Noapte buna

Cateodata ma culc tarziu pentru ca mai stau putin sa visez inainte sa adorm.

Bucuresti, 17 septembrie, Folk you

A fost minunat aseara in Centrul Istoric. Publicul a fost o oglinda frumoasa. Cand am urcat pe scena eram cu energia aproape de zero si ma intrebam cum o sa fac sa ma ridic acolo unde ar fi trebuit ca sa pot sa le ofer oamenilor un show bun. Dar n-a fost nevoie. Cand am vazut puhoiul ala de lume pana la Caru cu bere mi-am revenit. Ma bucur ca au fost bine primite cantecele noi. Ma bucur ca exista o generatie care creste cu muzica Vama. Nu, nu e o forma de negare a momentului Vama Veche, piesele alea au facut istorie, dar noi traim in prezent si continuam sa facem muzica.

Un public cum a fost cel de aseara te impinge mai departe. Intr-un moment in care tirajele cele mai mari le fac curvele si pestii ai nevoie de speranta. Intr-un moment in care tabloide facute de mercenari ai "presei" pentru care nu conteaza ordinea cuvintelor si nici semnificatia lor, ai nevoie de speranta. Stateam si ma gandeam daca un cantec ca "Vara asta" ar fi avut acelasi succes ca pe 11 iulie 1999 cand a fost lansat. Daca am fi lansat acel cantec azi. Inclin sa ma indoiesc. Insa fiecare moment are cantecele lui. Si faptul ca oamenii au vibrat aseara la Dumnezeu nu apare la stiri, Regatul meu pe-un vis sau Departe inseamna enorm. Inca sper ca vom putea face cantece pe care oamenii sa faca dragoste si copii. E poate forma noastra de mantuire. Demult n-am mai vazut atatea maini ridicate in aer.

Acum ne pregatim de un nou single. Cei care au fost aseara au cantat, fara sa stie, o parte din el. O sa-l cantam in premiera la Bucuresti pe 3 noiembrie in Silver Church. Se numeste Copilul care alearga catre mare. Cred ca, mai mult decat oricand, am reusit sa facem un cantec despre fiecare dintre noi, despre unul din locurile noastre comune. Aseara dupa concert a venit la mine o gasca din Vianu si una din Lazar. Erau foarte misto toti copii aia impreuna. Spun copii nu gandindu-ma la varsta lor ci la lucirea din priviri. Nu cred ca mai vreau sa am saispe saptesprezece ani. Ma simteam cam singur la vasta aia( nici acum nu-s vreun catalizator al socializarii) Cred insa ca imi doresc toata viata sa insemn ceva si pentru aceasta generatie. Pentru ca daca noi putem sa ramanem tineri in spirit e numai printr-o conexiune la tinerete. Nu tot ce e tanar e si bun. Vedem asta zilnic. Dar exista o prospetime ca un suvoi de apa, exista entuziasm molipsitor si mai mult decat orice exista vise in stare pura neatinse inca de experienta inevitabila care vine cu maturizarea.
Nu  propun sa ramanem adolescenti pe viata dar cred ca trebuie sa fim conectati la energia lor. Si o sa vedeti pe strazi multi batrani cu privire senina si un par carunt in care soarele parca straluceste altfel. Sunt tineri.

Un cuvant pentru cei trecuti de 30 din multimea de aseara: mutumim. Nu, doua cuvinte: Multumim mult. Inca mai putem sa crestem impreuna sa stiti. Chiar daca avem rate, impozite de platit, angajati, neveste cicalitoare sau grijulii, copii de dus la gradinita si masini de luat de la service. Mai putem sa evoluam si sa ne dezvoltam frumos. Noi, suntem aici. Va asteptam oricand. Pentru muzica. In ceea ce ma priveste si pentru teatru sau film.

De ce functionam...

