Epidemie de iubire

Insula Vantului

Astazi mi-am intalnit Vocea.

Incerc aproape cu frica: "..de dimineata doar intr-un tricou apari...somnoroasa am facut eu ceai..." Vocea  se sperie pe "ceai". Tremura. Casc ochii mari catre doamna Dutescu, asezata la pian. - Ce-ai, ma? De ce te-ai oprit? Ii arat gatul. - Pune sunetul sus! Lasa gatu-n pace. Hai, inca o data! Imi fac avant. Sunt ca un copil care sta in dreptul unui sant si evalueaza situatia. Pare ca daca s-ar avanta cu putere ar putea sa treaca pe partea ailalta. Imi iau avant, cativa pasi hotarati, dar pasul ala care trebuie sa insemne bataia ce m-ar propulsa de parte ailalta a gropii e moale, schiop, nesigur. Vocea tremura speriata sau se sperie tremurand, nici eu nu mai stiu: ceaaaai. - Tudore, nu ma enerva! Pune sunetul unde trebuie!

Inca o incercare mai putin timida, inca nereusita. A patra sau a cincea oara ceaiul se articuleaza mai bine, sunetul e mai rotund, nu mai tremura ca o piftie pe farfuria de-abia scoasa din frigider.

Am aproape zece zile de tacere si trebuie sa reincep sa vorbesc, putin cate putin. De fapt, incep prin a canta. Astazi  a fost prima data in care am incercat sa cant. De la capat, de la zero. 

Acum zece zile ma trezeam intr-o camera de hotel fara sa pot scoate un sunet. Am sunat la receptie sa comand un taxi care sa ma duca la aeroport si cred ca femeia de partea cealalta a firului a intuit, mai degraba, ceea ce voiam sa spun. Am repetat cuvinte de cateva ori si am scos un suierat trist in locul lor. Era in ziua in care ar fi trebuit sa cant la Mioveni. N-am abandonat imediat lupta. Am tot crezut ca voi fi in stare sa ma urc pe scena, inca o data, dupa care potopul.

Dupa ce am aterizat am fugit catre doamna Gabi, asa, cu speranta celui care mai crede ca cineva poate amana executia. Ea e o optimista prin definitie, un soi de cinic vesel care ma cunoaste de prea mult timp ca sa dea vreun ban pe ipohondriile mele. - Tudore, nu canti. Linda ma priveste gales din spatele genelor ei aurii si asteapta un semn. De obicei ma joc mult cu ea si-i terfelesc blana frumoasa de labrador auriu. Nu da semne ca ar intelege situatia. Asteapta sa-mi prinda privirea ca sa se napusteasca asupra-mi in incercarea de multe ori reusita de a ma linge pe fata. Ma scurg pe canapea caci simt ca ghilotina o sa mai cada o data. - Tudore, nu canti. O masa mare, diforma de oameni care huiduie. Resemnarea suna la usa ca un vecin care te someaza sa dai muzica mai incet. Apoi politia. E ora patru dimineata, domle, ce faceti? - Tudore, eu nu pot sa te las sa canti. 

Au trecut zece zile de atunci. Resemnarea s-a strecurat usor prin usa intredeschisa ca o femeie de serviciu care s-a intors de la piata cu sacosele pline si isi vede de treaba, intra in casa, trece pe langa tine in timp ce te intretii cu sectoristul, cu administratorul sau cu un vanzator disperat sa-ti plaseze produsele cosmetice care l-ar putea propulsa in varful piramidei. Am acceptat mai greu ca in alte dati situatia asta. Da, am mai fost de vreo patru ori in viata mea diagnosticat cu noduli pe corzi. Mereu repaos vocal complet, o mutenie asumata de care m-am tinut tare pentru ca nu ma am decat pe mine. Iar vocea asta a mea e parte din mine. Au trecut zece zile. Acum poate ca "ceai" nu suna inca perfect si mai tremura in ceasca lui scuturata de vibratiile fricii, insa cant. 

