Luni, 13 octombrie, ora 20.00, la Teatrul Bulandra - Sala Studio Space, va avea loc premiera naţională a comediei absurde “Coada”, un spectacol de Iarina Demian. Scrisă de Israel Horovitz, unul dintre dramaturgii-cult ai teatrului american contemporan, piesa (tradusă până acum în peste 30 de limbi) propune o dezbatere dramatică despre o lume în derivă, lipsită de repere, care caută să se agaţe de o himeră – locul întâi. Cinci oameni, cinci poveşti de viaţă, ratări individuale, vulnerabilităţi şi o coadă la care se aşază învinşii vieţii, unde nu se întâmplă nimic, deşi se întâmplă TOTUL.
„Israel Horovitz e un tânăr foarte drăgut, absolut fermecător – un golănaş american tandru. De cum îl vezi, nu poţi să nu-l îndrăgeşti. La fel ca toţi oamenii blânzi, la fel ca toţi cei delicaţi, scrie despre cele mai crude lucruri pe care ni le putem imagina. Iar acestea sunt operele care sună a adevăr.” (Eugen Ionescu)
Alături de Tudor Chirilă şi Radu Gheorghe, spectacolul-concept regizat de Iarina Demian îi reuneşte pe scenă, în partituri de excepţie, glisând între comedie şi dramă, pe actorii Nicodim Ungureanu/Cristi Creţu, Ion Grosu şi Irina Ungureanu/Mariana Dănescu.
“Pentru mine, „Coada” a însemnat o sumă de lecții. Într-o eră și o meserie în care orgoliul este -din păcate- suveran, textul lui Horovitz are rol terapeutic. Personajul meu (Stephen) este poate singurul care se trezește din hipnoza “podiumului”. Stephen este la fel de pierdut pentru că, deși învinge printre muritori, alege cu inepuizabilă vanitate lupta pierzătoare cu Mozart. Pentru mine, „Coada” reprezintă o oglindă care, mărturisesc, nu reflectă imaginea cea mai fericită. Speranța rămâne însă în lupta pe care o putem duce cu pornirile noastre absurde.” (Tudor Chirilă)
După ce, vreme de peste 30 de ani, spectacolul „Coada” s-a jucat neîntrerupt pe marile scene ale Franţei, de aproape patru decenii este reprezentat, în fiecare stagiune, pe off-Broadway, regizorul Iarina Demian oferă publicului bucureştean şansa întâlnirii, pentru prima oară în România, cu un text plin de semne şi sensuri despre moralitate, succes şi iluzia locului întâi.
„Când am citit piesa lui Horovitz, am avut o revelaţie: aceea a faptului că nicio linie nu are capăt și că, la nivel uman, este imposibil să atingi vârful absolut. Ştiam acest lucru, dar nu l-am conştientizat niciodată cu adevărat… poate că atitudinea mea faţă de viață şi față de profesie ar fi fost alta. Pentru mine, „Coada“ este un reper, care împlineşte toate aşteptările. (Iarina Demian)
„Coada”, de Israel Horovitz
Teatrul Bulandra – Sala Studio Space
Un spectacol de Iarina Demian
Distribuţia:
Stephen: Tudor Chirilă,
Arnall: Radu Gheorghe,
Dolan: Ion Grosu,
Molly: Mariana Dănescu/Irina Ungureanu
Fleming: Nicodim Ungureanu/Cristi Creţu
Scenografia: Dana Istrate
Coregrafia: Andreea Novac
Durata: 1 h 20’ (fără pauză)
Credite foto: Adi Bulboacă
Premiera naţională: 13 octombrie 2014
Producători: Teatrul Bulandra şi Fundaţia artEST
Partener oficial: SEAT
Partener media: Europa FM
E FOARTE TARE! http://recomandari-cumparare.blogspot.ro/2014/10/crezi-ca-e-o-curva-femeia-care-face-sex.html
RăspundețiȘtergereAr trebui sa scri mai des pe blog.Cred ca la majoritatea de pe aici le e dor de postarile tale vechi...
