Cine este Valentina? Sau cum poate fi deportat un om cinstit

Textul de mai jos apartine mamei mele. Este o poveste cu alura suprarealista, dar se intampla in aceste zile in Bucuresti, Romania. Personal sunt revoltat si cred ca asa trebuie sa fiti si voi daca libertatea si demnitatea umana mai sunt valori in care credeti. Este incredibil ce poate face asa zisa Politie Romana. Va rog, atat pe voi, cat si pe cei din presa, sa cititi si sa raspanditi acest text ca pe o posibila sansa de salvare a acestei femei.


Am cunoscut-o in 2004. Venise pentru prima oara in Romania din Chisinau sa caute de lucru. Parasita de barbat, fara locuinta, cu doi copii mari pe care i-a intretinut singura in ultimii ani, a incercat sa gaseasca de lucru in Romania ca sa poata trimite bani acasa. Unul din baietii ei este inca elev si locuieste la una din surorile ei.

Valentina a terminat liceul, a lucrat intr-o bibloteca, a facut o scoala de masaj, stie sa faca menaj si nu se da in laturi de la nicio munca, oricat ar fi de grea. Este o fire vesela, foarte cinstita si delicata. Am cunoscut-o printr-o prietena si am angajat-o ca voluntara in 2005 la Fundatia Culturala artEST pe care o conduc.

Valentina s-a facut repede indragita si respectata de toti cei la care lucra. Nu a incalcat niciodata legea cetatenilor moldoveni, aceea de a sta in Romania doar atat cat era prevazut de lege (o lege draconica) si s-a intors la fel de legal. Locuieste la mansarda unui bloc, intr-o camera de serviciu, pentru care plateste intretinere si figureaza in cartea de imobil. Acum un an s-a recasatorit, dar nu pentru a capata cetatenie romana, fiindca traieste de 5 ani in Romania si ar fi putut sa-si depuna actele in mod legal, ca orice moldovean care cere redobandirea cetateniei romane.

Din momentul in care s-a dus la politie sa ceara un permis de sedere in Romania a inceput golgota acestei femei.

Stiti ce inseamna interviul la care trebuie sa se supuna un cetatean moldovean intr-o asemenea situatie? Inseamna umilinta, agresivitate, amenintari, inseamna aceleasi metode securiste care erau folosite pe vremea regimului comunist. Inseamna o vanatoare de oameni ca intr-un celebru film american al carui nume nu mi-l amintesc si in care niste multimilionari angajeaza pentru un week-end un om sarac, la limita existentei, caruia ii promit o mare suma de bani contra unor servicii pe care acesta ar trebui sa le faca in timpul vanatorii. Omul, de buna credinta, accepta, fara sa-si dea seama ca fusese “distribuit” in rolul animalului care urma sa fie vanat. Se succed scene de o cruzime infioratoare. Nu stiu de ce, dar felul in care au decurs cele doua sau trei saptamani cat a durat respectivul interviu, mi-au amintit de acest film, o metafora cutremuratoare a conditiei umane.

Urmarita, hartuita, intimidata, amenintata, santajata, Valentinei i s-a spus chiar de la inceput ca dosarul ei nu va fi aprobat. Mijloacele folosite de politistul de la imigrari care s-a ocupat de cazul ei, au fost in afara deontologiei profesionale. El a smuls o declaratie nefavorabila de la sotul acesteia, spunandu-i ca s-a casatorit cu o femeie mai batrana decat el, o delatoare, o infractoare, care are un dosar mizerabil si ca ar fi bine sa o paraseasca, deoarece ea ar putea sa-i faca mult rau.

Barbatul, dupa ce a fost servit cu bautura chiar de politist (alcoolic fiind) pretinde ca a primit si doi pumni in cap (dar nu putem fi siguri), a scris ce i s-a sugerat, asa cum a marturisit mai tarziu plangand, speriat si intr-o stare de soc. Dosarul a fost inchis, iar politistul a semnat fara nicio tresarire deportarea Valentinei in termen de doua saptamani.

“Deportare”, cuvant implacabil, care ascunde in spatele lui crime de razboi, spionaj, tradari, holocaust etc., numai ca Valentina este la fel de “vinovata” ca si nenumaratii eroi ai lui Soljenitin, deportati pe viata in lagare de concentrare si “condamnati nevinovati la moarte civila”.
Am sfatuit-o pe Valentina sa faca o contestatie si sa o depuna in trei exemplare: la Politie, la Curtea de Apel si la Ministerul de Interne. Politia a raspuns ca isi mentine hotararea de a o deporta (doar nu era sa se dezica) si ca atitudinea politistului care s-a ocupat de cazul ei va fi luata in discutie. Ministerul de Interne nu a raspuns nimic.

