginit de o parte si de alta de impasibilele cladiri victoriene. Elefanti gri care vegheza traficul londonez. Capetele urca si coboara ca in ritmul razboiului de tesut sau al ciocanelelor unui pian care interpreteaza o melodie cu patrimi. Sus jos, sus jos. Nu lipseste nimic din apele acestui rau de oameni. Europenii sunt cel mai putin vizibili. Femeile musulmane cu chipul acoperit imi atrag mereu atentia. E o ca o chemare nerostita care ma face sa privesc insistent ochii din spatele voalurilor albe. Rareori, unele dintre ele poarta un soi de masti de fier ce te trimit infiorat cu gandul la dresorii de soimi din inima desertului. Oameni pentru care soimii sunt mai scumpi decat proprii lor copii. Imaginile sunt imblanzite aproape hilar de accesoriile moderne. Genti Vuitton sau telefoane Vertu reduc din seriozitatea fundametalismului religios auto impus. De parca Allah si-a dat tacit acordul asupra telefoniei mobile si a produselor domnului Vuitton, dar a ramas neinduplecat in privinta dezvaluirii.



Pakistanezi in pantaloni de culoare inchisa si camasi albe sau bej din manecile carora se scurg oase negre. Galagiosi, cu ochii vesnic scrutatori, impinsi in fundul capului, mereu in grupuri de cate doi, trei se deplaseaza cu un aer impasibil, nepasatori la atingeri, lenesi in miscarile jilave. Indieni in costume ieftine, indieni studenti inhaitati cu japonezi supraponderali cu rucsacele in spate si tricouri cu mesaje hipervizibile. Indience impingand carucioare cu frumoase corcituri sugace. Indieni batrani cu turbane albe in contrast cu barbile gri inchis, carliontate, rasarite din fete negre. Indieni bogati la bratul sotiilor imbracate de la Paris. Indieni de tot felul stalcesc engleza si arunca in aer consoanele bolnave care persista acolo ca un balon de sapun in asteptarea altui balon, de data asta vietnamez sau coreean, engleza nu mai apartine nimanui in mod special, se scurge bolnava si distorsionata odata cu raul de oameni.

Rochii scurte mulate pe funduri bombate de negrese cu priviri impertinente si albul ochilor sangeriu ca o poveste de apus undeva in preerii. Picioare lungi de ciocolata, picioare de animale haituite si sandale de toate culorile si nuantele si gusturile si formele. Sandale albe cu ornamente rosii in forma de nasturi sau medalii, sandale argintii cu barete si tocuri scurte, sandale inalte cu platforma de pluta, sandale galben electric sau oranj, maro si mov si roz si verde si iar maro cu galben de data asta si verde-bej, albastru-argintiu, permutari de gri luate cate roz, combinari de mov luate cate alb sau negru sau cramiziu, Londra este un manej al pantofilor, iar Oxford Street este canalul colector, locul de intalnire al incaltarilor lumii. Lasi capul in jos si privesti la defileul infinit in care bunul simt si bogatia, pubertatea, dorinta, acneea si durerile de sani, depresia si disperarea, eleganta, luxul, spleen-ul, boema, batranetea, saracia, extazul si emfaza, excentricitatea si nebunia, geniul, obraznicia, toate se aduna in pantofii care nu lasa praful sa se aseze pe una din cele mai pestrite strazi ale Londrei.

Raul curge continuu, suntem impreuna cu totii si atat de singuri, ne intrepatrundem ca niste molecule al caror unic rost e acela de a asigura curgerea. Arabii isi ascut cutitele si feliaza carnea de kebab, chinezoaice minione aleg carpe din magazinele pline ochi, doamne in varsta cu alura de Maragret Thatcher incearca sa-si faca drum pe strada care parca nu le mai apartine. Indieni si pakistanezi impart pliante alaturi de studenti europeni. De fapt, oricine poate face orice, rasele se amesteca intre ele si intre profesiile lor lumea e a tuturor pe Oxford Street. Totul este redus, totul este scris, nimic nu este in afara legii, camerele supravegheaza raul , negru pe galben, negru pe rosu, negru pe verde, cifre si produse, muzica si sex, masaje si servicii, masini care te duc oriunde nu te gandesti, autobuzele rosii supraetajate promovate cu pliante roz, vrei sa te tunzi, vrei sa mananci, vrei sa iesi intr-un club, vrei sa inmormantezi pe cineva, sa exersezi, sa te antrenezi, sa-ti cheltui banii, sa pleci in vacanta, sa joci teatru in parcuri, in studiouri, in teatre, in biserici sau sali de sport, reverendul nu stiu care preda cursuri de marketing, succesul musteste din guri de canale, poti sa inveti orice, totul e scris cu litere negre, vizibile, nimic nu mai poate fi nou, literele negre sunt imprimate in sangele si creierii nostri 9 si 00 sunt cele mai vehiculate, biblia produselor se termina cu un "discount".

Rasuflu greu, din ce in ce mai greu parca, nu ma opresc, nu vreau sa dau senzatia ca nu sunt de pe aici, ce tampenie, normal ca sunt de pe aici, aici e lumea intreaga si eu sunt lumea intreaga pentru ca sunt aici, ascund harta si ma minunez si-mi iau un aer de om preocupat care stie unde merge. Ma oboseste oarecum atitudinea asta, dar am senzatia ca daca ma opresc oamenii or sa ma loveasca si-or sa ma doboare si copiii galagiosi or sa topaie pe trupul meu urland in toate limbile pamantului, nu, mai bine ma deplasez, sunt mai in siguranta asa. Printre negri, hip-hopperi de ocazie cu lanturi aurii care se misca incet si molfaie guma sau poate nu molfaie nimic, e doar o miscare automata a maxilarelor menita sa ne spuna noua, celorlalti, ca nu le pasa de noi si de lume.

Negrii incolacindu-si bratele sculptate superb pe dupa gaturi de pustoaice albe, inocente, acneice care se contamineaza si ele de atitudinea gretoasa. Negri cu ochelari parasind librarii cu cartile sub brat, homelesi negri care predica eternele subiecte ale metropolelor lumii cu horcaituri ragusite. Redingote ponosite, cutii de bere ranceda, cizme si funde, homosexuali cu genti largi si haine mulate, singuri sau tinandu-se de mana, efeminati pana la limita de jos, homosexuali de ocazie si travestiti, orice tinuta e posibila, pantaloni scurti cu steagul Braziliei imprimat pe fund, sandale roz si un tricou cu Messi, o peruca galbena si urechi lungi de iepuras roz, da, toate astea pe un singur om, Superman, Batman sau Napoleon, toti sunt acum homosexuali si se plimba linistiti pe Oxford Street.

Nimeni nu-i baga in seama, sunt la fel de normali, la polul indiferentei nu e nici frig, nici cald, este doar indiferenta. Indiferenta face raul sa curga si nu creeaza blocaje. Indiferenta ne impinge inainte pe toti, ea este absolut necesara pentru ca daca n-am fi indiferenti ar trebui sa ne oprim si ar fi o tragedie, pentru ca s-ar crea blocaje si am ajunge sa tinem cont unii de altii. Evreii sunt indiferenti aici, isi plimba grabiti carliontii urmariti indeaproape de familiile lor care incearca sa tina pasul asudand. Redingote negre din cele mai bune stofe si tichii sofisticate. Se simt in largul lor pe Oxfod Street care e strada nimanui acum, nerevendicata, a fost candva a Reginei, dar ea doarme acum sau se gandeste cum sa reduca din costurile prilejuite de diversele comemorari ale regalitatii.

Dintre toate neamurile de pe aici, evreii au aerul ca trebuie sa ajunga musai undeva si ca stiu exact ce au de facut cand vor ajunge acolo. Ignora strada de parca ei au inventat toata harababura colorata si controlata de mii de papusari uriasi, nevazuti, concentrati asupra propriului spectacol si care din cand in cand rad cu lacrimi care se transforma in ploaie. Ploua pe Oxford Street, se zguduie de ras papusarii divini, dar asta nu mai surprinde pe nimeni, nici macar pe imigrantii nou veniti care se adapteaza din mers, n-au timp nici sa deschida gura pentru ca isi vad conationalii comportandu-se normal si asta ii linisteste, or sa capete si ei cetatenie sau un permis de munca in curand si totul va fi bine asa ca, pana atunci, sa ne napustim la retailerii cu carpe ieftine asezate pe umerase agatate in cerc.

Mii de carduri platesc pe Oxford Street, banii circula intr-un sistem nevazut, cardurile elibereaza carpe si cafele si sandwichuri si apa plata, esarfe, fructe, ipoduri, carti despre tot si despre toti, jucarii, sacose, uite-o pe aia sau pe ailalta, descrierile nu mai au niciun sens pentru ca orice ai spune sau ai insirui nu este de ajuns ca sa surprinzi miscarea asta fabuloasa care nu se termina niciodata. Ar trebui sa fii sus, foarte sus si in acelasi timp foarte aproape, ochiul tau sa fie departe, dar sa bata incredibil de aproape si sa te joci cu un zoom nevazut ca sa surprinzi dintr-una toata babilonia de pe Oxford Street.

