Mii de drumuri sosesc in intersectie.
Dau ocol si schimba directia.
Cateodata un gand se blocheaza in intersectie si se-nvarte de mii de ori pana cand un altul mai indraznet deblocheaza sensul giratoriu.
In mijlocul mijlocului troneaza desertaciunea alaptand neputinta.
Randul cu "desertaciunea" apartine sufletului, nu mintii !
RăspundețiȘtergereDe obicei, oamenii dau frau liber gandirii, mintii si ascund ce le spu ne sufletul. Aici Tudor, le foloseste pe amandaoua. Mintea minte dar sufletul niciodata.
Ascunsa poteca...
Hm..eu cand am stari/ganduri din astea stiu ca nu sunt ca am eu "ceva" si ma detasez de ele pana se dizolva..doar le observ /
RăspundețiȘtergeresunt niste curenti energetici uneori in campul nostru care ne fac sa trecem de la tristete la extaz fara motiv concret,logic..( explicatie simplista pt ceva mai abstract )numai tu poti sa simti daca ce spun e adevarat si pt tine..
Bai, voi ce-aţi luat? :)
RăspundețiȘtergereDe ce, vrei si tu ?
RăspundețiȘtergereSi din neputinta izvoraste resemnarea si apoi vor fi tot mai putine ganduri marete, tot mai putine idealuri inalte, pana cand sensul giratoriu va ramane pustiu...
RăspundețiȘtergereSensul giratoriu are un rol precis. Gândul intră în "intersecţie" senzorial, părăseşte sensul giratoriu abstractizat în cuvinte şi sintaxă... gata de a fi exprimat. Blocajul este legat de alienare, un lapsus al biunivocităţii.
RăspundețiȘtergerethis must be the wisest thing u've ever said.
RăspundețiȘtergerethis must be the wisest thing u've ever said.
RăspundețiȘtergereCe avem in vedere, de fapt, atunci cand spunem despre cineva ca este inteligent ? pot fi mai multe aspete : volimul de informatii, rapiditatea cu care raspunde la unele intrebari sau cu care rezolva anumite sarcini si probleme, solutiile pe care le propune in anumite situatii, modul in care isi adapteaza conduita in functie de cerintele unor imprejurari.
RăspundețiȘtergere- Termenul de < INTELIGENTA > provine de la latinescul INTELLIGERE, care inseamna a relationa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relatii intre relatii.
Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligenta depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre relatii. Cat de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare in istoria filozofiei si psihologiei.Parerile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei in cunoastere, pana la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana.
Socrate si Platon considerau ca inteligenta ii permite omului sa inteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe sine insusi, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai inalta forma de fericire.Pentru gandirea occidentala, inteligenta aparea a fi atributul esential,fundamental al omului, care face din om ceea ce el este,pentru gandirea orientala, inteligenta era redusa la minimum.Au fost foarte controversate si functiile inteligentei.Unii autori si-au manifestat increderea aproape nemarginita in puterea inteligentei,iar altii au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligenta era un gardian al intregii vieti psihice (el spune ca "adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai in universalitatea inteligentei si nu in singularitatea sentimentului"), pentru Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume, de aceea ea trebuie sa se centreze pe sine insasi si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice, sunt impartite.
Kant o vede in uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta intrepatrundere totala si absoluta izvorand cunoasterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenta de sensibil, inaintea lui Kant.Cadillac,sensualistul pentru care toate cunostintele vin prim simturi,adauga ca, inteligenta apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizatde simturi. Pascal,considera ca inteligenta este inhibata de afectivitatea debordanta. Si Shopenhauer vede inteligenta ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental.
Toate aceste pareri contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligentei si asupra stabilirii componentelor si functiilor ei.
Descartes, se pare ca a dat definitia cea mai apropiata de intelegerea moderna a inteligentei. Filosoful francez definea inteligenta: "mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruru. In aceasta definire, gasim intuirea celor doua pozitii actuale ale notiunii de inteligenta:ca sistem complex de operatii ; ca aptitudine generala; Vorbind despre inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse situatii si sarcini problematice, avem in vedere operatii si abilitati, cum ar fi: adaptarea la situatii noi, deductia si generalizarea, corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate, consecintele si anticiparea deznodamantului, compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime, rezolvarea corecta si usoara a unor probleme cu grade crescande de dificultate.
Si daca unui gand bun i se arata drum gresit? Celelalte ganduri vor sti ca acel drum este gresit?
RăspundețiȘtergere“Noi nu ne dam seama cat traim in inchipuire.
RăspundețiȘtergereZice omul ca “mi-a venit un gand”: ce-nseamna – ganditi-va toti – ce inseamna: “Mi-a venit un gand”?… De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Parintele Sofronie tot asa spune undeva… fiecare gand este un duh. Astea care ne-au venit…. Avem si noi ganduri, si noi suntem duh, dar gandurile noastre sunt mai asa… mai socoteli de-ale noastre, dar cand iti vine un gand, o idee, o viziune cateodata, asta-i un duh, daca duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu… este duh de viata, daca un gand care-ti vine te deznadajduieste sau iti provoaca necredinta, sau te zgaltaie intr-un fel sau altul din asezarea ta, intr-o panica sau o groaza fara iesire sau intr-un intuneric, gandul asta era de la un duh strain lui Dumnezeu, duh ucigas.
important e sa stiti originea gandului si tot ce e de la Dumnezeu, gandul Dumnezeiesc vine intotdeauna c-o oarecare pace, chiar daca este un gand care te osandeste, iti da ori o pace, ori o nadejde, ori ceva prin care te mantuiesti. Gandurile, cele pe care trebuie sa le dispretuim zic, nu se infricoseaza de ele, sunt ganduri care ne aduc frica, intuneric, necredinta, indoielnicie din aia care te “panicheaza”, te terorizeaza, toate astea daca le depistati si mai ales duhovnicii, daca prin rugaciune le depistati, nu este vorba de a discuta cu ele: le lepezi cu dispret. Lumea intunericului nu trebuie sa fie lumea care ne infricoseaza, fiindca Dumnezeu este prea atotputernic, dar trebuie sa fie o lume cu care n-avem nimic de-a face – dispret total.