marți, 16 noiembrie 2010
Medalia de onoare
luni, 15 noiembrie 2010
O lume pe dos. Pentru brasoveni si nu numai
Mai jos aveti un montaj de trei minute din spectacolul nostru. Cred ca va va starni curiozitatea si o sa veniti sa ne vedeti. Am rugamintea, adresata celor care detin bloguri, sa preluati acest film pe blogurile voastre sau pur si simplu sa-l dati mai departe pe Facebook mentionand informatiile legate de locul, ora si data spectacolului. Teatrul se promoveaza mai greu in ziua de azi asa ca publicul ramane baza.
Oamenii si musculitele
Ma gandesc ca oamenii, posesori de memorie si facultati mintale, reusesc sa se comporte asemanator atunci cand nu reusesc sa elimine din viata lor situatii comportamentale, naravuri sau mecanisme de gandire. Desi realizeaza pericolul ce decurge din aciuarea pe langa acest tip de struguri, par dispusi sa-l uite imediat ce acesta se va fi intamplat.
Mai grav decat in cazul musculitelor este ca strugurii nostri adesea nu sunt reali, ci doar proiectii nefericite ale mintilor noastre pline de facultati.
duminică, 14 noiembrie 2010
vineri, 12 noiembrie 2010
O lume pe dos la Brasov.
Trei piese ale unora dintre cei mai in voga dramaturgi americani. Un dirijor nebun sau poate doar special, o baba psihopata si un cuplu dispus sa experimenteze la maximum ridica o intrebare al carei raspuns nu putem sa-l dam decat fiecare dintre noi: Traim sau nu intr-o lume pe dos?
In spectacol joc si alaturi de mama mea, actrita Iarina Demian care a semnat si regia spectacolului. Ni se alatura o distributie formata din actori extrem de talentati si mobili: Simona Stoicescu, Smaranda Caragea, Marius Drogeanu si Andrei Runcanu.
Pentru mine a fost un pariu pe care nu as mai incerca sa-l fac pentru ca joc in fiecare dintre cele trei piese intr-un act. Asta m-a adus, pe parcursul repetitiilor, in situatia de a concura cu mine, caci trebuia sa dezvolt toate cele trei personaje simultan. A fost un drum extrem de greu si numai publicul poate sa spuna daca am reusit sau nu.
In lumea din ce in ce mai conectata la retelele sociale o intrebare parcurge alaturi de noi traseul celor trei piese: cat de singuri suntem, de fapt, in lumea moderna?
Iubesc spectacolele in care intrebarile profunde se nasc intre hohote de ras. Iubesc personajele comice cu destine tragice. In definitiv viata noastra e o fotografie in permanenta schimbare unde tragicul si comicul sunt tonuri aflate mereu in contrast. Sau poate ca viata in sine e substanta de contrast a fotografiei umane.
Toate astea le-am simtit in "O lume pe dos". Toate astea le veti simti si le veti trai si voi. La Brasov. Pe 23 noiembrie.
miercuri, 10 noiembrie 2010
De ce la maximum, tati?
Muzica pe care o ascultam ca adolescenti era nu numai o alternativa educationala, dar si un scut impotriva platitudinii si plafonarii. Fiecare din trupele de mai sus (si multe altele) ne-au predat cate o lectie de viata. Temele majore ale umanitatii erau abordate din unghiuri subiective. Suma tuturor perceptiilor insemna pentru noi cate un curs important despre iubire, prietenie, moarte, razboi si toate principiile care pot decurge din povestile pe aceste teme si multe altele.
Ma intreb daca aceasta miza mai exista acum. Ce poti desprinde din muzica momentului. Caci Queen era o formatie comerciala. Mai poti deprinde vreo idee din muzica comerciala? (cacofonia este inevitabila)
Ce sansa are un adolescent sa se dezvolte din punct de vedere sufletesc ascultand radiourile comerciale? Tot ce poate sa afle este ca viata e frumoasa, dar e si foarte scurta si trebuie traita la maximum. Nu i se spune foarte clar ce inseamna "la maximum". I se mai sugereaza si un ritm din care nu ar trebui sa iasa pentru ca pierde petrecerea. Cum care petrecere? Petrecerea colectiva si perpetua prin care ne putem trai viata la maximum. Nu exista intrebari in muzica momentului. Prin urmare nu exista raspunsuri. Avem parte de axiome tampe care niveleaza dealurile mintilor tinere.
Se naste o generatie care va spune acelasi lucru copiilor lor. Traieste viata la maximum, tati. Este insa posibil ca pustiul sa descopere pe undeva un disc cu Dark side of the moon si sa-i intoarca tatalui sau intrebarea: - De ce la maximum, tati?
Mi se pare trist ca rolul entertainmentului nu mai este formator. In anii saptezeci te uitai la Monty Python, consumai umor, dar consumai si o idee, o mestecai, o molfaiai, apoi puteai sa alegi sa o inghiti sau s-o scuipi.
Entertainmentul prezent nu iti mai ofera sansa sa alegi. El stie. E undeva sus. Ti se comunica lucruri. Nu esti intr-o dezbatere. Viata trebuie traita la maximum. Gandeste pozitiv. Daca nu gandesti pozitiv o sa mori. Da, sigur, spuneti-i asta lui Beethoven sau Van Gogh. Sau lui Andy Warhol. Tristetea nu mai e cealalta parte a monedei. Este doar condamnarea la singuratate. Caci daca esti trist ratezi petrecerea colectiva si nu-ti da nimeni add pe Facebook.
Ce ciudat mi se pare ca omenii aleg sa oboseasca zambind. E forma suprema de ipocrizie.
Ca sa inchei, pare ca generatia prezentului nu mai are ce invata din muzica actuala. Ar trebui sa fim optimisti. Poate ca undeva aceasta pierdere a fost inlocuita si cei tineri gasesc acolo ceea ce noi descopeream la muzica iubita.
Sau poate e timpul pentru un alt tip de OM.
marți, 9 noiembrie 2010
Biloxi Blues. Last call.
Daca nu sunteti victima prejudecatii ca marti e o zi de stat in casa va asteptam diseara la teatru. Noi suntem emotionati si cu chef de spectacol.