[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

duminică, 27 martie 2022

De ziua teatrului, despre mine

La cinci ani priveam intrigat din culise forța luminii reflectorului care mă orbea de pe scenă. Acolo era ceva inexplicabil, frumos și misterios. Apoi mă trezeam în scenă și mama trăgea de mine dintr-o parte, iar Sanda Toma din cealaltă. Înlocuiam un alt copil care se îmbolnăvise, scena era despre două femei care revendicau copilul în Cercul de cretă caucazian (Bertolt Brecht). Am crescut mult în curtea Teatrului de Comedie, alergam prin decorurile de la Preșul sau Arma secretă a lui Arhimede, eram copilul tuturor mașiniștilor și tehnicienilor. Mi-aduc aminte de Iulică, șeful mașinist de legendă cu ochii lui albaștri buni, dominând autoritar curtea, șuierând sudalme mobilizatoare la adresa echipei. Mă trezeam în cabina de sunet care era în culise, urcam pe o scară în intimitatea unei încăperi împodobite cu afișe cu modele din generația Adesgo. Poate erau și ceva nemțoaice pe pereți, lumina chioară venită de la o lampă de deasupra mixerului și Dan Georgescu (memoria mă poate înșela asupra numelui) - sigur avea păr lung și blugi, mă lăsa să umblu la butoanele mixerului, tot timpul cu degetul la gură indicând spre scenă. Nea Nelu, electricianul, era secondat de nea Mihai, mereu vesel și cu o dicție care rostogolea bolovani, nu cuvinte. Acum îl imit aproape perfect și cei care l-au prins se prăpădesc de râs. 

Mama era de o frumusețe care mă făcea să uit că e mama. În serile în care nu mă lua la teatru urlam și mă zvârcoleam la despărțirea despre care doar acum înțeleg cât de grea era (pentru ea), până când ușa verde scorojit a liftului se închidea și zgomotul metalic punea punct acelui episod peste care se lăsa lumina chioară de pe palier. Apoi, diminețile, mama la fel de frumoasă, de data asta naturală, fără fond de ten, rimel, ruj sau dermatograf se târa către bucătărie unde pregătea micul dejun, îmbrăcată în trening și într-un tricou lălâu. Mereu m-am întrebat cum m-a format pe mine, în ce fel, această suprapunere a două ipostaze radical diferite, actrița de la Comedie în cabina ei magică pe care o împărțea pe atunci cu Stela Popescu unde asistam aproape inconștient la devenirea femeii care urma să fie adulată de atâta lume peste doar o oră acolo pe scenă, o zeiță mamă. Și Mioara Tănase, cabiniera arhetipală desprinsă parcă din orice scenă de film cu dive care au nevoie de ajutor în cabinele lor luminate de șirurile de becuri pe marginea oglinzilor plus fotografiile din spectacolele cele mai iubite. 

 Am crescut în Teatrul de Comedie cu afișele lui unitare, galbene cu litere mari, negre și fotografiile imense, mereu excelente, din fața teatrului. Cornel Vulpe, Mihai Pălădescu, Dumitru Rucăreanu, Silviu Stănculescu, Vasilica Tastaman, Ștefan Tapalagă, Dumitru Chesa, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Racoți, curtea interioară care vibra în zgomot de zaruri și table înainte de spectacole, cu mese albe și scaune grele din fier forjat, ca o terasă interbelică. Gangul teatrului pe care m-am perindat de atâtea mii de ori în viața asta, ticsit de afișele spectacolelor trecute. Palatul culiselor și podul teatrului unde mă urca vreun mașinist ca să privesc cu sufletul la gură, aproape amețit către scena din scândură vopsită în negru. 

Am văzut-o pe mama jucând în Turnul de Fildeș regizat de Ion Cojar unde Stela Popescu era excepțională făcând o compoziție atât de departe de cupletele de pe scena de la Boema. La un moment dat, într-o scenă memorabilă, mama (Iskra) era femeia înșelată silită s-o confrunte pe amanta soțului ei. Sufeream ca un câine și, probabil în felul meu, am înțeles atunci că teatrul bun nu poate fi desprins de viață. Mă durea fiecare cuvânt de acolo. 
Am bifat și turneele de la mare prin grădinile de vară care nu lipseau nicăieri între Constanța și Mangalia. Plita așezată pe două cărămizi organizată de Titi Rucăreanu și scoicile care se deschideau încet. Și gustul ăla nou și bun de miez de scoică cu lămâie. Mănâncă, Tudorele. Mi-a tras o palmă într-una din verile alea, a fost iute și grea, eram obraznic după criteriile de atunci și copiii se pedepseau, mi s-a părut nedrept, am plâns cu lacrimi adevărate, mama suferea, iar tata nu era acolo. Apoi otita dintr-o vară tot pe plajă când mă uitam suferind la mare și mama îmi picura ulei cald în ureche și era groaznic, nispul fierbinte, ureche fierbinte, iar camera de hotel e mereu mică la mare, se strânge în jurul tău mai ales dacă ai otită. Aleea din spatele vilelor de la Mamaia unde Cristian Șimonca forfeca la nesfârșit o tricicletă roșie, un păr blond strălucitor, aducea mult cu puștiul din Shining pedalând pe holurile hotelului bântuit. Gheorghe Șimonca patrona parcarea din spatele vilelor într-un costum alb cu un aer de vilegiaturist la Odesa. 