E o surpriza sa-ti auzi vocea dupa atata pauza. Buna ziua, eu sunt Tudor Chirila. - Buna, Tudor, eu sunt vocea ta cea noua. Ce spui? Face o pirueta si rochia neagra se desprinde usor de pe trupul ei aproape transparent. E firava, ca o papadie, insa ochii negri parca sug aerul din jurul lor si stralucesc mai tare cu fiecare portie aspirata. - Nu vrei sa ne plimbam putin? Ai putea sa-mi arati primprejur. - Imi vine sa urlu, s-o strang in brate, e atat de frumoasa si atat de firava in acelasi timp. Am senzatia ca m-am despartit acum zece zile de un betiv ridicol cu care devenisem coleg de camera, sforaia in somn si cand se trezea facea glume de cabana, iar acum fata asta in rochia ei subtire care-mi ofera bratul translucid. Trebuie s-o hranesc bine pe caprioara asta care vrea sa traverseze lacul inghetat dinaintea noastra. 

- Vezi, ma, ca poti? Numai prostii ai in capul ala! Hai gata ca ma si enervezi! N-ai nici pe dracu. De la inceput: mam mam oa oa oa, mam mam oa oa oa. 

Doamna Dutescu e intransigenta si pozitiva. Fumeaza ca un sarpe si reda vocile oamenilor. Ii fac semn ca nu mi se pare in regula sa fumeze de fata cu mine: - E te na! Ma, sa nu te obraznicesti! Da' cand va duceti sa cantati prin bodegile alea pline de fum si de betivi cum e? Ia mai lasa-ma-n pace! E una din femeile alea pe care simti ca te poti baza, care te dispretuieste cand intarzii si pune pret pe cuvantul dat.  Om cu suflet mare, tinut ascuns mai degraba din delicatete decat din vreo frica anume. Niciodata nu m-au dezamagit oamenii care iubesc cainii. Acum stiu ca Linda o sa-mi duca dorul caci i-am facut multe capricii prin blana aia de labrador auriu cu privire inteligenta. 

Seara ma plimb cu vocea mea pe deasupra orasului. Inca n-am voie sa stau prea mult printre oameni si oricum mi-e greu sa le scriu tot timpul ce si cum. Am fost surprins sa vad oameni razand de mine cand le faceam semn ca nu pot vorbi. Nu inteleg cum situatia asta poate sa-ti para amuzanta. - Ai cantat prea mult? hahahaha. 

Mi-am vazut de drum. Am vrut sa le scriu ca nu-i frumos sa gasesti ceva de ras in suferinta unui om, dar am renuntat. M-am gandit ca nu-si dau seama ca exista suferinta in neputinta unui actor care nu-si mai aude glasul. Cantaretii astia, actorii, niste neseriosi domle', toti o apa si-un pamant. 

Seara ma plimb cu vocea mea pe deasupra orasului. La inceput n-am avut curaj, dar acum o intreb privind absent catre luminile din cele cateva turnuri corporatiste: - O sa ma ajuti sa ma urc pe scena la Brasov? Ea mananca un mar si-mi raspunde printre inghitituri: - Am sa te ajut. Promite-mi ca o sa ma duci intr-un loc frumos dupa aceea. - As putea sa te duc sus, pe drumul catre Poiana. De acolo se vede superb Brasovul. Si e liniste. - Da, e musai sa tacem dupa. N-ai chef sa te imbeti dupa aia? Ai timp sa stai cu mine? Vantul se starneste de nicaieri si-si face de cap intre rochia ei neagra si sanii transparenti al caror puf se unduieste imperceptibil. - Nu, nu ma-mbat. Privim luminitele si mergem la culcare.

Dupa un timp: - Stii, eu ma dau cu zmeul pe apa, ti-ar placea sa vii cu mine? E o insula frumoasa unde bate vantul tot timpul, vara. - Da, de ce nu, daca ai grija de mine. - N-ai ce sa patesti. E liniste, noi, zmeele, marea, vantul. - As putea sa te astept pe plaja. Inteleg ca n-ai nevoie de mine acolo in larg. - Cateodata am, de cele mai multe ori, nu. Oricum daca mergi cu mine pe mare o sa te balacesti in apa sarata. Vocea mea a zambit timid. Am tacut amandoi.

