miercuri, 25 aprilie 2007
Atitudine?Resemnare?Protest?
Nu stiu care este media de varsta a celor care urmaresc acest blog.Initial a pornit din dorinta mea de a impartasi oamenilor fotografiile pe care le fac.Apoi am inceput sa scriu, sa ma joc...Imi pun insa din ce in ce mai des o o intrebare care nu are legatura nici cu Chirila sau Vama sau fotografii si versuri.CE O SA SE ALEAGA DE TARA ASTA?Intrebarea revine mai puternic in contextul politic de azi.Oare generatia "18 ani" isi pune problemele astea?Muzicienii romani nu canta despre asta!Artistii plastici nu o fac!Scriitorii din ce in ce mai putin!Presa e impartita pe criterii politice!Ce facem?Cand o sa realizam ca fiecare dintre noi este firul de nisip care poate naste perla?Ca fiecare dintre noi trebuie sa se implice chiar daca o face doar la nivel de atitudine fie ea si verbala?Au disparut tote valorile care nu tin de bani?Nu mai vrem nimic de la cei care ne conduc?Resemnarea( vorba celor de la Guerilla) ne-a cuprins pe toti?In josul blogului e un poll.Va cer parerea...U2 a facut cantece politice.E una din cele mai mari formatii ale lumii.Pink Floyd la fel.A criticat guvernul Thatcher.Dar probabil ca irlandezii si englezii aveau nevoie de asta.Romanii vor doar credit pentru nevoi personale?In josul blogului e un poll.
marți, 24 aprilie 2007
LATEST NEWS
Constantza venim!!!Cu Biloxi Blues si Biloxi ARMY PARTY maine(miercuri)!!!In sfarsit la mare!!!In curand pe blog o poveste despre Rolling Stones si RADIO BLOG for happy ears!
vineri, 20 aprilie 2007
BED FOR LOVE/VAMA
La cererea mai multor vizitatori ai acestui blog aveti mai jos versurile piesei BED FOR LOVE.Mentionez ca acesta cantec nu va beneficia de o varianta in romana pentru simplul fapt ca nu am reusit o traducere inspirata din engleza in romana iar alt subiect nu miu s-a parut a fi potrivit cu muzica.Deci:
BED FOR LOVE
We had a bed for love and now there’s just a bed for two...
Honey, they don’t fix love on TV.
I never give you only ask we’ve nothing left to share...
Funny, we don’t even seem to care...
So I believe I have to go
For somebody else’s show
To somebody else’s stage
Where I can play
All my stupid games of love
And she’ll take me high above
Where my fears turn into endless kisses...
I’ve been your puppet, been your friend, I’ve been your backstage door
I was your best supporting act, can’t play no more
I’ve given up my friends, my life, my everything for u
But I am no good
You need a love manager
With Armani suits
He should troubleshoot
The cause of your love
I am no good
So I’ll set myself free
Watch me baby…
So I really need to say good bye
Do not even dare to cry
You just killed our love don’t look into my eyes
Don’t believe in “coming backs”
Good old times or casual sex
Somewhere in this world I’ll find
The girl who dreams to take me high
Now I’m so sure I got to go
For somebody else’s show
To somebody else’s stage
Where I can play my games of love
She’s gonna help me through the night
She’s gonna be the morning light
She’s gonna teach me all her little games of love
I leave our bed for two because I badly need some love…
BED FOR LOVE
We had a bed for love and now there’s just a bed for two...
Honey, they don’t fix love on TV.
I never give you only ask we’ve nothing left to share...
Funny, we don’t even seem to care...
So I believe I have to go
For somebody else’s show
To somebody else’s stage
Where I can play
All my stupid games of love
And she’ll take me high above
Where my fears turn into endless kisses...