Am crescut și m-am îndepărtat de teatru, n-am mai petrecut atât de mult timp în culise cu toată lumea aia veselă care mă manipula încoace și încolo. Veneam mai rar și mai mult în sală ca s-o vedem pe mama jucând. În 85 am fost la Hamletul lui Tocilescu, aveam 11 ani și m-am plcitisit, iar la sfârșit mi s-a părut că nenea care juca Horațio ar fi fost mai bun în Hamlet. Era Marcel Iureș. Gândul mă duce acum la Ducu Darie și la Consuela, mama lui, actrița cu ochii negri care mă intimidau, erau pătrunzători și ceva neliniștitor venea dinspre ei de fiecare dată deși Consuela era bună cu mine. Toată lumea a fost bună cu mine acolo în curtea Teatrului copilăriei mele. Am crescut și am început să-mi câștig independența, dar am și început să mă uit la teatru altfel. Începeam să mă prind că nu e ușor ce se întâmplă acolo și poate chiar începeam să visez că o să fiu pe scenă. Unui copil care crește în culise existența pe scenă i se pare mult mai posibilă. 
Am crescut, am crescut, s-au făcut anii nouăzeci, lecturile mă formau, Mantaua lui Gogol, cât de mult din Rusia bolnavă e în Mantaua lui Gogol. Pe la paisprezece ani, într-o zi luminoasă m-am prezentat în sufragerie în fața alor mei cu textul Însemnărilor unui nebun (Gogol) în mână. Am încercat să-l joc, dar textul se juca singur, el îmi dicta ritmul, pauzele, el îmi spunea când și cât să mă emoționez, era o vrăjitorie, nu jucam nimic, textul se juca cu mine. Mi-aduc aminte că am avut curaj să dau drumul glasului meu poate în schimbare, nu mai știu și tata s-a emoționat un pic. Poate că totuși teatrul ar putea fi posibil, mi-am zis. 

Peste ani am jucat Nebunul lui Gogol la Comedie "...de o parte e marea, de cealaltă Italia... iată se zăresc izbele rusești.. a mea e oare căsuța aia care strălucește în depărtare, e mama aceea care stă la fereastră, salvează-ți fiul nenorocit, măicuță... varsă o lacrimă pe căpșorul lui bolnav, uite cum ți-l chinuie, nu-i loc pe lumea asta pentru el... ți-l prigonesc mereu..." apoi o pauză și lui Gogol i se face milă de nebunul lui și îl absolvă, nu-l lasă să se zbată în realitatea noastră imposibilă și îl trimite înapoi în ceața aia caldă numită iluzie "...stiți că beiul algerian are o bubă chiar sub nas?" Întuneric. 

Am văzut Fuga lui Bulgakov la Teatrul de Comedie unde toți erau superbi, de la Ștefan Iordache la Dorina Chiriac și George Mihăiță, spectacolul rușilor albi în exil. Cătălina Buzoianu regizând unul din cele mai mari spectacole ale teatrului, prin 95, cred. Maică-mea făcând pereche cu Iordache. M-am trezit în facultate și am început să iubesc teatrul. Mă trezeam din alte percepții ca să alunec ușor, ușor într-o înțelegere superioară, una care pregătea mai mult. Am fost adoptat de o clasă superbă, am început să mă joc de-a iubirea, m-am furișat pe peronul Gării de Nord, petrecând cu sufletul la gură, prin spatele coloanelor, o fată care nu era a mea, cândva de Paști, m-am înhăitat cu Giani, cu Ovidiu, cu Andrei, cu Mihai, cu Marius și Țife, Claudia, Oana, Ada, Cătălin, Medeea, Laura, Dani și toți ceilalți, clasa Zamfirescu și Doru Ana, mi-am iubit profesorii, am rupt cu ei, i-am detestat ca orice adolescent nesigur, am fugit din școală ca să mă cuibăresc cu Ovidiu pe podeaua autocarului care ducea Richardul lui Măniuțiu de la Odeon la Târgu Mureș, Zamfirescu: - Ce căutați mă, aici? Aveți examen! Noi: -Vă rugăm mult dom' profesor, vă rugăm mult. Lasă-i mă, Florine, dac-au venit până aici. 