RăspundețiȘtergerehttp://www.comisarul.ro/editorial/cine-fraudeaza-votul-din-strainatate_262484.html
RăspundețiȘtergerehttp://www.comisarul.ro/editorial/titanic-psd-la-intalnirea-cu-icebergul-iohannis_267560.html
RăspundețiȘtergerehttp://www.comisarul.ro/editorial/cum-si-cine-guverneaza-romania_269703.html
RăspundețiȘtergerePoate ajungem si noi.
RăspundețiȘtergereEchipamente Protectie
http://vanzariechipamenteprotectie.com
http://alinstoica.ro
RăspundețiȘtergereAm stat si noi la rand sa intram la teatru si pot spune ca a meritat.
RăspundețiȘtergereEste a doua oara cand comunitatea http://www.loto49.ro ne-a oferit o sponsorizare pentru celebra piesa.
Am stat 3 ore la coada
RăspundețiȘtergerecalculatoare second hand
Speram sa mai ai timp si pentru scris articole. Te pricepi foarte bine si la asta. Un mare artist.
RăspundețiȘtergerehttp://www.fotografprofesionist.ro
Prezentarea sună bine. Din păcate, mă tem că acești „învinși ai vieții” nu văd deloc - și mă tem că nici autorul piesei nu vede - adevărata soluție a problemelor lor: întoarcerea către Dumnezeu. Ei nu sunt, de fapt, învinși de viață, ci sunt învinși de propriile lor păcate. Iar din ele există scăpare (prin pocăință, spovedanie și îndreptare). Doamne ajută!
RăspundețiȘtergerePrezentarea este fabuloasa , deabea astept !
RăspundețiȘtergerehttp://www.serviciipe.net
Hello, if you want to FREE download Skyrim MODs visit our website: http://www.skyrim-mods.us/
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereSuperba prezentare Tudor, de ce nu mai scrii?
RăspundețiȘtergereGAP
Am sfost si noi intr-o gasca mai mare la teatru si pot spune ca a meritat.
RăspundețiȘtergereChiar ma gandeam sa scriu un articol pe http://www.editorweb.ro despre spectacolele de teatru.
http://crownly.blogspot.com
RăspundețiȘtergerehttps://indigopareri.wordpress.com/
RăspundețiȘtergerePareri mult mai tari :))
Chiar Tudor de ce numai scrii ? Vroiam sa va promovez pe
RăspundețiȘtergerehttp://filmeonlinegratis.ro
Tractari Auto Bucuresti ieftine|non stop 0761 419 418.
RăspundețiȘtergerehttp://acumtractari.ro
https://www.facebook.com/acumtractari
O metoda buna de a face bani gasiti pe http://www.bani-pe.net/
RăspundețiȘtergerehttps://sites.google.com/site/muzicanouamuzicanoua/
RăspundețiȘtergerehttps://sites.google.com/site/muzicanouamuzicanoua/
RăspundețiȘtergeresalut toată lumea sunt aici pentru a-mi da experiența în timp ce tranzacționez pe platforma de tranzacționare valutară, deoarece am văzut destule recenzii despre modul în care dl Barry ajută și ajută individul să facă tranzacții de succes. strategia sa de masterclass câștigă 10.000 EUR săptămânal și a fost grozav până la capăt, poți lua legătura cu el prin WhatsApp +17168691327
RăspundețiȘtergereEste un privilegiu să împărtășim lumii această mărturie miraculoasă. Aceasta este Beth Walters din Anglia. Soțul meu a divorțat de mine acum 4 luni și eram plin de remușcări pentru că nu știam ce să fac pentru a schimba problemele soțului meu. Am căutat pe internet pentru ajutor cu privire la modul în care aș putea obține ajutor în căsătoria mea și am descoperit martori minunați ai vrăjirii dragostei wight care era progresivă odată cu vrăjile sale. L-am contactat și doctorul Wight mi-a spus că îmi va pregăti o vraja pentru a-l aduce înapoi pe soțul meu. Am fost sceptic, dar nu am avut de ales decât să lucrez cu el. 2 zile mai târziu, soțul meu m-a sunat să vin acasă din acea zi și până acum, am trăit liniștit. S-a întors acum cu atâta dragoste și grijă. astăzi mă bucur să vă anunț că acest vrăjitor are puterea de a aduce înapoi iubitorii și cel mai surprinzător lucru este că dragostea noastră este foarte puternică acum, fiecare zi este fericire și bucurie. și Nu există nimic ca a fi cu omul pe care îl iubești. Îl voi recomanda pe Dr.Wight oricui are nevoie de ajutor. Dacă aveți probleme, contactați Dr.Wight, vă garantez 100% că vă va ajuta !!.