I’ve been your puppet, been your friend, I’ve been your backstage door
I was your best supporting act, can’t play no more
I’ve given up my friends, my life, my everything for u
But I am no good
You need a love manager
With Armani suits
He should troubleshoot
The cause of your love
I am no good
So I’ll set myself free
Watch me baby…
So I really need to say good bye
Do not even dare to cry
You just killed our love don’t look into my eyes
Don’t believe in “coming backs”
Good old times or casual sex
Somewhere in this world I’ll find
The girl who dreams to take me high
Now I’m so sure I got to go
For somebody else’s show
To somebody else’s stage
Where I can play my games of love
She’s gonna help me through the night
She’s gonna be the morning light
She’s gonna teach me all her little games of love
I leave our bed for two because I badly need some love…
miercuri, 18 aprilie 2007
INTRE TIGANI
-Vrei sa ma duc in casa sa iau toporu’?- Nu nu cred ca e cazul...daca vrei le sterg, am spus eu impaciuitor. - Nu va stim noi care veniti si filmati si dup’aia ne faceti de belea pe la televizor, mai zice unul. - Nu mai ne filma n-auzi? - Dar nu e camera de fimat e un aparat de fotografiat...Tigancile curatau de cozi niste buruieni care semanau a urzici.Erau si ridichi in castroanele lor. -Lasa ma ca stim noi, nu mai filma, ca dupa aia ne faceti jegosi si scrieti urat de noi...Tiganul cu toporul ma privea fix. De sub tricou ii iesea o burta care nu avea nimic comic.Si nici nu prevestea ceva bun.Se adunasera toti in jurul nostru.Vestea ca in sat era un aparat de fotografiat, un BMW si trei oameni necunoscuti a circulat cu viteza fulgerului in comunitatea de patru sute de suflete de pe langa comuna Brezoi.La inceput s-au lasat fotografiati cu conditia “sa nu fie dati la ziar”.
Pe copii ii fascina ideea si se doreau trasi in poza fara prea multe intrebari. - Hai fa si mie una nene...apoi veneau repede langa mine sa verifice displayul: - Aaaa...ce faina ii...Nimic nu se repeta in acest loc aflat la cateva sute de metri de civilizatie.De-a lungul unei ulite al carei praf il ridicau doar copii si carutele si mai rar cate o masina se insirau in dezordine case facute din orice.Ulita se ratacea la stanga dinspre drumul national care taia muntii spre Obarsia Lotrului.Chirpici, balegar, caramizi furate de prin cadavrele altor constructii, barne , butuci si trunchiuri de copaci se intalneau nepotrivit in structurile caselor.Acolo oamenii nu pareau sa fi construit ci mai degraba sa fi ingramadit si baricadat.”Verande” cu scaune de masini pe post de sezlonguri si cauciucuri a caror intrebuintare nu era foarte clara.Ceaunuri, tigai, linguri si hamuri atarnau pe zidurile colorate amintind de chemarea originara a semintiei.Covoare, paturi, cearsafuri,toale si carpe balansate de vant creau o senzatie de vapor urias in tangaj.Mai toate casele aveau usile si geamurile deschise, gauri negre care te priveau amenintator.Mizeria, veselia si asimetria se pierdeau in lungul ulitei prafuite.Verde, ciclam,rosu,mov, maro, turcoaz, albastru alb,verde,ciclam,mov,maro,turcoaz, vrede... Pe fiecarea casa o antena parabolica trona indreptata spre vest garantie a victoriei tehnologiei.Tiganii au televiziune.
Saptesprezece ani in urma cinci familii fusesera detasate in acest loc. Acum ei sunt patru sute si au format un sat.E un sat sau o tabara de refugiati?Traiesc din ajutorul social al copiilor si din lemnul padurilor pe care le chelesc.Nu e de condamnat in comparatie cu jaful organizat al gaterelor ilegale din Romania.Suntem insotiti de unul din oficialii comunei de pe langa care apartin sufletele astea exilate aici.Oamenii se strang imediat in jurul lui si incearca sa-si scuipe nemultumirile, prin tipete si gemete nearticulate, bolboroseli si urlete ininteligibile din care se desprinde din cand in cand cuvantul “bani”.Exercitiul democratic primar se naste sub ochii mei.Omul nostru pare sa se bucure de increderea lor pentru ca il privesc familiar.La mine se uita circumspect arborand un usor dispret pe fetele lor nestilizate.Dispret, si ciuda fata de un om venind dintr-o lume pe care n-o vor atinge niciodata.Lumea BMW ului.Pe care de altfel il admira sincer imaginandu-se la volanul minunii: – Mama,mama ce racheta....Tigancile isi tin in brate plozii si graviteaza pestrit pe orbita oficialului nostru. - Pai de ce nu l-ati votat,intreb eu, ca omu’ vrea sa v-ajute. – I auzi-l fa si p’asta! Pai parca io nu l-am votat, l-am votat da’ ce stiu io unde sa pun stampila aia ca io nu stiu sa citesc ce e pa buletinele alea...Tiganca strange la piept o mogaldeata creata, jamaican de creata si cu burta pe-afara din hainele ramase mici imbrobodita amuzant cu un batic colorat. – Ce fetita draguta, zic...- Nu e fetita, e baiat, rade tiganaca.... - Vrei sa ma duc in casa sa iau toporu’? – Bai, n-auzi, domnul e cu mine a venit sa faca niste poze pentru ca incercam sa va ajutam sa aducem niste fonduri aici, minte oficialul meu ca sa detensioneze situatia...