Nu e cu putinta si omului care i-ar fi dat sa priveasca spectacolul in intregime ar muri pe loc, nimeni nu poate ingloba toata informatia, fie si a unei secunde din viata strazii nebune, fara sa plesneasca cu creier cu tot. E mai bine asa, oricum esti vlaguit de miile de sani negri, albi sau galbeni, buzele de toate marimile si fundurile femeilor intregii planete, dorinte necontrolate reprimate de imaginea imediat urmatoare, o negresa superba imbracata strident cu coapsele unse de uleiuri misterioase si bucile stranse in pantalonasi scurti elastici anulata de o menajera englezoaica iesita sa cumpere legume si fructe si doua seturi de pampers pentru familia de diplomati francezi care tocmai a angajat-o.

Da, Oxford Street e locul in care entuziasmul nu-si mai are locul, o limonada cu prea mult zahar si terifiant de acidulata, extrem de rece, nu-ti poti muia limba in ea fara sa incerci o stranie senzatie de racoare si durere in acelasi timp. Sigur nu poti sa bei, dar dai tarcoale paharului, incerci sa-ti umezesti buzele cu orice pret, ti-e sete, vrei sa bei, vrei sa traiesti, ti-e greata de strada asta si ai atata nevoie de ea, esti singur in mijlocul lumii si pare ca fericirea e doar la un pas, nu trebuie decat sa spui o vorba, oricui, nu trebuie decat sa indraznesti, mai e timp, nu acum, poate la coltul urmator sa mai astept o tura de oameni, de rase, de senzatii, o tura de lume sa-mi manjeasca plamanii, inhalez, expir, inspir, aerul murdar al Londrei imbacsit cu toate pacatele si sperantele lumii. Este Oxford Street si nu se termina nicodata. Apocalipsa, aici, nu este sfarsitul, ci eternitatea.

O trupa foarte tare. Check it here.

Mai nou ascult Mars Volta. Imi place foarte mult mai ales la nivelul de sound design. Supervocalist.Versuri foarte tari. Ultimul lor disc Octahedron este foarte frumos si cu un concept vizual reusit. Merita!

Revolutie pe twitter

Terminati cu prostiile. Pana si revolutiile si-au pierdut coaiele. Revolutiile pe Twitter nu vor face decat sa-i instiinteze pe oameni ca "se face revolutie". Fiorul momentului in care afli de la cineva cunoscut, care si el isi are sursa lui, te framanti, te intrebi daca a sosit ceasul sa fii si tu acolo, pe baricade, totul sau nimic, unde este adevarul, cata lume o fi, tu cum sa faci sa-i anunti si pe ceilati, subterfugii, strategii de-o noapte, frica, planuri, nesomn, incertitudine, toate astea s-au dus dracului impreuna cu Twitter et comp.

Mii de oameni se agita pe un metru patrat in jurul display-ului, curiozitatea e satisfacuta acasa, la pachet cu cola si cu un burger sleit de asteptare. Ai vrea sa iesi din casa, dar daca se intampla ceva cat te desparti de calculator?, ca inca nu-ti merge netul asa bine pe telefon. Mai bine stai acasa, esti alaturi de ei, de cei din piata, e mai important ca tu, de acasa, de aici, sa-i anunti pe toti prietenii tai care cu ochii scosi de nesomn de-abia asteapta sa consume ceva de la tine, dar stai ca ai si tu nevoi, pana una alta chestia asta cu revolutia plina de sange te-a excitat atat de tare incat perpetuarea stirii poate sa astepte, dai pe redtube si vezi ce filme noi au mai pus, sa te masturbezi in liniste, teen, analfuck, fistfuck, goldenshower, bondage, preferatele tale si dupa aia cu forte noi si creierii limpezi si oboseala asta prilejuita de sperma care tocmai te-a parasit, dupa toate astea dai un mass cu revolutia care se intampla si da, noi trebuie sa iesim in strada, dar nu inainte de a-i anunta pe toti ca sa fim multi si sa schimbam cu adevarat ceva.

Acum avem bloguri si suntem lideri de internet si fiecare credem ca ai nostri sunt cei mai tari si ne dam peste cap sa-i pastram, sa-i inmultim in speranta c-o sa folosim masa asta de manevra si ne vor urma ca pe Bonaparte la Austerlitz. Habar n-avem cine sta in spatele display-urilor, nu le-am vazut fetele, nu i-am privit de la nicio tribuna, nu ne-am dres glasul emotionati in fata catorva zeci de mii gata sa moara impreuna cu noi pentru ceva mai mult decat un logo pe un tricou de la H&M, avem coaiele umflate, da e doar o amagire, coaiele nu se umfla decat daca simti miros de sange, fumigena, gustul fierului zdrobindu-ti fata, bocancii care lovesc sanii nevinovati ai fetitei de la un metru de tine si nedreptatea te sufoca ti se urca la cap si explodezi ca o chitara la 20.000 de wati si iti infigi dintii in beregata scutierului din fata ta si sunt si altii alaturi de tine care scuipa sange sau se pisa pe ei de frica, da' e atat de repede si de intens incat simti ca esti de o mie de ori mai smecher in viata reala, pentru ca niciodata Twitter n-o sa se descarce cu viteza bastonului repezit in ficatii tai amortiti de bautura care ti-a dat curaj sa fii aici printre cioburi si bucati de steag imbibate cu diferite grupe de sange, sangele care-ti hraneste coaiele pentru ca stii acum pe propria-ti piele neagra de vanatai, stii cum a fost si lucrurile nu se schimba de-acolo de-acasa si linkurile si spamu' si comments-urile si democratia basit inteleasa nu-ti folosesc la nimic, trebuie sa mai arunci un molotov in capul unui scutier sa-i vezi fata arzand si sa te bucuri ca un cretin, cata ura au insamantat in tine si da roade acum, ii ard si ochii scutierului si nu simti mila, e doar o sete potolita, iti vine flegma in gura amestecata cu gaz si fugi mancand pamantul ca daca mori o sa fie multe commenturi, dar atat, tu nu esti Michael Jackson ca sa vorbeasca vreo trei zile despre tine la stiri, da e mai bine asa, n-o sa se pishe nimeni pe viata ta, fugi, fugi, lupta pentru dreptate, la ce pula mea iti foloseste blogu acum, da-le mesaj pe Twitter sa vezi cati o sa vina sa te scape din calea bastoanelor??!!!

Ei o sa-ti zica: stai, frate, cine te-a pus, n-am zis ca intai facem spam sa afle toata lumea si de-abia dupa aia iesim in strada sa schimbam ceva? si-ti vine sa-nnebunesti si din goana disperata catre un loc ferit iti vine sa strigi pana ti se faramita pleura in mii de bucatele uscate de fluture tinut in insectar: Da' noi cand pula mea mai traaaaiiiimmmm? Si urletul se loveste de blocuri, sparge geamuri si se zbate intre bucatile de beton ca un cutit ascutit care se intoarce spre tine, o fuziune de bumerang si topor care iti ia gatul si glasul si mori ca un caine prost fugarit de hingheri.
Dar sigur ca asa ceva nu e posibil azi, te trezesti si fugi repede la net sa postezi visul asta ciudat pe Twitter. Si astepti comentariile si a mai ramas ceva hamburger sleit de ieri si nu esti sigur ca Michael Jackson a avut atac de cord. Ia sa descarci si tu Heal The World.

Sange, nu bani!

Salut,

O colega de facultate a fost implicata intr-un accident rutier. Starea in care se afla este grava si, deoarece spitalele duc lipsa de sange, avem nevoie de cat mai multi donatori, indiferent de grupa.

Te rog frumos sa postezi pe blog un link catre http://saveana.wordpress.com, avem nevoie de sange, nu de bani.

Multumesc!

Filosofie de piano bar

Ce frumoasa e viata! Intotdeauna va exista o cantareata mediocra intr-un bar de hotel care-i va parea o zana unui betiv conjunctural. Adevarul e o chestie de perspectiva. Declinati diverse aspecte ale vietii voastre dupa modelul de mai sus si veti obtine o filosofie vecina cu linistea zen.

Michael Jackson dies...

Am vazut stirea la Londra, printre primii. Mi s-a parut firesc sa nu postez nimic despre moartea lui Michael Jackson. Acest ARTIST chinuit a fugit mereu de lume si de haituielile ei. Deschid acest post pentru voi, cei care doriti sa aduceti un omagiu. Eu nu stiu ce sa spun. Sau poate nu vreau...

Pe London Bridge

Pentru ca nu folosesc Twitter va spun ca sunt pe London Bridge. Adie un vant caldicel si vremea este la fel de capricioasa ca o femeie frumoasa care sta in dressing room si nu stie ce sa aleaga. Sa port asta sau asta? Da, vremea la Londra nu stie niciodata cum sa se poarte cu noi. Uimitor cum englezii sunt un popor atat de hotarat. Diseara Dave Matthews Band si, daca am timp, revin cu poze si cuvinte. Sunt multe de spus...

P.S.
Privind Tamisa ma gandesc la fascinatia pe care a exercitat-o apa in arta universala. Si, in general, chestiile eterne, neperisabile. Pentru ca apa, prin natura ei curgatoare, e neperisabila. Astazi fugim ca dracu' de tamaie de tot ce ar putea fi etern, solid, de neatins si dainuitor. Astazi, sa fii perisabil e totul. Tamisa curge pe sub mine, imbufnata, involburata duce cu sine crengi si bete si carpe si mizerii si nu stiu de ce imi pare ca luciul ei e acela al unui ochi de fecioara scuipat de toti barbatii care nu pot ajunge la ea. Si, cu toate astea, nu Tamisa sfideaza... nu, nu ea, ci tot noi, oamenii...