Am terminat facultatea, a durut despărțirea, a acoperit-o tinerețea și speranța, am jucat în Trupa pe Butoaie a lui Victor Ioan Frunză, prin piețe, teatru itinerant, am luat bătaie groznică la Târgoviște pentru vina de a fi bucureștean și eu și Titieni și Balasz Atilla, fețe desfigurate, am jucat la Lăptărie, apoi am intrat în Tamerlan cel Mare, am repetat, am cunoscut umilința Victor Frunză m-a ținut pe bară, în sală, ca dublură, doar pentru faptul că am îndrăznit, în timpul repetițiilor care nu se mai terminau, să mă duc la Comedie să joc la Tocilescu în Mireasa Mută (țac, pac, două luni, gata), pentru că repetiiile lui durau și durau, n-am mai fost binevenit, dar nici nu mi s-a spus...Ovidiu Iuliu Moldovan: lasă-l mă Victore să intre și el să repete...Victor: Nu e pregătit, o să intre... au repetat peste un an jumătate, n-am intrat, a durut, teatrul doare, teatrul e ca viața, suntem cruzi și răi, suntem demiurgi nepăsători, empatia e doar pe scenă, acolo e nevoie de ea, am suferit...am crescut, am suferit și la Comedie în Mireasa Mută, nu mă auzeam, vocea mea formată între pereții fostei granizoane de jandarmi sau închisoare chiar, acum UNATC, atunci ATF, acolo nu se formează vocea, ajungi pe scenă, nu te auzi, lumea e crudă cu debutanții, respectă-i pe actorii teatrului, de ce răspunzi, nu fii obraznic, nu se aude până în fundul scenei, cum fac aici Toca, ce fac cu monologul ăsta lung, nu știu repetă-l ți-am dat o direcție, nu mă mai freca la cap. Nu mai am cinci ani, teatrul nu mai e al meu, nu toată lumea mă iubește, șocul e mare, culisele sunt mici, ne îngrămădim în întuneric să ieșim în scenă, nu sunt confortabil, nu mă înregimentez, sunt enervant și lumea nu mă place, dar Sandu Pop e drăguț, e colegul meu și împărțim cabina 3...mă îmbolnăvesc de ulcer, vomit pe scenă într-o zi, beau paharul cu barium la spitalul lipit de teatru, ulcer, odihnă, ce odihnă, am premieră, e șansa mea, e musical, e Tocilescu, maică-mea suferă, se perpelește, băiatu ei...se termină facultatea iese și Mireasa Mută, mă trezesc fără roluri, liniște nimic, dau probe, nu le iau, fac Vama Veche cu Liviu și cu Traian, nu mai am doar teatru, nu mai sunt doar al lui, Vama Veche crește, e altă viață, una care se umflă pe lângă teatru, Doamne trec anii, trec și mă trezesc singur pe trapele mobile scufundate în înteriorul scenei Naționalului bucureștean, nu știu nimic, vestea ar fi că sala e pe jumătate goală, noi stăm acolo în cușca gladiatorilor, m-a îmbrăcat Levința în soldat, am un pistol casat în mână, mă uit în sus, Andrei Dușe îmi dă semnalul, merg pe mijlocul trapei, duc pistolul la tâmplă, trapa se pune în mișcare, se ridică, ajunge aproape de nivelul scenei, încep să văd sala, e plină, începe Traian cu tonul ăla de bas..."Mai e o clipă până când glonțul îmi va mângâia tâmpla dreaptă..." 

Am douzecișinouă de ani și pe Vera pe care o iubesc și m-a sprijinit doi ani să fac Am să mă întorc bărbat, dar acum Colceag îmi oferă Malvolio în A douăsprezecea noapte, Malvolio, Doamne, nu pot să fac Malvolio, Malvolio are vreo 45 de ani, sunt prea tânăr, ce naiba să fac mă, mamă, nu se refuză Shakespeare, dar Vera vrea un pic de timp, nu am mers de mult într-o vacanță, Vera, Vera, e Malvolio, Tudor am nevoie să fiu cu tine, mă duc să-l fac pe Malvolio, ne vom despărți, o să mă uit nopți întregi pe pereți singur, cu dureri de mușchi venite din suflet, dar asta mai târziu, nu mult mai târziu, dar fac Malvolio, Marin Moraru mă îmbrățișează, Tocilescu găsește ceva bun de spus, fără cinism (wow), Olga Tudorache îmi face un compliment, mă trezesc pe scenă la Uniter, iau premiu pentru rol secundar, ce tâmpenie, A douăsprezecea noapte s-a numit la început Malvolio, rolul nu e secundar, nu contează, sunt fericit, sunt nominalizat lângă Rebengiuc, pe bune?, timpul trece, joc, cânt, joc, cânt e obositor, e frumos, fac spectacole cu maică-mea, multe, plecăm în turneu cu Biloxi Blues, ce lungă prietenie cu Paul Ipate pe care-l văd cum crește ca om, ca actor, tata nu mai e din 99, ce mândru ar fi fost de toate astea, și vorbele alea din gangul teatrului de Comedie când mă agățam de Ducu Darie care mă luase în Iluzia Comică, Ducu care nu lăsa pe nimeni în scenă fără rost, noi doi pe gangul teatrului, fără afișele alea galbene cu negru, fără nea Iulică mașinistul, și Puiu Coc de la ateliere era mai bătrân și Ducu care mă ținea de gât și îmi spunea ceva ce m-a marcat mulți ani de atunci și nici tata, tatăl meu nu mai era. 

Acolo la Iluzia Comică m-am simțit iubit, mă uitam fascinat la Dorina Chiriac, ce minune sexoasă și talentată era și noi urma să nu mai fim, iar ea plutea peste tot spectacolul ăla cu ochii ăia mari, imenși, de parcă era pariul lui Ducu și după aia Marinete Râlea și Ivașcu, Serban Cellea, Delia Nartea, Florin Anton și scena aia în pantă din scândură lăptoasă și nea Mihai, parcă la fel de tânăr ca în copilăria mea minunându-se la progresul tehnolgic al unei lumini inteligente, sparge tăcerea: Don' Ducu, ai mai văzut lună mov? Nu mai știu dacă tata a văzut Iluzia...parcă da...ani de zile am tânjit după încă un spectacol cu Ducu...n-a fost să fie... Ducu la mine în apartament, pe canapea, ascultăm Handel și fumăm și bem whiskey și nimic nu e pentru el mai presus de Handel și Monteverdi...face luminile de la Chirița of Bârzoieni la Comedie, ce echipă, ce muzical, am făcut muzica cu Gelu, Emilia Popescu e superbă, Cotleț și Ipate sunt minunați în Guliță, ce spectacol a făcut Iarina, nenea Șimi e genial în Ion, e a doua lui tinerețe, cântă, dansează e o bomboană, apoi moare, moare nenea Șimi...și noi ne întristăm, dar mergem înainte, alte spectacole, Coada la Bulandra, muzică, teatru, muzică, teatru, tic, tac, tic, tac...