Seara isi facea aparitia ca o doamna discreta care-si insoteste mersul cu batai fine de evantai. I-am remarcat incheietura. Nu ne-am ridicat. Am lasat doar caldura sa paraseasca campul de lupta. Masinile se scurg usor pe strazile intunecate. Cateva bulevarde mai incolo, Linda rasufla greu, tolanita sub pianul negru al doamnei Dutescu.

Dincolo de marginile fotografiei

Mereu ma gandesc ca fotografia este o minciuna. Sau doar o frantura de adevar. E mai bine spus asa. Am inceput din ce in ce mai des cand vad o o fotografie, sa ma gandesc la ce se afla dincolo de marginile ei. Care sunt imprejurimile, contextul, ce se intampla dincolo de incadrarea asta care naste iluzii si hraneste fantezii. Am sa va spun ce se afla dincolo de aceaste cadre cu fetita blonda de la malul marii, de pe Insula Vantului. Undeva in stanga dincolo de partea neagra a fotografiei care reprezinta o bucata dintr-o baraca de lemn, se afla marea.

Acolo copiii n-au voie sa se joace pentru ca oamenii mari se joaca cu zmeele lor si mai mari care ar putea sa-i loveasca pe copii. In stanga se afla un camp batut de vant, mult nisip, buruieni si trestii. E un loc de regrupare al "riderilor" locul in care sta aceasta fetita blonda care nu era foarte incantata ca ma chinuiam sa-i fac poze. Copiii se joaca aici in spatele baracii de lemn, printre perne si echipamente de kite, rastoarna cafele, se urca pe mese, se fugaresc printre rulotele aflate cateva zeci de metri mai incolo. Doar vantul care sufla nebuneste ne salveaza de o arsita aproape dureroasa.

 Copiii sunt liberi aici, nu e niciun pericol, n-au unde sa fuga, e multa pustietate neinteresanta in jur. Aici la baraca e micul lor univers, populat de oameni mari si de vreo sase catei jack russel pe care ii chinuie cu abnegatie. E un sentiment de uitare placuta in care te abandonezi dupa ce vii din apa infuriata si batuta de vant, tu insuti batut de vant, pielea creponata pe fata arsa de soare si linistea din spatele baracii 

Era undeva pe la ora pranzului si ne pregateam sa parasim insula cand fetita asta dezinvolta si revoltata s-a cuibarit pe perne, speriata de caini, agasata de mine, fara nicio provocare din partea vietii. Si totusi exista un moment de melancolie in ochii ei. Sau poate e  iluzia obiectivului. E doar oboseala dinaintea somnului de dupa amiaza. Acel somn care ii chinuie pe adultii care se simt vinovati ca adorm.

Defne

Pe Defne am cunoscut-o pe terasa hotelului nostru de pe insula vantului. Mi-a facut dupa amiezele mai senine desi erau deja. Zambetul unui copil poate face orice din tine. Ceea ce este mai frumos e ca el nu stie niciodata asta. Zambetul nu ajunge arma. Cand se intampla asta se termina copilaria.

Visul Deltei ( I )

Speranta celor scarbiti sau De ce votez cu Nicusor Dan?

Am sa incep articolul asta asa: in cincisprezece ani de muzica nu am cantat in nicio campanie electorala, desi din patru in patru ani se fac bani buni.

N-am facut asta pentru ca ni s-a parut  absurd sa promovam prin muzica noastra partide politice care ne fura viata si banii.

In ultimii douazeci de ani am fost traumatizati de ideea ca in Duminica votului mergem sa punem stampila pe raul cel mai mic. Apoi alternanta la putere ne-a facut sa intelegem o matematica simpla: PSD = PDL = PNL = RAU!!!