Femeia, o noua era

Stau in holul hotelului Radisson si sunt lovit de senzatia ca intr-un sfarsit lumea va fi condusa de femei. O masa lunga in spatele careia se agita vreo sase sau sapte fete reprezinta centrul de acreditare la o conferinta de imagistica dentara. Un subiect impropriu mie. Dintii mei nu zic nimic. Nu scrasnesc, nu musca. Nu e o conferinta in care predomina barbatii, ba dimpotriva, prin fata mesei asezate de-a lungul geamului urias din fundalul hotelului se perinda destule femei. Si-atunci? De ce doar fete in spatele mesei? Cred ca este reprezentarea unei situatii care tinde sa se generalizeze.

Femeile sunt mai dispuse sa munceasca. Mult mai dispuse la travaliu. Munca, cu tot ce inseamna rutina sau organizare (lucruri dispretuite in genere de barbati), face parte din modul lor de a gandi. De parca si-au spus: daca tot ne-am insusit pe deplin feminismul, hai sa facem si treaba grea. Si au inceput nu doar sa gandeasca diverse scheme si strategii prin diferitele proiecte de management ale profesiilor, ci si sa execute cu de la sine putere. Ca si cand vor sa demonstreze cu toata puterea ca barbatii sunt dispensabili. Si, intr-o oarecare masura, incep sa cred ca asa e. Condesecendenta, politete, disponibilitate, nuante, pauza de pranz mai scurta, mai putin alcool, sensibilitate, tenacitate, concentrare, tot atatea atribute care incep sa situeze femeile mult inaintea barbatilor in planul dezvoltarii socio-profesionale.

Cat scriu eu randurile astea, in fata mea se desfasoara spectacolul acreditarii. Sapte fete sunt intr-o continua miscare pe un ax paralel cu lungimea mesei. Una scrie de zor dupa ce in prealabil zambeste celui din fata sa, alte doua asteapta concentrate sa inmaneze pungi cu cadouri la semnul celei de-a treia care preia oamenii asezati la coada. Alta sorteaza niste badge-uri pe care le inmaneaza celei care scrie si care, intre timp, a ales sa si vorbeasca. Inca o fata sorteaza pungile pe care le aleg primele doua aflate sub comanda domnisoarei care preia oamenii. Peste toate exista un superior, regina balului, care nu ezita sa faca munca oricareia dintre slujnicele sale si pe deasupra sa zambeasca, sa-si roteasca privirile jur imprejur, sa schimbe vorbe cu oricare dintre cei douazeci de clienti din fata mesei lungi. Da, fetele astea lucreaza in echipa si o fac bine. Imi vine in minte o vorba a lui Adrian Sarbu: Tudore, lucreaza cu femei, sunt mai responsabile si mai loiale si au mai multa putere de munca.

Sa fie oare momentul combustiei generate de secole de reprimare? Sutele de ani in care femeia s-a conformat cutumelor religioase si dominatiei sociale a barbatului sa se fi apropiat de sfarsit? Vom fi martorii unei noi epoci? Se apropie apusul feminitatii pe fondul dezvoltarii unei apetente distructive pentru munca si toate formele de dominare ce decurg de aici? Va demonstra femeia ca noi suntem de inlocuit?

Singurul atu pe care il mai poseda barbatul, si o spun cu riscul de a fi considerat misogin, este creativitatea. Dar creativitatea este rodul unui exercitiu indelungat al mintii pe care noi l-am practicat cat timp femeia a facut de mancare, a crescut copii si ne-a spalat hainele. Vremurile acelea au apus. Femeia recupereaza rapid, cu setea unei rase diferite care descopera Pamantul.

Diferentele structurale dintre femei si barbati isi spun si ele cuvintul, acum, cand "tenebrele" personalitatii feminine nu mai sunt zagazuite. Ce va urma? Scenariile sunt multiple si exercitiile de imaginatie sunt binevenite. Un lucru e sigur. Femeia e din ce in ce mai putin dispusa la un soi de sacrificii care pana acum au perpetuat in mod unilateral specia umana.

1000 de comentarii frumoase despre Romania! Va bagati?

Unii spun ca sunt pesimist. Altii spun ca e prea multa critica aici. Critica sistemului.

Uite ce va propun. Hai sa uitam, pentru un post, de lucrurile grave, urate, distorsionate, mizerabile care ne inconjoara.

Va invit sa postati aici 1000 de comentarii frumoase despre Romania. Nu vreau sa scrieti mult. Cateva cuvinte: o localitate, o stare, un fapt, o intiativa, oameni, locuri, orice legat de Romania. Pozitiv si frumos.

Va bagati? Va invit!

Incep eu:
1. Delta Dunarii, Cimitirul Vesel din Sapanta, un om ca Nicolae Steinhardt si cantecele lui Jean Moscopol.

Later edit:
Priviti acest post ca pe un exercitiu al sperantei. Daca reusim sa adunam 1000 de lucruri frumoase despre Romania inseamna ca exista speranta pentru schimbare, pentru frumos, pentru civilizatie. Am putea citi din cand in cand comentariile si un zambet s-ar ivi in coltul gurilor noastre infometate de ALTCEVA. Poate ca printre comentarii vom gasi fiecare dintre noi lucruri despre care nu stiam.

Exista 1000 de lucruri frumoase in Romania? Exista speranta? Eu zic DA.

Advertising as porn...

Publicitatea e ca atunci cand faci dragoste in fata camerei. N-o sa te lase niciodata sa fii tu pana la capat, sa te pierzi in placere, sa iti savurezi extazul. Intotdeauna va trebui sa se vada un san sau felul in care intri in ea. Fata ei, cand i-o tragi. Asa vor si clientii. Sa se vada fata cand i-o tragi. Iar tu, participant la acest act sexual, nu te mai exprimi sau o faci doar in sensul celei de-a treia parti care nu e interesata de extazul tau, ci de cel al consumatorului. E frustrant, nu?

De fapt, in publicitate chiar TREBUIE sa fie asa!

City blogging

Ploua. Deprimant, greu, dens. Prin cortina de apa privesc catre blocul de peste drum. Intr-un balcon un barbat isi tine copilul in brate si ii arata curcubeul. Mana micutului deseneaza un arc de cerc. Din pozitia in care ma aflu, nu pot sa vad curcubeul. Din pozitia in care ma aflu, vad norii negri si cortina de ploaie. Si il mai vad pe micutul care nu conteneste sa deseneze arcul de cerc. Mi-e de ajuns ca sa stiu ca ploaia asta nu va dura mult. Din pozitia in care ma aflu, nu vad mult din speranta pe care altii o vad in locul meu. E un pacat. Ar trebui sa ma orientez mai bine si sa ma asez cu fata la curcubeu.

Romani paranoici

Un prieten strain mi-a spus ieri: Voi, in Romania, aveti foarte multa imaginatie. Din pacate va folositi de ea pentru a va alimenta paranoia si un soi de eterna scenarita, in loc s-o directionati in scop exclusiv creativ. De aici rezulta foarte multa oboseala. Cred ca voi, romanii, sunteti deja obositi la ora pranzului.

Placebo ieri

Am fost la Placebo aseara. Excelent. Sunet impecabil. Cantare perfecta. Conceptie vizuala de nota zece. Cromatica rafinata. Un ecran ingust, dar foarte lung a fost gaselnita comunicarii vizuale. Suprapusi peste el, cei de la Placebo pareau ca fac parte dintr-un etern videoclip. Au schimbat tobosarul. Un drac din California care mi-a adus aminte de Red Hot Chilli Peppers. Discul asta nou, Battle for the Sun, imi place de mor. Foarte matur si profesionist spectacol. Public civilizat. Am vazut oameni relaxati, imbracati normal, zambind. Parea ca la final toata lumea era implinita. Eu sigur am fost.
Urmeaza Dave Mathews Band la Londra. Revin.

Valentina deportata. Sfarsitul sperantei

Dupa abuzul fara precedent al Politiei Romane (Emigrari), care a arestat-o pe Valentina Secrieru chiar in incinta Curtii de Apel, fara mandat de arestare, in plina desfasurare a unui proces in care femeia se lupta sa-si faca dreptate, se mai “ingroapa” inca un caz, inca un om, inca o speranta.

Pentru ca am fost martora la tot ce s-a intamplat. Pentru ca Valentina a lucrat un an de zile in Fundatia Culturala artEST pe care o conduc. Pentru ca o cunosc si stiu ca este un om cinstit. Pentru ca lupta ei cu autoritatile am inceput-o, de fapt, eu, incercand sa o trezesc din resemnarea si sfiala ei. Pentru ca Valentina m-a strigat pe mine in momentul in care a fost scoasa pe usa din dos a sediului politiei si impinsa cu brutalitate intr-o masina, in speranta ca eu o pot salva. Pentru ca Valentina nu a avut un sprijin in avocata Luiza Mocanu Platon, ci o persoana care a tradat-o in asteptarile ei. Pentru ca impreuna cu toti martorii m-am simtit la fel de umilita si de neputincioasa ca si ea. Pentru ca, neavand nicio calitate oficiala, nu am putut opri arestarea ei. Ma simt obligata sa continui lupta Valentinei si sa ma adresez Ministerului de Justitie, Baroului si unui alt avocat care sa studieze dosarul si sa afle cum a fost posibil sa se inchida irevocabil un caz NEJUDECAT.

Impreuna cu cativa prieteni, foarte putini, dar hotarati si ei sa nu ramana nepasatori la spectacolul dramatic la care au asistat, vom incerca sa redeschidem dosarul ei, poate chiar sa deschidem un cont CONTROLABIL, asa cum spunea foarte bine cineva, pentru Valentina. Se deschid multe conturi “fantoma” si lumea, pe buna dreptate, nu mai are incredere. Sunt si eu in aceeasi situatie.

