Mergeti la vot !?!

Pe cititorii acestui blog ii indemn sa mearga la vot. In pofida scarbei care ne guverneaza pe toti zilele astea cred ca este important sa ne exercitam acest drept. Paradoxul ar fi ca in momentul de fata acest drept reprezinta de fapt o obligatie. Mergeti, asadar, la vot.

Am tinut sa public acest mesaj pentru ca adesea am fost perceput ca un instigator la neparticipare, desi niciodata nu am facut vreun indemn in sensul acesta.

Cancerul politic, comandantul de nava si bunul simt

Mircea Geoana ar trebui sa stie multe despre cancer. Sotia lui lupta sa previna cancerul. Ar trebui sa stie ca o data depistat, cancerul are nevoie de un tratament intensiv, ca de multe ori e nevoie de extirparea tumorii si impreuna cu ea, poate, a unui organ intreg. Urmeaza chimioterapie sau radioterapie care inseamna ca se bombardeaza locul cu radiatii care omoara celulele canceroase, dar o data cu ele si altele cu diverse functii. Psihic bolnavul traverzeaza o perioada foarte grea in timpul acestor tratamente. Dupa asemenea bombardamente unii scapa, altii nu. Metastazele sunt de multe ori fatale.

Domnul Geoana nu poate sa trateze cancerul Romaniei. Cancerul Romaniei este clasa politica si Geoana nu va renunta la celulele care se inmultesc ametitor. Metastaza socio-economica nu se poate vindeca decat cu extirparea acestei clase de "celule canceroase". Mai au sens numele? Hai sa fim seriosi.

Domnul Basescu spune ca stie sa conduca o nava. Si poate s-o aduca in port. Nu stiu multe despre navigatie. De fapt, nu stiu mai nimic. Ceea ce stiu e ca ar fi nevoie sa cunosti unde sunt punctele cardinale si care e destinatia. Doar ca Romania e debusolata. Habar n-are ea de puncte cardinale ca sa nu mai vorbim despre destinatie. Oricum nava pare sa se indrepte intr-o directie care nu pare sa convina calatorilor. Domnul Basescu are nevoie de echipaj si mai are nevoie sa stie unde e destinatia ca sa poata sa duca nava aia in port. Din pacate, matelotii dansului fac si ei parte din cancerul pe care nu poate sa-l opereze domnul Geoana. Si nordul? Unde e nordul?

Mai nou, ne vorbeste domnul Crin Antonescu despre Romania bunului simt. Orice american cu scaun la cap i-ar spune "Cut the crap, will you? We're talking about a country here!! What has common sense got to do with being a president? To be a president is about balls, big balls! And friends, good friends! Either you have them or not! With balls and no friends you end up like Kennedy!"

Ii amintesc domnului Antonescu urmatoarele. E presedintele unui partid din care nu s-a chinuit sa elimine vreun nesimtit. Si vrea sa conduca o tara in care pajistile dupa weekend-uri au mai multe pet-uri decat flori. O tara in care s-au lansat site-uri care sa condamne felul in care parcheaza mitocanii. O tara in care asistentele iti cer de la obraz banii pe injectia pe care se presupune ca ti-o garanteaza statul. O tara in care ziaristii comit santaj dupa care vin la televizor sa vorbeasca despre asta. O tara ai carei locuitori fac gratare si nunti in fata blocurilor. O tara in care toate cazurile enumerate mai sus creeaza o majoritate confortabila. Ar fi exagerat sa spunem ca Romania e o tara de nesimtiti, dar putem spune cu mana pe inima ca nesimtirea prevaleaza.

Ce avem, intr-un final: un Geoana care nu poate si nu vrea sa opereze cancerul unei tari, un Basescu fara echipaj, care nici macar nu stie unde e nordul si care vrea sa ajunga la alta destinatie decat calatorii navei sale. Si un Antonescu care incearca sa construiasca o Romanie prospera dintr-o utopie.

Aoleo, am uitat sa fiu pozitiv. Va rog sa ma scuzati.