Am inteles de ceva vreme ca nu mai exista Raul cel mai mic. Exista o clasa politica unita in a face rau Romaniei si romanilor. Suna usor patetic, dar asta este adevarul.

Ce s-a intamplat? Scarba a inceput sa puna stapanire pe multi, pe foarte multi dintre noi. “Ce sens are sa mai mergi la vot daca nu se schimba nimic?” Multi romani au abandonat ideea ca se mai poate schimba ceva si s-au refugiat apatici in Romania paralela. Pentru ca exista o Romanie politica, a celor care au devalizat timp de peste douazeci de ani aceasta tara si au facut-o fara niciun fel de scrupule, ba chiar intr-un mod iresponsabil si exista o Romanie paralela, a oamenilor care muncesc, platesc taxe si se lupta sa supravietuiasca in propria tara, asistand zilnic la jaful si degradarea organizate de putere si opozitie.

Intr-un fel suntem vinovati. Eu, tu, ei, toti cei care am abandonat ideea ca aceasta clasa politica ar fi trebuit taxata prin proteste si prin implicare. Am renuntat sa fim o voce si am abandonat solidaritatea la prea putin timp dupa ce ea ne-a adus libertatea.

Egoisti, am apucat-o fiecare pe drumul nostru, am muncit mult ca sa  ne indeplinim visele, sa construim lucruri, sa ne facem cariere, familii, sa avem grija de copiii nostri, sa ii hranim, sa le dam totul ca ei sa fie mai fericiti decat noi.

Am omis un singur lucru: orbiti de propria noastra ascensiune am lasat cateva mii de fosti securisti sa preia controlul asupra tarii in care traiam. Scindati de dorinta de a ne manifesta individual, am uitat ce inseamna forta colectiva a protestului, VOCEA.  Am spus toate lucrurile astea in acest cantec.

Ma bucur ca dupa cinsprezece ani de concerte pot sa rasuflu usurat. N-am contribuit cu nimic la Romania Politica, ba mai mult, mi-aduc aminte cand PSD in anul 2000 si-a insusit melodia "Nu ne mai trageti pe dreapta" fara sa aiba vreun drept asupra ei. Am apelat la avocati, dar eram prea mici ca sa castigam un asemenea razboi. N-aveau ei treaba cu legea 8/96.

In toti acesti ani, in diverse ocazii, fata de atitudinea noastra s-au cristalizat doua curente: 1. Bravo voua ca nu va implicati in campaniile electorale si nu-i promovati pe porcii astia. 2. Daca voi stati deoparte si nu faceti politica si nu aveti o voce si nu va implicati, cum vreti sa se schimbe lucrurile?

Legat de curentul 2 pot sa spun urmatorul lucru: arta poate fi politica. Impreuna cu noi si cu muzica noastra au crescut oameni care traiesc cu gandul la altceva in afara de furt, spaga, pacaleala, minciuna, tunuri imobiliare, comisioane etc.

Piese ca “Hotel Cismigiu”, “Dumnezeu nu apare la stiri”, “Declar pierduta tara” sunt daca vreti “statement”-ul nostru politic.

In continuare vom ramane statornici ideii de neimplicare in campania electorala a vreunui partid politic cel putin pana cand nu vom fi convinsi ca se intampla o schimbare radicala in Romania. Desi zarurile par a fi aruncate. Insa nu de Dumnezeul lui Cezar si nu pe marginea Rubiconului, ci de niste vagabonzi agramati care joaca barbut pe malurile Dambovitei.

Am facut tot acest preambul pentru ca sa nu dau nastere unor intrepretari inutile sau rauvoitoare la ceea ce am de gand sa scriu de acum inainte.

Eu am sa votez cu Nicusor Dan. Mai mult de atat, va indemn si pe voi, cei care cititi acest articol, nu sa votati cu el, dar sa va informati in legatura cu el, sa trageti o concluzie si sa mergeti la vot indiferent de optiunea finala.