Sigur, sansele de a te lupta cu acest “dinozaur”, care este sistemul in care traim, sunt minime. Din pacate, o mare majoritate a publicului prefera senzationalul si scandalurile la care pot asista nestingheriti, decat sa se implice in suferinta unui alt om si sa-si riste statutul si relatiile. Presa a consumat si ea problema Republicii Moldova si a moldovenilor si acum a trecut-o in rezerva. Sute de cazuri grave au ajuns pana la urma inghitite si macinate ca niste resturi menjere de masina de gunoi a lui “ieri”.

Dar “apa care cade picatura cu picatura sfarseste prin a gauri piatra, iar soarecele, cu mici rontaieli de dinti, taie o funie”. Poate ca si noi, asa putini cati suntem, vom sfarsi prin a-i face dreptate Valentinei. Am avut de partea noastra “Jurnalul National” care a publicat cu generozitate doua mari reportaje semnate de Carmen Preotesoiu si, nu in ultimul rand, blogul lui Tudor Chirila, care a mediatizat povestea Valentinei Secrieru.

As vrea sa-i reamintesc pe cei care au facut de ras statutul ROMANIEI ca tara a Uniunii Europene, prin contributia rusinoasa pe care au avut-o la deportarea Valentinei Secrieru: Ofiterul de politie DORU NEGRU, judecatorul DANIEL SEVERIN, grefiera IlEANA IEPURE, o judecatoare al carui nume il vom afla si-l vom face public, avocata LUIZA MOCANU PLATON, singura care ar fi avut dreptul legal sa opreasca arestarea clientei sale si sa-i interzica sa semneze vreun act de luare la cunostinta si DUMITRU NARCIS, comisarul sef (Emigrari), care a semnat hotararea de a o duce pe Valentina sub escorta la granita, desi stia in ce conditii fusese arestata. Mai sunt inca probabil multi altii pe care nu ii stim si care impreuna au format o “monstruoasa coalitie”.

Ma framanta o intrebare: un judecator care inchide un dosar irevocabil, fara sa-l judece, poate fi dat la randul lui in judecata?

Iarina Demian

Scoala de Vara pentru liceeni

Timp de 10 zile, intre 4-14 August 2009, liceenii creativi, cu rezultate deosebite la invatatura, implicati in activitati extra-curriculare, sunt invitati la Scoala de Vara Force. Daca vreti sa participati, intrati aici si completati formularul de inscriere pana la 1 iulie 2009.

Tristetea democratiei Romanesti

Tristetea democratiei noastre este aceea ca noi, romanii, vom vota mereu contra. Alegerea noastra va fi mereu expresia unei opozitii decat a certitudinii ca dam votul omului potrivit. Noi votam contra celui care ne-a dezamagit, alegandu-l mereu pe cel care INCA nu ne-a dezamagit. Astfel, cercul vicios al imposturii nici macar nu se poate inchide, el se largeste doar, pe zi ce trece. Suntem niste pesti care musca momeala existenta din belsug. Ma intreb daca "raul" Basescu merita inlocuit cu momelile Geoana sau Antonescu. Speranta ne va indemna de-a pururi sa muscam. Suntem o tara de pesti condusa de braconieri.

Calambur

Poate ca sfintii ar fi trebuit sa mimeze orgoliul pentru ca oamenii sa inteleaga mai usor smerenia.

Molecule in conflict

Vanzatoarea avea un aer de femeie incasa. Acele trasaturi care au inspirat cubismul si pe marele Pablo. Sanii se scremeau sa ramana in spatele unui corset prea stramt. Sau se zbateau sa iasa. Era o inadvertenta stilistica intre tzatzele albe, tresaltande si taieturile oarecum cazone ale barbiei, pometilor si nasului. Fruntea parea impinsa in fata de un soc primordial sau o izbitura in ceafa, incruntand o fizionomie si-asa neprimitoare. Oricum, tzatzele imi pareau mult mai tinere decat oricare alta parte a ansamblului uman din fata mea. Se asortau cu o bucata tanara de parizer de pui. Singurul lucru proaspat din galantar. Restul alimentelor parea butaforie slab luminata de neoanele magazinului. Marouri, bolnav rosietice. Galben hepatic. Bejuri vinetii.

Cantecul de lebada al tzatzelor. Ma intrebam daca se doreau framantate, asa tinere si vrednice, sa scape din stransoarea textila. Ce poate fi mai nepotrivit decat un corset pe o piele transpirata? Molecule in conflict. Asta m-a dus cu gandul la mare... Acolo femeile isi scalda sanii in soare, ii stropesc cu apa sarata sau ii ingroapa in nisipul fierbinte, mimand nepasarea. Toata lumea mimeaza nepasarea la mare. Fierbinteala sanilor tradeaza dorinte din cele mai ascunse. Imi pare ca femeile ard la mare mai abitir ca-n orice alt loc. Sudoarea are gust de orgasm reprimat. Ce poate fi mai bun decat sa lingi fire de nisip de pe sani asudati care zvacnesc rosietic la lasarea serii? Sfarcuri alarmate.

O branzica de casa ma readuce abrupt intre betoane si neoane. Femeia incasa ma priveste intrebator. Nu, nu cred ca mai vreau nimic. Cata carne s-o duce pe apa sambetei. Cate mirosuri grele pe linia orasului. Un destin in spatele galantarului. O viata cu muste. Muste care tanjesc dupa carne si musca din pielea de om. Defileu uman seara de seara prin fata femeii incase. Zambeste dur de acolo, din locul ei, sa fie sigura cumva ca nu confundam politetea cu dorinta. In maruntaiele ei fierbe ceva reprimat si ingropat de mormanul de carne si conserve si sucuri pe care trebuie sa le vanda. Dintre bonuri de casa, mustar in tuburi de plastic, borcane cu muraturi, pasta de mici, prezervative, biscuiti, rosii scofalcite, marar trecut de prima tinerete, hartii soioase unse cu grasimea lumii intregi, vinete, banane, pateuri vegetale, baxuri si pixuri, dintre toate produsele necesare unui trai indestulat sexualitatea incearca sa-si faca loc la lumina si sa strige dupa ajutor ca un evadat care a sapat cativa kilometri pe sub pamant si este orbit de soarele care se iveste de dupa capacul canalului de pe mijlocul strazii unui orasel de provincie, invecinat cu inchisoarea.

Chirila, visiting copywriter

Tocmai am dat nastere unei noi functii in advertising: visiting copywriter. Copy-ul pt titulatura apartine Cohn&Jansen :)

Mi-a placut stagiul la Cohn&Jansen.

Admitere la Teatru

Invatati textul. Orice texte ati ales sa spuneti, invatati-le. Textul se invata prin repetitie. Nu pe de rost, ci asociind diversele stari cu versurile sau propozitiile. Daca nu inveti textul nu te poti concentra asupra interpretarii lui. Vei avea o dubla misiune. Sa ti-l amintesti si sa-l interpretezi. Renunta la prima. Invata textul.

Daca nu ti-ai facut un repertoriu pana acum e cam tarziu. Pe de alta parte, e uimitor cum talentul poate sa surmonteze obstacolele legate de timp. Cred, insa, ca si daca te hotarasti zilele astea sa dai la teatru ai nevoie de un preparator. Existenta lui nu-ti va garanta succesul, dar e un”must” pentru ca ai nevoie de o oglinda sau un indrumator.

In fata comisiei. Da-ti timp. Asculta ce ti se spune si, daca nu ai inteles FOARTE CLAR, nu te sfii sa pui intrebari. Comisia vede sute de candidati asa ca nu ai de ce sa ii obosesti fortandu-i sa-ti repete ceva ce nu ai inteles din prima. Asculta si, daca nu intelegi, roaga-i sa-ti repete. Iti vor fi recunoscatori, crede-ma.

Nu-ti pierde timpul vorbind cu ceilalti candidati pe holuri. Stiu ca este un sprijin moral sa impartasesti aceste momente cu cei din jur, dar, in acelasi timp, poti pierde o gramada de energie in aceste discutii, mai ales daca intri printre ultimii in examen. Fii politicos, zambeste, schimba cateva cuvinte cu ei, dar incearca sa ramai concentrat pe ce vei avea de facut. Concentrarea nu inseamna disperare, ci doar gand la ce va veni.

Nu te speria daca vei fi intrerupt de comisie. Mi s-a intamplat si mie (am crezut ca o sa pic) si mi-a folosit. Comisia nu te intrerupe pentru ca esti prost. Daca esti foarte prost nu te intrerupe deloc. Comisia te intrerupe atunci cand vrea si altceva de la tine. Vrea sa te vada in alta ipostaza. Vrea o alta stare, veselie in loc de melancolie, furie in loc de tristete. Nu te pierde daca esti intrerupt. Asculta-le cu ATENTIE cerintele si daca n-ai inteles ROAGA-I sa-ti explice si apoi incearca sa executi.

NU crede ca cei din comisie cauta un mare actor. Scoala n-ar mai avea rost, nu? Comisia vrea sa vada un posibil bun actor. Actorii mari sunt rari. Actorii buni se intalnesc mai des. Actorii mediocri sunt peste tot. Niciunul dintre genuri nu se va vedea in examen. Comisia va cauta sa vada cat esti de firesc, care sunt calitatile tale vocale, daca ai forta, daca esti spontan, daca poti sa improvizezi etc. Cu cat vei incerca sa dai totul si sa arati ca esti un mare actor si sa vrei sa “rupi gura” e posibil sa le diminuezi posibilitatea de a vedea in tine materialul brut. Nu poti fi un mare actor in examen. Trebuie insa sa fii: FIRESC, SPONTAN, SA AI FORTA, SA AI EMOTIE, SA POTI IMPROVIZA.

