Seara în care m-am spălat pe mâini

Mă privea cu ochi ficși. Un amestec de vânător și vânat. Încerca să ofere demnitate privirii lui, date fiind circumstanțele. Era și spaimă și aroganță în căutătura aia. Oricum nu părea să cerșească milă.  Fuma. Eu eram încărcat cu două plase. Purta niște pantaloni de trening bleu-marin strânși într-o bucată de sfoară. Vreo două trei pulovere se înfundau în pantaloni. Părul scurt, fața ovală, ochii, așa cum am spus, când agresivi când temători, alternând stările astea ca norii pe cer într-o zi bătută de vânt. Ne lumina doar strada cu stâlpii ei și reflexiile mașinilor. Ne-am privit cât mi-am căutat cheile  ca să intru în bloc. Și-a făcut curaj, abrupt: - Lasă-mă să intru. Nu fac mizerie. - Nu mă lasă ăștia, i-am zis, spălându-mă pe mâini. A tăcut, căutând o soluție, timp în care eu am deschis ușa blocului. Am trecut pe partea ailaltă. M-am asigurat că ușa se închide și aud clic-ul care desparte lumea noastră de lumea lor. Mă uit către el. Fumează în continuare privind strada.

Mă îndrept către lift. Apăs. Aștept. Știu că e tot acolo și fumează plin de speranța că va fi unul mai slab ca mine. Sau poate mai bun. Sau mai prost. Știu eu ce-o fi în capul lui? Mă uit la anunțul de pe lift. Suntem invitați să nu fim "miloși" pentru că ei sunt periculoși și murdari. N-ar trebui să le deschidem ușa și nici să le dăm de mâncare. Mai sunt și informații despre fondul de rulment, cheile de rezervă de la interfon. Liftul lovește parterul cu zgomot. Poate că dacă aș fi atent aș auzi zgomotul cablurilor bălăbănindu-se până sus la zece. Nu sunt atent, mă gândesc la vinovății. Găsesc o soluție și mă întorc la el. - Uite 50 de lei să mergi în altă parte. Dă o șpagă undeva să te lase să dormi. Să nu-i bei. Omul începe să bâiguie mulțumiri și rugăciuni pe care nu le mai aud în timp ce mă îndrept mai puțin vinovat spre lift cu sentimentul iluzoriu că pentru moment am împăcat lumile. Familia mea mă așteaptă sus și vreau să intru în casă mai puțin vinovat.

Sunt eu oare milos? Sunt eu oare un bun creștin? Sau sunt mai degrabă un egoist orgolios care și-a cumpărat liniștea de-o seară cu cincizeci de lei? Oare dacă nu m-aș fi întors la el, cât m-aș mai fi gândit? M-aș fi frământat noaptea cu gândul că stă în frig și fumează? Adevărul că n-ar fi trecut mai mult de douăzeci de minute și ai mei m-ar fi făcut să uit. E oribil de mare granița asta nevăzută între lumi. În cartea lui Eric Emmanuel Schmitt -Evanghelia după Pilat e un moment în care Iisus și iubita cu care urma să se însoare iau o cină drăgăstoasă într-un han și sunt perturbați de un cerșetor pe care îl alungă. Prea intervenea în seara lor minunată. Și atunci Iisus realizează că fericirea este de un egoism feroce și că opera altruistă, dedicarea totală întru semeni nu se pot naște din fericire. Fericirea orbește.
....

Am urcat. Apoi peste vreo douăzeci de minute am coborât. La ieșirea din bloc nu mai era nimeni. Instinctiv am ridicat capul și am privit în spate prin golul casei scărilor. La etajul doi lângă balustradă o siluetă neagră mă fixa, la rândul ei. Ne-am privit câteva zeci de secunde în tăcere. Am ieșit fără să zâmbesc.