E gata. Nu se mai poate face nimic.

E gata. Nu se mai poate face nimic. Cu gandul asta linistitor m-am trezit azi, pe la pranz. Dupa trei luni de zile in care sambata a fost o zi ca oricare alta, mi-am permis sa spun asta: E gata. Nu se mai poate face nimic.

Este ora trei. Mai sunt patru ore si jumatate pana la primul spectacol cu "O lume pe dos". Prima reprezentatie - pentru prieteni, colegii de teatru si oamenii importanti din jurul nostru. PRIMUL SPECTACOL.

Am emotii, multe emotii, pentru ca am pus mult din mine aici. Toti am facut asta. Si am emotii pentru ca miza acestui proiect a crescut pentru noi cu fiecare repetitie, cu fiecare replica sau intentie. Si acum sunt convins ca fac parte dintr-un spectacol profund, ale carui sensuri pot sa dea de gandit publicului. Un spectacol la care sa te gandesti si peste doua saptamani dupa ziua in care l-ai vazut. In trei ore am sa confrunt toate gandurile astea cu primii spectatori. Da, am emotii, dar mai puternica decat emotiile este convingerea ca am facut un lucru frumos. Si asta vine din tristetea care m-a cuprins la gandul ca repetitiile s-au terminat. Pentru ca am repetat serios si intens si am vazut sub ochii nostri cum creste un lucru cu semnificatii neasteptate.

Am repetat patru, cinci, sase ore pe zi. Am ras, ne-am chinuit, ne-am framantat, ne-am certat, am disperat, unii au cedat, altii le-au luat locul si au intregit echipa care suntem astazi si care prezinta "O lume pe dos" la Teatrul de Comedie. Stiu ca o sa-mi fie dor de astea trei luni. Pentru ca au fost trei luni care m-au obligat sa privesc in mine. Trei luni care m-au fortat sa fug de omul social si urban pe care mediul inconjurator ma obliga sa-l intruchipez.

Da, a trebuit sa privesc adanc in mine ca sa-mi gasesc resursele pentru cel care voi fi in seara asta pe scena. Nu e putin lucru. Este un cadou imens care mi s-a facut si pentru asta multumesc lui Dumnezeu. O sa-mi fie dor si de fetele de la Gregory’s care au invatat pe de rost ca-mi trebuie in fiecare dimineata doua pateuri cu branza si un ceai negru cu lapte in cel mai mare pahar, cu o lingurita de zahar si inca una rasa.

Va marturisesc ca am enorm de mult de scris despre asta si as vrea s-o fac foarte bine, insa ma preseaza emotia. Nu mai am rabdare nici sa scriu un text sincer si care sa aiba rostul sa va faca sa va doriti sa vedeti acest spectacol. Pentru asta cred ca o sa ma opresc aici. Ar trebui sa fiu la teatru la ora cinci, dar nu mai pot sta in casa. Nu mai vreau sa ma uit nici pe text, nu vreau decat sa se faca 19:30 si sa incepem. Pentru ca atunci, in primul minut, in prima situatie de lumina, la prima respiratie, voi sti ca nu se mai poate face intr-adevar nimic si ca spectacolul nu mai e doar al nostru, ci si al celor care-l privesc.

Inainte sa plec spre teatru ar trebui sa multumesc mamei mele. Se numeste Iarina Demian si este regizorul acestui spectacol. Trebuie sa-i multumesc pentru intelegere si sprijin, pentru tenacitate, viziune si pentru felul in care a lucrat cu noi toti. Dupa multi ani, in seara asta, ea se intoarce pe scena si face un rol exceptional. Si pentru asta ii multumesc.