Sa nu fii obraznic. Sa nu fii timid. Fara tupeu. Fara frica si complexe.

Comisia vrea sa intri. Sunt prietenii tai, de fapt. E starea cu care incep sa priveasca orice candidat. Fii sigur ca nimeni nu pleaca cu vreo antipatie din start.

Daca te-ai incurcat la text, mergi mai departe. Daca te-ai incurcat la prea mult text, reia. Comisia are rabdare, mai ales daca le-a placut inceputul. Trebuie sa intelegi din nou ca NU AU ASTEPTARI URIASE DE LA TINE. Cu toate astea, trebuie sa-ti fie clar ca altii pot fi mai buni. Insist pe ideea de a nu incerca sa te depasesti de zece ori intr-o singura zi. Trebuie sa te prezinti asa cum te-ai pregatit, fara sa fortezi, fara sa impingi. Daca ai 100 de cai pe motor, alearga-i bine pe aia, nu le cere forta unor 180.

Daca vei pica, nu abandona. Teatrul e o meserie de cursa lunga. Foarte lunga. Asta este frumusetea acestei meserii.

Bai, ce sa zic, bafta!!! Oricum ai lua-o, e frumos ce ti se intampla!!! Ne vedem pe scena, sper! :)

Valentina, arestata fara mandat de arestare. Incredibil!!!

Data fiind gravitatea situatiei, acest articol are prioritate fata de altele programate pe acest blog.


Astazi, 16 iunie, am fost la procesul Valentinei Secrieru asa cum am promis. In sala de judecata nu s-a intamplat nimic deosebit. Cum era de asteptat, judecatoarea a admis rejudecarea procesului “inchis irevocabil” in data de 28 aprilie a.c. de catre judecatorul Daniel Severin. Dar totul s-a desfasurat si acum rapid si in afara procedurilor obisnuite. Atat eu, cat si cei 8 martori, am ramas uimiti si intrigati ca nici de data asta nu am facut decat sa jucam roluri de figuranti la spectacolul la care fuseseram invitati sa participam ca martori. Nimeni nu a fost audiat si ni s-a comunicat ca maine se va da pronuntarea.

La iesirea din sala, un grefier mustacios, gras si obraznic ne grabea cu expresia ”hai, mai repede, iesiti odata.” In fata usii, insa, o incredibila surpriza: Politia de la Imigrari o astepta pe Valentina sa o ia in primire. Intai am crezut ca este o farsa, dar vazandu-le mai apoi legitimatiile, am inteles ca asistam la un abuz fara precedent si ca totul este pierdut.

Nu aveau mandat de arestare, dar au arestat-o.

Am plecat cu totii la politie. Valentina a fost dusa intr-o camera din care nu a mai iesit. In fata acestei incalcari grosolane a legii la care am asistat, m-am simtit neputincioasa, dezgustata, umilita si adanc ranita.

L-am sunat pe Tudor care m-a pus in legatura cu doi tineri reporteri de la Observatorul Antenei 1, care au venit prompt cu camera de luat vederi si cu un microfon. Carmen Preotesoiu, autoarea articolului “Casnicia dauneaza grav cetateniei”, aparut in “Jurnalul National” sambata, 13 iunie, a sosit si ea.

Politia a reusit sa-i smulga o semnatura Valentinei si una avocatei Luiza Mocanu pentru faptul ca au luat cunostinta de decizia de expulzare. Am plecat dupa doua ore in care am asteptat in zadar sa o revad pe Valentina. Ceilalti martori au mai ramas o vreme. Spre seara, reporterul Antenei 1 m-a sunat si mi-a spus ca, desi a stat pana la sfarsit, nu a putut filma momentul in care “infractoarea periculoasa” a parasit sediul politiei, deoarece masina cu care a plecat a fost trasa in imediata apropiere a usii, blocand intrarea si vederea.

Acum cateva minute a sunat Valentina. Era la granita, plangea. Mi-a spus ca atunci cand au bagat-o in masina au tinut-o de gat si de maini ca sa o imobilizeze si sa o impiedice sa ia legatura cu cei de afara care o asteptau. Tratament de tipul celui aplicat marilor infractori, teroristilor si criminalilor periculosi.

Au trecut 20 de ani de la Revolutie si oameni nevinovati sunt luati de pe strada, fara mandat de arestare, dusi sub escorta si expulzati din tara in plina desfasurare a procesului lor, al carui obiect este tocmai cererea de rezidenta. Probabil ca s-a ispravit cu statul de drept din moment ce prezumtia de vinovatie este cea care dicteaza actele de violenta ale Politiei Romane, institutie compromisa de atatea abuzuri si acte de coruptie.

Raman si intrebari legate de APARAREA Valentinei. Ce a facut de fapt avocata ei, doamna Luiza Mocanu, in aceasta farsa judiciara? Ce rol a jucat? De ce nu s-a ocupat din timp de un simplu certificat care sa faca imposibila arestarea ei in plina zi, chiar in incinta Curtii de Apel Bucuresti? De ce avocata Luiza Mocanu a semnat hartia prin care lua cunostinta de arestarea si expulzarea Valentinei Secrieru si de ce nu i-a sugerat clientei sale sa nu se prezinte la proces?

Neprofesionalism sau coniventa cu politia? Unul dintre politisti a facut urmatoarea declaratie incendiara: “Daca aveati un alt avocat, la ora asta nu erati aici.”

Doamna avocat Luiza Mocanu are de acum inainte o sarcina foarte grea, aceea de a castiga prin orice mijloace procesul Valentinei si de a face dovada profesionalismului si a bunelor sale intentii.

Iarina Demian

Admiterea la teatru

In seara aceasta, mai tarziu, am sa public cateva ganduri legate de admiterea la teatru. Un fel de ghid al gesturilor si atitudinilor de evitat. Uitandu-ma in urma, la examenul meu si luand parte la alte cateva examene de admitere, cred ca pot sa ajut cu un "inside view". Stay tuned.

Vengerov, Verona.

Mi-am cumparat best of Vengerov de la Carturesti. Recomand. Desi este un cd scump este un"must have". E vreo 269 lei. Un pachet cu zece cd-uri. Hai ca nu e scump. In aceeasi zi m-am plimbat pe Verona in cadrul Street Delivery. Mi s-a parut putin prea hippie strada si conceptul. Totul avea un iz de incropeala care nu cred ca ii vizeaza decat pe boemii incurabili si pe "artistii pierduti si regasiti" sau antiurbanii de serviciu. Din cate am inteles, pe vremea stagiului de la Cohn&Jansen, targetul propus cuprinde autoritatile locale si un numar cat mai mare de bucuresteni care sa realizeze importanta traseului pietonal propus de Ordinul Arhitectilor. Cred ca in sensul acestor directii de comunicare lucrurile se misca greu. Altminteri, sambata, Verona avea un aer de "Perfect Day"...

Colegiul National Unirea

Aseara am cantat pentru Colegiul National Unirea din Brasov. As vrea sa multumesc unui public absolut entuziast care ne-a primit fierbinte rau. Ati fost foarte misto. Am realizat aseara ca unul din cele mai frumoase lucruri care ni se poate intampla este acela de a fi pe scena. Mai ales in fata unei gasti ca voi. Se aude a doispea??? :)

P.S. After Party-ul a fost super :) S-a exagerat cu "populara".

P.S.2 Salutari profesorilor :)

Fericirea la sticla de 2 l

Fericirea nu se gaseste pe toate drumurile. Si daca ar fi asa am ragai dupa ea ca dupa Coca-Cola. Ar fi culmea s-o mai putem lua si cu sticla la schimb. Ce bine ca Dumnezeu e singurul dealer al Fericirii, altfel ne-am trezi cu tot felul de distribuitori si trade marketing. Mai bine asa... anumite stari chiar nu merita imbuteliate.

Omul ca Photoshop

Suntem facuti din "layere". Suntem o lucrare in Photoshop. Ignoranta, prostia, lenea, dragostea, umorile, inteligenta, orgoliul, cumpatarea, viciile, patimile, dorintele, tot atatea layere suprapuse care compun imaginea finala. Ce suntem fiecare dintre noi la origini? Cel mai probabil, un chip de inger cazut. Fotografia perfecta careia omul ii aduce modificari ulterioare, pregatire pentru moarte. Man as a work in Photoshop. Children as a raw file.

Meteo

Daca am avea montat un sistem magic de stergatoare n-am mai lua decizii inexplicabile cu ochii in lacrimi.

Teatru

Duminica, 14 iunie, joc Ferdinand al VIII-lea regele Spaniei, dupa Gogol (Insemnarile unui nebun) la Sala Studio a Teatrului de Comedie. Daca mai sunt bilete, chiar nu stiu. Va astept cu drag.