Nicusor Dan este independent. M-am intalnit cu el intr-o seara intr-o cafenea din Bucuresti. A venit singur. Auzisem de el de la Vlad Massaci, regizor de teatru si un prieten bun. M-a intrebat daca nu vreau sa-l sustin in campanie. I-am spus ca nu fac chestia asta din principiu, dar ca mi-ar placea sa-l intalnesc ca sa inteleg ce are de gand. Vlad a insistat si m-a intrebat de ce nu vreau sa sustin un independent care este cu adevarat independent. N-am stiut ce sa-i raspund.

Am stat insa de vorba cu Nicusor Dan jumatate de ora. Mi-a vorbit despre el, apoi despre ce vrea sa faca. Am ascultat. Este un om inteligent. Orice ar spune multi, a luptat cu sistemul si a castigat 23 de procese cu Primaria, incercand sa salveze ce a mai ramas din posibila identitate a unui oras.

Ascultandu-l, m-am surprins incercand sa-i depistez smecheria, duplicitatea, mi-l inchipuiam deodata alunecos, voiam sa-i gasesc punctele slabe care sa-l bage in aceeasi oala cu cei pe care ii stim deja. N-am reusit. Probabil ca istoria ultimilor ani a creat o trauma in noi si automat nu suntem dispusi sa dam credit ideii de candidat. Mi-a spus ca nu face politica, ca el are o strategie pentru un oras. L-am intrebat cum vede chestia asta cu locurile de parcare. Nu exista solutie pentru locurile de parcare, mi-a spus. Nu poti face parcari pentru un milion de masini. Solutia e ca oamenii sa inteleaga ca transportul in comun este eficient si datoria municipalitatii este sa-l faca eficient astfel incat oamenii sa se poata baza pe orarul stabilit. Nu exista solutie pentru locurile de parcare. Mi-a placut sinceritatea lui. Mi-a vorbit despre strategia lui, insa sunt lucruri pe care le veti gasi si la el pe site.

N-a stiut sa–mi spuna exact cum sa-l sustin. Se gandeau la un clip viral, apoi m-a invitat la lansarea programului. Nu s-a intamplat nici una, nici alta. Asta m-a facut sa scriu acum acest text. Pentru ca Nicusor Dan este mai mult decat un candidat independent la Primarie. El poate fi un simbol al celor scarbiti de lipsa alternativei. A celor care, vazand ecuatia in care toate pertidele politice sunt RAU, au renuntat sa mai mearga la vot, lipsiti de speranta. 

Nicusor Dan nu este charismatic, nu are discurs, nu este o “figura”. Este insa independent, curat si neafiliat politic. Este matematician olimpic si cercetator in matematica. Este un om care a muncit, a invatat, si-a platit taxele si a incercat sa faca un bine comunitatii si orasului din perspectiva nu tocmai confortabila de cetatean. Pentru asta eu am decis sa il votez. Este pentru prima data dupa mult timp cand si pentru cei mai scarbiti dintre noi apare la orizont sansa unui RAU mai mic. Spun un RAU mai mic, pentru ca pana si asa eu am sa votez cu el.

Am sa votez cu el pentru ca de douazeci de ani orasul asta nu devine mai bun, ci mai nebun, nu devine mai aerist, ci mai aglomerat, calitatea vietii noastre colective nu creste, ci scade, pentru ca nu a existat viziune, ci doar carpaceala din ce a mai ramas dupa ce s-au facut contractele grase, dar ineficiente, pe bani publici. Pentru ca s-a instaurat un sistem politic al municipalitatii care trebuie distrus din temelii. Pentru ca tot ei intre ei mulg orasul asta de bani fara sa-i dea nimic in schimb, in afara unor “business-uri” din otel, beton si sticla.

Am multi prieteni care cred in Nicusor Dan. Prietenii mei sunt importanti pentru mine. Multi dintre ei m-au condamnat pentru ca nu l-am sustinut. Acest articol reprezinta si punctul lor de vedere, sunt sigur.

