luni, 22 iunie 2009
City blogging
Ploua. Deprimant, greu, dens. Prin cortina de apa privesc catre blocul de peste drum. Intr-un balcon un barbat isi tine copilul in brate si ii arata curcubeul. Mana micutului deseneaza un arc de cerc. Din pozitia in care ma aflu, nu pot sa vad curcubeul. Din pozitia in care ma aflu, vad norii negri si cortina de ploaie. Si il mai vad pe micutul care nu conteneste sa deseneze arcul de cerc. Mi-e de ajuns ca sa stiu ca ploaia asta nu va dura mult. Din pozitia in care ma aflu, nu vad mult din speranta pe care altii o vad in locul meu. E un pacat. Ar trebui sa ma orientez mai bine si sa ma asez cu fata la curcubeu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
In cazuri de astea realizam cat de mult ne-am maturizat si cat de mult suntem preocupati de grijile si problemele noastre de zi cu zi (stres la servici, greutati la scoala, esecuri in dragoste, etc.).
RăspundețiȘtergereAvem ceva de invatat de la copilasul de la balcon "sa invatam sa ne bucuram iarasi de lucrurile simple si obisnuite".
Cineva in varsta mi-a spus candva "sa nu lesi niciodata ,sa plece ''copilul'' din tine!!!"
Cerul e de argint si ploaia ne naste inca o data. Ploua si aici, ploua fantastic, curajos, aproape nebun. Mie mereu ploaia imi va fi ca o increstinare asa ca ma duc sa ma plimb...
RăspundețiȘtergereda..trebuie sa hranim ceea ce dorim cu adevarat..din Suflet altfel ne inghit norii negri..
RăspundețiȘtergereIa nu te orienta,stii tu cum se zice...cand nu te-astepti...
RăspundețiȘtergereTudor nu este de mirare ca simti asta, atata timp cat stai la bloc si in fata ta vezi un alt bloc. Este omenesc ..si deprimant. Este intr-adevar deprimant. Asa cum evreii spuneau in vremea holocaustului "suntem ceea ce mancam", asa cine sta la bloc in zilele noastre reflecta atmosfera locului unde traieste. Este cat se poate de natural sa te simti o sardina intr-o conserva cu sardine. Comunismul ne-a aglomerat la blocuri ca sa dezvoltam industrii dar acum, ca industriile le dezvoltam putin, am putea sa ne regasim originile la tara sau in orasele mici si demnitatea pe care taranii si-au pierdut-o sub piciorul greu al comunismului.
RăspundețiȘtergerePe langa Bucuresti sau chiar in Bucuresti sunt locuri frumoase, verzi.. te sfatuiesc sa te muti. Te sfatuiesc pe tine pentru ca blog-ul este al tau, dar as sfatui pe oricine. Este asa de deprimanta arhitectura comunista.. si ne obliga sa traim in conditii.. cumplite pentru spiritul fiecaruia dintre noi.
Cum ar fi daca in loc de blocul in care locuiesti te-ai trezi cu pasarelele cantand si respirand aer proaspat de padure si ti-ai lua cafeaua afara umplandu-ti privirea de verde? Ne-ai canta cantece care ne-ar insufleti imediat pe toti ;)
Si cu toate astea multa lume nu poate concepe o viata langa oras. O casa la tara nu costa mai mult decat un apartament iar daca ai avea o masina te-ai putea deplasa foarte usor pentru orice necesitate. Este un lucru imposibil numai pentru cei care intr-adevar nu mai reusesc sa vada lumina.
Filmele americane pe care le vedem ne arata numai viata in metropole haotice care noua ni se pare foarte sic.. daca am vedea mai multe filme europene si am calatori un pic in occident am realiza imediat cum am fost supusi sa traim. Acum.. depinde de fiecare.. dar cred ca cei care traiesc la tara in case de oameni au spatiul de care fiecare fiinta umana are nevoie.
si cand noi o sa desenam pe cer linia curcubeului altii n-or sa vada decat "norii negri si cortina de ploaie".si-atunci din nou o sa fie un pacat.ca noi suntem fericiti in timp ce altii isi plang sfarsirea...
RăspundețiȘtergereDraga Sabina,
RăspundețiȘtergeretot ce faci pentru tine faci pentru toti caci numai mintea crede ca exista separare..
noi intruchipam raul cand nu stim sa vedem binele!
RăspundețiȘtergerenici la mine nu s-a vazut curcubeul..dar am iesit la o scurta plimbare..din placere, din dorinta de a simtii.
RăspundețiȘtergereDe multe ori suntem cu fata spre curcubeu, convinsi de existenta lui,iar ceilalti incearca sa ne ucida speranta doar pentru ca ei privesc in alta directie. Devenim niste nebuni pentru ei, dar unii care nu suferim de nebunie, ci doar profitam din plin de ea.
RăspundețiȘtergerePana la urma tine doar de noi daca vream sau nu sa vedem aceasta speranta. Chiar daca privim in directia opusa putem sa o citim in ochii altcuiva si sa aflam ca ea exista. La fel cum ochii acestui copil ti-au dezvaluit curcubeul pe care n-aveai cum sa-l vezi.
curcubeul e raza din noi.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereDraga Luminita,
RăspundețiȘtergereiertare ca te contrazic, fiecare are cat crede ca merita cf cu limitele care si le pune.
chestia cu ai o pedeapsa de tras e o scuza buna ca sa ramana omul in pozitia de victima.
Si by the way Dumnezeu nu pedepseste pe nimeni el ne iubeste neconditionat..macar atat avem iubirea lui fara margini..
Tudor, cred ca generatia noastra nu mai vede "curcubeul"...
RăspundețiȘtergerecopii nostri ... poate da...
Imi place ideea, metafora e superba. Si eu am nevoie sa-mi schimb pozitia, din pacate...
RăspundețiȘtergereIntr-o saptamana am vayut curcubeul de 2 ori. Lucy me!
RăspundețiȘtergereTotul de la Negresti Oas!