RăspundețiȘtergereE-mail: wightmagicmaster@gmail.com
Fostul meu iubit ne-a părăsit pe mine și pe fiica mea acum șase săptămâni, după ce am încercat aproape totul pentru a-mi restabili relația, am fost dezamăgit. Nu mi-a ieșit nimic. O săptămână mai târziu, în timp ce parcurgeam Instagram-ul meu, am văzut câteva mărturii despre DR, zori ajutând oamenii să-și reaprindă relația și să repare casele sparte, la început am fost sceptic, dar am decis să încerc și am luat contact cu DR, Dawn pentru ajutorul ei, câteva zile făcând contactul cu ea, totul s-a schimbat automat, tristețea mea a devenit bucurie, zâmbetul era pe toată fața mea, totul s-a întâmplat foarte repede și rezultatul a fost perfect. Folosesc acest mediu pentru a-l aprecia pe Dr, Dawn, dacă aveți dificultăți în relația voastră.
RăspundețiȘtergere* Dacă vrei să concepi.
* Dacă vrei să te reîntâlnești cu iubitul tău.
* Dacă ai nevoie de putere spirituală.
Dr. Dawn Acuna este singura persoană care vă poate ajuta: dawnacuna314@gmail.com
WhatsApp: +2348032246310
Nu voi înceta niciodată să împărtășesc această mărturie pentru că acum sunt o femeie complet fericită, am suferit peste 8 ani de căsnicie când nu am putut rămâne însărcinată pentru soțul meu, apoi am început să fiu disperată din cauza presiunii mamei mele în- legea, si o prietena de-a mea m-a indrumat catre dr. Dawn acuna care a ajutat-o, i-am explicat totul Dr. Dawn acuna pe Whatsapp si mi-a promis ca ma va ajuta, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect, scrisoarea de 3 saptamani ea mi-a cerut sa merg la spital la test spre surprinderea mea, doctorul a spus ca sunt insarcinata in 1 saptamana, dar chiar acum am copilul meu frumos, ea a ajutat si pe 3 prietene ale mele, totul datorita doctorului Dawn acuna, contactati-o pe Whatsapp daca aveti orice dificultate va asigur un rezultat perfect,
RăspundețiȘtergere*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei să atragi un nou amant.
*Dacă ai nevoie de putere spirituală.
*Dacă vrei să reziste mult în pat.
*Dacă doriți să măriți dimensiunea penisului.
*Dacă doriți să opriți avortul spontan.și e.t.c.
Contactați-o Whatsapp: (+2348032246310)
E-mail ( dawnacuna314@gmail.com )
Sunt atât de recunoscător Dr. Dawn acuna, că a făcut o vrajă de dragoste care l-a adus înapoi pe fostul meu iubit în 48 de ore, totul datorită ei, dacă aveți vreo situație de genul.
RăspundețiȘtergere*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă doriți să opriți avortul spontan.
Dacă vrei să vindeci orice fel de boală. Si altii,
Contactați-o, este persoana potrivită pentru a rezolva această problemă.
E-mail: { dawnacuna314@gmail.com }
Whatsapp: +2348032246310
https://www.sedinta-foto-bucuresti.com/
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereȘanse mari să-l ai înapoi pe soțul tău alături de tine și de copiii tăi cu ajutorul DR. ISIKOLO.