Undeva pe o sosea a lumii o femeie isi sprijina capul pe umerii sotului sau care conduce in noapte catre nicaieri. Inchide ochii si adoarme linistita. Un copil de cateva luni face primii pasi din viata. Isi agata degetele minuscule in mana sigura si atenta a mamei lui. In transeele unui razboi civil cativa soldati acopera iesirea celui mai curajos dintre ei. Un batran moare. Inainte de a pleca isi vede pentru ultima data fiul care il strange dureros de tare in brate. E mai putin singur asa. Intr-un restaurant deasupra marii doi gentlemeni isi strang mainile. Nu e nevoie de vreun contract. Doar mainile lor sigure. O gimnasta se arunca intr-un salt infinit si aproape mortal. Paraseste barna sub privirile incremenite ale tribunei. La aterizare antrenorul pandeste cu incordare de leu. Un copil intra pentru prima data in mare impreuna cu tatal lui. Pe Wembley se executa un penalty. Jucatorul inotarce capul speriat catre coechipierii lui. Sunt acolo, langa el. Cu pumnii stransi. O batrana descumpanita ezita sa-si abandoneze casa in flacari. In fata ferestrei sale o mana intinsa o asteapta sa se salveze. Un pilot de formula 1 se urca fara ezitare in bolidul care-l va purta cu peste 300 de kilometri la ora. Undeva pe o sarma intinsa deasupra unei multimi doi acrobati executa un numar mortal. Un caine conduce un orb. Un vultur isi vegheaza puii la primele lor rotocoale. Un chirurg opereaza pe creier intr-o liniste apasatoare. Un pusti de cinspe' ani se arunca pe spate si priveste cerul in cadere. Bungee jumping. Un rockstar pluteste pe multime. Doi alpinisti se sprijina unul pe altul impotriva gravitatiei. Un betiv salveaza un copil de la inec. Un jucator de snooker loveste simplu, sigur, fara sa ezite. O soprana se lanseaza in cea mai grea acuta a vietii sale. Mii de oameni se cununa in bisericile lumii. Un om lovit de soarta se roaga lui Dumnezeu. Un parasutist deschide in ultimul moment. 

E numai despre incredere. In tine si in ceilalti. Si despre iubire.

Some people refuse to fall

Marea...mereu marea...

Am facut aceasta fotografie vara asta la mare. Nu stiu de ce, imi aduce aminte de Suflete moarte si Insemnarile unui nebun de Gogol. Poate si pentru faptul ca luna este mult mai prezenta decat marea. Marea pare doar o cale spre luna. O amagire. O secunda. Un vis.

"Noi suntem din plamada din care sunt facute visele, iar scurta noastra viata o intregeste un somn" Prospero, Furtuna, Shakespeare.

Un gest educativ cu minim efort

Una din eternele "probleme" ale Festivalului Enescu este o parte a publicului care aplauda intre partile unui concert sau ale unei simfonii spre exasperarea pufnita a "avizatilor" si mirarea orchestrei. Aproape de fiecare data la Sala Palatului in momentele sus amintite izbucnesc aplauze insotite de sasaielile si suieraturile disperate ale celor indignati ca impart aceeasi sala cu "neinstruitii". E o problema de educatie muzicala pana la urma. Cred ca nu ar fi nicio rusine daca pe langa anuntul cu telefonul mobil s-ar auzi prin difuzoarele salii inca un anunt care sa spuna ca intre pauzele unei lucrari nu se aplauda. Pentru ca acasa, in fata televizoarelor exista un public numeros la randu-i neinitiat si ar fi regretabil sa fie indus in eroare de aplauzele furtunoase dinte partile coconcertelor si sa duca mai departe acest "obicei" in salile de concerte.
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Pentru cei care nu ma cunosc ( destul)

Pentru cei carea nu ma cunosc cred ca acesta a fost cel mai complet interviu pe care l-am acordat pana acum. O discutie de care imi amintesc cu placere si pentru care ii multumesc Eugeniei Voda.