-Lasa ma ca stim noi, nu mai filma, ca dupa aia ne faceti jegosi si scrieti urat de noi...Ma cuprinde un sentiment ciudat.Nu este frica la gandul aparitiei toporului.Este mai degraba o senzatie de jena, vinovatie si mila.Ma simt prost ca le fac poze acestor oameni, resemnati cu statutul lor.Ma simt prost ca invadez o lume care nu vrea sa se arate lumii.Ce sanse au copilasii astia care ridica praful ulitei? A cata oara se pune intrebarea asta devenita retorica in absenta vreunei initiative?- Hai ma c-am glumit da’ da si tu niste bani ca ne faci poze –Eu sa-ti dau bani?Poate tu sa-mi dai fratioare ca te fac celebru...incerc eu sa glumesc.Burtosul zambeste amar si se incrunta.- Da, ma si tu niste bani...- N-am frate....Ne urcam in masina printre cerseli si rugaminti...Pornim in sus spre o pastravarie din capul ulitei.In spatele nostru se desfasoara cliseul copiilor care alearga dupa masina prin praful ulitei.Parca alearga dupa o alta lume.- Nenea, striga o fetitza care a tinut pasul cu noi si rasufla greu, fa si mie o poza!Da’ cu ei !Din praf mai apar doi puradei...Le fac poza.Se uita pe display.Rad.Sunt multumiti.- Da-mi si mie un ban...- Nu le da pentru ca nu mai scapi de ei...Cumparam peste.Ne intoarcem prin satul care nu mi se mai pare vesel.Oamenii se uita lung dupa masina.Pe partea stanga o fetita sta pe marginea drumului.Oprim.Se apropie de masina.E frumoasa.Murdara si frumoasa.Vantul ii trezeste firele de par.Are o frumusete care rascoleste in mine durerea trecerii timpului. Ochii, negri si tristi nu privesc nicaieri.- Ia, tine o ciocolata....Fetita ne priveste absent.Intinde o mana timida....si primeste ciocolata.Vantul ii rasuceste parul si genele.Geamul se ridica.Fetita ramine in urma.Nu se aude decat zgomotul rotilor care strivesc pietrele.Incep sa apara muntii.Si drumul care duce spre ei.Ma mai uit o data inapoi.Fetita se pierde printre copii care declanseaza lupta pentru ciocolata...
Pe copii ii fascina ideea si se doreau trasi in poza fara prea multe intrebari. - Hai fa si mie una nene...apoi veneau repede langa mine sa verifice displayul: - Aaaa...ce faina ii...Nimic nu se repeta in acest loc aflat la cateva sute de metri de civilizatie.De-a lungul unei ulite al carei praf il ridicau doar copii si carutele si mai rar cate o masina se insirau in dezordine case facute din orice.Ulita se ratacea la stanga dinspre drumul national care taia muntii spre Obarsia Lotrului.Chirpici, balegar, caramizi furate de prin cadavrele altor constructii, barne , butuci si trunchiuri de copaci se intalneau nepotrivit in structurile caselor.Acolo oamenii nu pareau sa fi construit ci mai degraba sa fi ingramadit si baricadat.”Verande” cu scaune de masini pe post de sezlonguri si cauciucuri a caror intrebuintare nu era foarte clara.Ceaunuri, tigai, linguri si hamuri atarnau pe zidurile colorate amintind de chemarea originara a semintiei.Covoare, paturi, cearsafuri,toale si carpe balansate de vant creau o senzatie de vapor urias in tangaj.Mai toate casele aveau usile si geamurile deschise, gauri negre care te priveau amenintator.Mizeria, veselia si asimetria se pierdeau in lungul ulitei prafuite.Verde, ciclam,rosu,mov, maro, turcoaz, albastru alb,verde,ciclam,mov,maro,turcoaz, vrede... Pe fiecarea casa o antena parabolica trona indreptata spre vest garantie a victoriei tehnologiei.Tiganii au televiziune.