Marea si noaptea

Iubesc marea pentru ca si noaptea intretine infinitul si visele. Cand stai in fund pe pamant si-ti simti blugii uzi de racoarea intunericului sau de nisip. Nu vezi nimic si privesti marea care e la cateva zeci de metri de tine. Privesti ca-ntr-o bucata imensa de branza neagra. Intuiesti cu greu linia de spuma de la tarm. E ca si cu marea ar bea caffe latte si s-ar linge pe bot. Vuietul constant al valurilor izbindu-se de mal iti spune ca nesfarsitul albastru din timpul zilei e acolo, la locul lui. Si o data cu el, visele tale. Stiu c-am sa fiu batran, iremediabil despartit de trecut si ca o sa privesc marea cu aceeasi sete si speranta. Dorintele mele vor fi poate altele, amintirile imi vor ingreuna sufletul si privirea n-o sa mai ajunga atat de departe. Un vis va fi insa acolo, orice-ar fi, unul singur plutind pe coama valurilor, in intuneric. Un singur vis, care ma va tine in viata laolalta cu mirosul de sare si de alge puturoase care-mi va intepa narile. In stanga mea, doi indragostiti zgomotosi se vor saruta indelung. Din cand in cand, vantul imi va aduce in urechi soaptele lor. Cuvinte de betie, de dorinta, obscenitati iubitoare, hohote de ras, gemete, dragoste. Da, intotdeauna va fi speranta la mare si noaptea.

SEX PUR

Stomacul se revolta si adrenalina ma paraseste odata cu transpiratia. Se scurge din mine in timp ce o lehamite placuta pune stapanire pe fiinta mea. Toate astea in cateva secunde. Se poarta ca o femeie frumoasa si capricioasa. Nu poate fi alta comparatie. Ma lasa s-o incalec si-mi da senzatia ca voi fi stapan pe situatie. Am sa-i framant sanii si-o sa-mi amorteasca saliva privindu-i formele si-o sa ma respinga cand mi-e lumea mai draga. Asa face si acum. Sta in puterea mea s-o starnesc si s-o infranez. Dac-o lovesc se inroseste si vibreaza din toata fiinta ei. E perversa si raspunde pe masura. Ochii-i sticlesc, lucesc a paguba si gheata, a dementa care ma face sa vreau sa-i dau mai mult. Sunt una cu ea si cu aerul prin care calatorim infasurati.

Ma musca, horcaie ca o tarfa in calduri, se imbufneaza si ma incolaceste cu gambe perfecte ca dunele de nisip netulburate de vant. O potolesc cu o singura miscare si ma priveste pe sub genele false care dau masura ochilor in care mi se oglindesc slabiciunea si poftele. Fugim amandoi de nebuni, catre un orgasm pe care n-o sa-l atingem niciodata impreuna caci ar insemna sa ne facem una cu pamantul, cu fumul, cu zidurile sau copacii, cu orizontul. O sa ramana un preludiu pentru care va trebui sa ma gandesc la alt final, asta cand femeia de sub mine va desfereca gandurile de pe centrifuga povestii noastre.

Un singur gand imi trece prin minte, izolat pe un velodrom imaginar, acela de a fi cat mai mult cu ea, in ea, sub ea, una cu sufletul si toata fiinta ei, gonind ca un ogar nebun dupa iepurele din fata mea pe care habar n-am ca n-o sa-l ating vreodata. Imi bubuie inima si-mi uit prezentul, simt cum imi vine sa-mi pun dinamita in colturile sufletului si sa declansez, sa se faca tandari, sa nu ramana nimic decat viteza si vant.

Cand au construit masini, barbatii s-au gandit la femei. Nu exista alta comparatie.
Aseara am condus un Ferrari. A fost sex pur cu amanta nestapanita si rafinata a unui mafiot italian, intr-una din toaletele unui cazino din Monte Carlo. Ar fi putut sa intre oricine, oricand, peste noi, viata mea ar fi putut sfarsi intr-un cos de gunoi pe o strada obscura, nestiut de nimeni sau mai simplu cu creierii raspanditi pe faianta cremoasa si trupul chircit intr-o pozitie grotesca...

...as fi putut sfarsi dintr-o clipa in alta si cu toate astea am dezbracat-o cu patima, cu furie, plesnind de viata mai mult decat oricand, cu inima drum’n bass si gandurile lesinate de foame... iar ea mi s-a daruit zambind, sigura pe ea si gata sa-mi satisfaca poftele bolnave de viteza, cu o singura conditie, sa stiu s-o fac sa tremure, sa stiu s-o fac sa mai simta, fara sa ne omoram pe amandoi... repede, repede, o clipa cat un veac, sete, furie, lacrimi, libertate in captivitate, usita coliviei deschisa doar pentru cateva momente, dunga alba continua, buclele ei naclaite de mirosul sudorii mele... mai mult si mai mult, mai repede, mai tare, mai adanc, pana la fund pedala ca un pahar cu lichidul placerii si frana ca o palma care sa te aduca cu picioarele pe pamant... frana care sa-ti spuna ca esti om, acceleratia care sa te asigure ca nu vei fi niciodata inger...

Tu ce faci, ma Chirila, ca sa schimbi ceva?

Tu ce faci, ma Chirila, ca sa schimbi ceva?
La ultimul spectacol cu Biloxi Blues, in sala a sunat un telefon. Eram pe scena, in rolul sergentului care verifica dormitorul recrutilor. Linistea noptii era situatia audio-temporala. Femeia cu telefonul a raspuns. A inceput sa vorbeasca linistita, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Eram constient ca magia spectacolului se rupsese. Fac meseria asta din placere, nu din obligatie, din pasiune, nu din datorie. Am intrerupt spectacolul.

Din respect pentru mine si pentru public am apostrofat-o vehement pe "femeia" cu telefonul. Ghilimelele subliniaza conditia improbabila a fiintei respective. Sa-i spunem totusi femeie. S-a uitat lung la mine, mai degraba surprinsa decat spasita. I-am urlat despre respect, drepturile si obligatiile pe care ti le aduce cumpararea unui bilet, despre bun-simt. Nu stiu ce a inteles. Cel mai probabil, ca eu sunt nebun si isteric. Cum sa nu raspunzi la telefon daca te suna? Chiar si la teatru.

Vreau sa cred c-o sa-si inchida telefonul de-acum inainte. Vreau sa cred ca o sa inteleaga cu adevarat ca pe scena unui teatru nu este o proiectie, ci oameni vii, autentici, fragili, care incearca din rasputeri sa teasa panza cu fir abia perceptibil a unei povesti. Ma intrebati ce fac eu ca sa schimb ceva? Asta am facut. Am intrerupt un spectacol ca sa educ un om si ca sa nu-mi pierd respectul de sine.

Europarlamentare 2009

Fiecare popor are conducatorii pe care ii merita.

In rest, comentariile va apartin.

Cine este Valentina? Sau cum poate fi deportat un om cinstit (II)

Vanatoarea continua! Politia il cauta pe sotul Valentinei si sugereaza ca el este implicat in fapte penale si ca trebuie gasit urgent! Valentina a fost obligata sa plece de la adresa unde locuia si sa se ascunda. Pentru cine nu a citit cu atentie povestea Valentinei, numele politistului care s-a ocupat de cazul ei este Doru Negru de la Oficiul Roman pentru Imigrari.

Nu sunt avocata Valentinei si nu eu am avut de a face cu procesul si judecatorii. Nu am de unde sa-i cunosc. Singurul nume pe care l-a retinut Valentina este cel al primului judecator care a inchis dosarul irevocabil. Fara sa audieze vreun martor si fara sa asculte apararea. El se numeste Daniel Severin si a judecat procesul Valentinei din 28 aprilie 2009.

Dosarul este disparut in continuare, iar grefiera care ar fi trebuit sa redacteze prima motivatie este in concediu. Deocamdata acestea sunt datele. Asteptam data de 16 iunie. Oare va aparea dosarul pana atunci? Cu ajutorul lui Dumnezeu si al nostru, al tuturor, Valentina va merge mai departe. Avem deja promisiuni din partea presei. Asteptam ca presa sa se ocupe mai putin de scandaluri si mai mult de soarta unor oameni ca Valentina, saraci, fara relatii si care nu pot plati spagi.

Iarina Demian

Auto Reverse

Totul se filmeaza in ralenti. O mireasa superba cu chipul ravasit alearga disperata pe bulevardul Magheru catre Piata Romana. Traficul e compus din masini de jucarie conduse de baietei blonzi. Pe trotuare, de-o parte si de alta, in spatele unei benzi de hartie intinsa pe toata lungimea bulevardului, barbati goi chiuie si agita sticle de sampanie din care va tasni sange. Mireasa fuge catre Piata Romana pe sub o ploaie de stropi rosii.

Pe masura ce se apropie de Romana va imbatrani. Un ospatar ii va iesi in intampinare cu un hamburger asezat pe o tava cu servet mov. Pocnetul sampaniilor si chiotele barbatilor sunt asurzitoare. Baieteii blonzi claxoneaza. In Piata Romana patru salahori in costume portocalii manevreaza un scripete al carui capat se pierde in ceruri. Mireasa batrana ajunge intr-un final. Chipul ii este schimonosit de efort si imbatranire prematura. Secundele i se scurg inca pe fata, mii de furnici rosietice. Unul din salahori scoate un briceag si incepe sa-i taie pielea in dreptul fruntii. Apoi scalpul. Ceilalti trei se apropie si isi infig mainile murdare de negreala intre cutele facute de briceagul primului. La un semn, toti trag de piele in jos.