Mă trezesc în Tartuffe, impostorul, întruchiparea răului, dușmanul de clasă al burgheziei cu aspirații burgheze, Tartuffe revanșardul, copilul sângeros al revoluției nepornite, Tartuffe...apoi vin protestele ieșim în stradă, mulți foarte mulți, pentru chestii în care credem, pentru valori pe care nu le mai avem, împotriva răului sistemic... și Ducu vrea să facem Coriolan și începem, Ducu e slăbit și eu nu mai am răbdare, durează mult, țin la el, dar nu ne înțelegem, întâlnirea noastră nu e ce trebuie, suntem consumați în direcții diferite, eu am crescut, Ducu a obosit, e influențabil și trist... și simte sfârșitul...eu nu pot să-l ajut...mă dă afară...plec, sufăr, scriu, mă revolt, vreau să mă întorc, Ducule e nedrept, teatrul e autoritate, Camelia Maxim e incredibilă și delicată și o simt aproape...Ducu e autocrat, iar eu ies în stradă pentru democrație... lucrurile se amesteacă, e teatrul democrație...? până unde poate vorbi un actor? Până unde...? Mă simt dat afară pe nedrept... se rupe o prietenie... l-am venerat pe Ducu, i-am acceptat defectele...mereu...  am furat de la el, m-a dominat, am luptat... apoi brusc s-a rupt... se lasă tăcerea...Ducu o să moară... sunt la Oslo cu Iulia, mergem la operă, ce clădire gândită ca spațiu colectiv, piață publică, loc de adunare, comunitar, nimic din greutatea de "fortăreață teatrală" a clădirilor de la noi... oamenii privesc portul de pe acopreriș...înăuntru începe Don Giovanni, opera preferată a lui Ducu...eu nu voi fi Coriolan... opera e superb montată... superb cântată...un labirint imposibil de uși...intrări și ieșiri...intrări și ieșiri... iar la final Don Juan nu moare...îi păcălește...Îi scriu lui Ducu: Suntem la Oslo la Don Giovanni, ne gândim la tine... răspunde: Vă pup... apoi... va muri...un an mai târziu, poate mai puțin... N-am văzut Coriolan, n-am putut, poate că acum aș putea... ne trezim în pandemie, devenim actorași, dispensabili, neimportanți, lumea trebuie să supraviețuiască...teatrul e un cal care și-a luxat piciorul... ne mutăm online...refuz...am dreptul ăsta să refuz...fac câteva proiecte mici...dar nu, nu teatru...trec doi ani și mă duc din nou spre maică-mea...Visul American, te bagi? Se bagă.  În două luni jumate suntem gata, visez de cinci ani la spectacolul ăsta... am cumva sentimentul că sunt într-un vârf de maturitate profesională... reușesc să mă stăpânesc, să caut, nu mă mai sperii, îmi țin personajele în mână.. e bine așa, cred... m-am întors la Comedie după doi ani... nu mai regăsesc nimic acolo din curtea copilăriei mele, nici din zilele Iluziei, nici din libertatea nopților albe în care Vama Veche se forma pe scenă...căutând linii melodice până dimineața...e un alt moment, e normal să fie așa...e o echipă minunată la Visul...ce ciudat... cât de mult iubesc teatrul ăsta care mi se pare că e al meu din ce în ce mai puțin....
......................................................................................................................................................................................................................................................

93 de comentarii:

  1. Ce repede trăim, ce repede trece timpul, baftă în continuare, mai ai de muncă tinere!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos povestești, Tudore!❤️

    RăspundețiȘtergere
  3. Lectura de seara🥰 esti minunat! Mult succes cu Visul American in turneu si la cat mai multe intalniri cu teatrul!

    RăspundețiȘtergere
  4. As mai fi citit oricât ai mai fi scris... Superb!

    RăspundețiȘtergere
  5. Minunat, occhii mei au vazut tot ce ai scris! Cat esti de talentat, daruit in tot ce faci!Ce mandra trebuie sa fie mama ta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Minunat ai scris, am citit aproape fără să respir! Felicitări, aș mai fi citit, aștept, mă bucur că tatăl tău a avut cui dărui talent scriitoricesc!! Succes să-ți îndeplinești toate visele!!

    RăspundețiȘtergere
  7. O minune! La mulți ani, Teatru și Tudor!

    RăspundețiȘtergere
  8. Minunat! am participat la o frumoasa călătorie în timp!

    RăspundețiȘtergere
  9. M-a uns pe suflet povestirea ta. Pentru ca am vrut sa devin actrita, dar parintii nu au fost de acord. Ce trairi de neegalat am ratat!!! Iti multumesc ca le-ai impartasit cu noi, cei din public!

    RăspundețiȘtergere
  10. As vrea sa pot comenta ceva..dar plang ! Nici nu stiu de ce ?! Impresionant ! Te iubesc, Tudore !