RăspundețiȘtergereSoțul meu m-a părăsit pe mine și pe cei 2 copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multă durere. Am încercat tot posibilul să-l fac să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a funcționat. A fost o perioadă cu adevărat stresantă pentru mine, pentru că nu am vrut niciodată să trec prin acea durere. Mi s-a spus să contactez un medic specializat în vrăji de dragoste să mă ajute, ceea ce am și făcut. Am avut norocul să-l contactez pe DR. ISIKOLO, care a putut să mă ajute. L-am contactat și i-am explicat totul, am urmat procedurile sale și a făcut vraja de reuniune a iubirii care l-a adus înapoi pe soțul meu alături de mine și de copiii lui în 2 zile. Mulțumesc mult, DR. ISIKOLO. Apreciez foarte mult ceea ce ați făcut pentru mine. Iată datele lui de contact, dacă aveți nevoie pentru a rezolva problemele dumneavoastră în relație, trimiteți-i un e-mail la adresa: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp la +2348133261196.
Viața mea este plină de fericire pentru că Dr. Lukas mă face fericită. Ceea ce mi s-a întâmplat nu este ceva ce pot păstra doar pentru mine, ci pot spune și lumii, astfel încât cei care au probleme cu relația sau căsnicia lor să-și recupereze persoanele dragi și să fie din nou fericiți. Eu și iubitul meu am avut niște probleme serioase care au dus la despărțirea noastră, de atunci viața mea nu a mai fost la fel, am încercat toate metodele să-l aduc înapoi, dar a fost doar o pierdere de efort și de timp. Dar într-o zi, în timp ce căutam pe internet, am dat peste mărturia cuiva despre Dr. Lukas. L-am contactat și i-am explicat problema mea, fiind încă foarte surprinsă până acum cum a reușit să-l aducă înapoi pe iubitul meu în 48 de ore. Având în vedere acest lucru minunat care s-a întâmplat în viața mea, am decis să spun întregii lumi despre acest om minunat pe nume Dr. Lukas. Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă aduce înapoi fostul iubit/fostul soț sau dacă doriți să aveți un copil, vă rugăm să îl contactați prin e-mail la adresa okukutemple@gmail.com sau, de asemenea, la numărul său de WhatsApp +44-7469341745 și vă promit că iubitul/iubita dumneavoastră se va întoarce cu siguranță la dumneavoastră.
RăspundețiȘtergereAproape că mi-am pierdut căsnicia când am văzut-o pe soția mea transformându-se într-o străină completă și părăsindu-mă pe mine și pe copii. Eram atât de furios știind că făcusem tot posibilul să-mi mențin căsnicia ca tată și soț. Certurile teribile pe care le-am avut m-au traumatizat și nu am mai putut funcționa corect ca bărbat. Am continuat să încerc să aflu ce a determinat-o să facă ceea ce a făcut, ceea ce m-a determinat să o contactez pe Dr. Isikolo. Am fost surprins să aflu că era supusă unei manipulări uriașe din partea unui bărbat care voia să-mi distrugă căsnicia cu ea și să mi-o ia. Dr. Isikolo a trebuit să intervină și să rezolve problema, asigurându-se astfel că a fost salvată din ghearele farmecelor magice negre pe care le-au folosit asupra ei. Știind că am reușit să-mi reunesc familia cu ajutorul Dr. Isikolo mă bucură și îi sunt veșnic recunoscător. Adresa lui de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.