Scrisoare din trafic

Neata, va scriu din trafic. E o zi inaltatoare. Oamenii de la trenul de sub pamant sunt in greva. E un prilej de bucurie pentru noi ceilalti sa ne intalnim cu totii deasupra, pe strazile orasului. Lumea e vesela, fericita cu prilejul acestei intalniri colective. Claxoanele se inalta in vazduh ca un strigat de bucurie al revederii. Zeul traficului, pun pariu ca nu stiati ca exista asa ceva, e bucuros sa ne vada impreuna. Peste tot vezi masini. E o explozie de culoare. Masinile abunda, bucuroase ca stapanii lor le-au scos la plimbare cu ocazia acestei sarbatori intempestive. Pe strazi, pe trotuare, pe aleile parcurilor, pe iarba, in fata frumoasei noastre Case a Poporului. Multi soferi sunt atat de entuziasti incat parcheaza pe mijlocul strazii, blocand circulatia vesela. Nimeni nu se supara, caci astazi este prilej de bucurie pentru ca celebram bunastarea si buna ordine, ziua atat de mult asteptata in care am aflat ca sunt mai multe masini decat oameni. Tocmai am trecut pe langa o femeie minunata care inalta strigate de multumire providentei in timp ce parca pe un trotuar complet nefolositor pietonilor. Blestemati pietonii astia care umbresc aceasta zi de nemarginita bucurie in care masinile si stapanii lor isi exprima nestavilit fericirea ca s-au adunat pe strazile orasului. Se gramadesc pe trotuare si in calea masinilor cu trupurile lor firave si obraznice gata sa strice soferilor bucuria traficului. Nu-i inteleg, chiar nu-i inteleg. Unde vor sa ajunga, asa grabiti? De ce nu inteleg ca nu e cazul sa stirbeasca prin prezenta lor vulgara aceasta mare festivitate a traficului? E oare atat de complicat sa accepti ca nu trebuie sa ajungi neaparat undeva? Bine fac cei din masini ca ii invata minte asurzindu-i cu claxoanele lor puternice. Asa le trebuie daca se amesteca intre soferi. Refuza cu obstinatie binefacerile progresului si ale tehnologiei, iar asta franeaza orasul. Pentru ca noi asteptam cu infrigurare ziua cand nu vom mai vedea pietonii astia nefolositori pe strazile orasului nostru. Ah, dar de ce sa ma enervez cu gandul la ei. Treaba lor. Cateodata se mai lovesc de masini producand pagube semnificative, dar, slava Domnului, s-au inventat asigurarile si putem sa stam linistiti. De ei se ocupa medicii din spitalele noastre. Ah, as avea atat de multe sa va spun, dar iata ca am ajuns la destinatie si trebuie sa-mi abandonez masina intr-o parcare plina de alte cateva sute de minunatii ale transportului. M-am bucurat insa pe indelete de aceasta zi mareata, de privelistea minunata si de ceilalti participanti la sarbatoarea traficului pentru ca am facut un kilometru cam intr-o ora si jumatate. Mi-as fi dorit sa dureze mai mult, dar sigur vor mai fi asemenea ocazii. Va salut pe toti cu drag!!!

Se reia Biloxi Blues.

In seara asta Biloxi Blues. Sala plina. Avem emotii. N-am jucat din primavara. E greu sa reiei un spectacol cu numai o singura repetitie. Sa stabilesti relatiile de joc cu colegii, sa iti redescoperi mecanismele, sa-ti scoti rolul de la naftalina. Desi sunt de multe ori insesizabile pentru public, micile greseli sau inadvertente reverbereaza hiperbolic in capetele noastre de actori emotionati. Oricum, povestea are darul de a-l purta pe spectator asa cum poarta valurile o placa de surf. Cred ca multi dintre cei care vor veni in seara asta la teatru, intra pe blogul meu. Asa ca va astept sa va spuneti parerea.

Prima mea fotografie de concept

Astazi am facut prima mea fotografie de concept. Le multumesc celor care au participat si ii rog pe cei care au confirmat prezenta si nu au venit, sa nu ne mai incurce alta data. Fotografiile obtinute vor fi publicate curand, aici. Ele vor face parte dintr-o campanie legata de "moartea educatiei" campanie initiata de mine.

Spaga la medic, o forma de sanatate.

Medicii castiga putin. Jignitor de putin. E un fapt stiut. 1200 de lei noi (12 milioane de lei vechi) are un chirurg generalist care tocmai si-a terminat rezidentiatul. La varsta de treizeci de ani. Este o anomalie? Da, sigur ca este.

Faptul ca pacientii dau spaga si majoritatea medicilor primesc nu este altceva decat o forma de reglementare a unui sistem anormal. Pacientul simte nevoia sa plateasca mai mult cumparandu-si confirmarea profesionalismului medicului. Pacientul stie ca numai respectarea juramantului lui Hypocrate nu ii foloseste. Medicii trebuie sa-si intretina familia si sa-si creasca la randul lor copiii. Asa ca, din spagile pacientilor ajung doctorii sa rotunjeasca un venit kafkian pana la o suma care sa-i integreze in normalitate.

2000 de euro mi se pare o suma rezonabila pentru media salariilor din medicina. Acesti 2000 de euro (poate nu e o medie realista) se fac din spagile pacientilor care practic platesc servicii medicale in lipsa unor asigurari de sanatate pe modelul occidental.