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumos, Tudor! Sunt convinsa ca apreciezi mult mai mult dupa atatea sacrificii si riscuri.
    Succes! Esti tare!❤️

    RăspundețiȘtergere
  12. Aș vrea să scriu atât de multe, dar nu pot...Bravo! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  13. Citesc, citesc, imi place, am senzatia ca si eu colind prin poveste, si cand e mai interesant...se termina (tot ce-i fain se termina repede, nu-i asa? :). La cat talent si cata emotie ai si dai, cu siguranta "The Show Must Go On". Asteptam!

    RăspundețiȘtergere
  14. Atat de bine ti-au iesit personajele din Visul American, Tudor. Am avut senzatia ca nu esti doar tu pe scena, parca vedeam personajele cu care dialogai. Un spectacol minunat, o performanta actoriceasca si regizorala. Asta se-ntampla cand iti traiesti copilaria aproape de scena...

    RăspundețiȘtergere
  15. Nice post. Here I am discussing the mba assignment help services for the management students. If you don't want to lose marks or miss the deadline for any MBA project submission, place an order for MBA assignment help services. Stay with us if you're having trouble writing your MBA assignments and submitting them on time.

    RăspundețiȘtergere
  16. I am glad to see that you provide the best explanation as you ever provided. However, my urge to you is to make it simpler to let benefit it from other person as well. The professional available at Assignment Help destination holds the great convincing ability. We write in such a way that you cannot find more lethargic anymore.

    RăspundețiȘtergere
  17. Thank you so much for your interesting and informative blogs. I always look forward to reading them. I’ve been following you. Here is also important info for Passengers who approach the Delta Manage Booking services have access to extra services such as car rentals, hotel reservations, and Delta Vacation Package reservations. When you book a self-driven car through Delta Airlines manage booking department, you can save up to 25% on the overall booking value. Car rental deals from Hertz, National, and Alamo are available through Delta Airlines. With every car rental reservation, passengers can earn rewards.

    RăspundețiȘtergere
  18. Thanks for such wonderful blog that looks pretty different, I would suggest you please make a proper plan for your blog and start professional blogging as a career, One day you would be smart enough to earn some money, wishing you do my assignment a best of luck my friend, Thanks a lot for your nice support and love.

    RăspundețiȘtergere
  19. MAGIA ALBA ESTE UN SALVATOR AL VIEII SI TE ASIGUR DE ASTA.
    Mă numesc Maria Popescu și sunt aici să mă alătur multor oameni de aici pentru a-i mulțumi MAGIEI ALBE pentru ajutorul și gesturile amabile față de mine. Am avut o experiență îngrozitoare trecând prin dureri de inimă cu soțul meu. M-a părăsit și am fost devastată și nu am găsit niciun ajutor de care aveam nevoie pentru a-l recupera. La un moment dat am fost deprimat până am dat peste pagini în care oamenii au mărturisit despre cum i-a ajutat MAGIA ALBĂ. L-am contactat și nu a ezitat niciodată să mă ajute. Nu numai că mi-am recuperat soțul după 48 de ore, dar dragostea și fericirea mi-au fost restaurate mai bine ca niciodată. MAGIA ALBĂ este o personalitate uimitoare și nu-i pot mulțumi suficient pentru serviciul său altruist față de umanitate. contactați-l acum prin e-mail:
    { findritualforlife@gmail.com }
    Whatsapp: +2349046229159
    +3550685677099

    RăspundețiȘtergere
  20. Numele meu este Elfrida. Când bărbatul meu m-a părăsit, am fost șocată și zdrobită și nu m-am putut stăpâni timp de multe luni. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez, dar fără rezultat. Am plecat în alt oraș în speranța că voi putea s-o iau de la capăt. Am întâlnit un alt bărbat cu care am încercat din răsputeri să fiu, dar nu a ieșit pentru că nu l-am putut iubi. Știam că încă iubesc și vreau ca bărbatul meu să se întoarcă la mine. Așa că am început să caut ajutor și apoi am găsit MAGIA ALBĂ, din diferitele opinii despre care citisem. Am stat de vorbă și l-am făcut să înțeleagă tot ce trebuia să știu, am crezut în el și am urmat procedurile. El a lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și bărbatul meu și, imediat după 48 de ore, așa cum a promis, omul meu mă căuta și am început să vorbim și a venit să mă vadă unde sunt și am făcut lucruri. sus și am devenit din nou fericiți împreună. WHITE MAGIC este de încredere și vă poate ajuta dacă îl contactați pentru orice. Doar trimite-i un SMS prin e-mail: findritualforlife@gmail.com
    Sau WhatsApp: +2349046229159
    +3550685677099

    RăspundețiȘtergere
  21. We supply all type of communication system of branded agency at affordable price. You can deal with us for street cocks, building and outdoor clocks. Custom Architectural Clocks also available with best and reliable quality.