Apoi trebuie sa-i multumesc Smarandei Caragea pentru ca este o actrita (tanara) inteligenta si talentata si un partener de scena cald si onest.
Simonei Stoicescu trebuie sa-i multumesc pentru dedicare si seriozitate si pentru entuziasm.
Ii multumesc lui Marius Drogeanu pentru sprijin si pentru un excelent “supporting part”.
Lui Andrei Runcanu ii multumesc pentru bancuri, preocupare si implicare.
Noi suntem cei de pe scena in seara asta reprezentand O lume pe dos.
Ar mai fi multe de adaugat, dar trebuie sa plec. Meseria mea nu este blogul. Meseria mea este sa fiu actor, asa ca ma duc la TEATRU. Va astept si pe voi…

Zile de foc

Ultimele trei zile au fost de foc. A trebuit sa privesc in mine si n-a mai fost timp pentru extrovertire. Acum am cate ceva de spus. Stati pe aproape.

O lume pe dos

O lume pe dos. Teatrul de Comedie. Ultima suta de metri. Ai centrat moving headurile? Pune si tu 201. Bai, se poate sa avem acelasi volum doua zile la rand? E posibil??? N-are sens sa joci asa gros. Esti prea de fata. Joaca cu ea ca nu esti singura pe scena. Masinistii unde sunt? Bai, n-am vazut asa ceva. Trebuia sa fie la schimbare. Cum vreti, ma, sa facem asa? Mai sunt patru zile si n-avem un snur cu lumini? Fracul vine miercuri. Miercuri? Pai mai bine il aduceati dupa premiera, nu? Pe bune. Baga-ti picioarele, ma, ca esti pe salariu. Nu poti sa pui tabloul ala in fata boxelor. Nu de la inceput. S-ar modifica volumele. Vreau si eu sa dau un text, va rog. Cum era aici? De doua ori "trebuie". Trimiteti perdelele la croitorie; sunt oribile. Stai, ma, ca nu raman astea, vin altele. Sa fie tot transparente, da? Bai, e atat de complicat sa potrivesti volumele alea? Incredibil. Ma vezi ca urlu si lasi muzica incet, ma vezi ca vorbesc si-o dai tare. Invers!! Intelegi cuvantul asta? Invers!!! Erau doua pahare aici... doua. Unul cu whiskey, unul cu apa. Ala cu apa e important. Verifica si tu recuzita. S-a facut referat pentru consumabile? Imi place mult nuanta aia de albastru pe fata ei. Liniste!!! Linisteee!! Incepem? Incercati sa va simtiti unii pe altii, sa fiti impreuna, urmariti-va... nu impinge atat de mult vocea in fata... e urlata; mai bine te ridica din lavaliera. Incepem?

Vama @ Buzau, T'Essence Pub

Credite foto: Raluca Costache

Bacau

Foarte frumos la Bacau aseara. Multumim frumos pentru atmosfera :) Ne indreptam usor spre Buzau, in seara asta.

Am remarcat si aseara revenirea unei parti din publcul Vama Veche la concertul Vama. Lor le-am dedicat in mod special "Undeva in Vama". Cantecul care vorbeste despre locul ideal, asa cum era Vama Veche intre 96 si 99. Doua, trei terase asuprite de zgomotul marii. Acum e invers, marea e asuprita de poluarea fonica a teraselor. Dar avem cantecul... si nostalgia ne face mai umani, nu? Faceti un exercitiu de imaginatie si incercati sa vedeti cum ar fi sa traim fara amintiri... acea Vama e o amintire care ne mai hraneste in prezent..

Vama @ The Stage, Bacau

Credite foto: Simina Cernat

Casa din lapte luminat de luna.

Intr-o camera cu pereti de lapte cald,
Fara tavan.
Intins pe spate privesc cerul senin.

Stelele nu sunt stele, ci gauri intr-o catifea neagra care ne desparte de o alta lume, luminoasa.

Stau cu tine in pat, iubita mea, ti-e trupul umbre si alb din reflexiile laptelui luminat de luna.

Daca te ating, atingerea e atat de cumva, incat pare ca ma ating pe mine.
Pe mine ma mangai daca te mangai pe tine, iubita mea.

As putea sa-ti fac un ceai negru cu lapte. N-am nevoie decat sa scobesc cu ceasca in peretii casei noastre fara tavan...