Apoi exista Andrei Plesu, Ada Milea, Sorin Tranca (Friends Advertising), Alina Gavrila (Gavrila si Asociatii), Catalin Tolontan, Vlad Massaci, Corneliu Porumboiu. Sunt oameni pe care ii apreciez si care il sustin pe Dan. Oameni ca ei ma fac sa cred ca Romania paralela poate sa invinga Romania politica.

Pentru ca m-am saturat de smecherie si praf in ochi, de halima si circ electoral, de jaf pe bani publici cu rezultate zero sau de jaf pur si simplu aleg sa votez cu Nicusor Dan.

Cu tot respectul pentru alti candidati, dar am ajuns la concluzia ca atunci cand candidezi din partea unui partid politic ai prea multe facturi de platit ca sa te mai poti ocupa cum trebuie de oras. Mafia politica isi asteapta "rasplata" pentru sprijinul acordat.

Bucurestiul nu este un oras in care traim, este un oras in care supravietuim. Speranta mea este ca voi ajunge sa traiesc in Bucuresti. Acum speranta mea este Nicusor Dan. Nu o spun cu patima, ci cu tristetea ca nu putem avea o lupta constructiva intre mai multi candidati onesti care sa se bata cu principii si viziuni solide. 

Un cuvant pentru generatia tanara. Politicienii nu va iubesc (eventual, va doresc). De aia trebuie sa iesiti la vot. Politicienii au dat o lege electorala in care primarul este ales din primul tur cu majoritate simpla. Asta ca sa nu mai fie probleme si sa-si imparta teritoriul.
Voi, insa, daca iesiti in numar mare la vot puteti schimba jocul. In 1990 aveam saisprezece ani si eram foarte preocupat de politica. Voiam sa imi apar libertatea, alaturi de cei mari. Atunci voiam sa castige Ion Ratiu ca presedinte al Romaniei. Stim cu totii ce s-a intamplat. N-a fost sa fie. Am mers in Piata Univeristatii, am fost si eu un pui de golan atunci. Erau mii de studenti, erau multi elevi, era un loc unde noi ne strigam disperati optiunile si condamnam neocomunismul. Au venit minerii sa inabuse protestul si sa planteze pomi. Au reusit. Ce vreau de fapt sa spun, este ca ne preocupa ce se intampla cu tara asta.

Acum sunt alte timpuri insa daca nu iesiti la vot, daca nu incepeti sa va uniti, sa protestati, sa deveniti o VOCE comuna veti deveni parintii de acum ai copiilor vostri. Iar parintii de acum nu stiu sa raspunda copiilor lor de ce a ajuns Romania un loc din care de multe ori e mai bine sa pleci cat esti tanar.

Politicienilor le va conveni intotdeauna masa simpla de manevra a pensionarilor si a oamenilor amarati care nu vad dincolo de nevoile zilnice si se bucura (cata tristete si disperare) la  “pachetul” electoral. Tinerii sunt incomozi, mai ales aia care stau pe net si nu pot fi manipulati. Bine ca sunt scarbiti, isi rad ei in barba. 

Nu se poate sa ai pretentii de la un oras fara sa fii implicat in viata lui. De aia orasul a devenit mai mult al lor si mai putin al nostru. Gasca tanara trebuie sa inchida 

Facebook-ul si sa faca politica macar o data la patru ani. Iesiti in strada si votati. Este cam tot ce am avut de spus.

P.S.
Acest articol este o opinie personala.

Acest articol nu este un articol comandat sau platit de Nicusor Dan, staff-ul sau de campanie sau oricine altcineva.

Nu am sustinut in mod oficial campania lui Nicusor Dan.

Inca o data, acest articol nu reprezinta opiniile membrilor VAMA.

Ca si pana acum, VAMA nu va canta in campania electorala a niciunui partid politic.

Opiniile exprimate in acest articol cu privire la Nicusor Dan raman valabile atata timp cat el ramane independent si neafiliat politic.

P.S.2 
Cand sistemul e impotriva cetatenilor cam ce ar trebui sa faca cetatenii?