    RăspundețiȘtergere
  22. Sunt aici pentru a depune mărturie despre modul în care acest puternic vrăjitor numit Dr.DWAN m-a ajutat să-mi repar relația. Mi-a fost zdrobit când logodnica mea mi-a spus că nu mai este interesat să se căsătorească cu mine pentru că avea o aventură cu cealaltă femeie la care lucrează. Plângeam și plângeam în fiecare zi, până când a devenit atât de rău încât am apelat la Internet pentru ajutor, atunci când am citit o recenzie despre marea muncă a Dr.DAWN, apoi l-am contactat pentru ajutor pentru a-mi recupera iubitul, el m-a ajutat să fac o puternică (vrajă de dragoste de reconciliere) și spre cea mai mare surpriză a mea, după 48 de ore în care am făcut vraja de dragoste, logodnica mea s-a întors în genunchi rugându-mă să-l iert. Acum suntem căsătoriți fericiți și toate mulțumirile sunt adresate Dr.DAWN Wonders pentru că m-ați ajutat să-mi salvez relația, puteți contacta Dr.DAWN prin adresa sa de e-mail: ( dawnacuna314@gmail.com )
    WhatsApp:+2349046229159/
    +3550685677099

    RăspundețiȘtergere
  23. Our Assignment Help online services are of premium quality, reasonably priced and hence affordable to everyone. Starting with the initial drafting phase, through evolution process of your assignment work, we provide you with 24x7 support.
    assignment help Melbourne
    best assignment help canada
    assignment help ireland

    RăspundețiȘtergere
  24. Need Business Assignment Help UK for the shortest turnaround time? Hire cheap business assignment writing services by Uk's top Ph.D. expert from native assignment help If you too are stressed about completing assignments on time, then give us a call right away.

    RăspundețiȘtergere
  25. Hey, my name is Mike Taylor. I have been working as an academic writing consultant with Great Assignment Helper for over 9 years. GAH has got the best Assignment Help online experts & assignment writers on board who offer premium assignment help. My Assignment Helper Online is the fastest growing and most reliable assignment help platform that offers most affordable and bespoke online assignment help.
    online Law assignment Help
    MY Assignment Help
    Treat Assignment Help
    Assignment Helper

    RăspundețiȘtergere
  26. Nice one dude....just superb!!!
    Excellent writing skills, worth reading. Keep it up, also visit our website for more https://www.oddylabs.com/

    RăspundețiȘtergere
  27. Hello Everyone I am Zara I got Biology Assignment Help Writing service from a Company Called Native Assignment Help. Sometimes universities put us in a lot of trouble for writing assignment and we do our complete efforts but at the end the marks are not at its peak so to overcome the situation and to get A+ grades in Exam. The company is there to help us with their best Professional and Experts Writers. And also their Services are available 24/7.

    RăspundețiȘtergere
  28. Thanks for sharing the post.
    Our Assignment Help is top-Quality, and this is what we are proud of. Our Assignment Help Professionals aim to never compromise on the ideals in which we believe. We make sure that you receive the greatest support possible so that you can present your project to your teacher on time and make a good impression.

    RăspundețiȘtergere
  29. Hi folks, Are you searching for Craigslist vehicles? On the off chance that indeed, you are in right spot. We are offering Craigslist cars from top characterized sites. Peruse our full blog for point-by-point data.

    RăspundețiȘtergere
  30. For PayPal Login · At first, go to the PayPal sign up page :- Paypal Login · Tap on the Sign Up for Free button. · Select the account type- Individual or Personal.
    Looking AOL mail - Setup Your Email Account Now. Among the list of world's most used email services Aol.mail comes among the top five services.

    RăspundețiȘtergere
  31. It is a good story must read it , character is really good and story is also very interesting, Now it's time to avail generator installation for more information.

    RăspundețiȘtergere
  32. love to read this bog this is really good share more like this , Now it's time to avail HALFCASTE CREAM SET for more information.

    RăspundețiȘtergere
  33. A bright yellow leather jacket is undoubtedly the must-have item this season! Yellow Leather Jacket

    RăspundețiȘtergere
  34. It is a good story that you should read, the characters are excellent, and the plot is fascinating. Now is the perfect moment to take advantage of assignment help Aberdeen from experts writers.

    RăspundețiȘtergere
  35. Looking for Sworn translation services in Singapore? ICAtranslationservices.com is the accredited translation company in Singapore. our sworn translators deliver accurate, timely and professional translations that are accepted by all government agencies.

    RăspundețiȘtergere
  36. Buy luxury yacht in dubai for upcoming show in abu dhabi with an amazing features.

    RăspundețiȘtergere
  37. Grab best mega yacht for sale to cruise on ocean with best experience in life with latest yachts.

    RăspundețiȘtergere
  38. To be completely honest, I have no idea how you manage to perform so well each and every time. Very impressive. If you are looking for dissertation proofread please contact me because I am an expert in this field. I am a graduate student from Oxford University and recently worked as a dissertation writer for Royal Dissertation Help.

    RăspundețiȘtergere
  39. Nice blog! Look out the best collections of yacht for sale in UAE ,GCC and also in Europe countries having modern and Italian luxury yacht charter to cruise. Buy Evo V8 for sale in best price and enjoy your own yachting experience.

    RăspundețiȘtergere
  40. Our team of specialists in digital marketing consulting services offers thorough consulting services that aid companies in achieving long-term success online. Together, we define your target market, design content that is relevant to them, deliver it effectively, measure the outcomes, and make any necessary course corrections.

    RăspundețiȘtergere
  41. The academic world can be very unforgiving when it comes to mistakes and errors. However, you cannot let those mistakes bring down your grade! Masters Dissertation Writing Services

    RăspundețiȘtergere
  42. Luxury Duplex Flat for Sale in Bangalore - Vanya Homes
    Are you guy’s searching for a Duplex House flat for sale in Bangalore. So we have offered you a good opportunity with a lot of options. Where you can find the best duplex flat according to your choice. If you are new in Bangalore and you want to buy a flat, it's a very difficult part to find a duplex flat in Bangalore because according to your convenience and choice, finding the best flat it’s very difficult. If you face any problem like this, contact the vanya homes. They not only show the best flat in the area, in fact they guide you very well and you can easily select your flat without any tension.