Curtea de Apel i-a primit actele cu mare dificultate. Sunt angajati probabil in acest sistem oamenii care se pricep cel mai bine sa te respinga, sa te induca in eroare si sa aiba un comportament grosolan precum o grefiera care si-a spus numele cu mare greutate: Ileana Iepure.

Valentina a asteptat sa primeasca o citatie la adresa unde locuieste, dar nu a primit nimic si a aflat ca dosarul ei s-a inchis prin neprezentare. Nu se mai trimit citatii fiindca nu sunt bani, dar, in schimb, se pune o cruce pe dosare, poate reclamantul renunta sau, intr-un caz si mai “fericit”, moare.

A angajat o avocata, care a repus dosarul pe rol. Un judecator obosit si plictisit, dar cu siguranta si avizat, nu a vrut sa asculte apararea si a declarat ca sunt suficienti martori in dosar si nu mai are nevoie de nicio declaratie. Dosarul a fost inchis irevocabil. Avocata a atacat judecatorul si a primit un alt termen de judecata.

La acesta din urma, Valentina a venit cu sotul ei si cu o parte din martori. Ceilalti, care din diferite motive nu s-au putut prezenta, au dat declaratii la notariat. Dar procesul se amana din nou deoarece judecatoarea declara ca nu a primit niciun dosar pentru a putea judeca acest caz. Nimeni nu stie unde se afla dosarul si nici cine l-a ratacit... daca nu cumva a fost sustras!...

Valentina primeste un alt termen – 16 iunie. Intre timp, merge la Ministerul de Interne si cere sa i se dea un raspuns. Un consilier amabil ii recomanda sa faca o plangere la Ministerul Justitiei. Valentina pleaca deznadajduita.

Ma intreb de ce, pe de-o parte, mimam cu atata candoare libertatea, corectitudinea si democratia, iar pe de alta parte, ne batem joc cu buna stiinta de semenii nostri, mai ales de cei slabi si saraci, care nu au bani sa plateasca spagi. Ce i se imputa Valentinei si de ce domnul politist de la imigrari Doru Negru o ameninta cu fraze de genul acesta: ”vezi ca acum iti pun catusele la maini”?

“Nu am furat, nu am inselat pe nimeni si nu cred ca merit un asemenea tratament.Am probat casatoria cu acte in regula, cu albume de fotografii si cu faptul ca am plecat la Chisinau impreuna cu sotul meu la rudele mele, unde am stat mai bine de o luna. Dupa declaratia pe care a fost constrans sa o dea politiei, sotul meu a continuat sa traiasca alaturi de mine, sa-mi spuna ca ma iubeste si ca nu doreste sa se desparta de mine... de atunci, insa, a inceput sa bea si mai tare”
De ce nu li se spune oamenilor de la inceput ca nu au nicio sansa si ca totul nu este decat o farsa?
Pe data de 16 iunie m-am oferit sa merg in calitate de martor la procesul Valentinei care asteapta putina omenie si mai multa dreptate din partea justitiei. Sa nu uitam ca cel mai mare tradator din ultimii ani, Omar Hayssam, banuit ca ar fi liderul unei grupari de crima organizata, a iesit din Romania fara ca Politia de Frontiera sa se sesizeze, iar Valentna Secrieru, o femeie pasnica si de treaba, este tratata ca un dusman al poporului roman, iar politia hotaraste deportatrea ei. Nu pot sa nu ma intreb ce se afla in spatele acestor victorii pe care le reputeaza politia cu orice pret: bani, avansari in grad sau ceva si mai important?

In sfarsit, probabil ca va intrebati de ce pun atata suflet in aceasta poveste?

In 1940, cand Basarabia a fost ocupata de armatele sovietice, sotul meu, Ioan Chirila, copil fiind, a fugit din orasul Ismail cu fratele si parintii sai. Una din surorile tatalui, Irina, nu a vrut sa-si paraseasca casa. Peste putin timp a fost deportata in Siberia si a murit in tren. Familia Chirilov a trecut Dunarea si s-a stbilit la Galati, iar apoi la Braila. Cu siguranta, daca nu ar fi reusit sa fuga, soarta lor ar fi fost aceeasi cu a matusii Irina. Astazi, Chisinaul este tot un fel de Ismail in care oamenii nu isi mai gasesc locul si fug din calea comunistilor.

P.S. De cateva zile, politia o terorizeaza din nou pe Valentina, probabil pentru a-si pune planul in aplicare, fara sa mai tina seama de contestatia care s-a facut. Si eu care speram ca, dupa ce a bagat spaima in Valentina, a intimidat-o si a facut-o sa semneze hotararea politiei fara macar sa o poata citi (era scris neinteligibil), domnul politist Doru Negru doreste sa-si ceara scuze...

Iarina Demian