Aferim!

Aseară am fost la Aferim!. De obicei scriu doar despre filmele care-mi plac. Nefiind critic ci actor știu câtă muncă se investește în fiecare proiect și câtă suferință urmează unei nereușite. Așa că aleg să mă bucur de reușite și să păstrez o tăcere decentă la eșecuri, încercând să-mi însușesc totuși o lecție.

Pentru mine Aferim! despre care multă lume a scris deja entuziast e un film al câtorva puncte forte.

În primul rând este un film pictural, plăcut ochiului. Dacă am viziona pe un dvd player și ne-am juca de-a pauza cu telecomanda orice stop cadru ar fi o fotografie frumoasă. Marius Panduru a făcut ceva poezie cu imaginea și felul în care s-a jucat cu reflexiile mai ales în scenele din pădure m-a cucerit definitiv. Mi-aduc aminte că acum câțiva ani un selecționer de la Berlin spunea că s-a săturat de bucătăriile din filmele românești și că a auzit că România  e o țară cu peisaje frumoase pe care și-ar dori să le vadă în filme. Na că s-a întâmplat și recordul de spectatori care cred că se datorează și acestui context scenogafic în care Radu și-a plasat acțiunea. Frumos contrastul dintre viciile si micimile umane tratate în chip vesel și peisajele care parcă arbitrează imparțial toată povestea.

După părerea mea un plus extraordinar al scenariului e fără îndoială dialogul. Admirabil documentat și reinventat în cheia timpului. A fost și o sursă de complex pentru mine să văd un film în limba mea maternă fără să-i înțeleg în totalitate dialogurile. Dar în același timp am trăit un sentiment de mândrie că într-un fel sunt conectat la o epocă extrasă dintr-un trecut îndepărtat și reprezentată acum și aici. Filmul lui Radu Jude încearcă să repare o rană deschisă a comunismului: amputarea legăturii noastre ca nație cu trecutul istoric. Și aici, chiar dacă e ficțiune, filmul punctează excelent pentru că e o ficțiune documentată. Mai ales în dialog.
O singură remarcă dacă mi-e permisă: cred că în cazul zapciului excelent interpretat de Teodor Corban s-a abuzat de folosirea proverbelor și "zicerilor" care au definit bine personajul și felul lui de a privi viața în schimb l-au privat pe actor de bogăția interioară pe care ar fi putut s-o exprime mai mult printr-un verbiaj cotidian.
Dialogurile sunt spumoase. Am râs sănătos și cred că e unul din puținele filme românești în care pizda și pula abundent folosite nu mă agresează în niciun fel, folosirea lor fiind perfect justificată și acoperită.

Filmul are un ritm foarte bun și aici meritul lui Radu Jude e evident. Nu m-am plictisit, n-am simțit nevoia de schimbare a vitezelor într-un sens sau altul.

Pentru mine problematica rasială nu se află în prim planul acestui film. E mai degrabă un pretext pentru ceva mai mult. Dacă o parte din românii de azi sunt dispuși la discriminare ea își are sorgintea în perioada comunistă și postcomunistă astfel că robii țigani nu sunt vizați. Aferim! e mai degrabă o radiografie socială a unei epoci, un rezonator care ne ajută să înțelegem că suntem așa acum pentru că așa eram atunci. Un film despre români coruptibili, misogini, ignoranți, fataliști, veseli, bețivi, petrecăreți, isteți, ipocriți, superstițioși, melancolici și nu în ultimul rând toleranți. La noi sclavia alunecă într-un fel de derizoriu, e mai degrabă o modă decât un vehicul pervers de exploatare în vederea unui profit. La fel cum de partea sclavilor dorința de libertate pare inexistentă. Așa cum mai spunea cineva, filmul nu e despre țigani ci despre români.

Actorii sunt foarte buni. Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Toma Cuzin și tot restul ditribuției pe care o găsiți aici. Două mențiuni speciale pentru Alexandru Dabija cu a lui moliciune perversă care maschează perfect o cruzime neașteptată și Alexandru Bindea savuros într-un preot aflat în conflict cu sine și cu lumea, mostră ambulantă de paradoxuri și ipocrizii vesele. Arc peste timp monologul lui Bindea e un "statement" de luat în seamă în chestiunea religiei în școli, atât de prezentă în dezbateri, zilele astea.

Mă opresc aici deși ar mai fi câte ceva de spus. Prefer să vă îndemn să mergeți la film și vă asigur că va fi un timp câștigat din mai multe perspective.

Un sincer bravo lui Radu Jude și întregii echipe a filmului. Thumbs up pentru Ada Solomon care a mai plesnit-o o dată:)

PS. De fiecare dată când văd un film am un instrument de analiză destul de simplu. Mă întreb dacă regret că nu am făcut parte din ditribuția lui. În cazul de față nu regret pentru că nu aș fi avut ce să joc (deși m-am visat puțin boierul Iordache Cândescu) dar mi-ar fi plăcut să fac parte dintr-un astfel de film.

PS2. Cineva să corecteze descrierea profesională a lui Alexandru Dabija de pe IMDB.