RăspundețiȘtergereCriza conjugală prin care treceam s-a încheiat odată cu implicarea Dr. Isikolo. La fel ca orice alt cuplu, aveam și noi divergențele noastre și m-am asigurat că am făcut tot posibilul să o conduc cum trebuie, să am grijă de ea și de copiii mei și să-i protejez. Amândoi am făcut sacrificii pentru a supraviețui uniunii, până când ea a început să se comporte urât și s-a certat în mod deliberat cu mine. Casa a devenit neplăcută pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii mei. Era manipulată de un prieten care divorțase și voia să-mi ruineze și căsnicia. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo, iar el a răspuns și a făcut tot posibilul să pună capăt problemelor. El a restabilit dragostea și legătura dintre noi și pot spune acum că orice iluzie avea soția mea a fost spulberată și acum este o femeie mai bună. Rezultatul a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine, manifestat după două zile, m-a uimit. Eu și familia mea suntem recunoscători. Fac apel la oricine are nevoie de ajutor pentru a-și rezolva relațiile și problemele conjugale să-l contacteze pe Dr. Isikolo, deoarece soluția este sigură. Adresa lui de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196
RăspundețiȘtergereDr. Lukas a făcut o treabă excelentă pentru mine după ce m-a ajutat să-mi recuperez soția. Dr. Lukas și-a folosit vraja puternică pentru a-mi aduce un zâmbet pe față, aducând-o înapoi pe femeia mea cu ajutorul vrăjii sale. La început am crezut că visez când soția mea s-a întors la mine în genunchi, implorându-mă să o iert și să o accept înapoi, și chiar și de atunci mă iubește mai mult decât m-am așteptat vreodată. Așa că mi-am făcut un jurământ că voi anunța lumea despre Dr. Lukas, pentru că este un om minunat. Tot ce am făcut a fost să mă supun, iar el m-a ajutat și am obținut rezultatul ca fiind garantat, ceea ce mă uimește și astăzi. Aveți probleme în relația dumneavoastră? Partenerul dumneavoastră s-a despărțit de dumneavoastră și încă îl iubiți și îl doriți înapoi? Aveți probleme financiare? Sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, contactați-l pe Dr. Lukas astăzi, pentru că vă garantez 100% că vă va ajuta așa cum m-a ajutat și pe mine. Adresa de e-mail a Dr. Lukas este: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, contactul său pe WhatsApp +44-7469341745
RăspundețiȘtergereSoțul meu avea obiceiul să trimită mereu mesaje și să stabilească întâlniri cu vechii lui prieteni, inclusiv cu foștii. Nu am crezut niciodată că există o problemă cu asta, până când s-a retras emoțional din mine și a început să se comporte anormal față de mine și de fiica mea. În acel moment, știam că aveam nevoie urgentă de ajutor, pentru că nu am vrut niciodată să-l pierd. Dr. Isikolo a venit în ajutorul meu și problema a fost rezolvată. Una dintre fostele soții a soțului meu a jurat că îl va lua de lângă el și a început să-l manipuleze să mă abandoneze pe mine și pe fiica mea, ceea ce s-ar fi întâmplat în cele din urmă dacă Dr. Isikolo nu ar fi intervenit să mă ajute. La doar 48 de ore după rezolvarea problemei, totul a devenit minunat între mine și soțul meu, iar acum și-a cerut scuze pentru tot și suntem din nou bine. Contactați-l pe Dr. Isikolo și aveți încredere că va rezolva cu siguranță problema pentru dumneavoastră. Trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.
RăspundețiȘtergereDupă ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am găsit locuri de muncă și am început să muncim și să locuim fericiți împreună. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul să-i atragă atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când el a început să doarmă în oraș și să găsească scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se mai ocupe de nevoile mele. În acel moment am știut că am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a povestit tot ce se întâmpla și a promis că va rezolva problemele pentru mine, ceea ce a și făcut. Mi-a aruncat o vrajă de reuniune a iubirii care m-a reunit pe mine și pe soțul meu, iar el a început să fie bărbatul pe care l-am iubit dintotdeauna, imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil fără Dr. Isikolo. Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor. Adresa lui de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.
RăspundețiȘtergereMi-am pierdut căsnicia după 2 ani și a fost o experiență oribilă pentru mine. Soția mea m-a părăsit pe mine și pe fiul meu și totul s-a întâmplat independent de voința mea și nu am știut niciodată cât de puțini oameni din jurul meu mi-au manipulat soția și au întors-o împotriva mea doar pentru că am ales să-mi întemeiez familia și să mă concentrez mai mult pe ea. A trebuit să cer ajutor pentru că știu că nu am făcut nimic care să-mi distrugă căsnicia. Dr. Isikolo m-a ajutat și mi-au fost dezvăluite multe despre ce s-a întâmplat. A aruncat o vrajă de reuniune amoroasă care ne-a legat din nou pe mine și pe soția mea, iar tot răul pe care familia mea l-a făcut împotriva mea a fost dezvăluit. Sunt recunoscător că locuința mea s-a întors, mai fericită ca niciodată, și toată aprecierea se îndreaptă către Dr. Isikolo, deoarece mi-a rezolvat problemele în doar 48 de ore. Trimiteți un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.
RăspundețiȘtergere