Saptesprezece ani in urma cinci familii fusesera detasate in acest loc. Acum ei sunt patru sute si au format un sat.E un sat sau o tabara de refugiati?Traiesc din ajutorul social al copiilor si din lemnul padurilor pe care le chelesc.Nu e de condamnat in comparatie cu jaful organizat al gaterelor ilegale din Romania.Suntem insotiti de unul din oficialii comunei de pe langa care apartin sufletele astea exilate aici.Oamenii se strang imediat in jurul lui si incearca sa-si scuipe nemultumirile, prin tipete si gemete nearticulate, bolboroseli si urlete ininteligibile din care se desprinde din cand in cand cuvantul “bani”.Exercitiul democratic primar se naste sub ochii mei.Omul nostru pare sa se bucure de increderea lor pentru ca il privesc familiar.La mine se uita circumspect arborand un usor dispret pe fetele lor nestilizate.Dispret, si ciuda fata de un om venind dintr-o lume pe care n-o vor atinge niciodata.Lumea BMW ului.Pe care de altfel il admira sincer imaginandu-se la volanul minunii: – Mama,mama ce racheta....Tigancile isi tin in brate plozii si graviteaza pestrit pe orbita oficialului nostru. - Pai de ce nu l-ati votat,intreb eu, ca omu’ vrea sa v-ajute. – I auzi-l fa si p’asta! Pai parca io nu l-am votat, l-am votat da’ ce stiu io unde sa pun stampila aia ca io nu stiu sa citesc ce e pa buletinele alea...Tiganca strange la piept o mogaldeata creata, jamaican de creata si cu burta pe-afara din hainele ramase mici imbrobodita amuzant cu un batic colorat. – Ce fetita draguta, zic...- Nu e fetita, e baiat, rade tiganaca.... - Vrei sa ma duc in casa sa iau toporu’? – Bai, n-auzi, domnul e cu mine a venit sa faca niste poze pentru ca incercam sa va ajutam sa aducem niste fonduri aici, minte oficialul meu ca sa detensioneze situatia...
-Lasa ma ca stim noi, nu mai filma, ca dupa aia ne faceti jegosi si scrieti urat de noi...Ma cuprinde un sentiment ciudat.Nu este frica la gandul aparitiei toporului.Este mai degraba o senzatie de jena, vinovatie si mila.Ma simt prost ca le fac poze acestor oameni, resemnati cu statutul lor.Ma simt prost ca invadez o lume care nu vrea sa se arate lumii.Ce sanse au copilasii astia care ridica praful ulitei? A cata oara se pune intrebarea asta devenita retorica in absenta vreunei initiative?- Hai ma c-am glumit da’ da si tu niste bani ca ne faci poze –Eu sa-ti dau bani?Poate tu sa-mi dai fratioare ca te fac celebru...incerc eu sa glumesc.Burtosul zambeste amar si se incrunta.- Da, ma si tu niste bani...- N-am frate....Ne urcam in masina printre cerseli si rugaminti...Pornim in sus spre o pastravarie din capul ulitei.In spatele nostru se desfasoara cliseul copiilor care alearga dupa masina prin praful ulitei.Parca alearga dupa o alta lume.- Nenea, striga o fetitza care a tinut pasul cu noi si rasufla greu, fa si mie o poza!Da’ cu ei !Din praf mai apar doi puradei...Le fac poza.Se uita pe display.Rad.Sunt multumiti.- Da-mi si mie un ban...- Nu le da pentru ca nu mai scapi de ei...Cumparam peste.Ne intoarcem prin satul care nu mi se mai pare vesel.Oamenii se uita lung dupa masina.Pe partea stanga o fetita sta pe marginea drumului.Oprim.Se apropie de masina.E frumoasa.Murdara si frumoasa.Vantul ii trezeste firele de par.Are o frumusete care rascoleste in mine durerea trecerii timpului. Ochii, negri si tristi nu privesc nicaieri.- Ia, tine o ciocolata....Fetita ne priveste absent.Intinde o mana timida....si primeste ciocolata.Vantul ii rasuceste parul si genele.Geamul se ridica.Fetita ramine in urma.Nu se aude decat zgomotul rotilor care strivesc pietrele.Incep sa apara muntii.Si drumul care duce spre ei.Ma mai uit o data inapoi.Fetita se pierde printre copii care declanseaza lupta pentru ciocolata...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)