    RăspundețiȘtergere
  43. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  44. I really appreciate your post and you explain each and every point very well.
    Coinbase Wallet Extension | Coinbase Login

    RăspundețiȘtergere
  45. I would like to tell that this is very interesting and useful content. I learned a lot of information from this.
    how to get a protective order in virginia

    RăspundețiȘtergere
  46. Get top-notch programming assignment help, MBA assignment help, and coding assignment help in Malta from our skilled team of professionals. We provide comprehensive solutions tailored to your requirements, ensuring timely delivery and excellent results. Whether it's a challenging coding task or a dissertation, our dedicated experts are here to support you every step of the way.

    RăspundețiȘtergere
  47. Nice Post
    Seeking a trustworthy programming assignment writing service? Explore myassignmenthelp.my for expert assistance. Our skilled programmers in Malaysia are well-versed in various programming languages and can handle assignments of any complexity level. We provide well-researched, error-free, and customized solutions that cater to your specific requirements. With our programming assignment writing service, you can boost your academic performance and gain a deeper understanding of programming concepts. Trust us to deliver top-quality assignments on time.


    RăspundețiȘtergere
  48. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  49. Nice post
    Malaysia Translators offers reliable and efficient translation services in Malaysia. Get your Thai documents translated hassle-free with our certified translators. Whether you need birth certificate translation services or any other document translated, we've got you covered. Visit our website to learn more about our services and choose us for accurate translations.

    RăspundețiȘtergere
  50. Nice blog
    Seeking professional assignment writing help in Greece? Pay to do my assignment in Greece and receive expert assistance from GreeceAssignmentHelp.com. Our team of qualified writers is dedicated to delivering high-quality, plagiarism-free work that meets your academic requirements. Boost your grades with our reliable services!

    RăspundețiȘtergere
  51. We found your blog so intriguing. We would love to receive more updates about your blog .
    Take a moment , check out the corporate valuation assignment help. Students who study higher level courses on finance, are often given assignments on firm valuation.
    We provide all necessary support to students in order to complete assignment writing task perfectly. Additionally we offer tons of benefits to our clients.

    RăspundețiȘtergere
  52. he right contractor for your roofing and waterproofing is a crucial decision that can significantly impact the success and longevity of your investment. By conducting thorough research, checking credentials, and considering experience and communication, you can make an informed choice that will result in a well-executed project

    RăspundețiȘtergere
  53. Indoor air quality refers to the level of pollutants and contaminants present in the air within buildings. These pollutants can include dust, pollen, pet dander, mold spores, volatile organic compounds (VOCs), and even harmful gases such as carbon monoxide

    RăspundețiȘtergere
  54. Dr. Shyam's Ayurveda Centre stands out as the premier destination for authentic Ayurvedic neck pain treatment in Dubai and holistic wellness. With a stellar reputation and a team of highly skilled practitioners, Dr. Shyam's Ayurveda Centre has earned its place as the best ayurveda clinic in Dubai.

    RăspundețiȘtergere
  55. I found it worth reading. I just want to ask you to write more < a href="https://zeesy.pk/">Best Jewellery Design

    RăspundețiȘtergere
  56. A roof warranty is a legal agreement between the roofing manufacturer and the property owner that outlines the terms and conditions of coverage for a specified period. It serves as a guarantee that the roof will perform as intended and provides protection against defects, premature failure, or other specified issues.

    RăspundețiȘtergere
  57. I found it worth reading. I just wanted to ask you to write more about SEO Service Agency in Karachi

    RăspundețiȘtergere
  58. Pakistani and Indian dresses are known for their intricate designs, vibrant colors, and beautiful fabrics. These dresses represent the rich cultural heritage of South Asia and are loved by people all over the world. Both Best Pakistani and Indian dresses in Chicago are perfect for special occasions like weddings, festivals, and religious ceremonies. They are often adorned with intricate beading, embroidery, and other embellishments, making them truly unique and beautiful.

    RăspundețiȘtergere
  59. When dActively removing germs and pollutants , it can create a mesmerizing and serene effect. The sun's rays streaming in can cast beautiful patterns and shadows, creating a warm and inviting atmosphere within the space below.

    RăspundețiȘtergere
  60. Căsătoria mea era aproape la sfârșit când am văzut un comentariu despre un bărbat pe nume Dr DAWN, care îi ajută pe oameni să-și recapete soțul și l-am contactat, din fericire pentru mine, a făcut vrăji după 24 de ore, iubitul meu s-a întors la mine de atunci, căsnicia mea a avut loc. a fost stabil, mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, vă asigur că luați legătura cu el,
    este priceput cu următoarele vrăji:
    * vrăji de dragoste
    * vrăji de căsătorie
    * magia banilor
    * vraja norocului
    * Vrăji de atracție sexuală
    * SIDA Cure Magic
    * Casino Cave
    * Peșterile blestemate au fost eliminate
    * Vraja de protecție
    * Magic Loterie
    * Vrăji norocoase
    * Vraja de fertilitate
    * Inel de telekineză 💍
    WhatsApp: +2349046229159

    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  61. I found it worth reading. I just want to ask you to write more < a href="https://zeesy.pk/">Bangles

    RăspundețiȘtergere
  62. List of Players Who Have Scored the Most runs in the ODI first Overs. Many players are known for their exceptional performance in cricket matches.