Un geamat ascutit dezvaluie o fecioara dezbracata cu muguri de sani, piele rosietica si ochi verzi. La picioarele ei zace rochia de mireasa plina de sange. Cei patru o inhama la scripeti. Din blocurile de la Romana izbucneste Oda Bucuriei, dar cu intarziere de cateva masuri din fiecare apartament. E un canon de mii de Ode. Scripetele cu fecioara prinsa in curele se ridica la cer. Miile de barbati de pe bulevardul Magheru lesina. Bulevardul arata ca o imensa groapa comuna. Fecioara se ridica incet la ceruri. Masinutele claxoneaza. Un inger sugubat se chinuie sa rastoarne bila de pe ASE.

Bucurestiul in Pamant

Cred ca furtuna de acum cateva zile a fost un semnal de alarma demn de luat in seama cu privire la cablurile spanzurate prin tot Bucurestiul. Un prieten francez imi spune ca dau orasului o infatisare de "lumea a treia". Dincolo de aceste considerente estetice perfect juste, cred ca inca doua furtuni ca asta si o sa ramanem fara cabluri de tot.

Poate ca trebuie o dezbatere publica pe tema ingroparii lor in pamant, asa cum se practica in lumea civilizata. E un cost enorm, stiu, dar investitia mi se pare absolut necesara. Inca doi ani cu trotuare ca dupa razboi (oricum n-avem loc pe trotuare de prea multe masini), dar vom putea privi cerul si altfel decat printr-o plasa de paianjen intesata de firele vietii noastre citadine.

Bilete la film

Bucurenci zice asa: Daca esti in Cluj si vrei sa vezi filmul, vino vineri intre 10:00 si 17:30 cu o punga de deseuri reciclabile (hartie, plastic, sticla, metal) in fata cinematografului Republica si primesti un bilet gratis (oferta este valabila in limita a 200 de locuri).

Cine este Valentina? Sau cum poate fi deportat un om cinstit

Textul de mai jos apartine mamei mele. Este o poveste cu alura suprarealista, dar se intampla in aceste zile in Bucuresti, Romania. Personal sunt revoltat si cred ca asa trebuie sa fiti si voi daca libertatea si demnitatea umana mai sunt valori in care credeti. Este incredibil ce poate face asa zisa Politie Romana. Va rog, atat pe voi, cat si pe cei din presa, sa cititi si sa raspanditi acest text ca pe o posibila sansa de salvare a acestei femei.


Am cunoscut-o in 2004. Venise pentru prima oara in Romania din Chisinau sa caute de lucru. Parasita de barbat, fara locuinta, cu doi copii mari pe care i-a intretinut singura in ultimii ani, a incercat sa gaseasca de lucru in Romania ca sa poata trimite bani acasa. Unul din baietii ei este inca elev si locuieste la una din surorile ei.

Valentina a terminat liceul, a lucrat intr-o bibloteca, a facut o scoala de masaj, stie sa faca menaj si nu se da in laturi de la nicio munca, oricat ar fi de grea. Este o fire vesela, foarte cinstita si delicata. Am cunoscut-o printr-o prietena si am angajat-o ca voluntara in 2005 la Fundatia Culturala artEST pe care o conduc.

Valentina s-a facut repede indragita si respectata de toti cei la care lucra. Nu a incalcat niciodata legea cetatenilor moldoveni, aceea de a sta in Romania doar atat cat era prevazut de lege (o lege draconica) si s-a intors la fel de legal. Locuieste la mansarda unui bloc, intr-o camera de serviciu, pentru care plateste intretinere si figureaza in cartea de imobil. Acum un an s-a recasatorit, dar nu pentru a capata cetatenie romana, fiindca traieste de 5 ani in Romania si ar fi putut sa-si depuna actele in mod legal, ca orice moldovean care cere redobandirea cetateniei romane.

Din momentul in care s-a dus la politie sa ceara un permis de sedere in Romania a inceput golgota acestei femei.

Stiti ce inseamna interviul la care trebuie sa se supuna un cetatean moldovean intr-o asemenea situatie? Inseamna umilinta, agresivitate, amenintari, inseamna aceleasi metode securiste care erau folosite pe vremea regimului comunist. Inseamna o vanatoare de oameni ca intr-un celebru film american al carui nume nu mi-l amintesc si in care niste multimilionari angajeaza pentru un week-end un om sarac, la limita existentei, caruia ii promit o mare suma de bani contra unor servicii pe care acesta ar trebui sa le faca in timpul vanatorii. Omul, de buna credinta, accepta, fara sa-si dea seama ca fusese “distribuit” in rolul animalului care urma sa fie vanat. Se succed scene de o cruzime infioratoare. Nu stiu de ce, dar felul in care au decurs cele doua sau trei saptamani cat a durat respectivul interviu, mi-au amintit de acest film, o metafora cutremuratoare a conditiei umane.

Urmarita, hartuita, intimidata, amenintata, santajata, Valentinei i s-a spus chiar de la inceput ca dosarul ei nu va fi aprobat. Mijloacele folosite de politistul de la imigrari care s-a ocupat de cazul ei, au fost in afara deontologiei profesionale. El a smuls o declaratie nefavorabila de la sotul acesteia, spunandu-i ca s-a casatorit cu o femeie mai batrana decat el, o delatoare, o infractoare, care are un dosar mizerabil si ca ar fi bine sa o paraseasca, deoarece ea ar putea sa-i faca mult rau.

Barbatul, dupa ce a fost servit cu bautura chiar de politist (alcoolic fiind) pretinde ca a primit si doi pumni in cap (dar nu putem fi siguri), a scris ce i s-a sugerat, asa cum a marturisit mai tarziu plangand, speriat si intr-o stare de soc. Dosarul a fost inchis, iar politistul a semnat fara nicio tresarire deportarea Valentinei in termen de doua saptamani.

“Deportare”, cuvant implacabil, care ascunde in spatele lui crime de razboi, spionaj, tradari, holocaust etc., numai ca Valentina este la fel de “vinovata” ca si nenumaratii eroi ai lui Soljenitin, deportati pe viata in lagare de concentrare si “condamnati nevinovati la moarte civila”.
Am sfatuit-o pe Valentina sa faca o contestatie si sa o depuna in trei exemplare: la Politie, la Curtea de Apel si la Ministerul de Interne. Politia a raspuns ca isi mentine hotararea de a o deporta (doar nu era sa se dezica) si ca atitudinea politistului care s-a ocupat de cazul ei va fi luata in discutie. Ministerul de Interne nu a raspuns nimic.

Curtea de Apel i-a primit actele cu mare dificultate. Sunt angajati probabil in acest sistem oamenii care se pricep cel mai bine sa te respinga, sa te induca in eroare si sa aiba un comportament grosolan precum o grefiera care si-a spus numele cu mare greutate: Ileana Iepure.

Valentina a asteptat sa primeasca o citatie la adresa unde locuieste, dar nu a primit nimic si a aflat ca dosarul ei s-a inchis prin neprezentare. Nu se mai trimit citatii fiindca nu sunt bani, dar, in schimb, se pune o cruce pe dosare, poate reclamantul renunta sau, intr-un caz si mai “fericit”, moare.

A angajat o avocata, care a repus dosarul pe rol. Un judecator obosit si plictisit, dar cu siguranta si avizat, nu a vrut sa asculte apararea si a declarat ca sunt suficienti martori in dosar si nu mai are nevoie de nicio declaratie. Dosarul a fost inchis irevocabil. Avocata a atacat judecatorul si a primit un alt termen de judecata.

La acesta din urma, Valentina a venit cu sotul ei si cu o parte din martori. Ceilalti, care din diferite motive nu s-au putut prezenta, au dat declaratii la notariat. Dar procesul se amana din nou deoarece judecatoarea declara ca nu a primit niciun dosar pentru a putea judeca acest caz. Nimeni nu stie unde se afla dosarul si nici cine l-a ratacit... daca nu cumva a fost sustras!...

Valentina primeste un alt termen – 16 iunie. Intre timp, merge la Ministerul de Interne si cere sa i se dea un raspuns. Un consilier amabil ii recomanda sa faca o plangere la Ministerul Justitiei. Valentina pleaca deznadajduita.

Ma intreb de ce, pe de-o parte, mimam cu atata candoare libertatea, corectitudinea si democratia, iar pe de alta parte, ne batem joc cu buna stiinta de semenii nostri, mai ales de cei slabi si saraci, care nu au bani sa plateasca spagi. Ce i se imputa Valentinei si de ce domnul politist de la imigrari Doru Negru o ameninta cu fraze de genul acesta: ”vezi ca acum iti pun catusele la maini”?

“Nu am furat, nu am inselat pe nimeni si nu cred ca merit un asemenea tratament.Am probat casatoria cu acte in regula, cu albume de fotografii si cu faptul ca am plecat la Chisinau impreuna cu sotul meu la rudele mele, unde am stat mai bine de o luna. Dupa declaratia pe care a fost constrans sa o dea politiei, sotul meu a continuat sa traiasca alaturi de mine, sa-mi spuna ca ma iubeste si ca nu doreste sa se desparta de mine... de atunci, insa, a inceput sa bea si mai tare”
De ce nu li se spune oamenilor de la inceput ca nu au nicio sansa si ca totul nu este decat o farsa?
Pe data de 16 iunie m-am oferit sa merg in calitate de martor la procesul Valentinei care asteapta putina omenie si mai multa dreptate din partea justitiei. Sa nu uitam ca cel mai mare tradator din ultimii ani, Omar Hayssam, banuit ca ar fi liderul unei grupari de crima organizata, a iesit din Romania fara ca Politia de Frontiera sa se sesizeze, iar Valentna Secrieru, o femeie pasnica si de treaba, este tratata ca un dusman al poporului roman, iar politia hotaraste deportatrea ei. Nu pot sa nu ma intreb ce se afla in spatele acestor victorii pe care le reputeaza politia cu orice pret: bani, avansari in grad sau ceva si mai important?