In absenta unui sistem bine pus la punct valoarea salariilor si serviciilor se regleaza printr-o piata neagra. Aceea a spagii. Cine pierde? Statul care nu incaseaza taxele care ar putea decurge din salarii mai mari sau dintr-un sistem de asigurari decent.

Cum se rezolva? Nu in criza si nu cu lupte politice eterne. Plus ca mai e de furat in sanatate.

Asa ca sa nu mai condamne nimeni pe cei care iau sau dau spaga. Nu fac decat sa reglementeze o piata care nu exista.

Amateur Hypnosis

Si acum inchide ochii. Urmareste drumul unei frunze catre pamant. Esti insasi frunza. Simti durerea rupturii. Nu poti sa te impotrivesti. Te rupi de toata seva si suflarea care ti-a strabatut striatiile. Esti o frunza. Nimic mai mult. Nu lupti. Nu poti sa lupti cu desprinderea. Chemarea pamantului. E o zi frumoasa de toamna. Tine ochii inchisi si priveste in jur. Sunt dealuri galbui care se pierd la orizont. Esti o frunza. Copacul de care te vei desprinde in cateva secunde se afla in varful unui deal. Se vad casele, undeva, jos, in vale. Sunt cateva case albe, aruncate in dezordine ca niste zaruri ale unor zei pagani. Nu deschide ochii. Nu te gandi la el. Nu te gandi la hainele tale, nici la masa de pranz, n-ai masina si nu stii ce e aia sa conduci. Nu stii sa scrii si nici sarutul nu-ti mai freamata-n minte. Nu simti. Toate cuvintele pe care ti le voi sopti nu exista: el, mirosul lui, umilinta, program, ambitie, ticalos, a insela. Copacul iti trimite ultimele fire de seva inainte de desprindere. In tine vibreaza totul. Simti un tremur usor, constant. Voi insirui alte cuvinte care nu exista: secunda, piele, graba, nevoie, trist, mecanism, fior, gand. Vreau sa treaca pe langa tine cuvintele astea. Le auzi, dar n-au sens. Urmareste-ma, iti voi vorbi din ce in ce mai incet si mai rar. Cuvintele trec pe langa tine. Le auzi, dar nu mai inseamna nimic. Sunt doar litere puse cap la cap. Descompune-le: iubire nu e iubire, e buirei, biruie, iuribe, uberii... si tot asa. Cuvintele nu mai conteaza, nu mai au sens, nu le mai simti, nu te mai pot atinge. Tine ochii inchisi. Respira adanc. O sa simti o durere acum. Ca si cum esti intr-un carusel care-si schimba dintr-odata, brusc, directia. Apoi o eliberare. Toate astea le vei simti la trei. Unu, doi, trei. Respira, respira adanc. Te-ai desprins de copac. Vantul te poarta usor, in drum spre pamant. Priveste dealurile, pentru ultima data. Soarele arde albul caselor catre care te indrepti, in zbor. Vreau sa deschizi ochii, acum. Usor, usor. Tine minte ca nu vezi nimic altceva decat pamantul spre care te indrepti si casele din zare. Albe, imaculate, cu acoperisuri rosietice. Nu simti nimic, nici cadere nu mai simti. Ai atins pamantul, dar continui sa cazi. Toata vibratia din tine se scurge in pamant. Simti cum te infiltrezi. Esti una cu pamantul acum. Nu exista cuvinte, nu exista nimic. Auzi iarba, cum creste in jurul tau. Da, se poate. Nu e o metafora. E iarba care creste. Firele de iarba te inconjoara. Soarele se strecoara printre ele. Esti o frunza pe pamant si te scurgi, in pamant. Un gandac se cocoata pe tine. Auzi antenele cum vibreaza si fosnetul pe care-l fac cautand prin aer. Pamantul se cutremura in apropierea ta. Sunt pasii unui om. Te striveste un bocanc, te face una cu iarba, dar nu mai esti acolo ca sa simti durerea. Continui sa te scurgi in pamant. Asa. Iarba isi revine la normal. Se indreapta, dupa ce bocancul isi vede de drum. In jurul tau vuieste aerul strabatut de mii de gaze. E un zgomot colosal. Sunt sunete pe care nu le-ai auzit niciodata. Te departezi de ele, te departezi de tine, o frunza pe pamant. Te scurgi in pamant. Bucati din tine raman ancorate printre argile nisipoase si roca. Te descompui. Esti in diverse straturi de pamant. Nu mai esti intreaga. Doar vibratia te mai leaga pe tine de tine. Tu nu mai esti. Natura a ramas in urma. Esti in mijlocul tuturor lucrurilor si nu mai exista sens. Nu mai exista nimic. Acum, inchide ochii. Respira adanc. Numara pana la cinci. Deschide ochii. Ne vedem miercurea viitoare.