    RăspundețiȘtergere
  63. The price of Purified Terephthalic Acid (PTA) is highly variable due to factors within the chemical and petrochemical industry. PTA's price is closely tied to the demand for polyester products, such as textiles and packaging materials, as it is a crucial raw material for their production. Additionally, factors like feedstock costs (typically paraxylene), energy prices, transportation expenses, and geopolitical issues can all influence PTA (Purified Terephthalic Acid) Price Trend. This volatility can have significant effects on various sectors of the global economy, leading market participants to closely track these factors for informed decision-making within the PTA industry.

    RăspundețiȘtergere
  64. JSS Academy of Higher Education and Research is a prestigious institution known for its commitment to academic excellence and innovation. Located in India, it offers a wide range of programs across various disciplines, including medicine, engineering, and humanities. With state-of-the-art facilities and a dedicated faculty, JSS Academy provides students with a nurturing environment to pursue their academic and research aspirations. It has earned a reputation for producing graduates who excel in their respective fields and contribute significantly to society. This institution continues to play a vital role in shaping the future of education and research in India and beyond.

    RăspundețiȘtergere
  65. What a beautifully vivid journey through your life in the theater! Your passion and love for this art form shine brightly in your words. Middlesex County Reckless Driving Lawyer It's evident how deeply you've been touched by the magic of the stage. Keep sharing your experiences; they're truly inspiring!Union County driving without a license lawyer

    RăspundețiȘtergere
  66. Very well executed blog. I genuinely enjoyed reading this article and I really liked the way you express your view points.
    Packaging materials suppliers in UAE | Dubai packing company

    RăspundețiȘtergere
  67. Nice blog
    Empower your academic performance with StudentsAssignmentHelp.co.uk! Pay for someone to do my corporate strategy assignment and unlock a gateway to success. Our platform extends beyond corporate strategy, offering History Assignment Help, HR Assignment Help in the UK, Human Rights Law Assignment Help, Humanities Assignment Help, and Hydrology Assignment Help. Native experts at your service ensure excellence in every assignment. Visit our website for personalized guidance and expert assistance that propels you toward academic achievement. Trust StudentsAssignmentHelp.co.uk to be your guide on the path to success.

    RăspundețiȘtergere
  68. Dissertation Help is a scholarly compass for students navigating the intricate terrain of advanced research. Providing expert guidance on methodology, literature review, and analysis, it ensures academic excellence. This invaluable service aids in crafting well-structured, original, and impactful dissertations, facilitating a seamless journey toward advanced degrees and contributing to academic success.

    RăspundețiȘtergere
  69. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  70. What should I expect from assignment help services? When seeking assistance from assignment help services like Native Assignment Help, you can expect a professional and reliable support system tailored to your academic needs. These services typically offer expertise across various subjects and academic levels, ensuring that your assignments are completed with accuracy, adherence to guidelines, and timely delivery. From essays to research papers, dissertations to presentations, Assignment Help services can provide comprehensive assistance, including research, writing, editing, and proofreading. They often employ experienced writers and subject matter experts who are well-versed in their respective fields, ensuring high-quality work that meets academic standards.

    RăspundețiȘtergere
  71. With its focus on holistic healing, 22Ayur offers specialized Back Pain Treatment in Dubai, catering to individuals seeking relief from discomfort and restoration of mobility. Through a combination of traditional Ayurvedic therapies and modern techniques, 22Ayur addresses the root cause of back pain, promoting long-term relief and improved spinal health. Whether you're dealing with acute or chronic back issues, the skilled practitioners at 22Ayur provide personalized care to help you regain comfort and vitality. Trust 22Ayur to deliver effective back pain treatment tailored to your needs, ensuring a path to wellness and renewed quality of life.




    RăspundețiȘtergere
  72. Don't let marketing assignments stand in the way of your academic success. Partner with Native Assignment Help for reliable and affordable Marketing Assignment Help that you can trust.

    RăspundețiȘtergere
  73. introduce you to Native Assignment Help, your gateway to a world of captivating Philosophy Dissertation Ideas. At Native Assignment Help, we understand the significance of exploring profound philosophical concepts and ideas. That's why we're dedicated to providing a rich selection of dissertation topics that encompass the breadth and depth of philosophical inquiry. Whether you're intrigued by ancient wisdom, modern debates, or interdisciplinary perspectives, our Philosophy Dissertation Ideas are designed to inspire and challenge your intellect. Join us on a journey of philosophical exploration and academic excellence. Explore our repository of ideas today and unlock the potential of your dissertation journey!

    RăspundețiȘtergere
  74. Are you seeking effective Knee Pain Treatment in Dubai? Discover 22ayur's holistic approach to alleviating knee discomfort and promoting overall well-being. Experience relief and rejuvenation with our expert therapies tailored to your needs. Book your appointment now! 043239888

    RăspundețiȘtergere
  75. I recently sought help from a Marketing Assignment Helper , and I was impressed by the quality of assistance I received. The expert not only helped me understand the assignment requirements but also provided valuable tips to improve my marketing strategies.

    RăspundețiȘtergere