In sfarsit, probabil ca va intrebati de ce pun atata suflet in aceasta poveste?

In 1940, cand Basarabia a fost ocupata de armatele sovietice, sotul meu, Ioan Chirila, copil fiind, a fugit din orasul Ismail cu fratele si parintii sai. Una din surorile tatalui, Irina, nu a vrut sa-si paraseasca casa. Peste putin timp a fost deportata in Siberia si a murit in tren. Familia Chirilov a trecut Dunarea si s-a stbilit la Galati, iar apoi la Braila. Cu siguranta, daca nu ar fi reusit sa fuga, soarta lor ar fi fost aceeasi cu a matusii Irina. Astazi, Chisinaul este tot un fel de Ismail in care oamenii nu isi mai gasesc locul si fug din calea comunistilor.

P.S. De cateva zile, politia o terorizeaza din nou pe Valentina, probabil pentru a-si pune planul in aplicare, fara sa mai tina seama de contestatia care s-a facut. Si eu care speram ca, dupa ce a bagat spaima in Valentina, a intimidat-o si a facut-o sa semneze hotararea politiei fara macar sa o poata citi (era scris neinteligibil), domnul politist Doru Negru doreste sa-si ceara scuze...

Iarina Demian

Rugaciune. Arta stramosilor nu ma lasa sa mor

Ar trebui sa fim fericiti pentru cata frumusete este pe lume. Cred ca Iisus s-a intrupat de mii de ori in toata frumusetea care ne-a mangaiat sufletele, ochii si urechile. Nu e oare Iisus prezent in chinurile lui Van Gogh? In zbuciumul lui intre viata si nebunie? Nu e Golgota lui Iisus in toata neimpacarea lui Strindberg? In suavitatea lui Mozart? Cu lacrimi de bucurie in ochi ar trebui sa multumim zilnic pentru cata frumusete e in lume. Pentru cata inspiratie va naste aceasta frumusete.

Raul in arta e undeva departe. Din aceasta cauza arta ne va tine mereu aproape de Dumnezeu, de Bine. Si drumul pana la Dumnezeu nu e unul linistit. Ar fi prea simplu si vulgar. Realizez acum, in ceasul noptii, ca stau la adapostul celui mai mare Munte. Muntele Frumusetii. Muntele Artei. Nu e umbra aici niciodata, caci soarele lumineaza din toate partile. Uratul nu ma poate atinge. Pentru ca uratul are nevoie de intuneric. Aici e lumina. Stati linistiti. Stramosii nostri au luptat pentru noi si ne-au dat arta ca salvare, refugiu si implinire. Va mai intrebati care e menirea noastra? Speranta? Crezul? Nu vreau sa fiu decat o caramida la alinarea suferintei celor ce vor sa vina. Asa cum eu imi alin sufletul azi...

Minori jucand table. Adult privind

Picasso. Citatul zilei

"No, painting was not invented to decorate houses. It is an instrument of war for attack and defence against the enemy." Pablo Picasso.

Cand tot mai multi artisti vor intelege asta, vom avea mai putine tatze si iubiri glucide in muzica romaneasca si poate mai multe "miscari" sau "curente" fondate pe un gand primordial cu alura de mesaj.

Furtuna de acum zece minute

Acum cateva minute natura ne-a oferit un specatcol impresionant. O demonstratie de forta. Am vazut un tomberon zburand in mijlocul drumului catapultat parca de sutul unui gigant. Ghivecele au zburat prin balcon aruncate parca de mana unei Sanziene nervoase. Bannere publicitare sunt cozi de drgaon electrocutate. Blocul geme din incheieturi si aproape ca imi da senzatia ca se misca. E ceata formata de apa care nu se mai opreste.

Marturisesc ca nu am vazut de mult timp o asemenea furtuna. Natura se infoaie, se involbura si se scutura. E un spectacol care naste admiratie si supunere. Un spectacol care Il prefigureaza pe Dumnezeu. Un pui de tigan incearca zadarnic sa inainteze si nu, nu e o iluzie, o rafala il azvarle pe jos. Se ridica schelalaind si se ascunde dupa o masina. O sa se opreasca in curand pentru ca cerul a facut un efort supraomenesc sa-si umple plamanii si sa sufle furtuna peste Oras. O sa ramana baltile plutind peste strazi, oglinda norilor crispati. Peste Oras se lasa intunericul. Doamne, ce furtuna...

Later edit
Am iesit pe strada. Furtuna s-a domolit. Strazile sunt pustiite parca. Cerul a vomat bucati de polistiren, cioburi, carpe, frunze, coji, legume putrede, rosii stalcite, plastic in toate formele. Simt nevoia sa ascult Libera Scriptum in plina strada. Mii de wati de Mozart ar putea incheia frumos aceasta poveste de inceput de vara.

Later edit 2
Trebuie sa intorc masina. Un copac de 15 metri e parbusit pe strada Ady Endre. Acum stiu ca a fost o furtuna serioasa. Din cer cineva parca fotografiaza distractia.

Later edit 3
Incredibil. Kiseleff-ul arata ca dupa razboi sau, mai degraba, ca o jungla vietnameza.

Tablou de trafic

Strazile transpira ploaie. Spiegel Im Spiegel de Arvo Part in masina mea. Bucati de pian se scurg in mine. Vioara imi traseaza dunga gandurilor. In curand muschii se vor contracta a uitare. Strazile transpira ploaie. Una din zilele in care ma las de izbeliste. Una din zilele decadente cand viitorul pare o masuta Galee de pe care prezentul a uitat sa stearga praful.

Papa bun in oras

Cel mai bun gazapacho si cele mai bune aripioare de pui din orasul asta le mancati la Radisson. Radisson este fostul Hotel Bucuresti de pe Calea Victoriei si acest text NU este o reclama. Cand merg acolo imi lasa gura apa de pe la intrare si nu pot comanda nimic altceva. Mentionez ca puii nu sunt europeni, ci asiatici. Aripioarele sunt mult mai mici, se topesc in gura si imi pare ca sunt tinute la fezandat in nu stiu ce sos miaraculos inainte de a sfarai pe gratar. Gazpacho este iute si racoritor in acelasi timp.

Ospatarii sunt simpatici si vorbareti. Unul dintre ei, am ramas surprins, este patruns de un oarecare misticism. Ceilalti sunt baieti de viata, dezamagiti uneori de murdaria umana care se perinda pe acolo. Asa am aflat ca trei fotbalisti de la Dinamo au petrecut pana dimineata pe marginea piscinei cu tequilla si telefoane aruncate in apa intr-una din zilele saptamanii inainte de etapa. Unul dintre ospatari mi-a spus ca s-a simtit jignit, ca suporter. Ma rog, am deviat, hai sa ramanem la gazpacho si aripioare. Yammy.

DINAMO A MURIT

Fotbalistii de la Dinamo castiga BANI. Peste medie. Va intreb, insa, la ce le folosesc banii? Va raspund eu la ce nu le folosesc banii castigati. N-o sa ii ajute sa simta mirosul gazonului proaspat tuns in Champions League. N-o sa simta fiorul indescriptibil pe care ti-l ofera un stadion cu mai mult de 25.000 de oameni. N-o sa primeasca energia si respectul propriilor suporteri. De iubire nici nu poate fi vorba. N-o sa plece in vacanta fericiti, cu un zambet larg pe fata, zambetul invingatorului care merge sa se odihneasca. Fotbalistii de la Dinamo sunt exemplul clar al banului ca scop si nu ca o consecinta a profesiei bine facute. Profesia lor nu e fotbalul. Profesia lor este mentalitatea schioapa, urata si handicapata.

Dinamo nu mai exista. E trist, dar adevarat. Conducatorii vor sa vanda jucatori, nu sa creeze echipe. La Dinamo nimeni nu vrea sa construiasca. Nu exista bucuria muncii pe santierul unei echipe. Doar suporterii sunt cei care mai merita numele de Dinamo. Ei sunt cainii care trebuie sa lase capul in jos, umiliti si nefericiti. Cu coada intre picioare, ei se vor intoarce de fiecare data la stadion, pentru ca au ales sa isi iubeasca stapanii neconditionat. Stapanii lor, insa, ii dispretuiesc prin comportament si mentalitate. Cainii din tribune privesc cu lacrimi in ochi visele care se destrama pe teren. Ar vrea sa-si muste stapanii, urla si schelalaie a paguba si vor veni inapoi, credinciosi saptamana de saptamana, gata sa ierte ce nu e de iertat. Umiliti de infrangeri si de suporterii altor echipe, pentru ca da, fotbalul e ORGOLIU, cainii isi vor urla furia si disperarea catre o mana de baieti pentru care MENTALITATEA e doar o vorba din presa.

Suporterii sunt singurii care mai merita numele Dinamo, pentru ca ei sunt cei care sufera si spera si o vor face in veci. Cei care inseala sperantele si iubirile catorva mii de oameni se numesc simplu HOTI. Iar cei care ii platesc pe HOTI sunt STAPANII HOTILOR. Dinamo este o echipa de HOTI condusa de visul bolnav al banilor. Din tribune, asista la spectacolul jalnic al dezumanizarii adevaratii Caini pana la Moarte. Suporterii. Se mai ridica o intrebare: Am jurat mereu ca vom fi Caini pana la Moarte. Dinamo a murit. Noi pe cine mai IUBIM???